Îmi povestea Mihai, preț de o țigară, cum că creierul uman este proiectat să se îndrăgostească și să se despartă, over and over again. Auzise teoria asta la radio, unde o doamnă profesor universitar, cercetătoare etc., relata despre un experiment pe tema asta, făcut în Franța. Și nu era vorba de ideea de a avea mai mulți parteneri/iubiți/iubite simultan, ci de o așa-zisă monogamie – astăzi cu unul/una, mâine cu altul/alta – ceva de genul. Unde între „astăzi” și „mâine” pot trece săptămâni, luni, ani. Monogamie serială, cum i se mai spune.
Legat de monogamie, citisem cândva că ar fi impusă social. De partea cealaltă, poligamia nu mai este dezaprobată ca în secolele trecute, media, cu toate mijloacele ei, sugerând acum, parcă mai mult ca oricând, că e absolut ok genul ăsta amoros de viață. Exclusivitatea amoroasă e old fashion, e lipsă de deschidere, e ratare pe plan intim, sexual și e aproape incompatibilă cu designul psihic al bărbatului. Femeia sensibil mai puțin, pentru că ea are nevoie de ocrotire pentru a-și crește puiuțul. În fine, ați înțeles ideea.
No, după scurta discuție cu Mihai, mi-a venit în minte următoarea chestie: știm o grămadă de animale care obișnuiesc, din varii motive, să-și ucidă puii, de obicei la puțin timp după naștere. Mame feline, mame urși, mame rozătoare, mame reptile, mame păsări își ucid, uneori, puii – în unele cazuri îi și mănâncă. Explicațiile sunt multiple, poate că mamele ucid puii bolnavi, care n-ar putea supraviețui multă vreme, ori poate mama nu are ce mânca și puiul devine o resursă. Cum ar fi fost, însă, ca mamele din exemplele citate să aibă sprijinul, ajutorul, suportul unui partener? Dacă motanul ar fi fidel pisicii cu care s-a împerecheat și amândoi s-ar strădui să ajute nou-născuții, oare n-ar renunța la a mai omorî pe unii dintre ei?
Din punctul ăsta de vedere, poate că monogamia ne-a adus unde suntem – Homo sapiens sapiens tehnologicus. Poate de aia se plimbă acum șmecherul Starman printre stele, pentru că, la un moment dat, masculul om a rămas lângă femela lui ori ea lângă el, pentru mai mult decât momentul împerecherii. Și, încetul cu încetul, pentru și mai mult timp, pentru luni, pentru ani, mai rar pentru întreaga viață. Și nu neapărat pentru că îi lega unul sau mai mulți copii (deși sunt evidente avantajele dezvoltării copiilor, de-a lungul evoluției civilizației noastre, în familii cu mame și tați). Pur și simplu, pentru că el și ea au ales să rămână împreună.
Se zice că dragostea durează trei ani, ceva de genul, nu? Uite o chestie ce mi-a plăcut:
„If love lasts, this rollercoaster of emotions, and, sometimes, angst, calms within one or two years, said Schwartz. “The passion is still there, but the stress of it is gone,” he added. Cortisol and serotonin levels return to normal. Love, which began as a stressor (to our brains and bodies, at least), becomes a buffer against stress.” Sursa
Da, am ajuns să vorbesc despre dragoste pornind de la discuția cu Mihai, care a auzit vorbindu-se despre la radio, care radio vorbea despre dragoste post Valentine’s Day. Dar și eu m-am gândit la dragoste în ultimele zile, ba privindu-l pe Mihai scobindu-se preocupat în nas, ba privind-o pe pitică mâncând fără furculiță pâine cu ochiuri moi, cu gălbenuș pe bărbie, cu gălbenuș pe degețele, cu gălbenuș în păr.
From passionate love to compassionate love, cum pomenește articolul citat.
“Many theories of love, said Schwartz and Olds, propose that there is an inevitable change over time from passionate love to what is typically called compassionate love—love that is deep but not as euphoric as that experienced during the early stages of romance. That does not, however, mean that the spark of romance is quenched for long-married couples.”
Unde “compassionate love”:
– “It is distinct from altruism, compassion” – Wikipedia
– “Compassionate love involves feelings of mutual respect, trust, and affection while passionate love involves intense feelings and sexual attraction.” – Sursa
– nu înseamnă “Milă, compătimire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. compassion.” – Dexonline
– te face să te simți mișto:
Later edit: Poza e făcută în urmă cu doi ani, între timp Mihai a slăbit, geaca de piele flutură acum pe el, așa, la greu! Apoi, figura surprinsă în poză e intenționat șmecherită și orice asemănare cu Mr. Bean este pur întâmplătoare. Și improbabilă.
125 Comments
Înainte de a intra aici, tocmai îmi adusesem aminte că am găsit ieri pe facebook o întrebare: “Cum credeți că ar fi fost viața voastră acum, dacă v-ați fi căsătorit cu primul cu care v-ați culcat?”
Aoleu, aoleu, cum ar fi fost? Din câte țin minte, primul se visa soldat în Legiunea Străină. A ajuns, în schimb, alpinist industrial, are gemeni și e tot un pachețel de mușchi. Probabil aș fi ajuns ciur. :))
Am citit (pe net, în mai multe articole) că, la pisici, femelele se pot împerechea cu mai mult de un mascul în timpul “unui singur ciclu de călduri” şi sunt fecundate de toţi masculii cu care se împerechează. Deci pisoii gemeni, ca să le zic aşa, au, de multe ori, taţi diferiţi. Adică unei pisici ar trebui să-i fie fideli mai mulţi motani 😆 , ca să-i poarte fiecare de grijă progeniturii sale. Însă probabil că şi motanul are mai multe progenituri, născute în aceeaşi perioadă de mai multe pisici. Deci, spre binele pisoilor, un grup de motani ar trebui să-i fie fideli unui grup de pisici.
Apropo, în comuna primitivă se practica -- după cum mi-aduc aminte c-am învăţat la şcoală -- căsătoria în grup: un grup de bărbaţi erau soţii unui grup de femei. Poate că, pe-atunci, creierul nu era proiectat pentru “monogamie serială”; s-o fi revizuit proiectul între timp. 🙂
Oh, shit! Un banal “diseară luăm cina în familie” capătă proporții epice.
Un articol pe care ar trebui să-l citească fiecare femeie! 😀
Și da, ar fi fost bine ca mamele să aibă sprijinul unor parteneri în a-și crește puii, da-n unele cazuri mamele nu mai au demult partener, că și l-au mâncat imediat după consumarea actului sexual! 😀 Csf? Ncsf…
Anyway, nu cred că monogamia ne-a adus unde suntem, deoarece există și foarte multe specii de animale care sunt monogame. Dacă toate animalele ar fi poligame, spre deosebire de oameni, atunci am putea lua în considerare posibilitatea ca monogamia să ne fi ajutat să evoluăm. Dar așa…
Nu știu exact cum s-ar clasifica relațiile în care avem un mascul la mai multe femele. De exemplu, un cocoș la toate găinile din curte. Găinile sunt fericite cu el, iar el nu merge în curtea vecinului, deci avem monogamie? Poligamie? Un leu la mai multe leoaice. Din nou, tiparul masculului care își caută împlinirea prin mai multe femele, care îl acceptă drept unic partener, deoarece le ocrotește. Dar trebuie să fie și capabil să le ocrotească pe toate. Erau și la noi bărbați cu haremuri, dar de obicei regi. Nu cred că urmașii lor au dus-o rău sau au evoluat în direcții greșite.
Problema, în afară de bani, e că un bărbat de azi nu prea se descurcă, săracul, nici măcar cu o singură femeie. 🙂
Zic că ne-a ajutat monogamia, pe noi -- oamenii, după ce-am inventat uneltele, după ce am ajuns să ne deosebim destul de mult de restul animalelor -- respectiv după ce-am ajuns să domesticim animale, după comuna primitivă de care pomenea Arlech. Dacă la început oamenii erau adunați în “turme”, pe măsură ce s-a cristalizat societatea, a apărut diviziunea socială a muncii -- tu vânezi, eu gătesc -- s-a accentuat și individualismul, oamenii au ajuns la stadiul de Homo Homini Lupus (omul e lup pentru om). Egoismul ăsta văzut ca motor al evoluției, a condus, poate, la monogamie, în sensul că satisfăcea impulsul de posesiune, de control și implicit de apărare, protecție, securitate.
Nu știu, sunt idei, nimic bătut în cuie.
Totuși, într-o familie normală, cu doi părinți, liniște și pace, un copil se dezvoltă armonios. Poate așa ne-am dezvoltat și noi ca societate, pe temelia grupului social numit familie.
Din ce zici tu, mie-mi iese că mai degrabă monogamia a fost un rezultat sau o expresie firească a evoluției noastre decât evoluția un rezultat al monogamiei. Și cred că ăsta e adevărul. Cam la fel cu roata, care sigur că ne-a propulsat tehnologic mai departe, dar care a fost un produs al inteligenței umane și pe care n-am fi putut-o inventa fără să evoluăm de la stadiu de maimuță (presupunând că într-adevăr omul se trage din maimuță).
Nu neapărat. Odată ce tatăl a rămas lângă femelă și pui, ăia mici au avut parte de mai multă ocrotire și, implicit, de mâncare mai multă, mai consistentă. Chestie ce a ajutat creierul uman să crească tot mai mare și omul să devină tot mai deștept.
:))) Dacă ar fi așa, grașii ar trebui să fie cei mai deștepți oameni. Ce-are a face inteligența cu cât de mult mănânci?
Are de a face mai ales cu ce mănânci, dacă ne referim la evoluția unei specii. Din același motiv pentru carne consumul de carne în rândul oamenilor preistorici i-a ajutat să evolueze. Știi tu, în loc să mestece toată ziua frunze și legume, omul și-a tăiat o felie de carne. În timp, a ajuns să aibă gura mai mică și creierul mai mare.
Sunt de acord. Ca să mănânci carne (pe vremea aia) trebuia să vânezi, şi ca să vânezi nu trebuia să fii doar mai voinic şi mai curajos decât ca să culegi, trebuia să fii şi mai ingenios, şi asta măreşte creierul. 🙂
Și la fel ca să te protejezi de prădători.
Da, Aldus, dar vânătoarea ridica probleme în plus. Nu era vorba doar de uciderea unui animal, ci şi de urmărirea şi de încolţirea unui animal comestibil (care, spre deosebire de prădător, nu vine la tine, ci fuge / se ascunde de tine). În plus, de prădător poţi scăpa şi fără să-l ucizi, dacă eşti iute de picior şi ai noroc, dar ca să mănânci un animal trebuie să fii neapărat în stare să-l omori.
Mi-ai amintit de o vorbă a indienilor, care susțin că ești ceea ce mănânci. Doar că aceiași indieni te-ar contrazice legat de consumul cărnii.
Din punctul meu de vedere, te scalzi într-o supă de premize eronate.
Există specii de animale monogame, și dacă vom căuta, cred că vom găsi unele care ne întrec cu mult pe noi, oamenii, la capitolul fidelitate, pentru că noi suntem niște animale ipocrite. Susținem monogamia pe față, în timp ce pe furiș, deseori o încălcăm. Așadar, există animale care probabil ne întrec la capitolul ăsta, și atunci de ce nu sunt ele mai evoluate decât noi? Sau am putea încerca să le comparăm cu speciile de animale care nu sunt monogame; mă îndoiesc că primele le vor fi superioare celor din urmă.
La fel, există specii de animale carnivore, în timp ce omul este omnivor. Dacă consumul cărnii este așa o mare chestie, de ce nu au ajuns acele specii deasupra noastră în lanțul trofic?
Rămâne și să demonstrezi că vegetarienii sunt mai bolnavi, mai proști și mai puțin evoluați decât ceilalți oameni, precum și faptul că nu au mai deloc timp liber, ocupați fiind cu veșnicul mestecat al frunzelor de păpădie! 😆
Nu rămâne să-ți demonstrez nimic, man, am zis ce-am avut de zis: faptul că ambii părinți au avut grijă de copii și i-au hrănit cum au putut mai bine i-a ajutat pe aceștia să se dezvolte mai bine fizic și psihic, de unde și evoluția speciei.
Cudi, că un copil are nevoie de o familie iubitoare și armonioasă este cât se poate de adevărat. Țin minte cum, când eram mic, i-am auzit o dată pe bunicii mei certându-se (se înțelegeau foarte bine, dar probabil că se mai și certau din haști în paști, ca orice cuplu): am fost afectat, m-a durut. Deci da, e minunat să ai o familie iubitoare, care să aibă grijă de tine. Dar că de aici evoluția speciei noastre, Dumnezeule! Tu chiar crezi asta, la modul serios? Dă-mi și mie ce-ai fumat! 🙂
Dacă ar fi atât de simplu, toate speciile de animale monogame ar fi la fel de inteligente și evoluate ca noi. Cum, bre, să zici că în asta constă cauza principală a evoluției omului? 🙂 Beats me. Ce simplu ați rezolvat voi totul! 🙂
Vezi că trollezi!
Nu, Aldus, nu-i vorba de certuri între cupluri, Jesus, încearcă să privești din perspectivă, din avion. Gândește-te cum a scăzut rata mortalității infantile doar pentru că ambii părinți s-au implicat în protejarea, creșterea ălora mici. Apoi, imaginează-ți poligamia de dinainte și hai s-o luăm altfel, ca să fie cu bonus pentru monogamie. Îți dai seama ce ravagii făceau bolile cu transmitere sexuală? Cum dădea în ei cu gonoree, candidoze și altele? Ce de infecții, ioc antibiotice? Monogamia le-a lungit speranța de viață.
Doi la zero pentru monogamie: hai că se poate!
Cum adică trolez? Am glumit în primul comentariu, de exemplu cu faptul că pasajul acela trebuie arătat oricărei femei, dar aia a fost glumă, nu trolaj. Iar după aceea a devenit o discuție seriosă. Nu vă trolez.
@Cudi
Ok, poate am citit eu greșit. Îți zic drept că pentru o fracțiune de secundă mi-a trecut prin cap că tot articolul e scris la trolaj, pentru a susține monogamia.
Deci monogamia are merite. De acord. Totuși, să spui că asta e cauza principală, motorul care ne-a propulsat înainte ca specie este deplasat și simplist. Ce, crezi că dacă pe vremea cruciadelor n-ar fi fost atâtea molime și epidemii, care au decimat oamenii pe capete, astăzi am fi fost mai evoluați? Bizară logică.
Oamenii ar fi evoluat oricum. Au evoluat în timp de pace, au evoluat în timp de război. Au mers înainte. Iar genii am avut și din familii cu posibilități, și dintre copii ai străzii. Ce zici de sclavagism sau de exploatarea țăranilor de către moșieri, atunci? Da, erau monogami, dar parcă nu o duceau atât de bine, lucrând de tineri în mine sau pe plantații. Societatea tot a mers înainte. De asta oamenii scriu la calculator în timp ce animalele continuă să se fugărească în junglă, pentru că oamenii sunt monogami?
Poți pune ce scor vrei tu în dreptul monogamiei, dar argumentele sau raționamentele pe care le-ai descris acum… mă rog. 🙂 N-am cum să-ți dau dreptate, pentru că, în opinia mea, ceea ce spui tu este greșit și reducționist. Exact de aia sunt oamenii așa de mișto, că-s monogami și deci copiii lor etc! 🙂
Ceva îmi dă cu virgulă.
Inteligența are de-a face cu dimensiunea creierului și cu timpul de a-l folosi. Când mănânci într-o oră carne ce te hrănește cât frunzele pe care le-ai mânca în 8 ore, ai câștigat 7 ore de uitat la stele sau de experimentat cu noi unelte.
Mai are de-a face și cu consumul de energie: creierul are ~5% din greutatea corpului, dar consumă ~30% din energia zilnică. Dacă nu mănânci mult și hrănitor, nu ai cu ce să susții un creier tot mai mare.
Da bre, am auzit și eu de o mulțime de vegetarieni care n-au timp nici să respire, de cât de mult le ia să mănânce! 😀
Acum pot mânca mâncare vegetală nutritivă, selecționată, crescută, adaptată și procesată de mâncătorii de carne ce au avut timp să se gândească și la altceva decât la unde e următoarea tufă comestibilă.
Dacă oamenii ar fi rămas vegetarieni, mâncatul ierbii le-ar fi ocupat tot timpul; prin urmare, ori ar fi rămas maimuțe rumegătoare până acum, ori ar fi dispărut, ca Paranthropus boisei.
De agricultură probabil n-a auzit nimeni de aici. Sunteți fenomenali! 🙂
Agricultura a apărut la multe mii de ani după trecerea pe dietă carnivoră. Dieta de carne le-a permis oamenilor să aibă timp să se uite la cer, la stele, să noteze anotimpuri, să prevadă ciclicitatea, să realizeze că pot cultiva ei plante etc.
Fenomenal, cum o dai, tot carnea ne-a făcut oameni!
Are de-a face cu ceea ce maninci, nu cu cit maninci. Daca hranesti copilul cu frunze, mai greu cu acizii grasi ( si nu aia care se gasesc in frunze ) care-s esentiali pentru dezvoltarea creierului, deci implicit a inteligentei.
Nici pe atunci nu se descurcau, dar aveau puterea să le întrețină. Știai că cei cu haremuri aveau și “funcționari” care se ocupau de bunăstarea soțiilor din harem? Și, desigur, erau eunuci ca să nu planteze urmași printre vlăstarele regale.
Păi din ce știu eu, castrarea e cel mai mare, radical și definitiv turn off. Nu prea văd cum s-ar fi putut ocupa eunucii de bunăstarea cadânelor, privați fiind de posibilitatea de a-și exercita funcția sexuală. Iar dacă ar fi să dăm crezare diverselor legende, regii se cam descurcau. 🙂
Scuze, am uitat că tu știi tot și n-are rost să mai argumentez. Nu-ș ce mi-a venit, zău așa!
Tu ai făcut niște afirmații categorice: nici atunci nu se descurcau, de aia erau puși eunuci. Eu am zis „din ce știu” și „conform legendelor”. Dacă este cineva dintre noi care „știe tot”, în orice caz, nu eu sunt ăla. 🙂
Dar te rog, ești invitatul meu să-ți argumentezi afirmațiile categorice. Sunt chiar curios de faza cu eunucii și de unde te-ai informat.
Afirmi că știi ceva.
Afirmi că este, nu că ar putea fi.
Afirmi că sunt privați, nu că s-ar putea să fie privați.
Dacă ai fi curios, te-ai informa singur. Mă întrebi pe mine doar ca să ai de ce te agăța și să duci discuția în ridicol.
Nu, serios, vreau și eu să văd unde scrie că eunucii întrețineau femeile din harem. Lași de înțeles că făceau sex cu ele și că sultanul era happy cu asta. Din câte știu eu, îi castrau pe amărâții ăia tocmai ca să nu se poată atinge de ele, să nu poftească la lugu-lugu. Iar dacă pofteau, făceau ceva în sensul ăsta și erau prinși, urma pedeapsa cu moartea.
“The harem was the ultimate symbol of the Sultan’s power. His ownership of women, mostly slaves, was a sign of wealth, power, and sexual prowess.”
Nu erau soții, erau concubine și sclave, deci nu avea cine știe ce atașament pentru fiecare în parte.
“The imperial harem also served as a parallel institution the sultan’s household of male servants. The women were provided with an education roughly on par with that provided to male pages, and at the end of their respective educations they would be married off to one another, as the latter graduated from the palace to occupy administrative posts in the empire’s provinces.[4] Consequently, only a small fraction of the women in the harem actually engaged in sexual relations with the sultan, as most were destined to marry members of the Ottoman political elite, or else to continue service to the Valide Sultan.[5]”
Concubinele erau, așadar, niște sclave ce erau școlite un pic, apoi măritate cu alții. Cică haremul avea vreo sută de apartamente. Vrei să spui că o sută de femei cu libido normal stăteau în apartamentele alea și brodau toată ziua și toată noaptea. Și, printre ele, se foiau eunucii, iar ele oftau și priveau în zare, iar noaptea se ferecau în iatace de frică să nu facă sex.
“The harem eunuchs and the harem organization were under the command of the Chief harem eunuch, who was also called the Master of the Girls (Kızlar Ağası) or Chief Black Eunuch. They supervised the quarters where the female population of the palace lived.”
“The Chief Black Eunuch was […] working […] in the confidence of the Sultan, to whom he had and arranged access (including his bedchamber, the ne plus ultra for every harem lady), also being his confidential messenger.”
Deci sultanul avea niște femei pe care le ținea ca să le mărite și nu prea se culca cu ele și ele erau păzite de oamenii lui de încredere, care aveau și erecții. Probabil că sunt și documente, tabloidele vremii, care să confirme sau nu.
Unde scrie că aveau erecții, Ketherius?
Man, de ce castrezi niște porci, de exemplu? Că ăia sunt închiși în grajd, deci nu există pericolul să meargă la pețit și să procreeze, dacă nu vrei tu să-i lași. Dar când sunt în călduri, fac urât. Îi castrezi tocmai ca să le tai apetitul sexual, după care nu mai ai treabă cu ei, s-au liniștit. Taurul castrat devine bou. Ai văzut tu bou în călduri? Crezi că la oameni e diferit?
Dacă regele, padișahul sau sultanul voia să le asigure parteneri sexuali femeilor din harem, ar fi putut apela la bărbați virili, nu la bieți eunuci. Eu unul cred că multe dintre aceste femei erau sau deveneau bisexuale.
Întreabă-ți rudele de la țară cum e cu castrarea animalelor, dacă pe mine nu mă crezi. Dacă ai mai mulți masculi, nu știu, porci, tauri etc și vrei să ții numai unul de montă, pe restul îi castrezi iar pe cel pentru montă îl lași necastrat.
Sincer, sunt uimit.
N-ai mai fi așa uimit dacă ai fi citit “O mie și una de nopți”.
Nici eu n-am citit-o cap-coadă, Mihai da.
Acum caută surse serioase ca să demonstreze că sultanii și califii își voiau femeile din haremuri întreținute, că oricum nu aveau timp/energie să le fută pe toate. Că le oferea cadou pe alea “educate”, frumoase etc.
Sincer, mă îndoiesc că va găsi sursele respective și prevăd că va petrece muult timp în fața laptopului. Nici n-a intrat bine pe ușă și a sărit pe Encyclopaedia Britannica, fără succes.
#crossfinger
Cudi: și eu știu tot așa.
Cudi, deci eunucii din O mie și una de nopți erau virili?!?
Aldus, asta e, te-ai născut în epoca greșită… :))
Primo, nu sunt eunuc. Secundo, întrebarea era serioasă. M-am declarat uimit că Ketherius susține că eunucii aveau erecții; tu mi-ai spus că n-am citit 1001 de nopți.
În carte aveau erecții.
Da, glumeam, în ciuda seriozității tale. Și glumesc și când spun că acum putem răsufla cu toții liniștiți, știind că --!terțio-- prețioasa ta comoară e funcțională.
M-ai făcut curios cu erecțiile eunucilor din 1001 de nopți. Poți da un citat? Eventual într-un articol, cred că ar fi mișto de comentat.
Am tradus anul trecut o carte (https://nemira.ro/razboiul-la-lumina-zilei-seria-demon) în care eunucii au erecţii; sunt cât se poate de virili, dar nu pot procrea.
E drept că respectiva carte se încadrează în genul “fantasy”, numai că treaba cu eunucii nu ţine de partea fantastică a poveştii, adică nu scrie nicăieri că virilitatea le-ar fi fost dată de vreun tratament miraculos.
Păi, Vero, testosteronul -- principalul hormon masculin -- e secretat de testicule. La bărbat e responsabil printre altele cu libidoul, iar în lipsa libidoului nu știu dacă eventualele erecții, în caz că mai există!, se pun.
E scris cu picioarele, am adăugat eu câteva diacritice, da-i de pe Wikipedia.
Aldus, nu pot să te contrazic.
Dar voi aţi vorbit aici despre “1001 de nopţi”, aşa că v-am spus şi eu ce-am citit într-o poveste, în care autorul ar fi putut foarte uşor să inventeze o explicaţie fantastică pentru virilitatea eunucilor, dar nu s-a ostenit -- ca şi cum n-ar fi fost necesar. Sau o fi zis: “Lasă că merge şi aşa, fraierii nu se prind.” 😀
Poligamie serială:
https://www.youtube.com/watch?v=WY0xoPT9M6k
:))
Tare!
Apropo de alt harem: cică masculii furnică, când se apropie de o colonie de furnici, sunt reperați de îndată. Muncitorii furnici îi prind, rup aripioarele masculilor și îi trimit fuga la regină, pentru împerechere. Repede, până nu mor. (am citit cu pitica despre furnici recent, cică au camere pentru depozitarea hranei, au camere pentru îngrijirea puilor furnică. Mai mult de atât, au până și camere de relaxare… M-a întrebat Mihai: și ce fac acolo? I-am răspuns prompt: se relaxează, ce să facă?!)
Creierul uman nu este sensibil afectif-sentimental. Este doar un procesor ‘rece’,care preia informatii din exterior prin cele cinci simturi, le prelucreaza si le transmite prin sistemul nervos în microuniversul interior complex, al fiintei umane. Doar inima are capacitatea sensibilitatii, afective, emotional-sentimentale, iar din ‘camarile’ ei toate celelalte organe ale corpului sunt afectate de impulsurile perceptiei ei, (a inimii).
O zi buna, dragii mei !
Mă intrigă faptul că noi asociem trăirile emoționale cu inima, când ele se întâmplă în creier și sunt rezultatul schimbării de proporții între niște hormoni ca dopamina, serotonina, ocitocină etc. Probabil pentru că unii dintre hormoni afectează și ritmul cardiac? Nu știu, nu-s contabil.
Și eul tot cu inima îl asociem. Că nu spre cap ducem mâna când spunem „eu”, ci spre piept. Iată ce chestie, că creierul omului nu-și poate explica de ce intuiția îl face să ajungă la concluzii, din punctul lui de vedere, eronate! 🙂
Poate că gestul de a duce mâna spre inimă e un comportament dobândit, c-așa am văzut/învățat că se face.
Așa e. Plus că în creier nu există senzori pentru nimic, deci nu putem simți ceva ce se întâmplă în creier, deci nu o să ducem niciodată mâna la cap din dragoste sau din nici o altă emoție.
S-a demonstrat că în creier sunt localizate și gândirea și simțirea. Demonstrația a fost cât se poate de directă și de necontestat. Când eu fost eliminate părți din creier, pacientul a pierdut funcțiile localizate în părțile extrase. În timp și parțial unele funcții au “migrat” în alte zone ale creierului, nefiind o migrare propriu-zisă, ci alte zone ale creierului s-au specializat în a efectua o funcție ce a fost înlăturată împreună cu țesutul cerebral unde se procesa.
Cândva, un artist a cântat într-o poezie despre cum inima este sediul real al omului. Pentru toți cei care au trăit-o, poezia a fost lipsită de orice echivoc. În ea, autorul a sugerat despre cum omul fără inimă, chiar dacă are creierul perfect funcțional, va trăi o viață rutinată și anostă, fără să simtă, fără să iubească, fără să râdă și fără să se bucure de răsăriturile și apusurile de Soare.
Ducem mâna la inimă pentru că o simţim bătând mai repede, mai puternic, când suntem obosiţi, speriaţi, emoţionaţi. Iar ăia din comuna primitivă n-au avut de unde să ştie că e doar o pompă care funcţionează în regimul comandat de creier, au luat-o drept sediul simţirii. Ce face creierul şi ce fac glandele hormonale nu simţim, s-a aflat destul de târziu care şi cât de important le e rolul.
În plus, spunem de multe ori inimă cu sensul de suflet. “Te iubesc din toată inima” sau “te iubesc din tot sufletul” e tot aia.
De acord cu tine, Arlech.
Dacă ar fi un gest învățat, și nu intuitiv, cum îl cred eu, atunci ar fi ușor să ne dezvățăm de el. Dar ție ți se pare natural să duci mâna la cap când spui eu? Încearcă! Uite, eu îți „prezic” că după un timp, o să revii cu mâna la piept. 🙂 Putem face și pariu.
În general, evoluția a păstrat caracteristicile și comportamentele ce au favorizat supraviețuirea și reproducerea. Așa că, cel mai probabil, monogamia a ajutat supraviețuirea oamenilor primitivi și nu numai a lor -- există și alte animale sau păsări ce formează cupluri pe viață și cresc puii împreună.
Da Keth, exista si alte vietati care formeaza cupluri pe viata, instinctual, însa diferenta o face constiinta si constientizarea binelui si raului, luminii si întunericului, vietii si mortii, frigului si caldurii, daca aceasta (constiinta/constientizarea) este treaza.
Am citit de trei ori postarea dumitale dar…am observat ca se vorbeste { inclusiv in replici } doar despre dragoste si despre ce-a scornicit din fantana adanca a intelepciunii ei , o doamna din Franta . Nici in postare si nici in replici { nici macar in replica lui Iosif de la care…chiar aveam oarece pretentii } n-am vazut nici macar odata vorbindu-se despre IUBIRE . Mare pacat caci , NICIODATA o persoana care IUBESTE n-ar fi dispusa sa-si imparta iubirea decat intre persoana iubita si…cel mult copii lor , nici macar parintii lor . Dragostea in schimb…aici este vorba despre cu totul si cu totul altceva , dar in nici un caz , nu despre iubire . Dragostea insemneaza respect reciproc si …chiar altruism intre parteneri si insemneaza ca , ai arati partenerului greselile pe care le face sau , le-a facut in timpul parteneriatului . Iubirea inseamneaza ca , pentru tine , partenerul tau este UNIC si este deasupra a tot ce-nseamna bine si rau . Dragostea , ” dragostea durează trei ani, ceva de genul, ” adica cum spui dumneata Cudi sau , cum spun unii adica , fix cat dureaza mierea din acel quelque chose , care poarta numele de ” luna de miere ” . Spunea Francoise Villon { adica , tot un francez 😉 } ca , ” luna de miere ” este de fapt un butoi ce are in el…miere , dar mierea este dispusa doar intr-un strat mai gros sau …. mai putin gros . De regula , acel start de miere este destul de subtire si , sub el vezi cu dezgust , din nefericire , DUPA CE-AI LINS MIEREA >:( ca , de fapt acolo , se afla KKT , mult KKT . Ai terminat mierea…n-ai ce face si te ” delectezi ” cu KKT-ul , asta fireste daca nu iti gasesti intre timp , un alt ” butoi cu miere “… o alta “dragoste ” . Si Giovanni Boccaccio a abordat subiectul , in arhicunoscutul Decameron . Deci , disputa este veche . Iubirea in schimb….este dulce pana cand moartea ai va desparti pe cei doi . Comparatiile pe care le faceti intre oameni si anumite specii de animale , sant total deplasate iar asta o spun , pentru a fi cat mai elegant vis a vis de postare si … comentarii . ” Dar și eu m-am gândit la dragoste în ultimele zile, ba privindu-l pe Mihai scobindu-se preocupat în nas, ba privind-o pe pitică mâncând fără furculiță pâine cu ochiuri moi, cu gălbenuș pe bărbie, cu gălbenuș pe degețele, cu gălbenuș în păr.” Si concluzia dumitale care-i ? Mai ai sentimente de dragoste vs. Mihai sau te-a scarbit total si te gandesti foarte serios la …. poligamie ? Nu-i problema pentru voi caci Utah , nu-i prea departe iar la Salt Lake , exista inca , o pista numai buna pentru acel Ducatti cu care mi-ai facut mult sange rau doar la vederea pozei >:( . Eu am avut in tinerete doar o amarata de JAWA de 1.25 , stie Mihai despre ce-i vorba . Parerea mea este ca , daca aceia ce ne-au creat , acele fiinte superinteligente pe care azi le numim Dumnezeu si care au construit specia umana , daca alora le-ar fi parut poligamia drept ceva excelent pentru noi , pentru viitorul nostru ca specie …probabil c-ar n-ar fi ezitat s-o plaseze in informatia genetica a speciei umane . Fireste ca , intr-o atare situatie barbatul s-ar fi putut descurca azi si cu mai multe femei , dezamagindu-l astfel pe … Aldus . Daca aia au incarcat in informatiile lasate pentru specia umana monogamia…probabil ca au stiut ei ceva , n-or fi fost aia atat de ” marginiti ” . Inainte de-a incheia , rugandu-te umil sa-mi ierti lungimea , poate excesiva , comentariului , imi permit sa va spun un fel de zicatura golaneasca { de prin Ferentarii -- Rahova al tineretilor mele } ce are o vechime apreciabila , de pe vremea cand ORAL , insemna doar…PRIN INTERMEDIUL VORBELOR si nu altceva , chiar si-n Ferentari 😉 . Atentie , aceasta zicala golanesco- romaneasca este valabila pentru amandoi : si pentru dumneata si pentru sotul dumitale ! Iata zicala : DACA-TI CUMPERI UN KKT , ESTI OBLIGAT SA-L MANANCI SINGUR , DACA IN SCHIMB , ITI CUMPERI O SAVARINA….ESTI OBLIGAT S-O IMPARTI CU ALTII . Chiar daca va poate parea ceva aiurea , are totusi mare legatura cu postarea dumitale caci , este fix diferenta dintre IUBIRE si DRAGOSTE . Respect , precum si dorinta de-a avea amandoi un weekend de exceptie , asta va transmit din Bucuresti -- Romania … tara de tot KKT-ul . >:(
Marian, eu nu cred că dragostea durează trei ani, dimpotrivă, citam că, în timp, dragostea se transformă din stres în scut antistres. Și când am zis de Mihai care se scobește în nas, de pitică care se mânjește până la coate mâncând ochiuri moi, am zis cu drag. Am vrut să las de înțeles că nimicuri dintr-astea sunt fericiri pentru mine.
Mie “iubirea” imi pare a fo overrated. Un soi de morcov care atirna in fata magarului. Desigur, e frumos si comfortabil sa ti se urce hormonii la cap ( a se citi ” indragosti” ) … cind ai 20 de ani si esti debil emotional pentru ca inca nu ai apucat sa te maturizezi. Insa dupa 20 de ani, mie imi pare a fi pura debilitate emotionala sa mai frec menta cu indragosteala ori cu dragostea,precum pustanii cu cosuri pe frunte, zau ! So …I don’t need it !
Fire, doar nu vrei să zici că ți-e totuna că bărbatul tău e bărbatul tău și nu oricare altul. Ții la el. E exagerat să presupunem că-l iubești și că viața ta e mai frumoasă alături de el?
Cudi, stai ca eu vorbeam despre cu totul altceva ! Omu’ meu e omul cu care imi impart viata si toate cele, omul de baza, partenerul de incredere. Desigur, afectivitate exista, ca nah, ti-e drag si motanu’, daramite barbatul ! De buna seama ca l-am ales pe el pentru ceea ce este ca om si potentialul pe care il are, si nu pentru ca aveam fluturi in stomac, indragosteala si alte rahaturi. Si nu imi e totuna daca el imi este sot sau Nea Caisa, ca nu l-am tras la sorti, ci l-am ales dupa indelungata chibzuinta rationala, ca trebuia sa corespunda din multe puncte de vedere.
Altceva incercam sa spun cu dragostea : ceva de genul ca daca eu ca fiinta individuala am nevoie de dragoste, de sex, de indragosteala si alte balarii emotionale, rezulta ca eu am o carenta afectiva, o debilitate emotionala, o gaura neagra in suflet care cere mereu iubire pentru a ma simti … intreaga. E ca si cind nu sunt intreaga, nu sunt completa, nu sunt de sine statatoare ci sunt dependenta de prezenta/ iubirea unei alte fiinte care sa ma completeze pentru a fi in sfirsit … intreaga !
Mno, asta din punctul meu de vedere este o mare problema : sa nu fiu eu in stare sa fiu pe picioarele mele independenta si completa … naspa, nasol. La 20 de ani se accepta, ca e natural sa fiu debila emotional, sunt in crestere, vorba aia. Dar dupa 20, e cu bubita, in opinia mea. De asta zic eu ca dragostea e overrated in societatea umana. Sa nu fiu eu capabila sa fiu psihic intreaga si completa, ci mereu sa am nevoie de cineva care sa ma ” ajute”, completeze, spune-i cum vrei … asta-i motiv de panica pentru mine. Imi suna clopotelul de alarma si imi arata ca am o mare problema de rezvolvat cu mine insami, in psihicul din dotare.
Fire, înțeleg.
I hope so, Cudi, ca eu nu prea le am cu explicatu’ !
Am fost in ambele situatii, dar pot sa-ti spun “cu mina pe inima”, ca sa citez un clasic in viata, ca ma simteam ( din punct de vedere rational ) ca un coor cind eram pe la 20 de ani, cu nevoia de dragoste, indragosteala, suferinta, dramolete, joculete, nevoie de sex, whatever.
Era infiorator de umilitor sa ma simt ca o mascota, o papusa controlata de emotii si instincte ( sexuale ). Eram un fel de a cincea roata la caruta in propria mea viata. Nu eu eram decidentul in viata mea, ci corpul cu emotii debile si nevoia de sex. Asta e si motivul pentru care am asteptat sa fac 30 de ani ca sa ma casatoresc ; am considerat ca la 20 de ani sunt mult pre adebila emotional ca sa pot lua asa o decizie rationala importanta precum casatoria.
Finnaly, acum vorbesc de muuulti ani from the other side : infinit mai bine si mai demn, fara debilitati ( eu asa le consider, fiecare cu pasarelele lui ). Cel putin, nu mai sunt a cincea roata la caruta in propria mea viata.
Fire, mă ia cu groază când îmi amintesc cum mă îmbrăcam în liceu (porecla mea era Bacovia). Am avut o adolescență chinuită, prietenii mei din liceu și facultate erau ciudații grupei și căminului. Și nu erau mulți. Și nici prieteni adevărați nu prea erau. În fine, am rămas aceeași ciudată. Ce pot spune e că am căutat mereu în omul de lângă mine -- soț/iubit -- un cel mai bun prieten, apropo de dragoste.
@Fire Stiam despre doua persoane { Karatzali se numeau } , doi medici care la 20 de ani , in timpul primei conflagratii modiale s-au cunoscut , s-au casatorit si-au fost impreuna inclusiv in perioada WWII , ca medici militari pe frontul de Est . In 1956 , chiar dupa Revelion … la cateva zile , amandoi au fost arestati si , acolo la Cercetari Penale , el a murit anchetat fiind iar ea , la o ora diferenta asteptandu-si randul la interogatoriu . Asta cum iti pare : doar dragoste sau , iubire ?
Marian, nu stiu ce este, ca e problema lor , nu a mea. Emotiile altora nu-s treaba mea.
Fire, eu cred ca tu apartii unei specii si dimensiuni prea putin cunoscute pe Terra, iar evolutia ta s-a realizat pe o alta ramura si într-o directie altfel decât cea a majoritatii speciei homo sapiens sapiens. No offence !
Am râs.
Si eu.
E de bine !
Am stat ceva pe gânduri, dacă să pun sau nu un comentariu, Cudi, la articolul acesta, că tocmai ce-am zis că voi rămâne doar un cititor tăcut. Și acum mă sucesc, în mod ipocrit, și vreau să zic ceva. Ce risc? Să nu-mi apară comentariul, dar tu l-ai citit, deja. Adică mi-am atins scopul, nu? 🙂
Uite ce voiam să zic: nu cred că monogamia salvează „omenia”. Nu cred că legile supraviețuirii în lumea animală interferă atât de mult cu cele ale supraviețuirii umane.
Dar cred că orice pui uman are nevoie de doi părinți ca să se simtă în siguranță. Chiar dacă asta e doar o percepție subiectivă, fiindcă un copil cu doi părinți șomeri care-l culcă înainte de cină, fiindcă n-au ce pune pe masă nu e mai fericit decât copilul unei mame singure care crește din pensia alimentară a tatălui natural, întâmplător foarte bogat.
Indiferent ce s-a discutat sub articolul tău, poligamia oficializată, după părerea mea, e un rău evident, care transformă cuplul în utilizator și utilizată. Copiii pot fi păcăliți cu recompense, cu petreceri spectaculoase de ziua lor, dar sunt imposibil de mințit asupra raportului real dintre părinți. Din nefericire, majoritatea copiilor, ca niște mici animale de pradă ce sunt, aleg și recunosc drept șef părintele mai potent financiar. Articolul tău conține vreo cinci-șase teme care ar trebui dezbătute pe rând. Și ar fi păcat să-l lași așa, împachetat.
Cu scuzele de rigoare, dacă te-am deranjat! 🙂
Renata, nu știu de ce îți ceri scuze și-ți faci probleme cu comentariile, nu ți-am zici să pleci și nici n-am zis că m-ar deranja prezența ta, Jesus. Și nici n-am lăsat vreodată de înțeles că aș vrea să-ți închizi blogul, apropo de “nu mor caii când vor câinii”. Altfel, mă bucur c-ai trecut pe aici.
De acord cu tine în ceea ce privește copilul cu părinți șomeri, copilul cu mamă și pensie alimentară. Oficializarea monogamiei nu e neapărat un “rău evident”, părerea mea, dar e degeaba, e birocrație, e ștampilă-n frunte -- însă nu despre asta vorbeam.
Am spus monogamia a oferit niște condiții omului preistoric de a se dezvolta mai bine, de a deveni tot mai inteligent, de a se remarca în lumea animală, până la a o domina. Copiii oamenilor sunt infinit mai tâmpiți și greu adaptabili decât majoritatea puilor de animale. Câtă vreme le ia puilor de oameni să meargă pe picioarele lor, să se poată hrăni singuri, să mestece, să se ferească de pericole? Puii de animale sunt vigilenți și descurcăreți imediat după naștere, în schimb omul cu copilăria lui… Era în avantajul speciei noastre ca tatăl să rămână lângă mamă, să o ajute.
“Cel puțin până în secolul al II-lea e.n. iudaismul a permis poliginia, dar niciodată n-a permis poliandria.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Poligamie)
Vreau să zic că omul preistoric nu prea a trecut direct la monogamie. Poligamia a fost admisă încă multă vreme, în multe locuri. Şi încă mai este pe câte undeva.
Şi, Renata, nu sunt de acord că poligamia (adică poliginia -- vezi linkul de mai sus) admisă transformă cuplul în utilizator şi utilizată. Asta e concepţia noastră de femei crescute într-o civilizaţie bazată oficial pe monogamie.
Eu sunt de părere că un bărbat poate iubi mai multe femei în acelaşi timp; OK, nu pe toate cele 100 sau mai mult de cadâne din haremul unui sultan/nabab poligam, dar vreo două, trei, da. Cred şi că o femeie poate iubi simultan mai mulţi bărbaţi. Doi cu siguranţă. Şi mama era de aceeaşi părere, fiindcă mi-a spus la un moment dat: “Să nu-l alegi pe cel pe care-l iubeşti cel mai mult, ci pe cel care te iubeşte cel mai mult.” 😛
Arlech, da, chiar și acum mai există poligamie. Iar secolul al doilea e istorie recentă dacă privim din perspectiva milioanelor de ani de evoluție umană. Eu zic de mai în trecut, de vremea când omul a făcut un pas înaintea celorlalte animale. Probabil că atunci era în interesul speciei să ni se întipărească în memoria genetică comportamentul ăsta monogam.
Repet, e o teorie, nu e bătut în cuie că așa ar fi fost.
Cudi, eu am vrut să zic că:
-- acest comportament monogam NU a apărut pe scară largă atât de timpuriu cum spui tu, adică în preistorie, căci poligamia a fost în floare până relativ recent (de ex., secolul al II-lea e.n. la iudei);
-- poligamie nu înseamnă doar un bărbat cu mai multe soţii, se poate şi invers (avem şi un exemplu legendar, în Mahabharata), aşa că pică treaba cu “utilizator & utilizată”. (Nu ţi-ar fi plăcut să ai doi bărbaţi frumoşi, forţoşi şi iubitori, care să le poarte -- amândoi -- cu devotament de grijă tuturor copiilor tăi? 😀 Pe Renata n-o întreb, că ea nu vrea copii.)
Ăăă, nu? Am renunțat și la primul, chit că nu aveam “rezerve”.
Ai renunţat pentru că nu era aşa cum îţi doreşti să fie un soţ -- şi găsesc că bine ai făcut.
Dar mai sus mă refeream (mai în glumă, mai în serios) la nişte bărbaţi cărora nu ai ce le reproşa. 🙂
Arlech, hai că am luat și eu Wikipedia în brațe și am mai aflat o chestie interesantă:
-- “Although an Egyptian man was free to marry several women at a time, and some wealthy men from Old and Middle Kingdoms did have more than one wife, monogamy was the norm.” -- aceeași idee, cum că oameni de rând erau monogami, poligami erau liderii, e valabilă și pentru Mesopotamia, Asiria, Babilon. https://en.wikipedia.org/wiki/Monogamy
Cudi, păi e normal. Din câte ştiu eu, statistica zice că, în general, se nasc mai mulţi băieţi decât fete, însă numărul femeiilor în viaţă îl depăşeşte pe al bărbaţilor, fiindcă femeile trăiesc mai mult -- deci femeile în plus sunt babe.
Ceea ce înseamnă că n-au existat niciodată, nicăieri, atât de multe femei încât să-i revină fiecărui bărbat câte două trei. Aşa că, având în vedere că bogaţii îşi permiteau să le colecţioneze cu zecile, săracii se puteau considera norocoşi dacă găseau una. Ceilalţi nu puteau decât să devină “gay” şi să se iubească între ei într-o veselie.
Săracii erau monogami fiindcă n-aveau de ales, nu fiindcă li s-ar fi întipărit monogamia în sânge. Dimpotrivă, poligamia le stă bine mersi acolo şi acum, şi puţinii care se mulţumesc cu o singură femeie (adică nu-şi înşeală nevasta sau iubita) o fac fiindcă sunt în stare să-şi înfrâneze instinctele.
Aici sunt de acord cu tine, Arlech. Fidelitatea e test greu pentru bărbați…
😆
Ah, da, poligamie oficializată a zis Renata, nu monogamie oficializată cum am citit greșit eu.
Să mă corectez, actunci -- poligamia oficializată e un rău evident, da, este!
Și eu zic că mai bine să rămână neoficializată! 🙂
Renata vorbea de oficializarea poligamiei, nu a monogamiei.
Renata, dacă tu asta ai înțeles din ce ți-a zis Cudi data trecută, că nu mai ești bine-venită aici sau că o să-ți șteargă comentariile… dă-ți foc la valiză. 🙂
@Cudi
În cazul ăsta, articolul tău e bazat pe o flagrantă eroare de logică: aceea că folosești o cauză intermediară (monogamia) pe post de cauză primară. De fapt, ce voiai tu să spui dar n-ai chiar reușit să ajungi acolo este că iubirea, grija și armonia dintr-o familie sunt cele care au făcut posibile o evoluție mai rapidă a speciei umane. Faptul că întâmplător monogamia a oferit, zici tu, acest cadru armonios este secundar. Dacă într-o familie cu o mamă și doi tați, toți cei trei părinți ar fi atenți, iubitori și grijulii cu copiii, atunci copiii ar putea evolua și mai frumos decât într-o familie monogamă.
E fix invers: copiii oamenilor au intrat pe o altă curbă evolutivă tocmai pentru că omul era deja evoluat și atunci ei n-au mai avut nevoie să se apere de prădători, încă din prima zi de după naștere. Dacă noi ne tragem din animale, atunci evident că la origini și copiii noștri erau agili din prima zi. De ce nu mai sunt agili acum? Că nu mai au nevoie, pentru că deja am evoluat. Și nu invers, că noroc cu evoluția, că altfel copiii noștri cei lipsiți de agilitate ar fi fost rași de animale! 😀
Dacă am pornit de la stadiul de animal, atunci am fost și noi la fel de agili la început. Am pornit de pe un teren egal.
” It was already known that the brains — and skulls — of developing babies can’t grow bigger than they do in the womb (on average) because they wouldn’t fit through the mother’s pelvis. The study found that a nine-month gestation period (again, on average) is likely the longest that a woman could safely sustain the accelerated metabolic rate required during pregnancy.
But self-sufficiency of mammal newborns is dependent on more than a species’ size and metabolic rate, Dumbacher added. “It’s also determined by the ecology of the species, and how much of their behavior can be coded in instinct versus how much has to be learned from their parents,” he said.
In other words, the more information about behavior that a juvenile has to absorb from adults of its own kind, the more important the role of long-term parental care is in integrating a young newcomer into the patterns and practices of the group.
That starts to explain the long road that a human baby must travel from helpless newborn, to child, to adult, considering how much they need to learn from their parents about communication and social behavior.” -- https://www.livescience.com/54605-why-are-babies-helpless.html
Pe de altă parte, nici măcar puii cimpanzeilor -- apropiați speciei noastre -- nu sunt agili din prima zi și nu pot supraviețui multă vreme fără îngrijirea adulților. Stau și până la cinci ani după mamă, observând, învățând comportamente. Sunt alăptați ani de zile.
E ok și cu eroarea flagrantă de logică, probabil ai dreptate în unele privințe.
Cudi, din partea îngroșată în continuare:
rezultă că în momentul în care puii de oameni au început să devină mai puțin agili, oamenii erau deja evoluați (deoarece modul lor de viață nu mai putea fi preluat aproape exclusiv instinctual, ci trebuia învățat de către părinți; adică balanța instinct/învățare de la părinți era deja înclinată în favoarea învățării). Comportamentul uman era deja atât de evoluat încât nu mai putea fi codat în instincte și trebuia deprins prin învățare, fapt ce a făcut ca puii de oameni să-și schimbe dinamica evolutivă.
Reiau citatul, pentru că nu s-a îngroșat în blockquote:
„But self-sufficiency of mammal newborns is dependent on more than a species’ size and metabolic rate, Dumbacher added. “It’s also determined by the ecology of the species, and how much of their behavior can be coded in instinct versus how much has to be learned from their parents,” he said.”
Aldus, nu cred că oamenii au fost vreodată la fel de agili ca animalele. Am pornit defavorizați de soartă. Erbivorele și carnivorele prădătoare aleargă mai repede decât omul. Evoluția umană a însemnat o involuție ca animal (am pierdut ghearele, blana…), am câștigat, în schimb, în complexitatea modalităților de deplasare/apărare și în inteligență. Asta, dacă într-adevăr ne tragem din maimuțe hominide. (Eu am dubii, încă, din motive pe care le-am descris de multe ori și nu le mai repet.)
Poate că și Cudi și-a disipat discursul pe multe paliere. Ar trebui să vorbim despre o monogamie ancestrală și o monogamie modernă. Despre cât ar trebui să dureze monogamia/cuplul parental, pentru ca descendentul să se dezvolte optim. Cu alte cuvinte, cât are nevoie copilul de cuplul său parental? Până în adolescență? Până la maturitate? Dar dacă părinții se separă înainte de-a-i percepe el ca tată și mamă? Și, apropo de monogamia serială -- când e mai mulțumit un copil: când crește cu un singur părinte sau când dobândește încă unul, pe parcursul vieții?
Eu cred ca un copil e mai multumit cu un tatic in plus, decit sa traiasca doar cu mama. Pentru un copil nu are nici o importanta daca e taticul biologic sau cel de adoptie, ci conteaza doar ca taticul ala sa fie de calitate si sa se poarte cu copilul ca un adevarat parinte. Pina la urma, copilul are nevoie de protectia tatalui si nu de ADN-ul lui, ca sa traiasca multumit si sa se dezvolte armonios.
Problema nu e la copil, ci la tata. Daca tatal de adoptie are un nivel de dezvoltaare mintala si emotionala care se ridica desupra comportamentelor de meltean gen ” nu-i singele meu”, ” il tolerez doar pentru ca..”, eu zic ca e perfect ok pentru copilul ala. Nu ADN-ul la comun cu copilul te face un tata bun, ci cu totul alte treburi, pe care copilul le vede si le simte si asta e tot ce conteaza. Decit cu un parinte biologic lipsa, mai bine cu un parinte adoptiv in plus : unul care imi poarta de grija, e atasat afectiv si e un adevarat tata. Iar asta nu e utopie. Parerea mea.
Subscriu cu modul obiectiv al perceptiei tale,mai cu seama ca nu ai trait personal aceasta experienta. Felicitari Fire !
Toate bune şi frumoase, numai că, dacă mama o dă pe “monogamie serială”, tatii se tot schimbă: dispare tatăl natural şi apare tatăl adoptiv nr. 1, dispare tatăl adoptiv nr. 1 şi apare tatăl adoptiv nr. 2, dispare tatăl adoptiv nr. 2 şi apare tatăl adoptiv nr. 3… şi tot aşa. Iar dacă respectivul copil nu rămâne cu mama naturală, ci cu tatăl, se perindă mamele. Poate copilului îi e mai bine la bunici, dacă sunt destul de bătrâni ca să fi ajuns la capăt de serie. Sau, dacă nu, poate-şi găseşte un loc la orfelinat, unde rotaţia personalului ar putea fi mai lentă decât schimbarea partenerilor în cuplurile din împărăţia monogamiei seriale, unde s-a stabilit că dragostea ţine trei ani.
Sau poate daca parintele in cauza nu s-ar combina / casatori cu cineva doar din motive ” fluturi in stomac + mincarime in coor”, ar fi mult mai putine rahaturi de genul descris de Arlech. Majoritate se combina exclusiv pe baza de emotii, iar dupa o vreme, stupefactie maxima … descopera ca realitatea nu are nici in clin nici in mineca cu ce isi inchipuiau ei cu creierul imbatat de emotii.
În privinţa asta îţi dau dreptate fără rezerve, Fire.
Și eu.
Și eu am dubii că ne tragem din maimuțe, dar am zis să plec de la premiza asta, ca să fiu în ton cu autorii. Deci plecând de la ipoteza că ne tragem din maimuțe, e adevărat că monogamia etc? Și nu cred că e adevărat. Adică nu cred că ăsta e motorul care ne-a propulsat pe noi unde suntem acum și în lipsa căruia am fi rămas niște simpli cățărători în copaci. O astfel de pretenție îmi pare nu exagerată, ci dincolo de exagerare. 🙂
Altfel, eu cred că pe măsură ce oamenii evoluează tot mai mult, instinctele lor primare -- a se citi animalice -- se estompează tot mai mult. Uită-te de exemplu la câine: și-a pierdut multe din instinctele lupului de odinioară. De ce? Pentru că acum nu mai are nevoie de ele. Acum este mult mai important pentru supraviețuirea lui să fie drăgălaș decât feroce, și uită-te câți câini drăgălași există, comparativ cu lupii! Extrapolând, e posibil ca lipsa de agilitate a noastră să fie o consecință a evoluției și nu o cauză a ei. E posibil ca pe vremuri, înainte de a deveni inteligenți, să fi fost și noi agili (pentru că altfel probabil n-am fi reușit să supraviețuim atunci).
Dacă într-adevăr ne tragem din primate, dacă pe vremuri ne cățăram prin copaci iar acum cântăm la pian, atunci diferența de nivel este atât de mare încât orice comparație între biologia noastră de acum și cea a animalelor este irelevantă pentru ceea ce am fost cândva.
Cudi, cred eu, a vrut, de ziua îndrăgostiților, să le tragă o palmă adepților poligamiei. 🙂 În rest, de acord cu ce zici în final. S-ar putea discuta și din alte perspective, poate mai realiste și implicit mai interesante, despre monogamie.
Nu, nu m-am gândit să le dau o palmă adepților poligamiei, nici să susțin vreo teorie a evoluției. Am scris lejer, am pus și o fotografie dragă mie cu Mihai, ceva pe marginea discuțiilor despre dragoste, ideea era că poate ține mai bine de trei ani, lângă omul potrivit. Că dragostea e un stres în tinerețe și inhibator al stresului mai târziu în viață. Am găsit comentariile voastre foarte interesante și mi-a plăcut să discutăm puțin despre cum ar fi putut ajuta monogamia evoluția speciei noastre, chit că ar putea fi o eroare de logică pe undeva.
Cudi, tu ca femeie,eu ca barbat, putem discuta de acest aspect, traind experienta aceasta pe propria piele, restul sunt mai mult sau mai putin pareri subiective, relative. Chiar si experientele personale difera de la un cuplu la altul, fiecare având propriile particularitati în functie de o infinitate de factori de ordin bio-fizico-psihologici.
Păi între „dragostea poate dura mai mult de 3 ani” și monogamie nu există semnul egal, dragă. Mie mi-ai dat senzația că ai discutat despre monogamie. Ideea cu cât durează dragostea ai menționat-o frugal. Damn, de multe ori cuplurile se căsătoresc din cu totul alte motive decât iubirea, așa că e perfect posibil să ai monogamie pe viață în cadrul unor cupluri care nu se iubesc și nu s-au iubit niciodată! După cum e perfect posibil să ai o iubire neîmplinită, pentru că celălalt este în alt cuplu / a murit / etc, care să dureze mai mult de 3 ani! Mult mai mult! Subiectul iubirii are multe ramificații, așa că să mă scuzi dacă eu am citit monogamie acolo unde tu poate te gândeai la dragoste statornică. Uite, zicea Arlech mai sus că poți iubi mai mulți bărbați simultan (eu am fost îndrăgostit de două fete în liceu, starea fiind reciprocă, și mă refer doar la iubiri de durată, nu la îndrăgosteli de câteva luni, și cred că toată lumea a trecut prin așa ceva), ca să nu mai vorbesc de un cuplu rutinat, în care el are o amantă pe care o iubește și o soție de care-l leagă casa, jobul, copiii etc. Nu poți pune semnul egal între iubire și monogamie fără a exclude o grămadă de cazuri și ramificații care cine știe dacă nu cumva constituie majoritatea? Nu toată lumea divorțează când dispare iubirea. Crezi că majoritatea părinților noștri se mai iubesc ca-n prima zi? Unii s-au plafonat, după cum vedem cu ochii liberi, dar rămân în cuplu dintr-o obișnuință și pentru că religia și pentru că gura lumii și pentru că vârsta și pentru că pana mea. Nu știu dacă, în locul tău, așa avea curajul să găsesc o statistică relevantă și obiectivă cu procentul cuplurilor de durată care încă se iubesc.
Ca sa va intelegeti, ar trebui sa vorbiti aceeasi limba, adica sa definiti termenii pe care ii folositi, sa va puneti de acord asupra lor. Termenul ” iubire” e ambiguu, asa, un soi de ceata din care fiecaare intelege ce ii convine.
Eu cred ca mai intai trebuie lamurit cum e cu ” iubirea” si abia apoi vine monbogamia/ poligamia si intreaga poliloghie infiripata pe marginea ” iubirii”. Din caite am observat eu, pentru Aldus iubirea are alte conotatii decit are pentru Cudi.
Well, da, se poate scrie un articol pe tema iubirii. N-ar fi decât unul dintre miile de texte, scenarii, romane, poezii etc pe tema ei. 🙂
Iubirea & Dragostea Absoluta, n-are nimic deaface cu dorinta si atractia sexuala. Atractia si dorinta sexuala poate fi controlata de puterea si capacitatea vointei si ratiunii, iar Iubirea Absoluta controleaza si da sensul dorit vietii rational-sentimentale, fara ca vreo alta forta terestra sau extraterestra, sau energie cunoscuta sau necunoscuta de stiinta, sa-I stea împotriva. Dragostea este Dumnezeu si Dumnezeu este Dragoste, iar toate manifestarile Universului perceptibile sau imperceptibile de catre rationamentul creierului uman, constient, subconstient, inconstient sau supraconstient sunt supuse Legii Iubirii Absolute atemporale…
Fire, eu cred că iubirea are mai multe faze -- atracția sexuală, rezolvarea ei prin relație sexuală, starea de platou (ne futem, deci suntem fericiți) și stingerea. Stingerea e cea mai importantă. Ea stabilește dacă dragostea ține 3 zile, 3 luni, 3 ani sau mai mult. Stingerea e, paradoxal, un nou început. E ca atunci când, deshidratat fiind de mers prin deșert, ai băut apă pe săturate de unde beau vitele, dintr-o băltoacă și, când ai scăpat de sete, începi să judeci. Băi, nu mai beau apă cu viermi, beau San Pellegrino. Sau Evian. Plată sau acidulată? Sau Borsec? Ce beau, să-mi placă și să-mi facă bine și să-mi potolească setea pe care acu, cu atâta sursă de apă în jur, pot s-o țin sub control?
În clipa aia găsești alt echivalent pentru dragoste/iubire. Și tot din clipa aia devii un om liber care-și asumă procentul de baltă vs. apă curată.
Of, sunt sigură că nu m-am făcut înțeleasă!
Poate mâine, cu alt tonus.
Ba eu te-am înțeles. După ce se potolesc simțurile și trece mirajul pasiunii, poți judeca mai clar și cu bătaie lungă.
Totuși, deși iubirea și atracția sexuală se pot completa fericit, eu le consider ca fiind separate. Ca dovadă, poți fi atras sexual și de cineva pe care nu-l/n-o iubești. Poți consuma o mulțime de relații pur fizice, fără nicio urmă de implicare emoțională, lucru care arată că există o separație clară între sex și dragoste.
Și dacă sexul nu implică automat dragoste, atunci de ce dragostea ar implica automat sex? Poate că, atunci când le băgăm la grămadă, de fapt confundăm ceea ce credem că a fost iubire cu ceea ce în realitate a fost mai mult pasiune fizică.
Și sunt absolut de acord că pasiunea fizică nu are durată lungă. Dar în legătură cu iubirea sunt ceva mai optimist.
Am găsit un articol de bun simț pe Reuters, despre avantajele ce le aduce monogamia în evoluția unor specii de primate, pun link aici pentru cine ar fi interesat să-l citească -- https://www.reuters.com/article/us-science-monogamy/for-males-monogamy-can-have-evolutionary-benefits-idUSBRE96S0XE20130729
Nu așa de mari încât să ajungă asemenea nouă, amirite?
Asta ne vom lămuri peste trei milioane de ani.
Păi sunt monogame doar de azi?
Aldus, se întâmplă rahaturi, probleme în viața de zi cu zi care ne împiedică în a merge cu astfel de discuții cu tine până în pânzele albe. Fie dreptatea de partea ta, chiar nu contează.
Lol, da’ voi ați început, nu eu. În sfârșit, concluzia, că oricum nu contează, cred că-i cea mai înțeleaptă chestie spusă pe pagina asta.
Și dacă procentul este mai mic de 50%, monogamia este o propunere care nu suportă, ci de fapt vine în contradicție cu iubirea.
Și că tot veni vorba, „monogamia serială” este în opinia mea dezastruoasă pentru copil. Adică dacă ai deja un copil cu primul soț, iar copilul are deja o vârstă la care s-a atașat de tatăl lui, să-l schimbi cu un al doilea tată, și apoi cu al treilea, și apoi cu al patrulea -- ce fel de efect poate avea asupra copilului? Discutăm în cazul general.
Tu ai mers în articol pe o anumită cale sinusoidală a labirintului monogamiei, ai pus egal între ea și iubire și ai zis că ce frumos e să fii monogam, pentru specie și copii. Well…
-- “Si nu ne duce pe noi în ispita.” -- a fost înlocuit de religia crestina catolica cu noua formulare; -“Si nu ne LASA pe noi în ispita.” -- ,care are o forma diametral opusa exprimariii enuntate de Hristos.
Orice copil din lume este conceput natural de o femeie si un barbat, are nevoie de ambii parinti pentru a se dezvllta normal;TATA si MAMA naturali care sa-si cunoasca bine identitatea, rolul si obligatiile scrise în ADN. Problema ca omul nu a reusit ânca sa citeasca toate caracterele propriei naturi dumnezeiesti, de aceea toate devierile de la Adevarul Absolut,
“Asculta fiule, învatatura tatalui tau si nu uita îndrumarile mamei tale! ”
“Întele^ciunea striga pe ulute, îsi înalta glasul în piete.”
De aceea se vor hrani cu roada umbletelor lor si se vor satura cu sfaturile lor.”
https://biblia.resursecrestine.ro/proverbele
O duminica binecuvântata de TATAL ceresc !
@Iosif ” – “Si nu ne duce pe noi în ispita.” – a fost înlocuit de religia crestina catolica cu noua formulare; -“Si nu ne LASA pe noi în ispita.” – ,care are o forma diametral opusa exprimariii enuntate de Hristos. ” Iar ai luat-o pe aratura omule ??? Dar , de ce nu spui care-i INTELESUL , acestei rugaminti , stimate Iosif ? Romaneste , si la catolici si la ortodocsi adica , la ambele biserici crestine surori , intelesul aste ACELASI indiferent de forma , NU NE PARASI , NU NE LASA ! Pune mana si mai studiaza Biblia Iosif , caci insusi Isus te-a indemnat sa faci asta prin celebrele-I : CERCETATI SCRIPTURILE . Respect si … sa ai parte de-o saptamana cat mai buna omule !
@Marian;
Îmi place modul în care încerci sa ma ispitesti ! Mai incearca poate reusesti ! 🙂
Sa traiesti 1000 de ani în Hristos !
“Arta fotografica si cinematografia,INTERNETUL (virtualul) este cea mai mare îselatorie, minciuna, falsitate universala mortala a dumnezeilor falsi ai sistemului (Matrix) de la creatia omului pâna azi, capcana în care toata omenirea a cazut, devenind sclava acestui sistem (dez)informativ,numit si “semnul fiarei” …lumini si umbre înselatoare, ce actioneaza asupra constiintei naturale curate inversând valorile binelui si raului…
https://www.youtube.com/watch?v=dNvE_-c3EjE
Apropo de poligamie, tocmai am dat de asta pe facebook:
https://www.facebook.com/oltenivsbanateni/photos/a.1054392087969872.1073741829.997059543703127/1460377404038003/?type=3&theater
:))
Cudi, m-ai spart la faza cu creșterea puiuțului. Adicătelea noi, femeile, o punem reproductiv cu un purtător de pulă ( &coaie, evident), pune dracu’ de o nidație, voila, suntem fabrici de puiuți. Și avem grija permanentă a unui tată, nu neapărat cel natural, pentru puiuț. Păi ce dracu înseamnă asta? Îți zic eu (părerea mea & alte bla-bla-uri). Ne mai futem cu bărbați care nu vor fi tăticii grijulii ai “puiuților” lor. Dar arată sau au niște caracteristici cărora le rezistăm foarte greu. Fii calmă, e normal. Și nu-mi pomeni de excepții care confirmă regula, please. Pe de altă parte, gemem la greu privind la culoarea tavanului, musai s-o schimbăm….în timp ce surogatul tăticului ne arde artistic. Supoziție: indivizii aceleași specii, indiferent de sex, sunt niște curve naturale, normale. Doar faptul că percepem și putem interpreta, deci gândim, ne diferențiază de motanii lui vero care vor doar să fută cu succes :). Culmea, ei chiar fut cu succes. N-o să vezi la ei în veci gelozie, doar luptă pentru perpetuare. Dacă ar și gândi, ar calcula să fută la ore diferite și nu le-ar lipsi un fir de păr din cap. Dar ar semăna atunci cu oamenii, nu? 🙂
Apropos de coaie, Aldus avea dreptate, fără ele, adios plăcere explicită! Totuși să nu-l uităm pe Tom degețelul sau limba. Ca să fie corect. Ah, da, și criptorhidia, castratorii de meserie ai sultanului nu căutau în abdomen biluțele lipsă la apel. Îți imaginezi ce dezmăț?
Anemona, sunt de acord că nu suntem “natural” monogami, noi, oamenii. Cum am mai spus, cred că, la un moment dat, în materialul nostru genetic s-a întipărit și chestia asta -- cu ambii părinți purtând grija puilor, ca un avantaj pentru evoluția speciei noastre.
Cu testiculele lipsă, nu știu ce să zic, țin minte că am citit un articol pe tema asta, cu mărturii ale bărbaților rămași fără testicule (cancer sau altele) și povesteau că încă mai pot face sex (ejaculau ceva fluide care veneau direct din prostată), dar nu mai pot face copii. Sunt și ceva terapii ce îi ajută, inclusiv cea cu testosteron. Ferească!
Cudi, criptorhidia e situația în care un coi, sau amândouă (de a doua situație nu sunt sigură) rămân în abdomen sau în zona canalului inghinal (conform dex). Perfect funcțional!
Prostata e o bucătăreasă plictisită, face o zamă în care se scaldă spermatozoizii pe care toți bărbații îi ejaculează ca pe milioane de Michael Phelps gata orfani :)). Adică li se rupe dacă alt tată le va crește puiuțul. Nu se va înțelege că dorința acestei categorii e doar să fută. Nu! Chiar dacă asta declară la o bere cu prietenii, ei vor să-și transmită genele. Doar că majoritatea-s prea cretini să se recunoască în această ipostază. Și cum donatoare de ovule sunt cel puțin la fel de multe ca cretinii pomeniți mai sus…..putem schița, cu răbdare, un tablou 🙂