Îi privesc, îi ascult şi nu mã satur. Pavarotti, priviţi-l cum cântã, cum simte. Uitaţi-vã la faţa lui. O interpretare care te face sã trãieşti deopotrivã durerea şi-mplinirea. Şi care-adunã gândurile, le cerne şi le inspirã pe-acelea care-şi meritã rostul. “Te voglio bene assaie ma tanto bene sai, É una catena ormai che scioglie il sangue dint’e vene sai”… Atât de mult frumos, şi sentiment, şi virtuozitate, şi tristeţe, şi moarte… De parcã Pavarotti ar fi însuşi muribundul Enrico Caruso, iar noi – oglinda interpretului. Magnific.