În urmă cu câteva săptămâni m-a luat cu o durere continuă de gât, în condiţiile în care pe mine, de obicei, nu mă doare gâtul. Probabil că pitica mea, în nemăsurata-i generozitate virusală, m-a pricopsit cu o infecţie a amigdalelor, ceva. Cum nu eram obişnuită cu acest tip de disconfort al gâtlejului, într-o dimineaţă m-am holbat mai cu atenţie în orificiul bucal, căscându-l cât m-au ţinut maxilarele în faţa oglinzii.

E greu de descris în ce hal mi s-au înmuiat picioarele după ce am văzut ce am văzut în gura-mi. Parcă m-a lovit în moalele capului, m-a luat cu transpiraţii reci şi disperare, după ce am zărit pe cerul gurii două mici găuri, orificii pe care nu le mai văzusem niciodată acolo, deşi nici nu mi-era în clar dacă am cercetat vreodată cu atâta atenţie caviatea-mi bucală.

Corelate cu durerea de gât, m-am gândit că acele găurele au apărut ca peste noapte acolo. Ce naiba aveau să însemne? Cu incotrolabila-mi autosugestie, m-am gândit că de la dânsele mi se trăgea durerea de gât. Şi dacă aveau să se mărească? Dacă pe şi în cerul gurii avea să mi se dezvolte un ditamai orificiu? Ce puteam să fac? Evident, să mă programez de urgenţă la un specialist otorinolaringolog, între timp – să-mi fac spălături bucale cu infuzie de gălbenele şi de muşeţel şi, evident, să-l consult pe doctor Google pentru a şti la ce naiba să m-aştept. N-am aflat nimic concret însă, doar trimiteri spre ulceraţii ale cavităţii bucale ce, nevindecate, semnalizează un cancer oral, sau boala aceea „buză de iepure” – în cazul căreia eram cumva confuză, pentru că înţelesesem că te naşti cu ea, nu apare la maturitate. Şi totuşi, dacă acele două găuri fuseseră acolo dintotdeauna…?

Singura căreia i-am arătat împricinatele găuri a fost mama care, la fel de pricepută la anatomie ca subsemnata, a exclamat un „Doamne fereşte!” cutremurător după ce abia a localizat cu ochelarii pe nas orificiile alea stranii. Pentru că nici ei nu-i era în clar dacă-s normale ori ba, a venit cu propunerea de a-şi da jos proteza dentară pe loc pentru a-i studia eu cavitatea bucală în scop comparativ, însă am contracarat ideea din prima secundă, apreciind că mai bine nu.

Soţului meu i-am bâjbâit ceva, sugerând existenţa celor două găuri cu juma’ de gură suferindă, pentru că mi-era ruşine de situaţia-mi critică şi anticipam o boală galopantă care avea să mă desfigureze în scurt timp, să mă chinuie o vreme şi să mă vâre de tânără în mormânt. El a replicat că probabil am mâncat ceva dur şi mi-am zgâriat, cumva, cerul gurii. Timp de vreo două săptămâni am fost foarte tăcută, am facut zeci de gargare cu bicarbonat de sodiu şi am încercat să vorbesc cât mai puţin pentru a ţine gura închisă şi a permite ulceraţiilor ălora sau ce-or fi fost să se închidă de la sine şi să îmi mai dea o şansă la viaţă.

Şi tot aşa până săptămâna trecută, când a venit soră-mea pe la noi şi, obsedată cum e de coşuri, s-a pomenit insistând să-mi stoarcă mie un punct negru situat în proximitatea urechii. Îngrozită de impulsul ei maniac de a anihila coşuri şi puncte negre în maniera-i brutală şi dureroasă (nici n-ar avea cum altfel), i-am respins insistenţele şi, în lipsă de argumente, i-am mărturisit că nu vreau să mă agreseze deoarece mă doare gâtul şi… am două găuri pe cerul gurii. „Toată lumea are, tu, nebuno!” mi-a răspuns instanteneu, apoi şi-a căscat gura şi mi le-a arătat pe ale ei. Cerule mare, acolo erau, două găuri ca ale mele! Nici nu mai ştiam ce să cred, că sunt eu tâmpită sau Dumnezeu, în mărinimia sa nemărginită, mi-a ascultat rugile fierbiţi din ultima vreme.

Zece minute mai târziu m-am ascuns fericită şi entuziastă în budă, cât să-mi sun soţul şi să-i dau vestea cea mare, cum că n-am cancer oral, rino-faringian, buză de iepure sau alte minuni. Dat fiind faptul că nici el nu ştia de respectivele găuri, şi-a băgat în grabă o lanternă în gură şi s-a cercetat în amănunt, constatând că el are patru astfel de găuri, detaliu bizar peste care mai bine sărim acum.

Evident, gâtul nu mai doare iar viitorul pare mai promiţător când te vindeci ca prin minune de cancerul şi groaznicele boli de care ai suferit la nivel iraţionalo-patologico-fictiv.

Sănătoşi să fim! Şi nu uitaţi, o gargară în plus nu strică niciodată.