web analytics

Concurs „Moment umoristic”

Cum era de aşteptat, după cele două răsunătoare succese marcate prin concursurile „Mai scrieţi şi gratis, mno” şi „Fii hater!”, ce au însumat fabulosul record de 12 participanţi, urmează o a treia elucubraţie cu miză simbolică de-o măslină şi-o apă-n Fratelli, ad nomen 250 RON. Ce trebuie să faceţi pentru a câştiga acest onorofic sfert din mia de lei? Păi, treaba e foarte simplă, permisivă şi accesibilă, vorba vine: să scrieţi un articol amuzant, pe absolut orice temă doriţi. Ideea e să binedispuneţi prin umorul şi inteligenţa voastră cititorul, cu subtilitate, cu spontaneitate, în variantă neagră, cum vreţi voi, oferind deliciul unei lecturi comice de ispravă.

Concursul începe din acest moment şi se termină în data de 15 august, ora 23:59. Ca de obicei, cel mai reuşit articol este desemnat câştigător, indiferent de feed back, număr de comentarii, like-uri, share-uri şi alte superficialităţi cantitative de genul. În 16 august anunţăm câştigătorul, iar în 24 de ore de la primirea datelor de contact, acesta poate intra în posesia celor 250 lei puşi la bătaie.

Puteţi parodia ceva sau pe cineva, puteţi face haz de necaz, puteţi povesti o întâmplare comică reală sau puteţi imagina una, puteţi orice. Străduiţi-vă, însă, să daţi cât mai multă savoare textului, condimentaţi-l cu nuanţe şi conotaţii, jucaţi-vă cu cuvintele, delectaţi-ne cu un articol pe cinste, preferabil fără rimă*.

Regulamentul este simplu:

  1. Scrieţi cu umor, scrieţi corect (articolele cu greşeli de limbă sau de gramatică nu vor putea câştiga), scrieţi original.
  2. Înscrierea la concurs se face lăsând un comentariu la acest articol sau la cel de pe blogul lui Ketherius, comentariu în care va fi indicată participarea şi adresa articolului participant. Articolul trebuie publicat pe blogul personal.
  3. Articolul câstigator va fi ales de Ketherius (el oferă premiul) şi de mine. Criteriile sunt subiective, iar decizia va fi argumentată.
  4. Articolul câştigator va fi publicat pe blogul lui Ketherius.
  5. Premiul va fi expediat în 24 de ore de la anunţarea câştigatorului şi primirea datelor de contact.
  6. Poate participa oricine; rudele şi prietenii pot participa numai dacă îşi asumă riscul de a fi dezamăgiţi.
  7. Nu se acceptă contestaţii. Cei care vor contesta, nu vor fi admişi la alte concursuri.
  8. Articolul trebuie să includă următoarea frază: „Articolul participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius”. Link-urile spre cele două bloguri organizatoare – http://cudi.ro, http://ketherius.ro – sunt opţionale, neinfluenţând poziţia în clasament.
  9. Concursul se încheie în 15 august 2014, ora 23:59, sau când se adună cel puţin 30 de participanţi.

Succes!


*Rimă – A se interpreta drept o stângace aluzie la ancorele aruncate de advertizerii care momesc blogosfera cu câştiguri pentru odele închinate unui anume produs, ce din coadă au să sune şi nimic nu spun, pe bune.

Mai jos aveţi lista cu cei înscrişi în concurs până în prezent:

 Nr.

Articol participant

 1.

Capra fără trei iezi sau reality ștou

2.

Te iubesc (c)

3.

Tanta, Gogu si casatoria

4.

Cum să fii șmecher în 10 pași simpli

5.

Scorpion King III – gala umorului involuntar

6.

Sunt femeie. Dar cine e perfect?

7.

Un concurs de evitat

8.

CUM SĂ IEI BACUL

9.

”Poieți celebrii, maneliști integrii”

10.

Pestisorul de aur

11.

crima de la bloc

12.

Află dacă ai umor!

13.

Petrecerea burlacilor

14.

Sunt câinii rasişti sau put hoţii?

15.

O istorie funebra

16.

Nu-i vorba de zece lei, e vorba de altceva

17.

Povestea unui plod crescut la oraș, lăsat dezlegat la țară

18.

Saturday night fever

19.

Singura iubită

20.

Miss Cotofana si Pacala

21.

Balada vecinei dispărute

22.

Gika,Lixandra,Dodâca si Capra lu’ Axinte

23.

Caniculă 2014

24.

Concurs “moment umoristic” – Despre vitejie

25.

Nes-ul din fitness

 

119 Comments

  • roxdumitrache 2014-07-25 Reply

    Ma gandesc sa-mi incerc condeiul. Trebuie sa-mi caut un subiect si cautarea asta o sa-mi ocupe tot timpul petrecut in tramvai. Dar macar va trece cu folos, nu? Deci de maine nu mai plec la serviciu, plec la vanatoare de subiecte.

    • ketherius 2014-07-25 Reply

      Tramvaiul este o sursa inepuizabila de subiecte 🙂 Mult succes!

  • RaduThor 2014-07-25 Reply

    Poate fi şi un articol mai vechi?

  • psi 2014-07-25 Reply

    mă gândeam că am o poezie care s-ar plia pe acest concurs. aşa că întrebarea ar fi dacă o scriere mai veche s-ar plia. pentru că eu realmente scriu rar fără de umor…. şi chiar mă întreb acum oare de ce? 🙂
    http://www.psi-words.com/2011/09/duzina-de-cuvinte-te-iubesc/

  • Cudi 2014-07-25 Reply Author

    Radu & Psi: pot fi si scrieri mai vechi, atata doar, sa nu fi participat cu ele la alt concurs si sa respecte regulamentul.

    • psi 2014-07-25 Reply

      eu la concurs? cu poezeaua asta? :))
      stai că o repostez, să fim ontopic dacă tot am obţinut derogare de la împărăţie! (ştii că glumesc, da?)

      • Cudi 2014-07-25 Reply Author

        Acum am inteles. Frunzele de brusture cu care mi-am invalatucit piciorul diminueaza si intelegerea glumelor, nu doar edemul, bag de seama.

        • psi 2014-07-26 Reply

          da ce păţişi de brusturişi? 😀

          • Cudi 2014-07-26 Reply Author

            Eh, un fleac.

  • […] participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius. Participați și voi! Trebuie să zâmbim mai mult. var btn_style = '50x93'; var […]

  • maya-maria 2014-07-25 Reply

    Dacă e vorba de zâmbet, mă înscriu fără nicio rezervă și mno…chiar fără bani.
    http://copaculcuvise.ro/capra-fara-trei-iezi-sau-reality-stou/

    • Cudi 2014-07-25 Reply Author

      Multumim, Maria! Pentru participare, zâmbet şi spart gheaţa.

  • psi 2014-07-26 Reply

    gata, repostare on! participation:
    http://www.psi-words.com/2014/07/te-iubesc-c/

  • mihaela 2014-07-26 Reply

    La orice concurs vesel particip si eu ( pentru ca avem voie cu texte mai vechi, momentan nu pot produce decat tragedii)
    Textul e aici http://oglindaluierised.blogspot.ro/2013/08/tanta-gogu-si-casatoria.html#.U9OIkeN_tr0
    iar dezacordul dintre subiect si predicat, pentru ca exista , este intentionat 😛

    • psi 2014-07-26 Reply

      baftă, hermioană! :*

      • mihaela 2014-07-26 Reply

        Sa fie la noi toti. Sed si rad de una singura cu gandul la restul concursurilor in care la inceput se fac urari de bine si pana la final urari de mame :))

        • psi 2014-07-26 Reply

          ai tu impresia că vom vorbi de mamele noastre altfel decât de bine? după câte vinete am tocat amândouă şi dimpreună cu rusu? :))
          oricare dintre voi (da, mă refer la gaşcă) meritaţi să câştigaţi, aşa cum vă cunosc eu de iscusiţi.

  • Cudi 2014-07-26 Reply Author

    Multumesc pentru sustinere si participare, fetelor! Vad ca relatiile si amorul primeaza ca tema pana aici si asta e un lucru bun, mai ales ca se face haz pe seama lui. Va trec acum in catastif.

  • RaduThor 2014-07-26 Reply

    Cum e prea cald ca să mai scriu ceva, vin cu una veche. 🙁
    http://covorul-meu.blogspot.ro/2012/06/matura-vs-aspirator.html

    • Cudi 2014-07-26 Reply Author

      Si pe mine ma doboara caldura asta. Ma nauceste in asa hal de nu reusesc sa-mi dau seama daca ai respectat sau nu punctul 8 al regulamentului. Pe de alta parte, linkurile din articol imi dau de inteles ca aceasta postare si-a avut, la timpul ei, propriul interes material. Dincolo de placerea de a citi articole amuzante, strict din perspectiva mea personala -- a incerca sa mai obtii ceva de pe urma unui articol publicitar folosit la un moment dat inseamna sa-mi oferi mie, cititorului, o experienta… second hand. Imi pare rau, dar cu acest articol (reusit, de altfel), nu poti participa. Concret, din cauza linkurilor (asta e si ideea principala a concursurilor noastre: sa fim autori, nu vanzatori; cum ar veni, sa incercam a nu amesteca afacerile cu placerea de a scrie). Sunt convinsa ca ai inteles ideea si te asteptam cu drag, daca vei dori, cu un alt articol in concurs.

      • RaduThor 2014-07-26 Reply

        Link-urile din articol sunt toate interne, în acelaşi blog. Nici unul dinte ele nu duce la un concurs sau la altceva cu premii! Îmi pare rău, am fost convins că nu încalc regulamentul.

        • Cudi 2014-07-26 Reply Author

          Radu, va intra mai tarziu si Ketherius, poate ca el nu va sesiza vreo problema si se va dovedi ca exagerez eu. Daca gresesc, imi cer scuze cu anticipatie.

          • RaduThor 2014-07-26 Reply

            Da, are link-uri şi e normal sa fii bănuitor! Sunt interne dar nu are importanţă! Culmea m-am străduit să aleg un articol strict pe latura umoristică. Mai încerc cu unul!
            Tot ceva link-uri interne, dar pe vremea aia de abia învăţam să scriu pe blog şi garantat nu ştiam că există concursuri pentru bloggeri! Poţi să le bagi pe amândouă în afara concursului. Nu le-am pus decât pentru amuzament!
            http://covorul-meu.blogspot.ro/2012/05/covorul-fermecat.html

          • ketherius 2014-07-26 Reply

            Am citit si eu articolele si sunt de acord cu parerea lui Cudi: este evident si incontestabil ca articolele au fost scrise in scop comercial.

            Pe de o parte, ideea centrala a concursurilor noastre este cea de opozitie la publicitate, in special la cea mascata. Articolul tau este publicitar si, aparand intr-un concurs de creatie, devine publicitate mascata -- opunandu-se flagrant spiritului competitiei.

            Pe de alta parte, am facut greseala de a nu interzice prin regulament articolele publicate inaintea lansarii concursului si cele scrise pentru alte concursuri sau campanii.

            Asa ca, in opinia mea, solutia pentru articolul tau este urmatoarea: alege un articol cu care vrei sa participi; editeaza textul ca sa scoti link-urile comerciale (interne sau nu) si publica-l din nou. In felul acesta, vei participa cu un text al carui caracter comercial va fi mai putin evident.

            Cudi, tu ce parere ai?

            • RaduThor 2014-07-26 Reply

              Dacă îl editez, tot sensul se duce! Nu-i bai!:) Spor!

              • ketherius 2014-07-26 Reply

                Nu trebuie decat sa scoti link-urile, nu sa schimbi cuvintele.

                • RaduThor 2014-07-27

                  Îmi pare rău, nu scot nici un link.
                  Dumnezeu ştie de ce le-am pus acum câţiva ani! Probabil la sfatul lui Google pentru site maps.
                  Dar: “Radu & Psi: pot fi si scrieri mai vechi, atata doar, sa nu fi participat cu ele la alt concurs si sa respecte regulamentul.”

                  Dacă v-am provocat măcar un zâmbet sunt fericit!
                  În rest: “N-am noroc, ce să fac? Zilele n-au intrat toate-n sac!”
                  Mai scormonesc sau poate mai scriu! 🙂

  • dagatha 2014-07-26 Reply

    Da’ despre școală am voie??? Că au acolo îmi trăiesc tragediile! 😀

    • ketherius 2014-07-26 Reply

      Si despre biserica, daca vrei 😀

      • dagatha 2014-07-26 Reply

        Ooo, despre biserică nu pot!!! Că și așa s-au fisurat vreo „doo” când am intrat ultima dată! 😀

  • abisurile 2014-07-27 Reply

    Iaca si “participarea” mea:http://abisurile.com/2013/10/19/baba-si-mitraliera/

  • abisurile 2014-07-27 Reply

    Am vazut dupa ca-i regula sa nu fi participat la alt concrs. Deci, imi retrag “participarea”. Scuze.

  • Cudi 2014-07-27 Reply Author

    @ Radu -- Eu nu am agreat de la bun inceput ideea de a permite participarile cu articole mai vechi, i-am cerut parerea lui Ketherius, iar el a acceptat si varianta asta, fara a anticipa (nici unul dintre noi) in ce hal se incurca itele. Faza cu linkurile (fie ele si interne) din articol, care promoveaza un produs sau un serviciu, va fi reglementata pe viitor prin regulament, dupa ce ne-ai demonstrat tu ca acesta are ceva scapari. O alta completare a regulamentului ar putea consta in repostarea un articol mai vechi, daca cu acesta se participa in concurs. De altfel o chestie de bun simt, pe care autorul ar putea-o face din proprie iniţiativă.

    @Daniela, imi pare rau.

    • RaduThor 2014-07-27 Reply

      Se pare că nu am ştiut să mă fac înţeles. Tot ce mi-am dorit a fost un zâmbet! În rest, spor!!!
      Inclusivi mie dacă sunt în stare să răspund la provocare…
      Rămâne de văzut…

      • Cudi 2014-07-27 Reply Author

        Radu, pana in 15 august e cale lunga, ai avea vreme sa ne oferi si alte zambete. Vorba aceea, primele incercari sunt mai grele, restul vin de la sine. Glumesc! :p

  • abisurile 2014-07-27 Reply

    Nu-i bai, citisem prea repede si ma “bucurasem” ca am deja articolul potrivit. Poate imi vine inspiratia sa scriu unul “special pentru”

    • Cudi 2014-07-28 Reply Author

      Super!

  • Vladen 2014-07-28 Reply

    Daca intr-adevar se accepta si articole vechi, as vrea sa inscriu asta:
    https://vraji.wordpress.com/2012/01/19/scorpion-king-iii-gala-umorului-involuntar/
    si/sau asta:
    https://vraji.wordpress.com/2012/04/05/am-adoptat-o-gaina/
    Pun doua fiindca nu stiu care din ele va trece de criteriul cu corectitudinea gramaticala. Cum zic ca parametrul asta trebuie judecat de un nativ, nu ma incumet sa decid eu (vreau totusi sa precizez ca unele abateri gramaticale sunt facute voit, dar acelea sunt evidente, mie mi-e frica de altele). Nu e nici o suparare daca nu trece nici unul :).
    De asemenea, nici unul dintre articole nu a fost inscris vreodata la vreun concurs.
    Vladimir
    P.S. Fraza aceea de la punctul 8 o voi adauga articolului ales (daca e vreunul ales, evident 😀 ).

    • Cudi 2014-07-28 Reply Author

      Vladen, pe baza acestui comentariu nu te poti inscrie in concurs. Nu ti-am citit articolele si nu se pune problema sa aleg eu vreunul (nu ar fi corect fata de ceilalti, evident). In aceste conditii, ma rezum la a-ti oferi un sfat simplu: ia exemplu de la ceilalti participanti.

      • Vladen 2014-07-28 Reply

        Inteleg. Primul link sa fie atunci, este articolul mai scurt.

        • psi 2014-07-28 Reply

          vladen, părerea mea este (ştii deja) că episodul galinaceu din viaţa ta este crema cremelor. ca şi cea cu bradul de crăciun. 😀 încă stau să mă dumiresc care îmi place mai mult.

          • Vladen 2014-07-28 Reply

            Da, dar e lung si sansa de a avea greseli de romana creste. Nu ca m-ar pazi de asa ceva celalalt, dar macar are mai putine cuvinte, deci mai putine sanse de a ajunge ciuca mistoului 😀

            • psi 2014-07-28 Reply

              câţi dintre cei care te citesc prima dată, vladen, ştiu că eşti rus de fapt? hm? în plus, e doar un concurs. ne jucăm. ne distrăm. 🙂
              dar e alegerea ta. şi mă opresc aici că deja am comentat prea mult.

              • Cudi 2014-07-28 Reply Author

                Psi, continua cu comentariile, te rog. Constat (pe seama numarului de participanti) ca esti un valoros trendsetter! 😀

          • Cudi 2014-07-28 Reply Author

            Ai dreptate, Psi, episodul Hitchcock cu gainile a fost savuros. Asta e.

            • psi 2014-07-28 Reply

              să-l rugăm pe rus să caute episodul de crăciun! :))

              • mihaela 2014-07-29 Reply

                oh da, aia cu Craciunul e epica, mai ales ca mama are o prezenta bine contur(l)ată 😛

        • Cudi 2014-07-28 Reply Author

          Multumim, Vladen! Esti in concurs.

  • RaduThor 2014-07-28 Reply

    Sper că asta merge: http://sub-un-cer-violet.blogspot.ro/2014/02/cum-sa-iei-bacul.html
    Îmi cer scuze pentru ignoranţă dar nu ştiu să repostez. Dacă mă învaţă cineva, rămân dator. Pentru blogspot!

    • psi 2014-07-28 Reply

      pur şi simplu rescrii textul într-o postare nouă, radu. indiferent dacă e pe blogspot sau wp, e acelaşi lucru….

    • Cudi 2014-07-28 Reply Author

      Multumim, Radu! Insa din nou ai uitat de punctul 8 al regulamentului.

  • […] „Articolul participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius” […]

  • SofiArt 2014-07-28 Reply

    Fratelli miei, ați zis concurs? Păi am auzit că acolo unde crește măslina la umbra paharului cu apă plată sunt exemplare cum rar întâlnești prin pădurile patriei. Ce partener mi-aș găsi! Numai să trec de gorilele alea de la intrare, că am auzit că-s elitiste rău și rar îngăduitoare cu specimene ca mine. Le e frică de concurență că mi-am luat stilist nou. Dar mai întâi, trebuie să fiu admisă de organizatorii concursului. Că nu mă cunosc și-i voi înțelege dacă mă vor respinge. http://rebellearte.wordpress.com/2014/06/09/158/

    • Cudi 2014-07-28 Reply Author

      Incantata de cunostinta! Esti in concurs.

      • SofiArt 2014-07-28 Reply

        Și eu sunt încântată. Mi-a plăcut tematica voastră și sunt sigură că umorul din articolele înscrise va desena zâmbete largi pe orice chip de cititor. Fie ca cititorul de zâmbete să detroneze cititorul de carduri!

        • Cudi 2014-07-28 Reply Author

          Amin! Oricum, frumoasa intrare ti-ai facut.

          • SofiArt 2014-07-28 Reply

            E ușor când gazda îți lasă ușa întredeschisă și nu trebuie să forțezi încuietoarea.

            • psi 2014-08-10 Reply

              ma belle, şi tuuu? :))

              • SofiArt 2014-08-10 Reply

                Psi dear, cum și eu? Așa m-ai cunoscut. Pun uitarea ta pe seama amintirilor frumoase din Pelion, pe care era musai să le aduci acasă. Și cum spațiul de memorie era ocupat, era firesc să ștergi amintiri Rebelle.:))

                • psi 2014-08-10

                  mi-am amintit instant după ce am trimis comentariul în eter … 😀 da de ce am senzaţia că te ştiu de totdeauna?

              • SofiArt 2014-08-10 Reply

                Aceeași senzație o am și eu. Că ne știm de-o viață.

  • […] noul ei concurs, Cudi ne propune un moment umoristic. Unde? La noi pe blog. Trebuie să scriem un articol care să amuze publicul, să băgăm ceva […]

  • Lotus 2014-07-28 Reply

    Particip și eu cu acest articol.

    • Cudi 2014-07-28 Reply Author

      Mai rea si mai periculoasa? :)))
      Lucky number seven.

  • Cudi 2014-07-28 Reply Author

    Mai am de curatat putin hrean si de turnat saramura peste gogonele din butoi, apoi revin cu forte sleite sa citesc articolele voastre. Sper sa merite efortul! :p

  • Lotus 2014-07-28 Reply

    Efortul de a îmbutelia murătura? Neah… 🙂 PS: Eu încă n-am citit nici un articol, afară de al meu. Care și pe ăla l-am citit spre a elimina eventualele greșeli frapante de gramatică, nu din curiozitate.

    • Cudi 2014-07-28 Reply Author

      Nu, celalalt efort. Si care a meritat din plin.

  • ComiCultural 2014-07-28 Reply

    Ma-ntâi, am vrut să partecip la concursu dă haterisme. Da am fost ocupat. Care eus hetăr nativ, cea ce să vede ș când comentez pă unele bloguri. Dami trece. Da lor nu. La bloguri adecă.
    Acu, constat că ie cu caterinci pă bază dă umoruri. Care șî io. Adecă, am scris. Deci, mai de mult, pă blogu mieu care miera lene să scriu iar alt articol (hâc!). Că mie cald ca vara, dă la creier încins. Care am pus linc: http://comicultural.wordpress.com/2014/07/11/poieti-celebrii-manelisti-integrii-2/ .
    Acu, la gramatică, ios cel ma tare. La umor, nu trageți cu praștia-n pianist!… că oricum ie praștie…

    • Cudi 2014-07-28 Reply Author

      Iata si o neasteptata portie de incultura muzicala! Am pornit player-ul, dar n-am rezistat s-ascult toate cataStrofele. Cu riscul de a ma repeta, esti in concurs. 😉

      Ketherius, ce facem, ma, cu astia, nu vezi ca venira potop?!

      • psi 2014-07-28 Reply

        te plângi amu? :)) să mai fac un apel de sară? :))

        • Cudi 2014-07-28 Reply Author

          Bag de seama ca ardelenii brasoveni sunt ceva mai aprigi…

          • ComiCultural 2014-07-28 Reply

            Ma’ ap’igi ca bucu’eștenii??? Noooop! Să vi mata la Capșa, să vezi splendoa’e de scandaluri înt’e muște’ii ! Fugi ‘upând pământu’, di’ect sub Tâmpa de B’așov!

        • ketherius 2014-07-28 Reply

          Apelu’ de seara-i baza! Si musai cu fluier si cu incolonare 🙂

      • ComiCultural 2014-07-28 Reply

        Hîc… cavazică… românu’ sa născut umo’ist… Io zic să mai adăogați ‘scai vaucere la Fratelii, să ducă toți umo’iști să facă a’mosfe’ă la toată lumea mondenă ‘omână … Chelne’! Ma’ ad’un rând!… Fac ci’ste la toți f’atelli ca’e iubesc pân’ la moa’te !

        • psi 2014-07-28 Reply

          făr de număăăr! 😀
          miai, te iau de urechi, daa? :))

          • ComiCultural 2014-07-28 Reply

            Nu-nu de u’echi! c-amețesc! c’acolo cică să naște ve’tiju, în u’echea inte’nă, vazică…

            • psi 2014-07-28 Reply

              te joci în prefaţa lu ochelaru’ de mâţ? bine, bineee! :))
              vezi tu vertijuri ce-ţi capeţi!

  • Brindusa Aluculesei 2014-07-29 Reply

    Mulumesc mult si sper sa fie si articolul meu bun la ceva :))
    http://abetinazambeste.blogspot.ro/2014/07/pestisorul-de-aur.html

  • mixy 2014-07-30 Reply

    http://www.mixy.ro/2012/02/24/crima-de-la-bloc/
    Nu am timp acum de un articol nou, dar ma bucur ca ati facut aici o oaza umoritstica 🙂

    • Cudi 2014-07-30 Reply Author

      Oh, si eu ma bucur pentru o asa lectura! Multumim, te adaug acum in lista.

  • Cristina 2014-07-30 Reply

    Blog nou, articol nou…just for you guys.

    http://cristinaticu.ucoz.ro/blog/afla_daca_ai_umor/2014-07-30-1

    • Cudi 2014-07-30 Reply Author

      Cristina, multumim! Ar trebui sa iti intretii noul blog, pentru ca scrii foarte bine.

  • cristinalincu 2014-08-01 Reply

    intai spuneti un “Doamne ajuta!” si faceti o cruce generoasa, iar apoi cititi:
    http://cristinalincu.wordpress.com/2014/07/12/o-istorie-funebra/

    • Cudi 2014-08-01 Reply Author

      Fereste-ne de cele apucaturi, Doamne! :p Esti inscrisa, multumim pentru funebra poveste. Si bunica mea si-a petrecut ultimul deceniu printre muritori strangand prosoape si batiste pentru pomana ei, ca in noi, ne-a marturisit, nu avea vreo baza.

      • cristinalincu 2014-08-01 Reply

        multumesc. sunt pe bune… asa ca nu stiu daca e de ras sau de plans sau poate ca noi nu intelegem modul “integrat” in care bunicii nostri privesc viata si moartea 🙂

  • […] participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius”, dar este o dedicație pentru vecinele mele […]

  • dagatha 2014-08-01 Reply

    https://experimentesiexperiente.wordpress.com/2014/08/01/balada-vecinei-disparute/
    Îndurare! Am citit partea cu “fără rime”, dar dacă nu participam acum, o luam razna. E al treilea articol programat să participe 😀 ( sper că le-am dezactivat programările celorlalte 😀 )

    • Cudi 2014-08-01 Reply Author

      Stai lin, partea cu “rima” s-a dorit a fi o superba introducere metaforica la clipul postat, dupa cum am sugerat in subsol. Insa pentru a te putea inscrie, trebuie sa scoti linkul spre articolul cu lenjeriile. Multumim.

      • dagatha 2014-08-04 Reply

        Am văzut târziu, dar am remediat! 😉
        Scuzeeeee! 😀
        Eram setată să înțeleagă lumea ce e cu Jeni, nicidecum să promovez ceva. Mi-a scăpat! Și doar era clar regulamentul!

        • Cudi 2014-08-04 Reply Author

          Multumim!

  • cristinalincu 2014-08-02 Reply

    nu stiu zau cum o sa decideti, majoritatea articolelor sunt mortale!

    • Cudi 2014-08-02 Reply Author

      Tocmai pentru ca sunt inscrise neasteptat de multe articole misto, am decis impreuna cu Ketherius ca le vom citi in repetate randuri si vom aplica metoda eliminarii. Le citim, mai scoatem cate un articol, le citim din nou si mai eliminam unul… si tot asa. Pentru ca, in cele din urma, sa ramana articolul cel mai cel. Cam asta e teoria, cu practica vedem cum stam.

      • cristinalincu 2014-08-02 Reply

        🙂 spor! de-abia astept sa citesc tat-tat ce se inscrie 🙂

    • Cudi 2014-08-02 Reply Author

      Multumim, Daniela! Si salutari amabilului tau sot!

      • abisurile 2014-08-02 Reply

        Am uitat sa specific ca-i negru. Umorul. In caz ca.

    • Cudi 2014-08-03 Reply Author

      Am ramas cuplata pe porcii si pastravii balaciti in mujdei cu rosii coapte. Multumim mult, Ina, pentru participare. Pentru ca ne imbolnavesti de pofte nu-ti multumim, te invidiem. :p

  • Vero 2014-08-04 Reply

    Fiindcă de data asta s-a-ntâmplat să puneţi la cale ceva care se-ntâmplă să-mi placă şi care acceptă şi vechituri, vin şi eu cu una:
    http://verovers.wordpress.com/2012/08/19/unica-iubita/

    • Cudi 2014-08-04 Reply Author

      Inca o surpriza placuta. Multumim pentru participare. Te trec in catastif cand revin la calculator, acum ma asteapta mama si sora la spalat covoare.

  • Dinu Roman 2014-08-05 Reply

    http://pilatdinport.blogspot.ro/2014/08/canicula-2014.html

    Și eu. Adică eu. Cudi știe.

    • Cudi 2014-08-05 Reply Author

      Dinule, dupa o zi de cacat, mi-ai descreţit fruntea.

      • Dinu Roman 2014-08-05 Reply

        Cudi, după o zi de câcat, mă bucur egoist că nu-s singurul 🙂

  • […] invitaţie la vesele scrieri vine acum din partea lui cudi. Versuri, prozã, fãrã deosebire, fãrã limitã de like-uri, numai zâmbete sã adune. Si cum […]

  • roxdumitrache 2014-08-09 Reply

    In sfarsit ma inscriu si eu printre participantii ce s-au decis sa participe la concurs.
    http://calatorprintaramea.wordpress.com/2014/08/09/concurs-moment-umoristic-c-duzina-de-cuvinte-zapacite-inventate-si-traznite/

  • […] pentru ca am prins gustul concursului umoristic pornit de cudi ,  m-am hotãrât sã sã-mi scot şi pisoii la plimbare spunându-vã povestea lor “Despre […]

  • roxdumitrache 2014-08-09 Reply

    Incepe sa-mi placa tot mai mult concursul “moment umoristic” drept care, mi-am scos si pisoii la plimbare. Pot fi mai multe postari?
    http://calatorprintaramea.wordpress.com/2014/08/09/concurs-moment-umoristic-despre-vitejie/

    • Cudi 2014-08-09 Reply Author

      Multumim pentru participare! Imi cer scuze ca nu am putut sa-ti raspund mai devreme, a fost o sambata plina de activitati pe batatura. Fiecare blog poate participa cu o singura postare, Roxana.

  • […] Ketherius. După experienţele cu „Mai scrieţi şi gratis, mno!”, „Fii Hater!” şi „Moment umoristic”, s-ar fi spus că ne lăsăm pe tânjală, dată fiind progresia aritmetică a valorii premiului […]

Leave a Reply to roxdumitrache Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *