web analytics

We’re back!

Încep prin a vă spune că zilele trecute nu au fost umbrite de vreun necaz, toți suntem bine, doar că am avut mult de muncă și am umblat ceva și prin împrejurimi, marcând weekend-ul lung cu scurte escapade prin munții și pe la lacurile dimprejurul Calgary-ului. Zânul Măseloi și-a luat tributul, lăsând, la schimb, câțiva dolărei sub perna autointitulatei teenager wannabe. Și care, la unul dintre drumurile acestor zile, ne-a măgulit orgoliul familist cu întrebarea: “Care-i treaba cu area 51?”. Ar fi putut să mă întrebe dacă are voie să-și facă șuvițe multicolore sau de când ar avea permisiunea pentru a se machia, dar nu, ne întreabă de existența extratereștrilor, cumva poziționați pe aceeași linie mistică cu Moș Crăciun & company.

Când ne punem seara în pat, ne uităm la acest Poirot:

(episoadele pot fi urmărite și pe youtube, aici e canalul – https://www.youtube.com/channel/UCMeRoIsFXlOL1k7X5rhlA9A )

Și cam o data la două săptămâni apuc să văd și câte un episod din acest Sherlock:

Sunt excelente ambele seriale și pot fi urmărite pe youtube sau pot fi găsite în altă parte pe net. Nu prea avem noi timp de seriale și nu știu cum alții pot urmări serii întregi într-o săptămână, dar episoadele cu mai sus amintiții detectivi au povești independente și durează mai puțin decât un film clasic, în plus, ne și plac la nebunie. Un episod reușim să îl vedem cam în trei reprize, în trei sesiuni de adormire. Cumulat, dacă apucăm să vedem două, trei episoade pe săptămână, pentru că suntem mult prea obosiți pentru mai mult.

Am citit ultimul articol al Renatei, cu trimitere spre corpurile ce zac în soarele amiezii, pe plajă, sub “zodia cancerului” de piele. În incoerența acestei postări care nu are un scop, un mesaj deliberat și concis de transmis (later edit – acestei postări, adică acestei postări, ca sumă a acestor rânduri scrise de mine), profit de mențiunea aceasta ca să vă mărturisesc că eu nu simt nici o plăcere în a sta la bronzat. Mă topesc ca o lumânare în soare și sunt o ființă căutătoare de umbră. Dacă merg la picnic și e o măsuță superbă în mijlocul unei poienițe, dar e aflată în soare , eu aleg să mănânc pe jos, undeva la umbră, cu sau fără pătură. N-o să auziți veci pururi despre mine că am stat la plajă: dacă e o apă înotabilă în zonă, voi sta zeci de minute în apă, că-mi place bălăceala, dar ieșită din apă voi căuta cu pas susținut umbra – preferabil sub copaci.

Și mai e o chestie care mă frământă mocnit de ceva vreme. Sosul pesto ce-l pune Renata peste mușchiulețul de porc la grătar, care sos vine în completarea unei roșii dezpielițate și tăiate mărunt. Știu că busuiocul merge bine peste roșii, am testat, e clar, dar cum merge aroma aia de busuioc peste divinul mușchiuleț (îmi plouă în gură și urmează să prăjesc niște cartofi, peste care am să rad puțină telemea și lângă care voi face o salată de roșii cu ceapă – da, sună divin până ce ți s-a fixat în cap ideea de mușchiuleț la grătar). Cum o fi? Pentru că mă sperie perspectiva de a întina mușchiulețul cu busuioc, e ca și cum mi-ar fi stropit popa de bobotează și cratița cu mâncare, ori nu știu că n-am mai încercat combinația asta. Frământarea asta mocnește-n mine de când a zis Renata ce-a zis și va rămâne acolo până ce ne va prepara ea însăși aparenta blasfemie dintre porc și busuioc pentru noi, laolaltă, slujitori de necuvântătoare, înaripate sau nu, cu mustăți ori ba. Ha, mi-a venit una tare: imaginare sau nu.

Apropo de porc (în sfârșit, m-am fixat și eu pe o idee) – nu știu dacă v-am mai spus, dar aici e mare fâs cu friptura de vită. Prime rib, medium rare, fițoșenii dintr-astea. Și m-a dus Mihai pe ici și colo, să gust și eu minunea, el fiind mare amator de vită. Prima dată aproape că i-am făcut o scenă în restaurant, ocoșită fiind că friptura mea (aleasă de el, le connaiseur-ul casei) părea mai degrabă o fiertură nesărată. Au mai urmat câteva încercări nedemne de a fi menționate, dar ultima friptură de vită mi-a plăcut și mie. I-am adus la cunoștință că-mi place, am văzut cum i se luminează fața, dar i s-a întunecat imediat la loc, după ce i-am spus : “E foarte bună! Zici că e porc!”.

46 Comments

  • Vero 2017-07-06 Reply

    Mie-mi place grozav să tândălesc la soare -- cât mă ţine pielea. E cel mai “dolce far niente”. Nu m-am ales niciodată cu arsuri. Şi am fost la mare, de la 3 ani la 43, aproape în fiecare vară, stând de obicei pe plajă de la 10 (pentru că la 9 abia mă trezeam) până pe la 2 sau chiar 4-5 după-amiază -- cu pălărie pe scăfârlie şi cort (cearşaf întins pe 4 pari) sau umbrelă, dar fără creme de protecţie. Şi m-am bălăcit din belşug. (Drept este că, fără bălăceală, tândăleala la soare nu mai are acelaşi haz -- pentru mine.) Pe vremea aia nu zicea nimeni că de la ultraviolete te procopseşti cu cancer, dar cred că nici stratul ăla de ozon nu era cu găurele. Însă n-am mai ajuns de mult la mare -- când am avut concediu n-am avut bani şi când am avut bani n-am mai avut concediu.

    În altă ordine de idei, după părerea mea dintotdeauna, cea mai bună legumă e carnea de porc. Şi cea mai delicioasă friptură.

    • Renata Carageani 2017-07-06 Reply

      Vero, păi dacă te soreai de sub cort în patru bețe, cu pălărie pe scăfârlie, nu se pune.

      • Cudi 2017-07-06 Reply Author

        Chiar așa, Vero, cu artileria asta: cearceaf, umbrelă, pălărie, ai experimentat dolce far niente-uri responsabile. Nu se pune!

      • Vero 2017-07-06 Reply

        Neh, lângă cortul cu patru beţe era şi un cearşaf care stătea în plin soare. Umbra exista ca alternativă. Asta în zilele când nu era vânt. Altminteri cearşaful şi beţele deveneau perete vertical cu rol de adăpost de vânt. Dar pe scăfârlie aveam întotdeauna ceva: pălărie, şapcă, băsmăluţă, batistă cu colţurile înnodate. Şi în apă intram de obicei cu cască. Şi mă întorceam acasă foarte bine bronzată. Mie nu mi-a plăcut niciodată pielea mea albă.

        • Cudi 2017-07-06 Reply Author

          Din unghiul meu, al femeii care mereu a tânjit după o piele albă, ce spui tu acolo, Vero, e blasfemie!

          • Vero 2017-07-06 Reply

            :)))))))
            Presupun că stă în firea omului să nu fie mulţumit cu ce are şi să tânjească după ceea ce nu are!

  • Iosif 2017-07-06 Reply

    Si mie mi-au placut si-mi plac preparatele din carne de porc,însa viata este mai mult decât mâncare,materie moarta (pamânt),însa omul,(aceasta entitate paradoxala,nedescoperita decât superficial,relativ,subiectiv aparent,limitat) dincolo de materie si suflet (viata), poseda caractere dumnezeiesti exprimate prin ratiune,gândire logica (constiinta atemporala,spirit) si liber-arbitru,având posibilitatea alegerilor personale între lumina si întuneric,bine si rau.viata sau moarte eterne…
    https://www.youtube.com/watch?v=5Cj4L0NmUU8

    • Renata Carageani 2017-07-06 Reply

      Iosif, Codex-ul nu e decât o manipulare a manipulării (n-am deschis filmul, habar n-am ce se deconspiră în el).
      Eu presupun că suntem o specie capabilă să evolueze și în condiții dușmănoase, cu condiția ca noxele să vină treptat. Asta se și întâmplă. Zi de zi.

      • Fire 2017-07-06 Reply

        Noxele vin treptat zi de zi, insa mai greu cu evolutia, ca aia nu vine in acelasi ritm. Mancam grau de vreo 10.000 de ani si inca tot nu ne-am adaptat la el. Cu atat mai putin ne adaptam ” peste noapte” la noxe, iar pe zi ce trece spitalele sunt din ce in ce mai pline cu oameni din astia ” adaptati”. Zic si eu …

        • Renata Carageani 2017-07-06 Reply

          Dacă vorbim de intoleranța la gluten… am auzit o discuție între medici cum că atât intoleranța la gluten cât și sindromul colonului iritabil ar fi niște „simulări” ale creierului, nu o deficiență enzimatică reală.
          Eu zic că totuși ne-am adaptat binișor la mediu. Adu un cioban din vârful muntelui și lasă-l într-o intersecție aglomerată, cot la cot cu un polițist de la rutieră, să vezi cum se prăbușește după un ceas.

          • Fire 2017-07-07 Reply

            Nu vorbim doar de intoleranta la gluten, ci de neadaptarea la grau.

            • Cudi 2017-07-07 Reply Author

              Fire, eu cred că oamenii s-au adaptat la grâu și grâul consumat de bunicii noștri era mult mai sănătos decât cel de astăzi, modificat genetic în ultimele decenii în virtutea creșterii producției. Dar asta e o chestie valabilă pentru majoritatea culturilor în masă.

            • Renata Carageani 2017-07-07 Reply

              Poți să detaliezi? În ce constă neadaptarea la grâu?
              Chiar ieri am nimerit o pîinișoară proaspătă din grâu integral, era așa de bună, că mâncarea de pe lângă ea mi s-a părut de prisos.

    • Cudi 2017-07-06 Reply Author

      Știu, Iosif, că viața e mai mult decât mâncare, dar uneori găsești fericirea în bolul cu salată de roșii, în zeama căreia înmoi bucăți banale de pâine. O experiență simplă ca asta face, uneori, mai mult ca o ședință cu un psihoterapeut.

      • Iosif 2017-07-07 Reply

        De acord cu tine Cudi.Mi-ai facut pofta de o slanina fripta cu o salata de castraveti,rosii ceapa si ardei din gradina soacrei,si un gratar la poalele Gutâiului,apoi,spre seara o mamaliguta pastrav,cu mujdei servit la Pastravaria Mara,vis pamântesc (firesc) care sper sa devina realitate cât mai curând… 🙂

        • Cudi 2017-07-07 Reply Author

          Slănină friptă… Când eram copil, tata ne răsfăța uneori cu bucăți de slănină friptă crestate, înfipte în țepușe lungi și pe care le frigea cu răbdare în sobă… Din când în când slăninuța lua foc, moment în care o stingea pe o bucată de pâine. Mi-e dor și de pâinea aia cu arsură și grăsime afumată… era un deliciu în sine.

          • Renata Carageani 2017-07-07 Reply

            Bă, vouă nu vă’ rușine?! Vorbiți de mâncăruri deșănțate, de-a dreptul!
            Ah, acum vreo 7 ani, la un congres de farmacie în Tg. Mureș, am mâncat specialitatea casei, pe un fund de lemn, tot felul de bucățele și momițe fripte de porc (știu că porcul nu are momițe!) înconjurate de un colăcel auriu de mămăligă și deasupra lor, trona, pârpolită, o „rotiță”, adică o felie de slăninuță cu șuvițe de carne, crestată numai pe-o margine, care, la prăjire, se curba și lua formă de cerc, pe partea cu șoriciul.
            Cică în momente critice, oamenilor le trec prin fața ochilor minții viețile lor întregi. Io cred că mie o să-mi treacă, când o fi, un doamne-ferește, fundul ăla de lemn cu bunătăți, dimpreună cu mujdeiul la castronaș de lut.
            Sper că m-am răzbunat suficient! 🙂

          • Cristina 2017-07-07 Reply

            Ehe, ce vremuri, in copilaria mea m-am infruptat si eu cu delicatese din astea.
            Nimic nu se compara cu slaninuta preparata in casa, fripta sau nu. Mai aveam langa slanina si niste lipii coapte de mama pe o tabla pusa deasupra ochiului de la aragaz, niste ceapa (rosie sau nu), doamne ce ne desfatam burtile.
            Acum doar visez la asa festin.

            • Cudi 2017-07-08 Reply Author

              Cristina, am pomenit de delicatesele copilăriei și mi-ai mai amintit de o chestie. La capitolul improvizat deserturi, carameliza mama zahăr, turna peste el lapte și-l mai ținea pe foc până se dizolva complet. Apoi îl tuna în castronașe peste bucăți de pâine albă și eram cei mai fericiți mâncând chestia asta: lapte cu zahăr ars și pâine. Mâncarea asta a fost un fel de precursoare a creme brulee-ului de azi. Cred. 🙂

  • Fire 2017-07-06 Reply

    Eu sunt de acord cu Pitica : e mult mai interesant sa cercetezi cum e treaba cu extraterestrii, decat sa te impopotzonezi cu suvite colorate ( nu ca s-ar exclude una pe cealalta ). Cine are nevoie de cunoastere, se naste cu nevoia asta si se manifesta imediat ce poate comunica. Parerea mea.

    • Cudi 2017-07-06 Reply Author

      Fire, mulțumiri pentru aprecieri în numele piticei. Bat-o focul de distanță!

  • Renata Carageani 2017-07-06 Reply

    Cum, măi, am scris incoerent?! 🙁
    Știu, nu trebuia să pun întrebarea asta. Trollerul cu L. m-ar acuza de lipsă de smerenie și ego exacerbat. Ceea ce e adevărat. 🙂 🙂 🙂

    Revenind la textul de față, Cudi, iată impresiile mele:

    Mititica voastră e genul de copil pe cale de dispariție. Conservați-i curiozitățile, fiindcă de puștoaice șuvițate care-și pun unghii false cu flăcărui și flamingi la doișpe ani e Lumea sătulă.

    Oricât ar părea de ciudat, aroma de busuioc se integrează în gustul roșiei, creierul n-o asociază cu friptura, nu e ca și cum ai mânca friptură cu busuioc (câh!).
    Asta e valabil pentru creierul meu. (Nu neg că, la polul opus, există inși care nu mănâncă busuioc niciodată, din motive bisericoase.)
    Ca să nu arunci friptura, poți pune amestecul roșii-busuioc într-un castronel, guști o dată din ambele, nu se împrietenesc în cerul gurii, renunți. Le mănânci pe rând.

    Da, orice carne devine gustoasă, dacă seamănă cu aia de porc.
    Ada Milea rezumă perfect situația:
    https://www.youtube.com/watch?v=FstMN0RyL38

    În privința serialelor, și eu mă uit la cele cu povești/episoade de sine stătătoare. La noi, pe un canal de filme, a început seria nouă din Midsomer Murders. Pentru mine e ca o friptură bună de porc, nițel împănat, urmată de-o înghețată de ciocolată+mentă, apoi somn de voie, până se întunecă…

    • Cudi 2017-07-06 Reply Author

      Renata, EU am scris incoerent! La postarea de față, la articolul meu mă refeream că e fără cap, corp și coadă! Da, uite -- presupunerea ta cum că m-aș fi referit la tine când am pomenit de incoerență (am pomenit?) e confirmarea supremă a proprie-mi incoerențe (este!). Că felul în care spui tu ce spui e un ideal de-al meu în materie de exprimare, se știe. M-am legat de articolul tău că mi-a rămas în minte chestia cu soarele și cancerul, iar tatăl meu a avut și cancer de piele. N-a stat el la bronzat pe plajă, dar știu că a cosit mult în soare, la bustul gol. Reiau: când am spus “În incoerența acestei postări care nu are un scop, un mesaj deliberat și concis de transmis” -- la această postare mă refeream, la rândurile mele. Îmi vine să mă dau cu capul de masă dacă a înțeles careva -- altceva.
      La Midsomer Murders se uita Mihai și prevăd că îl va urmări din nou, cu mine, pe când terminăm cu Poirot. Și-mi pare rău de Mihai, că-l văd cum întârzie să deruleze reclamele când vede spotul Game of Thrones. Știu că i-a plăcut, dar l-a abandonat de dragul meu.
      Cu mușchiul de porc rămâne cum am hotărât noi pe la spatele tău, grupul secret de fani, ne punem pofta în cui până ni-l faci chiar tu.

      • Renata Carageani 2017-07-06 Reply

        Cudi, mie nu mi s-a părut că ai scris incoerent, mi s-a părut (după ce am citit textul tău) că, pe bune, mesajul meu lasă de dorit. Ce voiam eu, frate, să zic? Nu stați la soare, ca proștii, ca să bifați noțiunea de vacanță, că soarele dușman este!… Dacă fumătorii (eu) se lasă păscuți de cancerul pulmonar prin adicție, măcar voi, ăștia care stați INDIFERENȚI, la soare, lăsați-vă! Băăăi, reduceți măcar cu 0,001 % probabilitatea să vă îmbolnăviți de boala asta perfidă și ucigașă! Asta voiam să zic, dar n-am zis, m-am complicat cu prostia omenească românească…
        Și dacă nu mă complicam, tot aici eram.
        Până la urmă, proștii (trebuie să facem diferența asta, oricât de politicăli incorect ar fi) își caută mecanisme de autoreducție. Ceilalți le dau o mână de ajutor în sens contrar, pe care proștii o refuză, cu demnitate. Demnitatea prostului de-a se sinucide e de respectat. Salvează specia. Demersul mai-puțin-proștilor de-a le deschide ochii e ridicol. Mama natură a stabilit că ultima copitată din turmă, aia care șchioapătă, rămâne în urmă, ofrandă la carnivorele pădurii, pentru ca restul turmei, inclusiv puii, să scape nevătămați. Un mecanism simplu, eficient și înțelept. De ce noi, oamenii, am funcționa altfel?!
        Probabil că e cel mai incoerent comentariu pe care l-am scris vreodată, dar trag nădejde că nu voi ajunge la gunoi, fiindcă gazdele au filtre inteligente.

    • ketherius 2017-07-08 Reply

      Am văzut câteva episoade din Midsomer Murders și mi-au plăcut. Deși nu au pesonaje de talia lui Poirot, misterele sunt bine construite și actorii englezi sunt profesioniști desăvârșiți.

  • clujanu' 2017-07-06 Reply

    Mai rar, e adevărat, dar mai trec și eu pe aici. Și zic: nu pot să privesc un asemenea Poirot.Mi se pare un personaj absolut fals, un personaj gay, un personaj gay inventat, exagerat si introdus cu forța in in fața noastră.De parcă artrebui să mi se explice că și gay sunt inteligenti și să-i intelegem și să-i acceptăm.Pai eu nu am treabă cu ei dar mă deranjează această efeminizare( e corect?) a unui barbat.Concluzie, nu pot privi acest serial!

    • Cudi 2017-07-06 Reply Author

      Poirot nu este gay. Sherlock… poate. 🙂
      În Poirot, nu prea avem parte de chestiuni ce țin de viața intimă, de iubirile detectivului, de orientarea lui sexuală etc. E drept că pășește ca un pinguin, că e un prețios, dar nici vorbă de a fi gay. Și dacă ar fi fost, tot aia era, pentru că Agatha Christie i-a plasat pe Poirot și pe Miss Marple în centrul unor scrieri polițiste, nu de dragoste. Dă-i o șansă serialului!
      În rest, simt și eu tendința asta de a-i împinge în față pe cei “altfel”, nota forțată de a expune chiar și prin mijloace artistice firescul relațiilor dintre cei de același gen, evidențiindu-le inteligența sau alte calități, cum spui tu. În spiritul corectitudinii politice.
      Citeam, zilele trecute, că în Canada există o grupare -- Gender Free, iar unul dintre țelurile coaliției, dacă am înțeles bine, e să scoată de pe documentele de identificare (certificat de naștere, identity card) genul nou-născutului -- feminin sau masculin, în ideea de a-i oferi celui mic libertatea de a hotărî mai târziu ce vrea să fie…

      • ketherius 2017-07-06 Reply

        Deja a fost născut și înregistrat primul copil de gen neutru (sau amânat): https://www.theguardian.com/commentisfree/2017/jul/06/child-without-gender-sex-canadian-health-card-u

        • Iosif 2017-07-07 Reply

          Întelepciunea lumii este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. El prinde pe cei întelepti în viclenia lor,si planurile oamenilor rai sunt rasturnate.
          https://biblia.resursecrestine.ro/iov/5#verset-13
          https://biblia.resursecrestine.ro/iov/5

        • klaus 2017-07-07 Reply

          Ce mi-a atras atenția cel mai mult în articol? Că unii oameni nu se simt comfortabil cu sexul lor. Ce ar trebui să însemne comfortabil în cazul acesta?

          • Cudi 2017-07-07 Reply Author

            Klaus, nu am să-ți răspund acum la întrebare pentru că altceva mi-a venit în minte. Vin cu un scenariu exagerat, în contextul libertății sexuale, a transsexualității și a operațiilor de schimbare de gen, cu înlăturare/implantare de penisuri, sâni, operații estetice etc. Într-o lume în care documentele de identificare nu mai indică genul. Îmi imaginez un tragic accident, să zicem un autocar mare plin de turiști într-o țară străină. Și vin paramedicii ăia să-i salveze, îi duc pe tărgi la spital, la urgență, și-mi imaginez doctorii încercând să-și dea seama ce sunt, pe rând. Femeie sau bărbat? Rapid, la secundă, să-și dea seama dacă pacientului/pacientei i-au fost perforate ovarele ori altceva.

          • ketherius 2017-07-07 Reply

            Eu cred că înseamnă să nu-ți fie rușine cu tine când te compari cu idealul de masculinitate/feminitate proclamat și promovat de advertising.

            Unii, mai slabi de înger, acceptă variante care să le permită să fie speciali, altfel, în loc de “rateurile” ce le sugerează media că ar fi (prin promovarea unor idealuri fizice imposibile).

            • Renata Carageani 2017-07-07 Reply

              keth, dar eu nu-mi închipui că vom avea de-a face cu oameni fără sex fizic definit, ci cu oameni al căror sex nu e specificat în actul de identitate.
              E un subiect pe care nu-l înțeleg. Definirea sexuală e o problemă de secreție hormonală dominantă, după ce sexul genetic a fost deja impus, la formarea zigotului. Oricum, absolut toți oamenii dețin „o umbră” din celălalt sex în structura lor psihică. N-a fost prost Caragiale, când a scris replica -- Zoe, Zoe, fii bărbată! A fost doar lucid.
              Mi-e teamă că toată povestea asta dă bine la presă și atât. Brad Pitt și Angelina au o fetiță care, la 11 ani, vrea schimbare de sex. Părinții o susțin. E evident că 11 ani e, mai mult decât probabil, înainte de prima menstră, dar nu mă agăț de „detalii”. Dacă puștoaica asta băiețoasă ar fi fost fiica unor fermieri francezi, rămânea fată. Poate lesbiană, dar fată. Am senzația că toți puberii au un moment de negare sexuală (mi-ar fi plăcut să fiu băiat!), care trece. Trece hormonal. Acolo unde nu trece, apare atracția homosexuală. Dar atât.
              Dacă n-o să mai avem sex în actul de identitate, automat, nu mai avem prenume. Și, poate că nici numele de familie nu ne place. Să punem puncte-puncte la nume. Poate că nici data nașterii nu ne place. Astrologic, ne simțim cu două zile, două ore și patru ani născuți mai devreme. Puncte-puncte. Locuim în sudul capitalei,dar nu e imposibil să ne mutăm în nord, printre bogătani. Lasă puncte-puncte și la adresă.
              Exagerez, firește, ca să zic că, mie, micile mofturi totale mi se par niște muște care trebuie luate la plici.
              Acolo unde medicii decid că schimbarea de sex e salutară, liber! Dar să nu punem puncte-puncte peste tot, în actul de identitate, că se întoarce împotriva noastră. La Urgențe, câțnd sărbătorim supraviețuitorul sau plângem mortul, la Notar, când devenim moștenit-orul/oarea unei mari averi sau unor mari datorii…

              • ketherius 2017-07-07 Reply

                Cică ar mai fi și componenta psihologică -- identificarea cu sexul -- care unora le dă cu virgulă. Am auzit dezbateri la radio, dar mi se pare că exagerează toți.

                E aici în oraș o mămică ce își îmbracă băiețelul ca pe o fetiță, numai în rochițe. Tatăl spune că mama îi cumpără numai rochițe, mama spune că plodul face crize de nervi dacă îi arată pantaloni. S-a ajuns până într-acolo încât judecătorul i-a interzis mamei să-l scoată din casă îmbrăcat altfel decât ca băiețel.

              • Cristina 2017-07-07 Reply

                Da, zilele astea am citit si eu despre fetita Brangelinei si chiar ma gandeam ca e fabricata intentionat o astfel de stire, sa manipuleze si sa tampeasca si mai mult oamenii. “Pai daca si Brangelina a facut-o, hai sa o fac si eu, ca si baiatul meu se joaca cu papusile si nu ii plac masinutele”. Cred ca in primul rand parintii sunt cu probleme la mansarda. De fapt, cine stie cat o fi incasat pentru o astfel de stire.
                Cand o fi mare, treaba lui, e major, e vaccinat, dar sa schimbi viata copilului de la varsta asa frageda nu stiu, e cam prea mult.

                • ketherius 2017-07-08

                  Acum aud de copilul Brangelinei… Cred că, în general,e vorba de părinți ce confundă libertatea cu anarhia și ridicolul cu modernitatea.

            • klaus 2017-07-08 Reply

              Keth, să mă ia toți dracii! Tu vrei să spui că dacă nu ești un băiat frumos vrei să devii fată? Sau invers. Păi io n-am văzut până acum un transgender d’ăsta să exceleze la frumusețe. Nici fete, nici băieți! Din punctul meu îngust de vedere am văzut doar frustrări pe care nu prea le mai monitorizează nimeni după ce ți-ai schimbat puța. Libertate cu sclipici! 😀

              • ketherius 2017-07-09 Reply

                Mai degrabă, dacă nu ești ceea ce ți se spune că ar trebui să fii, devine interesantă opțiunea “da’ io nici nu vreau să fiu așa, io-s special”.

                Iar pentru părinți, vor să fie văzuți ca deschiși la minte, progresiști, poate un pic celebri pentru că-s printre primii… dracu’ știe ce-i mână să-și declare copilul de sex nedeterminat?

                • klaus 2017-07-10

                  Specialul ăla mă îngrozește pe mine. Cu sensurile care se subînțeleg.
                  Crezi că toți aspirăm să fim cu orice preț cineva? Eu mi-am dorit cândva, cu vârsta am mai tăiat din ele. Am tăiat din partea de grandoare dar tot vreau să însemne viața mea ceva. Acum mă gândesc tot mai rar la asta și parcă mi-e frică. Pentru că punctul care mă reprezintă, uneori mi-e imposibil să-l văd.

  • Renata Carageani 2017-07-06 Reply

    Absolut toate serialele cu Poirot și Miss Marple sunt delicioase. Cred că fiecare își construiește în minte personajul, în timpul lecturii, pe urmă îl confruntă cu cel din ecranizare și e satisfăcut sau surprins. Eu l-am acceptat în Poirot și pe Peter Ustinov (masiv, greoi) și pe David Suchet (micuț, ușor efeminat, cum zice Clujanu). Dacă urmărești atent jocul actorului (Suchet), observi un Poirot foarte sensibil la frumusețea și farmecul femeilor (priviri, modul în care le sărută mâna…), dar teribil de timid și introvertit. Oricum, pe nimeni nu interesează caracteristicile sexuale ale celebrului detectiv, atâta timp cât enigma e perfect construită, în stilul clasic al poveștilor polițiste, unde scriitorul îi permite (prin detalii bine strecurate) cititorului să participe la rezolvarea cazului. Ceea ce în thrillerele moderne nu prea se mai întâmplă.
    Sherlock nu m-a atras în nicio ecranizare.
    Dar, Cudi, există o serie englezească de trei episoade (sper că va continua) cu nu mai puțin celebrul Jules Maigret. https://en.wikipedia.org/wiki/Maigret_(2016_TV_series)
    Interpretarea lui Rowan Atkinson este surprinzătoare (caraghiosul Mr. Bean e uitat cu desăvârșire, actorul construind un personaj plin de seriozitate și profunzime). Vă recomand cele trei filme, deși durează 90 de minute sau pe-acolo. Merită efortul!

    • Cudi 2017-07-07 Reply Author

      Renata, am urmărit acum trailerul și mi-a plăcut. Pentru un moment am crezut că e produs de BBC, iar serialele produse de BBC au fost mereu pe gustul meu. Dar nu, nu e produs de BBC, ci de televiziunea ITV, al cărei scop declarat pe wikipedia este “to provide competition to the long established BBC”. Ceea ce sună foarte bine!
      Apropo de BBC, am văzut anul acesta un serial de comedie foarte bun -- The Office. Cred că fiecare episod are vreo 20 de minute. E atât de realist, surprinde atât de bine ipocrizia unei categorii de șefi… e aur curat serialul.

      https://www.youtube.com/watch?v=rPu_d4SSOPk

      Există și o variantă americană a acestui serial, e o tâmpenie pe lângă originalul BBC.
      Zilele astea îl vom găsi și noi pe Maigret, varianta cu Rowan Atkinson. Abia aștept să îl vedem.

      • Renata Carageani 2017-07-07 Reply

        Cudi, o să caut The Office, deși nu garantez că o să-mi placă, cred că singurul serial de comedie tv pe care l-am gustat a fost Seinfeld. Mie îmi place să mă sperii, nu să mă râd, când mă uit la filme. 🙂 Dar, culmea, detest genul horror!

        • Cudi 2017-07-07 Reply Author

          Ai pomenit de Seinfeld, ai scris despre bronzat. De unde și imaginea din capul meu: Kramer după ce-și dădu-se cu unt pe corp și a adormit făcând plajă pe acoperișul clădirii, parcă.

Leave a Reply to Renata Carageani Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *