Da, măi, nu mi-era clar dacă v-am povestit vreodată cu ce mâncare ne delecta tata când avea chef de bucătărit. Firește că el era stăpânul discului și grătarului, dar cartofi din ăștia făcea mai des, cel puțin o dată la două săptămâni. Vara îi mâncam cu salată de roșii, iarna cu gogonele murate.
Deși am început ziua cu post, respectiv urma ca cina să constea în cartofi prăjiți cu salată, m-a cotropit nostalgia cartofilor lui Binu după ce am văzut oala noastră de fontă, cu capac greu, de sub care nici aburul nu scapă. Greu a fost să-l conving pe Mihai să ne abatem de la post. M-a întrebat, ușor încurcat: “vrei să te conving să ținem post sau să invers?”. Da, a fost greu, doar eu știu cât am tras de el, preț de 10 secunde întregi.
Așadar, cartofi a la Binu, rețeta moțească de mâncare de cosași, necesită următoarele sofisticățenii: slană, cartofi, brânză și o oală de fontă, cu capac – genul ăla de oală cu capac de îți trebuie permis port-armă ca să ieși cu ea în stradă. Din aia grea care, de-o scapi pe picior, ți-l face 2D.
Slana se taie felii subțiri, cât să căptușească fundul oalei. Nu se pângărește amestecul slană cartof cu ulei sau alte drăcii. De la slană până la capac se umple cu cartofi tăiați super subțire, foarte finuț, pentru că ei se vor înmuia, găti în aburul propriu, cu miresme de curcubeie afumate.
Se pune capacul, se așează oala pe foc mic și nu se umblă/perturbă timp de vreo 40 de minute. E blasfemie să ridici curios capacul, e interzisă orice manevră în răstimpul dat, decât dacă miroase a ars și asta pentru că n-ați potrivit focul mic.
După alea 40 de minute, ne înarmăm cu zdrobitorul de piure, în sfârșit ridicăm capacul, zdrobim minunea, oprim focul și adăugăm, amestecând, brânză telemea – de oaie, de vacă, de care e.
E gata.
Mihai, cum ai descrie cartofii a la Binu?
“Ăăăă… Chintesența bucătăriei ardelenești – pită, slană, cartofi. E belea, e aromat, musai cu salată de roșii sau murătură”, explică el privind către stele și ținându-se cu o mână de ficat.
P.S. Hint pentru cosași: Opțional, merg sparte și vreo două ouă la sfârșit, pe când se adaugă brânza, pentru o încărcătură energetică suplimentară.
82 Comments
auauaau! m-ai omorât azi:)!
(am renunțat la cartofi, teoretic si aproape-practic, de vreo câteva luni)
p.s. am rămas cu zâmbetul agățat în cele 10 secunde! :)))
Oh, Delfinaș, ai renunțat la cartofi… te compătimim. Eu am cartofii în ADN, tata ne zicea fericit, când scoteam cartofii și producția arăta bine că (mă repet, dar era una dintre maximele familiei mele) o să mâncăm cartofi până ne căcăm Colorado.
păi de nevoie, că iar am luat proporții 🙁
si la ulei..si la prăjeli
numai la dulce nu pot, deloc-deloc
Ingrediente:
-felii dă pită coaptă pă vatră, fără emulgatori
-- unsoare proaspătă dă porc, dă la mama lui
-- cremă de hrean cu maioneză, produs cumpărat, foarte ieftin, maxim trei zile până la data expirării. 😀
Sugestii de servire nu vă dau. Da’ puteți servi crema de hrean direct din tub. Eu așa am făcut. Disclaimer: e recomandat să nu faceți analize cantitative pentru colesterol în următoarele zile.
si tu m-ai omorât
p.s. plus coincidența cremei de hrean
🙂
Asta-i varianta premium a pâinii cu unsoare și boia, nu? :))
Probabil :))
“Brânză dă clompiri”
-- două (trei?) cepe medii, curățate și tăiate cubulețe.
-- vreo două kile de clompiri.
-- boia
-- lapte prins, de preferință (preferința-i a mea! :)) nesmântânit
-- opțional, se pot dărăburi bucăți mici de clisă când se călește ceapa.
Preparare:
Se călește ceapa în ulei sau untură în timp ce se fierb cartofii. La călit se adaugă boia din belșug. Se zdrobesc cartofii, nu e neapărat nevoie să aibă consistența pireului. Zdrobirea superficială înseamnă că vor rămâne bucăți de cartofi albe, e pentru cei care mănâncă și cu ochii :). Revenind, peste cartofii zdrobiți superficial se adaugă ceapa călită cu boia. Se amestecă până culoarea dată de boia e uniformă.
Laptele prins, semechișe-i spune la noi după ce-i smântânit, se pune în căni, de preferință rece.
Dacă există nelămuriri, întrebați, se mănâncă câmpenește, chiar și cu gura deschisă :)).
P.S. Parcă-i mai complicat să scrii rețeta decât s-o prepari.
Keth, cred că cineva-mi umblă-n sistemul de operare. Tocmai am adăugat o rețetă și-a dispărut :D. Băi, oi fi io leneș, da-s și încăpățânat. Ca melcu’ ardelenesc….
Deci, revin.
“Brânză dă clompiri”
Ingrediente:
-- trei cepe mari, tăiate cubulețe
-- două-trei kile de cartofi, curățați și tăiați bucăți mari
-boia din belșug
-- opțional, bucăți mici dă clisă
-- lapte de vacă prins, de preferință nesmântânit
Mod de preparare:
Când cartofi-s aproape fierți, se călește ceapa cu boiaua, în ulei. Nici unsoarea nu-i de lepădat :). Se zdrobesc cartofii superficial, atenție, nu la consistența pireului! Se amestecă cele două compoziții până culoarea devine uniformă. Sau nu! 😀
Laptele prins, nesmântânit, se amestecă. Iese un fel de Sana :). Se pune în căni și se consumă cu “brânza”. Se mănâncă făcând abstracție de cele mai elementare reguli de bună purtare la masă. Merită efortul, mâncați cu gura deschisă!
P.S. Eventualele bucăți mici de clisă, se adaugă în momentul în care călești ceapa.
“Clisa” ce e?
În DEX i-am găsit mai multe înţelesuri şi nu ştiu ce s-aleg. 🙂
Slănină de nord-vest, Vero! 🙂
Aha! 🙂 Mulţumesc, Klaus.
Cu plăcere! 🙂
Vero, si-n sud-vest-vest tot asa se zice, nu doar în nord vest:)
si mie mi-a fost relativ greu sa asimilez clisă cu ”slană”, eu prin clisa înțelegeam noroi argilos, dar m-am obisnuit 🙂
pe-aici la supă se zice zupă, gomboți la gălustele cu prune, crempită la cremsnit 🙂
Şi uite-aşa am învăţat eu azi cuvinte noi! 😀
mie-mi zici, Vero?
sa vezi ce supă au spre ziua, la petreceri, in locul traditionalei ciorbe de burta
si nelipsită la masa de revelion
stai să caut pe net, că de aproape zece ani tot nu i-am putut învăța numele corect
Deci:
Krautsuppe -- Ciorba de Revelion
Krautsuppe -- o ciorba pe care noi o facem doar de revelion, mai exact se mananca spre dimineata sau dupa trezire, pentru ca este acrisoara si “spala” greata dupa atatea mancaruri grele de sarbatori.
Ingrediente :
1. carne de pui
2. carne de vita
3. carne de porc
4. carnati afumati
5. carne de oaie, sau salam, parizer, jambon (fara grasime)
(cate putin din fiecare -- eu pun cam o manutza din fiecare pt cca. 4 litri de ciorba)
piper, apa
zeama de varza (din butoiul cu varza la murat)
Se pune carnea in oala, se pipereaza -- pt cei care mananca mai picant, iar deasupra se toarna un amestec de apa si zeama de varza (1:1).
Atentie la mezelurile folosite, sa nu fie foarte sarate sau prea grase. Daca zeama de varza este foarte sarata, puneti mai multa apa si acriti suplimentar cu zeama de lamaie sau otet.
Se serveste cu smantana si se decoreaza cu o frunza de patrunjel.
Pofta buna !
sursa: http://ghidculinar.blogspot.ro/2012/01/krautsuppe-ciorba-de-varza-acra-ca-in.html
Jesus, ce ciorbă e aia, asta-i ceva ușor? Cum o fi aia mai grea? :))
Dar înțeleg: cui pe cui se scoate!
Cudi, paradoxal, te unge pe dinăuntru! probabil de la zama de varză.
chiar merge de minune după o noapte de petrecere culinară
eu n-am făcut niciodată, dar am mâncat făcută de alții si e delicioasă.
Sunt convinsă că e bună! Dar n-am mâncat în viața mea un fel de mâncare care să alăture carne de oaie cu carne de pui, cârnați, vită, porc. E ceva ce trebuie încercat. Când venim în România îți trimitem meniul, să-l pregătești.
ok, Cudi :)))! la krautsuppe rog o prietenă 🙂
Parizer? Aoleu! Nu mănânc așa ceva.
Sud-vest-vest? Păi d’aia nu-mi ieșeau mie kilometrii de la mâțele lu’ Vero? 🙂
Da, klaus:)
Klaus, n-am mâncat în viața mea “brânză dă compliri”, dar, din experiența mea culinară, combinația asta de ceapă călită cu boia, cartofi, lapte prins și aromă de afumătură sună al naibii de bine. O să îți explice Mihai care-i faza aici cu laptele de vacă nepasteurizat.
De fapt, îl pun pe el să-mi dicteze acum, că e în bucătărie.
“Deci, legea nu permite vinderea laptelui neprocesat industrial: pasteurizat, trecut prin ultraviolete etc. Doar proprietarul vacii are voie să-și asume riscul de a bea laptele direct de la vacă, pe barba lui, cum se zice. Atunci, fermierii au venit cu o idee, capitalist inovatoare: ei nu vând lapte sau abonament la lapte, ci ei vând acțiuni din vacă, cumpărătorul devenind, astfel, coproprietar și având dreptul să bea lapte de la vacă. Pe scurt, where’s a will, there’s a way.”
Așadar, dacă vrem lapte neprocesat de vacă, trebuie să devenim businessmani, acționari ai unei cornute paricopitate.
😆
Oameni descurcăreţi!
:)))))))))))!!!!
(auzi la ea, actionari la cornută, iar râd cu voce tare în bucătărie :)) )
Superb! :)) vaca S.A.
Laptelui prins, îi zice la noi semechișe.
Am căutat în dicționar și-mi spun acum de ce:
https://dexonline.ro/definitie/samachisa
Sensul din dicționar e cel menționat de tine, însă, la noi, zămăchișă e brânza aceea dulce, fără cheag, făcută doar din lapte prins, ușor încălzit și pus la strecurat.
Cudi, nu testa rețeta decât dacă găsești un canadian care crește vaca în sistem extensiv. Cumperi lapte și-l pui la prins.
Poți să cumperi și iaurt, da’ nu pot garanta efectul scontat 🙂 :
Klaus, nu știu ce e ăla sistem extensiv, dar în Alberta sunt 5,33 milioane de vaci la 4.2 milioane de oameni.
În plus, Alberta are de aproape trei ori mai multă suprafață (661.848 față de 238.397 km pătrați) decât România, suprafață pe care trăiesc 4,2 milioane de oameni, față de 19,6 milioane în România.
Sistem extensiv e, în mare, creșterea clasică, tradițională, a vacilor.
Intensiv e în sistem industrial.
Pofta buna, dragilor, ca mie imi lasa gura apa. 🙂 Nu puteti aborda ceva mai…filozofic?
Azi la tara cumnata-mea facuse carnati si toba. Of, of… e un complot planetar, nu alta…
Cristina, dacă filosofăm pe burta goală, riscăm să reinventăm marxismul.
Cristina, doar cârnați și tobă? Dar leberwurst sau un caltaboș nu? Cum așa?
Oricum, ca să nu te stresez, nu mai menționez lasagna făcută de Cudi azi. Dar mâine o să avem vești despre poale-n brâu, că azi am umblat juma’ de zi după drojdie proaspătă și după esență de rom.
A facut si caltabos, dar leberwurst nu cred, nu obisnuieste.
Va trimit eu esenta de rom, voi trimiteti placintele 🙂
O altfel de “reteta” cu o consistenta atemporala, pentru Sufletele înfometate, “goale’ lipsite de valorile AUTENTICEI VIETI si IUBIRII ABSOLUTE oferite de TATAL prin FIUL … 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=OmgdM2Gokos
Iosif, de unde până unde ai tu impresia că pe-aici bântuie “Sufletele înfometate, “goale’ lipsite de valorile” bla-bla-bla?
E ca şi cum ne-ai servi, off-topic, o reţetă pentru -- de exemplu -- combaterea râiei.
Iosif, foamea, o să fac un mic joc de cuvinte, se astâmpără în două feluri, las pe alții să completeze, la prima vedere am remarcat doar două.
Într-un sistem utopic care are capacitatea de a declanșa o senzație de foame, mecanismele care intră în acțiune, în urma stimulării, pot fi cantitative sau calitative. O poți ostoi prin ingurgitare grosieră, la kilogram. Dispare senzația dar, în timp, apar multe efecte adverse. Apar pentru că nevoile individului sunt complexe, nu doar de supraviețuire. Deci nu-i bine! Până la semnul exclamării m-am referit la sistemul de compensare cantitativ. Ăla calitativ e diferit. Presupune doze mici (de calitate, de aici și numele), suficiente pentru a satisface necesarul total. Buba e că cele două sisteme funcționează împreună, trei kile de umplutură îți satisface doar temporar necesarul. E cel care are priză la public, e pentru cei care se scarpină în cur atunci când au limbrici și cred că până o să-i mănânce peste cinșpe minute, e suficient (la infestarea cu limbrici apare senzația de mâncărime în zona anală). Sistemul cantitativ e esențial pentru perpetuarea individului în condiții vitrege. Rostul lui e evident. Ăla calitativ e pentru perpetuarea individului pe termen lung.
Senzația mea, chiar dacă se supără Cudi pe mine, e că am nevoie de un triferment. Utopic și ăsta, ar trebui să mă ajute să pot interacționa cu tine fără idei preconcepute. Mie îmi e frică de mine, fără alții, aproape că nu exist. Eu văd lumea ca pe un organism uriaș, extrem de complex. De aceea pari o celulă orgolioasă când eu, celula, făcând parte dintr-un sistem, îți șterg mucii. Șansa ta e să fii o celulă care, prin diviziune, să creeze sisteme noi, revoluționare sau posibil canceroase, sau nu. Adică să dispari sau câștigi potul evoluției!
Klaus, daca ai asculta mai atent ai întelege mai profund, si poate vei remarca trei aspecte ale astâmpararii foamei.
Vreau să înțeleg și al treilea aspect, sau, poate altele trei noi. Nu vreau profund, îmi displace conotația.
Pai nu trebuie sa fii un geniu, nici sa fii posesorul unui IQ peste medie, pentru a vedea ce-l diferentiaza pe homo sapiens sapiens de restul regnului vegetal si animal, peste care e stapân si stapâneste cu despotism, pentru a descoperi cel de-al treilea aspect al foamei.
Eu sper că Iosif o să dispară. Nu fizic. Sper să dispară doar ipostaza lui de comentator/propovăduitor obsedat.
https://www.youtube.com/watch?v=D6MOpq0g8vU
dar nici toate muştele nu fac miere.
…din nesemnificativele mele cunostinte, nici delfinii nu musca !
din si mai nesemnificativele mele cunostinte, cine seamănă vânt culege furtună.
vezi tu, Iosif, trufie se cheama si acea chestie când ți se rupe de oricine si de orice, indiferent de motivatie!
si, pentru că astept plăcintele lui Cudi, am asa un chef de Romica Puceanu si de un pahar de visinată:) si deloc de ceartă, uite o dedicație cu toată dragostea de FRATE:)
https://www.youtube.com/watch?v=sSqvkTpPsPg
Stii ceva, “SURIOARA” draga ? Ador furtunile, ploile si focul, si…daca eu sunt vântul, iar tu esti furtuna, vântul e neutru, iar tu…vreme buna !
Nu, delfinasu’, nu sunt trufas, în ciuda aparentelor, iar comentariile mele sunt strict expresia de moment a gândurilor si sentimentelor inimii în cuvinte sincere deschise, neprelucrate, neslefuite, neipocrite, dezinteresate, necompetitive, prin care socializez pur si simplu oferind neconditionat,tuturor ceea ce am primit mostenire de la TATAL…CUVÂNTUL SAU manifestat în IUBIREA NECONDITIONATA…HRISTOS ISUS…
Sa aveti pofta buna la placinte ! 🙂
ba e trufie, Iosif!
Spui ca oferi necondiționat, dar ceea ce oferi tu dă senzația unui pumn băgat pe găt cu forța. Greu de înghițit!
Vezi tu, Iosif, eu l-am citit cu tot dragul pe Nicolae Steinhardt, si nu acum, ci cu multi ani in urma. Si are el câteva vorbe despre trufie, ti le redau în speranța ca vei lăsa încăpățânarea deoparte si vei înțelege ce e trufia:
“Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia.
Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!
Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori…
Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.
Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie scunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment eînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre..”
Nicolae Steinhardt
Bine zis, delfinaşule, şi citatul e foarte bine ales.
Rămâne de văzut dacă Iosif mai are destulă minte ca să priceapă, dacă mania (ca să nu-i zic altfel) de care-a fost cuprins nu i-a întunecat raţiunea în totalitate.
Şi, apropo, Cudi, cineva care se încăţânează să-ţi bage pe gât ceea ce i-ai spus că nu vrei să înghiţi, că te-ai săturat să tot înghiţi, nu e inofensiv.
delfinasu’, virtualul nu-i real… 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=LeiFF0gvqcc
Iosif, asa e , virtualul nu e real, dar nici nu mă ascund după o mască ce nu se pliază pe obrazul meu, asa cum e, cu ridurile vârstei (nu mă citi ad literam)
si chiar e frumoasă melodia aleasă de tine, o apreciez.
zile senine să ai!
Păi aici nu-i vorba de cai, ci de catâri.
Iar “soiul rău nu piere” e o zicală care ţi se potriveşte mai bine -- în ipostaza de care ziceam. Altminteri eşti suportabil.
Am fost băgat în spam?
Da, acolo ți-am găsit comentariul, nu înțeleg de ce ai fost băgat la spam.
cu alte cuvinte, decât mult si prost, mai bine puțin si bun
ce te faci însă cu discernământul? (incapacitatea de a discerne între bun si prost)
Nu neapărat, delfinaș! N-am fost eu destul de clar. Ai nevoie și de cantitate și de calitate. Șmecheria era că o hrană cantitativă dar slab calitativă îți poate suprima senzația de foame, îți poate adormi temporar simțurile.
Ideea ar fi să le obții pe amândouă.
Deși unii spun că Adevărata și Unica VIAȚĂ e cea de VeGaN.
Cudi, ai terminat brânzoicile alea? 🙂
klaus, fugi cu veganu’ de-aici, că devin carnivor 🙂
Şi io!
Arlech, pentru noi :)!
https://www.youtube.com/watch?v=CevxZvSJLk8
Mulţam, delfinaşule.
Klaus, imediat mă apuc de ele, chit că sunt stresată. Pe scurt: luni, 18 decembrie aterizează în Calgary soacra mea. Stă până în 30 aprilie (ar fi vrut mai mult). Ne chinuim să-i punem la punct o cameră, azi am găsit un deal bun pentru saltea și pat, tot astăzi ni-l livrează, gratuit. Între timp, trebuie să eliberez respectiva cameră de cărți și jucării. Așadar, principala bucurie a zilei vor fi poalele-n brâu, rețeta mamei delfinașului.
E tragedie în sufletul meu, habar n-aveți.
Simt că de luni, 18 decembrie, nu voi mai fi Cudi, voi fi un cineva care interpretează, la nesfârșit și dincolo de epuizare, un rol. La sugestia mobilizatoare a unei prietene, vă propun câteva nume de cod, pentru a înțelege, mai târziu, mărturisirile mele disperate. Așadar -- Mihai va fi marele alb, ursul polar nu porcul, adică Fram. Mama lui Fram va fi vulturul pleșuv. Eu am fost numită pescărușul cu gât golaș.
Hint: Pescărușul cu gât golaș n-a sta cu vulturul pleșuv mai mult de trei zile consecutiv, și de fiecare dată a cam rămas fără pene, noaptea adormea plângând. Dar îl liniștea gândul că-și va lua zborul curând și-avea să-și vadă de cerurile lui. Acum nu mai are încotro zbura.
Roger, roger.
Aici pitulicea de munte. Roger. Recunosc specimenul Soacra-poama-acră. Luat ades în colimator dar nu-stiu-din-ce-motiv s-o blocat pusca. Stop. O voi unge deseara si ți-o trimit par avion. Stop. Antrenament în fundul curții pe o țintă. Stop. Convocarea tuturor nurorilor din zonă poate fi utila pe principiul ”unde-s multe puterea creste”. Sunt solidară cu durerea ta. Semper fidelis!
Stop de stop. Si Roger.
Pitulice de munte, trăiesc cu senzația că astea sunt ultimele zile cu Fram, că e gata, relația noastră se sfârșește în următoarea perioadă. Pitulice, ai stat vreodată în cuib cu vulturul pleșuv așa, câteva luni?
Nu, niciodată. Maxim au fost cinci zile, după care am zburat de mi-o zburat si fulgii inainte.
Dar!
Nu uita de Fram. Cred ca si el e afectat de starea ta de tristețe.
Nu uita de pitică. Si ea simte toată furtuna asta din tine.
mai e o vorbă ”nu da putere blestemului”, deci încearcă să nu te temi. Stii cum e cu ciobănescul care-ți simte frica.
Cu tot efortul, minimizează, imaginează-ți ”vulturul plesuv” cu toate cele omenesti (inclusiv statul pe budă!), nu-l ridica pe un piedestal mai mare decât e cazul.
si
Nu uita ca ce e val, ca valul trece. Ce-s patru luni la o viață de om?
Pescărusule cu gât golas, te rog să nu faci plăcintele alea în seara asta.
Nu le fă tristă si speriată fiind, că n-or să crească.
Si, chiar de vor creste, nu le mânca.
Vorbesc serios.
Sunt suficient de bătrână ca să stiu că mâncarea transmite energia celui care-o găteste. Fă-o când vei fi senină.
Vulturul pleşuv e internaut? Citeşte bloguri?
Dacă răspunsul e nu, pescăruşul cu gât golaş poate zbura în blogosferă.
buna idee, Arlech!!!!
Vulturul pleșuv e foarte tehnologizat. Posibil orice.
Trebuie să fac plăcintele, că am promis pescărușului junior. Plus că Fram se învârte disperat prin bucătărie, că unde-s poalele.
atunci, hai la treabă!
🙂
spor !!!
Arlech, n-ai idee cât mă ajută speranța asta, că o să vă am pe voi.
Cudi, #rezista!
Cristina,
Cudi draga, iar coincidenta ! Si a mea vine anual pe timpul iernii, însa eu chiar ma bucur. E specialista în retete de prajituri si cozonaci ! 🙂
E o diferență, Iosif, de la cer la pământ, între a fi Măria Sa, GINERELE, și o vai de capul ei, noră.
Cudi draga, cei mai mari dusmani ai existentei mele relative, efemere, terestre, au fost ex-nevasta si actuala soacra, însa în urma cu ceva timp am reusit sa înteleg, ca doar iubindu-ti dusmanii si acceptându-i asa cum sunt, prin rabdare si îndelunga rabdare, poti sa ti-i faci prieteni, sau cel putin sa neutralizezi tensiunile si stresul provocate de prezenta malefica…
Subscriu!
Asta cu iubirea duşmanilor poate că-şi dovedeşte foloasele în viaţa de apoi. În viaţa de-aici, oricât i-ai iubi, până la urmă [măcar o parte dintre ei, ăia “malefici”] tot îţi înfig un cuţit în spate.
Eşti gurmand, Iosif? În această existentă a ta “relativă, efemeră, terestră”, cazi în păcatul lăcomiei? E tot o moştenire de la TATĂL? Sau doar de la un oarecare Tatal?
https://www.youtube.com/watch?v=9bxc9hbwkkw