web analytics

La Urgența altora

Pe scurt: străinul venit în vizită în Canada, respectiv non-rezidentul canadian, și-a făcut o asigurare de sănătate pe durata călătoriei, în caz că i se-ntâmplă ceva rău. Hiba e că standardul asigurărilor de genul merge pe acoperirea cheltuielilor medicale în cazuri extreme, care pun în pericol viața omului, un accident grav, un infarct. Dar dacă nu e o chestiune vitală, desi omului îi este rău, l-a lovit boala serios, e bun de plată și nu oricum. O vizită la Urgență îl ușurează, doar în camera de triaj, unde e luat în evidență, unde i se ia tensiunea și e pus să aștepte câteva ceasuri, de vreo 900 de dolari. Acestei sume i se adaugă și plata consultului medical, ca să fie tacâmul complet. În această sumă nu intră nici un fel de analize sau medicamente. 900 de dolari, doar ca să-ți aștepți rândul la doctor. Și în timp ce aștepți, încerci să-ți menții tensiunea sub 200 consultând “meniul”:

Tarife zilnice la un spital de stat.

Minimum:

Standard room – 5870 $

Semi Private Room (Standard Room + 360 $ per day) – 6230 $

Private Room (Standard Room + 450 $ per day) – 6320 $

Newborn (Healthy) – 1968 $

Intensive Care (ICU) – 19353 $

Neonatal Intensive Care (NICU) – 19353 $

Day Surgery – 3335 $

Hemodialysis – 1195 $

M.R.I – 1805 $

Unde 5000 de dolari e cam salariul mediu pe o lună, în Alberta. Mediu, repet, nu ăla mic.

Minim 5870 de dolari pentru o zi în salon de patru persoane, cam cât șapte zile în Honolulu, cu cazare la hotel de cinci stele, vedere spre ocean, cu mâncare și avion incluse. Pentru doi!

Nu e ca-n România unde te duci în weekend la Urgență, că faci 39,5 temperatură și simți că mori, intri vițel și ieși bou, după juma de zi de așteptare, cu o rețetă-n mână. Nu, ca vizitator în această minunată țară și cu o asigurare clasică în buzunar, te duci în weekend la Urgență că faci 39,5 temperatură și simți că mori, intri vițel și ieși bou, după juma de zi de așteptare, fără rețetă, dar nu cu mâna goală: cu o factură de cel puțin 30-40 de milioane lei vechi pe care trebuie să o plătești.

Atenție, așadar, la termenii asigurărilor de sănătate pentru călătorii, atunci când plecați din țară pentru o perioadă mai lungă de timp.

Mihai, pitica și eu suntem asigurați, suntem bine.

But shit happens.

103 Comments

  • Iosif 2018-02-21 Reply

    Eu am doua asigurari. Una pamânteasca si alta eterna, cereasca ! 🙂
    Terra e Noul Babilon
    în care robii se framânta
    se asupreste om pe om
    elitele se iau la trânta !
    Pamântul e o închisoare
    a îngerilor razvratiti
    spirite, umbre trecatoare,
    ce-i tin pe oameni chinuiti ! 🙂

    Fii binecuvântata draga Cudi, împreuna si alaturi de cei dragi !

    • Delfinasu 2018-02-22 Reply

      Iar te lauzi, Iosif. Cudi e necajita ca nu-i deloc usor sa iti sacrifici painea copilului si acoperisul, iarna, ca sa poti salva o viata de om, in acel sistem de sanatate. Pana intra in actiune asigurarile alea ale tale, mori cu zile aici. De unde pot afirma ca mi-ai intarit fraza “sătulul nu crede flămândului” 😢

      • Cudi 2018-02-22 Reply Author

        Delfinaș, ne-am căcat pe noi de frică, de groază că s-o lăsa cu internări și înrăutățirea stării de sănătate a vizitatorului, dar n-o fost cazul, și-o revenit. Ar fi fost foarte, foarte nasol să se întâmple altfel, să îi fie mai rău, doamne feri. În cazul acela, o soluție ar fi fost să vindem casa. Dar a fost să fie bine, slavă cerului, monitorizăm tensiunea, în dimineața asta a avut 15 cu 8, ceea ce e lux pe lângă recordul de 24.
        Să fim cu toții sănătoși, asta îmi doresc! Și noi, și voi!

        • delfinasu 2018-02-22 Reply

          doamne-ajuta!
          oricum, m-o speriat tarifele acelea exorbitante!

      • Iosif 2018-02-22 Reply

        Delfi(nasu)…

    • Cudi 2018-02-22 Reply Author

      Sănătate, Iosif!

      • Iosif 2018-02-23 Reply

        Sanatate sa-i dea Dumnezeu Tatal si soacrei tale, iar voua, multa pace si liniste în Suflet, rabdare si întelepciunea care vine de sus !

  • Vero 2018-02-22 Reply

    Nu pot să dau “like”, că e naşpa. 🙁

    (Deşi poate ar trebui să mă bucur fiindcă aici, pe-un picior de plai, deşi iei şuturi în fund, nu-i mai rău decât prin alte părţi.)

    Sănătate tuturor, vouă şi străinei cu febră (dacă am dedus corect ce “shit” s-a întâmplat)!

    • Cudi 2018-02-22 Reply Author

      Vero, n-o făcut febră ca în exemplul dat de mine, ci tensiune mare, concret 24. Acum e bine, i-a scăzut la 15. Sănătate și vouă!

  • Fire 2018-02-22 Reply

    Asigurarile alea de calatorie sunt un soi de vraja marii ca sa ia banii oamenilor. Daca nu te calca masina prin strainatate, nu prea ai la ce le folosi. Intotdeauna gasesc o chichita de care sa se ia ca sa nu plateasca.

    Pe alta parte, ati scapat ieftin doar cu 1000-2000 $. Cunosc povesti de groaaza de prin Canada, cu batrani adusi in vizita ( sa mor daca pricep de ce ! ) si operati de urgenta aici, cu facturi de sute de mii de dolari de platit pentru gazde. Cu batrani adusi aici si ramasi legume, netransportaabili catre Romanika si tot asa. riscul e foarte mare sa aduci un batrin sau un bolnav in Canada, in conditiile in care se poate intimpla orice iar gzdele trebuie sa plateasca din buzunar toata tarasenia pe la spitale. Parca-parca nu merita riscul, parerea mea. Parca-parca e mai convenavil sa faci o vizita in Romanika si sa-i vezi, daca tot e cu emotii si traa-la-la.

    • Cudi 2018-02-22 Reply Author

      Da, am scăpat ieftin până acum, pentru că i-a scăzut tensiunea. Dar dacă nu-i scădea… eram și noi eroii nefericiți ai unei povești de groază.

  • Aldus 2018-02-22 Reply

    Voi sunteți și rezidenți, nu? Din cum ai scris, rezultă că aveți de plată după persoana care era într-o vizită de 4 luni la voi.

    Concluziile sunt că-i foarte profitabil să mergi la lucru în Canada cât timp ești sănătos și că străinii nu prea au mustrări de conștiință în a face din sănătatea oamenilor un domeniul cât mai bănos. Că dacă-i bolnav, omul musai să plătească, indiferent de preț. Da, știu, or fi servicii și aparatură mai bune, dar eu la concluzia asta am ajuns.

    • Cudi 2018-02-22 Reply Author

      Eu și pitica suntem rezidenți, Mihai e cetățean canadian. Suntem asigurați.
      Concluzia, cum a conturat-o și Fire, e că trebuie să te gândești bine de tot înainte de a porni într-o astfel de călătorie, dacă ești bolnav sau ai o vârstă înaintată. Eu cred că prețurile astea exorbitante au și rolul de a înfrâna speranțele unora, cum că vin în Canada, “brusc” îi lovește boala și sunt îngrijiți, tratați în spitalele de aici. Americanii ar avea tot interesul să forțeze nota în sensul ăsta, că la ei sistemul medical e și mai nasol.

      • Aldus 2018-02-22 Reply

        Mai este o concluzie: că niciodată, nimic nu te poate asigura cu adevărat. Uită-te la voi: rezidenți, Mihai chiar canadian, toți asigurați. Și totuși, viața v-a scos în cale o situație în care asigurarea voastră nu valora sau nu vă putea folosi la nimic.

        • Anemona 2018-02-26 Reply

          Corect! Cum dracu să fie coasigurată o soacră de peste hotare? :))

  • Fire 2018-02-22 Reply

    Inainte vreme cind era cu vize pentru romani, cind semnai o invitatie pentru cineva, te angajai in fata statului canadian ca o sa suporti belelele pe care le face musafirul tau, ca de aia il luai pe semnatura. Erai un soi de garantor, ca aia ce garanteaza la banca si daca titularul nu putea plati, garantorul era numai bun de luat la jumulit.

    Acum ca romanii pot veni in Canada pe cont propriu, deci fara invitatie si garantor, logica imi spune ca sunt singuri responsabili de cheltuielile pe care le fac pe aici. Cam la fel cum m-as duce eu in vacanta la Dracu’ cu carti si imi platesc din buzunar si din asigurari, ca nu garanteaza nimeni cu semnatura pentru mine. Cu alte cuvinte, cam poti sa le dai tzeapa : iti pui palma in coor si pleci ca o floare inapoi in Romanika, si veniti sa deschideti proces si sa ma executati silit in Romania ! Mult succes cu asta !

    Din informatiile pe care le am eu, canadienii nu te urmaresc pe glob ca sa isi recupereze sumele cu care i-ai tzepui, pentru ca sunt sume mici ( citeva sute de mii de dolari ) si nu merita efortul si investitia in procese si avocati, pentru ca la final sa constate ca nu au ce executa silit, deci … inca o data tepa.
    Stiu romani aici care au facut facultate ade medicina la canadieni, cu bani imprumutati de la stat. La final, si-au facut coada colac si au plecat invirtindu-se prin alte tari cu apa calda, ca nu le place ain Canada si nu au restituit un dolar ( dar nici nu au mai pus piciorul in Canada de atunci ). Nu i-a urmarit nimeni sa ii execute silit. Stiu romani care au luat credite de toate felurile de la banci canadiene, au cheltuit tot de pe cartile de credit ( cumparau pentru cunostinte cu cartea lor de credit, iar aia le dadeau cash jumatate cit costa jucaria ). S-au imprumutat si au adunat cash cit au putut, dupa care s-au intors in Romania definitiv. Nu i-a urmarit nimeni sa isi recupereze banii, ca se incadrau la “sume mici” ( de sutre de mii de dolari … )

    • Cudi 2018-02-22 Reply Author

      Fire, nu avem noi astfel de gânduri, să tragem țeapă sistemului gazdă.
      Dar m-am minunat și m-am îngrozit aflând tarifele de prin spitalele astea, dacă nu ești asigurat corespunzător, dacă nu locuiești în Canada. Până și taxa aia de 900 de dolari de la triajul în Urgență, în puii mei, e exagerată. Dar știi cum te responsabilizează? Vai de neamul meu!

      • Fire 2018-02-22 Reply

        Da’ nu voi sunteti cei care puteti trage teapa, ci titularul pe numele caruia s-a emis factura ! Daca voi nu ati chemat titularul cu semnatura de garantie pe formularul ala de invitatie, ci a venit pe cont propriu sa viziteze Caanada si familia … mnsanatate si un praz verde !
        Taxele din sistemul de sanatate sunt exagerate. De aia merita nici sa nu fie platite, pentru ca e un business ultra-scump cu vietile si sanatatea oamenilor.

        • Cudi 2018-02-22 Reply Author

          Fire, n-aș lăsa-o nici pe mama să plătească zeci de milioane pentru că i s-a făcut rău aici, la fel și cu mama lui Mihai. Sunt… familie.

          • Fire 2018-02-22 Reply

            Of, ne intelegem ca prin porumbi ! Eu nu am zis sa va lasati mamele sa plateasca, ci sa le spuna canadienilor “sorry, sunt in virsta, pensie mica, sunt in faliment si nu pot plati ! Luati-mi caii de la bicicleta “.

            • Cudi 2018-02-22 Reply Author

              Scuze, Fire, te-am înțeles ca prin porumbi, inițial.
              Măi, ce contează acum e să fie bine, să n-ajungem în situații nasoale. Dat fiind faptul că e bine acum, mai ieftin ar fi să se ducă acasă, în România, urgent. S-o conducă Mihai, să stea cu ea în România câteva zile, până se asigură că e acasă, analizele i-au ieșit bine. Are fratele, nepoții aproape, în blocul de lângă, n-ar fi tocmai singură. Dar n-o zis nici pâs în direcția asta, cum că ar fi o idee bună să se întoarcă mai repede.
              Scenariul ideal e să fie bine, liniștită, cu tensiunea în cote normale, cum că recordul din ultimele zile a fost doar o întâmplare.

              • Fire 2018-02-22 Reply

                E ok,Cudi ! La cit stres ati avut parte, nu-i de mirare ca ne intelegem ca prin porumbi. Si eu ma gindeam ca cea mai safe varianta ar fi sa o trimiteti de urgenta in Romania, insa nu am vrut sa fiu eu cea care o zice cu voce tare.

                Treaba e cam asa ; cind esti adult si cu mintile la purtator, iti asumi deciziile, ca fiecare e responsabil pentru el. Femeia stiind ca e bolnava, batrina si-a asumat riscul de a veni in Canada si a i se face rau pe aici, cu toate consecintele care deriva din asta. De bun simt ar fi sa isi faca bagajelu’ de urgenta si via Romanika, pentru ca v-a pus odata in risc si parca-parca nu se face sa va puna si a doua oara.
                Da, analizele i-au iesit bine cind a plecat din Romanika, insa asta nu e o garantie ca va fi bine in Canada avind in vedere ca e in virsta, bolnava cronic, schimbare de fus orar, de mincare, de clima si de toate alea care i-ar putea da organismul peste cap. Adica sunt niste chestii pe care le iei in calcul inainte de a-ti pune copiii in riscul de a-si vinde casa pentru ca sa iti plateasca spitalizare, operatii sau alte belele medicale in Canada.

                Nu stiu, ma abtin sa comentez, ca nu-i treaba mea, da’ sa pleci asa fluierind, ca las’ ca daca se intimpla ceva, platesc aia doi …. Si nici dupa ce a dat o palma la un cacat nu se arata vioaie sa plece acasa … tace si astepta sa uitati, sau spera ca va jenati sa o luati de-o aripa si sa o puneti pe avion…

                • Cudi 2018-02-22 Author

                  Fire, intenția ei a fost să plătească vizita la urgență, eu am insistat să nu se preocupe de banii ăia, că ne ocupăm noi. Dar dacă se lasă cu vreo internare, mă tem că nici banii noștri plus ai ei nu vor acoperi un sfert din cheltuieli. Iar ea nu e bolnava cronic, se ține bine pentru vârsta ei. Om vedea ce o fi, sper să nu cedăm noi nervos cu toate rahaturile astea.

                • Fire 2018-02-22

                  Eu asa am inteles, ca e bolnava cronic ( datorita problemelor cu tensiunea ). Mea culpa ! Multa sanatate !

                • Cudi 2018-02-22 Author

                  Să fie, Fire! Bolnavă cronic nu e, dar bifează ailaltă hibă -- vârsta. Cred că are 70 de ani în buletin -- sau face, sau i-a făcut, naiba știe. Că dacă mă întrebi pe mine când s-o născut, impulsul e să răspund în Cretacic.
                  Mama mea, în schimb, are probleme cu tensiunea. Ai mei mi-or zis clar că nu se urcă în avion să vină pe aici, ne vedem când merg eu la ei. Tocmai ca să nu ne facă belele. În simplitatea lor, de oameni fără școală, știu că se pot întâmpla și dintr-astea, motiv pentru care stau pe curul lor, acasă și niciodată n-au zis că, vai, ce fain ar fi să vină pe aici. Nu, nici gând.

                • Fire 2018-02-22

                  Cudi, asa de tare m-am bucurat pentru tine cind am citit ce spun parintii tai despre venirea in Canada ! Oameni responsabili si parionti cu bun simt, care pun binele copilului inaintea oricaror chestii de-ale lor personale. Se intind cit le ajunge plapuma.
                  Stiu foarte clar ca sunt batrini, bolnavi, oricind se poate intimpla o belea si isi pun copilul in situatia sa faca casa cadou spitalului, ca sa le salveze lor curul. Nu e vorba ca nu ati face-o, ci e vorba ca de ce sa va puna cu buna stiinta in situatia de a o face ?
                  Dati cu pietre, suparati-va pe mine,. da’ eu ma tin ca orbu’ de bita de opinia me aca asa ceva nu se face nici unui strain, daramite propriului copil. Cum pana mea sa-ti pui copilul in asa o situatie si sa mormai printre dinti din politete, ca ” platesc eu” ?

            • Marian 2018-02-23 Reply

              @Fire Asta-i o chestie pentru care meriti FELICITARI 101% iar pacatul , consta doar in faptul ca nu poti spune asta si-n fatza autoritatilor romane care , pretind c-avem un stat social …dupa zicerea din Constitutie !!! >:(

              • Marian 2018-02-23 Reply

                @Fire Evident ma refer la aia cu : Of, ne intelegem ca prin porumbi ! Eu nu am zis sa va lasati mamele sa plateasca, ci sa le spuna canadienilor “sorry, sunt in virsta, pensie mica, sunt in faliment si nu pot plati ! Luati-mi caii de la bicicleta “.

                • Marian 2018-02-23

                  @Fire Mai este inca ceva , iar acel ceva ce-n conceptia mea se numeste bun simt dar mai poate purta si alte denumiri , unele numindu-se chiar si dragoste parinteasca , inseamna ca NICI UN PARINTE ADEVARAT NU SI-AR PUNE COPILUL IN SITUATIA ABSOLUT INGROZITOARE DE-ASI VINDE CASA PENTRU AI SALVA LUI CURUL INDIFERENT DE SITUATIE SI MAI ALES DUPA O ANUMITA VARSTA ! Parintii , pentru copii { nu toti fireste } ar face asta fara sa stea pe ganduri insa , daca ar fi invers , un parinte…nici macar nu i-ar spune copilului despre necazul lui care…ramane de obicei de transhat doar intre el batranul …. si Dumnezeul lui , indiferent cum s-o chema ala . Respect Fire !

  • Marian 2018-02-23 Reply

    Cudi , o singura data am patit figura de-am ajuns la spital , atunci cand venind prima data in UK , m-a pus dracu sa manac …piftie de tzipari { !!! } si sa le beau berea aia calda si imputita !!! Am zacut o saptamana acolo in Hospital la Nothingam insa la externare …nu mi-a prezentat nimeni -- nici copiilor mei -- vreo nota pentru plata spitalizarii si-a analizelor . La voi , cum ar spune vecinii vostri de la Sud…este totusi Canada 😉 ! Cu 5870 de $ { chiar daca-s doar ……dollari canadieni 😉 } un roman traieste in Romania fara grija vreunei boli , minim un an de zile , asa cum bine stiti si voi . Una peste alta , va doresc ca nici voi doi , dar mai ales pitica , sa n-aveti vreodata nevoie de internare in spitale chiar daca-s din Alberta ! 😕 SANATATE MAXIMA LA TOTI TREI !!!!!!!!!!!!!!!!

    • Cudi 2018-02-23 Reply Author

      Mulțumim la fel, Marian, sănătate și ție! Altfel, europenii au politici de sănătate mai umane, parcă. Sunt curioasă, în caz de calamitate, ce fac ăștia de pe aici când vin cu sutele la urgență, stau și iau la puricat documentele fiecăruia?

  • renata 2018-02-23 Reply

    Băi, n-am prea citit comentariile, recunosc.
    În UPU românesc nu te întreabă nimeni de bani, de asigurare.
    Am ajuns acolo cu mama de două ori: odată pentru hematurie (pipi cu sânge, din 10 în zece minute), și a doua oară pentru AVC, când a mai plecat din spital la cimitir.
    Prima oară, cu ani în urmă, i-au făcut toate analizele, i-au pus diagnosticul -- infecție urinară, i-au dat o rețetă și în trei ore eram înapoi, acasă. La Urgență nu trebuie să fii asigurat. Chiar dacă gresia e puțin crăpată și incinta cu paturi seamănă cu saloanele de spital din filmele americane făcute în anii șaptezeci.
    A doua oară a fost o altă poveste. Poate dacă venea E.T., din filmul cu același nume, să-i pună degetul pe frunte, aș fi salvat-o. Dar n-a venit.

    • Cudi 2018-02-23 Reply Author

      Poate nu te întreabă nimeni de asigurare în România, dar mai toți așteaptă șpagă… Ceea ce e și mai josnic.

      • Fire 2018-02-23 Reply

        Insa mult mai ieftin … Prefer sa dau plicul decit sa dau casa.

        • Aldus 2018-02-23 Reply

          Asta voiam să zic și eu. Atât de criticatul sistem medical din România este totuși mult mai blajin cu pacientul decât cel de dinafară. Și, dacă nu ai bani, nu dai șpagă și tot poți nimeri peste un medic omenos, care să te trateze cu considerație. Eu până acum doar peste din ăștia am dat.

          • Fire 2018-02-23 Reply

            Eu cind ma duc la spital mi se rupe de moralitatea sistemului si a doctorilor, pentru ca nu sunt acolo la lectii de morala, ci pentru a-mi rezolva o problema la un pret decent. Din partea mea, doctorii aia pot fi ultimii jeguri de oameni, cita vreme isi fac bine meseria si imi rezolva problema la pret decent, eu sunt ok cu asta.

            Si apoi, canadienii dau dovada de mai multa moralitate cind umfla preturile pina la cer si te jecmanesc cu zimbetul pe buze dar … legal ? Ca nu e mita, ci doar jecmaneala la cote inimaginabile.

            Bine, ar putea exista varianta in care doctorii si sistemul sclipesc de moralitate, profesionalism pe bani decenti, iar marmota invelea ciocolata in staniol. Sa nu o dam in utopie !

            • Cudi 2018-02-23 Reply Author

              Fire, noi avem asigurare, presupun că ai și tu și dacă pățești ceva, nu trebuie să plătești nimic. Am fost cu toții la doctor, la urgență și nu am primit factură pentru consult sau alte alea. Sumele alea exorbitante sunt pentru cei neasigurați, dintr-ale țări, și sunt un mesaj de genul: nu veni în Canada, nu sta în Canada dacă ai probleme medicale, mergi acasă, unde ești asigurat, rezolvă-ți problemele și întoarce-te dacă ești bine. Tarifele astea sunt publice și sunt aceleași indiferent de culoare, indiferent dacă ești bogat sau sărac. Bun, mai sunt și fraieri ca noi care iau țeapă, din lipsă de informare, dar asta e altă poveste.
              În România am pățit următoarea fază: m-am căcat pe mine de rușine stând pe la ușa unei doamne doctor, ca să-i dau șpagă pentru că, efectiv, nu-i făceau nimic lui tata, nici măcar paracetamol nu-i dădeau, după vreo ore bune de la internare. Cu toată rușinea, am dat plicul generos, rugând-o să-l facă bine pe tata. L-a acceptat zâmbind, fără nici o jenă.
              Ca să aflu că doamna doctor a intrat în concediu în ziua următoare.
              Putea să zică că-i prea mult, că-i de ajuns un sfert, jumătate, că oricum pleacă în concediu.

              • Fire 2018-02-23 Reply

                Da, am asigurare medicala care acopera cam aproape totul basic ( exceptind dental, ochelari, etc. ) Insa cu toata asigurarea lor, am fost refuzati elegant de doctori cind sotul a avut un furuncul mare si infectat pe spate, pe motiv ca … asigurarea nu acopera, pentru ca e procedura cosmetica, deci o platim din buzunar. Mult. Asa ca am consultat Youtube si am executat singura operatiunea pe gratis si totul a fost ok. Si am exersat pe salteaua patului cum se face o injectie, ca nah, shit happens.
                Iar in primele 3 luni cind ajungi imigrant aici, nu ai dreptul la asigurarile lor medicale si nici l;a ajutor social. Deci esti fix ca vizitatorii in Canada, patesti ceva, platesti din buzunar. Nu iti spun cu cita frica am stat alea 3 luni, ca nu cumva …

                Eu nu sustin ca sistemul medical romanesc e parfum, nu. Se moare si acolo pe capete si sunt suficiente belele. Si aici in Canada se moare pe capete asteptind cu lunile si cu anii sa te vada un specialist, asteptind la operatii, etc. Scriu ziarele, nu trebuie sa zic eu. Si tot mereu ii dau exemplu pe aia din Europa Occidentala, ca uite, la ei se poate, in Canada de ce nu ?

                • Cudi 2018-02-23 Author

                  Da, dar când spun Europa Occidentală nu se referă la România, ci la Germania, Franța, Elveția, Austria etc. Unde nu se așteaptă șpagă.

                • Fire 2018-02-23

                  Asta spuneau si ei in ziare, ca in Europa Occidentala se poate, iar in Canada nu. Si dadeau comparatii concrete, cu cifre si statistici in ziare ( comparau Ca-Franta-Germania ).

                  Tu spui ca tarifele alea exorbitante de la spital sunt umflate pentru a speria imigrantii ilegali ! NU sunt ! Spitalul are aceleasi tarife umflate, indiferent cine ii calca pragul, nu discrimineaza. Doar ca rezidentul canadian nu le plateste de pe cartea de credit precum turistul, ci le plateste din taxe ( asigurare ade sanatate ). Insa serviciile medicale tot la preturi umflate iti sunt servite si tie, ca cetatean.

                  Revenind la urgentele din Romania-Canada pentru vizitatori : in urgentele romanesti dai un plic cu cativa banuti si rezolvi problema. In Canada dai o casa. Despre asta era vorba, despre situatia vizitatorului, nu despre rezidenti.

                  Minunatul sistem canadian pentru cei cu asigurare, desigur : canadian pe la 40 de ani din ala la a nu’s cita generatie, tata care isi crestea singur copilul minor, probleme cu genunchiul. Asteapta 6 luni pina sa il vada doctorul specialist, care il trimite sa-si faca MRI pentru care mai astepta inca 9 luni. Apoi i se spune ca are nevoie de operatie la rotula, sa isi astepte rindul. Si asteapta in dureri, trebuie sa renunte la job ( era asistent medical ) pentru ca nu mai putea merge.
                  Intre timp i se inrautateste situatia si la celalat genunchi si ajunge in caruciorul cu rotile, asteptindu-si rindul la operatie. Nu putea sa aiba grija de fetita ( dus-adus de la scoala, gospodarie ), nici macar sa aiba grija de el. Banii erau extrem de putini, ca ajutorul social. Norocul lui a fost ca avea familia in Canada si fratele lui ( tot asitent medical )s-a mutat cu el ca sa faca pe ingrijitorul.
                  A stat 4 ani in carucior asteptind operatia si cind s-a dus la chirug, i s-a spus ca protocolul nu permite decit o singura operatie o data. Deci dupa ce i se face operatia, va trebui sa mai stea inca 4 ani in carut, asteptind urmatoarea operatie.
                  Chirurgul a fost un super doctor care a facut ceea ce in mod normal nu se face in Canada si s-a luptat cu sistemul si spitaalul, pentru ca sa i se dea voie sa opereze ambii genunchi in acelasi timp. Pina la urma a reusit si i-au operat ambii genunchi, in aceeasi operatie simultan, mai multi chirurgi. Trei zile dupa operatie a fost aproape inconstient de la morfina, si cind avea pauze de constienta, printre gemete de durere spunea tuturor din salon ce noroc pe capul lui ca nu a trebuit sa astepte 8 ani in carut pina sa poata merge, ci numai 4. E prieten cu noi, l-am vizitat la spital. Povesti ca asta mai am, imi e plin podu’, sa stii.

                • Cudi 2018-02-23 Author

                  Fire, departe intenția mea de a ridica în slăvi sistemul de sănătate canadian. Dimpotrivă!
                  Dar eu tâmpesc când aud de sistemul din România, că am trecut prin multe pe acolo.
                  Dacă nu înclini balanța în favoarea sistemul de sănătate românesc, aprob tot ce spui. Știu și eu povești de groază de pe-aici. Exemplu: ea, în Canada, sună la salvare că urma să nască. La obstretică-ginecologie, full, nu mai aveau cum să se ocupe de ea. Rapid, o iau și o duc cu elicopterul în SUA. O pun ăia pe picioare, copilul e ok, externare. Pa și pusi.
                  Problema e că femeia n-avea nici bani la ea, nici pașaport, nimic. Și s-a trezit cu bebele în aeroport în SUA, singură și disperată.
                  Mai sunt și alții care s-au trezit prin SUA, externați, cu facturi de sute de mii de dolari de plată.

                • Anemona 2018-02-26

                  Cum reușește o gravidă hotărâtă să treacă granița fără acte?

                • Cudi 2018-02-26 Author

                  Anemona, spitalele de pe aici au parteneriate cu spitalele mari dintr-alte zone, inclusiv din SUA. Dacă sunt situații limită, gen nu poate fi operată o persoană într-unul dintre spitalele de aici și e chestiune vitală, o iau cu elicopterul și o duc fuga la un spital partener -- se întâmplă uneori ca acesta să fie în SUA -- câteva sute de km distanță. Nu opresc elicopterele la graniță, pentru verificare, sunt ca niște mașini de salvare în aer, trec pe roșu la “semafor” etc.

                • Anemona 2018-02-26

                  Eu cunosc doar situația în care la vamă nu poți trece pe roșu.

                • Cudi 2018-02-26 Author

                  Nici să n-o cunoști, doamne feri!
                  Parteneriatele astea dintre spitale țin și de proximitate și Calgary, spre exemplu, e foarte aproape de granița cu SUA. De unde și relațiile dintre marile spitale învecinate.

                • Anemona 2018-02-26

                  Totuși, nici un parteneriat de genul ăsta nu excede regimul vamal. Din câte știu eu. Altfel, cartelul drogurilor sudamerican ar monopoliza toată afacerea :)).

                • Cudi 2018-02-26 Author

                  Nu evită regimul vamal, doar că reprezentarea și formalitățile de frontieră le execută echipajul elicopterului după ce predau pacientul la urgență.

                • Anemona 2018-02-27

                  Spuneai mai sus că o femeie s-a trezit singură în aeroport fără pașaport. De aia întrebam cum a reușit să intre în SUA. Era neclar.

                • Fire 2018-02-23

                  Sunt de acord cu tine, Cudi, sistemul de sanatate romanesc e praf. Mor aia pe capete de la infectii luate din spital. In Canada e invers : conditiile din spitale sunt bune ( exceptind tehnica medicala inapoiata , ca se pling doctorii prin ziarele lor si se compara cu europenii) insa nu prea ai acces la spital. si la doctori. Canadienii platesc o circa de bani pentru mizeria pe care o primesc si se pling ca vor o tara ca afara ( ca in Europa Occidentala )…

                • Anemona 2018-02-26

                  Fire, expresia ” mor ăia pe capete” merită o explicație. Condiție bune, gen televizor și neînghesuială în cameră e un rahat în ploaie la prețurile afișate. Bănuiesc că te referi la infecții nozocomiale. Pe care, evident, canadienii cu aparatura lor de ani ’80 n-au cum să le observe.

                • bunicul 2018-03-06

                  Costurile medicale sunt destul de mari și in România de azi . Am fost internat în luna februarie pentru 10 zile din care 3 zile am fost învoit acasă.
                  Costul final din decontul de cheltuieli aferent biletului de externare este de 6142 lei, un pic peste 2100 dolari Canada. Ținând seama că am fost și operat nu pare o sumă mare dar hrana a costat 100 lei, medicamentele administrate 90 lei, materiale sanitare 84 lei, analize de laborator 197 lei și alte investigații, adică o citoscopie, 101 lei.

                • Cudi 2018-03-06 Author

                  Bunicule, multă sănătate!
                  Ai dreptate, costurile sunt mari pentru România zilelor noastre. Dacă banii aceia ar trebui plătiți din buzunar și nu din asigurare, ar fi vai și amar de mulți români. Totuși, tarifele spitalelor particulare din România, spre exemplu, sunt mult mai tentante decât cele aferente spitalelor de pe continentul american. În urmă cu vreo trei ani, țin minte, Mihai, soțul meu, întreba pe la spitalele particulare din Brașov cât ar costa o operație de înlocuire a genunchiului pentru un prieten canadian. Costul total se învârtea pe la vreo câteva mii de euro cu tot cu bilet de avion dus-întors, dar cum era complicată situația convalescenței, cu perioada lungă de recuperare, cu cazarea prelungită de după externare etc., canadianul a lăsat-o baltă.

                • bunicul 2018-03-06

                  @ Cudi
                  Mulțumesc!
                  Da, aveți dreptate spitalele private sunt mult mai ieftine, tocmai pentru a fi accesibile unei părți mai bogate românilor. Problema acestor spitale o reprezintă personalul care, mai ales la medici, este același cu cel din sistemul de stat. Dacă inițial am fost tentat să mă îndrept spre aceste unități medicale, datorită condițiilor și modului mai uman în care ești tratat, ulterior tot la sfatul unor medici am ales varianta publică, calitatea actului , fiind vorba de aceleași persoane, fiind oarecum sinonimă. Ca să nu fie dubii vorbesc de spitale mari, cu renume.
                  Referitor la medicina canadiană, cele trei sejururi de câte 6 luni petrecute în Montreal mi-au dat posibilitatea să-mi fac o oarecare impresie. Apreciez faptul că accesul la antibiotice este destul de îngrădit față de România, că nu se reped să le dea copiilor astfel de medicamente dar am înțeles că dacă trăiești in afara celor câteva mai aglomerări urbane accesul la un medic de familie și la un act medical de calitate poate fi problematic. Apreciez de asemenea faptul că anumite pachete de asigurări medicale permit decontarea unor servicii medicale altele decât cel ale medicinii alopate, acupunctură, bioenergie, chiropractică.

                • Cudi 2018-03-07 Author

                  Bunicule, într-adevăr, nu ne dau ăștia antibiotice defel. Am pățit toți trei, eu soțul și pitica, să ne răcim cobză, fiecare la timpul său, de mai multe ori. Dar eram varză, eram lați, mai că nu ne-am dus la urgență cu pijamalele și periuța de dinți în plase, convinși fiind că vom fi internați, că urmează s-avem bucile poligon de la injecții, că e chestiune de viață și de moarte. Dureri, febră, muci, vărsături -- tot tacâmul. Și, de fiecare dată, ne-au luat frumos probă din gât și ne-au trimis acasă să așteptăm rezultatele analizelor (eu am tras lozul câștigător o dată, mi-au prescris nu știu ce apă verde pentru gargară). Evident, chestii virale, caz în care antibioticele n-ar fi ajutat cu nimic.
                  E o vorbă printre românii din Canada: îți dau doctorii de-aici antibiotice doar cu ultima împărtășanie.

              • Aldus 2018-02-23 Reply

                Cât costă asigurarea de sănătate?

      • renata 2018-02-24 Reply

        Nu știu ce să zic… Am avut de-a face de 3 ori în viața mea cu urgența de la Spitalul Municipal. O dată pentru bunică-mea și de două pentru mama. Nimeni n-a cerut sau n-a părut că așteaptă șpagă. De altfel, în nebunia de-acolo (pacienții vin pe bandă rulantă) nu e loc și timp de șpagă.
        I-am dat brancardierului care trebuia s-o transporte pe mama de la investigare la investigare, dar nu fiindcă a cerut, ci fiindcă a avut niște vorbe bune la el, a fost cumva mămos, empatic… ceva. I-am dat 50 de lei, fiindcă nu aveam mai mărunt. S-a fâstâcit. Brancardierii (am aflat ulterior) primesc 5, 10, 20 de lei ca să ducă targa aia și să aștepte lângă ea până se termină investigarea pacientului. Cu alte cuvinte, aparținătorul îl „fidelizează” să rămână cu bolnavul lui, să nu coboare iar la recepție pentru altă preluare, să nu existe timpi morți în care n-are cine transporta pacientul între o analiză și alta.
        Nu știu ce experiențe au avut alții, dar eu n-am putut să fac mari diferențe între serviciul de urgență din spitalul acela și serialul american ER. Da, incintele și halatele sunt mai ponosite. Poate și tehnologia.
        Dar, ce să vezi, acum câteva luni a venit o canadiancă fostă româncă la Prăvălie -- vine cam de două ori pe an -- să-și cumpere ierburi românești. În plus, niște comprese sterile și leucoplast. Apoi ne-a arătat: avusese un lipom pe braț, aproape de umăr, chirurgul canadian i-l extirpase dar îi lăsase capsula în interior, spunându-i că aia (cămășuța lipomului) se extrage peste o lună. Normal că se reinfectase și colecta sebum și puroi într-o veselie. Rana arăta oribil (o gaură împuțită care te leșina de miros). Am văzut-o fiindcă ne-a rugat s-o ajutăm să schimbe pansamentul. Făcea asta de două ori pe zi. N-am comentat, fiindcă era foarte încântată de chirurgul ei. Dar am înțeles imediat că doctorul își lăsase loc de a doua intervenție și pretext de o a doua taxare. O ținea o lună sub antibiotic ca să nu prolifereze infecția. Mi s-a părut o josnicie, pe bune!

        • Fire 2018-02-24 Reply

          Renata, eu nu cred ca doctorul a facut-o intentionat pentru o taxare ulterioara ( chirurgii sunt platiti cu salariu fix de la spital ), ci omul urma pur si simplu protocolul. Riscul sa incalce protocolul si sa nu ii faca operatia cum trebuie, era prea mare in caz ca pacienta facea valuri.
          Eu citesc ziarul doctorilor, ala scris de doctori pentru doctori si care se gaseste doar in spitale si se plingeau chirugii ca tehnicile lor de operatii sunt inapoiate comparativ cu cele europene. Ziceau caz concret de decompresie a vertebrelor ( pentru sciatica ), cum ca in Canada se face dupa metoda inapoiata, cu operatie deschisa si tot tacimul, iar in Europa se face laparoscopic, metoda la care canadienii se uitau ca cioara in os. Si prin mass-media mai tresare cite oi informatie venita de pe la chirurgi, cum ca suntem inapoiati in chirurgie si multe altele, insa se pune rapid batista pe tambal.

          Multi canadieni stiu foarte bine cit de inapoiata e medicina in tara asta ( insa dotarea dins pitale e super, cu paturi sclipitoare cu telecomanda si bla-bla ) si pleaca in tarile de origine ca sa isi rezolve problemele medicale : o data din cauz ainapoierii canadienilor si a doua oara din cauza timpilor de asteptare enorm de mari. Iar cine e boier si are bani, se duce in USA pentru operatii ( bogatasii si politicienii canadieni ). Amarastenii fac pe cobaii prin spitalele caanadiene.

          • renata 2018-02-24 Reply

            Atunci protocolul chirurgical e prost. Dacă nu extragi cămeșuța furunculului sau a lipomului odată cu ”depozitul” e ca și cum ai căuta cu lumânarea o proliferare a infecției. E ca și cum un stomatolog ar obtura trei canale și ar lăsa unul cu un căpețel de nerv, sperând că acel căpețel de nerv o să moară de plictiseală.
            Nu, nu e ok genul acesta de manevră. Rămâne să tragem concluzia că atât îl tăia capul pe doctor.

            • Fire 2018-02-24 Reply

              Renata, banuiesc ca protocolul ala zice ca se extrage si radacina, da’ etapizat, dupa cum ai constatat … Nu stiu, poate era doctorul incompetent, ca asa sunt majoritatea lor pe aici.

              Vara trecuta imi spunea un dentist iranian stabilit in USA si cu facultate ade medicina facute de doua ori, o data in Romania ceausista si o data in USA. Zicea ca majoritatea clientilor lui sunt canadieni, care vin si platesc din buzunar o circa de bani, numai sa nu le distruga dintii. Si zicea ca intai trebuie sa repare si sa refaca ce au stricat dentistii canadieni. Ca el asa incompetenta si fusareala n-a vazut in viata lui, lucraari facute dupa ureche de canadieni.
              Zicea ca daca el si-ar trata in halul asta pacientii americani, clinica lui ar da faliment in scurt timp si nu intelegea cum de prospera dentistii canadieni. Simplu ! Pentru ca toti ofera aceeasi mizerie si incmpetenta, iar amarasteanul merge la ei pentru ca are asigurare ade la job care acopera o mare parte din costuri. Daca mergi in USA, platesti totul din buzunar si putini isi permit.

              Dentisul in cauza tinea cursuri pentru dentistii canadieni, sa-i invete sa faca implanturi si era mirat pina peste poate de dezinteresul candienilor, care vin pe repede inainte, baga mare si trec exaamenul la limita, ca ma grabesc sa ma intorc in Canada sa produc bani. Pur si simplu nu ii interesa sa invete, ci doar sa-si ia certificarea si gata. Omul era siderat, nu concepea sa-ti tratezi pacientii in felul asta, sa nu iti pese ca esti incompetent, ci dopar sa produci bani pe spatele fraierilor.

              • renata 2018-02-25 Reply

                Fire, cu câțiva ani în urmă, Coabitantul purta pe falcă un lipom cât o corcodușă. La un moment dat s-a infectat. Cu circul de rigoare, l-am dus la mică chirurgie facială. (Îi e frică de doctori). Medicul i-a dat 3 zile antibiotic injectabil și l-a programat la extracție. În alea 3 zile infecția s-a limitat, din întâmplare el s-a lovit în obraz, oroarea aia a erupt, l-am rezolvat eu și, la final, cu o pensetă de smuls spâncene arsă în flacără, am extras și cămășuța, care arată ca pielița unui bob de fasole. Un căuș pielos. Pe urmă, în urlete, am dezinfectat cavitatea, am pus pansament oclusiv. În trei zile totul arăta ca un por dilatat. Ți-am relatat această oroare ca să argumentez că nu poate exista un protocol medical care să facă excizie și extracție în doi timpi (la 30 de zile diferență) decât dacă ești nebun sau extrem de lacom (taxat a doua intervenție chirurgicală).
                Aici, în România, în privat, al doilea consult programat, după instituirea tratamentului, e gratuit. Asta a fost o mare economie la oftalmolog, de pildă.

                • Cudi 2018-02-25 Author

                  Renata, am avut și eu un lipom pe care l-am “rezolvat” în România. Pe scurt, cum s-a derulat povestea:
                  -- O d-nă doctor mi-a dat trimitere la chirurgie pentru, lângă mi-a atașat o hârtiuță cu numele și numărul de telefon al soțului ei -- chirurg.
                  -- L-am sunat pe soțul doctor, mi-am programat un consult, la consult m-a programat pentru intervenția chirurgicală, mi-a zis să vin cu cardul de sănătate, să-mi facă internare de o zi. L-am rugat doar, pentru liniștea mea, să-mi facă și o biopsie la ce extrage în operație.
                  -- Ziua operației (internării) a implicat vreo patru-cinci ore de așteptare pe hol, rezolvând chestii birocratice -- cardul de sănătate nu putea fi citit, ceva erori în sistem etc. În cele din urmă timp m-a chemat și chirurgul la el în cabinet, așa, degeaba. I-am dat plicul, brusc n-a mai contat că sistemul cu cardurile de sănătate nu funcționează, dezbrăcarea și sus pe masa de operație.
                  -- Operația, în sine, a durat vreo 10-15 de minute, succes, doctorul s-a declarat mulțumit, mi-a zis să vin la fiecare două zile să vadă cum evoluează locul operat. Zis și făcut. Din nefericire, mi s-a infectat, mi-a spus că mi se pare, că totul e ok.
                  -- Infecția nu s-a potolit, l-am stresat vreo două luni de zile, contrazicându-l: nu e bine, se umflă, curge limfă, doare etc. A negat în continuare că ar fi vorba de o infecție, de o recidivă. L-am întrebat când primesc rezultatul biopsiei, mi-a zis că, ah, n-a trimis nimic la analize, că el a văzut din ochi că totul e normal.
                  -- Aici, în Canada, am fost la doctorul de familie, i-am povestit totul și a propus ca la următoarea recidivă să mă treacă pe antibiotice, să reopereze locul și să facă o biopsie, să ne lămurim ce și cum.
                  Ah, și cu consultul la cabinetul privat din România, nu știu pe unde e gratuit, că eu am plătit mereu și pe al doilea. E drept, primul consult e mai scump, al doilea semnificativ mai ieftin, ceva de genul jumătate de sumă.
                  Ideal, minunat ar fi ca sistemul medical canadian să funcționeze în teoria celui românesc (zic “teorie” pentru că practica e alta) sau cel românesc să aibă calitatea și principiile celui canadian -- condiții decente, zero șpagă.
                  Ca să nu mai zic de aroganța multor cadre medicale din România, de la doctori la asistente, ce bine ar fi să trateze cu respect și grijă pacienții așa cum o fac ăștia de aici.
                  Bonus -- ambele sisteme, cel românesc și cel canadian, să aibă tehnologia Europei Occidentale, cum zicea Fire. Trăiască Germania!

  • cristina 2018-02-23 Reply

    Cudi, m-am ingrozit. Am citit de 2 ori ca sa inteleg daca tarifele alea sunt pe zi sau pe saptamana/luna.
    Nu stiu daca functioneaza, dar ce am mai auzit eu pe aici de la romanii care isi aduc rudele, e ca le cumpara asigurare medicala in Canada. Asa cum ai zis si tu, ce au ei din Romania nu e valabil decat pentru accidente.
    Va doresc sanatate la toti, ca daca nu o avem, niciun sistem de sanatate nu ne poate ajuta. Tocmai am aflat ca nepoata unei colege e in “palliative care”. Urmeaza sa o ia acasa, dar are nevoie de nurse si trebuie sa verifice la asigurare daca e acoperita. Are doar 25 de ani…

    • Cudi 2018-02-23 Reply Author

      Cristina, sunt pe zi tarifele. Nici mie nu mi-a venit să cred, dar am depășit faza de șoc.
      Cu asigurarea pe care străinii o pot lua din Canada -- da, pot lua asigurare, am sunat, era în jur de 8 dolari pe zi și acoperea lejer inclusiv vizitele la walk-in clinic. Și rețetele! Am zis: parfum, ne-am scos!
      But shit happens.
      Ne-au spus că nu putem face asigurarea respectivă câtă vreme este în derulare asigurarea aia tâmpită din România, cea din Canada o poți face dacă n-ai asigurare din altă țară sau ca prelungire a acesteia.
      Numai bine nepoatei colegei tale, Cristina, mă îngrozesc imaginându-mi prin ce trece familia ei.

  • Fire 2018-02-23 Reply

    E aceeasi vrajeala si cu asigurarile cumparate in Canada. Sunt fix la fel ca alea cumparate din romania, ca ne-am interesat noi cind am emigrat aici si eram in alea 3 luni in care nu eram acoperiti de asigurarea de stat. Romanii de aici ne spuneau mereu sa avem grija ce face, unde calcam si pe unde mergem, ca daca patim ceva si trebuie sa mergem la doctor, ne-am nenorocit pe viata la cit vom avea de platit.

  • Iosif 2018-02-24 Reply

    Cei ce au absolvit medicina în Romania pâna în anul 2000, sunt cei mai buni si apreciati specialisti medici, chiar si aici în Occident, Strasbourg le dau clasa autohtonilor.
    Fac aceasta afirmatie cu o doza de mândrie, ca sunt si voi ramâne un român îndragostit de pamântul natal pentru eternitate. Nu sunt un nostalgic al perioadei dinainte de ’89 (mai ales ca am fost închis pentru trecere frauduloasa a frontierei) însa constat cu satisfactie ca Romania comunista a creat autentice valori în toate domeniile si aspectele vietii, valori care azi înca sunt nevoite sa paraseasca pamântul natal din cauza injustitiei si coruptiei la nivelul cel mai înalt al sistemului PI-RA-MI-DEI …
    Acesti dezradacinati, exilati ai sistemului (exclusiv subsemnatul) sunt autentici ambasadori ai culturii, traditiilor si valorilor incontestabile a scolilor si institutiilor de învatamânt Superior, iar lovitura de stat din ’89 a permis intrarea mizeriilor si nonvalorilor Occidentului în tara, poluând, distrugând, mostenirea milenara pentru care si-au varsat sângele înaintasii nostri, pastrata si conservata chiar si de N.Ceausescu, împuscat rapid de tradatorii care au vândut tara si valorile ei, si care se bucura si azi de puterea banului sub acoperirea si protectia dusmanulu…i

  • smaranda64 2018-02-24 Reply

    Doamne, da în ce căcat de ţară aţi ajuns şi ce vă ţine acolo?

    • Fire 2018-02-24 Reply

      Dificultatea de a emigra in alta tara, Smaranda ! M-as muta ieri in alta tara, da’ cu economia asta, e complicat de gasit un job ( exclus Romania, ca acolo e si mai de cacat ).

      • Arlech 2018-02-24 Reply

        Şi eu credeam că România e şi mai de căcat, dar, după tot ce-aţi povestit pe aici, acum şi cu alte ocazii, mi-am schimbat părerea.

      • smaranda64 2018-02-24 Reply

        Neplãcutã situaţie, Fire. Îti doresc să găseşti calea.
        Eu am invăţat să nu mai exclud nimic. Nu ştii niciodată de unde sare iepurele.
        S auzim de bine! 🙂

      • renata 2018-02-25 Reply

        Fire, Costa Rica! 🙂

        • Fire 2018-02-25 Reply

          Renata, Costa Rica e super scumpa ! Stiu o familie de romani care s-au pensionat din Canada si s-au mutat in Costa Rica, insa imi scriau ca e umed si se simt rau cu oasele, plus ca e uber scump si nu poti sta cu populatia locala ca violenta si esti mereu un target.
          Ei s-au mutat la tarc ( un soi de orasele de expati inconjurate de gard si cu paza ) insa acolo e scumpa chiria cam la fel ca in Canada ( sa cumperi , iarasi costa mult ). Costa Rica a devenit prohibitiva pentru amarasteanul de rind, asta de cind au navalit pensionarii americani si au umflat aia preturile. era o vreme cind canadienii isi vindeau casele din Canada ( ca nu poti trai din pensie, si daca te muti in alta tara astia nu mai platesc pensia ) si se mutau sa traiasca in Costa Rica. Intre timp a zburat puiul cu ata.

    • Cudi 2018-02-25 Reply Author

      …Smaranda, cum zice și Fire, mai de căcat e România, unde job-urile se dau pe pile sau pe bani și prea puțin pe competențe profesionale.

  • Iosif 2018-02-24 Reply

    Visul americano-canadian a devenit un cosmar. Se pare ca tot batrâna Europa va ramâne Pamântul Fagaduintei, chiar daca s-ar înghesui aici toti talibanii, chinezii, indienii, africanii si sirienii, bunica UE îsi iubeste toti nepotii cu aceeiasi intensitate, neconditionat, sacrificator si fara prejudecati … 🙂

  • Fire 2018-02-25 Reply

    Nu stiu ce sa zic, Iosif, da’ eu nu as fi chiar atit de sigura de maretia Europei. Uite, cunosc emigrant francez de la mama lui, care a venit de 3 ani in Canada cu toata familia, ca zice ca nu se mai poate trai in Franta. Mai stiu un neamt de la mama lui, venit aici de 2 ani, zicind ca in Germania e naspa. si mai cunosc si alti francezi care ar emigra in Canada insa nu pre apot ca virsta si greu de gasit un job si pe aici.
    Mai stiu si romani care s-au mutat din Canada in Germania si dupa 1 an s-au intors urlind, ca in Europe erau mult mai prost platiti pentru acelasi job pe care il faceau in Canada, ca e plin de ciori si se simteau ca in groapa de gunoi acolo, din cauza lor.
    Mai stiu si roman care munceste in Germania, a muncit in Franta ( si nu pe joburi de cacat ), dar care a venit intr-o delegetie prin USA citeva luni si a avut de comparat. Acum se da peste cap sa se poata muta in USA ori Canada, in ciuda mizeriilor sociale de aici , pe care le stie si i le-am zis si eu in clar, ca sa nu avem vorbe la proces.
    Nu stiu ce sa zic, Iosif, da’ parca se p[une de un alt razboi ” mondial” prin Europa. Sa nu uitam ca zona aia ( Romania -Rusia ) a fost centrul civilizatiei aryene, motiv pentru care au fost si vor fi mereu calcati. Mai o ” mica” invazie de ciori, mai un razboi mondial, etc. Parca-parca nu e chiat atit de safe precum pare la prima vedere.

    • Aldus 2018-02-25 Reply

      De ce le zici ciori negrilor, nu-s și ei oameni?

      • Fire 2018-02-25 Reply

        Aldus, nu o sa ne contrazicem pe subiectul egalitarism/ rasism, ca nu am nici timp, nici chef.
        Da, toate ciorile sunt oameni. De ce nu te muti tu in Ferentari, ca doar tot oameni sunt si ei si nu e nici o diferenta intre un cartier de albi si unul de ciori, nu ? Hai sa nu o dam in politically corecteness, si marmota invelea ciocolata in staniol, toti oamenii sunt la fel, Ceausescu si poporul !

        • Aldus 2018-02-25 Reply

          Deci ciorile sunt țigani, nu negri?

          • renata 2018-02-26 Reply

            Există o percepție comună: negri, țigani, indieni… gunoi. Până ai de-a face cu ei. Nu din citit, din trăit.
            După ce interacționezi cu ei, realizezi că sunt oameni, ca și tine. Cu aceleași dureri. Cu aceleași frici. Cu alt set de bucurii, poate -- pe ei un dans, o muzică îi rezolvă -- pe tine nu. Tu ești mai civilizat. Mai profund. Ai principii. 🙂
            Dar o măsea ne doare la fel. Durerea ne face frați. Și bucuria, când e foarte mare și comună.

            Pe mine, ulița asta din buricul capitalei unde se află Prăvălia, populată mai mult cu țigani, m-a ajutat să-i înțeleg. Sunt la fel de povești ca și noi. Au aceeași fibră a durerii, a fericirii, a fricii, pe care o avem și noi.
            Păi, când vine la cumpărături țiganul ăla negru și burtos, hipertensiv și lacom la mâncare nocivă (fleici, cârnați, fasole iahnie cu ciolan), îl preiau cu tot dragul, ca pe-un catren de Păstorel Teodoreanu. 🙂

            • Cudi 2018-02-26 Reply Author

              Percepția mea subiectivă, pe baza experiențelor personale de aici, e că negrii sunt foarte săritori și foarte cumsecade. Eu îi admir.
              Dar nu despre asta e vorba aici, despre rasă, discriminare etc., așa cum a sucit-o Aldus. Fire se referea la românii din străinătate care nu ne fac cinste, asistații social, cerșetorii, hoții mai mult sau mai puțin mărunți, ăia care nu văd rostul banului muncit, cinstit, ăia care dincolo stau cu mâna întinsă și acasă, în România, mai ridică un turnuleț pe acoperișul vilei.

              • Fire 2018-02-26 Reply

                Nu ma refeream la romanii din strainatate care vin la ciordit si la cersit. Ma refeream strict la rasele de colorati si hibele lor : trasaturi genetice printre care parazitismul la loc de cinste, asta e si alta nu-i. Si nu, nu e discriminare ci strict realitatea., asta fac, distrug totul in locul in care aseaza ( inclusiv tarile lor de bastina ).
                Ah, ca nu le convine sa constatam realitate si tipa ca e discriminare, asta e alta poveste !

                • Cudi 2018-02-26 Author

                  Atunci am înțeles eu greșit, Fire. Dar nu sunt de acord cu tine, cei mai de treabă și serioși cetățeni canadieni pe care i-am cunoscut sunt negri, veniți din țările Africii.

              • Aldus 2018-02-26 Reply

                Cudi, afinitățile personale au ajuns să-ți orbească simțul discriminatoriu. În primul rând, mă ignori. Te-am întrebat mai sus cât costă o asigurare la voi (gen cât plătești pe lună pentru sănătate); te-ai făcut că nu vezi. Iar acum, mai jos, ai ajuns să faci exact lucrul de care mă acuzi pe mine, adică să-mi sucești cuvintele, complet oarbă la eventualele greșeli sau derapaje ale lui Fire.

                Mai stiu si romani care s-au mutat din Canada in Germania si dupa 1 an s-au intors urlind, ca in Europe erau mult mai prost platiti pentru acelasi job pe care il faceau in Canada, ca e plin de ciori si se simteau ca in groapa de gunoi acolo, din cauza lor.

                De aici îți rezultă ție că se referea la români? În ce logică bizară ai citit pasajul ăsta, ca să ajungi la o așa concluzie? Sigur că nu se referea la români, după cum chiar ea confirmă în replica de aici. Și iată că se referea chiar la oamenii de culoare, adică exact la ce ziceai tu că nu se referă și că o sucesc eu, după cum spune cu gura ei:

                Nu ma refeream la romanii din strainatate care vin la ciordit si la cersit. Ma refeream strict la rasele de colorati si hibele lor[…]

                Deci, ai ajuns să-i citești complet distorsionat cuvintele, numai ca s-o scoți, iar pe mine să mă citești complet distorsionat, numai ca să n-am dreptate. Și e un trend pe care l-am observat de ceva vreme.

                Cheamă-mă la dialog atunci când o să redevii fata obiectivă care erai cândva. Mulțumesc.

                PS: Chiar și dacă ai fi avut dreptate, eu tot nu le-aș fi zic ciori românilor respectiv, cu toate bubele lor.

                • Cudi 2018-02-26 Author

                  Noi am aplicat pentru asigurare imediat după ce am venit aici, nu a costat nimic, sunt niște condiții pe care trebuie să le îndeplinești --
                  http://www.health.alberta.ca/AHCIP/registration-requirements.html
                  Asta e de stat, gratuită.
                  Cea privată e în jur de 50-60 de dolari pe lună (acoperă tarife la dentist, ochelari etc.), ți se trage din salariu ca în România.
                  Altfel, nu știu ce îndrugi acolo.

            • Aldus 2018-02-26 Reply

              @Renata

              Cu negri și indieni nu, dar cu țigani și eu am avut de-a face. Am avut și un prieten de durată, dar pe care nu l-am mai văzut de mult timp. Unii dintre ei sunt oameni faini.

              Am întrebat-o pe Fire pentru că voiam să văd cum își argumentează folosirea acestui peiorativ, care mie îmi sugerează o perspectivă sau un mod de gândire care nu i-ar face cinste nimănui. Și pentru că voiam să văd de ce, adică care-i motivul pentru care-i consideră pe negri sau pe țigani sau pe oricine altcineva, așa, in corpore, ciori.

              • Fire 2018-02-26 Reply

                Aldus, respectul se cistiga, nu se acorda din oficiu. Iar unii isi cistiga disrespectul. So …

                • Aldus 2018-02-26

                  Păi același lucru e valabil și pentru români, chinezi, francezi etc. Dar numai pe cei de culoare i-ai numit ciori, diferențiindu-i astfel de ceilalți. Sau numai negrii trebuie să-și câștige respectul, albii pornesc cu respectul deja asigurat?

                • Anemona 2018-02-26

                  Cum, Fire? Speriindu-ți copii albi că vin ciorile și-i duc?

              • renata 2018-02-27 Reply

                Cred că am trăit suficient ca să pricep c nu contează culoarea pielii, ci textura. Acceptând că e o expresie a caracterului.
                Eu, Aldus, am avut și prieteni mai negri ca noaptea, în facultate. Îi consider prietenii mei și azi. Și, poate, cele mai mișto amintiri din studenție.

                • Fire 2018-02-27

                  Eu n-am cunostinta de existenta vreunui om rasist care se fie deranjat de culoarea pielii cuiva. Rasismul nu are legatura cu culoarea pielii, asa cum ne spune propaganda. Am citit carti ” rasiste” ( David Ernest Duke ) insa nicaieri nu era o problema culoarea pielii.

                • Iosif 2018-02-27

                  IUBIREA ABSOLUTA este incolora, inodora, insipida ! 🙂

      • Marian 2018-02-26 Reply

        @Aldus Dar ei de ce ne zic noua ALBITURI , cu referire directa la…IZMENE ????? Ce crezi ca , daca-i zici ciorii privighetoare , aia nu va mai croncanii si-si va schimba culoarea penajului instantaneu ??? Crede-ma ca , nu-s rasist dar , m-am saturat pana peste cap de aceasta discriminare de care nu-s vinovati decat , acele echipe de creatori pe care azi , ai numim …Dumnezeu . Chiar ma-ntreb , ar mai fi existat atata moarte pe Pamant daca aia i-ar fi creeat pe oameni la fel !?!

        • Aldus 2018-02-26 Reply

          Nu știu de ce ne zic albituri, dacă ne zic. Poate ar trebui să-i întrebi pe ei?

    • Iosif 2018-02-25 Reply

      Asa este Fire dpdv. al speciilor, însa acest amestec dintre “porumbei & ciori” si alte pasari este actiunea secreta a anglo-americanilor care doresc destabilizarea UE (Noul Israel) care prin formarea si unitatea tuturor statelor membre si a monedei euro, pune în pericol cele doua mari puteri mondiale Westul si Estul, iar acestea în secret cu UK (vezi Brexitul) comploteaza la împartirea pamântului în doua mari zone de influenta însa e un proiect care nu se va realiza niciodata, asa cum nici comunismul nu a reusit. Dealtfel, toate curentele politice si religioase se vor autodistruge de la sine în scurta vreme, dupa cum este scris în Cartea Geneticii Universale, Biblia ! 🙂

    • Marian 2018-02-26 Reply

      @Fire Au dreptate aia care ti-au povestit chestiile alea despre Germania { de ce crezi c-au inebunit aia de dreapta extrema pe-acolo ? } asta ca sa nu mai vorbesc despre Franta sau UK ! ” Mai o ” mica” invazie de ciori, mai un razboi mondial, etc. Parca-parca nu e chiat atit de safe precum pare la prima vedere.” O fi insa…nici in Canada nu ma duc , nici daca ma platesc aia , la greutatea mea cu aur !!!! Ma gandeam la Malta dar…ma inbolnavesc de nervii din cap atunci cand , ai aud pe aia vorbind acea limba absolut imposibila , pe care ei o numesc limba malteza !!!!!

      • Fire 2018-02-26 Reply

        Marian, daca gasesti o varianta rezonabila de tara in care sa te muti, te rog, spune-mi si mie ! Si eu caut sa plec din Canada cit mai repede posibil, ca parca n-as vrea sa-mi risc sanatatea si sa fiu homless la pensie, pentru ca nu o sa imi pot plati nici chiria din pensie. Ori sa-mi vind casa, pentru a ma putea intretine la pensie ( toti canadienii asa practica. Daca o sa se dezumfle bula imobiliara, pensionarii o sa moara de foame pe capete ).

        Eu ii inteleg perfect pe europeni, ca sunt discriminati in propria tara, umiliti si pusi sa plateasca taxe infernale ca sa intretine cohorte de ciori parazite. Si pe deasupra, sut obligati prin lege sa se declare bucurosi sa o faca, pentru ca deh, rasismul e big tabu si big no-no ! Lozincaraie ieftina, fix ca alea ale lui Ceausescu. Mno, pai nu-i de mirare ca se acumuleaza tensiunea sociala si la un moment dat o sa faca plici.
        E cam riscanta o mutare in Europa in viitorul apropiat si ma cam tem . Lasa ca il trimitem pe Aldus in jungla de la Calais, ca realitatea ii contrazice dureros visele egalitariste. Sau macar sa stea o luna intr-un bloc de ciori, cum sunt alea prin orasele Romanesti, si sa vina apoi sa ne povesteasca despre cum n-a observat el nici o diferenta, ca doar toti sunt oameni ca si noi ! Nu gasesti doi oameni de-un fel, daramite rase intregi !

        • Anemona 2018-02-26 Reply

          Noua Zeelandă? 🙂

          • Fire 2018-02-26 Reply

            Anemona, New Zeeland suna bine; am inteles ca au si mincare naturala,insa mai greu cu piata muncii. Inca nu stiu cum le este cu sistemul medical si ala de pensii. Daca stii mai multe, spune-ne si noua, please !

            Cudi, apropos ca ziceai ca ai la inima rasa neagra … ne povestea un amic filipinez ca fie-sa si-a facut un iubit negru si oricit s-a satradui el sa o lamureasca sa se desparta, n-a reusit. asa ca l-a alergat putintel cu ranga prin fata casei, cind l-a prins in fapt.
            Unul din vecinii de anii trecuti, ave ain jur de 25 de ani, rus, s-a combinat cu o negresa. Ne povestea ca parintii lui nu il primesc in casa cu negresa, nu vor sa o vada ( pentru ca ea rasa neagra, of course ! ) , nici sa nu auda de ea, asa ca stateau cu chirie si se chinuiau din niste salarii part-time. Ce sa zic, multiculturalismul e de mare succes in Canada !

            • Anemona 2018-02-28 Reply

              Fire, ce înseamnă mâncare naturală?

              • Fire 2018-02-28 Reply

                Non-Gmo si crescuta hidroponic.

                • Anemona 2018-03-01

                  Băi, fată, am gugălit hidroponic, abia mai apoi mă dau dășteaptă :)). Tu vorbești serios?

              • Fire 2018-03-01 Reply

                Anemona, n-am inteles nimic din ce vrei sa-mi transmiti, zau ! Culturi hydroponice s-au infiintat deja si in serele din Romania, am citit eu in ziarul Adevarul, acum citeva luni , deci nu e ceva ce nu s-a pomenit. Iar aici in Canada, avem gramada de legume “de plastic” obtinute hydroponics.

                • Anemona 2018-03-02

                  Poate am înțeles eu greșit. Am înțeles că te referi la GMO dar crescute hidroponic, ceea ce părea o prostie. Acum e clar, sorry! 🙂

                • Anemona 2018-03-02

                  Non-GMO, scuze 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *