În urmã cu câteva luni, Autoritatea Electoralã Permanentã finalizase un proiect de lege potrivit cãruia campania electoralã pentru toate tipurile de alegeri ar fi durat 90 de zile, faþã de cele 30 valabile în prezent. Demersul în sine se dorea a fi parte din setul de mãsuri ce avea în vedere reformarea sistemului electoral, atât de hulit şi de blamat dupã experienţa ultimelor alegeri parlamentare. Nu mi-am propus în cele ce urmeazã sã analizez actualul sistem electoral, un instrument complex şi extrem de predispus la reformã, tocmai pentru cã poate lua forme practic infinite şi cu siguranţã nu am nici competenţa şi maturitatea necesarã pentru a dezbate subiectul în sine. Ceea ce mã frapeazã, însã, este tocmai durata exagerat de mare propusã pe atunci de Autoritatea Electoralã Permanentã.
Pentru câteva clipe am trãit cu senzaţia cã visul american devine tangibil şi perfect realizabil chiar şi în Românica noastrã, primul pas în acest sens, gândit de distinşii domni ai autoritãţii mai sus menţionate, fiind pesemne copierea modelului american cu campanii întinse pe durata mai multor luni, cu deplasarea alegãtorilor şi a simpatizanţilor acestora cu autocarul, sau de ce nu cu avionul, cã suntem în democraţie, în adevãrate turnee de promovare a candidaţilor şi a mãreţelor idei reformatoare pe care aceştia le au întru bunãstarea şi prosperitatea poporului… Stop. Ceva parcã nu se leagã. E prea ciudat sã mã visez asistând într-o salã plinã cu simpatizanţi, la discursul elevat şi civilizat al unui candidat care doreşte sã se sacrifice pentru crezul sãu politic sau pentru eficienţa reformelor sale. E ireal, îmi spune bunul simţ, amintindu-mi realitatea ultimelor alegeri de la revoluţie încoace, toate croite dupã acelaşi tipic balcanic, enumerând în gând toate acele elemente care ne particularizeazã: — lipirea de afişe noaptea şi bineînţeles ruperea afişelor adversarilor (de cele mai multe ori de cãtre puştani de liceu fãrã bani pentru tigãri, supravegheaţi din umbrã de câte un activist de încredere), maşini cu staţii puternice care lãlãie la nesfârşit o manea sau o popularã, bineînţeles patrioticã, mititei şi bere gratis la câte o adunare unde alesul se prezintã pentru a-şi prezenta programul, care de regulã este de câteva minute, restul urmând sã îl facã trubadurii si rapsozii plãtiţi pe bani grei (program pe care de altfel nu îl înţelege şi nu îl crede nimeni şi cum ar putea fi altfel când toţi candidaţii de 20 de ani încoace au zis cã o sã fie bine, dar la oameni în marea majoritate le-a mers rãu).
Şi cu toate aceste realitãţi crunte, care nu fac cinste nimãnui, distinşii domni de la Autoritatea Electoralã Permanentã, îşi doreau introducerea a 90 de zile de circ în loc de 30, cãci nu se poate numi altfel acest spectacol grotesc — campania electoralã. Sã fi uitat oare de brichetele, gãleţile, sacoşele date ca şi mitã, sã fi uitat de scandalurile aproape zilnice provocate de susţinãtorii beţi sau de acuzaţiile de fraudã care fac deliciul mediei paupere? Sau sã înţeleg cã acesta se vrea a fi viitorul electoral românesc — un spectacol de pâine şi circ?
Pe de altã parte nedumerirea mea sporeşte gândindu-mã cum ultimele reforme iniţiate au stat sub spectrul crizei economice, sau mai bine zis al austeritãţii bugetare. Oare sã nu ştie distinşii domni ce mânã frâiele ¥electoraluluiµ cã bani negri se scurg dinspre firme interesate sau instituţii politizate spre candidaţi, sau înspre mita popularã? Fie nu îi intereseazã, ceea ce este greu de crezut, fie aceşti distinşi domni trãiesc în America şi de acolo realitãţile româneşti nu se vãd atât de bine, caz în care vã rog, cineva, un ultim patriot… treziţi-i!