… sau “prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul“.

Am fost azi martorul unei crize prelungite de grandomanie din partea unei dive B-lister. E vorba despre aceea care f*te tot ce mişcă, iar dacă nu mişcă, îi dă un ghiont – şi apoi citeşte poveşti copiilor.

Tărăşenia a început pe Facebook, acolo unde autoarea împărţea dragoste celor ce scriau comentarii adulatoare:

Apoi s-a întâmplat inimaginabilul: Lotus a contrazis-o!!! Şi nu oricum, a contrazis-o în public, pe Facebook, de faţă cu tot internetul… OMG!

Ei bine, asta a fost prea mult pentru orgoliul ei de aproape A-lister. Atât de mult, încât şi-a pierdut cumpătul şi a început de îndată să bată câmpii. După câteva comentarii aparent logice, simţind nevoia să convingă audienţa de justeţea poziţiei sale, publică şi un articol pe marginea subiectului. Articol care, ca şi comentariile de pe Facebook, prezintă probleme de logică.

Ca de obicei, hai să vedem cât o duce capul pe B-listeriţa noastră.

Pentru început, ceva aproape normal:

Deci Xulescu o plăteşte ca să scrie un text. Ea, în schimb, scrie textul şi cititorii îl – desigur – citesc. Cine este beneficiarul? Xulescu, evident, el primeşte ceea a cumpărat. Dar aici mai vedem un semn interesant – o primă manifestare a grandomaniei. O vedeţi? Ea consideră că scrierile ei sunt un beneficiu pentru omenire. Ea este un dar pentru omenire, înţelegeţi?

Sărim peste partea unde îşi umflă numerele audienţei (vezi aici şi aici) şi ajungem la simptomele adevărate şi îngrijorătoare. Mă rog, îngrijorătoare numai dacă vă pasă de ea.

De exemplu, îl ameninţă pe nefericit că

Totuşi, primeşte încă două replici şi nu îi dă decât ban. Din milostenie? Aş, de unde? Tre’ să poată ţine un ochi pe ce publică omul, să ştie când e cazul să îl mai înjure.

Apoi vine şi, crezând că Universul nu a înteles-o destul de bine, ne explică din nou cum ne-a blagoslovit Dumnezeu prin prezenţa ei şi cum suntem noi consumatori nesăţioşi ai harului ei scriitoricesc:

– textul îngroşat este al Lorenei.

Aşadar, să luăm aminte: Lorena Lupu scrie pentru că este o scriitoare neobosită şi are chemarea scrisului plus un har deosebit pentru limbaj şi, mai presus de orice, ea aduce veselie şi fericire în lume prin textele sale. Din păcate, lumea asta rea este plină de cititori mocangii, care se adapă la izvorul Lorenesc de fericire zilnică şi, prin mărinimia legendară a autoarei, nu sunt unfriended, blocked and banned, deşi o merită pe deplin. Mai mult, dacă sunt cuminţi pot scăpa neînjuraţi, iar dacă o laudă, sunt mângâiaţi pe creştet.

Realitatea este alta.

În primul rând, blogul nu îl îndreptăţeşte pe autor la nimic mai mult decât la copyright asupra textului publicat. Reach, monetizare etc. sunt doar fiţe şi lăcomie. Blogurile au fost create pentru a da oamenilor o tribună la care să îşi spună ideile, nu o tarabă la care să vândă sau, mai rău, să cerşească. Dacă eşti scriitor de valoare, atunci va exista o instituţie de presă care să te publice. Dacă nu, eşti un nimeni.

Apoi avem problema limbajului (unul din motivele pentru care capturile de ecran sunt atat de mici). Diva crede că înjurăturile dau stil şi calitate textului. Rahat pe băţ!

Legat de limbaj mai trebuie subliniat că, în acest caz, dar şi în altele, Izvorul Fericirii Zilnice trece direct la înjurături şi atac la persoană. De ce? Din două posibile motive: ori nu o duce capul la mai mult şi aşa se discută în mahalaua în care a crescut ea, ori nu are argumente şi răspunde şi ea cum poate, sperând să intimideze interlocutorul.

Lorena îşi justifică atitudinea de baron pesedist faţă de un blogger cu mai puţini cititori prin diferenţa imensă de cititori. Ea are mai mulţi, deci e mai valoroasă. Ei bine, după cum bine ne demonstrează şi democraţia şi cultura – cantitatea nu înseamnă calitate. “Am mai mult” nu înseamnă “sunt mai bun“. A ajunge Sandra Brown a blogosferei româneşti nu te pune mai presus de Umberto Eco al aceleiaşi blogosfere.

Printre manifestările amuzante şi simptomatice, de asemenea, este aceea că, deşi articolul ei avea o ţintă foarte clară, nu a spus nicăieri care este aceea. Doamne fereşte, cum să facă o asemenea greşeală? Dacă dă cineva click? Nu ar mai putea dormi de ciudă ca neştiutul blogger cu cinci vizitatori are acum şapte, întelegi? Ar petrece nopţile frâgându-şi degetele că i-a făcut trafic nenorocitului. Şi toţi importanţii fac la fel. E un fel de crez al ligii A-listerilor, probabil – “să nu dai link la duşmani“.

O altă manifestare patologică a ego-ului hipertrofiat este afirmaţia că cititorii primesc ceva gratis de la ea. Mai mult, ne spune că cei care o plătesc pentru a face publicitate mascată sunt cei care contează, iar ceilalţi sunt praf în vânt. Închipuiţi-vă, pentru o secundă, că L’Oreal ar afirma public ceva în genul “Carrefour şi Walmart sunt singurii noştri parteneri; doar de la ei acceptăm sugestii, iar publicul care vine şi foloseşte produsele noastre e doar un rahat în ploaie“. Cât credeţi că ar dura până ar da faliment?

Diva de categorie B (B, pentru că de A este Cabral, cu 500.000 – pentru context vezi articolul ei) confundă cauza cu efectul. Pentru mine şi ceilalţi care înteleg, penibilul ei este amuzant. Pentru ea şi lăudătorii ei – se merită unii pe alţii.

Alt simptom îngrijorător este acela că subiectul nostru nu agrează decât comentarii aprobatoare şi laudative, la care răspunde prietenos. Când este contrazisă, în schimb, explodează şi atacă elementul destabilizator ar armoniei Loreniene cu toate înjurăturile disponibile. Se întrezăreşte în ea un mic Stalin in devenire.

Departe de a primi ceva de la Lorena Lupu, publicul o plăteşte. Cum? O dată o plăteşte când pune ceva în această cerşindă mână întinsă:

Şi tot publicul o plăteşte de fiecare dată când diva primeşte o comandă de scris. Comenzile i se oferă pentru că are un trafic mare şi preţul oferit este mai mare pentru că are mai mulţi cititori. Aşadar, Lorena Lupu primeşte bani din cauză că cititorii o frecventează. Cititorii sunt cauza primirii banilor, da?

Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană.

Actriţa Lorena Lupu interpretează, în viaţa reală, rolul mocangioaicei elitiste, cu diferenţa că ea vrea pomana înaintea poveştii. Dacă se poate.

Cam atât.