M-a lăudat Marlene şi-am comutat muza scrierii pe ce-am mâncat bun, azi. Azi, că e miercuri, am gătit de post (mai nou, ţinem post miercurea şi vinerea, nu c-am fi bisericoşi (dar nici că n-am fi), ci c-aşa e bine. Mă rog, nici noi nu prea ştim exact de ce o facem, dar n-are cum să nu fie de bine, nu?). Şi anume, am făcut supă de linte. Ştiu, pentru unii carnivori sună trist, dar credeţi-mă, nu e nimic trist în gustul supei de linte făcută de mine, întâi pentru că-i făcută de mine ş-apoi că e tare săţioasă şi plină de savoare. Mănânci un bol de supă şi mai vrei, şi tot mai vrei. Mai exact, am făcut supă cremă de linte, că atunci când e năvală de plante fierte într-o zeamă lungă, mai că-ţi dau lacrimile de carnivor hămesit, ce poate că eşti. Nu, mai bine fiind fără dintr-astea, bagi un blender în supă să nu mai înţelegi nimic din tot ce-a fost acolo şi s-o transformi într-o cremă subţire, peste care presari nişte pătrunjel tocat fin şi, cu emfatică autosuficienţă, îţi revendici diploma de masterchef al casei.
Pe bune, fără bâză, supa asta e belea.
Cele necesare:
- O cană de linte uscată (nu contează culoarea, că e verde, roşie sau galbenă, sau maro; lintea se pună la înmuiat în apă cu vreo
douăcâteva ore înainte de a pregăti supa (ca să iasă băşinile dintr-însa), care supă implică juma de oră de gătit – cât ai zice“peşte”“Memento Mori“) - Un morcov
- Un ardei
- O ceapă
- Trei căţei de usturoi
- O lingură de pastă de roşii
- Boia dulce
- O linguriţă chimion măcinat (ăsta e tare important şi atenţie să nu-l confundaţi cu chimenul)
- Jumătate de linguriţă de coriandru (seminţe uscate, mai exact, poate găsiţi gata măcinate)
- O frunză de dafin
- O linguriţă rasă de vegeta
- Sare şi piper după gust
- Pătrunjel fin tocat, care se presară la final.
Ceapa, ardeiul, morcovul şi usturoiul se taie mărunt şi se pun la călit puţin, cât să se înmoaie. Se adaugă lintea scursă şi mai bine de un litru de apă. Se spumează supa după ce a dat în clocot, apoi se adaugă toate condimentele şi se mai lasă la fiert vreo douăzeci de minute, până ce lintea s-a înmuiat. Supa de legume rezultată se pasează cu blenderul, iar peste crema rezultată se presară pătrunjelul. Asta-i tot.
E clar că se poate renunţa la partea cu blenderul, dar, sub formă de cremă, supa asta vegetariană este de o fineţe rară. Şi, pe cât de fină este, pe atât de intensă i se dovedeşte aroma, graţie condimentelor de la care nu trebuie să faceţi rabat. Sub nici o formă, acolo e farmecul supei de linte, în buchetul chimionului+coriandru+dafin+piper+boia. Fără condimente, supa asta e tristă ca un câine-n lapoviţă sau altfel de tristă, găsiţi voi o comparaţie mai inspirată. Poate de aia mama (care a trecut condimentele reţetei pe lista dispensabilelor), când i-am propus supa de linte ca meniu, a zis hotărâtă “Nu, mersi!” sau soră-mea a decretat că: “Prefer fasolea verde”. Înţeleg că e şi tare sănătoasă, că e bogată în fibre dintr-alea şi dintr-altele, că e plină de vitamine, acid folic şi minerale.
Şi un sfat de sfârşit: dacă faceţi supă de linte, rezumaţi-vă la oala de 2-3 litri. Nu cred că e genul de supă/ciorbă din care să tot mănânci vreme de 2-3 zile. Deşi…
14 Comments
Păi dacă mai vrei și tot mai vrei, atunci nu e sățioasă! 😀 Iar postul e bun în principal pentru că elimină carnea, care nu-i așa bună pentru noi și dezastruoasă (fatală chiar) pentru animalul sacrificat.
E săţioasă lintea, cum să-ţi explic eu… se aseamănă cu sindromul mâncării de fasole uscată (mai ales dacă e cu afumătură). Cu oala pe masă, ai mânca şi ai tot mânca… dar eşti sătul şi continui pe proprie răspundere, ceva gen.
Ca o paranteză, am toată admiraţia pentru vegetarienii adevăraţi. Zic adevăraţi, că ştiu vreo câţiva care se declară, cu mândrie, vegetarieni, îţi explică cu aplomb prin ce chinuri trec animalele, ce nasoală este carnea pentru sănătate etc. şi, uneori, când îi sun de sărbători şi îi întreb ce fac, îmi răspund că sarmale sau grătar de porc, sau nu ştiu ce reţete cu carne. Dar, per diagonală, ei sunt vegetarieni…
Vecinii noştri indieni sunt vegetarieni adevăraţi. Nu ştiu ce drăcii găteşte indianca, măi, dar ne leşină cu mirosurile mâncărurilor lor. Ei folosesc ghimbir în toate alea, turmeric, curry, nucşoară, coriandru şi ce condimente mai au ei specifice, gătesc multe sosuri înmiresmate, de ne vine să ne convertim şi noi la vegetarianism şi să-i rugăm să ne adopte.
Însă dincolo de admiraţie, tot zace în noi gândul că oamenii ăştia se privează de ceva ce, la modul cel mai natural, ar trebui să aibă. Cumva, un fel de admiraţie & compătimire.
Noi ţinem post miercurea şi vinerea pe post de cură de slăbire. 🙂
Că, la vreo juma’ de an după ce ne-am căsătorit, în vremurile când ajunsese carnea articol de lux, au tăiat socrii mei de Crăciun doi porci, şi juma’ dintr-unul a ajuns în congelatorul nostru. Şi pe urmă… trai nineacă! La ce să mai gătim? Cum veneam de la serviciu, cum puneam de-o friptură! Până ce am început (repejor) să ne rotunjim prea tare amândoi. Şi atunci i-a venit bărbatului meu ideea cu postul şi, după ce am văzut că rotunjimile lui în plus încep să dea înapoi, am pus-o şi eu în practică, cu rezultate cât de poate de mulţumitoare. 🙂
Vero, dacă stau bine şi mă gândesc, ăsta e unul dintre motivele principale pentru care şi noi postim. Altfel, cum aveam obiceiul, ne-am întreba mereu: cum gătim astăzi carnea (toate mesele incluzând-o)?
Lotus, cu toată sinceritatea, nu prea ne gândim la suferinţa animalelor sacrificate (evităm să o facem). Ştiu că sunt o grămadă de documentare care prezintă dramatic suferinţa animalelor ce ne ajung în farfurie, dar nu mă încumet să le urmăresc, cum spuneam, le evit. Pe de altă parte, eu cred că omul e făcut să mănânce carne (cu măsură), pentru că are nevoie de alimente mai concentrate nutritiv decât cele necesare ierbivorelor.
Eu sunt convins că omul nu a fost făcut pentru a mânca carne și că aceasta constituie o otravă pentru organism, dar nu sunt dispus să discut despre asta în detaliu.
O să punctez totuși că, în mod interesant și semnificativ, anumite religii, sisteme filosofice, căi spirituale etc propun, dacă nu ovo-lacto-vegetarianismul (în Orient), atunci măcar anumite restricții de tipul postului câteva zile pe an (în Occident) și că toate aceste restricții au în comun abstinența de la consumul cărnii.
Dacă ești convins, explică-i asta și lu’ Paranthropus boisei.
Pe de o parte, Mihai, nu cred că ai fi prea împăcat să ştii că Simon a ajuns în bucătăria unor asiatici. Pe de altă parte, Lotus, câtă vreme nu te zbârleşti la noi că mâncăm animalele pe care le-am ucis din poziţia de consumatori, deşi carnea lor ne-ar face mare rău sănătăţii, iarăşi e bine. Sincer, nici eu nu aş vrea ca discuţia să se transforme într-un debate pe subiectul ăsta; câtă vreme ne respectăm reciproc alegerile (consumatorii de carne şi vegetarienii) şi nu insistăm să ne impunem teoriile unii altora, totul e ok.
Nici nu-l cunosc.
Apropo, de când ai încetat să te otrăvești cu carne?
Well, ca răspuns la ultimele voastre replici, alimentația este o alegere personală. Eu sunt ovo-lacto-vegetarian din 1994 și sunt convins de virtuțile și justificarea acestui regim. Eu am și uitat că sunt vegetarian. Îmi mai amintesc când intru într-o bucătărie în care se gătește carne și mi se întoarce stomacul pe dos.
Dar eu sunt o excepție, majoritatea oamenilor sunt carnivori. E treaba lor, ce-ar fi să mă supăr pe ei sau să încep să le țin prelegeri despre cum și ce să mănânce? De parcă eu n-aș fi mâncat niciodată.
Aici am citit, de-a lungul timpului, diverse rețete culinare. În ultimele săptămâni am văzut și ceva de post, la alt articol, dar cred că tot într-o miercuri. Și am simțit nevoia, când a zis Cudi de afumături, să vă spun ce cred eu despre carne. Asta nu intră nici măcar la tentative de polemică. De câte ori m-am zbârlit la voi până acum pe subiectul ăsta? În plus, după cum am precizat, nu sunt dispus să elaborez, cel puțin nu acum și nu aici, și asta nu pentru că n-aș avea argumente, ci pentru că este o alegere personală, intimă, pe care nu doresc s-o pun pe tapet, public.
Dar dacă vreți, putem polemiza pe alte subiecte.
Menţionarea faptului că ţi se întoarce stomacul pe dos e tot o formă de zbârlire. :p Deci nu o lua în nume de rău. Şi nici următoarea chestie: cred ţi se întoarce stomacul pe dos (aka zbârleşti) şi atunci când vezi o poză cu o gagică mişto îmbrăcată doar în lenjerie intimă din mătase naturală. La fel şi când intri într-un magazin de încălţăminte şi vezi o pereche de pantofi din piele naturală.
Dincolo de glumă, da, îţi respectăm alegerea şi, într-o anumită măsură, te admirăm pentru că ai reuşit să menţii drumul ăsta atâţia ani. Pace.
Eu am întrebat de curiozitate, că ești abia al doilea vegetarian practicant, dintre toți cei pe care i-am auzit spunând că nu este bine să mănânci carne.
Este alegerea ta și nu trebuie să fii defensiv în legătură cu subiectul.
@Cudi
Probabil m-ai înțeles greșit. Când am zis că mi se întoarce stomacul pe dos, am descris o stare de fapt. Nu m-am zbârlit la tine, la fel cum nici tu nu te-ai zbârlit la mine când ai scris pe blog că îți place carnea, ci ai descris o preferință personală. Aici nu exagerez, nu încerc să amplific latura care-mi convine mie folosind cuvinte bombastice.
Pe când o mâncam, carnea nu îmi displăcea. Acum, simplul miros al unei fierturi sau prăjeli cu carne îmi provoacă o stare de greață și disconfort fizic. E ca fumul de țigară pentru un nefumător, dacă vrei. Această senzație este reală, organică, nu mentalizez eu că uite, carnea aceea provine de la un animal sacrificat și ar trebui să nu-mi placă și deci hai să-mi induc o stare de bleah. Când văd o pereche de pantofi din piele, nu am această senzație. Probabil, dacă i-ai pune la fiert…
Din acest motiv nu se pune problema unei reușite în a-mi menține drumul ăsta atâția ani, cât timp menținerea drumului nu implică nici cel mai mic efort. Felicitări pentru că ai reușit atâta timp să te abții de la consumul de manele și ce alte forme de zgomot (că n-aș merge până la a numi manelele gen muzical) îți displac ție! Cu diferența că manelele, deși îmi displac, le pot tolera, adică sunt grade diferite de respingere.
@ketherius
Sunt defensiv la modul că nu vreau să intru într-o polemică pro și contra consumului de carne, e unul din lucrurile pe care nu l-am abordat nici pe blog.