web analytics

Un lung tren ne pare viaþa, ne trezim în el mergând,
Fãrã sã ne dãm noi seama unde ne-am suit ºi când.
Fericirile sunt halte, unde stãm câte-un minut;
Pânã când sã ne dãm seama, sunã, pleacã, a trecut…

Iar durerile sunt staþii lungi, de nu se mai sfârºesc,
ºi în ciuda noastrã parcã tot mai multe se ivesc.
Arzãtori de nerabdare înainte tot privim,
sã ajungem mai degrabã la vreo þintã ce-o dorim.

Ne trec zilele ºi anii, clipe scumpe ºi dureri,
noi trãim hrãniþi de visuri ºi-nsetaþi dupã plãceri.
Mulþi copii voioºi se urcã, câþi în drum n-am întâlnit!…
Iar câte-un bãtrân coboarã trist, ºi frânt, ºi istovit.

Vine odatã însã vremea sã ne coborâm ºi noi;
ce n-am da, atunci, o clipã sã ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmã, plângem timpul ce-a trecut,
sunã-n Gara Veºniciei; am trãit ºi n-am ºtiut!…

Traian Dorz

7 Comments

  • Marinica Andrei 2012-04-28 Reply

    Cât de frumoasã e… Şi adevãratã…

    • Cudi 2012-04-28 Reply

      Da… m-am oprit astazi asupra ei si-am zis sa v-o impartasesc. Simpla si profunda.

  • Sergiu Nicola 2012-04-28 Reply

    E absolut impresionantã. Eu sunt mai mult cu proza, nu prea agreez poeziile(cel puţin cele studiate în liceu) dar trebuie sã recunoc cã acestã operã de artã mi-a captivat atenţia în mod deosebit.
    Mulţumim Cudi.

    • Cudi 2012-04-28 Reply

      Ma bucur ca v-a placut! 🙂

  • Qturistu` 2012-04-29 Reply

    Foarte frumoasa… poate de asta mi-au placut mereu trenurile?

    • Cudi 2012-04-29 Reply

      Multora de pe-aici ne plac trenurile :d. Calatori prin viata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *