A început să miroasă în casă a tocăniță de pipote și parcă viața a devenit mai frumoasă, toanele rele se transformă în toane bune, afară ninge liniștit, a urcat la -4. Simon sforăie cu capul la distanță de 10 cm de tastatură și de degetele mele, din când în când mai scutură câte-o ureche, ca și cum ar alunga o muscă sau cum dau și eu cu mâna, involuntar, dimineața când aud deșteptătorul. De fapt, sincer, nu-l aud eu, îl aude Mihai, bietul, care n-are cum să ajungă să oprească alarma. Îl aude pitica, din camera ei, și vine undercover, tiptil, să-l îndemne pe Mihai să oprească alarma fără ca, doamne feri, să mă trezesc eu. Dar el nu o ascultă și mă trezește, apoi Bobo, cu jalnică resemnare, oftează, coboară mâinile a neputință, ca și cum ar fi fost trezit Smaug, nu io. Care eu, cu ochii încă închiși, încep să mormăi ca un robot: „Bobo, te-ai îmbrăcat?!”, „Mihai, ai pus de cafea?”. Și apoi continui într-un deliriu crescendo: „nu pantalonii ăștia, că e prea frig, ia mai bine iegării plușați, nu, nu discutăm, iei iegării plușați că-s -12 afară, am zis că iei iegării plușați și așa rămâne”, „Nu, Mihai, îți stă foarte bine cu cămașa roz, arăți țâță de mâță, super prezentabil, zici că ești director, ți se pare că plesnesc nasturii, hai măi, ești mai rău ca Bobo!”, „Bobo, lăsă-n pula mea iegării ăia gri și ia-i pe ăia plușați c-altfel vin eu și te-mbrac și-o să regreți!”, „Da, Mihai, doar cămașa roz ți-am călcat-o, arăți super, îți stă foarte bine, zici că ești din Forbes, ai tu pitici pe creier, îți calc azi altele, stai liniștit”, „Bobo, puii mei, de 15 minute tot tragi de nădragii ăia, ia pe tine cum am zis și nu mă mai fute la cap, nu, nu-ți bag pe gât moda ninety, zi mersi că n-ai uniformă, ia zi-i, Mihai, cum purtam noi uniforme țepene, în carouri”.

Revenind la tocănița de pipote sau de rânze, cum li se mai zice prin partea mea de Ardeal, este una din preferatele lui Mihai. Nu spun, și eu, când eram mică, speram să primesc rânza, când bunica împărțea mâncarea în farfurii – c-o fi fost tocană, ciorbă nu conta, rânză să fie. Bun, pe atunci rânza era altfel, era mare, se frăgezea repede, ori cel puțin bunica, prin farmecele ei culinare, o făcea de ți se topea în gură. Tocănița asta e o mâncare tare simplă, se călește ceapă, se pun pipotele tăiate mărunt, pipotele vor lăsa apă, când apa lor se evaporă, se completează cu apă fierbinte. Și se tot fierbe tocănița vreme de cel puțin două ore, la foc mic. Sare, piper, boia și-o frunză de dafin, la sfârșit se scade sosul până la consistența dorită și aia e – lângă merge un boț de mămăligă, ceva murătură – end of story.

Însă astăzi, după ce-am depozitat la subsol șase biciclete și o mașină de tuns iarba, am zis, ținându-mă de șale, că dacă viața-i complicată, de ce n-ar fi nițel și tocana asta? Așa că am zis să-ncurc lucrurile puțin, adăugând niște ardei, două roșii și usturoi, trei căței. Doar n-are ce strica, ba dimpotrivă, niște arome în plus, numai bune de căutat cu mămăliga-n farfurie.

Bun, blogurile culinare îmi tot zic că tocănița asta merge și cu inimi, dar am eu așa, un fel de frână, când aud de inimioarele alea. Păcatul oricum e făcut, karma zice că next time – Okja fără happy end scrie pe mine, nu comentez, dar eu fac tocana asta doar cu pipote și e tare bună.

Schimbăm placa: poate ați văzut și voi articolul din 1958 cu cele 129 de sfaturi pentru femeile în căutare disperată de parteneri de cursă lungă. Sau scurtă. E tare amuzant, pe undeva e horror – aici e dacă vreți să-l citiți.

O să redau aici două, trei sfaturi, s-aveți idee despre ce e vorba.

“Look in the census reports for places with the most single men. Nevada has 125 males for every 100 females.” Nevada, Nevada… Nu în Nevada visa Fire să se mute? 🙂

“Sit on a park bench and feed the pigeons.” Hmmm… Nu știu ce să zic. Când îmi comunici aceste trei elemente – parc, femeie, porumbei, imaginea care îmi vine automat în minte e asta (mulțumesc, ProTV):

“Get lost at football games.” Nu pe teren!

“Dropping the handkerchief still works.” Well, nu și dacă e plină de muci…

“Wear a Band-Aid. People always ask what happened.” “Of, cred că e din cauză că am aplicat de două ori banda cu ceară pe aceeași zonă, pe când încercam să-mi smulg mustața.” True recent story. Dar Mihai e obișnuit. Prima dată când ne-am văzut, aveam tot botul numai răni. Cu vreo două zile înainte de marea întâlnire am citit pe net ce superbă și blândă cu pielea e epilarea cu zahăr ars…