web analytics

Daca piele nu e, nimic nu e!

[Articol cu care am participat la un concurs organizat de magazinul online de genţi din piele – Reeija.ro]

Ok, trăim într-o lume nebună! Poșeta adamică sau a Evei, doamnelor și domnilor, nu poate fi decât din piele. Restul accesoriilor din mușama, pânză, plastic, carton, catifea sunt reproduceri amatoricești a ceea ce se cheamă poșetă. Credeți că Eva a aterizat orișicum din Eden? Pe naiba, nu! Înainte de a face cerul și pământul, până și Dumnezeu, privind la al său celest cuier a înțeles că (ne)muritorii nu pot evolua fără poșetă. Din piele!

Hai, că suntem aproape. Deci ei au desacralizat poșeta, au făcut-o din textile și mușama. Credeți că asta ne sperie?! La naiba, nu! N-au decât să se închine idolilor lor din pânze pictate! Poșeta din piele a fost, este și va fi simbolul rafinamentului, calității și eleganței, în vecii vecilor, amin!

Ca să ne-nțelegem, poșeta din piele e suprema ironie adusă buzunarelor. Nu vrei poșetă?! Well, rămâne să-ți legi peste frunte o beretă verde în stilul Rambo și să-ți ticsești ținuta ca un luptător de gherilă. Vrei poșetă? Atunci nu cumpăra una care arată ca zece buzunare peticite la un loc, nu căuta substitute pentru piele, nu te lăsa păcălit, nu îți lepăda credința! Nu ne interesează că porți pe umăr un plic cu bretele sau un geamantan, importantă e pielea! Vrei să pari nonșalant, vrei să fii seducătoare, la modă, rafinată?! Atunci, te implorăm, alege poșeta din piele! Ș-apoi toate stelele universului vor complota pentru a ta fericire! Oh, da!

E drept, sunt mai scumpe. Însă, crede-ne, nu se poate altfel! E sub demnitatea ta să-ți păstrezi spărgătorul de gheață, sprayul paralizant, portofelul, rujul, rimelul, tableta, toporul într-o textilă, într-o microfibră sintetică, în plastic, în mușama! La naiba, asta e o luptă, viața e o luptă iar poșeta e arma ta fatală! Nu vrei o jucărie, nu vrei să porți o sugativă când plouă, nici să se înmoaie în soare, vrei piele!

Știu ce gândești acum, te întrebi ce vor spune vegetarienii, activiștii drepturilor animalelor și Noe. Ascultă-mă, lăsă-i să-și umple arca cu lozinci și pancarte și urcă-te în iahtul tău, setează direcția spre lux și așează-ți poșeta la îndemână. Câtă vreme ei se vor izbi de iceberg, arca li se va duce plumb la fund și vor împlini dorințele rechinilor înfometați, scoate oglinda și zâmbește-ți. Accidentul lor se numește invidie. E timpul să-ți bronzezi propria piele, să asculți apa, să simți briza, să pozezi pentru Dumnezeu, care răscolește disperat după obiectivul foto. În a sa geantă din piele!

14 Comments

  • Alex 2013-06-30 Reply

    Maxima!

    • Cudi 2013-06-30 Reply Author

      Multumesc! :p

  • Mihaela 2013-06-30 Reply

    Ar trebui să te implici mai mult în publicitate! Nu duci lipsă de idei. 😛
    Dacă aş avea firma mea, ţi-aş propune o colaboare, dacă mă ţin buzunarele… sau poşeta. :))

    • Cudi 2013-06-30 Reply Author

      Ma flatezi si-mi place! :)))

      • Mihaela 2013-07-01 Reply

        Poşeta din piele, normal. 😉

  • ketherius 2013-07-01 Reply

    E fain 🙂

    • Cudi 2013-07-01 Reply Author

      Nu e. Ieri era cum era, astazi nu mai imi pare amuzant.

      • Ina 2014-06-19 Reply

        ooo, ba da, e fain! 😛

  • ocsike 2013-07-01 Reply

    Eu vreau geaca si pantaloni… de piele bineinteles 😀

    • Cudi 2013-07-02 Reply Author

      S-a notat! :p

  • Vienela 2013-07-02 Reply

    Mereu le spun si eu nepoatelor mele: decat zece genti de plastic, mai bine una singura, dar sa fie de calitate.
    Am tot spus ca scriu si eu pentru acest concurs si nu am reusit inca. Parca vad ca se termina inainte ca eu sa imi fac timp. 🙁

    • Cudi 2013-07-02 Reply Author

      Concursul se incheie maine, Vienela. Fa-ti timp!

  • irina 2013-07-03 Reply

    He, he, imi place! 🙂

    • Cudi 2013-07-03 Reply

      Cand l-am publicat ai zis ca “…merge”. 😀
      :))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *