M-am lăudat acum câteva zile că nu am mai luat antibiotice de ani și că, din primăvara trecută, n-am mai tras vreo răceală serioasă. Ei bine, cu nasul iritat de batiste, cu senzația de acel ceva în gât, printre repetate strănuturi și accese de tuse, vă invit să vorbim despre vise, să vedem ce crede unul și altul despre ele, dacă au sau nu o componentă paranormală în ele. Am văzut că Lotus – ca urmare a discuțiilor de-aici – a făcut pe blogul lui o remarcă gen ‘prea multă filosofie strică’. O fi stricând pe unii cumva, nu zic că ba, dar mie-mi pică bine, zău, pentru că aflu lucruri noi, cu muuult mai interesante decât știrile de la ora 5, emisiunile de politică sau răsfoind facebook-ul. Așadar, dacă ați obosit sau vă strică, cum îi strică lui Lotus (într-un fel bizar, pentru că nu doar că a continuat să participe susținut la discuțiile noastre, ci a și publicat, recent, vreo trei articole inspirate de ce vorbim noi aici), nu-i cu supărare.
În cazul meu, 99% dintre visele pe care mi le amintesc nu mă pun pe gânduri, sunt amețeli cu personaje cunoscute mie, în alte locații/ipostaze. Însă acel 1% rămas e tulburător și mă pune serios pe gânduri. Așadar, din perspectiva acestui minim procent, îndrăznesc să spun că visele reprezintă cel mai banal și comun contact cu paranormalul (din câte știu, toate mamiferele visează). Adaug faptul că nu cred în interpretările oferite de puzderia de dicționare de vise. Nu vreau să reiterez teorii neurologice despre vise, la fel cum nu voi sintetiza teoriile lui Freud sau Jung pe această temă. În schimb, vreau să aud părerea voastră despre vise, sunt convinsă că vom afla lucruri interesante unii de la alții – sau cel puțin eu de la voi. Ca punct de plecare, întrebarea mea e: credeți că cei dragi – care au murit – pot comunica cu noi prin intermediul viselor?
177 Comments
O sincronicitate interesantă face ca articolul în care spuneam că prea multă filosofie strică să fie fix unul în care descriam un vis. Dar cred că m-ai interpretat greșit. În primul rând, eu făceam acea afirmație vrând, vezi-Doamne, să aduc discuția pe meandrele concretului, într-un articol în care mai afirmam, la sfârșit, că nu am un subiect principal. În realitate, era doar o figură de stil: articolul acela are un subiect principal, și încă unul cât se poate de filosofic: faptul că, de vreme ce noi nu ne amintim nici măcar visele din noaptea precedentă, silogismul lui Neil de Grasse cum că lipsa oricărei amintiri de dinainte de naștere implică că nu aveam o conștiință la acel moment cade. Nici visele din noaptea trecută nu ni le amintim, dar asta nu înseamnă că noaptea trecută nu am avut o conștiință. În al doilea rând, în expresia „prea multă filosofie strică” am pus un link spre articolul vostru despre Geneză, unde am discutat preț de câteva sute de comentarii cu voi, fără a reuși să vă scot din modul vostru de a privi lucrurile, așa că mi-am pus întrebarea legitimă dacă nu cumva am discutat degeaba.
Și acum la subiect.
Visele pot avea o componentă paranormală, dar cel mai adesea n-au. Pentru că dacă ar avea această componentă mai tot timpul, n-ar mai fi paranormală, ci normală. 🙂 Cel mai adesea visele sunt, cred, supape prin care psihicul se descarcă de anumite dorințe reprimate, sau cel puțin ia o gură de aer. Mai rar, ele pot fi incursiuni ale noastre în planurile astrale, realizate în urma unor dedublări în somn. Putem avea uneori o confirmare a acestui lucru prin faptul că imediat după ce ne trezim trăim o senzație pregnantă că am revenit dintr-un fel de plan extraordinar de frumos, dintr-o lume minunată, în care eram foarte fericiți, și cumva ne pare rău că ne-am trezit la această realitate mundană. Sau alteori, dimpotrivă, ne trezim dintr-un fel de coșmar, semn că am vizitat un plan astral deloc elevat. În această stare de dedublare putem și comunica cu alte persoane, nu neapărat decedate, sau chiar cu entități din lumile subtile. O altă confirmare a unor vise de acest tip este amintirea lor vie, dublată de senzația că am trăit ceva cât se poate de real.
Lumea viselor este un univers fascinant, despre care se poate vorbi foarte mult. Există o formă de Yoga, numită Yoga Nidra, care în fazele avansate urmărește să conducă practicantul la ceea ce s-ar putea descrie prin somn lucid -- o fază în care subiectul este complet conștient de faptul că visează și își poate modela visele și stările din vis după cum dorește. Dacă facem aici o corelație cu faptul că uneori visele sunt dedublări astrale, putem întrevedea câte perspective ni se deschid în față.
Eu am avut câteva experiențe de vise semi-conștiente. Într-o perioadă în care mă jucam mult pe calculator, am avut câteva vise să le zic aproape horror ca trăire, în care eram cumva parțial conștient că visez și făceam eforturi mari să mă trezesc, dar îmi era foarte foarte greu. De exemplu, de câteva ori, în urma unui astfel de efort am reușit să mă trezesc, să mă ridic din pat și să umblu prin cameră, pentru a constata după aceea că, de fapt, sunt tot în somn și doar am visat că mă trezesc, nu s-a schimbat nimic. Un punct de extrem să zic a fost un vis în care mă urmărea o ființă mare, înaltă și care avea două cordoane ce îi ieșeau din spate, de la nivelul bustului, și se ridicau până deasupra capului, terminându-se cu un fel de clești. Știu că m-am ascuns atunci sub niște lăzi parcă, dar asta nu m-a făcut invizibil, pentru că ființa respectivă și-a băgat un clește prin acele lăzi într-un omoplat de-al meu. Bineînțeles, totul a revenit la normal după ce m-am trezit, cu excepția faptului că în zona respectivă a omoplatului aveam un fel de arsură, e drept că nedureroasă, care a dispărut după două-trei zile. Am avut și experiențe la polul opus, cu vise minunate sau foarte profunde, încărcate de o semnificație care depășea tot ce aș fi putut eu cuprinde, și am avut chiar un vis în care am comunicat telepatic cu o persoană pe care o cunosc (comunicare ce s-a dovedit o experiență reală). Dar nu doresc să intru în detalii.
Acestea, totuși, sunt cazuri destul de rare. În rest, visele, chiar cele banale, ar putea fi utilizate la o mai bună înțelegere a psihicului și subconștientului nostru. Problema cu visele este, exact ca la texte, una de interpretare. Iar aici nu cred că există un limbaj universal. De exemplu, o bucată de carne va avea cu totul alte semnificații la un vegetarian căruia îi este greață de acest aliment față de un carnivor care se află într-un post prelungit. O pipă va reverbera diferit în subconștientul unui fumător față de cel al unei nefumătoare al cărei soț a murit de cancer la plămâni în urma fumatului. Așa că, în timp ce e posibil să existe anumite simboluri profunde care să aibă semnificații asemănătoare pentru toată lumea, cred că nu putem găsi cheile de interpretare a viselor în altă parte decât în propria noastră ființă.
Lotus, pleci de la o falsa premisa si aceea ca nu ne amintim nimic de dinainte de nastere. Unii oameni isi amintesc in timpul vietii. Alti oameni se nasc cu amintirile la purtator.
Nu eu plec, Neil de Grasse pleacă. Și are dreptate pentru cazul general. Ce zici tu sunt excepții.
Lotus, spui asta mai sus -- ‘În al doilea rând, în expresia „prea multă filosofie strică” am pus un link spre articolul vostru despre Geneză, unde am discutat preț de câteva sute de comentarii cu voi, fără a reuși să vă scot din modul vostru de a privi lucrurile, așa că mi-am pus întrebarea legitimă dacă nu cumva am discutat degeaba.’
Nu cred că o să ne scoți vreodată din modul de a privi lucrurile -- nici pe noi, nici pe Fire sau pe Renata. Îți zic de pe-acum ca să nu faci risipă de timp.
Eu voiam să vă fac pe tine și pe Ketherius mai receptivi la modul meu de a privi lucrurile. Renata nu intra în discuție atunci iar cu Fire n-am nici o treabă. Dar apropo de Renata, pe ea o percep mai flexibilă, mai deschisă spre a accepta niște perspective noi, măcar la nivel de posibilitate. Ceea ce-i mișto.
Lotus, am fost cât se poate de receptivi, dar nu ți-am dat dreptate. E o mică mare diferență.
Păi, ce să zic, pierderea voastră! 😀
Deci nici nu știu cum să-ți descriu suferința noastră de pe urma acestei pierderi… Am mai făcut o tavă de ciocolată.
Nu e un joc al orgoliilor, cum pari să îl înțelegi tu, cine pe cine convinge. Faptul că nu am putut să îți insuflu măcar parțial, ca subiect de meditație, o perspectivă asupra unei realități despre care eu nu îmi pun întrebări ci știu sigur că există, la fel cum tu știi sigur că există Soarele deoarece îl vezi zilnic pe cer și ți se pare ridicol să „crezi” sau să nu „crezi” în el (întrebarea dacă crezi în existența soarelui e ridicolă), arată că am avut așteptări nerealiste și că totodată am abordat greșit dialogul.
Lotus, dacă și tu la rândul tău ai citi pe ceilalți și înțelege ce zic, ai fi înțeles totul din commentariul la articolul anterior, făcut de Adrian “You cannot reason people out of positions they didn’t reason themselves into.”
Și am sà-l completez cu același autor :
“Swift assures us from his own observations, and I believe very truly, that a man was always vicious before he became an unbeliever; and that reasoning will never make a man correct an opinion, which by reasoning he never acquired.”
“It is useless to attempt to reason a man out of anything he was never reasoned into. . . . Reason is a very light rider and easily shook off.” Swift
Mi-s prieteni virtuali.
Şi mie mi s-a întâmplat de destul de multe ori să visez că mă trezesc dintr-un vis urât, pentru ca partea următoare, semi-conştientă sau nu, să mă sperie şi mai tare. Cel mai urât a fost prima dată, într-o după-amiază. Dormeam la ţară, la socrii mei, singură în cameră. Nu-mi amintesc prima parte a visului, dar m-am trezit încântată că nu fusese decât un vis, am văzut clar camera, perdeaua subţire care tremura uşor în faţa geamului întredeschis, m-a încântat lumina soarelui care se revărsa înăuntru, şi pe urmă, brusc, ceva nevăzut m-a smucit de braţe (dormeam cu faţa în sus şi cu mâinile sub cap, aşa cum îmi place cel mai mult). N-am putut nici să mă mişc, nici să ţip. Apoi m-am trezit de-a binelea, tremurând de frică.
Interesant. Dacă ar fi să speculez, aș zice că nu-i exclus să fi fost inițial dedublată într-un plan astral mai grosier, chinuitor, de unde ai revenit în camera ta, dar în plan eteric, încă nu te-ai trezit, iar o anumită entitate din planul astral inițial te-a urmărit și în cel eteric, cauzându-ți acea smucitură. După care te-ai trezit de tot.
Avem în subconștient o mulțime de monștri care ne-ar deschide drumul spre iad și o mulțime de gânduri frumoase care ne-ar deschide accesul la paradis. Câteodată, în somn, poate că explorăm potențialul acestor chei ascunse. 🙂
Interesantă speculaţia. Mie nu-mi trecuse prin minte.
Si nu esti curioasa sa afli ce s-a intamplat ? Cine si de ce iti face vizite nocturne despre care habar nu ai, insa ce noroc ca de data asta ai fost semi-constienta si ti-ai putut aminti ? ! Nu esti curioasa sa afli de ce iti este asa de frica de vizitatorii nocturni ?
1. Vizita a fost diurnă. 🙂
2. Nu înseamnă neapărat că au mai fost şi altele, de care nu-mi aduc aminte.
3. Nu mi-e “aşa frică de vizitatori nocturni”. E normal să te sperii când trage de tine cineva sau ceva nevăzut.
4. Bineînţeles că aş vrea să aflu adevărata explicaţie a visului, dar de ce crezi că ar putea cineva să mi-o dea? Speculaţiile de genul celei făcute de Lotus sunt interesante, dar… sunt speculaţii.
1. E irelevant ca a fost nocturna sau diurna, asta chiar deloc nu-i o problema pentru vizitatori.
2. Maybe. Dar poti afla raspunsul for sure, nu pe speculatii.
3. Felicitari pentru curaj !
4. Incepe de aici, e conectat cu visele ( poti citi direct de pe sait ca sunt doar 50 de pagini ). Citeste, think for yourself si decizi pentru tine insuti.
https://www.scribd.com/document/255756412/105-Emailuri-Pentru-a-Reveni-La-Viata-Corrado-Malanga
Hai să nu facem din ţânţar armăsar şi să n-o luăm pe arătură.
Chiar presupunând că tot ce scrie acolo e adevărat, eu nu visez aşa ceva. Şi de la visul pe care l-am povestit să fi tot trecut vreo 20-25 de ani.
Noapte bună şi vise plăcute.
Bunica mea (mama mamei) s-a stins încet, ca un muc de lumânare (cică, pur şi simplu, la 86 de ani, tot organismul ei era obosit). În ultima săptămână a zăcut în pat, dar nu puteai şti dacă o să moară peste o zi sau peste o lună, sau peste două… Însă, coincidenţă sau nu, în noaptea dinaintea morţii ei, mama e visat că era tânără, că eu eram copil şi ne jucam şi râdeam amândouă pe o pajişte. Şi atunci a apărut bunicul (mort de vreo 20 şi… de ani), care i-a spus, indignat: “Nu ţi-e ruşine, tu râzi şi nevasta mea moare!”
*
Acest bunic al meu a murit departe de casă, către bătrâneţe s-a întors la călugăria de care se lăsase în tinereţe, cu de la sine putere (fusese popă călugăr). A murit subit, ca stareţ la o mănăstire din Ardeal, şi slujba de înmormântare s-a ţinut la catedrala din Alba Iulia, pe care mama n-o mai văzuse niciodată, dar pe care a recunoscut-o -- o visase cu câteva nopţi în urmă, înainte de a afla de moartea bunicului.
*
Înainte de cutremurul din ’77, eu am visat de mai multe ori că alergam speriată printre ruine, dar visul se termina bine, înainte de a mă trezi îmi vedeam blocul întreg. Ei, şi, în noaptea cutremurului, m-am întors acasă (din Berceni în Militari), cu un autobuz până la Bellu şi apoi pe jos. N-a fost tot drumul printre ruine, dar, cu o staţie înainte de a ajunge acasă, am trecut pe lângă un bloc dârâmat, împrăştiat aproape pe toată lăţimea bulevardului. Şi pe urmă n-am mai avut visul ăla niciodată.
*
Nepoata de frate a soţului meu a avut un accident, s-a răsturnat cu maşina. A scăpat uşor, doar cu cucuie şi vânătăi, dar, cu o noapte înainte, visase că o fugărea moartea printr-un cimitir.
*
Astea sunt poveşti despre vise pe care le ştiu din surse sigure, ca să zic aşa. 🙂 Înclin să cred că n-au fost simple coincidenţe. Şi, din câte mi s-au povestit, am înţeles că, după plecarea bunicului la călugărie, între el şi mama a existat un soi de legătură telepatică -- el ştia când avea ea necazuri. Dar legătura n-a existat şi între el şi surorile mamei (dintre care e drept că una îi era fiică vitregă).
Foarte interesant. Și eu cunosc câteva cazuri în care moartea unui anumit membru din familie a fost fie visată înainte, fie prevestită. Unele chiar din familie, altele de la apropiați. Dacă i-ai relata aceste lucruri unui om de știință, s-ar uita la tine cruciș, după care cu o privire îngăduitoare.
La partea de final, astfel de legături telepatice se bazează pe alte lucruri decât pe legătura de sânge. De exemplu, pe anumite afinități profunde între cei doi, care, dacă dăm credit teoriei reîncarnării, pot să precede chiar existența curentă.
errată: pot precede* chiar
Ai dreptate cu telepatia, nu depinde de legătura de sânge.
Şi uite încă o întâmplare ieşită din comun, aş zice, fără legătură cu visele, ci cu telepatia:
Într-o bună zi, cu mulţi ani în urmă, nu mai ştiu de unde până unde, mie şi soţului meu ne-a venit ideea să vedem dacă eu pot ghici ce carte de joc scoate el din tot pachetul. Şi am ghicit din prima şi de trei ori la rând, fără să stau aproape de loc pe gânduri. După care ne-am speriat şi ne-am oprit. 🙂
Peste câţiva ani, am repetat experienţa, dar n-am mai ghicit. Dar ştiu de multe ori ce vrea să spună, de exemplu, dacă întreabă cum cred că am putea să facem diverse chestii, găsesc exact soluţia care-i trecuse lui prin cap; sau deschid vorba spunând câte ceva la care zice el că tocmai se gândea. Dar nu ştiu dacă asta poate să ţină de telepatie sau pur şi simplu avem acelaşi mod ce a privi şi interpreta lucrurile, acelaşi preocupări.
… acelaşi mod DE a privi…
Ține de telepatie, facilitată în cazul ăsta de rezonanța care se creează între cei doi membri ai cuplului, care se iubesc și sunt împreună.
Eu am avut momente când am simțit prezența în oraș a unei persoane la care țineam atunci, deși noi nu eram împreună, ea nu mă sunase și nu îmi spusese că vine, iar după aceea s-a confirmat. Cu altă fată, uneori simțeam când se gândește intens la mine. La modul că aveam o anumită stare afectivă specifică, pentru ca după 5 minute să mă trezesc cu ea la ușă (locuiam practic unul de celălalt). Așa că nu ar putea fi simple coincidențe, și nici tipare de gândire comune.
Un prieten și fost coleg de clasă îmi povestea cum de multe ori el și iubita lui voiau să spună exact același lucru în același timp, se trezeau articulând simultan același cuvânt și gândindu-se la același lucru.
locuiam foarte aproape* unul de celălalt
Poate, dacă n-ar fi povestit Vero niște vise, mă limitam la a spune că eu nu cred în interpretarea viselor ca în cărțile de onirologie sau cum s-o chema pseudoștiința asta -- apă limpede de vei visa, te vei bucura, singura teorie a viselor pe care am citit-o cu creionul în mână a fost aia a lui Freud (constat, cu tristețe, că toți cei care-l pun la zid pe Freud pentru interpretarea viselor au citit lucrarea lui pe diagonală sau, după 50 de pagini, au găsit motivul să strâmbe din nas și au lăsat baltă lectura) și da, e posibil ca oamenii dragi ție, dispăruți din lumea palpabilă, să aleagă această cale subtilă de-a comunica. E posibil, dar pot fi simple coincidențe. Însă Vero mi-a sugerat că e mai sănătos să relatezi experiențe personale decât să citezi teorii și concluzii de studii științifice.
Prin urmare…
După ce a murit tata,acum 25 de ani, am început să visez, repetat, că mă plimbam printre tarabele unei piețe (în vis îi ziceam suk, adică bazar, piață orientală), că era o rumoare discretă care mă făcea să simt „lume în jurul meu”, pe tarabe erau mormane de smochine, lămâi, curmale, prune uscate, migdale și alune.
Gustam și treceam mai departe. După fiecare gustare, aș fi întors capul spre cel care mă urma, în tăcere, dar n-o făceam, deliberat, ca-n mitul lui Orfeu și-al Euridicei, ca să nu descopăr că prezența care mă seconda NU E TATĂL MEU.
Mă trezeam fericită din visul ăsta. După ce a devenit obicei nocturn, l-am pus pe hârtie și l-am analizat. Da, fără doar și poate, tata era umbra care mă însoțea printre grămezile de fructe exotice. Fiindcă tata era născut în Bazargic, un amestec de turci-tătari-greci-aromâni. Tata iubea orice noutate, oricât de excentrică. Cu el pierdeam timpul, spărgând nuci, sîmburi de caisă, vorbind nimicuri și bucurându-ne de gustul miejilor ronțăiți pe-ndelete.
Tata a murit într-o secundă, crezând că tocmai își pune papucii. Sunt absolut convinsă că spiritul lui n-a înțeles ce i se întâmplă corpului. Multă vreme. Cât am visat eu acest vis.
Nici eu nu cred în interpretarea viselor ca în cărţile de care zici, şi totuşi…
Ştiu că se spune că, dacă visezi că-ţi pierzi un dinte, moare cineva. Şi, cu vreo două zile înainte de a muri socru-meu (era bolnav, dar nu ne aşteptam să moară atât de curând), am visat că-mi picase un dinte.
Pe de altă parte, la vremea respectivă, abia îmi îmbrăcasem dinţii din faţă, fiindcă doi se strâmbaseră rău şi riscam să rămân fără ei. Deci e foarte posibil să nu fi fost decât o coincidenţă, am visat că-mi picase îmbrăcătura, cu tot cu unul din dinţii ăia.
Pe de altă parte, e posibil să fie un vis premonitoriu, dar nu pentru că picarea dinților ar însemna, la modul absolut și universal, decesul cuiva, ci pentru că tu știai asta. Adică mesajul ți-a fost transmis într-o limbă în care tu l-ai putut accesa, într-o limbă cunoscută de tine. Dacă alt om ar fi știut că ruperea unei crengi înseamnă moartea unei ființe dragi, poate că un vis premonitoriu s-ar fi manifestat în cazul lui prin ruperea unei crengi.
Da, e posibil. Dar e o posibilitate, nu o certitudine.
Asta am și zis că e.
Iar eu am vrut de fapt să zic (dar mi-a fost lene) că nu putem avea certitudini şi că treaba asta e frustrantă. Dar, pe altă parte, dacă am ştii totul sigur, despre ce am mai face presupuneri. pe ce teme am mai fabula? Am duce dorul misterelor, viaţa ar fi prea prozaică… 🙂
Io pe de altă parte mi-aș dori să aflu răspunsul la orice întrebare, cu riscul de-a strivi corola de minuni a lumii! 😀
Ei, uite că ne spune Fire la ce filme să ne uităm ca să aflăm toate răspunsurile… Corola de minuni arde în flăcări clonate.
Eu plec. Spectacolul e prea… demenţial pentru mine.
Vero, rămâi. Gândește pozitiv! Cel puțin aici nimeni nu te pune să plătești bilet!
Vero, eu chiar nu vreau Cudi sa isi piarda cititorii din cauza mea. Si nici nu vreau sa strivesc corola de minuni a nimanui. Am sa ies eu de pe blogul asta, m-am prins ca lumea e deranjata ori prefera sa ma batjocoreasca pentru ca am alte opinii decat cele standard.
Nu intentionez sa deranjez pe nimeni, insa se pare ca deja am calcat pe bec, faptul e consumat . Intre timp mi-am invatat lectia ” NU sPUNE NIMANUI ceea ce cunosti, cu nimeni, ca nu merge, nu se poate. ” Daca vreodata o voi mai face, o sa fie doar in privat si doar cu persoane care cunosc deja minim cat mine ( preferabil sa cunoasca mai multe ).
Cat despre filme, Vero, nu ti-am impus sa imi impartasesti viziunea. Era doar opinia mea, insa ca sa o poti intelege ( daca vrei ), trebuie sa te uiti lafilme si sa intelegi singur , sa faci conexiunile. Pentru ca, este exact asa cum spunea Adrian pe aici, daca nu intelegi singur nu te poate face nimeni sa intelegi.
Fire, te rog, nu pleca că nu alungi pe nimeni. Nu am cititori fideli ca să zici că-mi spargi audiența. Sunt puțini cei ce intră pe aici. Și îmi cer scuze că, prin blogul meu, ai fost jignită într-o formă sau alta. Lotus își împletește cu iscusință, cu coerență și atenție la gramatică comentariile. Dar dacă i le treci prin sită și le dezbraci de formă, cu mare lucru nu te alegi. Tu, în schimb, le turui în forme nu la fel de studiate, corectate, dar lași multe-n sită. Cu riscul ca ceilalți să plece, Fire, te rog să revii și să-ți dai cu părerea despre orice am vorbi, spune-ne unde crezi că greșim, spune-ne părerea ta, spune-ne lucruri noi și-ți garantez că suntem cel puțin trei perechi de ochi pe-aici care nu se vor da peste cap aflându-ți opiniile.
Eu, cum i-am zis și Renatei, sunt siderat de faptul că Cudi și Ketherius se uită ca hipnotizați la foc.
Cudi, nu e vorba de un boicot. Dar uite, sincer îți zic: ai stricat frumusețe de discuție chemând-o pe Fire. Sigur, părerea mea. Părere cu care poți sau nu să fii de acord. Dar, din ce văd eu, nu sunt singurul care se uită interzis la ce declară Fire.
Amintesc câteva idei expuse de ea lately:
1) Vero a fost răpită de extratereștri;
2) Trăim în Westworld, da’ la propriu, nu filosofic;
3) Trăim în același timp drama lui Truman, tot la propriu;
4) Avem nevoie de peste 200 de ori mai multă vitamina C decât ni se spune;
5) Fire și-a numărat deja câteva clone;
4) Politicienii sunt clone.
Și nu doar că spune asta, dar o spune într-așa manieră încât îți dă impresia că e la fel de bătută în cap ca habotnicii ăia care vin la tine cu Turnul de Veghere.
Eu nu te înțeleg. Serios, fată, mă îngrijorezi!
Uite, de exemplu mie nu contenești să-mi arăți, într-o formă sau alta, că nu înghiți ceea ce spun, în timp ce afirmațiile popmpoase de mai sus le treci cu vederea, ca și cum n-ar fi existat. Nu-i ceri socotează pentru ele, n-o iei la puricat, pentru că, nu-i așa, bineînțeles că este foarte posibil ca Băsescu și Trump să fie clone ale adevăraților președinți. Asta nu-i de comentat, că n-ai citit suficient ca să te poți pronunța, sau nu știu ce motiv ai.
Legat de conținutul comentariilor, prefer să spun două-trei lucruri cu miez, și să le răspun dacă nu s-au înțeles, decât să debitez prostii pe bandă rulantă. Că tu nu vezi miezul dar servești prostiile pe post de desert, e problema ta.
Pe mine mă îngrijorează faptul că tu poți să ai atâta zgomot în cap încât să privești cu o mai mare deschidere ce zice Fire decât lucrurile de bun simț pe care zic eu că le-am împărtășit cu tine în ultimele săptămâni. Că în capul tău e așa vraiște.
Capul meu vraiște a ajuns la concluzia asta în privința ta: lucrurile de bun simț pe care le spui, interpretările frumoase despre adevărul biblic, iubire, bunătate și toleranță -- toată teoria ți-ai șters-o singur cu buretele prin atitudinea arogantă. Pe scurt, n-a rămas nimic în urma ta. Iar intuiția îmi spune că Fire, din punct de vedere etic și moral, cântărește mult mai mult decât tine. Cu riscul de a rămâne singură pe aici, îți spun: decât cu tine, mai bine cu ea.
Cudi: Să zicem că faci cunoștință cu doi oameni. Primul, un nebun blajin și cu sufletul cald, care îți dă de mâncare și te acoperă cu pelerina lui pe timp de ploaie. Al doilea, un politician corupt și parșiv, care nici nu se uită la tine. Ok, deci acestea sunt personajele. Acuma: nebunul afirmă că Pământul este plat în timp ce politicianul spune că Pământul e rotund.
Sunt curios pe care-l crezi. Sunt curios dacă bunătatea nebunului are puterea de-a aplatiza Pământul și dacă răutatea politicianului te face să ștergi cu buretele teoria lui despre cum Pământul ar fi rotund.
Dar analogia este numai parțial bună. Pentru că, după cum ziceam, nu cred că sunt singurul care a criticat-o pe Fire, și nu știu dacă toți ceilalți ți-au dat impresia de aroganță. Și poate pentru că, de fapt, n-am avut nici o clipă o atitudine arogantă. Iar acolo unde tu vezi deschidere, eu văd un alt martor al lui Iehova, dar în hainele (și dogma) lui Fire God.
Așa că îmi mențin opinia.
PS: Capul tău vraiște era convins acum ceva vreme că încerc să vă trolez, că vreau să deturnez un blog de jocuri (apropo, ce-ați mai făcut cu el?) și că sunt o domnișoară. Q.E.D.
Cudi nu mă pierde pe mine, în calitate de cititor, din cauza ta, Fire.
Plec de aici, adică mă retrag de pe tarlaua cu comentarii a acestui articol, unde baţi tu câmpii în voie.
De-acum înainte o să mă mulţumesc să citesc articolele şi să dau like la cele care-mi plac.
Eu pe segmentul acesta am multe întâmplări deosebite.
Am o prietenă care nu crede deloc în reîncarnare și parcă transmite acest lucru prin toți porii, de aceea nici nu am încercat vreodată să mă complic să îi explic ceva. În rest ne înțelegem bine, așa că nu mă deranjează ce crede ea despre reîncarnare, Dumnezeu, ș.a. Ea are o relație foarte strânsă și bună cu mama ei. Într-o zi, mă trase cu forța în casă să mănânc prăjituri. Era TV-ul deschis și în timp ce eu mă delectam cu finețuri, mama ei tresare arătând la TV o imagine pe care nu am prins-o, după care începe să îmi spună că acel loc din imagine i s-a arătat ei în vis deși nu a fost niciodată acolo și că ea a visat și știe ce a fost în câteva din viețile ei anterioare. Prietena mea se enervează și îi spune să tacă că vorbește prostii (ambele sunt persoane respectabile în societate). Eu din contra o încurajez să vorbească. Și îmi spune cum a visat că într-o viață a murit de foarte micuță, în alta a fost o hoață cu un defect la picior, într-una a fost un chinez vraci, cu o cămilă ce umbla prin deșert (Gobi -- o completez eu), și într-una o femeie bogată dar foarte bolnavă. Și multe alte detalii. 🙂
Frumos! Cred că dacă s-ar apleca cineva să culeagă toate aceste istorisiri, s-ar aduna mai multe decât încap între coperțile unei cărți groase. Dar de obicei aproape că nici nu le băgăm în seamă, trecem mai departe pe lângă ele, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic special sau ar fi fost o chestie căreia îi putem găsi ceva explicație rațională.
Apropo, de curiozitate: a avut cumva persoana de care zici experiențe în care să zicem a fost furată de alții sau casa ei i-a fost spartă?
Te referi la karmă să i se întoarcă cum se zice:
“Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; (răzbunarea karmei)
Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” (prin îndreptare și ‘evoluție’ ți se iartă din viețile trecute)
-pe de altă parte
Ezechiel 18:20
“Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.”
3. Deuteronom 28, 1-68
Ea în vis era săracă și furase mâncare de pe o tejghea și fugea cu piciorul ei defect șotâng-șotâng. Nu știu să o fi furat, nu cunosc detalii, știu doar că ea dă mâncare de pomană, sunt milostive amândouă.
Mi-am amintit că da. Ele au un teren de casă pe care plantează legume “bio” (oricum sunt mai bune decât cele din comerț sau cel puțin mai proaspete) și le-am auzit plângându-se că cineva se mai îngrijea să le împuțineze recolta.
M-am gândit că da, dacă a fost o „hoață profesionistă” într-o altă viață, ar fi posibil ca acum să fie o victimă a hoților.
[…] ce ne pierdem amintirile de la începutul vieţii, de ce nu ne amintim nici măcar în vis cum a fost în burta […]
Vero, sunt convinsă că nu e vorba de coincidențe în cele povestite de tine. Și cred că aveți, în familie, ceva deosebit, nu știu, ca un fel de har. Faptul că ai avut mai multe vise cu tine printre ruine fix înainte de cutremurul din ’77 nu poate fi o simplă întâmplare.
Eu am avut o relație mai strânsă cu bunica mea, moartă din 2008. În urmă cu vreo trei ani am avut ceva probleme de sănătate, înrăutățite pe fondul stresului și nesomnului. La un moment dat am clacat fizic și am căzut inconștientă, cu puternice dureri în zona inimii. Mi-a fost destul de rău atunci, dar la puține nopți după faza asta am visat-o pe bunica. Eram în casa părinților mei, iar bunica venise cu trăsuri de epocă și mai multe persoane necunoscute după ea. Toată lumea era zâmbitoare, unii dintre necunoscuți levitau (:p, da, levitau), veniseră după mine. Era soare și frumos afară, iar părinții și sora mea -- pe atunci toți în viață (între timp a murit tata), zâmbeau și ei. În ciuda faptului că ei zâmbeau și păreau ok, eu eram cam speriată -- eram conștientă, în vis, că bunica era moartă. A venit la mine și mi-a zis ceva de genul: ‘bine, măi, fată, în halul ăsta te-ai lăsat, n-ai avut deloc grijă de tine? lasă că va fi totul bine, vii cu noi acum’. I-am răspuns: ‘hai, măi, bunică, mai lasă-mă puțin, uite, trebuie să vină Mihai, mai lasă-mă, te rog, să mă simt și eu bine, să mă distrez și eu’. Și m-am rugat de ea să mă mai lase pe-aici cum se roagă un copil de părinte să-l mai lase să doarmă dimineața, cu insistențe pline de speranță și ieftine manipulări emoționale. Într-un sfârșit, bunica a râs cu dojană și mi-a zis că fie, pot să mai rămân, însă doar până vine bunicul acasă (mort din 1994), respectiv până pe la 13:17 sau 13:23, 13:24. Îmi pare rău că nu mi-am notat ora zisă de bunica imediat după ce m-am trezit, că nu mai știu exact care era. Oricum, una dintre cele trei variante. Apoi m-am dus în casă, la fereastra tatălui meu (înăuntru erau părinții și sora mea, îmi zâmbeau, dar erau pasivi la agitația din curte) și acolo, de pe geam, am văzut ridicându-se în aer, la nivelul meu, un individ mai neobișnuit, arăta cam ca un extraterestru din filme, gol, fără organe genitale, cu trunchi și membre ca de om, chel, cu capul alungit. Ce avea deosebit ființa asta era vizibilitatea venelor. Acesta mi-a spus extaziat că era minunat în lumea lor, că, uite, sunt capabili acum să schimbe venele, că el are vene noi. Apoi am văzut-o pe bunica uitându-se lung dincolo de poartă, undeva, la orizont, îl vedea pe bunicul venind. Și m-am trezit fericită. Bine, puteți spune că visul ăsta nu dovedește nimic ieșit din comun, că nu e prevestitor. Pentru mine, însă, a fost ca o piatră de hotar în viața mea.
O altă întâmplare, de acum 4-5 ani, o redau cu copy și paste că am scris demult despre ea:
Rãmãsesem fãrã bani şi, durere maximã, fãrã ţigãri. Ştiam cã trebuia sã intru în posesia unei sume, însã probabilitatea ca aceasta sã fi fost deja în cont era prea micã. Şi tot ce vroiam erau nenorocitele de ţigãri.
[…]
“Tot ce vreau sunt ţigãrile!”, îmi repetam obsesiv în drum spre bancomat. Nu era o constatare a nevoii, ci o rugãminte. Dacã avea sã-mi dea ce doream, eram a lui. Eram parteneri, eram un duo pe veşnicie. Insistent, viu, m-am rugat. Banii intraserã. Am luat ţigãrile şi vitezã maximã spre casã. Înaintea mea o bãtrânicã. Locuind într-o lume unde sunt strãinã de toţi şi de toate, se subînţelege cã nu o cunoşteam, dar i-am însoţit privirea fiindcã era atât de seninã, atât de… ciudatã. În sensul bun. Şi zâmbea venind înspre mine. Iar eu o urmãream miratã cum se apropie. Din mers, fãrã a-şi dezlipi privirea de-a mea, cu un anume amuzament straniu şi o familiaritate de bunicã, mã întrebã: “Gata, ţi-ai luat ţigãri?”… A trecut râzând pe lângã mine şi abia trei paşi mai târziu m-au izbit cuvintele. Am înţepenit pe loc. Am întors privirea, ea îşi vedea de drum mai departe. Eu, gurã-cascã în mijlocul strãzii, cu inimã rãpusã şi respiraţie uitatã, urmãrind-o cum se pierde în mulţime. Şi acum regret cã nu am fugit dupã ea.
Păi și de ce nu ai grijă de tine, încercând (cel puțin) să te lași de țigări? Eu am un deces în familie din cauza lor. Cel puțin încearcă. Sau redu, treptat.
Foarte interesant, Cudi. Te rog frumos să specifici dacă faza cu bătrânica de pe stradă care te-a întrebat dacă ți-ai cumpărat țigări s-a întâmplat într-un vis sau s-a întâmplat pe bune.
Faza cu țigările a fost pe bune, Elena, îmi cer scuze că nu m-am făcut înțeleasă. S-a întâmplat prin 2012.
Doamne, faza cu țigările e mortală!
E de nuvelă s.f. Poate și mai și.
Apropo, citisem undeva că, pentru a ne aminti visele, o soluție ar fi să bem câteva pahare înainte de somn, sporind șansa de a ne trezi spre finalul fazei REM (cu scopul de a face pișu). Și că stimulii precum alarma ceasului ne fac să uităm visele.
Nu mă trezesc ca să fac pişu. Visez că-mi vine să fac şi că n-am unde. Sunt pe sau stradă şi nu există niciun WC public în zonă, sau într-un soi se hotel/cămin unde WC-urile sunt încuiate, defecte, ocupate, înfundate, au uşi transparente sau n-au uşi, îmi dau brusc seama că mă priveşte cineva sau, când găsesc în sfârşit unde să mă uşurez, nu pot. Dar presupun că e bine, mă gândesc că, dacă aş visa că pot, aş face în pat. 😀
Cât despre soneria ceasului, dacă sunt foarte obosită, ori n-o aud, ori o pocnesc şi adorm imediat la loc. Înainte de a mă mărita am întârziat de foarte multe ori la serviciu pentru că n-am auzit ceasul. Când sunt foarte obosită e greu şi să mă trezească cineva, dacă nu insistă. Îi răspund cât se poate de coerent, dar presupun că o fac totuşi în somn, fiindcă pe urmă nu-mi amintesc absolut nimic.
Sunt sau pe stradă…
Vero, m-a bufnit râsul aici – ‚ Înainte de a mă mărita am întârziat de foarte multe ori la serviciu pentru că n-am auzit ceasul’. Cam așa și eu, noroc cu consortul.
Să continuăm: din categoria ‘bună, sunt Cudi, visez ciudățenii și știu că risc să fiu patetică povestindu-le’, când eram mică, pe la vreo 6 ani, cred, și pe când nu apucasem să aud teorii despre părăsirea corpului fizic, am mai avut un vis ciudat. Se făcea că eram într-o dubiță cu verișoara mea -- mașina se îndrepta spre o prăpastie și nu avea șofer. Până să ajung eu pe scaunul șoferului ca să întorc de volan deja eram în cădere liberă. Vedeam cum ne apropiem de fundul prăpastiei și eram panicate amândouă. Cu o clipă înainte de impact, am început să ne ridicăm deasupra propriilor corpuri, fără durere. Acesta a fost printre cele mai frumoase vise ale copilăriei mele, pentru că m-a făcut să cred că moartea nu doare și nu-i nici sfârșitul.
Ion a sarutat-o pe nevasta-sa pe obraz si a adormit.
Cand s-a trezit, a vazut un tip ciudat care statea la capul patului, imbracat cu o roba alba:
-- Cine esti? intreaba Ion, si ce cauti in dormitorul meu?
-- Asta nu e dormitorul tau, iar eu sunt Sfantul Petru.
-- Adica… sunt mort?! Nu se poate! Mai am atatea lucruri de facut in viata! Nici nu mi-am luat la revedere de la familie! Trebuie sa ma trimiti inapoi!
-- Ok… poti sa te reincarnezi dar… nu te putem trimite inapoi decat ca o gaina.
Ion a fost devastat, dar stiind ca era o ferma nu prea departe de casa sa, a rugat sa fie trimis inapoi ca o gaina. Flash de lumina si *poof* s-a trezit acoperit de pene si ciugulind de pe pamant.
Cocosul s-a dus la el si i-a zis:
-- Deci… tu esti gaina cea noua? Cum iti place prima zi aici?
-- Nu e chiar asa de rau, zice Ion, dar am o senzatie ciudata, parca explodez.
-- Ovulezi, nu-mi spune ca n-ai mai facut niciodata un ou?
-- Niciodata!
-- Eh… relaxeaza-te si lasa sa se intample…
Cateva secunde (destul de incomode) mai tarziu, un ou iese de sub coada sa. Un sentiment intens de relaxare il cuprinde, iar emotiile il coplesesc, devenind mama pentru prima oara.
Cand a facut al doilea ou, sentimentul de fericire a fost si mai coplesitor si a stiut atunci ca reincarnarea sa ca gaina a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata!
Cuprins de fericire, a continuat si exact cand trebuia sa scoata si al treilea ou, a simtit o lovitura incredibil de puternica in ceafa si a auzit-o pe nevasta-sa:
-- IOANE!!! Trezeste-te dracu’, betiv nenorocit! Te caci in pat!
:))))))))))))))))
[…] sunteți capabili. Pe scurt, vreau să vă spun că și eu am avut, la un moment dat în trecut, un vis cu caracter premonitoriu! Era într-o perioadă când participam la concursul Blogal Initiative și mă înscrisesem la […]
O prietenă bună de a mea merge la un workshop de 10 zile în străinătate și se îndrăgostește lulea de un tip (care fizic nu se încadra deloc în preferințele ei). Îl vizitează ea în țară la el dar întrucât distanța era cam mare, se vedeau destul de rar și numai atunci când ea îl vizita întrucât el era șomer. Ea nu își putea lua gândul de la el, îl visa, nu se putea concentra la job, era tristă, slăbise mult, astfel că maică’sa când veni în vizită la ea o înhăță și o duse direct la preot să-i citească o dezlegare ceva, dar tot nu își revenise. Discut cu ea și mi se pare ireal ce îmi explică (locuim în orașe diferite). Eu nu mai auzisem parcă de așa o îndrăgosteală. Într-o zi îmi explică la telefon că a citit de regresie în vieți anterioare și că se duce la o astfel de ședință. Eu, curioasă de fel, o rog să mă sune după ce iese din ședință. Aștept o oră, două, trei…canci. Adorm. A doua zi îi dau sms. Îmi răspunde că a fost dar nu se simte pregătită ca să-mi povestească experiența și când se va simți mă sună. Apoi îmi confirmă că e ok. Mă sună după o săptămâna, cred. Mi-a povestit că experiența a tulburat-o într-atât încât a avut nevoie să se descarce prin plâns și să rumege ea mai întâi ceea ce i se întâmplase. (Găsiți online relatări despre regresie că și eu am căutat și am citit. )
Ea și-a dorit să vadă ce legătură are cu tipul de care s-a îndrăgostit. A indus-o într-o anume stare de a început să vadă și să simtă ca într-un vis evenimente din altă viață.
Se vede pe ea într-o altă perioadă, judecând după cum era totul în jurul ei și felul în care era îmbrăcată, frumoasă și admirată. […] îl vede și pe el, ea îl ura. Avea un cuțit ascuns și a simțit că i-a făcut rău deși nu era sigură căci tipa care o induse în acel tip de hipnoză îi spune ceva și o mută la următorul eveniment important din viața ei unde ea a fost legată și huiduită dar încă curajoasă și fără remușcări sau regrete, deși se aruncau cu pietre asupra ei, apoi a fost decapitată. A văzut cum capul ei a fost prins de păr și aruncat. Simțea păreri de rău și se tânguia: “Am să iubesc oamenii, am să iubesc oamenii!”
Cert e că mereu a avut probleme cu gâtul din ipohondrie. Maică’sa îi lua unguente și ea nu suporta ca cineva să o atingă pe gât sau pe păr. Mi-a povestit și atmosfera, locația dar nu cred că merita să mă pierd în detalii.
Și acum îl iubește pe acel tip și zice că nu îl va uita niciodată deși nu pot fi împreună.
Eu am o curiozitate (sinceră) de ordin tehnic: în regresia asta, fata își vedea amintirile prin ochii ei, sau de undeva din afara corpului ei?
Pe de o parte, când îți amintești ceva, de obicei îți amintești cum ai văzut prin ochii tăi. Pe de altă parte, ochii tăi nu pot vedea capul în care se găsesc și nici nu am auzit mențiuni de oglinzi pe eșafod…
Eu am încercat să redau informația cât mai fidel. Eu nu am făcut regresie niciodată, în schimb am avut niște vise care presupun că conțineau amintiri din alte vieți.
Ea mi-a zis că a simțit totul, că era frumoasă și admirată, de parcă era un duh ce privea din afară tot ce se întâmpla și șimtea ce cred și simt ceilalți. După ce a fost decapitată clar că regretele erau ale duhului ei.
Pe youtube e un filmuleț cu tipa care i-a făcut ei regresia -- e invitată la un matinal pe kanal D.
Din ce am citit eu, îmi amintesc că sunt trei tipuri de vise:
-- de duh (în care duhul tău îți oferă amintiri din alte vieți, se poate duce în astral și culege informații pe care ți le prezintă sub formă de vise, etc)
-- de la entități/duhuri bune/ îngeri (au caracter premonitoriu și te anunță de ce s-ar putea întâmpla, îți sugerează să schimbi ceva în bine pentru a evita ceva, etc)
-de la entități malefice (coșmaruri, vise care nu se adeveresc, amăgiri în sensul că visezi mulți bani, de exemplu dacă postești vei visa alimente de dulce care trezesc pofte, dacă ești într-o perioadă de abstinență că faci sex, etc).
Și sincer nici nu m-aș duce la regresie nici moca de ar fi. Îmi e frică de ce aș putea afla. Vouă nu? 🙂
Nu m-aș duce „la regresie” cum zici tu, din două motive: 1) orice tentativă de-a fi hipnotizată a eșuat și 2) dacă, prin absurd, reușește, există cel puțin o existență în care am sfârșit-o rău, arsă pe rug și n-aș vrea să mă văd. 🙂
Eu aș încerca, cu scopul de a-mi dovedi dacă hipnoza funcționează ori ba. Și nu din curiozitate pentru evenimente din viețile anterioare, mi-e greu să cred că acestea -- dacă există -- pot fi accesate printr-o astfel de regresie, dirijată de un hipnotizator. Apropo, am citit undeva că unii fac ședințe de hipnoză pentru mărirea sânilor. :))
Nu mă interesează pentru mărire ci din contra, poate pentru fermitate. 😛
Eu m-aș duce, dacă toată ședința ar fi filmată și dacă ar asista și Cudi. Vreau să mă asigur că este o regresie pe bune, nu doar amintiri false, plantate prin sugestie sub hipnoză.
Prietena mea mi-a zis că se fac regresii în viețile anterioare chiar si în grup și uneori gratis, a auzit ea tot prin niște colege de ale ei mega informate.
Dacă ai și plăti pentru una sigur că se poate, în ziua de astăzi aproape totul se poate. De abia aștept să publici impresii pe blog.
http://www.b365.ro/regresie-in-vieti-anterioare_239157.html
Pentru Renata:
Am o curiozitate și tu ești una dintre puținele persoane care ar putea să mi-o satisfacă.
Un ateu care crede în reîncarnare, care crede el cã e scopul acestor reîncarnãri/vieți?
Elena, cine crede în reîncarnare nu e ateu.
Am vorbit cu prietena mea și mi-a zis că chiar cu tipa asta a făcut regresia (din articol), că nici ea nu a reușit să se relaxeze din prima și că era sceptică dar dispusă să vadă, să încerce.
Ea crede pentru că a zis “câtă imaginație să ai încât să te vezi decapitată de să te simți nasol nu știu câte zile”. Eu o cred. În schimb, voi puteți să o tratați ca pe o poveste. 🙂 Nu e obligatoriu să credeți.
Unii preoți cu har ne îndeamnă clar să nu credem în vise întrucât pot fi de la diavolul și cum noi nu știm să le deosebim e mai bine să nu credem deloc. Dar eu cred, totuși. Am avut niște viseee
Preoţii -- toţi, nu doar cei cu har -- ne îndeamnă să nu credem nici în reîncarnare. 😛 Pentru creştini, credinţa în reîncarnare e păgână.
Vero, la fel am spus și eu, din perspectivă creștină, treaba cu reîncarnarea intră la capitolul erezii. Dar Lotus și Elena au sugerat ceva de genul că din biblie au fost scoase detaliile despre reîncarnare.
Cred că asta n-are importanţă, Cudi. Vorbim despre creştinism în forma sa actuală, în actuala viziune a bisericii. Aşa că, dacă ţinem cont de ceea ce propovăduiesc popii, dăm deoparte reîncarnarea.
Ultima categorie de vise sunt mesaje venite de la creierul personal, nu de la duhuri malefice, când dumnealui simte niște carențe în organism (mâncare de dulce fiindcă ții post, sex, când ești în abstinență). Cu banii, nu știu, poate dacă ești preocupată în timpul zilei de probleme financiare… 🙂
Subscriu. 🙂
Renata, de ce presupui că într-o viață anterioară ai fost arsă pe rug? Ai fobie de foc?
Am avut parte de câteva vise mai deosebite și, dintre ele, două au fost extrem de realiste. Când spun “realiste”, vreau să spun că, de obicei, când mă gândeam la un vis, erau mici indicații care arătau că este vis: locația, persoanele implicate etc. Ei bine, în două cazuri, nu a fost nici o anomalie, nici cea mai mică neconcordanță cu realitatea, nici cel mai mic semn că ar fi doar un vis.
Prima oară s-a întâmplat când aveam în jur de 14 ani. Am visat că eram la școală, pe coridor, urmărit de cineva care avea o armă și voia să mă împuște. Am intrat în clasă, unde eram în siguranță, dar îmi spuneau colegii că urmăritorul este afară, așteptând să ies ca să mă împuște. Pe geam nu puteam să ies, pentru că eram la parter și geamurile aveau gratii. După o perioadă de așteptare înfrigurată, m-a cuprins o stare ciudată, un amestec de resemnare și indiferență și revoltă, așa că am ieșit din clasă. Am făcut câțiva pași, conștient că o să mor, apoi m-am trezit știind că murisem.
Prin anii ’80, blocurile de pe bulevardul Tomis, prin Tomis II, aveau ușile de la intrare vopsite într-o nuanță ce portocaliu mai închis ce da în siena. Prin clasa a noua am visat că văd o asemenea intrare de bloc învârtindu-se. Am clasat visul la categoria “am fost prea obosit și am visat aiureli”. Peste câteva zile, am traversat în fugă prin spatele a câteva troleibuze, am auzit o frână, m-am lăsat pe spate și s-a făcut întuneric. Când s-a făcut lumină, am văzut o intrare de bloc răsucindu-se și îmi amintesc senzația de ușusare pe care am avut-o: “a, e ok, visez, nu m-a lovit mașina”. S-a făcut iar întuneric și, când s-a făcut lumină și am realizat că-s întins pe asfalt în fața mai multor mașini oprite, mi-am zis “nu cred că visez, în vis nu ajungeam pe jos”. Așa era, nu visam, chiar dăduse o mașină peste mine.
Fire, miss you.
Sunt aici, Cudi, da’ am preferat sa nu ma bag ca sa nu imi iau castane in cap degeaba. Subiectul cu visele si hipnoza e foarte delicat si complicat si necesita mult studiu si practica, IMO. De fapt, visele sunt cheia cu care poti accesa harta mintii, insa majoritatea oamenilor nu cunosc, ori daca intamplator le iese informatia in fata, fac spume la gura. Asa ca, fiecare o sa inteleaga si o sa studieze atunci cand va fi pregatit pentru a intelege. Pana atunci, nu.
Cat despre hipnoza regresiva … multa dezinformare si multi escroci in domeniu. Daca te-ai uitat pana la capat la prima parte a filmului lui Corrado, mai pe la final el explica ce e cu hipnoza regresiva, cum functioneaza si de ce nu poti face animite lucruri hipnotizatului. El explica cel mai in clar si mai concis ( ca doar e profesor ) cum stau lucrurile. Nu orice tip de hipnoza si nu orice metoda de abordare functioneaza.
Saitul nu ma lasa sa postez comentariul intreg, asa ca o sa il tai in n-spe mii de bucati.
Referitor la intamplarea cu tigarile tale … THEY LIVE ! ( cauta filmul ) si nu ma refer la teorii conspirationiste fluturate pe net, ca alea sunt controlled opposition, dezinformari. Si mai cauta si Westworld , serialul. amandoua sunt mura in gura pentru cine pricepe.
Lumea in care traim nU este asa cum o percepe mintea noastra : cand reusim sa indepartam iluzia care ne-au implantat-o in creier ( sau virusul, daca iti e mai simplu asa ), atunci avem socul de a descoperi ca realitatea in care traim … e altfel decat o percepem noi cu valul pus pe ochi. Si vedem cu ochii nostri morphing walls, si vedem cum oamenii care nu sunt chiar oameni din jurul nostru incep sa … morphing ! Singurul lucru pe care il poti face este sa iti tii gura inchisa .
Nu demult stateam pe banca in fata unei cladiri de birouri. Din cladire iese un nene la vreo 50 de ani cu paharul de cafea in mana. Vine intins catre mine, zambeste complice, ma saluta si apoi se duce pe alta banca unde citeste ziarul si ma ignora. Termina cafeaua, imi zambeste si intra in cladirea de birouri.
Eu ma ridic si traversez strada, mai merg 100 de metri pana la cea mai apropiata intrare in mall. Deschid usa mall-ului si … rezemat de perete ma astepta omul care intrase in cladirea de birouri. Cu aceleasi haine pe el, cu aceeasi cafea in mana si ziar, zambeste complice, ma saluta si imi strecoara mai mult in soapta ca ” nice to see you again” ! L-am salutat si mi-am vazut de drum.
Zilele trecute in cafenea, o femeie de vreo 55 de ani se uita la mine cu gura cascata, ii cazuse fata de mirare. Nu o cunosteam, nu o vazusem in viata mea. Pentru ca pur si simplu se holba si nu isi putea lua ochii de la mine, femeia s-a simtit sa vina sa se explice si sa se scuze. Ca ea are o prietena aici in oras, cea mai buna prietena a ei, care arata identic, dar identic cu mine. Si ca atat de identic incat si gesturile si mimica este aceeasi, ca ea nu poate gasi nici o diferenta intre mine si prietena ei, oricat m-a studiat.
Femeia avea mintea blocata, nu intelegea, nu concepea, nu stia ce se intampla. Si am ” lamurit-o ” eu : eu sunt originalul, prietena ta e o clona de-a mea. Am mai multe clone pe planeta asta, unele sunt identice cu mine, altele nu. Best regards pentru prietena ta ! Si am plecat.
Observ cu uimire că blogul lui Keth&Cudi se transformă încet, încet, într-un serial S.F. cu mai multe episoade.
Interesant ce afirmi tu, Fire, adică noi suntem clonați? Și cine circulă în clonele noastre? Un soi de extratereștri? La câte camere de filmat sunt și sateliți nu cred că mai avem nevoie și de astfel de clone.
Nu cred în teoria ta dar dacã tot suntem la acest capitol, profit să vă zic că taică’miu câbd locuiam împreună as a family a scos o tipă din bar să o ia la rost afară, crezând că sunt eu. A venit cam palid la față acasă și ne-a povestit întâmplarea. Nu am o moacă prea comună dar de multe ori mi s-a zis că am fist văzută în nu știu ce locuri, că nu am salutat, iar eu era cu totul altundeva. 🙂
Elena, realitatea in care traim bate la fund orice film S.F., asa ca nu prea avem cum sa nu vorbim despre asta ( cei care observa prin stratul de iluzii ca ceva nu e chiar in regula ).
Nici nu trebuie sa crezi in teoria mea, Elena, ci sa verifici singura cum stau lucrurile.
Cel puțin crezi în hipnoză, avem chestii în comun.
E adevărat că mai ca în toate domeniile există șarlatani care ajută ca hipnoza să fie considerată o minciună, o prefăcătorie, teatru de doi lei.
O persoană de încredere mi-a povestit cum circula cu trans siberianul și un tip a hipnotizat un altul deposedându-l de bunuri.
Hipnoza, cred eu, se face de un om mai puternic ca tine în duh, altfel nu merge. Asta nu înseamnă că cel care a scris articolul postat de Cudi, e evoluat. Nicidecum. Nu a crezut de la bun început. S-a dus convins că nu iese și nu a urmat instrucțiunile gândindu-se la faptul că nu iese mai mult decât la ce i-a zis duduia aia să facă.
Și de obicei, statistica spunr că sunt mai multe recenzii negative decât pozitive. Omul dacă e mulțumit nu se manifestă considerând că așa și trebuie să fie. Nici prietena mea nu ar fi povestit asta pe blog, de fapt, sunt printre puținele persoane căruia i s-a confensat.
M-am uitat acum pe imdb după Westworld și mi-a picat fața. Are nota 9,1, joacă Ed Harris și Anthony Hopkins, Mihai, știi ce ai de făcut! Fire, mulțumim de sugestii, punem și filmul They Live! pe listă. Știu că e offtopic, dar îți recomand și eu un serial -- Black Mirror.
Cât despre întâmplările pe care le povestești… te pun pe gânduri. Tare aș fi vrut să văd fața femeii care te-a confundat cu prietena ei, după ce i-ai explicat faza cu clonele.
Cudi, n-am idee cine sunt actorii astia, Ed Harrys si Anthony Hopkins. Pentru mine toti actorii sunt la fel, niste oameni care se maimuteaza prin filme, pentru bani multi. Poti sa imi recomanzi mai multe filme, ca tocmai am ramas in pana de filme si majoritatea nu imi plac deloc ( barbatu-meu e exasperat ). In schimb m-am uitat pe repeat la serialul Americans. L-am vazut de 4 ori la rand pana a facut crize barbatu-meu si mi-a zis ca n=-am decat sa ma uit singura pentru a 5 a oara ca el face cu nervii.
Femeia ramasese fara cuvinte, perplexa. Iti imaginezi ca pentru cineva care nu cunoaste, nu a inteles ori experimentat singura si nu are nici o idee despre ce se intampla in spatele scenei acestei lumi … e socant. Majoritatea oamenilor care traiesc complet afundati in iluzia pe care ne-o prezinta stapanii acestei lumi, nu accepta si nu pot concepe ca lumea arata diferit fata de ne ce ni se spune / arata.
De asta eu m-am si ridicat si am plecat dupa ce i-am zis faza cu clonele, pentru ca explicatiile erau inutile si daca era interesata, femeia trebuie sa cerceteze si sa inteleaga singura, ca eu nu am cum sa o ajut.
La Truman Show te-ai uitat ? Acolo gasesti explicatia pentru nenea cu cafeaua din mall. Insa trebuie sa intelegi singura.
Cel mai mult m-a socat la Wstwold ca astia spun lucrurilor pe nume, le descriu pe fata, n-au nici o treaba ! Sunt descrise inclusiv interventiile si replicile din discutii gen femeia cu tigarile din intamplarea ta ( pentru cine are ochi de vazut ) … Visele din viata reala in film sunt prezentate ca flashuri in stare de trezire.
Insa cel mai mult mi-a placut aia cu mulatra / personaj principal careia i se spune textual ca mintea voastra ( a clonelor ) este mult mai potenta decat a noastra, insa noi v-am setat capacitatea mintii foarte low, pentru our sfaty ( a manipulatorilor ). Si primul lucru pe care il face clona este sa isi seteze capacitatea mintii la maximum. Adica exact situatia in care sunt oamenii, ca functionam doar cu 4 % din creier, iar geniile cu maximum 10 % … de unde si unii cercetatori ai minti pe cont propriu au cautat si unii chiar au descoperit metode de deblocarea dormant brain. Have fun !
Fire, am văzut The Truman Show și mi-a plăcut mult. Din câte îmi amintesc, personajul principal își trăiește viața într-un imens platou de filmare (fără să fie conștient de asta), lumea lui pare un paradis până în momentul în care ‘șarpele’ își vâră coada (șarpele fiind o metaforă pentru conștientizarea adevărului). Cu excepția lui, toți ceilalți oameni sunt actori ce urmăresc un scenariu prestabilit. Soarele, cerul și vremea sunt create prin efecte speciale, iar la cârma acestei lumi artificiale se află producătorul showului lui Truman. Ca urmare a unui șir de erori, Truman începe să realizeze falsitatea lumii sale și încearcă să scape din acest ‘rai’. În ciuda tuturor eforturilor producătorului de a-l menține captiv în această lume a iluziilor, Truman reușește să părăsească marele platou de filmare și-și câștigă, astfel, libertatea. Și pentru că mi-ai spus că trebuie să înțeleg singură legătura dintre film și nenea ăla din mall, cu cafeaua, dacă chiar a fost fix aceeași persoană, eu cred că a apărut intenționat a doua oară, pentru a-ți indica anume erori, pentru a-ți trezi suspiciunea, pentru a-ți confirma ceva.
Pentru ceilalți de aici, merită să vedeți The Truman Show, e un film foarte bun, cu Jim Carrey în rolul principal. E și sf, e și comedie, e și dramă.
Fire, pentru că întrebai de filme bune, încearcă, pentru început, serialul Black Mirror. Alte filme bune ce îmi vin aleatoriu în minte sunt Inception, Avatar, Memento, Fight Club, Inglourious Basterds, American Hustle, Interstellar, After the Dark (sau Filosofii cum l-au tradus românii, e un film foarte mișto, dar nu prea popular). Când îmi mai amintesc titluri bune ți le zic.
Cudi, obsious ca nenea cu cafeaua mi-a aparut intentionat si a facut totul ca sa imi atraga atentia ( mi-a zambit complice, m-a salutat, a venit direct spre mine pana in fata mea, dupa care a cotit si s-a asezat pe o banca mai departe ). Deci ” omul ” voia sa fie remarcat. Nu cred ca voia sa imi arate ca e un glitch in Matrix, ci mai degraba se tinea de glume si probabil voia sa ma sperie, naiba stie. Oricum, eu nu ma mai sperii de ei … way too long.
Tryman show este identic cu situatia noastra, in absolut toate detaliile din film ( believe or not ). Doar ca in a noastra stage world sunt mai multi de Truman.
Am vazut Inception si ala e 100 % realitate. Mai demult am disecat filmul ala frame cu frame impreuna cu un tip care facea lucid dreaming si OBE la vointa.
Am vazut si Avatar, si ala e tot dupa realitate facut, insa descrie o perioada indepartata in istoria planetei, pe vrema cand oamenii traiau in Silicon Era .
Restul filmelor nu le-am vazut, o sa le caut. Multumesc de sugestii !
Fire, dar T.V. Moldovean afirmă că experimentul Dolly (clonarea acelei oi -- probabil dată publicității după ce ei se săturaseră deja de clonat) a fost un eșec și că, de fapt, clonele nu trăiesc mult și îmbătrânesc degrabă.
Elena, lume ain care traim e un stage world in care totul este scris de dinainte, se desfasoara dupa un scenariu bine stabilit si controlat. Prin urmare, exista un starge world in care traim noi si un backstage in care e adevarata lume, realitate.
Totul e cu dublu standard : ceea ce se da in stage world si cee ace exista in backstage. Tehnica ( clonarea si altele ) care se dau in stage world sunt praf in ochii lumii, vrajeli, informatie perimata si foarte mult cover-up. Tehnica si stiinta care e pastrata pentru backstage, e avanasata, e contemporana, deci clonarea e haaat departe ajunsa, insa ei nu vor ca oamenii sa afle asta.
Lucrurile astea le putem intelege si singuri daca cercetam nitel si daca ne uitam in stanga si in dreapta pe aici prin backstage. Daca nu, poti sa il citesti in amanuntit pe TVM ca si el a vorbit despre treburile astea, doar ca in alti termeni.
Interesant. Ce spui tu cu backstage și frontstage -- seamănă cu filmul Time în care a jucat Justin Timberlake. E foarte fain filmul.
Și eu am avut mereu impresia că președinții &co sunt actorii care joacă după un scenariu prestabilit. Ne vând ideile altora frumos ambalate sub coperta bunelor intenții, pentru binele nostru.
Puteți să vă amuzați dar eu mă uit și la desene animate. Epic -- e unul care mi-a plăcut mult iar în el am găsit explicația pentru cum curge timpul pentru unii, cum pentru alte entități. 🙂
Uite, Elena, un documentar despre amintirile care ies la suprafata constienta a mintii, in vis. Eu cred ca prietena ta pur si simplu si-a amintit experientele din vietile trecute si si le-ar aminti si singura daca ar stii cum sa isi controleze mintea. Ce s-a intamplat la sedinta aia de hipnoza colectiva, mi e imi pare a fi o tzeapa, un simulacru, o parodie.
https://www.youtube.com/watch?v=7IAH2ODJsaE
Nu am vazut filmul Time, dar o sa il caut. Obvious ca politicienii sunt niste actori ( clone ) .
Fire,
Ma bag si eu cu o mica observatie, dar care-ti poate da peste cap firul logic. Spui ca “Lumea in care traim nU este asa cum o percepe mintea noastra”
Intrebarea este, daca mintea noastra n-o percepe, de unde sti ca-i diferita de ceea ce putem percepe? Exista o alta perceptie superioara pe care o cunosti si ti s-a destainuit doar tie? Sau perceptia ta e de-o acuratete maxima si difera de-a celorlalte 7 miliarde?
Nu te-ntreb doar pentru a-ti contra statement-ul, ci pentru a te determina sa renunti la certitudinile astea … relative 😆 Ca e posibil ceea ce afirmi, nu poate fi contestat, atita timp cit nu poate fi dovedit, dar tocmai lipsa dovezilor demonstreaza labilitatea afirmatiei.
Marea majoritate a celor 7 miliarde acceptă existența unei divinități pe care n-o pot percepe.
Iar discuțiile despre vitamina C sunt aici -- http://ketherius.ro/2017/01/06/ce-se-intampla-cand-te-apuca-cititul/, unde vei descoperi și pe alții plini de certitudini.
Asta spuneam si eu. Daca n-o putem percepe, atunci se cheama ca o intuim, dar in niciun caz nu putem afirma cu certitudine ca exista.
Iar daca perceptia schipateaza, (dupa spusele Fire-ei) s-ar putea ca intuitiei sa-i lipseasca ambele picioare.
Majoritatea care acceptă existența unei divinități pe care n-o pot percepe are și certitudinea existenței zisei divinități. Iar cum majoritatea dă tonul normalității, e normal și acceptat să ai certitudini referitor la ce nu poți percepe.
Faptul ca exista o majoritate care pune pe seama unei divinitati fenomene pe care nu le poate intelege, nu mi se pare a fi o normalitate, ci mai curind o incercare de simplificare a realitatii si un refuz de-asi accepta limitele actuale. De-a lungul istoriei multe fenomene au trecut din incidenta demiurgilor la moda, in cea a naturii, odata ce-au fost intelese.
Iar daca religia si credinta sunt considerate normalitate, ateismul e … ce? Anomalie?
Bine, se înțelege că am folosit termenul de ‘normalitate’ în sensul de medie, de model standard cantitativ, nu calitativ.
Din punct de vedere statistic, da, ateismul este o anomalie. Din punct de vedere logic, este la fel de normal ca și teismul -- este reversul medaliei. Ateismul este yang pentru yin-ul teismului.
Am zis că nu mai dau pe-aici, dar nu m-am putut abţine.
Fiindcă amesteci lucrurile, Cudy. Marea majoritate a celor 7 miliarde acceptă existenţa unei divinităţi pe care n-o pot percepe pentru că, de mici, părinţii lor sau alţi oameni în care au încredere le-au spus că există Doamne-Doamne, Alah, Iehova, Buddha, etc care ne veghează din ceruri, ne apără, ne ajută, ne pedepseşte etc, pentru că există biserica/templul, o instituţie a statului care propovăduieşte credinţa, pentru că există “cărţile sfinte”. Religia e o speculaţie ridicată la rangul de convenţie socială, ca să zic aşa. Ca săptămâna de şapte zile.
Pe când Fire a văzut nişte filme SF -- care lansează speculaţii interesante, nu zic ba -- şi susţine sus şi tare că filmele alea descriu adevărata realitate (deşi nu-i poate suferi pe actori, “clonele” care “se maimuţesc”). Fiindcă ştie ea, iluminata, deţinătoarea adevărului absolut, că lumea nu e aşa cum o vedem, ci aşa cum zice ea. Nu e comportamentul unui om normal, cu toate ţiglele pe casă, cum se spune.
Şi cu asta chiar că mă retrag din această discuţie.
‘Marea majoritate a celor 7 miliarde acceptă existenţa unei divinităţi pe care n-o pot percepe pentru că, de mici, părinţii lor sau alţi oameni în care au încredere le-au spus că există Doamne-Doamne, Alah, Iehova, Buddha, etc care ne veghează din ceruri, ne apără, ne ajută, ne pedepseşte etc, pentru că există biserica/templul, o instituţie a statului care propovăduieşte credinţa, pentru că există “cărţile sfinte”. Religia e o speculaţie ridicată la rangul de convenţie socială, ca să zic aşa. Ca săptămâna de şapte zile.’ Vero, aici sunt de acord cu tine, nu am ce să mai adaug.
În privința celui de al doilea paragraf, privindu-l din perspectiva celui de mai sus, cu ce este mai prejos Fire decât cei care, adulți fiind și în posesia unei rațiuni, a unei educații și a unui liber arbitru, aleg să creadă în convenția socială numită religie? Diferența dintre Fire și Lotus stă în faptul că afirmațiile ei sunt perpendiculare pe convenția socială, iar ale lui Lotus se aliniază foarte mult acestei convenții. Din punct de vedere rațional, amândoi emit idei neverificabile și, din perspectiva asta, opiniile lor sunt egale. Natura umană ne face să respingem ceea ce este diferit de noi. Faptul că între un măr și o banană preferi mărul, nu spune nimic despre calitățile celor două fructe, dar spune ceva despre înclinațiile, preferințele tale. Mărul nu este mai bun decât banana și nici invers.
Mai vin cu o idee, apoi mă duc și eu prin oraș că azi e ziua mea.
Tendința oamenilor de a se conforma și de a aproba opinia majorității ilustrează conceptul de ‘safety in numbers’, care asigură supraviețuirea multor specii care trăiesc în turmă. Fire, cu teoriile ei, are curajul să iasă în afara turmei.
Cudi, de multe ori nu curajul te impinge in afara turmei, ci inconstienta, neatentia sau infatuarea 😉
Evident ca nu ma refer la Fire, vorbeam in principiu.
Ideea era că o convenţie socială răspândită pe scară extrem de largă e un fundament cu muuult mai solid decât un film SF:
În plus, adulţii aflaţi în posesia unei educaţii, a unei raţiuni şi a unui liber arbitru (despre care unii presupun că e o iluzie), fac supoziţii, presupuneri, speculaţii. Spun de ce cred că ei că s-ar putea să existe sau nu o forţă divină, un liber arbitru, reîncarnarea, visele premonitorii şi altele. Spun “cred”, “presupun”, “lansez această supoziţie”. Fire spune, de exemplu, pe tonul unei autotştiutoare dornice să-i lumineze pe alţii: “Am vazut si Avatar, si ala e tot dupa realitate facut, insa descrie o perioada indepartata in istoria planetei, pe vrema cand oamenii traiau in Silicon Era .” Ştie ea, SIGUR, că Avatar e un film făcut după realitatea dintr-o perioadă îndepărtată, numită “Silicon Era” (?!). Şi la fel de sigur ştie şi că suntem clone (o chestie paralelă cu convenţia socială numită religie, fiindcă, dacă suntem clone, ăia care ne-a clonat sunt echivalenţii unor zeităţi -- s-ar putea spune că D-zeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam 😛 ).
Cât despre Lotus, nu ştiu ce a comentat pe la alte articole (şi nici n-am timp să citesc), dar aici, de pildă, mi-a spus, menţionând că e o SPECULAŢIE, că în vis am ajuns într-un aşa-numit plan astral, de unde a venit după mine o creatură. În schimb Fire ŞTIE că primesc vizite de care nu-mi amintesc, că m-au răpit extrateştrii.
Şi tot Fire ia 20 g de aspirină pe zi, adică 100 de comprimate (că unul are, conform prospectului, 200 de miligrame). Iar soţul ei ia o doză dublă. 😛 (Chiar dacă un comprimat mai conţine şi altceva în afară de substanţa activă, tot nu poate avea mai mult de 500 mg -- deci 20 g tot înseamnă 40 de comprimate.)
Aşa că, dacă ţie îţi place să discuţi mai mult cu Fire decât cu Lotus, eu una nu te înţeleg. Cel puţin în comentariile acestui articol, Lotus n-a spus absolut nimic deplasat sau aberant. Fire a spus.
Oricum, de acum înainte o să puteţi discuta fără intervenţia mea. Eu o să mă rezum la citirea articolelor, ignorând comentariile.
Adică o minciună repetată de destul de multe ori devine adevăr? Mie îmi sună rupt din “1984”…
Apoi spui urmăroarele:
Dacă nu ai timp să citești si să afli că și Lotus este plin de certitudini, uite aici mostră din certitudinile lui Lotus:
Întregul lui comentariu este aici.
Repet ideea lui Cudi: preferința pentru Lotus se datorează numai particularității naturii umane -- ce spune el este mai familiar decât ce spune Fire și el ne este cunoscut de mai mult timp decât Fire. Lotus este, practic, de-al casei pe blogurile multora dintre noi.
Și să nu uităm factorul banalitate: ce spune Lotus, am tot auzit de când am făcut urechi.
Am vrut să zic: “Se poate spune că Eva e clona lui Adam, creată de D-zeu din coasta lui”. M-am grăbit şi a ieşit altceva.
Vreau să adaug că sunt de acord cu papagigli: “de multe ori nu curajul te impinge in afara turmei, ci inconstienta, neatentia sau infatuarea”. Cu menţiunea că, tot în general vorbind, afara turmei se mai află şi nebunii, şi cei cu handicap mintal.
Iar Fire cu lansează teorii, adoptă speculaţiile altora şi ni le serveşte drept certitudini.
Fi-mi-ar graba de râs: Fire NU lansează teorii…
Am inteles ideea promovata de tine, Vero ” radem, glumin da’ nu parasim incinta “. Good luck cu asta, eu merg pe drumul meu de cercetare si intelegere. Am inteles ca sunteti foarte deranjati de perspectiva schimbului de informatie, no problem, eu pot sa imi vad de drumul meu.
So, Vero, in legatura cu Silicon Era si oamenii care traiau atunci asa cum e descris in Avatar, Fire STIE, nu lanseaza teorii, asa cum corect ai afirmat si cum esti convinsa in inconstientul tau ( freudian slip ). Te las pe tine sa te prinzi cum merg lucrurile cu stiutul asta. So … deal with that !
Continuă-ţi liniştită drumul pe aici, Fire. Asta e tarlaua lui Cudi şi a lui Ketherius, şi lor le face plăcere prezenţa ta. Eu sunt o simplă vizitatoare, şi de obicei nici măcar n-am timp de comentarii. Mi-am spus părerea, dar nu eu stabilesc aici regulile jocului.
Da’ de ce-o pui pe Fire mereu în opoziție cu mine? Vero n-a făcut o comparație între ea și mine, s-a referit strict la ea. Poți să faci și tu abstracție pentru 5 minute de discuția dintre mine și Fire și să-i analizezi puțin, la rece, strict afirmațiile ei?
Acest punct de vedere care ție îți place atât de mult. Dar, deși ai dreptate, te învârți în jurul cozii: am zis și eu, mai devreme, că din punct de vedere rațional nu vei putea să te edifici cu privire la existența vreunei divinități. Eu însă nu discut din punct de vedere rațional.
Ți-am sugerat și o altă abordare. Acolo unde rațiunea nu poate tranșa lucrurile, de ce nu vrei să încerci și altceva?
Tu te pui în opoziție cu Fire. Tu te pui în opoziție cu Cudi. Tu te pui în opoziție cu mine. Tu spui că ne sugerezi o altă abordare și zici că noi suntem vinovați că nu încercăm abordarea ta.
De ce nu încerci tu abordarea lui Fire? De ce o respingi fără să o încerci? Nu, tu vrei să facem noi ca tine, te enervezi că nu zicem și nu facem ca tine, ne insulți că nu îți dăm dreptate și nu adoptăm ideile tale.
Dacă ești tu atât de deschis la idei noi, flexibil în gândire, fii tu exemplul ăla de urmat și fă ce ne ceri nouă: renunță la ideile tale și adoptă-le pe ale altuia.
Ceea ce o ridică pe Fire mult deasupra ta este faptul că, în timp ce tu spumegi că numai tu ai dreptate și altfel nu se poate, Fire ne spune să citim, să gândim cu capul nostru și că e treaba noastră ce credem până la urmă.
O mulțime de oameni par să fie convinși de faptul că a da bună ziua la intrarea într-o casă nouă e un lucru meritoriu. Ce-ar fi să ieșim din turmă, înlocuind binețele cu o palmă trasă gazdei? Așa, ca să fim mai atipici? 🙂
Rațiunea eșuează tocmai în domeniile în care nu mai este dublată de bun simț.
Bunul simț ne spune că o bucată de metal nu poate să plutească sau, cu atât mai mult, să zboare. Bunul simț ne spune că mucegaiul, cel care ne strică mâncarea, nu are cum să salveze sute de milioane de vieți.
Dacă bunul simț ar fi dublat întotdeauna rațiunea, am fi fost tare înapoiați acum.
Ketherius: Lotus are certitudinea că existenţa divinităţii e un adevăr, tu ai certitudinea că e o minciună. Sunteţi chit. Iar asta nu o face cu nimic mai bună şi mai logică pe Fire.
Nu ştiam că tot ce nu e banal e genial . Nici că in filmo veritas.
Dar vă mulţumesc că m-aţi lecuit de comentarii. Am certitudinea că m-aţi ajutat să nu-mi mai pierd timpul.
Vero, eu n-am nicio certitudine. Eu discut ipoteze. Te respect prea mult ca să îți cer să îmi arăți ce te face să crezi că eu am certitudini despre divinitate, sau de unde ai înțeles că iau ideile lui Fire ca adevăr. Și îți respect și decizia, oricare ar fi aceea.
Eu n-aș numi „bun simț” convingerea că, de exemplu, fierul nu poate fierbe. Eu aș numi-o percepție sau impresie aparentă. Dar să zicem că merg pe mâna ta și o numesc tot bun simț. În acest caz, nici nu trebuie să ne bazăm întotdeauna pe el. Eu am arătat că există situații unde a ieși din turmă nu-i cea mai inspirată idee. Nu am sugerat și nu susțin că a rămâne aliniat cu majoritatea e permanent cel mai bun lucru. Ci că uneori e un lucru bun. Sigur, consider că ideile lui Fire o scot din turmă în cel mai neinspirat mod, ca să zic așa.
Ketherius, ca gazdă, ai posibilitatea de a-mi da un reply chiar dacă comentariul meu e pe ultimul nivel de imbricare. Așa că eu nu pot să-ți răspund decât pe final.
Dacă citești puțin mai sus, o să vezi că Cudi i-a răspuns lui Vero, la un comentariu în care Vero nu a menționat nimic de mine. Vero s-a referit strict la Fire. Iar Cudi i-a răspuns plasând-o pe Fire într-o opoziție cu mine. Practic, subiectul „Lotus” era offtopic în discuția de față, până când nu l-a introdus Cudi.
Concret:
Vero: Tu Cudi, dar nu ți se pare, totuși, că Fire o cam ia pe câmpii?
Cudi: Dar Lotus se aliniază turmei, în timp ce Fire se distanțează de turmă. Huo Lotus!
?!?
În orice caz, e păcat că la un articol minunat, în care toată lumea își descria experiențele onirice, în care se schimbau impresii, în care nu se judeca, în care nu se lansau afirmații categorice, Cudi a simțit nevoia să cheme o persoană hai să nu zic cu intenția dar despre care se știa că va cauza o serie de discuții contradictorii. Că va submina articolul. Cu ce a contribuit Fire la subiectul de față? Ce vis a descris Fire? A și început să-i sugereze lui Vero să se uite prin cutare surse, ca să înțeleagă că a fost răpită de extratereștrii. Și a discutat doar pe margine. Era prea frumos articolul pentru a fi lăsat intact, nu-i așa?
Lotus, Fire nu a subminat articolul, eu nu am cerut nimănui să păstreze intactă nu știu ce cale sau formă sau să se încadreze între anumite limite și să n-o ia pe margine. Înțeleg că pentru tine e atât de importantă forma, but I don’t give a damn pe ce turui tu acolo. Vezi, iar i-ai aruncat, elegant și țanțoș, castane în cap. Dar nu te mai oprești, omule?
A, deci ție îți place cum au decurs comentariile după ce a venit Fire. Păi în cazul ăsta avem opinii diferite. Eu văd un articol mișto, care a luat-o la vale la un anumit moment, după o invocație de-a ta. Asta văd eu, na. Poate alții văd altceva.
Și nu i-am aruncat nici o castană în cap. Cred că deja e cunoscut de toată lumea că nu-i împărtășesc ideile, nu văd care-i noutatea. Plus că nici nu m-am adresat ei. Și nu am comentat țanțoș, ci cu tristețe.
Unde am spus eu că îmi place cum au decurs comentariile? De ce insinuezi un lucru tendențios și neadevărat? Mă doare capul și simt cu îmi crește tensiunea citindu-ți comentariile. Și poate că o să și plâng puțin după ce public comentariul ăsta. Vezi tu, Lotus, Fire a părăsit discuția după ce a fost alungată cu pietre pentru afirmațiile ei. Asta e esența. Nu ce cotcodăcești tu cu frumusețe de discuție care trebuia lăsată intactă. Fire nu a revenit să lupte pentru cauza ei, nu a încercat câtuși de puțin să iasă învingătoare din disputele ultimelor articole. Iată: unde vezi tu blasfemii, eu văd adevăratul bun simț și gândire în afara tiparelor. Tu nu ești mai bun ca Fire, Lotus.
Mai știi cum era faza în care Ionuț m-a băgat în grupul lui Aic Zoom, știind cât de bine se înțelege Aic cu mine? De te-ai supărat pe el? Cam așa ai făcut tu acum cu Fire.
Apropos, Cudi, în încheiere: n-am avut niciodată un gust așa de amar ca acum, pentru că n-am întâlnit până acum nici o persoană în care să investesc atât de mult -- în sensul de a o considera prietenă, și care să mă citească atât de greșit, cum faci tu în ultimele luni.
Cudi, La Multi Ani si de la mine !
Eu nu dau concurs cu nimeni, nu am nevoie sa imi impun opiniile si nici nu sunt aici pe post de tap ispasitor cum are Lotus figuri in cap. A fost un schimb de opinii si de informatii, pana cand a inceput lumea sa faca istericale si sa se dea cu coorul de pamant ca mvai, cum imi permit sa spun cu voce tare opinii neaprobate de sistem ori de gura lumii ?
Oamenii nu vor sa afle adevarul, ci doar vor confirmari, de unde si istericalele pe care le fac atunci cand vin in contact cu oameni care isi pemrit sa gandeasca si sa caute dincolo de limitele indoctrinarii la care suntem supusi de sistem.
Cata vreme nu se poate avea o discutie cu opinii diferite, fara ca participantii sa dea cu pietre … discutia e inutila, nu aduce nici un progres ci doar spume la gura. Iar eu nu am nici un chef de scandaluri si balacareli. Daca se poate face schimb de opinii si informatii bine, daca nu iarasi bine. Eu caut informatii, nu circ.
Sincer, nu mi-am imaginat ca poate iesi atat de mult taraboi … din nimic, din niste comentarii care au spart corola de iluzii a unora.
Ketherius:
Am comparat religia cu o convenţie socială. Despre ea ai spus că e o minciună îndelung repetată.
Desconsideri ideile lui Lotus fiindcă sunt banale. De unde rezultă că ale lui Fire sunt de admirat fiindcă nu sunt banale.
Ca speculaţii, ideile lui Fire (adică ale celor care au scris scenariile filmelor în cauză) sunt interesante. Deranjant/îngrijorător/aberant e faptul că ea le consideră, fără dubiu, cruda realitate.
O convenție socială nu este, neapărat, un adevăr. Nefiind garantat că este un adevăr, am considerat că este un neadevăr, pentru a ajunge la un enunț inacceptabil. Este cazul cel mai rău, dar nu imposibil.
Opusul lui “banal” nu este “de admirat”, ci, eventual, “inedit” sau “interesant”.
Cum își consideră Fire ideile, nu este problema mea, ci a ei. Pe mine mă preocupă cum le găsesc eu. Cât timp nu încearcă să mi le bage pe gât cu forța, nu mă deranjează ce crede ea.
@Cudi
Nu știu de ce tot aduci în discuția ideea că unul e mai bun ca altul, de parcă am discuta care dintre noi suntem mai buni. Eu discut niște idei (iar ale lui Fire sunt, din punctul meu de vedere, aberante). Cine a zis că e un concurs de cine e mai bun? Discutăm idei, nu persoane. Unde scrie că eu trebuie să fiu mai bun sau mai puțin bun decât Fire sau decât oricine altcineva? Pe mine nu mă interesează dacă sunt mai bun sau mai puțin bun ca orice alt comentator de aici. Nu sunt aici ca să mă măsor cu nimeni.
Nu te înțeleg.
Ai văzut că ne „certăm”, eu cu Fire. Ai văzut că ideile pe care le aduce sunt puternic contestate de auditoriu. Mă rog, cel puțin de mine, până la articolul ăsta. Totuși, ai chemat-o. După care te plângi de comentarii, de faptul că o blamez etc. Poate trebuia să nu o contrazic, să o las să scrie ce vrea și s-o ignor, cum am și început să fac în ultimul timp. Poate trebuia și Vero să facă la fel. Apropo, nu ne-am vorbit! Poate nici Elena nu trebuia s-o contrazică și nici Renata să-i dedice un articol. Și atunci n-ar mai fi fost zânzanie. Dar bre, tu nu ai văzut ce-a zis? Uff… eu nu-mi explic cum de vi se par plauzibile ideile ei. Nu-mi explic, na.
În sfârșit, indiferent de cine ar avea dreptate dintre Fire și mine, chestia e că, din experiența articolelor trecute, ai chemat la o discuție „pașnică” pe cineva despre care existau toate indiciile că, odată intrată în mix, discuția o va lua razna. Indiferent că din cauza ei sau nu, dar mixul ăla nu poate fi stabil, generează explozie. Mă rog, cel puțin așa am decodat eu că ți-ai dorit, fie și inconștient, când ai invitat-o.
Și acum, la rece, fără acuze sau ceva: ești de acord cu ideile pe care le-a introdus Fire în acest articol? Am subliniat parcă mai sus câteva. Nu te-ai pronunțat pe marginea lor: te provoc să o faci. Mai departe, cât sunt ele de ontopic? I-am recitit câteva comentarii și am văzut, din nou, autosuficiență. La ea, nu la mine. Mai fă o citire, de sus în jos, toate comentariile, la rece. Nu-l cunoști pe Lotus, nici pe Fire, nici pe nimeni. E primul tău articol de pe blog.
Lotus, m-am pronunțat pe marginea afirmațiilor lui Fire de mai multe ori. Poziția mea o poți sintetiza simplu -- este posibil. Concret:
Fire spune că esența dumnezeirii este în noi. Sau într-unii dintre noi. Poziția mea -- este posibil să fie așa și îmi place să cred că suntem mai mult decât ceea ce putem percepe că suntem, respectiv că, la un anumit stadiu de ‘trezire’ spirituală putem accesa planuri la care nici n-am fi visat.
Fire spune că prin filme, spre exemplu, ne sunt sugerate stări reale de fapt. Răspunsul meu -- tot ce este posibil. Sub apanajul ficțiunii, am putea digera informații pe care, prezentate ca adevăr crunt, le-am respinge din start. Pe de altă parte, și mie îmi pare mai mult decât probabilă ideea din The Truman Show. Fire nu a intenționat să spună că adliteram vor pica din cer reflectoare care să ne trezească suspiciunea asupra iluziei acestei vieți, Fire a sugerat că trăim o iluzie, exact ca în Truman Show. Și este posibil să fie așa cum spune ea.
Fire numește dumnezeul biblic drept impostor. Ei, am auzit, la viața mea, cuvinte și mai nasoale în asociere cu creatorul biblic. Nu văd de ce m-aș oftica, eu oricum am spus că este un produs al unor oameni pentru a manipula majoritatea.
Fire crede în teoriile lui Toni Moldovan și nu este singura. Componenta genetică din teoriile astea mi-a pus și mie semne de întrebare. Este posibil să fie așa și vreau să termin lectura cărții lui.
Fire zice că dracu nu-i atât de negru pe cât pare, ba chiar e mai puțin negru decât dumnezeul inventat de oameni. Tot ce este posibil -- oricum, așa cum ți-am mai repetat, dumnezeu a omorât zeci de milioane în textul biblic, pe când Satana, mai puțin de zece oameni și pe ăia în pariul cu dumnezeu, pe seama lui Iov. Totodată, Fire pune accent pe moralitatea și etica oamenilor, separându-le de componenta religioasă, fapt cu care sunt de acord.
Fire crede în extratereștri, inclusiv în faptul că aceștia ar răpi oameni și ar face tot felul de chestii cu ei. Este posibil să fie așa, sunt documentare cu duiumul pe tema asta.
Fire spune că, în căutarea adevărului, e nevoie de efort și studiu personal. Că lucrurile astea nu ți le servește nimeni pe tavă, trebuie să le descoperi tu și să faci conexiunile necesare. Aici sunt întru totul de acord cu ea.
Apoi vii tu și spui că ceea ce crezi tu corespunde unui număr de religii și sisteme filosofice, motiv pentru care balanța ar trebui, din bun simț, să încline în favoarea adevărului tău. Cantitatea nu înseamnă calitate și nici adevăr.
Fire spune că ia, zilnic, supradoză de vitamina C. Dacă te uiți pe net (caută în engleză), o să găsești multe articole și discuții pe tema asta. Treaba asta e populară printre bolnavii de cancer care caută, cu disperare, soluții alternative de vindecare. Mai mult, sunt unii care spun că s-au vindecat astfel. Cum nu mă pricep la treburile astea, nu mă pot pronunța cât de ok sau nu e să iei vitamina C în cantități mari. Sper sincer doar ca Fire să fi avut alte motivații decât problemele de sănătate în hotărârea ei de a aplica această terapie. Și dacă ar fi fost așa, sper sincer să fi obținut rezultatele sperate.
Dacă aș avea la activ studiul și informațiile lui Fire dobândite de-a lungul timpului, aș putea spune dacă sunt întru totul de acord cu ea sau dimpotrivă. În lipsa lor, poziția mea în privința afirmațiilor lui Fire se situează undeva între ‘este posibil’ și ‘sunt de acord’. Spre deosebire de tine, care ai respins adesea idei probabile, în virtutea altor probabilități.
Cât despre partea cu ontopic și offtopic, eu nu-mi amintesc să fi impus reguli pe blog.
Ai spus că am stricat frumusețe de discuție chemând-o pe Fire. Frumusețea discuției, din punctul meu de vedere, nu stă în alinierea comportamentului, a ideilor și a afirmațiilor. Fire nu a stricat nimic, Fire a îmbunătățit. Te-ai legat și de greșelile ei de gramatică. Eh, dacă poți depăși limitele formei, poți găsi în esență recompensa unei idei îmbrăcate într-o formă mai neinspirată, dar valoroasă.
În linii mari, rezonez mai mult cu ideile lui Fire decât cu ale tale și, să mor io, nu văd ce e rău în asta. Ba chiar sunt mândră de asta.
Fire, e adevărat că
dar nu întotdeauna ăsta e motivul pentru care unele afirmații îți sunt respinse. Te-ai găndit că, în același timp, egoul nostru vrea să creadă că de aia suntem respinși, pentru că suntem mai cu moț? Dar dacă te-ai înșela? Dar dacă opiniile tale ar fi, pur și simplu, fabulații, cel puțin unele, și de aia îți sunt respinse? Ești deschisă să accepți măcar posibilitatea acestui lucru, ca tu să fii cea care greșești pe alocuri, pe ici pe colo, vorba lui Caragiale?
Și nu am nimic împotriva ta. Acolo unde sunt de acord cu ce spui, te reafirm. Am făcut-o și în articolul ăsta, mai jos. Dar nu sunt de acord cu modul în care îmbini diversele informații, mai mult sau mai puțin adevărate, pe care le deții.
Cum poți să crezi, pe bune, dintr-o simplă descriere a unui vis, al unei persoane (Vero) pe care n-o cunoști personale, pe care bănuiesc că acum ai văzut-o prima dată comentând, că a fost răpită de extratereștrii? Recitește-ți acel schimb de replici cu ea, să vezi cât de fermă erai în afirmațiile tale. Un vis, nici măcar nu știai că avusese loc acum 20-25 de ani, nici măcar nu știai dacă s-a repetat, nici măcar n-ai întrebat, dar știai sigur că de aceea visează. I-ai și indicat sursele de documentare.
Scuză-mă, dar și tu manifești anumite șabloane în gândire. Și apoi te întrebi ce am cu tine. Nu am nimic cu tine, dar modul în care pui problema este, mă rog, hai că nu mai zic nimic, că iar te superi.
erată: personal, extratereștri etc
Sunt de acord că esența dumnezeirii este (și) în noi. Că avem un spirit de natură divină, a cărui revelare constituie scopul ultim al vieților noastre. Că avem posibilități latente uriașe. Asta am mai zis.
Sunt de acord că trăim o lume iluzorie, sau pseudo-iluzorie. Și asta am mai zis-o. Dar cred că Fire o susține la propriu, ad-literam, ca în Thruman Show, nu cum zici tu. De ce cred asta, pentru că susține că președinții ar fi clonați, ori asta sugerează că-i la propriu. Sunt de acord și că unele filme au un mesaj oarecum în sensul pe care-l zici tu.
Definește, te rog, „dumnezeul biblic”. De asemenea, ce părere ai de Isus Hristos?
Eu nu știu care e teoria lui TVM, pentru că, începând să citesc, am găsit câteva pasaje care mi-au indicat o minte neintuitivă (din punctul meu de vedere). Prin urmare, am încetat lectura. Poate, după ce termini cartea, faci o sinteză a acestei teorii, dar până atunci nu-mi pot da cu părerea.
Nu sunt de acord cu partea în care-l compari pe Dumnezeu cu dracul. E unul din lucrurile pe care n-am reușit să le înțeleg, legat de modul cum gândești. Poate, cu altă ocazie, o să-mi explici mai pe îndelete; din ce mi-ai zis și repetat până acum, sunt perplex.
Sunt de acord cu existența extratereștrilor, cu mențiunea că lucrul ăsta ține de evidență, nu de credință, dată fiind mărimea universului. Sunt de acord că au existat cazuri (reale) în care oamenii au fost răpiți și supuși unor experimente. Nu sunt de acord cu faptul că din asta și pe baza unui simplu vis poți deduce cu certitudine că Vero a fost și ea răpită. Tu îi citești comentariile lui Fire cu o anumită îngăduință, ca și cum ar fi metaforice. 🙂
Sunt de acord că este nevoie de efort și uneori studiu personal pentru găsirea adevărului.
Ai înțeles greșit ce am spus legat de numărul de religii și credințe care câștigă pe baza de cantitate.
Nu știu nici eu de ce ia atât de multă vitamina C. Aici eu am citit pe Wikipedia, unde se spune că doza pentru un adult e de sub 100 mg/zi, și la ce a zis Renata, care e în domeniu. Nu știu nici de ce ia Fire vitamina C, dar, din cum s-a exprimat, nu mi-a făcut impresia că-i o formă de tratament, ci de profilaxie. În orice caz, o poți întreba, dacă ai astfel de supoziți.
Nu am respins idei probabile în virtutea altor probabilități. La fel cum nu te poți pune în mintea lui Fire, nu te poți pune nici într-a mea, ca să vezi de ce am respis cu tărie un lucru sau un altul.
Eu nu văd cu ce a îmbunătățit Fire discuția. Am enunțat câteva afirmații de-ale ei și te-am rugat să le comentezi, dar le-ai ignorat.
Faptul că rezonezi cu ideile lui Fire nu înseamnă că amândouă aveți dreptate. Poate însemna și că amândouă vă înșelați.
* “diferita de realitate”, nu “de ce putem percepe”, asa dupa cum eronat am scris.
Apropo, Papa, mă înșel sau ești stabilit în Canada? Dacă da, tu, eu, Ketherius și Fire avem un lucru în comun.
Nu te inseli. Locuiesc in Etobicoke, ca si Sweet and salty, daca te-ai intersectat vreodata cu ea. A, mai e si Sonia. Gasca-n toata regula. 😉
Eu și Ketherius suntem în Calgary, Fire nu a menționat provincia, orașul. Nice to meet you!
Nice meeting you, too!
Raspund cu intirziere pentru ca-mi petrec timpul prin sedinte si review-uri 😉
E bine, cât timp nu ești tu cel review-uit 😀
Papagigli, fie-ți numele lăudat (pot să-ți zic papa, ca să nu iau cu copy/paste?), aici sunt de acord cu Fire. Să explic pe etape.
În primul rând, lumea este altfel decât ne apare simțurilor noastre. De exemplu, noi percepem materia ca fiind solidă și „plină”, densă, în timp ce în realitate ea este compusă într-o covârșitoare parte din spațiu gol. Deci nu este deloc densă, ci exact invers.
Apoi, noi percepem timpul ca curgând uniform, în timp ce asta-i din nou o iluzie (vezi teoria relativității).
Mai departe, creierul nostru decodifică (cel puțin la nivel conștient) doar anumite frecvențe video și audio. Asta nu înseamnă că nu suntem îmbăiați într-o gamă de unde pe care nu le percepem.
Continuând, mintea unui prost percepe că Klaus Iohannis a ajuns președinte pentru că așa a dorit boborul. Ceea ce contrazice realitatea faptică a lumii politice.
Aș putea continua, dar cred că s-a înțeles ideea.
Sigur, Fire se referea la domeniul mistic. Cred că Sfântul Augustin trebuie creditat pentru afirmația „Lumea, așa cum ne apare, este făcută din lucruri care nu ne apar deloc”. Aici, tot ce pot să-ți spun este că, din nou, îi dau dreptate lui Fire. De exemplu, noi nu percepem gândurile ca fiind vii, sau măcar transmisibile, după cum nu percepem oamenii ca fiind altfel decât corpuri fizice, dar asta n-ar explica mulțimea de fenomene descrise mai sus în primele comentarii, dacă ai avut răbdarea să le citești.
Lotus, poti sa-mi spui papa, dar nu fi speculant 😆
Iti amintesc afirmatia lui Fire la care ne referim : “Lumea in care traim nU este asa cum o percepe mintea noastra”
Totate argumentele tale sunt valide, in opinia mea, dar sunt perceptii umane, ceea ce contrazice afirmatia doamnei care se joaca cu focul 😆
Daca Fire ar fi spus “perceptia realitatii depinde de la individ la individ” nu m-ai fi citit aici. E absolut firesc ca un surd sa perceapa realitatea diferit de cum o percepe un orb, diferit de cum o percepe un politician sau un contabil sau un santierist. Perceptia depinde nu numai de simturi, dar si de nivelul de cunostinte, de logica, de environment-ul in care traieste fiecare, de cultura, de traditii si nu in ultimul rind, de limitele lui mentale sau intelectuale. Asa ca, vorbim de lucruri diferite, dupa parerea mea. 😉
Cu alte cuvinte, consideri că tot ce ne putem imagina este o percepție mentală? Eu zic că imaginația este opusul percepției, chiar dacă se poate uneori baza pe percepții. Și că în sensul ăsta a zis Fire ce-a zis, că substratul lumii, adică, este altfel decât aparența lui. Altfel, sigur, orice ne-am putea imagina despre lume o aduce în sfera minții noastre și deci o scoate din domeniul imperceptibilității. Dar tu, până la urmă, te-ai legat de forma în care ea a zis ceva, nu de ce a zis de fapt. 🙂
Nu-mi aduc aminte sa fi amestecat imaginatia cu perceptia. Ca pot fi dependente una de cealalta intr-o oarecare masura, da, dar pentru a-ti imagina, n-ai nevoie neaparat sa percepi. Reciproca nefiind, dupa parerea mea, la fel de adevarata.
Eu am criticat formularea, care, din punctul meu de vedere, este eronata. Iar faptul ca il consider “punctul meu de vedere”, denota ceea ce afirmam si anume ca perceptia difera de la individ la individ. 😉
*”reciproca fiind”
Fire, te cred! Și eu am vreo 3-4 clone (cel puțin), lucru pentru care mi-au luat câteva castane-n cap de la Cudi de-a lungul timpului. Un singur lucru te rog, să ne zici când ești tu și când comentează vreo clonă, că eu în ultima vreme am început să nu te mai citesc, și poate c-am greșit.
Și era un articol așa de frumos și interesant…
Lotus, in afara de atacuri la persoana, mai esti capabil si de altceva ori te limitezi la balacareala ?
Nu știu ce să zic. Oare clonele au statutul de persoană? Le putem numi atacuri la persoană, dacă de exemplu atacăm o clonă în locul originalului?
Conform Evangheliei lui Matei, Iisus a spus următoarele:
Toți participanții la aceste discuții au exprimat opinii, au povestit fapte a căror autenticitate, fie că o credeau sau nu, nu putea întotdeauna fi dovedită. Mai mult decât orice, ne-am dat cu toții cu părerea. Părerile noastre, bineînțeles, sunt foarte variate și, inevitabil, divergente. Am interpretat sau ne-am dat cu părerea, am argumentat, cu toții, cât și cum am putut, pe scurt au fost discuții aprinse, dar amicale.
În contrast cu toți ceilalți, Lotus, tu ne-ai judecat pentru ce gândim. În loc să spui că argumentul tău este X, tu ai spus că noi, cei ce vorbim, suntem cumva. Asta înseamnă să judeci. M-ai jignit pe mine, ai jignit cititorii blogului nostru și acum scrii comentarii care conțin judecăți la adresa noastră, a celorlalți. Acțiunile tale nu au fost nici creștine, nici politicoase, nici amicale. Observă, te rog, că nu spun cum ai fost tu, ci cum te-ai comportat.
Așadar, te rog, cu respect, să încetezi a ne mai judeca pe noi și pe cititorii noștri. Și, de asemenea, te rog să îmi arăți respectul de nu continua cu răspunsuri din categoria “unde am zis eu că?” sau din cealaltă categorie: “dar eu am dreptate și trebuie să spun ce cred eu!“.
Două chestii.
1. Începi prin a vorbi despre ce cred eu că este articolul de față pentru a sfârși prin a face referiri la alte articole (cel puțin partea în care te-am jignit). Dacă te-a deranjat atât de mult, de ce scoți la suprafață? Te-am jignit în pagina aceasta?
2. Uneori e bine să fii direct. Eu consider, spre exemplu, că a-i spune unui om care aberează că aberează nu este jignire, ba poate avea efecte benefice, chiar dacă nu neapărat asupra ei. Acum, te rog să îmi răspunzi: dacă eu aș gândi despre Fire că spune prostii dar nu aș scrie lucrul ăsta, s-ar chema că nu o mai judec? Practic, tu când zici să nu mai judec, ce îmi ceri: să îmi modific modul în care gândesc despre ea sau despre alți oameni? Și dacă nu asta, atunci să-mi cenzurez comentariile? Să nu mai las gândurile mele să curgă liber, pentru că ar putea să-i deranjeze pe unii și pe alții? Eu consider că tocmai faptul că-i deranjează este o dovadă a micimii lor de caracter. Cu ce s-ar schimba lucrurile dacă eu aș gândi un lucru despre cineva dar nu i l-aș spune? Ce ar schimba asta?
1. Ai spus asta:
Întregul comentariu este aici.
De jignit, m-ai jignit. Contează pe ce pagină? Sau nu îți place că văd ceilalți ce se ascunde în spatele măștii de om politicos?
2. Direct am fost eu, care i-am spus, cu cifre, că nu cred că am avea nevoie de 20 de grame de vitamina C. Dar nu am facut-o în nici un fel, cum fac alți “eroi” pe aici sau pe alte bloguri.
Tu nu ai fost direct, ci ai insultat-o. Nu ascunde agresivitatea sub haina intransigenței. Nu te obligă nimeni să ne spui ce crezi tu despre Fire. Mai mult, ți-am sugerat că nu vreau atacuri la persoană. Ți-am spus și explicit că nu vreau ca nimeni să judece pe nimeni.
Tu ce ai făcut? Ne-ai insultat pe toți cei care te-am contrazis.
Trebuie să înțelegi: nu am cerut să auzim părerile tale despre X și despre Y.
Te-am rugat să îmi arăți respectul de a nu continua bălăcăreala. Tu ai ales să continui și să bagi întrigi de genul
Lotus, înțelege că acesta nu este blogul tău, nu avem obligația de a face ce ne spui tu, nu ai nici un cuvânt de spus despre calitatea comentariilor (în afară de ale tale) și, în general, nu poți emite pretenții și reclamații despre conținut și participanți.
Lotus, tu poluezi discuția prin atacuri la persoană. Încetează, te rog.
Păi eu consider în continuare că la faza respectivă ai dat dovadă de ce am zis. Faptul că comentariul meu n-a avut efectul scontat, al unei treziri, mă rog, eu am încercat așa, mai dur. Faptul că tu îl consideri jignire, este opțiunea ta. Eu nu ca să te jignesc am zis. Unui om pe care nu l-aș fi considerat prieten nu cred că i-aș fi zis așa ceva, pentru că nu m-ar fi interesat ce crede.
Partea citată de tine nu este intrigă. Este expresia senzației de dezamăgire pe care am simțit-o fix când am citit comentariul lui Cudi cu „Fire, miss you!”. Uite că nu m-am înșelat.
Ketherius, eu încerc să fiu politicos. Dar nu-mi cere să nu-i spun unui om care aberează că aberează. Dacă tu consideri că prin asta jignesc, ai la dispoziția posibilitatea de a-mi da ban, și atunci nu voi mai putea comenta.
Pentru Elena
1. Nu prea cred că sunt ateu, Elena. Mi se pare mai logic să cred că spiritul se perfecționează în vieți repetate și că în fiecare viață ai o temă de învățat care reprezintă o dificultate și o poți depăși bine sau mai puțin bine și atunci ea se va repeta în altă viață (Ex: sărăcia, o suferință fizică/psihică, o relație/relații dificile cu parteneru/partenerii de viață), decât să-mi imaginez că toate greutățile, frustrările, nedreptățile unei vieți (unice, pe pământ) vor fi recompensate cu maximă fericire pe lumea ailaltă. După discuțiile cu astroloaga lucrurile astea mi s-au părut credibile, aveau sens. De asemenea ideea că talentele sunt reamintiri din alte existențe iar e mai la îndemână decât să cred că te naști cu ele din senin sau le dobândești în familie. (ex: mie, ai mei nu mi-au pus un creion în mână și totuși, la 4-5 ani desenam incredibil de corect, fără acele stângăcii specifice vârstei.Mă uimiesc și azi desenele mele de atunci.) Tot ea mi-a spus, fără să-i fi spus eu nimic despre mine care este tema acestei vieți -- adică ce mi-e cel mai greu în viața asta -- și exact așa este. Tot așa, mi-e mai la îndemână să cred că deja vu-ul e o reamintire, decât să-i cred pe psihologii care susțin că e vorba de o amintire foarte vagă peste care suprapunem o realitate și avem senzația că putem anticipa o conversație, că ne aflăm pentru a doua oară într-un loc pe care, de fapt, nu l-am vizitat niciodată.
2. Relația mea cu focul e stranie: deși mă tem foarte tare de el (am comportament obsesiv-compulsiv în a verifica aragazul, țigările în scrumieră… și tot am dat foc în casă de vreo 3 ori, nu grav), în spații deschise îl iubesc, sunt capabilă să găsesc lemne de foc și cu ce să-l aprind chiar și pe un câmp înghețat și îmi face o nespusă plăcere să-l privesc, ore în șir. Nu-mi explicam ciudățeniile astea, până nu mi s-a spus că am trăit cândva, în timpul Inchiziției în Peninsula Iberică , eram vrăjitoare și am fost arsă pe rug. 🙂 Poate e o tâmpenie, dar mie îmi place s-o cred.
Pentru Cudi
Am fost de față la ședințele de hipnoză într-n cabinet de foniatrie unde medicul practica hipnoza cu pacienții care se pretau. O femeie care fusese grav traumatizată psihic își pierduse vocea. Sub hipnoză vorbea cu vocea ei normală. În decursul câtorva ședințe, timpul de după trezirea din hipnoză în care își păstra vocea se lungea treptat, de la sub un minut, la câteva minute. Într-o bună zi a rămas așa, „cu voce”. Adică s-a vindecat.
Faptul că am fost admisă ca observator a fost o favoare pe care mi-a făcut-o doctorul ăla (eu mă tratam la el de o pierdere a vocii din pricina unui fost nodul pe corzile vocale și tratamentul meu n-avea nicio legătură cu hipnoza, făceam exerciții de emisie corectă), nu dorea să facă spectacol, în nici un caz.
E totuși la fel de adevărat că, în cu totul altă situație și la altă vârstă, cele trei încercări ale unui psihoterapeut de-a mă hipnotiza au fost sortite eșecului. Singurul „câștig” era o cumplită durere de cap care nu trecea cu antialgice, se stingea spontan în câteva ceasuri. Am conchis, de comun acord, să nu mai folosească procedura asta, că pentru mine nu merge.
Ranata, ca să poți persuada pe cineva, trebuie ca respectivul să aibă o anumită sensibilitate. O persoană cu o anumită forță interioară va fi în general mai greu de persuadat. Mai departe, ca să poți determina pe cineva să cumpere un anumit produs pentru că a văzut o reclamă la el, trebuie ca respectivul să aibă niște filtre sau baraje coborâte destuld e mult. Filtre sau baraje care sunt manifestările unui intelect superior. Adică, cu alte cuvinte, să fie credul, maleabil.
Acum, dacă am presupune, ca într-un fel de exercițiu de matematică, că hipnoza este (persuadare + manipulare) la puterea a treia, ne-ar da, probabil, că ea nu-i potrivită oricărei naturi. Mai mult, că prin repetare, nu faci decât să-ți exacerbezi această sensibilitate, care și așa e destul de exacrbată în ziua de azi. Motivul pentru care eu n-aș prea apela la așa ceva.
Interesant, Renata. 🙂
[…] 18 ianuarie 2017, îi dedic acest articol lui Cudi, fiindcă preferă teoriile care te scot în afara […]
Dacă visez acum când îs mare, nu-mi aduc aminte nimic. Bine, nimic memorabil.
Copiil fiind, aveam două vise gen coșmar. Se făcea că sunt blocat, prins cu capul într-un perete vertical de munte, într-o stâncă. Ce era interesant e că experimentam două senzații diferite în același timp. Senzația groaznică, de claustrofobie, în care aveam senzația că nu pot respira dar eram foarte conștient că o fac. În același timp, parcă ieșit din trup, îmi contemplam imaginea proprie cu o serenitate care mă mira și pe mine, cel din vis. Amestecați cele două senzații și încercați să vă imaginați această nebunie.
Al doilea…mi-am petrecut aproape toate vacanțele școlare la țară, la casa bunicilor din partea tatălui. Visam că fug ca un disperat, pornind din capătul străzii până la casa bunicilor și sărind gardul ca un nebun urmărit fiind de……mistreți. O turmă întreagă! Dar nu i-am văzut niciodată clar în vis. Doar năluci la orizont. Știam sigur că sunt mistreți!
Cumplită senzație să fii blocat într-un perete de stâncă. Pe lângă asta, visele mele, în care cădeam din pomi ce ajungeau între nori sau de pe macarale, sunt scurt-metraj animat.
Un doctor m-a întrebat despre vise și mi-a zis că, atât timp cât nu visez gândaci urcându-se pe mine, sunt ok.
Visul recurent al copilăriei mele era că mă lua vântul și zburam tot mai departe de casă. Nu puteam nicicum să mă agăț de ceva sau să controlez direcția. Dar tot mai bine așa decât prins cu capul între stânci.
Păi și ăla a fost profetic. 🙂
Vero, mulțumesc pentru dedicația de ziua mea. Am citit articolul, de fapt l-am recitit, cu vocea ta în gând, că te-am auzit recent citindu-l. Ce de repetiții, mă doare capul. Oricum, încerc de o oră să îți comentez la el și nu reușesc să mă loghez (cred că îmi dă browserul o eroare de cache, a fost Ketherius logat în wp și nu reușesc nicicum să-l scot de-acolo).
La mulți ani fericiți și frumoși alături de cei dragiție, Cudi! Îți trimit un stol de pupici din drag!
Cu plăcere, Cudy. M-am gândit că se potriveşte -- elucubraţia e scrisă de o “clonă”, e despre reîncarnare, bate câmpii pe lângă abordarea clasică… 😀
Delicios!
Am văzut un Nono? Sau pe ce blog?
https://anacondele.wordpress.com/2016/09/04/orasul-in-care-timpul-s-a-oprit/
E ziua lui Cudi și cred că măcar astăzi ar fi trebuit să nu o supărăm și să ne tolerăm părerile oricât de pestrițe ar fi ele. La urma urmei doar discutăm, suntem liberi să selectăm doar ideile care ne plac și cu care rezonăm.
https://m.youtube.com/watch?v=OstvvP8QuxQ
Elena, big hug!
My opinion, just ignore it!
Dacă la început părerile diferite ne uneau într-o discuție captivantă, după cum se spune că orice minune durează doar trei zile, acum deja Lotus cel Mare este pe cal cu sabia în mână…scuze, cu tastatura în mână apărând țărișoara lui de cotropitori.
Ceea ce nu știe el e că nimeni nu mai stă cu forța nicăieri și nu poți apăra pe cineva de propria-i persoană.
Întotdeauna ideile oricât de bune ar fi ele dacă impuse într-un mod care lezează câtuși de puțin dreptul de a alege, vor fi automat respinse. Cât nu ne turuia mami la cap de mici și noi făceam taman invers? Psihologia inversă: Nu te gândi la un elefant roz! Și tu taman la un elefant roz vei vrea și vei fi curioasă să te gândești. Dacă șarpele ar fi turuit cât tine Lotus, (deși tu spui lucruri bune, înțelept argumentate) nu ar fi convins-o pe Eva.
Dacă Cudi nu ar fi exprimat în commenturile ei preferințele ei pentru “adevărurile” lui Fire, nu s-ar fi iscat atâta “gâlciavă pi blog” și fiecare ar fi commentat în continuare ce crede el, fără să simtă nimeni nevoia de a salva pe nimeni.
Oricum, fiecare e atras inconștient aproape de o anume teorie, la fel cum, dacă placi oe cineva îi vei lua apărarea aproape din reflex, găsindu-i justificări, la fel și invers.
“Soarta unor vorbe nu depinde numai de gura care le rostește ci și de urechile care le ascultă!”
Elena, nu îmi modific nimic din comentariile mele anterioare. Faptul că ți se par sau sunt abrazive, mă rog, poate că sunt unele, nu știu. Este ceea ce gândesc. Pare’ rău dacă nu vă place ce gândesc sau dacă vă lezează sensibilitățile.
Unde am zis că nu îmi place ce gândești?
Îmi place ce spui în proporție de 80-90%.
Unele persoane au rana de sufocare, în timp ce unele rana de abandon. Ceea ce pe unii îi face mai reci sau respingători, reticenți, iar pe alții stresanți și agasanți, persuasivi. Unii pe amândouă.
Bineînțeles că nu suntem perfecți și nu știm/nimerim de fiecare data formula care rezolvă tot.
Fire, gata. Dacă te-ai simțit jignită de afirmațiile mele, îmi cer scuze! Pupici virtuali! (apropo, sunt băiat, numa’ bun de amant, că-s singur și libertin)
Acuma, să nu te aștepți să îmbrățișez teoriile tale. În continuare nu sunt de acord cu perspectiva pe care o propui și consider că ai înțeles greșit anumite lucruri. Dar dacă arăți bine, trecem peste. 🙂
Semnat: O clonă binevoitoare a lui Lotus 🙂
Ok, nu, sunt chiar Lotus.
Nu am rămas decât eu să te felicit pentru gândurule tale de pace! Ceilalți au fugit, logic, la unii e târziu în noapte, în timp ce alții ar trebui să sărbătorească. 🙂
Ketherius, scuze pentru comentariul respectiv. Dau o bere când vii prin România, cu condiția să-mi zici înainte, să știu să mă ascund! 🙂
Cudișor, de ziua ta, ziua ta, ziua ta, cum era melodia? Pupici și un an plin de fericire.
Mulțumesc, Lotus, un an bun și ție.