web analytics

Despre permisul de conducere în Canada

Permisul de conducere emis în România poate fi folosit în Canada, de către rezidenții permanenți, vreme de trei luni, după care stai pe tuşă până obţii canadian driver’s licence. Pentru asta dai testul teoretic (partea bună e că ăştia nu încurcă iţele cu variante multiple de răspuns) şi, dacă îl iei, poţi conduce cu un şofer cu drepturi depline în dreapta. Fără picătură de alcool în sânge şi nu între miezul nopţii şi 5 dimineaţa. În continuare, aplici pentru a fi scutit de aşteptarea de un an până la examenul de traseu, apoi planifici marele test. Pe care, din câte am observat, mai toţi îl pică la prima încercare, din diverse motive.

În Canada sunt semne şi reguli de circulaţie noi, ca de exemplu: index

  • La semafor faci dreapta pe roşu (sau stânga, dacă e sens unic), după ce te opreşti la linia de stop şi dai prioritate ca şi cum ai fi la semnul de stop (dacă eşti în examen şi nu încerci să faci dreapta, cu stop la linie, acordare prioritate şi tot tacâmul, te pică);
  • Atunci când schimbi banda, faci dreapta sau stânga, trebuie să întorci capul peste umăr (shoulder check), asigurându-te că nu e nimic în unghiul mort – vreun biciclist, vreun motociclist etc. E cam enervantă mişcarea asta continuă a capului, dar e imperioasă dacă vrei să treci examenul. Numai eu ştiu cum mi-am sucit capul în spate stânga şi în spate dreapta în timpul testului de traseu, dar asta e, dansezi după cum cântă legislaţia, cel puţin până te vezi cu permisul în mână.
  • Poţi parca maşina la minim 5 metri de o intersecţie, acolo unde nu este vreun semn care interzice manevra.
  • 4 Way, 3 Way Stop-urile, unde toţi opresc la linia de stop şi pleacă în ordinea sosirii. Practic, te uiţi la roţile tuturor – în ce ordine se opresc din mişcare la linia de stop.

Cartierele sunt presărate cu părculeţe cu locuri de joacă pentru copii, playground zones, unde viteza nu trebuie să depăşească 30 km/h şi unde poliţiştii aplică amenzi usturătoare. Dacă dai examenul de traseu şi nu observi respectivul semn (se mai întâmplă să fie obturat de crengile vreunui pom, cum am păţit eu), respectiv “goneşti” cu 36 la oră în zonă playground, ai comis-o, eşti picat.

“Unsuccessful” te vei dovedi şi dacă obstrucţionezi traficul atunci când ieşi de pe o străduţă de cartier, opreşti la semnul de stop şi te pune examinatorul să faci stânga pe un bulevard sufocat de trafic, pricina fiind învecinarea cu unul dintre cele mai căutate mall-uri la 1.300.000 locuitori, drum cu trei benzi pe sens. După vreo două minute de aşteptare, examinatorul mi-a atras atenţia că ezit prea mult. A doua oară, am plonjat în intersecţie cu scârţâit de roti, iar el n-a mai notat nimic în formularul de examen.

Majoritatea maşinilor de aici au transmisie automată, aşa că nu e mare scofală condusul în sine, cât înţelegerea şi respectarea priorităţilor, regulilor ce se impun de-a lungul drumului. Nu e greu, nu e nici uşor. Cum spunea Ricu, instructorul cu care am învăţat să conduc în România, atenţie mare la boul din spate, la prostul din faţă şi nu uita că factorul uman e vulnerabil, imprevizibil şi stupid.

e9f5461587d4935c629a2f4cf73ec5f2

 

19 Comments

  • Iuliana 2016-07-06 Reply

    Conform site-ului https://saaq.gouv.qc.ca/en/drivers-licences/foreign-drivers-licence/

    If you are travelling in Québec, you may drive with your foreign driver’s licence for 6 consecutive months if your licence:

    is valid
    authorizes you to drive the type of vehicle that you are using
    VEHICLES THAT YOU MAY DRIVE

    You may drive any type of vehicle, as long as the licence issued by your country of origin authorizes you to.

    • ketherius 2016-07-07 Reply

      Bună, Iuliana,

      În primul rând, tu ne arăţi ce se întâmplă în Quebec, iar Cudi vorbeşte despre Alberta. În al doilea rând, tu ne arăţi ce poate face un turist (travelling in Québec), în timp ce Cudi este rezident permanent -- tocmai invers.

      În Alberta, treaba stă aşa:
      “If your driver’s licence was issued elsewhere in Canada or in another country, contact an Alberta Registry Agent to find out how to get an Alberta driver’s licence.

      Unless you are a full-time student, you will probably need to exchange your original driver’s licence for an Alberta licence within 90 days of moving to Alberta. If you move from one province to another, you will need to get a new driver’s licence and register your vehicle in your new province or territory.”
      (Sursa: http://www.albertacanada.com/opportunity/living/transport-driver-licence.aspx)

      Adică, dacă permisul tău a fost emis în altă ţară, trebuie să obţii un permis albertan în 90 de zile -- excepţie făcând studenţii, care nu sunt turişti, dar nici rezidenţi permanenţi nu sunt. De ce 90 de zile? Pentru că după cele 90 de zile permisul nu mai este valabil şi, dacă eşti prins, e ca şi cum ai conduce fără permis.

    • Cudi 2016-07-07 Reply Author

      Salut, Iuliana! Dacă eşti turist în Alberta, poţi conduce cu permisul din România nu doar 6 luni, ca în Quebec, ci 1 an, dacă ai IDP (International Driving Permit -- http://www.servicealberta.gov.ab.ca/1741.cfm ). Însă eu am scris articolul din perspectiva proaspătului statut de rezident permanent, caz în care ai voie să conduci maxim 90 de zile cu permisul românesc.

      • Danezu 2018-02-07 Reply

        Prin A.C.R.( automobil club roman) se rezolva in 30 min.este singura varianta sa poti circula cu permis romanesc in canada. Pretul este de 950 lei ( 9 mil lei vechi) si este valabil un an. Se poate prelungi valabilitatea daca cineva din tara plateste taxa de 950 lei si depune actele .informatile le am primit personal de la o filiala ACR bucuresti ( obor)

        • Cudi 2018-02-07 Reply Author

          Danezu, dacă vii în Alberta ca rezident permanent, poți circula cu permisul de conducere obișnuit din România pentru maxim 90 de zile (între timp aplici pentru permisul lor, ca după cele 90 de zile să fii în legalitate la volan). Nu e nevoie de nimic în plus. Reamintesc -- fiind în Canada ca rezident permanent.
          http://www.servicealberta.gov.ab.ca/residency-id-requirements.cfm

        • ketherius 2018-02-07 Reply

          Iar ca rezident temporar (turist, viză de lucru, viză de studii), poți conduce cu permisul românesc atât timp cât ești în Canada legal -- chiar și ani.

  • Alex 2017-10-23 Reply

    Salutare,

    Ca sa poti conduce in Alberta 90 de zile (permanent resident) este obligatoriu permisul international de conducere emis de ACR sau este suficient permisul national romanesc?

    Multumesc frumos

    • ketherius 2017-10-23 Reply

      Permisul care îți dă voie să conduci în România este valabil și în Canada (90 de zile).

      • Alex 2017-10-24 Reply

        Multumesc pentru raspuns 🙂

  • tony 2017-11-03 Reply

    salut,as avea nevoie de cateva sfaturi de la voi, in privinta incercarii mele de a emigra in canada!
    in primul rand,vreau sa ajung in canada cu viza de vizitator (dupa 1 decembrie 2017).. odata ajuns acolo(ca vizitator) ,care ar fi pasii de urmat pentru a -mi putea gasi ceva de munca(legal) ? multumesc!

    • ketherius 2017-11-05 Reply

      Dacă ai intrat ca turist, nu ai voie să cauți de muncă.

      Există o lege care permite guvernului să te expulzeze dacă ai mințit la intrarea în țară.

      La intrare, poliția de frontieră îți pune câteva întrebări (de ce vrei să intri, unde o să stai, cu ce o să te întreții, câți bani ai la tine, câți bani ai la dispoziție, ce vrei să faci în Canada, o să cauți să muncești etc.). Dacă lor le spui că nu muncești, apoi cauți de lucru, consideră că i-ai mințit și, când le-o veni bine, te pot expulza.

  • R. Seuleanu 2018-03-11 Reply

    Fratele meu va veni in vizita din Romania pentru 2 saptamani. Are voie sa conduca o masina inchiriata exclusiv pe baza permisului de conducere romanesc? Locuiesc in Toronto, Ontario. Multumesc.

    • ketherius 2018-03-12 Reply

      Pe site-ul guvernului provincial scrie așa:

      If you are visiting Ontario for less than 3 months and want to drive while you’re here, you can use a valid driver’s licence from your own province, state or country.

      Deci poate conduce cu permisul românesc.

  • Vlad Cornea 2018-03-17 Reply

    Buna ,care sunt proceduriile pentru a putea lucra in Canada pe tir ?
    poti doar preschimba permisu sau ai nevoie de obtinerea unui permis Canadian printr-un examen ?

    • ketherius 2018-03-19 Reply

      Bună, Vlad. Cerințele diferă puțin de la provincie la provincie. Din ce am găsit pentru Ontario, trebuie să ai permis de clasa A full. Pentru asta:

      Requirements

      To apply for a full Class A licence, you need to:

      -- be at least 18 years old
      -- hold a valid Ontario licence other than G1, G2, M, M1 or M2
      -- pass an eye test
      -- submit a medical report
      -- pass a written test about operating large trucks and tractor-trailers
      -- pass a road test

      În alte provincii sunt alte reguli. Aici găsești manualul de pregătire pentru permis comercial valabil în Alberta.

      În plus, ca să lucrezi pe TIR, trebuie să ai ofertă de muncă de la o companie canadiană, cu oferta aia trebuie să obții permis de muncă, cu permisul de muncă intri în Canada legal și dai examenele pentru permisul de conducere canadian. Apoi poți să te angajezi.

  • Marcu Marius 2018-04-12 Reply

    Salut! Sunt in Canada de 7 luni. Locuiesc in Halifax, Nova Scotia, lucrez pe baza unui work permit la Irving Shipbuilding, momentan nu sunt rezident permanent, rezidenta este inca in proces de executie si urmeaza sa o am in decursul lunii Septembrie a.c. Pot circula fara sa imi schimb permisul pe baza work permit-ului? Adica nu sunt rezident permanent inca.

    • ketherius 2018-04-13 Reply

      Marius, cică poți să conduci cu permisul românesc 90 de zile de când ai intrat în provincie, apoi trebuie să ceri (și să dai examen pentru) permis de Nova Scotia.

      Visitors: If you are a visitor to Nova Scotia and (a) you are at least 16, and (b) you already have a valid driver’s licence from another part of Canada (or from another country), you can drive in Nova Scotia for up to 90 days without getting a Nova Scotia Driver’s Licence. After that, you need a Nova Scotia licence.

      (Sursa: https://novascotia.ca/sns/paal/rmv/paal269.asp)

  • Marius 2019-11-22 Reply

    Am și eu o rugăminte am un permis canadian de Ontario G2 pot să-l schimb in Europa ??

    • Q 2019-11-25 Reply

      Sincer, nu știu. Depinde de legislația europeană dacă acceptă sau nu.

Leave a Reply to ketherius Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *