Zilele trecute ne-a vizitat un prieten; tipul are, cred, 33 de ani, e singur de ceva vreme și nici nu cred că a avut relații cu femei care să dureze mai mult de doi-trei ani. Prietenul ăsta nu arată rău, e harnic, are casă frumoasă, are mașină, are loc de muncă, are cont de economii, are de toate, mai puțin o parteneră. Vorbește pe facebook cu o tipă de prin Filipine, mai are și o alta în vizor, însă practic nu e cu niciuna. Venind vorba de viața amoroasă, ne-a spus el că admiră nu știu ce bărbat celebritate din sfera new-age a sfătoșilor gama self-help și ăsta a zis că secretul fericirii unui bărbat stă în două aspecte: să știi să faci bani, bani mulți, și să ai femei frumoase, nu neapărat una. Aparent, treaba-i simplă.
Nu știu ce ar fi comentat Ketherius dacă eu n-aș fi fost de față, dar, pentru c-am fost, s-a rezumat la un aplecat încetinit de cap înspre umărul drept, însoțit de un zâmbet neutru – nici că-i bine, nici că-i rău. Probabil neînțelegând prea bine reacția soțului meu – prietenul s-a întors spre mine, iar eu am ales să zâmbesc tâmp. Nefiind bărbată, de unde mama mă-sii să știu dacă în asta stă fericirea unui bărbat?
M-a pus puțin pe gânduri discuția asta. Mi-am zis, uite, concursurile de frumusețe sunt “vitrine” mondiale cu cele mai frumoase femei din lume, bărbatul cel mai bogat o va cuceri pe fata desemnată drept cea mai frumoasă din lume – și atunci, pe raționamentul prietenului nostru, ăsta ar deveni cel mai fericit bărbat de pe pământ.
Apropo, că tot am adus vorba de concursuri de frumusețe – incluzând aici, toate concursurile de frumusețe posibile – cu femei, cu căței coafați și cu pisici de rasă, cu fetițe machiate după modelul Barbie etc. – vi se par competițiile de genul altceva decât niște circuri sau expoziții zoo grotești cu câștigători și pierzători ierarhizați pe baza anumitor parametri fizici ce definesc, la un moment dat, frumusețea? Fac o paranteză, aici, îmi amintesc că profesoara de istorie din gimnaziu ne-a mărturisit, în glumă, un dezavantaj de-al ei: în timpul Renașterii, spre exemplu, erau considerate frumoase femeile cu forme rotunde și pielea albă, iar în anii ’90, femeile înalte, slabe și bronzate – ei bine, profa mea de istorie nicicum nu se încadra în tiparele de frumusețe ale diferitelor epoci, ea fiind scundă, grăsuță și cu pielea închisă la culoare.
Poate dezvoltăm puțin faza cu fericirea bărbatului care stă în bani și în femei frumoase, poate vorbim și despre cât de mult contează inteligența partenerului sau partenerei, respectiv dacă vă plac concursurile de frumusețe în rândul copiilor, animalelor, adulților.
140 Comments
Se spune că banii n-aduc fericirea. Eu aș da mai multă crezare înțelepciunii populare decât respectivului promotor new-age, cu toate că pentru un bărbat e bine să te și descurci cât de cât, nu să fii momâie. Dar faptul că e bine să te descurci (asta denotând o anumită masculinitate și forță) nu înseamnă că banul este sinonimul fericirii. În schimb, sunt de acord că o femeie frumoasă te poate face fericit, cu condiția să o iubești și să te iubească. Dar aici trebuie făcută mențiunea că dacă o iubești, orice femeie devine pentru tine frumoasă.
Omul de obicei caută fericirea în tot felul de lucruri care nu i-o pot da și, câteodată, dă cu piciorul șanselor reale de-a o obține.
Concursurile de frumusețe sunt ok la tineri și adulți. O fată frumoasă care câștigă un premiu de Miss poate fi prin asta impulsionată, poate să capete mai multă încredere în ea. Sunt concursuri de frumusețe fizică și senzualitate, iar acestea sunt niște calități. Cele de inteligență se dau pe la olimpiade, și sunt ok și ele. La copii trebuie văzut în ce mod pot asimila ei corect rezultatul unui astfel de concurs, și aici trebuie ținut cont că a promova excesiv spiritul de competiție încă de la cele mai fragede vârste poate fi în detrimentul unei dezvoltări interioare sănătoase, în timp ce un concurs de frumusețe la animale este ridicol.
Ai punctul pe “i”: femeia pe care o iubești este frumoasă în ochii tăi. Așadar, important e să iubești, că femeia frumoasă se înfiripă sub ochii tăi.
Evident. Vezi și replica la comentariul Renatei.
Una dintre diferențele fundamentale dintre concursurile de frumusețe și olimpiade e că la primele se vor remarca participantele cu o frumusețe înnăscută, respectiv vor scoate la înaintare niște calități pe care nu le-au dobândit prin efort propriu (deși cu moda operațiilor estetice…), le-a hărăzit natura și basta -- iar la alea de inteligență sau de cunoștințe sunt vizate calități dobândite prin învățare, prin muncă, prin efort intelectual, practic oricine are șansa de a se pregăti pentru o astfel de competiție -- de la cel mai urât la cel mai frumos, de la cel mai sărac la cel mai bogat. De aceea nu le-am băgat în aceeași oală și nu am pomenit de ele în articol.
Revenind la concursurile de frumusețe, Lotus, spui că alea cu femei sunt bune, alea cu fetițe -- nu te pronunți, iar alea cu animale -- sunt ridicole. Eu nu văd diferențe între ele, toate trei exemplele mi se par aiurea. Spui că o fată care câștigă titlul de miss va fi impulsionată și va avea mai multă încredere în ea. În primul rând, se vor înscrie în astfel de competiții fix alea care au deja încredere în frumusețea lor. Pe de o parte. Pe de altă parte, legat de celelalte participante la concursul de miss, excludem câștigătoarea -- crezi că ele se vor simți cel puțin la fel de încrezătoare și impulsionate precum au fost în momentul înscrierii, când sperau la locul I?
Nu sunt de acord cu tine din mai multe puncte de vedere.
1. Mă hazardez să apreciez că inteligența este înnăscută în proporție de peste 99% și dobândită în proporție de sub 1%. Să nu confundăm acumularea de cunoștințe, bazată pe atenție și memorare, cu inteligența! Așa că, deși oricine are șansa de a se pregăti pentru o astfel de competiție, nu oricine are șansa de a și lua un premiu. Degeaba se pregătește un prost 4 ore pe zi pentru olimpiada de matematică, că nu va face nici o brânză, aia-i pentru elite, iar elitele pornesc cu un bonus de la naștere. La fel cum degeaba se pregătește 10 ore pe zi pentru un concurs de muzică un elev fără voce și ureche muzicală.
2. La balul bobocilor generației mele, fata care a luat Miss a participat la concurs împotriva voinței ei, obligată de dirigintă. Asta contrazice ipoteza ta că toate fetele ar participa cu gândul la podium.
3. Dacă vedeta X care și-a făcut operații estetice participă la un concurs de frumusețe țintind locul I și nu-l câștigă, atunci concursul este iarăși foarte bun, pentru că poate vedetei X i-ar prinde bine puțină umilință.
4. Faptul că ai participat la un astfel de concurs și nu ai câștigat nu înseamnă nimic. Doar premiul înseamnă ceva. Premiul este o confirmare a unor calități fizice. Lipsa premiului nu înseamnă că nu ai acele calități. Spuneam că nu știu dacă copiii ar putea asimila corect un rezultat personal pozitiv sau negativ. Tu pari a avea exact această problemă, nefiind copil.
5. Nu văd de ce e aiurea să premiezi niște calități înnăscute.
în primul rând, fericirea nu înseamnă pentru toată lumea acelaşi lucru.
în al doilea rând, mă gândesc că un bărbat cu bani şi cu o nevastă/parteneră frumoasă e probabil invidiat de alţii, dar nu neapărat mai fericit decât alţii. Plus că frumuseţea e trecătoare, nu poţi avea mereu alături o femeie frumoasă decât dacă o schimbi cu alta imediat ce începe să se urâţească. Şi, pe măsură ce îmbătrâneşti, frumoasele iubesc din ce în ce mai mult banii tăi şi din ce în ce mai puţin persoana ta; şi eventual îţi papă banii cu altul/alţii.
În privinţa concursurilor de frumuseţe, mă gândesc că sunt făcute în primul rând pentru deliciul spectatorilor. Sigur, se bucură şi câştigătoarele (când nu e vorba de animale, care nu ştiu că au câştigat un concurs). Dar numai câştigătoarele, cărora celelalte concurente probabil că le-ar scoate ochii cu plăcere.
Cred că, într-o relaţie de durată, inteligenţa partenerului sau a partenerei contează. Frumuseţea te vrăjeşte la început, dar, după ce se risipesc aburii beţiei iniţiale şi te vezi cu prostul sau cu proasta alături, se cam rupe filmu’. Contează şi preocupările şi preferinţele comune. Degeaba sunt inteligenţi amândoi, dacă, de exemplu, unul preferă să cutreiere munţii şi altul să viziteze muzee.
Cât despre profesoara ta de istorie, Cudi, am ajuns la concluzia că, pentru o femeie, frumuseţea nu e o garanţie a fericirii în viaţa de cuplu. Multe femei foarte frumoase schimbă des un bărbat cu altul, nemulţumite de niciunul, sau rămân timp îndelungat singure, considerând că n-au întâlnit niciun bărbat demn de frumuseţea lor, sau, când încep să se ofilească, se trezesc dezarmate, dezavantajate faţă de alte femei, învăţate de la bun început să se descurce fără un fizic care dă toţi bărbaţii pe spate. Sau aleg un bărbat bogat şi îl suportă de dragul banilor lui.
O să consider comentariul tău ca o prelugire a articolului meu. Sunt de acord cu tot ce spui.
Dacă-i așa, ar fi un alt dezavantaj al femeilor, comparativ cu bărbații. Eu totuși sper că există printre voi și fete care merg fără așteptări și care, indiferent de locul obținut, trăiesc momentul, se bucură că sunt acolo, că au fost privite și admirate de o sală întreagă, că s-au depășit pe ele însele, că au capătătat mai multă încredere în ele, că nu mai sunt la fel de timide.
Iar dacă nu, dacă sunt invidioase pe câștigătoare, mă rog, e problema lor, nu a competiției. Nu blamați o competiție pentru defectele unor participante!
Păi n-am blamat competiţia, am spus doar că e făcută în primul rând pentru deliciul spectatorilor.
Iar deliciul ăsta e o plăcere absolut nevinovată, mai ales dacă îl comparăm, de pildă, cu deliciul amatorilor de coride.
Nu ai spus direct, dar ai emis o judecată de valoare cu privire la concurente care mă face să te bănuiesc de extrapolare sau proiecție. Adică, dacă tu crezi că toate participantele de pe locurile 2, 3 etc ar fi invidioase pe câștigătoare, probabil că tu, în postura lor, ai fi invidioasă pe câștigătoare, de unde ai dedus că și restul.
Eu nu subscriu acestui tipar psihologic, nici măcar când e vorba de femei. Adică eu cred că nu toate fetele gândesc așa. Dacă unele gândesc așa, adică sunt invidioase pe câștigătoare, e defectul lor, nu al concursului. Pentru restul, concursul e un minunat prilej de a ieși pe scenă, de a radia frumusețe și de a se auto-depăși. Și, prin asta, nu e un simplu spectacol pentru spectatori.
OK, poate că înţelegi femeile mai bine decât mine.
Dacă majoritatea sunteți așa, atunci îmi dai un argument în plus pentru „femeia este inferioară bărbatului”. Dar eu sper că n-ai dreptate.
Poate că n-am dreptate. Întotdeauna există excepţii, şi uneori se întâmplă să iei regula drept excepţie.
Femeia nu îi e inferioară bărbatului, e altfel decât bărbatul. Are şi defecte şi calităţi care bărbatului îi lipsesc.
Când pierzi un concurs bazat pe muncă, e ok, știi că poți învăța sau munci mai mult și o să câștigi -- dacă ești dispus să faci toată munca necesară.
Când pierzi un concurs bazat pe ceea ce ești tu, atunci e foarte dureros și descurajant -- tu (candidatul) ești un rateu, ești inadecvat și ăsta e motiv de supărare mare. La unii e motiv de depresie, la alții de invidie, revoltă sau violență, dar nimeni nu trece ușor peste.
Bani, femei si circulatia periferica 😉
Poate și un cardiolog bun?
Și totuși, nici una din astea nu trece prin stomac.
Ce dracu, chiar nu s-a-nteles? Femeia e frumoasa, cardiologa si gospodina. 😆
Iar cu Miss-urile, nici nu mai stiu daca se mai alege cea mai frumoasa sau cea mai strimba, Ca nigerianca aia, aleasa Miss Finlanda (!?!) 2017, cred ca putea participa la un concurs de frumusete canin, atit e de frumoasa. 😉
Vezi, Papa, de aia e mai bine fără.
Fara frumuseti canine? Absolut. 😆
Dar eu n-am a ma plinge, zic eu. 😉
Dimpotrivă, asta arată că nu se ține cont exclusiv de frumusețe. La fel cum la olimpiadă contează în primul rând să fii inteligent, chestie nativă, dar mai pe urmă trebuie să și înveți, la un concurs de miss contează în primul rând să fii frumoasă, chestie nativă, dar apoi și să te îmbraci într-o rochie care să-ți vină bine, nu cum poartă mai nou unele vedete de Hollywood, plus coafura, sociabilitatea, spontaneitatea, umorul, modul în care vorbești și reușești să te faci plăcută -- toate acestea contribuie la nota finală.
Io-te!
https://v2valmont.wordpress.com/2017/01/12/miss-finland-2017-a-fost-cistigat-de-o-mister/
Papa, acum aud prima dată de Miss Finlanda 2017 și, după ce am citit articolul tău, am căutat pe google poze cu ea. La o privire în diagonală peste imaginile google, am dedus că mai tot mapamondul e ofticat că a câștigat concursul. Am văzut poze cu ea, nu e urâtă, dar nici de nivelul miss nu e. Mă gândesc la biata fată -- nu mai bine nu se băga ea în concurs, să ajungă de mirul lumii? Înainte de concurs era o femeie ok, cu un corp superb -- acum toți o privesc prin vizorul concursului și îi văd doar urâțenia. Cine știe ce-o mânat-o-n luptă.
Papa, dincolo de glumă, frumusețea femeilor de lângă tine e chiar esențială pentru fericirea ta? Dacă o femeie frumoasă are un accident și scapă cu viață, dar desfigurată -- crezi că fericirea iubitului ei e compromisă?
Femeia are intr-adevar un corp OK, dar eu prin Miss inteleg si frumoasa fizionomic. In fine, cred ca o doare-n cur de ce spune lumea. Dar problema nu e ea, ci juriul ala idiot.
Cudi, Femeia nu trebuie sa fie frumoasa pentru toata lumea. Daca-i frumoasa pentru mine e suficient. In privinta posibilitatii de care vorbesti nu stiu ce sa-ti spun. Depinde, probabil, de la caz la caz si de la individ la individ. Moral ar fi sa-ti spun ca nu conteaza, dar cum ti-am spus, ipocrizia-mi repugna, Iti spun ca nu stiu cum as reactiona intr-o astfel de situatie. Pe de alta parte, pentru a-ti da un raspuns complet, daca mi s-ar intimpla mie, nu mi-as blama sotia daca n-ar putea suporta sa ma vada desfigurat pentru restul vietii si asta ti-o pot spune cu certitudine.
Avem un unchi, de fapt e al sotiei, care locuieste in Orastie si care acum vreo 30 de ani a avut o pareza faciala si e mutilat. Cu toate astea, nevasta-sa a rams cu el si iti spun sigur, nu i-a fost usor, desi aveau si au de toate.
Mică-i lumea, Papa. Eu sunt din zona -- Orăștie -- Deva -- Hunedoara.
În rest, sunt de acord cu tine. Am, însă, speranța că dacă mă va desfigura viața (nu că acum aș fi vreo frumusețe), omul de lângă mine să poată fi fericit cu mine. Dacă mă gândesc mai bine, slabe șanse.
E pai e posibil s-o cunosti pe fie-sa, care acum traieste in Italia, dar care locuia in Deva si a facut facultatea aia cu mineritul. Cred ca in Hunedoara. Asta ca sa nu-ti mai vorbesc de ceaiurile la care mergeam cu ea si cu barbatu-sau in Deva, cind eram trimis in delegatie la Chiscadaga. Era o viata de basme. Tatal aluia era seful baroului de avocati din Deva iar tatal ei, ala cu pareza, era directorul unei fabrici de chimicale, cred, in Orastie. Ce mese si petreceri pe la Geoagiu, prin Deva si Orastie, basca un taiat de porc intr-o iarna! Of, of, of!
In fine, lumea e intr-adevar mica, dar cu toate astea, zborul pina-n RO ma ucidizeaza, every year, zic asta ca sa revin la realitate 😆
Uite aici un exemplu de om bogat și cu ce femeie vrea el:
rel="nofollow ugc">
Pentru orice combinație perfectă de ingrediente ce garantează fericirea, există cel puțin un factor extern rețetei ce va da de pământ cu scopul final.
Viața e complexă și are multe aspecte…
1 . Eu zic ca mai intai ar trebui sa definiti fericirea, pentru ca e un termen extrem de vag, din care fiecare intelege ce ii convine.
2. Daca exista vreun om care considera ca fericire alui sta intre picioarele unei femei, ori in prohabul unui barbat , parerea mea e ca e debil emotional, no offense ! Acolo sunt ceva probleme la mansarda daca se conditioneaza de prezenta sau absenta unui partener, sau mai rau, a sexului.
E foarte greu de definit fericirea, tocmai din cauză că-i atât de subiectivă.
Dacă unii sunt fericiți în singurătate, nu toți sunt asceți. Oamenii sunt ființe sociale și o mare parte au nevoie de confortul relației de cuplu, de familie pentru a fi fericiți.
Cudi :
E o diferenta intre a avea comfortul unui cuplu si a considera ca fericirea sta in prezenta unui partener fara de care se sfarseste lumea si bla-bla.. Eu despre asta vorbeam ( despre a nu avea dependente emotionale de nimeni si de nimic ).
Papa : 1 .De buna seama ca fiecare are o alta definitie a fericirii. Pentru mine fericirea e o fantezie, Cai Verzi pe pereti dupa care alearga visatorii.
2. Debilitatea consta in atasamentul emotional de o persoana, situatie sau lucruri, fapt care ne transforma in niste marionete care sunt manevrate cu prorpiile debilitati.
Bun, deci aveam dreptate, ca asta te tot codesti sa spui 😆
Pentru ca-mi esti simpatica, ti-l spun si tie.
Woody Allen sustinea, a propos de faptul ca femeile nu-ti dau dreptate nici daca ai, ca daca vrei sa ai multe femei in viata, trebuie doar sa le spui ca esti impotent. Ele vor incerca cu inversunare sa te convinga de contrariu. 😉
Eu cred ca Woody Allen se credea buricu’ pamantului, de era asa convins ca lumea se invarte in jurul poolii lui.
Ce se credea e irelevant, tu comenteaza-i afirmatia. Sau sa-i spun postulat? 😆
Am comentat afirmatia lui, Papa ! Iluzii ale egoului exacerbat de persoana publica. Nu intereseaza pe nimeni ( normal la cap ) viata sexuala a cuiva.
Fire, mare noroc ai ca nu esti linga mine :lol
Nu i-ai comentat afirmatia, ci l-ai comentat pe el in contextul afirmatiei. El nu s-a referit la el, a enuntat o opinie la modul general. Nici n-a spus ca s-ar fi bazata pe experiente propriei pooli. 😆
Fire, la punctul doi cred că te referi la dependența emoțională, adictivă -- confundată cu iubirea și implicită în formula fericirii. Aici sunt de acord cu tine.
Fire,
De unde le scoti, soro?
1. Cum s-o definesti daca spui ca fiecare intelege ce-i convine?
2. Daca fiecare intelege ce-i convine, in ce consta debilitatea? In faptul ca-l fericeste ce nu te fericeste pe tine?
Te cam contrazici de una singura. Si nu m-ar deranja daca n-ai fi si canadianca 😆
BIne că nu e canadiană, c-o îmbrăcai şi te pârleai. 😀
Harley, defineste pirleala, ca sa stiu ce sa fac cu canadienele pe care le am prin casa 😆
Cred că e tot ca fericirea, are mai multe definiţii. Prea multe ca să le înşir în weekend, când nu muncesc. Iar în restul săptămânii muncesc şi n-am timp să le înşir.
Aşa că, vorba lui Fire, dacă eşti interesat, caută-le! (Caută definiţiile şi canadienele, nu neapărat în ordinea asta, şi pe urmă vezi dacă-ţi scoţi sau pârleala.) 😛 😀
N-am spus ca nu are mai multe intelesuri, ca doar d-asta voiam sa stiu la care din ele te-ai referit tu. Da’ daca nu stii, nu stii. Nu ma supar. 😛
A propos, Cica leul o arde aiurea prin jungla sa vada daca populatia il recunoaste de rege.
Intilneste o vulpe
-Ia zi fa, stii cine sunt eu.
-Nu mincati-as
O bate de-o caca
-Fa, eu sunt regele vostru
Si tot asa pina da de un elefant
-Ia spune bade, stii cine sunt eu?
Elefantul nici macar nu intoarce capul
-Bai dobitocule, n-auzi ce te intreb? Sii cine sunt eu?
Elefantul tace
-Spune-mi daca stii cine sunt ca dracu te ia, umflatule!
Elefantul il prinde cu tropa de un picior si-l da de toti copacii de-l face terci, dupa care-l arunca-ntr-un boschet.
Leul plecind sontic-sontic si plin de vinatai
-E, daca nu stii, nu stii, nu e nicio suparare.
😀 😀 😀
Dacă vrei să fii fericit o zi, îmbată-te. Dacă vrei să fii fericit o săptămână, taie porcu’. Dacă vrei să fii fericit o lună, însoară-te. Dacă vrei să fii fericit o viaţă, învaţă [să pescuieşti].
Cică reţeta e chinezească, iar pescuitul e bonus românesc. 😛
Harley,
Tot chinezisme? Parc-ai fi magazin de-mbracaminte. 😆
Baga si tu ceva din alte zone geografice 😉
Nu pot, că-s cu “china” în coadă. Aşa m-ai botezat! 😀
Aha, deci de la mine ti se trage! E, atunci m-apuc de pescuit 😆
😀
Să scrii pe blog cum găteşti peştele! 🙂
Nu e greu deloc greu.Fericirea este garantata celor saraci în duh, celor ce plâng, celor blânzi, celor înfometati si însetati dupa neprihanire, celor milostivi, celor cu inima curata, celor mediatori de pace, celor persecutati,batjocoriti,bârfiti si acuzati pe nedrept,din pricina neprihanirii lor. 🙂
Fericirea e o stare de moment care se poate prelungi până la câteva zile, apoi motivul se banalizeză și devine normalitate. Fericiții cronici (dacă există) sunt doar niște oameni mulțumiți.
Concursurile de frumusețe sunt rețete de făcut bani. Concursurile de frumusețe pentru animale sunt, de fapt, competiții ale orgoliilor umane. Poate și niște exerciții grele de docilitate pentru concurenții patrupezi care habar n-au dacă sunt frumoși sau urâți.
Renata,eu ma simt de ceva vreme un “cronic”,iar din când în când,o întreb pe partenera,daca nu observa ceva modificari suspecte în comportamentul cotidian ! 🙂 🙂 🙂
Te invidiez, Iosif! Eu nu mă simt decât în mod excepțional „cronică”, dar atunci simt cu acuitate. 🙂
Daca e sa cred în stiintele oculte Zodiac,e normal sa fiu cu capul în nori,fiind o zodie de aer nativ, Gemeni.Apoi,imagineaza-ti ce asociere superba cu partenera de drum,care este o zodie de foc,Berbec.
Îti dai seama cu câta vigilenta trebuie sa ma comport,pentru a nu produce un ‘incendiu’ devastator,tinând cont de cele doua proprietati,aer-foc,mai ales ca perceptiile despre existenta nu sunt similare,ea fiind extrem de obiectiva,atasata de perceptiile materialiste relative . :
Iosif, simplul fapt că ai reținut care sunt zodii de aer, de apă și compatibilități zodiacale, înseamnă că, măcar puțin, tot tragi cu urechea la științele oculte. 🙂
Trag cu urechea,cu ochii,cu toate simturile,în toate ungherele ascunse ale stiintei,apoi,trec totul prin ‘sita’ Cuvântului Tatalui meu,analizând si acumulând tot ce corespunde cu Adevarul Sau,Absolut,iar ce nu corespunde valorilor Lui, arunc la gheena,continuând cautarile comorilor nemuritoare,ceresti ! 🙂
Renato, aia-i iubirea. Fericirea poate dura s-o saptamina, depinde cind joaca Chelsea. 😆
Gigli, niciodată n-am înțeles cum pot fi unii fericiți/distruși pentru victoria/înfrângerea unei echipe de fotbal. Trebuie să fii total demotivat și gol de ego să-ți tresalte inima la fotbal. Unde mai pui că unii fac infarct în tribune și nu, nu sunt antrenorii.
Renata, pasiunea genereaza tot felul de stari emotionale. Si cu cit pasiunea-i mai puternica, cu atit si starile respective sunt mai pregnante. Fie ca-i fotbal sau orice altceva. Pe mine, de exemplu, mincarea, bautura si femeile ma emotioneaza pina la lacrimi, fie de fericire, fie de inima albastra. 😆 Cu fotbalul am exagerat, putin, dar sunt unii carora emotiile puternice le ucidizeaza pitpalacul.
Renata: http://haribm.blogspot.ro/2016/06/sa-mori-din-dragoste-de-fotbal.html
Orice concurs de frumusete,forta,inteligenta sau alte forme de competitii intre oameni vor genera mai devreme sau mai târziu raul nedorit de nimeni. Singura competitie pe care omul ar trebui sa o practice zilnic pentru a fi fericit este cu el însusi,cu lupta împotriva EGO-ului,indiferent de pozitia si/sau nivelul la care va ajunge la un moment dat,sa-si trateze semenii cum si-ar dori el,în conditiile schimbarii rolurilor. “…si ne iarta gresalele,cum iertam si noi gresitilor !”(asta pentru credinciosi) :)l
Cudi (mă abțin cu greu să nu te strig „Condesa”, poate chiar Condessa”), observ că pe nimeni (Lotus, totuși?) nu interesează ce-i face pe bărbați fericiți. Că tu asta întrebai, nu?
„Poate dezvoltăm puțin faza cu fericirea bărbatului care stă în bani și în femei frumoase, poate vorbim și despre cât de mult contează inteligența partenerului sau partenerei, respectiv dacă vă plac concursurile de frumusețe în rândul copiilor, animalelor, adulților.”
Nu pot să generalizez, dar bărbații importanți din viața mea erau fericiți când:
-- bunicu: putea să le dovedească celor din jur cât de deșteaptă/pricepută e bunică-mea.
-- tata: când se apuca să repare un mecanism absolut inutil și iremediabil stricat, în timp ce mama trăgea de el să plece împreună într-o vizită.
-- soțu cel fost: când îi spunea maică-sa că e cel mai frumos flăcău din univers.
-- fostu iubit: când avea mai mult de două iubite concomitent.
-- coabitantu din ultimii 20 de ani: când repară un „fier” pe care n-au reușit să-l repare mulți alții, înaintea lui.
De sex vad ca nu i-ai intrebat 😛
Păi sexul e o necesitate, nu un hobby!
Aleo, era vorba de fericire, nu de hobby-uri si necesitati 😛
Renata, eu am răspuns strict la ce-a întrebat Cudi. Ea a întrebat dacă fericirea stă în femei frumoase. Eu i-am zis așa:
Cu alte cuvinte, o femeie are darul de-a genera fericire pentru un bărbat, dar condiția nu este să aibă titlul de Miss, ci să o iubești. Și atunci, practic, iubirea este cea care te face fericit. Cât durează, asta e partea a doua.
Mai sunt și alte lucruri, dar, după cum ziceam, m-am limitat la subiectul postării.
Pare poptămășit (sau fănist, apropo de Fănel) să spui că iubirea te face fericit, nu-i așa? Na, asta e. Sună clișeic că unu plus unu fac doi, dar ăsta e răspunsul pe care ți-l va da orice matematician. N-ai cum scăpa de el, că-i o lege universală.
În afară de legea universală a iubirii, tu ai enumerat câteva lucruri care-i făceau pe bărbații tăi fericiți. Eu unul am rezerve cu privire la ele. Nu cred că poți numi fericire plăcerea, bucuria sau entuziasmul de-a repara un obiect, oricât de electronist ai fi. Până la urmă, nu se zice că-ți sticlesc ochii de fericire, ci de bucurie. Fericirea e cumva mai suavă, mai rafinată. O conștientizezi uneori după ce ai pierdut-o.
Lotus, comentariul meu era ironic la adresa bărbaților ălora. Nu știu, pe viitor va trebui să specific în paranteză când glumesc.
Nimic nu m-ar face mai fericit!
Renata, Lotus ca Lotus, dar unde-i Elena?!
M-ai pus pe gânduri cu fericirea bărbaților din viața mea. Sper să nu mă înșel atunci când spun și eu că tata era fericit când meșterea te miri ce prin atelierul lui, iar noi, fetele, îl secondam și îi ascultam cu răbdare aceleași povești, pentru a treizeci mia oară. Sau când răsfoia paginile cu vânzări de mașini din ziarele cu anunțuri.
Reiau comentariu, că din greșeală am apăsat enter înainte de a-l termina.
Lotus, continui să bagi în aceeași oală concursurile de frumusețe cu alea de inteligență, de cunoștințe etc., motivând că și inteligența, ca și frumusețea, este înnăscută.
Să o luăm pe aia cu frumusețea – este înnăscută, fata moștenește trăsăturile frumoase, forma și mărimea sânilor, culoarea părului, a ochilor etc. Cum zici tu: trebuie să aibă grijă să fie sănătoasă, eventual să nu se îngrașe, chestii din astea. Aceleași chestii le fac și toți ceilalți oameni, sau ar trebui, indiferent că au în plan sau nu să participe la un concurs de miss, doar pentru a fi sănătoși. Respectiv și ăia care participă la concursuri de inteligență.
Și acum e rândul inteligenței -- care e mai degrabă o predispoziție. Ei bine, olimpiadele -- că tot ai pomenit de ele, pot fi câștigate și de cei muncitori, silitori, cărora le-a fost mai greu să învețe decât celor isteți de la mama natură. Știi vorba aia: “brânză bună în burduf de câine?”. Zice un mare adevăr -- și anume, că ăia cu potențial pot obține rezultate proaste dacă nu pun osul la treabă. Pregătirea pentru o olimpiadă necesită muncă, iar olimpiada o va câștiga cineva care a muncit mult.
De aceea, zic, pentru a câștiga un concurs de știință, spre exemplu, muncește candidatul.
Pentru a câștiga un concurs de frumusețe, importantă e zestrea genetică și vor munci pentru candidată stiliștii, designerii de modă, tipa care o machiază etc.
Ok, să le luăm pe rând.
Concurentele la Miss trebuie să facă mai mult decât să-și mențină frumusețea fizică. Ca să ia un premiu, trebuie să fie spontane, pe cât posibil fără emoții vizibile care să le gâtuiască, să facă o impresie bună și din punct de vedere al modului în care se exprimă, eventual al cunoștințelor generale și umorului, în funcție de întrebări, să inspire libertate, senzualitate și încredere în ele, să găsească ținuta și coafura ideală etc.
Sigur că toate aceste lucruri pot constitui demersuri valide pentru orice fată, în afara oricărui concurs.
La fel cum asimilarea materiei predate în clasă este un demers absolut valid pentru orice elev care participă la oră, nu doar pentru cei care participă la olimpiade.
Inteligența nu este o predispoziție, ci o calitate înnăscută. Ce faci mai departe cu ea -- asta ține de tine. Dar inteligența în sine o ai sau n-o ai. Sau o ai în diferite grade.
E adevărat că multă muncă poate compensa o mai slabă dotare intelectuală, dar asta în anumite limite. Când dotarea intelectuală scade sub un anumit prag, oricâtă muncă ai depune, nu vei avea succes. Îți arăt 10 inși care apar prin diverse clipuri youtube, răspunzând la întrebări ca „care este pluralul de la o telecomandă?”, și care, oricâtă muncă ar depune, nu vor face nimic la o olimpiadă de fizică.
Aceeași situație este și la concursurile de frumusețe. Este posibil să iei locul I și dacă nu ești cea mai frumoasă fizic, dar compensezi prin spontaneitate, inspirație, grație etc etc. Dar asta în anumite limite, pentru că dacă ești știrbă, diformă, foarte urâtă, nu vei lua nici un loc, indiferent de cât de inteligentă ești.
În concluzie, concursurile de frumusețe și cele de inteligență nu sunt atât de diferite, prăpăstios de diferite, așa cum sugerezi tu. Sunt diferite, pentru că vizează cu totul alte lucruri, dar au o bază comună. Dar chiar dacă ar fi diferite în sensul propus de tine, chiar dacă olimpiadele ar premia strict munca personală (și nu zestrea genetică) în timp ce concursurile de miss ar premia strict zestrea genetică (și nicidecum munca personală), nu văd de ce ultimele ar fi aiurea.
Poate îmi explici tu, că la asta n-ai răspuns.
Concursurile de frumusețe sunt, cum a zis și Renata, francize aducătoare de bani. Se fac bani din drepturile de difuzare, din plasamente de produse, din reclame, din contractele de publicitate ale premiatelor etc. Iar candidatele nu vin ca să își testeze construiască încredere de sine sau obligate de părinți, parteneri sau șefi. Ele vin căutând șansa de a fi remarcate și a face foarte mulți bani în fashion, TV, publicitate etc.
Concursurile de animale sunt, (note to self: comentează înaintea Renatei și a Harlechinei, altfel nu mai rămâne nimic original de zis) cum zicea Renata, competiția proprietarilor, a saloanelor de coafură pentru animale și a școlilor de obediență.
Mă apucă dracii când aud de concursuri de frumusețe pentru copii. Tot ce pot să spun e că au ca target (poate chiar și organizatori) pedofilii și ademenesc părinții să promoveze imaginea sexualizată a fetițelor lor pentru bani (reclame, premii, șanse în TV sau publicitate).
Nu știu ce drepturi de publicare au obținut cei care au organizat Balul Bobocilor din fostul meu liceu, sau concursul de Miss din satul părinților, că se ține și acolo.
Nu știu alții cum sunt, dar … tot o să îmi dau cu părerea.
Pe mine, două lucruri mă fac fericit. Unul este să fiu împreună cu familia, să facem lucruri împreună, ca o familie. Fie că batem rezervația pe biciclete sau parcurile cartierului pe jos, fie că stăm în fața șemineului și participăm la spectacole improvizate, important e să fim impreună și să ne dedicăm timpul unii altora.
Fericit sunt și atunci când pot să spun “gata, merge!”. Că-i un server, că-i un program, că-i ceva ce trebuie să meargă mâine și nimeni nu știe de unde să-l apuce -- când termin și merge sunt tare fericit. Dacă e ceva ce a necesitat șurubelniță, fierăstrău, ciment, atunci e double+ happiness.
Extrapolând și încercând o generalizare, cred că pe oameni îi fac fericiți lucrurile ce le-au lipsit mult timp: relațiile, banii, sexul, aprecierea pentru ceea ce fac (succesul -- profesional sau nu), mâncarea etc.
Același personaj care a inspirat articolul lui Cudi spunea cândva: “Ce bine e în Canada, uite, am mâncat trei piersici și, dacă vreau, mai mănânc două și mai cumpăr. Când eram mic, nu aveam de unde, rar mâncam câte una.” E drept, în acea fază a vieții, scopul lui era să își ia casă. Și-a luat, iar acum are ca țintă banii și femeile frumoase.
Doream să găsesc o altă formă prin care să-i explic lui Lotus discrepanța între concursurile de frumusețe și cele de științe, făcând o analogie între primele și probabilele competiții “care are pula mai lungă”. Dar mi-am amintit bancul ăsta și e prea tare ca să nu-l pun aici:
“Resursele umane de la Pentagon descopera ca in ultima vreme aveau prea multi generali. Se hotaraste ca acelora care vor sa se pensioneze sa li se acorde pensionare anicipata cu toate facilitatile plus un bonus special de 5000$ pentru fiecare centimetru al dinstantei in linie dreapta dintre oricare doua puncte de pe corp. Fiecare general avea dreptul sa indice punctele de preferinta.
Primul intra un general de aviatie, foarte suplu, cere sa fie masurat din crestet pana in varful degetelor de la picioare. Avea 1.95m. Pleaca cu un cec de 975.000$.
Al doilea vine un general de infanterie si cere sa fie masurat din varful degetelor de la picioare pana la varful mainilor intinse. 2.55m.
Pleaca generalul cu un cec de 1.275.000$.
Intra si al treilea general, un zdrahon batran de la marina. Cand e intrebat cum sa fie masurat, asta zice: “Din varful penisului pana la testicole”.
Mustacesc astia de la pensii intre ei, si ii atrag atentia ca generalii anteriori plecasera cu niste cecuri frumusele. Asta nu si nu, ca pe el sa-l masoare cum le-a cerut, ca barbat ca el nu e nimeni.
Ok, intra ofiterul medical sa faca masuratorile, ii cere generalului sa-si dea jos uniforma. Scoate ruleta, o pune pe varful organului si incepe sa masoare.
“Dumnezeule mare!” striga ofiterul. “Unde va sunt testicolele?”
La care, generalu’: “In Vietnam.””
Tare bancul, dar care ar fi problema unui concurs de măsurat penisuri?
Îl uitasem! 🙂 Banc de antologie.
Elenoooooo, unde ești taică? Dacă nu apari nici mâine, te dăm la missing persons.
Vă urmăresc, dar astăzi Vasilică a fost atât de leneș încât nu m-a încurajat să scriu nimic, în plus, știu că HaremChina stă cu bâta pregătită să mă plesnească când nu mă încadrez în tiparele ei de deșteptăciune, comentator erudit, frumusețe și altele.
Las haremul de neuronii să i se mai odihneascã din a-mi căuta și analiza imperfecțiunile. E weekend, nu? 🙂
Ia-n te uită, nu mai sunt “el”, sunt “ea”. O ea cu harem, din China matriarhală. 😀
Oricum, ia-l pe Vasilică de mânuţă şi vino-ncoace linişitită, pentru haremul meu e ora de culcare.
Şi de-acum încolo chiar am de gând să mă fac că nu te văd, cum am zis ieri. Sper c-o să-mi reuşească. 😉
Te declari o “ea” și m-am gândit că cel mai bine pentru toți e să te tratez ca atare. 🙂
Stai liniștită, dacă ar fi fost una din zilele în care sunt vorbăreață, aș fi bătut recordul la commenturi, dar astăzi nu am avut chef să vorbesc nici cu mine. 🙂
Un articol extrem de interesant pentru masculi:
http://www.personalitatealfa.com/blog/cele-7-stadii-prin-care-trebuie-sa-treci-ca-sa-atingi-iubirea/#
Ai avut răbdare să citești tot articolul? E mai lung decât distanța dintre penisul generalului și testiculele lui. 🙂
Atâtea vorbe goale ca să faci publicitate unei cărți motivaționale. (L-am rulat, nu l-am citit, poate mă înșel, dar pe mine m-a plictisit din primul paragraf.)
Da, din scoarță-n scoarță pentru că eu ador tot ce ține de psihologie&co. 🙂
Eu nici măcar nu l-am rulat, Renata. 🙂
Chestiile astea nu valorează nici doi bani, vieţile şi personalităţile oamenilor nu sunt copii la indigo, ca să faci totul după câte o reţetă.
HaremChino, specifici doar ca să mă oftici căci intuiești că în mod special pentru tine l-am pus. 🙂
Ata ete, nu vlei, nu vlei. Eu îți respect opțiunea/alegerea. Ca întotdeauna. Nu poți să-l și citești și să nu-l citești, așa că dacă ai ales să nu-l citești, prețul plătit e că nu îi vei ști conținutul. Eu cred că e un articol bun care merita citit.
Elena, maculatura motivațională n-are nicio legătură cu psihologia, îmi pare rău!
E o manipulare kitschoasă, ieftină, pe care a inventat-o Napoleon, cu bastonul lui de mareșal din ranița fiecărui soldat și s-a perpetuat până în ziua de azi, în reclamele de genul „dacă vrei, poți!”, în concursurile populare de tip cântarea româniei și, firește, în tomurile de rețete inepte și deloc aplicabile din cărțile la care făceam referire. Poate că, 10% din sfătuiala aia e utilă și are tangență cu psihologia, dar restul e praf în ochi. Orice manual de-ăsta, despre cum să ajungi director, îți flutură pe la ochi niște truisme legate de cum să relaționezi cu ceilalți, dar omite să-ți spună spală-te, mănâncă cu gura închisă, scrie și vorbește corect măcar în limba maternă, pe urmă, după ce ești sigur că ți-au intrat în reflex, n-ai decât să visezi la ascensiune socială.
Sincer, mi se par mai utile decât altele care nici măcar hazlii nu sunt deși sunt scrise de Creangă și conține cuvântul “pulã” la greu. Am citit 5 pg după care am renunțat. Nu m-a atras să continui să descopăr finalul. Vezi? E vorba strict de gusturi. Citește ce te preocupă și te face fericit,ă. Pe mine astfel de cărți și articole mă atrag și mi se par utile, că m-ar ajuta să descopăr lumea, sensul ei, viața dincole de aparențe. Și nu numai astea. Totul e relativ -- Einstein. 🙂
Elena, nu-ţi mai pierde timpul comentând pe blogul meu. Comentariile tale ajung direct la gunoi, şi -mi arunc gunoiul fără să scormonesc prin el. Decât comentatori ca tine, mai bine deloc.
Asta ca să nu zici că nu ţi-am spus.
Mulțumesc! Ești o drăguță! 🙂
Bine că mi-ai zis ca să te trec total pe ignor.
Ok, crezusem că te-ai săturat de noi.
De unde? Eu mă gândisem chiar să mă internez într-o clinică pentru tratarea dependențelor. 🙂
Dar încep și eu cu pași mărunți ca și Cudi, îmi mai ascund telefonul (partea aiurea e că am o memorie bunicică și îmi aduc aminte imediat unde l-am pus) îmi caut alte preocupări, azi o zi, mâine o zi…
Apropo, Cudi, cum e cu lãsatul de fumat? Ești încă în grafic? Am uitat să precizez că îți țin pumnii. 🙂
*neuroironii
Pe scurt, (mai în detaliu mâine 😛 ), pentru mine iubirea e atunci când simți că vrei să-i deduci unei anume persoane melodia aceasta:
🙂 🙂 🙂
https://youtube.com/watch?v=_5GygLSriYY
*dedici (graba e inamicul meu nr.1)
Întrucât astăzi mă simt un pic mai cu chef de vorbă, vreau să recuperez. 🙂
Harry Harlow, psiholog, a făcut o serie de experimente pe animale, fiind un fel de Hitler pentru animale, și a concluzionat că oamenii sunt dependenți de afecțiune, de la naștere chiar, și lipsa ei poate avea o multitudine de efecte nocive asupra individului, culminând cu moartea. Depinde de la individ la individ, și așa putem explica maternitatea, familia, grupul de prieteni și apropiați, și societatea. Dar pustnicii? Ei Îl iubesc pe Dumnezeu, se roagă pentru alții și pentru binele aproapelui lor, omul, din iubire. Și Tom Hanks avea, într-un film unde a rămas izolat pe o insulă, un ‘pretenaș’ confecționat chiar de el (Willie -- if I remember well). Afecțiunea eliberează și un hormon “al fericirii” care poate crea chiar dependență: oxitocina.
La AT (analiză tranzacțională) am învățat (mai multe dar am mai și uitat) că un bebe neglijat emoțional de mic va avea probleme de dezvoltare a cortexului, atrofii, ireversibile, care îi pot cauza mult, în timp. Așa se explică că unii copii au handicapuri severe întrucât provin din familii de alcolici, cu certuri, și sunt privați de afecțiune, pe care o percep încă din stadiul intrauterin.
Ba mai mult fiecare individ se raportează unic/asimilăm diferit totul (din ce am reținut eu de la NPL- Programare neuro-lingvistică) în funcție de tipul care predomină putem fi:
-vizuali, acești oameni îi poți repera și după cum se exprimă: “am văzut..”. Totul e descris vizual, ei observă. La ei iubirea se manifestă vizual mai mult, după cum arată fizic partenerul/a, pe femei le impresionezi cu flori, cu gesturi vizibile și prin ceea ce se vede fizic, au o memorie vizuală mai dezvoltată decât celelalte (auditivă, kinestezică) pot fi pictori căci reproduc vizual bine, fotografi ș.a.
-- auditivi, ãștia se exprimă:”am auzit că” și tot ce ține de auditiv, muzică, sunete, ei pot reproduce chiar și sunt atrași de, au memorie auditivă, în iubire au nevoie de confirmări auditive gen tradiționalul “ti umbesc”, declarații amoroase, comunicare bună, etc)
-- kinestezicii -- ăștia’s preferații mei 😛
Ei simt, și se exprimă cu: “am simțit cum”, “simt că”, “nu mă simt confortabil să vorbesc despre asta”, etc. Ei vor reține cum i-ai făcut să se simtă în special (când i-ai înjurat, mințit, sau “Oh because even when I was flat broke/ You MADE ME FEEL like a million bucks”, îmbrățișari, mirosuri, senzații, ș.a.), în iubire se manifestă cu îmbrățisări, ciufuliri, alintături, atingeri și au un simț olfactiv de invidiat.
Toți suntem și vizuali, și auditivi, și kinestezici dar una sau două predomină. Proporțiile contează. 🙂
Sunt două tipuri de iubire:
-inferioară este iubirea corpurilor, iubirea ego-urilor
-- cea superioară este iubirea spirituală.
Când predomină cea inferioară e iubirea fizică, bazată pe partea vizibilă și materială (apropo de acest tip de iubire am ascultat pe TV5Monde o emisiune de carte: Chair (Carnea -- s-ar traduce de la plăcerea carnală)- de Rosa Montero, în care Solidad- personajul principal este prizoniera plăcerilor cărnale, are 60 ani și vrea să-și facă amantul mai tânăr gelos cu un gigolo, dar carnea e “animală”, instictuală, care nu vrea să renunte la plăceri, și o face vie dar o și pune în tot felul de situații. Vrem sa fim spirite dar corpul câștigă mereu prin alegerile pe care le facem întrucât își cere drepturile și domină partea spirituală/psihică. Hormonu’ bate neuronu’. Din ce discutau cei prezinți în emisiune, cartea merită citită pentru că tratează subiectul și din punct de vedere filozofic și psihologic, autoarea fiind chiar psiholog.)
Iubirea spirituală e cea bazată pe calitățile sufletești și asta e mai longevivă decât cea inferioară. Ele nu se exclud.
O relație bazată pe iubirea spirituală rezistă în timp în ciuda faptului că. Inclusiv atunci când partenerul suferă un accident, boală, infirmitate.
Cum totul e relativ, bineînțeles că și iubirea și fericirea sunt, deși ele sunt surori și vedete (songs, books) . 🙂
Când viața ta nu e mai frumoasă și nu poți crește/evolua ‘împreună cu’, atunci e mai bine să fii singur,ã. În doi cu persoana potrivită e mai frumos și călătoria prin viață mai ușoară și plăcută, mai ales atunci când iubești și fiecare se îngrijește de fericirea celuilalt.
Sunt un picuț vorbăreață și întrucât m-am întins cam mult cu fericirea, iubirea și cuplul, am să renunț să-mi mai spun părerea și despre miss-uri și altecele. 🙂
Elena, tot ce-ai scris tu aici e interesant, dar nu fi zeflemistă cu tema filmului „Naufragiatul”. Drama singurătății îl împinge pe Tom Hanks să-și facă PRIETEN, nu „pretenaș”, dintr-o minge. Aceeași disperare îl împinge să-i desenze mingii gură și ochi (antropomorfizare), apoi să comunice cu ea adăugându-i conștiință și sentimente (umanizare). Mingea e o minge Wilson, nu e Willie sau cumva, îți remember wrong, adică te-ai uitat la filmul ăla cam într-o dungă și n-ai înțeles despre ce e vorba în el. E o variantă modernă la Robinson Crusoe. E despre cum să nu-ți pierzi mințile în solitudine, nu e o lecție despre cum să faci focul fără chibrit.
Mie îmi place dezinvoltura ta, ai o spontaneitate plină de farmec și îmi imaginez că viața lângă tine poate fi oricum, dar nu plictisitoare, însă aluneci ușor în superficialitate, atunci când nu înțelegi lucruri și scuza cu neuronul Vasilică nu ține, că ai o grămadă de neuroni încă nebotezați. O, și acum o să-ți fac o observație care mă va arunca la persoane indezirabile din punctul tău de vedere sau, dimpotrivă, o să ții cont de ea: când discutăm serios, nu mai băga diminutive gen „cărniță” și „bebe”, că îți anulezi importanța discursului. N-o mai face pe fluturașul zgubilitic când nu stăpânești subiectul.
Eu, pot să afirm asta cu tărie, nu stăpânesc niciun subiect din cele propuse de C&K pe blog, cu excepția celui despre afacerea producție de medicamente și reclamă, dar mi-au luat-o alții înainte, cu certitudini din off, și m-am retras. Că așa e-n sport: nu contează cum joci, contează dacă ai înfipt mingea în ațe.
Am zis că nu știu dacă îmi amintesc bine, așa e când scrii din amintiri și nici nu aveam chef să-l întreb pe Mr.Google. Am văzut demult filmul și m-a impresionat mult, actorul e genial.
Eu nu vreau să abordez un aer pedant, profesoral, ci unul mai jucăuș, amical, căci suntem așa ca între prieteni virtuali, avem voie să și greșim când ne expunem propriile noastre păreri, nimeni nu impune reguli, proceduri, (înafară de Lotus dar care le impune la el pe blogul lui), deajuns că peste tot ni se cer să urmăm cerințe, proceduri legislative, conduită, coduri deontologice, ș.a. îngrădiri și constrângeri democratice. Aici e mai relaxant, nu te constrânge nimeni să fii într-un fel anume, ci așa cum ești și poți spune exact ce gândești. De aceea se iscă și atâtea mini-conflicte, poate.
Uite un filmuleț în care J.Mujica spune adevărul universal în numai 7-10 minute.
https://vimeo.com/151376788
Elena,
Asta-i un punct de vedere, nu un adevar universal. Ba m-as hazarda in a spune ca e o prostie universala. Ideea de-a te rezuma numai la ceea ce-ti e strict necesar sta la baza kibutz-urilor si oricarei alte forme de comunism. Daca vei baga bine de seama, animalele traiesc in felul asta. Ele traiesc de pe o zi pe alta, numai cu strictul necesar supravietuirii. Un animal nu ucide decit pentru a se hrani sau pentru a se apara, niciodata pentru a acumula. America de Sud a fost si inca este fucked up din toate punctele de vedere. Cheguevarismul si religia i-a timpit de cap.
Asa ca decit fericirea “Mujicului” asta, mai bine una de albatros
https://www.youtube.com/watch?v=Bznxx12Ptl0
Păi ai perfectă dreptate că omul este singurul animal care ucide și pentru altceva decât mâncare sau necesitate.
Lotus, ma surprinde ca n-ai observat pina acum, but I’m always right. 😆
Ba da, Papa, animalele acumulează. Unele acumulează la propriu din punct de vedere uman. Hârciogul. Coloniilee pot depozita sute de kilograme sau chiar tone de cereale în galeriile subterane. Restul animalelor acumulează rezerve fiziologice, grăsimea.
O fi bine și albatros, nu zic nu. Da ‘ nu starea din ” Albatrosul ucis -- Tudor Gheorghe” deși e inevitabilă, egalizatoare aș cuteza s-o numesc.
klaus,
coane, nu fi speculant. hirciogul acumuleaza pentru a supravietui, ca doar nu-i pasare calatoare si iarna s-ar putea s-o mierleasca, ca din cite stiu zapada nu-i hranitoare, Asa ca e tot pentru supravietuire, nu pentru a avea mai mult decit hirciogul vecin. Pina si galeriile se incadreaza in strictul necesar. E o oarescare diferenta fata de metalitatea umana. 😉
In privinta albatrosului, il prefer pe cel futacios 😆
Papa, comportamentul teritorial al multor animale dovedește faptul că acestea omoară și din alte motive, nu doar pentru hrană sau pentru a se apăra.
Ciorile colecteaza toate obiectele mici si stralucitoare si le duc la cuib. Multe specii de pasari din Sud America, culeg orice obiect gasesc si isi decoreaza intrarea in cuib. Cine are cuibul mai impopotonat, ala castiga o partida de sex. De unde si naravul de a-si fura obiectele unul altuia.
Or fi fost oameni în viețile anterioare 😀
Lăsând gluma, ciorile fac și cadouri când se simt recunoscătoare.
Papa, de ce crezi că J.Mujica nu le zice bine? E varianta prescurtată din documentarul Human, cea completă e mult mai bine argumentată, detaliile uneori clădesc mai ușor convingerile. Și documentarul Home îl recomand celor care nu l-au văzut deja. 🙂
După cum știi, Papa, resursele sunt limitate și dacă toți oamenii planetei ar trăi modern ca în Europa sau America de Nord, ne-ar trebui 7 planete. Cum zicea și Mujica: gândește-te că pentru ce nu ai nevoie dar totuși cumperi -- plătești cu timpul tău ireversibil în care faci ce vor alții pentru a obține banii. Ce înseamnă viața? Să gândești pentru alții? Să te vinzi câte 8 h pe zi pentru a cumpăra lucruri care îi îmbogățesc pe alții și îți sunt aproape inutile? Consumerism? 8 h le dormi, 8 h muncești, 2 ore le petreci pe drum până la job și ca să te pregătești pentru job, 2 ore le petreci pentru a mânca, găti și a-ți face toaleta zilnicã și îți mai rămân maxim 4 ore pentru ca să trăiești tu cum vrei, să te exprimi, să simți și să faci ce vrei, dacă nu chiar mai puțin.
În loc să îți cumperi o casă modestă care nici nu consumă mult (energie, încălzire, curățenie, etc) îți cumperi una mare în ideea că îți vin musafiri care dacă faci un calcul cât plătești în plus per mp (construit) + cheltuieli de întreținere vei concluziona că la cât de des ai musafiri din acei bani îți permiți să-i cazezi la un hotel de 5 stele și rãmâi și pe profit. 🙂
Banii = timpul tău petrecut pentru a-i dobândi.
Nu mai zic de risipa de resurse -- noi aruncăm mâncare anual în valoare de 1,4 miliarde dolari pentru că cumpărăm ca proștii și expiră, apoi o aruncăm, sau expiră pe raft în market (de aceea s-au și dat acele legi de care v-am mai zis) în timp ce 1 miliard de oameni în lume suferă de foame. Dacă am gestiona mai eficient resursele de care dispunem și le-am reloca în timp în zonele defavorizate, ar fi mai bine.
Poluăm că vrem mașini cu toții dar aerul e din ce în ce mai irespirabil, în Danemarca (parcã) se circulă cu bicicletele și au tot felul de facilități și efectele se văd, în lume deja se introduc restricții la mașini, în unele țări din cauza taxelor mărite e de x ori mai scump să ai o mașină ( Norvegia, Singapore, Beijing) plus restricții fel de fel (pe acest subiect aș putea să scriu muuult).
Subiectul e foarte ofertant pentru mine dar mă limitez la atât. 🙂
Melodia o știu și îmi place. 🙂
Ca să fiu mai convingătoare referitor la consumerism și modernism, la superioritatea noastră față de animale prin a acumula și a ne dezvolta fără limite:
https://futurism.com/we-need-to-switch-to-renewables-because-millions-are-dying/
Bey! ce-ati tabarit toti pe mine ca ciorile!?
Si ca sa va invat minte, va voi da un raspuns comun, cu exceptia Elenei pe care o voi trata la separeu 😉
In primul si singurul rind, cioara nu e animal. Cel putin nu era pina sa fi scris eu comment-ul 😆 😛
Ca eu animal am spus, dezlantuitilor! 😆
Si acum separeul 😉
Elena. eruditia ta ma impresioneaza la max, dar atita timp cit am o singura viata, de care sunt sigur, prefer sa o traiesc asa cum inteleg eu, nu cum inteleg altii. Asta una, c-o mai am si pe a doua 😉
Am spus ca detest ipocrizia? Am spus si-o mai spun pina va va intra in circumvolutiuni. Vreau sa-mi spuneti, da’ sincer, citi dintre voi, astia care-l aproba pe Mujic, se rezuma la strictul necesar? Aud? Cum, chiar nimeni?
Elena, cite perechi de pantofi ai? Dar bijuterii? Citi dintre voi aveti pet? Ca eu v-o spun raspicat, ala nu-i o necesitate ci un moft.
Si as putea continua pina-n fund la taxatoare, dar meetingurile ma vor si nu le pot rezista, ca-s de genul feminin 😆
Stati asa ca era sa comit o discriminare. Cudi n-a pomenit de ciori.
Cudi, this is just for you.
Pai bine, sis, n-am zis ca ucide din motive de foame si de aparare? Pai si apararea teritoriului nu-i tot aparare? Ca sunt unii atacatori bagabonti, e adevarat, dar si aia tot din necesitatea de-a supravietui ataca, nu ca sa-si cumpere masina de teren 😆
Atacatorii sint masculi iar papica din vinatoare o asigura leoaicele, dupa cum stii. Asa ca, ça veut dire, necesitate de supravietuire. Ca asta implica si orgiile de fut cu toate damele haitei, recunosc, dar supravietuirea e principalul factor 😉
Papa, deseori pisicii omoară șoricei just for fun.
Întrebarea este: ce pierdem când câștigăm confort, deplasare cu mașina, casă mare, bani, bunuri și mâncare mai multă decât ne este necesar?
Poate timp pierdut, aer poluat, ecosistem distrus, ducem o viață agitată și stresantă, ș.a.
Da, Papa, am pantofi mai mulți decât îmi trebuie, și haine, și etc, dar eu nu sunt un exemplu bun. I-am achiziționat dinainte să realizez multe. Și multe le-am primit de la sora mea care lucrează în domeniu. 🙂
Nu mă consider erudită, am nimerit poate pe subiecte care mă fascinează. 🙂
Mulțumesc oricum! 🙂
Aia cu masina de teren tot din chestia cu teritoriul face parte : uite cate jucarele colorate am in fata cuibului, deci sunt in mascul valoros, alege-ma pe mine ! E aceeasi chestie, doar ca e dusa la alt nivel ( casa, masina, lux ). Bietele pasarele nu au altceva ce sa adune pentru nevoile lor, ca ar colectiona ca omul. Parerea mea e ca nu e nici o diferenta intre animale si omul-animal : aceeasi gandire, acelasi comportament, in ciuda faptului ca omul e dotat cu ratiune.
Zgandareste putin nervisoru’ omului comun si imediat va iesi la iveala animalul in toata splendoarea lui.
De accord cu ce ai zis, Fire. Exact la fel suntem și noi când ne împopoțonăm și aranjăm pentru a atrage femele sau masculi și la fel cum masculii pregătesc cuibul pentru clocit, văgăuna pentru pui, așa și bărbatul casa, fiecare atrage atenția la fel dar la un alt nivel, adaptat speciei. 🙂
Elena,
Pe mine nu ma intereseaza citi pentofi si cite parfumuri, creme si rimeluri ai prin casa. Apropos, te machezi? 😛 Ce spuneam e ca e ipocrit sa spui ca ala are dreptate cind traiesti dupa cu totul alte standarde. Asta era esenta in ceea ce te priveste. A si sa nu uit, vedea-te-as combinata cu unul care are o pereche de nadragi si se spala cu sapun de casa 😆
Iar in ceea ce ma priveste si ca un revers la afirmatia pe care ai facut-o, traiesc asa cum imi doresc, ca de aia muncesc. Altfel as minca corcoduse si m-as imbraca cu ziare 😆
Acum sa trecem la Fire care e-n fire. 😉
Nu stiu de ce tot aduci vorba de pasaica si a cui, dar in privinta leilor si a masinilor de teren n-am inteles pe unde bateai si pe cine.
In privinta animalului din noi, e un subiect care nu s-a discutat, dar la care ma vad nevoit sa-ti dau dreptate. In fond, ratiunea nu elimina instinctele, iar noi actionam de multe ori din instinct.
Poti dezvolta subiectul cu pasarica? Nu-s de ce, dar ma fascineaza 😆
Elena, uite-te la astea doua clipuri si have fun !
https://www.youtube.com/watch?v=_H9TyXiXM2k
David Attenborough e un artist genial in a face documentare despre animale si daca te uiti la ele, pana la urma te convinge ca nu e nici o diferenta intre ele si oameni …
https://www.youtube.com/watch?v=iTmHtxJpEWE
Elena, asta e celalat link pe care nu l-a postat blogul in postarea anterioara. E cu inimioare cadooo ! …
https://www.youtube.com/watch?v=_H9TyXiXM2k
Fire, pe ăsta l-ai văzut? Peace and love!
https://www.youtube.com/watch?v=82GUjPConiE
Elena esti pe linga subiect, ca si Fire. Noi ne impopotonam, animalele sunt deja impopotonate de natura. De aceea in regnul animal, si nu numai 😆 , masculii sunt mai viu colorati si mai atragatori decit doamnele, dar femelele ii aleg nu functie de culoare, ci de vina. Care e mai vinos, o fute, pentru ca progenitura sa fie sanatoasa si specia sa supravietuiasca.
A propos,
Stiati ca in Italia cele frumoase femei sunt barbatii? 😆
Dar motivul pentru care italienii, in general, poarta mustata? Ca sa semene cu mamele lor 😉
Ia uite-te la papagalul care se impodobeste cu hartie cand intra in perioada de imperechere ! Se pare ca totusi nu suntem singurii care ne impodobim …
https://www.youtube.com/watch?v=CJIUNNssSVg
Fire,
Tu-mi dai exemple de papagali timpiti de cap si crescuti in casa? Stii ca te iubesc, dar nu incerca sa profiti 😆
E ca si cum mi-ai spune ca papagalii vorbitori vorbesc si-n salbaticie. 😛
Si mai lasa pasarelele, ca, din aproape-n aproape, prevad c-o s-o dam iar pe sex. Sau tu asta intentionezi? 😉
Nope. Sexul este specific animalului, no thanks ! Desi, ca sa fim corecti pana la capat, multe specii de animale fac pe Fecioara Maria cu nasterea virgina proprie si personala ( parthenogenesis ).
Vestea proasta vine pentru crestini, ca nasterea din virgine nu e big deal, pana si gandacii fac asta ( afidele ) …
Pai asta-i si motivul pentru care te-am intrebat. N-ai spus tu ca omul are animalu-n el? Sau cind ai spus om nu te-ai referit si la oame? 😆
Bun, renuntam la sex, ca-ti repugna. Dar ce-ai zice de polenizarea pistilului? 😉
Cudi : Aww ! Flower-pover varianta pentru maimute …
Ma speriasem, credeam ca ati fugit din tara 😆
N-am fugit și nici n-o vom face în următoarele ore. Acum schimbă Ketherius hostingul, poate așa o fi mai bine.
Adio și pe curând…
Elena, m-am uitat la mujică.
Sunt mai rea decât media pe țară și mai bătrână decât mintea mea poate să accepte, deci comentariul meu va porni cu aceste handicapuri.
1. Sunt sătulă de bătrâni puhavi, buimaci și decrepiți care dau lecții. Cum eram sătulă să-l știu pe Beligan pe scenă, în roluri anume create pentru el, imobilizat într-un fotoliu, abia sîsîind un text pe care-l zicea mai mult sufleorul. Ce sperau spectatorii acelor ultime spectacole? Să-l prindă murind pe scenă sau să aplaude fericiți, la căderea cortinei , că Maestrul a mai prins o zi?
2. Am oprit filmul când s-a întrebat moșul ăsta, Mujică, de ce trebuie să ai o casă mare, cu șase serivitori, când…? Probabil că răspunsul era „când poți trăi într-o casă mică, cu zero servitori.” Răspunsul meu era altul: ca să faci din șase muritori de foame șase oameni decenți, cu venit lunar, obținut prin muncă.
3. Ăsta nu e un adevăr universal, e o utopie comunistoidă. Eu mă bucur de succesul oricărui bogătaș care s-a îmbogățit pe bune, fiindcă zeci, sute, mii de oameni trăiesc decent muncind pentru el.
Ce legătură are reproșul meu că te-ai uitat superficial la un film care merită văzut din când în când, cu mușhulake ăsta?!
Renata, după ce ți-am citit comentariul, am urmărit și eu clipul, care mi-a plăcut.
Acum să-ți zic și de ce.
Nu-l cunosc pe Mujică ăsta, dar citez din descrierea de pe Vimeo a clipului:
Dacă este așa, atunci numai de ipocrizie și discurs fals nu-l poți bănui.
La punctul doi, cred că ratezi ideea esențială. Care nu-i că dacă deții o casă cu 6 servitori, atunci ar trebui s-o transformi în spital și să te muți într-o cocioabă. Ideea e faptul că întreaga lume este axată pe acumulări materiale. Și că ni se injectează în sânge, încă din copilărie, o tendință de a fi competitivi, de a câștiga mai mult decât vecinul, de a cumpăra lucruri de care n-avem neapărat nevoie, de a schimba chestii vechi și utile pe chestii care fac același lucru dar sunt noi etc. Și sigur că, urmare a acestui sistem, o elită de oameni se îmbogățește de pe urma celor mulți, proști și exploatați.
Nu e vorba de faptul că un patron bogat plătește niște salarii. E vorba de un sistem bolnav. Și de faptul că, dacă toți oamenii și-ar revizui prioritățile, dacă omenirea s-ar axa pe alte valori, de data asta mai profunde, atunci nu ar mai exista săraci, în sensul celor de azi.
Ar fi interesant de purtat o discuție despre sistemul economico-financiar al lumii și despre cum este distribuită masa monetară a planetei. Pentru că este un lucru de bun simț că trăim într-un sistem profund otrăvit.
Lotus, eu n-am urmărit clipul. Dar sunt de acord cu ceea ce ai spus în ultimele trei paragrafe.
Și eu! Eu chiar sunt de acord cu ce am spus în toate paragrafele! 😀
😀
Senzaţional!
Lotus, să înțeleg că dacă nu îmi comenta Renata video-ul, ce am comentat, tu nu mi-ai fi vizionat clipul postat și nici citit ce îndrug eu. 🙂
I will do the same, și așa îmi lua cam mult timp prețios și ireversibil ca să citesc toate comenturile. Mulțumesc că m-ai luminat cum să economisesc cea mai de importantă resursă: timpul. 🙂
Pe tine, pe Iosif și pe Fire vă citesc mai pe sărite spre deloc.
Iar tu poți face ce vrei, că eu nu citesc la schimb, citesc ce mă interesează. Sfatul meu pentru toată lumea este să procedeze ca mine, adică fiecare să citească ceea ce-l interesează.
Cu toate acestea sub articolul cu dansul la bară postat mai jos, ai scris un articol întreg în baza unei replici de ale mele pe care ai extrasul dintr-un comment pe care l-ai citit pe sărite. 🙂
Mulțumesc! 🙂
P.S. Poză noul tău blog nu are vãd când comentezi de pe el.
Uneori ți le citesc. Am vrut să scriu și un articol pozitiv, legat de clipul celălalt, cu Mujică, dar l-am pus în suspensie. Nu ai de ce să-mi mulțumești sau să te superi: când am ceva de apreciat sau de criticat o fac, indiferent că e vorba de tine, de Cudi sau de primul ministru. De aia-i blog, să-mi expun gândurile.
Nu îmi dau seama la ce poză te referi
Elena, chiar dacă nu apuc să-ți răspund tuturor comentariilor, să știi că ți le citesc.
[…] lumina ultimelor discuții cu vechi și noi prieteni virtuali, cum ar fi de-un exemplu Cudi, căreia nu-i plac concursurile de frumusețe pentru că -- zice ea -- ar premia niște calități înnăscute, și de-un alt exemplu […]
Merge mai bine situl. 🙂
Cudi, m-ai amenințat că îmi scrii răspunsuri când vorbeam pe la Papa, m-ai umplut de speranță și când vin aici, niente!
[…] a început cu pagoda unui amic ce locuiește mai încolo, pe strada noastră. Da, este cel care zicea că fericirea unui bărbat stă în bani și femei frumoase. Cum ziceam, și-a făcut acoperiș la prispa din spatele casei și, fiindcă primăria nu i-a dat […]