Da, discipolul n-a fost supus unui test. N-a fost nevoie. A fost pasărea care piere pe limba ei, cerând dovezi a demonstrat că e nu e demn să fie discipol.
Însă Dumnezeu a răspuns cererii lui Paracelsus supunându-l unui test: i-a trimis un om dornic să-i fie discipol, dar neînzestrat cu calităţile necesare pentru aşa ceva. Iar Paracelsus a trecut testul, refuzând să accepte discipolul.
Pentru că nu oricine poate învăţa orice. De exemplu, un afon n-o să ajungă niciodată cântăreţ celebru, oricât de mult şi-ar dori-o şi oricât de buni i-ar fi profesorii. Şi nici un orb n-o să ajungă pictor.

Erată: a demonstrat că nu e demn

Cudi, eu zic că e mai degrabă test decât lecţie. A fost pus la încercare, ca să arate că merită să aibă discipoli.

Lotus, mă interesează pe mine. Îmi place să ştiu în ce măsură se potrivesc părerile mele cu ale altora. 🙂

Nu’ş pe cine-ntreabă, dar eu am răspuns deja. Divinitatea n-a ales un om la întâmplare, a ales unul total nepotrivit. Pentru că atotştiutoarea divinitate pune uneori oamenii la încercare -- ca să-i ajute să se desăvârşească.
Şi nu i-a dat deloc peste nas. Din povestire nu reiese că personajul nu e potrivit pentru a fi mentor. Trebuie citită cu mai multă atenţie şi fără dorinţa de a-i căuta nod în papură fiindcă nu-ţi place cel care ţi-a recomandat-o, sau ocazia/scopul cu care ţi-a recomandat-o.
Asta e tot ce-am avut eu de spus.

Ketherius, pe faptul că pe nou-venit îl strângeau hainele de discipol. Pentru că el cerea dovezi.

Întrebarea e următoarea: ce înseamnă să fii discipol, ce te definește ca discipol? În orice caz, nu lipsa de încredere în mentorul tău și nici testarea lui. Mentorul își testează discipolul, nu invers. Profesorul îi dă notă elevului, nu invers. Deci, dacă vrei să-ți cauți un mentor, nu te duci să-i dai teste, că nu poți să-l testezi pe cel care urmează să te ghideze, asta ar fi absurd. Fie deja ai încredere deplină în el, fie stai frumușel acasă. Asta a fost lecția pe care i-a dat-o Paracelsus. De fapt, pe care ne-a dat-o Borges nouă, că respectivul n-a înțeles-o.

De unde rezultă că, pe cealaltă parte, Paracelsus era un maestru autentic? Din faptul că, după plecarea călătorului, a reînviat roza.

Păi din ce scrii, pari să-i dai dreptate, nu să-l contrazici:

Pentru a se ajunge la utilizarea în mod eficient a muzicii, până la sfârşitul terapiei va trebui să se selecteze acel tip de muzică, potrivită cu predispoziţiile emoţionale ale individului. De pildă, persoanelor mereu indispuse şi celor depresive nu trebuie să li se pună de la început să asculte o muzică agreabilă, veselă, tonifiantă.

Dimpotrivă, va fi mult mai bine să se înceapă cu anumite piese muzicale de tip melancolic. Sau cineva care suferă de teamă nu trebuie din primul moment să asculte, de exemplu, Simfonia a 7-a de Beethoven care este foarte veselă, răspândind încredere şi optimism. Unei astfel de persoane, pentru început, i-ar conveni cu mult mai mult unele compoziţii ale lui Bach.

O primă exigenţă ar fi, deci, aceea de a intui şi de a branşa muzica potrivită pe frecvenţa persoanei care trebuie tratată. În acest caz se vor alege melodii care să reflecte cât mai riguros cu putinţă starea sa de spirit. Astfel, se va putea obţine o anumită punte de legătură între individ şi metoda folosită ca terapie (în cazul nostru MUZICA), prin rezonanţă. Abia după aceea se va putea trece, puţin câte puţin, la o muzică care îi va inspira pacientului mai multă încredere. Întregul proces trebuie să se deruleze gradat, iar etapele vor decurge prudent şi cu paşi mici. Niciodată nu va trebui să se dea impresia unor şocuri sau schimbări bruşte.

Evident, Lotus ! Nu doar emotiile si sentimentele polueaza mintea, ci si multe alte chestii. Insa iubirea e una din cele mai naspa adictii si poluator mintal.

Ba da, cred că serialul Columbo este genial. Și ba da, oamenii sunt cei care comit diverse fapte, instrumentele pe care le găsești la investigații fiind doar simple obiecte în mâinile lor. Și, la fel cum calculatorul te poate face să nu-ți mai exersezi mintea (că la ce bun să mai reții tabla înmulțirii, când poți face operații complexe pe calculator?), fixarea pe indicii te poate face să pierzi esențialul. Care esențial este întotdeauna despre oameni, nu despre obiecte sau puști sau urme. Cine l-a omorât pe X? Un om, nu un pistol. Pistolul a fost doar instrumentul. Studiind pistolul, afli cum. Dacă afli. Înțelegând oamenii, afli cine și de ce. Înțelegerea relațiilor dintr-o familie sau comunitate îți rezolvă peste 50% din caz. Indiciile sunt pentru confirmare. Asta la modul general, că de realist, nici un serial polițist nu cred că-i prea realist. Poate afară de Garcea de la Vacanța Mare. Dar dincolo de asta, dacă înțelegi oamenii, înțelegi mult mai multe, îți dai seama care sunt motivațiile lor, ce-i face să acționeze într-un fel sau altiul,ce-și doresc, acum mă refer la viața de zi cu zi, la oamenii de lângă noi, nu la scenarii polițiste.

Ce întrebare e asta, dacă cred în sfinți? Sunt convins că există Dumnezeu. Ca atare, sunt la fel de convins că oamenii sunt mai spirituali sau mai materialiști, mai treji sau mai adormiți, mai aproape sau mai departe de eul lor profund, real. Și pentru a-i ajuta să se redescopere pe sine și să-și redescopere creatorul, li s-au pus la dispoziție nenumărate căi spirituale, în acord cu firea și cultura lor. Dar toate aceste căi au (sau au avut la origini, pentru că multe s-au pervertit între timp) scopul de a-l înălța pe om, de a-l eleva, de a-l conduce către Dumnezeu. Și, pe fiecare astfel de cale spirituală, au existat oameni care au ajuns foarte sus și care au rămas în istoria acelei căi drept sfinți, profeți, înțelepți, mari realizați spiritual etc.

Dar ideea de la sfârșit, cu nespălatul hainelor în zi de sărbătoare, este cât se poate de puerilă și te pune pe același nivel cu țața Floarea de la țară. De ce nu te întrebi care e semnificația faptului că Dumnezeu în a șaptea zi s-a odihnit, în loc să intepretezi ad-litteram un text cu o valoare care pentru mine este evident simbolică? La filme românești sunteți buni, dar când vedeți un pasaj religios sau mistic, vi se taie filmul.

Ketherius, ai uitat de tigani ! Nimic nu e mai presus de spiritualitatea tiganeasca si de cea a tugurlanilor de la coada vacii. Lotus dixit.

Lotus, nu prea ai tu treaba cu viata la tara si Romania profunda, din moment ce pictezi pe aici imaginea naiv-idilica a taranului roman. nimic mai departe de realitate. Cosbuc isi plange de mila, zau !

Ce ai zis de tigani ? Pai cam la fiecare 2-3 comentarii ii pomenesti. Ca yoga lor, ca spiritualitatea lor, karma si sistemul oriental filosofic, nu vin ele din patria tiganilor, India ? Incontinuu te raportezi pe aici la spiritualitatea de Ferentari .

Incercam sa-ti spun ca tiganii nu sunt tocmai un etalon de spiritualitate. Mai ep romaneste : spiritualitatea tiganeasca este o tzeapa, o degenerare a adevaratei spiritualitati. Aryenii ne-au lasat in textele lor ( le gasesti la rusi ) cata belea au avut cu tiganii din India, ca mereu trebuiau saa le trimita emisari sa-i invete spiritualitatea si sa-i corecteze. Cum plecau emisarii, cum tiganii degenerau aproape instantaneu, ca stii tu … ” In cichi dana, in cichi dana … “

Am, totuși, o întrebare pentru tine, dragă Fire. Poți identifica autorul versurilor următoare?

Ușor conduci pe un netot,
Dar mai ușor pe cel cu minte.
Pe-un semidoct nici tu, Părinte,
Nici zeii cerului nu pot.

Sursa versurilor o constituie vedele pe care le critici atât de tare și le numești țigănești, iar traducătorul lor este poetul pe care-l menționezi mai sus, respectiv Coșbuc. Iaca ce bine se potrivește, dacă tot suntem la capitolul Borges și literatură.

Păi și nu în rusă?

Lotus, Liber de Causis nu are treaba cu rusa. Eu credeam ca intelegi si altecava in afara de Rosa lui Paracelsus si ” in chichidana”, insa se pare ca nu e cazul. Las-o asa cum a cazut !

Fire dragă, dacă punctul de origine al „aryenilor” e teritoriul pe care-l numim Rusia, de ce moaşă-sa pe gheaţă le scrii numele apelând la limba engleză? Dă-o pe rusă, sau spune-le arieni, pe româneşte.
Şi, dacă tot zici că eşti o superioară nouă „flame of Fire” şi ţi se fâlfâie de convingerile religioase, de beletristrica şi alte „bullshit-uri” de-ale noastre, de ce-ţi pierzi vremea contrazicându-te cu de-alde noi, ăştia care nu pricepem decât „Roza lui Paracelsus” şi nu ne dedicăm viaţa, ca tine, studiului unor nepreţuite informaţii relevate la prima mână de crème de la crème de pe Terra?
Să nu-mi spui că vrei să ne „luminezi”. Nu convingi pe nimeni de nimic scuipându-l cu dispreţ, în stilul tău, de la înălţimea pe care susţii că te afli.

“Eu nu am zis nicaieri ca va sunt superioaraara…”
N-ai zis, Fire, dar se simte când comentezi privind de sus.

Cât despre formă, are şi ea importanţa ei.

Şi nu mă refeream doar la discuţia ta cu Lotus de aici.

Dar, vorba ta, trecem peste…

Am căutat „aryan” pe Wikipedia. Am găsit așa:

-- Indo-Iranians, a prehistoric people
-- Proto-Indo-Europeans, in works published in the 19th century and early 20th century
-- Aryan race (dated), a racial grouping used in the late 19th to mid-20th century to describe peoples of European and Western Asian heritage
-- Nordic race (dated), a racialist concept called “Nordicism” developed by Ariosophy and later adopted by the Nazis
-- Nordic aliens or Aryan aliens

Am mai găsit așa:

“Aryan” (/ˈɛəriən, ˈɛərjən, ˈær-/)[1] is a term meaning “noble”, which was used as a self-designation by Indo-Iranian people. The word was used by the Indic people of the Vedic period in India as an ethnic label for themselves and to refer to the noble class as well as the geographic region known as Āryāvarta, where Indo-Aryan culture was based.[2][3] The closely related Iranian people also used the term as an ethnic label for themselves in the Avesta scriptures, and the word forms the etymological source of the country name Iran.[4][5][6][7] It was believed in the 19th century that Aryan was also a self-designation used by all Proto-Indo-Europeans, a theory that has now been abandoned.[8] Scholars point out that, even in ancient times, the idea of being an “Aryan” was religious, cultural and linguistic, not racial.

Despre ruși nu am găsit decât asta:

The use of the term to designate speakers of all Indo-European languages in scholarly usage is now regarded by some scholars as an “aberration to be avoided.”[81] However, some authors writing for popular consumption have continued using the word “Aryan” for “all Indo-Europeans” in the tradition of H. G. Wells,[82][83] such as the science fiction author Poul Anderson,[84] and scientists writing for the popular media, such as Colin Renfrew.[85] Notions of the “Aryan race” as an elite group that is regarded as being superior to other races survive in some far-right European groups, such as Neo-Nazi parties, Russian ultra-nationalists, as well as in certain Iranian nationalist groups.

Concret și istoric vorbind, arienii nu-s ce zici tu.

Amu tu percepi așa, Cudi, da’ poate-i și-o problemă de percepție la mijloc. 😉 Că ție Fire ți-a fost dragă de la bun început, de când a venit aici, chit că erai surprinsă de pletora de afirmații pe care le făcea, în timp ce eu nu ți-am mai fost drag cam de când am avut o altă opinie cu privire la realitate și univers. Că-n rest, și eu ți-am fost drag, înainte de asta.

Nu-i o chestie de cine-i superior sau inferior, e o chestie de afinități. Dacă tu ai afinități cu X, treacă-meargă orice altceva. Dacă eu o iubesc pe Y, o văd frumoasă. Altfel, Fire se cam pișă pe (unii dintre) noi de pe norul ăla pe care s-a cocoțat. Cel puțin la nivel de exprimare. Și tu zici de aroganța mea, dar fix aceeași aroganță a elitistului atotștiutor, care s-a desprins de prostimea maselor, o are și Fire. Eu cel puțin mi-am dres discursul, când am constatat că n-am o atitudine potrivită. Pe mine nu mă deranjează aroganța lui Fire, că, după cum bine intuiești, țin la tăvăleală, și după cum tot bine poți constata, Arlech a apostrofat-o pe Fire pe tema asta, nu eu, dar dacă tot ai zis, să știi că frumusețea-i în ochii privitorului și la tine. 😉

Cudi: acolo unde tu ai citit „Elena”, eu am vrut să ilustrez o idee. Arlech o vede pe Elena foarte diferit față de cum o vedem noi doi. Tu o vezi pe Fire foarte diferit de cum o văd eu cu Arlech, cel puțin în anumite privințe. Ideea ce se voia ilustrată este că fiecare judecă celelalte persoane în mod subiectiv, uneori chiar fără să-și dea seama.

Dar ce-i rău că am adus-o în discuție pe Elena?

Renata, tu deduci mai multe decât vrea să spună interlocutorul. Am spus că Columbo este un serial genial, dar n-am explicat în detaliu toate motivele pentru care îl consider astfel. Tu ai și sărit la deducția lor. Ca idee, unul din lucrurile care nu mă încântă foarte mult la acest serial (genial) este tocmai faptul că asistăm aproape de fiecare dată la crimă și vedem cine-o comite.

Eu nu fac deducții în plus. De exemplu, nu mi-ai spus explicit că îți place sau nu Columbo, așa că nu mi-am format nici o părere în direcția asta. Mi-ai spus doar că nu-l consideri potrivit pentru „situația reală din teren”. Din asta nu puteam să deduc nimic, așa că nu știam dacă-ți place sau nu. Abia acum mi-ai spus ceva concret, și anume că-ți place, așa că acum știu că-ți place.

M-ai omorât cu Aldus. Dacă cumva te întâlnești absolut întâmplător cu Nono, spune-i că i s-au lipit două scame pe bot. Pana mea, Aldus are blog, scrie-i acolo, dacă ai ceva de-i spus. Vezi că scrie Aldus la comentariu acesta? Nu, scrie Lotus. Eu răspund pentru textele pe care le vezi că sunt semnate cu Lotus. Și în principiu care sunt scrise pe pagina unde se poartă discuția, că n-o să răspund aici pentru tot ce-am scris pe Quodixit, îmi poți comenta și acolo, la subiect, dacă chiar vrei.