web analytics

146

Să vă povestesc, să nu vă povestesc… În urmă cu două săptămâni, pe la 8 şi ceva dimineaţa, m-am întors în apartament după ce-am lăsat pitica la grădi. Am intrat în bucătărie, mi-am făcut o cafea şi m-am aşezat pe tronul casei, scaunul pe care stau acum. Mi-am aprins o ţigară, a urmat a doua, apoi a început să mă înţepe inima. Mă rog, sub sânul stâng, cam a treia coastă de jos. Mă înţepa îngrozitor, mi-am încrucişat braţele peste piept cu ochii închişi, controlându-mi în zadar respiraţia. Ceva mai târziu am început să clipesc, să deschid încet, încet ochii. Mă simţeam ciudat şi totul era straniu, fiindcă priveam parchetul de la nivelul lui. Când am realizat că eram căzută pe jos m-a cam luat cu frică, m-am ridicat uşor în fund, sprijinindu-mă de frigider şi simţind cum mă cuprinde amorţeala, un val de triliarde de pişcături în tot corpul. N-a întârziat nici ţiuitul din urechi, se înţelege, eram copleşită de tot felul de senzaţii ciudate. Însă pieptul nu mă mai înţepa. Din momentul în care m-am ridicat în picioare, a mai rămas doar cel mult un sfert din cea care eram înainte. Mai mult ca prin vis am ajuns în pat. Întinsă în el, simţeam cum mă ia cu palpitaţii, ca şi cum aş cădea lent într-un hău, într-un leşin conştient, într-o cumplită ameţeală, dar nedureroasă. Între timp am realizat şi că îmi spărsesem capul în două locuri şi nu pentru că m-ar fi durut, ci la vederea sângelui de pe degete. Mi-am sunat sora, în ideea să fie pitica luată de la grădiniţă şi dusă în loc sigur, iar pe mine – la Urgenţă. Am vorbit cu ea cum am putut, că aveam marginea stângă a limbii complet amorţită.

La Urgenţă, trei bănci şi multă lume. Eu, de una singură, analizând din priviri ordinea priorităţilor. Unul cu mâna în ghips, alţii liniştiţi pe bănci suferinzi de chestii nu prea evidente, toată lumea sătulă de viaţă şi de „atenţia” primită din partea cadrelor medicale. După un sfert de oră de aşteptare, sprijinită de un perete că altfel picam din picioare, iese o asistentă. Mă îndrept spre ea, se uită în ochii mei, îi dă unuia nişte hârtii şi chiar când să deschid gura intră înapoi. După vreo alte 20 de minute, iese alta, întreabă dacă mai are cineva nevoie de ceva, eu exclam scurt „mi-e rău”, de frică să nu mă abandoneze şi aceasta. La care îmi răspunde „nu ştiu, vorbiţi cu ceilalţi pacienţi, păstraţi rândul” şi pleacă fără pic de compasiune. După o oră, îmi vine şi mie rândul. Înăuntru mă abordează o a treia asistentă care, după ce îi spun pe scurt ce am păţit, mă întinde pe un pat, fuge la doctor, vine la mine, fuge la doctor, vine la mine, în cele din urmă îmi curăţă rănile din cap. Atât am auzit din ce vorbea cu doctorul de gardă: „să chemăm doctorul cardiolog?”, a întrebat ea. Răspunsul lui nu l-am auzit, cert e că nu a venit niciun cardiolog. Mi-au luat tensiunea, mi-au făcut un EKG pe care nu l-am văzut, mi-au făcut cinste cu un calciu intravenos şi un ketanol în buca stângă. O reţetă în mână şi asta a fost tot. Pe reţetă, diagnostic: tetanie. Medicamente prescrise: calciu, zinc, magneziu, vitamina A şi D3, coenzima Q10. Măcar o să am o piele de invidiat, mi-am spus, după ce am plătit aproape 100 de lei pe acestea.

Cum spuneam, după episodul ăsta cu căzătura, funcţionam la nici un sfert din capacitate. Durerile în piept au devenit constante şi, de marţi până duminică, mai mult am dormit. Mă durea şi mă înţepa în acelaşi loc, constant, şi chiar îmi era frică că o să mor. Sincer, îmi este şi acum. Prin urmare, duminică, m-am dus din nou la Urgenţă. De data aceasta cu banii în buzunar, pentru o consultaţie la cerere, cu plată, din partea unui doctor specialist – cardiolog. Din nou, după o oră de aşteptare, îmi vine rândul. Îi explic doctorului de gardă din Urgenţă că am venit pentru un consult contracost pe cardiologie, iar el îmi răspunde că astfel de servicii se acordă doar de luni până vineri, în timpul programului de lucru. Păi nu are sens, îi răspund, că în acel răstimp aş fi putut merge şi la doctorul de familie urmând traseul clasic pentru care plătim CAS. Ăsta e sistemul, continuă el, cu ce altceva vă putem ajuta, dat fiind faptul că noi ne ocupăm de urgenţe? Păi, i-am răspuns amuzată, în cazul ăsta am o urgenţă. Dezbrăcaţi-vă până la brâu, urcaţi-vă pe masă, spuneţi-mi ce aţi păţit. Şi îi povestesc din fir în păr, răstimp în care am mai făcut un EKG, mi-au dat un calmant intramuscular, mi-au făcut raze la plămâni şi împroprietărit cu două reţete, nu una. Îi pun fără jenă şi-n faţa tuturor banii pregătiţi pentru cardiolog pe masă, el zâmbeşte larg, „vai, ce drăguţă sunteţi”. Referitor la plămâni, a reieşit că am o mică răceală pe partea dreaptă. Concluzia generală – că mi se trage de la coloană.

Mă duc la farmacie conştiincioasă şi le înmânez celor două doamne de după tejghea reţetele. Eu n-am descifrat nimic de pe ele. Le văd mirate, întreb curioasă care e problema. Păi, răspunde una dintre ele, o reţetă are trecute cinci calmante, oare vreţi să le luaţi pe toate, că, totuşi, e cam mult… De frică să nu îmi golesc din nou portofelul pe pastile, le rog pe doamne să-mi selecteze cel mai bun calmant dintre cele prescrise. Şi să-mi dea integral reţeta cu medicamentele ce aveau să mă pună pe picioare. În total, ajunsesem să iau câte 16 pastile pe zi.

Ajung şi la doctorul de familie, evident, fără programare, cu plată. (N-am mai fost pe la el din 2010, atunci pentru o adeverinţă de angajare). După trei ore de aşteptare, îmi vine rândul şi la acesta. Îi povestesc ce s-a întâmplat, îi arăt ultimul EKG, îi explic că am palpitaţii, stări de leşin, dureri crunte în piept la cel mai mic efort, că simt că mă sfârşesc. Fără ca doctorul să se ridice de pe scaun, să-mi ia tensiunea sau să îmi dea o trimitere pentru analize de sânge, consimte că am reumatism. Şi că o să mă ia cu dureri primăvara şi toamna, la revedere.

Am luat vreme de cinci zile medicamentele şi am experimentat dintre cele mai naşpa şi ciudate stări. Mâna stângă slăbită, tremurând, acum s-a mai liniştit. Dureri în piept şi mare disconfort intenstinal, diaree, dureri în umărul stâng, amăreală în gât, înţepături la inimă, constant, zilnic. Mi-am zis, hai să mai iau tratamentul măcar trei zile. Sincer, la cât de intense erau înţepăturile, mi-era teamă să nu cad din nou, să nu păţesc o nepăţită. Şi m-am dus la farmacista mea preferată, o tanti care atunci când vorbeşte nu ştie să se mai oprească, însă turuie mereu pe marginea medicamentelor, a efectelor adverse etc., mai învăţ şi eu ceva. Îi pun în faţă cele două reţete şi îi explic că le vreau pentru încă trei zile, să trec cu bine peste weekend. Se uită uluită când în reţete, când la mine, după care exclamă că aşa ceva nu este posibil. Ştiţi ce se înţelege din reţetele astea, mă întreabă? E o harcea-parcea totală, doctorul habar nu avea de ce anume suferiţi şi v-a umplut cu analgezice şi antiimflatorii ca să nu îl mai deranjaţi în seara respectivă. Şi nici în zilele următoare. Practic, sunteţi fix în aceeaşi stare ca şi atunci când v-aţi prezentat la urgenţă. Păi, cum, intervin eu, am fost la trei doctori: unul spune că am tetanie (chit că nu am avut spasme şi simptomele nu corespund), al doilea – ceva cu coloana, al treilea – reumatism. Ce spun analizele de sânge, mă înteabă ea? Păi… nici unul nu m-a trimis să le fac. În mare, sfatul ei, că poate se vor dovedi utile şi altora: degeaba mergi în Urgenţă, du-te direct la cabinet cu plată, altfel te omoară cu zile incompetenţa şi nepăsarea doctorilor, la fel şi sistemul.

Tanti farmacista m-a convins să nu mai iau otrăvurile prescrise pe reţetă şi sunt deja programată la cardiolog, pentru săptămâna viitoare. Au trecut câteva zile de când am renunţat la medicamente, însă, deşi nu era trecut pe reţetă, iau, după capul meu şi de frica unui atac de cord – Aspenter şi Mydocalm, pentru profilaxia infarctului şi relaxarea muşchilor cutiei toracice. I-am cerut tatălui meu, suferind veteran cu de-ale inimii, cea mai recentă ieşire din spital, pentru că are acolo trecute rezultatele analizelor de sânge aferente inimii. Cu lista acestora în mânuţă mă voi duce mâine benevol la un laborator privat de recoltare a sângelui, solicitând şi analiza mineralelor din sânge. Sper să nu uit şi de urină. Renunţând la medicamentele „all inclusive” prescrise de doctorul de gardă, am scăpat de disconforturile gastrice, resimţite cu precădere în zona pancreasului, de palpitaţii şi stările de leşin. Încep să prind culoare.

În rest, învăţ din mers anatomia, termeni medicali şi studiez atentă prospecte. E naşpa.

Să mai spun că am mers şi la biserică, nu la slujbă, ci când era pustie şi am aprins lumânări multiplu de 5?

Later Edit:

Am fost la un cabinet particular de cardiologie, m-au programat pentru o ecografie cardiaca. Concluzia: suflu sistolic, insuficienţă cardiacă şi tahicardie. Acestea nu explică, însă, durerile. Next target: un internist cu cabinet privat.

13 Comments

  • Mihaela 2014-03-04 Reply

    Bine că n-a spus că ai romantism, nu reumatism! Lipsa de profesionalism nu e justificată de salariile mici.
    Un set de analize trebuia să-ţi facă, şi dacă ar fi trebuit să le plăteşti. Puteau spune că nu sunt bani de reactivi, dar trebuie să ţi se facă analize. Mă tot întreb unde se duc banii din asigurări…
    Din păcate, în România, dacă eşti femeie eşti Superwoman… altfel ţi se pune eticheta de isterică. Cu alte cuvinte, dragă Cudi, cred că ţi-a fost pus diagnosticul de isterie încă de când aşteptai pe holuri să te consulte cineva.

    • Cudi 2014-03-04 Reply Author

      Cred si eu. Motiv pentru care n-am de ales, trebuie sa fiu Superwoman.

  • Cuvânta 2014-04-04 Reply

    Imi pare rau, mi se pare o boala naspa insuficienta cardiaca. Si din cate stiu, esti foarte tanara pt o boala asa urata!

  • Elena 2014-04-16 Reply

    Ai spasmofilie, adica tetanie, am si eu, de 4 ani, exact aceleasi simptome.Este o boala, mai degraba un ,,sindrom,, foarte urat, cu atacuri de panica si niste stari cumplite. Incearca sa renunti la cafea, ia-ti fara cofeina, multe fructe si legume, calciu, magneziu , d3 sau,, daca nu ai probleme cu stomacul, ASPACARDIN

    • Cudi 2014-04-16 Reply Author

      Multumesc de sfaturi, Elena. Am sa tin cont.

  • elena 2014-04-16 Reply

    Nu ai pentru ce! Am studiat foarte mult aceasta boala, in curand voi lucra si in domeniul medical))!
    In primul rand, ca sa lamuresti ca ai asta, tb. sa faci niste analize, respective calciu ionic si seric, magneziu. Sau poti face o electromiograma….la muschi. Sunt convinsa ca nu ai nimic la inima.
    Ai mai facut ceva investigatii de atunci?

    • Cudi 2014-04-16 Reply Author

      Oh, da! Trei ecg-uri, o ecografie cardiaca, ionograma. Tetania s-a confirmat, am luat vitamine, calciu, magneziu, zinc, vit. A + D3 si o garla de alte medicamente, prescrise de doctori, insa doar vitaminele si mineralele mi-au facut bine. Am regurgitare mitrala grad 1, ceea ce nu e problematic, suflu sistolic grad 2 functional. Inca ma mai inteapa inima (inainte ma lua de cateva ori pe zi, acum o data, de doua ori, azi deloc, spre exemplu) dar incerc sa gandesc pozitiv, sa am grija de mine. Nu am mai pus gura pe cafea din ziua in care am lesinat, adica de vreo doua luni. Am inlocuit-o cu Inka, seamana cu cafeaua dar e cicoare prajita. Mananc bine si sanatos si m-am mai linistit, in sensul ca acum o luna eram convinsa ca ma paste un infarct. Sanatate multa iti doresc, mai povesteste-mi cand ai timp cum esti.
      Inca ceva, mi-a prescris cardiologul Centrum si coenzima Q10. Referitor la complexul Centrum, farmacista mi-a spus ca nu sunt ok, au ca efect inmultirea haotica a celulelor in organism (cancer). Stii ceva in privinta asta? Ce complex de vitamine imi recomanzi?

      • elena 2014-04-17 Reply

        Buna!nu ai o adresa de mail sau face sa putem comunica mai usor?

  • elena 2014-04-18 Reply

    Orice vitamine sunt bune, dar nu in exces……
    Da, Inka am baut si eu mult timp.
    Ceva calmante ti-au dat?
    Acum ce simptome mai ai?
    Mie-mi amortesc picioarele, mana dreapta, ma doare spatele, mai ales cand e frig…

  • Mucegai 2014-04-24 Reply

    La naiba, deci asa incepe…

  • Lotus 2014-07-14 Reply

    Auch! Cum ești acum?

    Te-ai gândit să te lași de tot și de țigări? Efectele sunt cumulative și poate tu ai un organism mai sensibil sau mai puțin vital.

    Îți doresc numai bine.

    • Cudi 2014-07-15 Reply

      Sunt ceva mai bine, ma simt rau doar doua, trei zile pe saptamana. Acum ma tratez de boala de reflux esofagian, cea cu care doctorul internist la care am fost saptamana trecuta m-a diagnoticat, prin eliminare. Adica mi-a facut o ecografie abdominala si, in conditiile in care ficatul, fierea, rinichii si splina sunt ok, a ramas ca esofagul e de vina. Oricum, e naspa. Ma inteapa inima de mi se-nmoaie picioarele, abia mai respir, ma ia cu ameteli. Si-n halul ala ma duc cuminte si deschid usa apartamentului, sa poata intra salvatorii de la 112 fara sa o darame. Apoi ma asigur ca sunt imbracata cu doua piese, nu doar cu o rochie pe care sa mi-o ridice in cap, cat sunt inconstienta. Ca mi-e rusine. In aceeasi idee pastrez si curatenie in casa, mai ca nu le pun biscuiti si lapte pe masa. Dar m-am obisnuit.

      Tigarile le voi lasa cat de curand. Pe la sfarsitul lui august. Pana atunci ma delectez cu paiele Vogue in pachet lila, cu nicotina si gudron doar pe un sfert fata de o tigara normala.

      Numai bine si tie.

  • Lotus 2014-07-15 Reply

    Și eu care mi-o închipuiam pe Cudi o fată fericită și lipsită de orice probleme.

    Există pe lângă tine vreo altă sursă de… nu știu, agresiune asupra corpului? Locuiești lângă un furnal? Deși, înțepături, să nu fie totuși țigările. Că afectează circulația, printre altele.

    Nu-mi place ideea cu diagnosticul prin eliminare. Dacă nu reușesc să identifice cu claritate care-i buba, asta cu eliminarea e un fel de-a spune că de fapt nu știu ce e. Dacă ți-ar fi făcut și control la esofag și-ar fi ieșit bine, ce-ar fi zis, că-s glandele endocrine? Am citit acum despre reflux esofagian, sucurile gastrice (care-s acide) ajung în esofag, ar trebui să simți mai mult arsuri, senzație de vomă sau de rău pe tubul digestiv superior, gust amar, nicidecum leșin și dureri de inimă. Ori, în condițiile în care orice medicament are efecte secundare, a te îndopa cu chestii prescrise pentru altceva decât suferi înseamnă a supune organismul la și mai multe.

    Acuma, nu vreau să te sperii. Eu când am fost mic, făceam des bronșită astmatiformă, astm bronșic, pe-acolo. Două-trei săptămâni nu mergeam la școală, tuse, injecții, stat la pat. Peste câteva săptămâni de la vindecare, făceam din nou. Și din nou. Degeaba am luat medicamente, vitamine blabla (și am personal medical în familie). Când au văzut că nu merge nimic, ai mei m-au dus trei ani la mină de sare, în vacanță. Și mi-a trecut complet. Datorită minei de sare, nu a medicamentelor, m-am vindecat eu.

    Îți țin pumnii, cum se zice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *