Postarea asta n-a importat-o wp-ul, am ţinut s-o târâi şi pe blogul acesta, că tot la mancare mi-e gândul. :p

…Cã bine mai ştiu mânca. Cartofiori la cuptor, în straturi, cu carne de vitã tocatã printr-înşii şi-necaţi în torente de smântânã chivernisitã cu sardine sãrate. Sã plângi, nu alta! Sã-ţi tragi palme ca ultimul masochist, cum cã ai îmbucat atâtea barabule franţuzeşti, când cele maghiare ţi-erau fix sub nas, iar tu riscai sã evacuezi colorado francofoni!!! Sardine cu carne de vitã, cartofi, smântânã şi mirodenii mirositoare, şi ţi-ai trãit viaţa. Mi se trage de la moştenirea geneticã cred, plus o supradozã de Paprika TV. Vecinii noştri unguri sunt fenomenali, sunt bestiali, sunt minunaţi, sunt adevãraţi, i love them de-mi vine sã emigrez. În seara asta am fost zeiţã în bucãtãrie, iar acum sunt ordinarã de-a dreptul, pentru cã o astfel de mâncare alunecã de numa’ cu un pahar de vin alãturi, iar la mine porţia s-a dublat, ba chiar, în secunda aceasta divinã, s-a triplat. Oameni buni, cine ar fi amestecat cartofii cu vita şi cu peştele oceanic?! N-am crezut pânã n-am vãzut, ş-acum vã spun pe drept – degeaba aţi trãit dacã n-aţi mâncat minunea asta pentru care mã simt datoare sã-nvãţ mai mult decât douã-njurãturi şi-un “nem tudom”.

Aparat foto n-am, dar am imortalizat cratiţa inestetică din fontă cu webcam-ul, întru veşnicia poftei ce-am poftit-o în a optsprezecea zi din fãurar. Nu mai staţi degeaba şi puneţi îndegrabã la fiert un kg de crumpeni frumoşi, iar alãturea, pe ochiul cel mare, zvârliţi peste unt topit carnea tocatã de vitã plus ofrandele verzi din belşug, pãtrunjei, piper cât vã ţine limba, sare, mãrar cã nu-i cu necaz şi vegheaţi îndelung asupra ei, sã se pãtrundã toate cele. Alchimie curatã. Separat amestecaţi o gãletuşã de-un kg de smântânã cu vreo 300 de grame de sardine semipreparate din comerţ. N-aveţi scuzã, ori le puneţi proaspete, ori le scoateţi din conserva cu suc propriu, sardine sã fie, cã-s condimentul principal, substanţial, aromant şi de fericire curatã aducãtor. Eu le-am tocat mãrunt, cã am prichindel mic şi nu vreau sã-mi scuipe minunea de mâncare, plus un tatã ce molfãie pe gingii, dar nu asta-i important, ci prezenţa sardinelor, cu gustul lor specific de “mai adã”.

Ş-apoi se aşeazã în cratiţa unsã cu unt un strat de cãrniţã subţirel, peste care aruncaţi trei-patru linguri ruseşti de smântânã pervertitã cu aroma peştelui. Uniformizaţi şi puneţi un rând de cartofiori fierţi şi feliaţi mai subţire, cã nu crumpenii-s baza la ospãţul ãsta, ci toate la un loc. Iar carne, iar smântânã, iar cartofi, pânã vi s-or gãta ingredientele iar smântâna sã fie musai cea ce-ascunde bucuria. O orã la cuptor, pânã se rumeneşte deasupra, carafa de vin umplutã şi ţine-te frate! Mai cã-mi vine sã fug la Pişta, vecinul, sã-l îmbrãţişez cu emoţie, pentru cã-i rupt din neamul ãsta de maximã mãiestrie gastronomicã. Nu uitaţi de vin, de bujori în obrãjori, de laudat bucãtãreasa şi binecuvântat neamul ungur, cã într-însul s-a-nfiripat minunea asta ş-atâtea alte! Nici eu nu-i uit, şi-nchin chiar acum în cinstea lor, a sãnãtãţii voastre, a foalelor împãcate şi-a pãcii în lume. Hai noroc şi s-aveţi poftã!

Pardon!