Despre vechea nedreptate legată de clienţii vechi vs clienţii noi comisă de marile companii ce oferă servicii de telefonie, internet şi televiziune au curs rânduri multe. Ai mei platesc Romtelecom-ului circa 100 de lei lunar pentru telefon şi Dolce TV. Nu prea au ei nevoie de telefon (dacă adună într-o lună vreo 50 minute naţionale), însă de existenţa acestuia depind celelalte servicii – televiziunea şi internetul. Părinţii mei sunt pensionari şi vechi clienţi Romtelecom şi în curând le expiră ultimul contract. Aşa că tata a întrebat un reprezentant Romtelecom dacă poate opta şi el, când va fi cazul, de ultimul pachet căruia i se face reclamă, mult mai avantajos, cu mai multe canale tv şi minute incluse şi la un preţ pe jumătate din cât plăteşte acum. Nu, i s-a răspuns, ăla e valabil doar pentru clienţii noi.
E bine să fii client nou. Ai avantaje, promoţii, tratament bun, explicaţii şi toată disponibilitatea.
I-am spus, tată, în lipsă de alternative (alţi furnizori) te aducem în calitatea de nou client. Aştepţi să expire contractul, renunţi la toate serviciile lor, apoi după o săptămână îi suni şi îi întrebi de sănătate. Sau o punem pe mama să sune, că, deh, pe numele ei nu a figurat nici un contract. Sau pe soră-mea. Sau îi sun eu. Nu înţeleg de ce atragerea noilor clienţi este prioritară fidelizării celor care deja ţi-au plătit mii de facturi. Pe de o parte sunt momiţi cu pachete avantajoase clienţii noi şi pe de alta îşi bat joc de clienţii vechi. Nu am fost niciodată bună la economie însă atâta lucru înţeleg şi eu: e mai costisitor să aduci clienţi noi decât să-i păstrezi pe cei fideli (în cazul operatorilor de telefonie, internet, televiziune să ne gândim la aparatele, modemurile, antenele, receiverele ce se instalează gratuit la început de contract). Celor noi le oferi toate avantajele şi un preţ bun, iar ălora vechi le dai peste nas cu „aşa este stipulat în contract” şi îi jecmăneşti până la loc comanda. Păi nu mai bine să îţi cumperi o antenă satelit şi o cartelă prepay? Şi că tot veni vorba de cartelă, soră-mea, client vechi Vodafone (peste 10 ani), plăteşte 70 lei pentru 400 minute naţionale şi sms-uri nelimitate în reţea. Eu, cu 30 lei pe cartelă, am 2000 minute sau SMS-uri în reţea, 150 minute naţionale, internaţionale sau SMS-uri naţionale, 50 MB date. E doar un exemplu.
Morala pentru companii: clientul vechi e un potenţial client nou pentru duşmanul tău.
Morala pentru client: dacă eşti fidel, eşti fraier.
4 Comments
Exista, pe la altii, varianta in care suni si le spui ca, daca nu iti ofera ceva mai bun, esti un viitor fost client. Instantaneu, esti transferat la serviciul de pastrat clienti, unde ti se ofera ceva mai bun.
Varianta si mai buna: schimbii furnizorii de fiecare data cand expira superoferta -- asa esti un etern nou client.
Daca locuiesti intr-o zona unde sunt mai multi furnizori pe piata, da. Insa daca stai la sat, în Cuca Macaii, monopolul face legea.
Mama cum mi-ai cracanat ochii asupra adevarului!! Sa vezi ce mii foot pe Vrajafone cand oi incheia anul….9 ani am de cand le platesc onest factura. Client nou scrie pe mine.
… bine-ai face. :p