Am avut o săptămână nu tocmai ușoară: pitica a început în 4 septembrie școala și, cum a schimbat instituția cu trecerea în ciclul gimnazial – clasa a cincea, a început să folosească autobuzul. Ocazie cu care noi, adulții, am făcut pe detectivii zi de zi, ba urmărind autobuzul la prima oră a dimineții, asigurându-ne că pitica intră în școală, ba pe la trei jumate ale amiezii, pentru a fi siguri că teenagera wannabe coboară la stația proximă domiciliului ei și nu altundeva. Cum, de altfel, s-a și întâmplat în prima zi:
Nu, noi nu locuim lângă lac, nu trebuia să coboare la lac. Evident, Mihai era deja oprit în spatele autobuzului, a cules pitica de pe drum și eu mă perpeleam pe după mașinile parcate pe lângă stația unde ar fi trebuit să coboare.
Pe lângă emoțiile de toamnă aferente aventurilor cu autobuzul școlar, am mai bibilit una-alta prin backyard-ul nostru. Acum suntem în stadiul ăsta:
La capitolul ce filme/seriale mișto am mai văzut și nu sunt desene animate ori producții cu audiență generală pe care să le fi urmărit cu copilul (da, am urmărit cu pitica două sezoane din Supergirl, băi, cred că m-am stricat de cap, dar mie chiar mi-a plăcut, joacă și Ally Mcbeal; sau noul Next Gen; sau noul Thor; sau noul Hotel Transylvania; sau… nu știu ce rahat am mai văzut, în fine), o notabilă mențiune e Lilyhammer, ăla de pe Netflix. De mult n-am mai văzut un serial de comedie atât de fain, am impresia că a pomenit Fire de el pe aici, la un moment dat. Acțiunea se petrece în Norvegia (Salutări, Vladimir!). Îl savurăm pe îndelete, cred că deseară terminăm primul sezon.
Închei cu o observație de ordin economic și social. Eram într-un magazin și îmi făcusem pârtie spre rafturile cu cărnuri, respectiv spre locul unde știam eu că țin ăia ceafa de porc. Dar nu puteam să ajung la caserole din pricina unui cuplu nehotărât în alegerea fripturilor de grătar. Hmm, era ciudat, de obicei e liber, e pustiu pe la ceafa de porc. Mi-am zis în gând: băi, dacă ăștia sunt nehotărâți cu ceafa de porc, dacă e atât de importantă ceafa de porc pentru grătarul lor, păi ăștia-s români. Apoi am auzit-o pe ea: “păi, cred că dacă fiecare are câte o bucată de ceafă și mai luăm și cârnați lângă e suficient, ce tot atât!”. Ha-ha-ha. Încă un lucru ce ne leagă pe noi, diasporenii: ceafa de porc. Nu, nu le-am zis nimic, mi-era rușine.
Așa, și joi se anunță ninsoare pe aici…
44 Comments
Dacă îți plac filmele cu supereroi, te provoc să încerci Heroes:
https://www.youtube.com/watch?v=inbE7_DViTo
Aldus, îmi plac filmele cu supereroi, îmi place Marvel, dar nu chiar toate. Mai ales filmele, nu neapărat serialele. M-am uitat cu pitica la Supergirl, mi-a plăcut rolul Calistei Flockhart, dar nu am căzut în cur după el, nu știu dacă mă înțelegi. Dacă n-ar fi fost pitica, probabil că-l ocoleam mereu din telecomandă. Însă pentru a urmări ceva cu copilul, e foarte ok. Recomandările tale, Heroes și The Flash merg a fi văzute cu pitica?
Cum ziceam în articol, foarte mișto e Lilyhammer, să-l încerci. E comedie.
https://www.youtube.com/watch?v=xXp4iNBFL88
Cudi, eu nu cumpar ceafa de porc, inseamna ca nu sunt romanca? 😉
Back to school si la noi, iti dai seama cum ne-am simtit, ca seara am aterizat din Romania.
Cristina, oare ești vegetariană? Glumesc. Adică e ok oricum ai fi, vegetariană sau nu.
Noi luăm ceafă exclusiv pentru grătar. Ceafă și coaste de porc, vită, foarte rar pui. Oricum, la noi carnea a devenit pretext pentru legume la grătar. Salată de vinete coapte, dovlecel, ardei copți, roșii coapte, ceapă la grătar, e nebunie. Aseară salivam în familie imaginându-ne o masă cu brânză, roșii, ardei, salată de vinete și salată de icre.
Nici noi nu cumpărăm ceafă de porc. Luăm muşchi, muşchiuleţ, cotlet, pulpă.
Vero, doar nu puneți cotlet sau pulpă pe grătar… sau puneți? Dacă nu are puțină grăsime, carnea de porc iese uscată pe grătar, iar grăsimea aceea oricum se scurge pe cărbuni. Excepție face mușchiulețul la lung și subțire, care oricum necesită foarte puțin timp de ținut deasupra jarului. Ăla e lux, e bun tare.
Ba da, punem. Şi cotletul, şi muşchiul se vând de obicei cu un strat subţire de grăsime, nu sunt perfect curăţate.
Şi nu facem foarte des carne la grătar -- noi n-avem curte. Avem grătarul cuptorului şi grătar electric. 🙂 Carne făcută pe grătar adevărat mâncăm când mergem la cumnatu-meu, şi nu e întotdeauna carne de porc. Aveam şi noi un grătar pentru mers la iarbă verde, dar nici nu mai ştiu pe unde l-a dosit bărbatu-meu. (Blocul ar fi trebuit să aibă tobogan pentru gunoi, dar nu există decât spaţiile în care ar fi trebuit să se afle, nişte încăperi în formă de L la fiecare etaj, folosite drept magazie comună de toată lumea de pe palier. Şi numai bărbatu-meu se descurcă în talmeş-balmeşul din colţul nostru.)
Vero, gusturile sunt subiective. Și nici n-aș zice ba unui cotlet la grătar, doamne feri! Bun, că eu prefer să vâr cotletul în cuptor și ceafa pe grătar, e altă poveste. Dar respect cotletul și știu că ar putea rezerva surprize foarte plăcute, marinat/asezonat după priceperea bucătarului.
Evident!
Şi, cu cât e bucătarul mai priceput, cu atât mai savuroase/savurate sunt surprizele! 😀
De asemenea, încearcă primul sezon din The Flash.
https://www.youtube.com/watch?v=WvUXbzxxdo0
PS: Ce-a îmbătrânit Calista Flockhart! Era perfectă în Ally McBeal.
Are 53 de ani acum, Ally Mcbeal avea 20-30, pe acolo. Nu știam că e soția lui Harrison Ford. Cum ar veni, Ally cu Indiana Jones, Ally cu Evadatul, Ally cu Han Solo… mișto.
Tu, dacă e să fiu sincer, nu știu în ce măsură un serial ca Supergirl este indicat în formarea unui copil. Am văzut vreo 6-7 episoade din el și din ce-mi amintesc:
*Actori foarte slabi. Calistei F i s-a dat un rol exagerat, clișeic, teatral. Ar merge poate la o comedie dar aici au încurcat planurile. Fata din rolul principal pur și simplu nu poate juca. Singurul care mi-a plăcut a fost militarul ăla extraterestru.
*Scenariu foarte slab. Nu mă așteptam la profunzime, dar măcar ceva, o poveste care să te prindă, mai mult decât efecte speciale și the girl wins the day.
*O grămadă de porcării de tip corectitudine politică și feminism băgate pe gâtul spectatorilor cu fiecare ocazie. Tot aici, din ce rețin, cam toți bărbații ok sau cu roluri pozitive erau prieteni de-ai supereroinei și pămpălăi (ori nepământeni), în timp ce toți bărbații care emanau forță și masculinitate erau cruzi, misogini sau eroi negativ. Mesaj recepționat.
*Tipa este într-o continuă edificare personală cu privire la rolul ei în lume, sentimentele ei, ce simte ea pentru viață și prieteni & co. Iar această imaturitate ne este servită pe post de „serial ce pune accentul pe valorile umane”, gen.
Probabil aș putea continua, dacă aș mai urmări un episod sau două, să mi-l reîmprospătez. Aruncă un ochi și pe recenziile de pe IMDb, rar găsești una cu notă peste 3. Majoritatea celor populare au nota 1! Uite o opinie din partea unei femei:
Apoi, era în filmele vechi ale genului, ca Superman 1-2, o anumită doză de mister, de necunoscut. Eroul principal era un singuratic, ușor introvertit sau incompatibil cu mulțimea, iar asta ți-l făcea simpatic -- pentru că hei! nu se confunda cu mediocritatea. Asta cred că e și simbolistica profundă a acestor super-eroi. Serialele moderne au dus tema în derizoriu, cu personaje superficiale și care-și expun viața de super-erou pe tapet, devenind chiar personaje publice. Și din ce în ce mai multe. Pe principiul că dacă nu putem scrie ceva profund, măcar să aducem tot mai mulți eroi, de la un sezon la altul, compensând lipsa de calitate cu bătăile mai dese și cu efectele speciale mai noi.
Spre deosebire de asta, The Flash e mult mai bun, chiar dacă suferă și el de toate tarele modernității. Dar are o poveste a sezonului 1 care te prinde și un episod 15 cu 9,7 pe IMDB. Se poate vedea cu pitica, dat fiind că-i din același univers cu Supergirl, cu care se și intersectează pe alocuri.
Apoi, dacă vrei să vezi ceva cu pitica, încearcă Merlin. Un serial foarte mișto, fantezie cu elemente comice, care pune accent pe prietenie, loialitate, dragoste, bunătate, lăsându-ți deschise perspectivele de a visa. O altă alegere bună este Legend of The Seeker.
Heroes merge încercat cu soțul, că e mai dens și mai pretențios. L-am recenzat recent.
Pe scurt: “serialul pe care l-ai ales tu este de toată jena; cel pe care l-am ales, eu, în schimb, este muuuult mai bun”.
Ba m-am uitat și la Supergirl. Și m-aș fi uitat în continuare, dacă nu era atât de prost. Uită-te și tu la ambele și fă o comparație, apoi mai vorbim. 😉
Gândește-te că oricine alege în necunoștință de cauză, adică fără să aibă toate informațiile la dispoziție, riscă să facă o alegere greșită, indiferent că îl cheamă Alex sau Ketherius. Mai reflectează și asupra faptului că majoritatea recenzorilor (oameni simpli, nu vorbim critici plătiți) i-au acordat calificativul execrabil: https://www.imdb.com/title/tt4016454/reviews
Pe scurt. 🙂
Nici The Flash nu-i o capodoperă. Are și el problemele lui. Puerilismele lui. Aceleași clișee de doi bani. Dar printre ele și comparativ cu Supergirl, primul sezon are o poveste de fond care-i chiar mișto și care te prinde. Iar relațiile dintre personaje sunt mult mai mature și realiste. Și e mult mai interesant.
Pana mea, n-am văzut până acum un film/serial la care majoritatea comentatorilor să-i acorde nota 1! Nota 1, frate! Unul dintre ei se întreabă de ce nu există și nota zero. Cred că e o performanță în sine. De cealaltă parte, Flash are un episod cu nota generală 9,7. Serios, nu există termeni de comparație.
Acum, eu n-aș recomanda Flash unui fan al filmelor istorice, de exemplu, că-i din alt capitol. Dar cuiva care se uită la Supergirl…
Aldus, mie mi-a plăcut Supergirl la fel cum mi-a plăcut Xena, Hercule. Pentru niște fete de 10 ani (și unele mame), a fost ok. Indiferent de ce zic alții.
Nu am urmărit Xena și Hercules. Dar am crescut cu ele în casă, că le urmărea tatăl meu! 😀
Wow, comentariul ăsta nu l-am anticipat, zău. Nu m-am uitat cu pitica la Supergirl în ideea că ar fi indicat în formarea ei, ci pur și simplu că era simpatic, relaxant, bla-bla. Genul de serial la care fetele râd și suspină după Maxwell Lord. Poate că o să încercăm pe viitor și Merlin, am văzut că îl au și pe Netflix. Oricum, va fi o toamnă bogată, se întoarce Doctor Who din 6 octombrie, cred că va începe în curând și sezonul 3 din Stranger Things, A Series of Unfortunate Events (sper)…
Dar n-are importanță, că ești modelat de tot ce vezi, nu doar de filmele pe care le alegi după criteriul ăsta. Dacă ar fi un film cu scene de groază care-ți întorc stomacul pe dos și cu decapitări și violență extremă, te-ai uita cu pitica, pe motiv că nu de aia l-ai ales, ca s-o formeze, și joacă în el nu-știu-cine? Din punctul meu de vedere, Supergirl e un serial care te spală pe creier. Dar mnoa, e opinia mea.
Altfel, a trebuie să gugălesc cine-i Maxwell Lord. Eu înțeleg că sunteți fete și cinematografia duce o lipsă cronică de eroi feminini, dar asta e, nu-mi place serialul. Nu mi-ar fi plăcut nici dacă era cu Superman.
Uite, Woder-Woman de exemplu mi-a plăcut, cel de anul trecut, chiar mult. Dar e film, nu serial.
Exact, e opinia ta, ție nu-ți place, nouă da, nu văd care-i problema și de ce discutăm atât despre un serial pentru adolescenți. Ți-am mai zis, recomandarea mea (adultului) a fost Lilyhammer.
Pot recunoaște când o fată care nu-i genul meu e totuși frumoasă. Supergirl e obiectiv vorbind atât de slab, încât, chiar dacă-i genul meu de serial, chiar dacă aș fi înclinat să fac concesii, chiar dacă sunt dispus să tolerez multe, nu l-am putut urmări.
Ok. Supergirl e foarte mișto pentru că are romantism și aventuri. Îmi place de ea pentru că e amuzantă, serialul e interesant, Mon-El e preferatul meu, e the funniest.
Dab on them haters!
(a urmat faza cu noi, adulții, gugălind spre a afla care-i faza cu “dab on them haters”)
Nu sunt hater. Sunt doar un tip ajuns la o vârstă la care vede romantismul puțin altfel decât îl vezi tu acum. 🙂
Si mie mi-a placut Lilyhammer. E teribil de realist :D.
Băieții joacă grozav. L-am văzut pe YouTube pe Jan (actorul), obsedatul de la forțele de muncă care se ocupa de “integrarea” tinerelor imigrante, citind povești unui grup de fetițe. Dat fiind rolul din Lilyhammer, situația era hilară rău. Altfel, să știi, zău că mi-ar plăcea Norvegia!
Pe termen scurt si in vacanta. Noua ne-a cam ajuns stilul de pafaristi nesiguri si cu principii socialiste. Oracolul din mine prevede o reintoarcere la matca calvina in viitorul apropiat.
Dacă iar vorbiți de filme, uite, ăsta mi-a plăcut enorm, deși e nevoie de multă răbdare ca să-l duci până la final și nu te simți deloc confortabil pe timpul vizionării lui. Dar dacă ajungi până la sfârșit, înțelegi că niciun minut nu trebuia tăiat la montaj. Și mai e și Adrien Brody, remarcabil.
Wrecked
Am uitat să pomenesc titlul!
„Wrecked ”
uitasem să scriu titlul… 🙂
L-am pus pe listă, Renata, mulțumim! Actorul îmi place, dar până acum nu-l știam după nume, îl știam după ochi.
Ha! Nu l-am vazut. Sarut-mana.
scuze pentru repetiție. Primul text îmi dispăruse.
Cam atât!
Ai dreptate.
same here
“Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.”
”Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui în foarte multe moduri
A le muşca e încă interzis”
🙂
“Ochiți de păsări care mor
Căzând în crengi legănătoare
Copacii ce tânjeau spre zbor
Doresc să moară în picioare.”
”În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe:
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt să se agaţe”
”Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”
(Nichita!)
“Mă tem ca n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.”
[…] de recenta discuție de la Cudi, m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre Supergirl. Dar cum producătorii au reușit […]