Maiautica este arta obținerii maielei, ingredientul pe cât de magic, pe atât de trecut cu vederea, care transformă făina în pâinea noastră cea de toate zilele. Artistul maiautic își începe opera cu o mișcare scurtă și precisă a mâinii, setând termostatul casei, temperatura studioului/atelierului, preferabil între „perfect pentru tricou” și „perfect pentru maieu”, valoarea ideală depinzând de apă, de făină, de aer și de zodia prin care trece Soarele.

Sub mâna experimentată a artistului, maiaua prinde viață prin amestecarea apei cu făină, două elemente primordiale în toate culturile planetei, ce au marcat și însoțit evoluția noastră socială de-a lungul mileniilor. Maiautica a devenit, astfel, o trăsătură fundamentală a tuturor civilizațiilor ce au văzut lumina Soarelui pe Pământ, exceptându-le, probabil, pe cele ce au practicat canibalismul.

În condițiile perfecte create de maiaut, micuța colonie de ciuperci prosperă, înflorește, trăiește intens, urmându-și chemarea naturală, instinctivă, de a evolua spre o consistență arhimedică, respectând constrângerile spațiului euclidian. Când dezvoltarea a atins perfecțiunea, flacăra purificatoare a cuptorului distruge viața din acest aluat, transformându-l în pâine.

În copaia maiautului se reflectă, prin repetarea ciclului maia-aluat-pâine, ciclul cosmic al creației și distrugerii, la o scară micro.  Sfârșitul tragic al micilor ciuperci din maia reiterează mitul jertfei creatoare întâlnit în literatura română și universală, precum „Construirea Skadarului”, „Periegesis” de Pausanias sau vechea legendă a lui Icar și Dedal.

Pe lângă scopul tangibil de a crea maiaua perfectă, maiautica mai are și un obiectiv ocult, accesibil doar inițiaților. După ani de practică asiduă, ucenicului maiaut i se deslușește fațeta ascunsă a maiauticii – aceea de cale de a descoperi adevărul suprem, metodă de a atinge desăvârșirea.

Glumă inspirată de ZurliuBlog

Nu mai adu lămâie, la vinul ăsta merge pastramă: