În curând articolul de mai jos va împlini o lună, nu contează, vă invit cu mare drag să-l citiţi. Se numeşte “Un câine a devenit lup”, este semnat de Emanuel Jilinschi şi publicat în categoria Actualitate, Reportaje & Anchete a ziarului Apulum (judeţul Alba). Nu tu politică, nu tu cancan; relatări în dulce grai ale ciobanului Voinic (aşa-l cheamă) din Transilvania, despre strania poveste a câinelui Boxă ce a mâncat vreo 10 oi. Zic să ne luăm puţin ochii de la paginile de politică, tabloide şi de la tv şi să-i clătim cu un altfel de articol decât cele cu care prost ne-am obişnuit. Chit că nu-i de râs ce a păţit ciobanul, eu am zâmbit citindu-l.

“O întâmplare ieşită din comun i-a şocat pe ciobanii din munţii Cugirului, dupã ce Viorel Voinic, unul dintre baci, le-a povestit ce s-a petrecut la stâna lui. Dupã ce mai bine de trei ani a apãrat oile din turma stãpânului sãu, parcã într-un gest de rãzbunare, dulãul Boxã s-a întors împotriva naturii.

Viorel Voinic are 45 de ani şi de mai bine de 25 de ani păstoreşte cele 200 de oi pe păşunile alpine din zonã, astfel cã el cunoaşte fiecare pãrticicã din munţii pe care i-a strãbãtut pe jos de atâtea ori.

De mai bine de trei ani, Voinic a fost ajutat de un câine ciobănesc foarte “eficient”, pe numele lui Boxă şi care de nenumãrate ori a pus pe fugă lupii care au atacat turma.

“Pe Boxă l-am primit de la un cioban, văr cu tata de la Loman şi când mi l-o adus era mic cât un mâţ. O crescut şi de atunci m-o însoţit peste tot pe unde am umblat. O fost cu mine şi în Retezat, unde era să fie rupt de lupi, că ştiu cã atuncea o fost singură datã când am dus un câine la veterinar, cã s-o infectat de la o muşcătură de lup şi era sã moarã“, povesteşte Viorel Voinic.

Poate tocmai de aceea lui Voinic îi vine şi acum greu sã creadã întâmplarea pe care a trãit-o acum câteva zile.

De câteva sãptãmâni, din turma lui Voinic au început sã îi disparã câte o oaie pe sãptãmânã.

Prima datã a bãnuit cã au început sã atace lupii care au fãcut ravagii pe păşunile din zona alpine a munţilor Sebeşului şi care erau doar la câţiva kilometri de locul lui de păşunat.

Ciobanul povesteşte cã “… tot gãseam câte o oaie ruptã şi nu puteam sã înţeleg cum de nu o simţit câinii când o vinit lupii şi or luat-o. Cã pe lângã Boxã mai aveam un ciobãnesc şi pe Picã, unul mic de întoarce turma şi unul dintre ei tot trebuia sã simtã lupii. Tot am stat şi m-am gândit şi am povestit şi cu Doru, fiumeu, cã nu ne era în clar ce se întâmplã. Acum o sãptãmânã am gãsit încã o oaie sfârtecatã, a zecea de douã luni, şi atunci am zîs cã ceva nu-i bine“.

Dupã ce a studiat problema, Viorel Voinic a luat hotãrârea sã stea pe rând noaptea de pazã şi sã afle totuşi misterul morţii oilor. Dupã câteva zile de pazã, dupã miezul nopţii, ciobanul a vãzut cã într-o parte a staulului se mişcă oile şi cã o oaie începe sã behãie.

“Când am ajuns acolo l-am vãzut pe Boxã cum trãgea cu dinţii o oaie prin gard şi oaia cred cã deja era moartã, cã nici nu mai behãia. Atunci am început sã strig la câine, Boxã! Boxã!. Câinele m-o auzit şi de acolo, de la cinşpe metri, o lãsat oaia jos şi o început sã fugã lãtrând cãtre mine. Când l-am vãzut aşa fioros, cu botul roşu de sânge, m-am blocat, cã doar ştiam cât de credincios mi-o fost câinele ãsta“, povesteşte Viorel Voinic.

Alarmat de strigãtele tatãlui sãu, Doru s-a trezit şi a alergat cãtre locul unde Boxã lãtra nervos. “Când am vãzut cã Boxã aleargã cãtre tata lãtrând, am luat bâta şi am fugit şi io acolo. Numai bine, cã am ajuns lângã tata, care stãtea de parcã era stânã şi când Boxã o ajuns lângã el şi o dat sã îl muşte, l-am pãlit cu bota în cap şi o picat acolo lat, o mai hãulit de câteva ori şi o murit“, relateazã Doru Voinic cum a omorât câinele pervertit în lup.

Povestea a fãcut înconjurul munţilor Şureanu, iar seara, în jurul ceaunului cu mãmãligã ciobanii îşi povestesc unii altora incredibila întâmplare a câinelui Boxã. Lui Voinic îi pare rãu de câine, mai ales cã atâţia ani au bãtut împreunã munţii şi drumurile Transilvaniei.

“Mai rãu îmi pare de câine decât de oi, dar ce sã fac, bine cã o fost Doru acolo, cã de nu mã rupea Boxã. Cred cã era turbat, cã altfel nu pot sã îmi explic ce s-o întâmplat cu el“, spune ciobanul.

Ciobanii din zonã spun cã nu au mai auzit o aşa întâmplare, dar cã se poate că natura sã se mai rãzbune din când în când pe cei care încearcã sã o stãpâneascã.”  (Emanuel Jilinschi)