Şi totuşi, s-ar putea mai rău, electoral vorbind. Mă refer la ai noştri politicieni care, spre deosebire de americani, se rezumă a zâmbi fotogenic pe afişele electorale. Politicianul român nu se foloseşte de imaginea copiilor săi pentru a câştiga încredere şi voturi. Bill de Blasio, proaspătul primar al New York-ului, a mizat pe chestia asta; căsătorit cu o femeie de culoare şi tată a doi adolescenţi, s-a folosit de familie în campanie şi a câştigat. Nu asta e interesant, ci faptul că ai noştri prea puţin îşi „promovează” familia în cursele electorale. Dacă stăm să ne gândim bine, la cât nepotism, la câte divorţuri şi scandaluri domestice pe scena politică românească, la câte soţii are Tăriceanu şi ce cariere pe forţele proprii şi-au construit fetele lui Băsescu, la viaţa amoroasă a lui Mazăre, treaba cu familia pe afişele electorale e cam teoria formelor fără fond. Vorba aceea: „dacă tăceai, filosof rămâneai”. Păi cum să nu tacă incoruptibilii ce vor la putere? Oricum, la cum ne e traiul, cu cât mai puţine zâmbete Colgate pe stâlpi, ziduri şi vitrine, cu atât mai bine. Ferească, totuşi, nu care cumva să-i apuce…