web analytics

Happy face

imagesZâmbilici este considerat simbol al culturii internetului, îi spunem „emoticon” (emoţie + icoană), mai puţini îi spun „glifă” (de la hieroglifă, care „hiero” se traduce din greceşte „sacru”, „sfânt”, deci, da, glifă şi atât). Eu urăsc clasicul smiley face. 🙂 Ăsta. Zâmbilici, spre deosebire de celelalte glife ASCII sau emoticoane, nu face clar diferenţa dintre o atitudine prietenoasă şi o insultă. Iar când apare singurel în mesaj, fără text sau alte alea, poate fi interpretat drept spam. Care spam îmi afectează intimitatea vieţii virtuale, mă agresează metempsihotic exact cum reuşeşte smiley face-ul ăsta nesuferit.

La capitolul interpretare, înseamnă totul şi nimic. Uneori e duplicitar, e ipocrit şi dacă ar avea ataşat un gât, cred că l-aş spânzura în taină. Alteori e mecanic. Se mai întâmplă să fie insinuant, rece, machiavelic, adesea inutil, superficial. Zic, mai bine fără el. Când într-o discuţie vine alăturat unei afirmaţii, unor cuvinte, îi poţi intui cumva sensul, dar, fir-ar, când se iveşte de unul singur, neprecedat sau urmat de chestii care să-i justifice prezenţa, înseamnă orice. De la un „bună” sau un „ai dreptate” până la „amice, eşti idiot”. Zâmbăreţul ăsta dăunează psihicului şi spre deosebire de toate celelalte emoticonuri, ăsta te duce bou şi te întoarce vacă.

E de-a dreptul horror.

5 Comments

  • cami 2013-06-12 Reply

    pe mine mă disperă ăsta: 🙂
    mereu am impresia că e de rău

    • Cudi 2013-06-12 Reply Author

      Doua puncte paranteza inchisa? De asta zis si io.

    • Cudi 2013-06-12 Reply Author

      P.S. Am instalat pluginul, sa-si arate zambiliciul fata standard. Asta, asta ma dispera, manca-l-ar.

  • Anne 2013-06-21 Reply

    Mie-mi place! E ca … atunci cand o bunica iti zambeste cu ochii. Pentru mine asta inseamna, si asta e scopul principal in care il utilizez. Bonus … il folosesc pentru cazurile in care glumesc dar nu e chiar de hohote. Deasemenea, o mai fac atunci cand afirmatia poate fi interpretata in mai multe feluri si eu vreau sa sugerez ca intentiile mele sunt pozitive.
    O prietena virtuala are o problema cu *wink wink* adica 😉 pe care il considera zeflemitor. Mie si asta imi place, si-l dau si-l iau nu ca pe un afront ci ca pe ceva simpatic.
    Eu spun ca fara glife ar fi mai greu sa comunicam, avand in vedere ca ce-i scris n-are intonatie. 🙂 😉

    • Cudi 2013-06-21 Reply

      N-am nimic cu restul glifelor, doar asta ma enerveaza :).

Leave a Reply to cami Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *