După multe rateuri în domeniul panificaţiei casnice, am nimerit pita ai mai bună şi reţeta-i o bagatelă uşor de făptuit. Am eliminat din reţete, rând pe rând, sofisticăţenii precum zahărul, untul şi uleiul de măsline şi-am copt, într-un final, pâinea cu gust de acasă (Ardeal). Aşa arată:

În această pâine am investit:

Cam trei sferturi de kil de făină;

O linguriţă de drojdie uscată;

Vreo două linguriţe de sare;

Apă caldă de la robinet.

Am pus făina într-un bol şi am amestecat-o cu sarea, după care am săpat într-însa o gaură în care am azvârlit linguriţa de drojdie uscată. Am turnat o cană de apă caldă în crater şi-am amestecat puţin cu degetul arătător lichidul, cât să atrag puţină făină în hora fermentării. După vreo douăzeci de minute, mi-am suflecat mânecile tricoului şi, înarmată cu încă o cană cu apă caldă de la robinet, am frământat aluatul, adăugând, la nevoie, ba o mână de apă, ba una de făină. Cel mult zece minute durează frământarea manuală şi e chiar relaxantă. Am lăsat aluatul la crescut în jur de patruzeci de minute, iar apoi l-am mai frământat puţin, înainte de a-l aşeza în tavă. L-am crestat în cruce, l-am mângâiat cu palmele ude şi am mai uitat de el vreo 10 minute, înainte de a băga tava la cuptor. Timp de 80-90 minute, la 170 grade Celsius.

E simplu: ingrediente – făină, drojdie, sare şi apă. Acum citiţi ingredientele de pe ambalajul pâinii ce-aţi cumpărat-o şi întrebaţi-vă dacă bonusul de aditivi alimentari, agenţi de afânare, îndulcitori şi E-uri îşi are rostul pe masa voastră.