web analytics

Hello

Nu prea mai scriu din două motive: pe de o parte  – my struggle cu somnul. Dorm când vin, dimineața, și mi-aș dormi să dorm lung, măcar șase, șapte ore. Nu reușesc. Mă trezesc după două, trei ore. Și stau, și stau și mă screm să dorm. Nu merge. Apoi, mai spre seară, intru în panică, că nu sunt odihnită pentru următoarea noapte de lucru. Mă chinui să adorm de pe la șase, reușesc pe la vreo opt. Apoi, pe la nouă jumătate, zece, Mihai trage de mine să mă trezesc, chinul lumii. Presărate cu ceva curățenie prin casă, cu spălat de farfurii și oale, cu consola și poveștile piticei trec zile și zile.

Pe de altă parte, nici nu prea știu despre ce să scriu. Și constat că nu e doar problema mea. Intru pe reader-ul wordpress și mai nimic nou. E o tăcere prelungită pe la toți.

De când am terminat și Better Call Saul – prequel-ul lui Breaking Bad, m-am reîntors la vechea mea pasiune cu telecomanda în mână – documentarele. Mi-a plăcut foarte mult Planet Earth II, mai nou ne uităm la Planet Earth I, în cinstea măreției primului urmărit. Planet Earth (I) e ceva mai horror. Se mănâncă unii pe alții de nu știi ce-i aia.

Una peste alta, cei care, pe vremuri, erau în fața televizorului în fiecare sâmbătă, de la șapte seara, așteptând să înceapă Teleenciclopedia, vor iubi documentarul acesta. Până aici, Planet Earth (I și II) și Cosmos – A Space Time Odissey sunt cele mai grozave serii de televiziune din categoria nonficțiune. Sun atât de bune, încât nici nu-ți vine a schimba canalul în favoarea vreunui film celebru. Dincolo de geniul producătorilor, echipelor de filmare etc., parte din farmecul acestor documentare ține și de carisma prezentatorilor – Sir David Attenborough (Planet Earth) și Neil deGrasse Tyson (Cosmos).

Hai să vă arăt și vreo două clipuri, deși ce e mai frumos n-am găsit pe youtube. Mai întâi, ia uite ce face dragostea dintr-un leneș:

https://www.youtube.com/watch?v=ctutKTrf_NY

Sau Pasărea Paradisului, e de tot râsul (în sensul bun, amuzant) cum încearcă masculul să impresioneze femelele. Cum își înfoaie el penele și dansează și face fel și fel de trucuri, de zici că-i Castanul jonglând cu metafore și trimiteri filosofice încercând să dea pe spate audiența preponderent feminină:

https://www.youtube.com/watch?v=nWfyw51DQfU

Serios, acum, merită. Las aici și trailer-ul Planet Earth II, cu titlu de recomandare:

https://www.youtube.com/watch?v=c8aFcHFu8QM

275 Comments

  • klaus 2019-02-21 Reply

    Well, puteai să scrii despre Codruța.

    • Cudi 2019-02-21 Reply Author

      Eu o susțin pe Codruța, știți asta. Ce să mai zic? Să creez contextul pentru ceartă? Aldus, Renata, poate e și cazul tău, că oricum erai pe linia antiproteste, antigay, antidiaspora etc. -- nu pot să vă înțeleg, nu pot, nu pot.

      • Dr. Vader 2019-02-21 Reply

        Daca scrii despre codruta, promit sa te execut sumar inainte sa existe vreo cearta.

        • Cudi 2019-02-21 Reply

          Fix pix.

  • Aldus 2019-02-21 Reply

    Sau ne puteai prezenta opinia ta despre reclama de luna trecută a celor de la Gillette. 🙂 Dacă ești în criză de inspirație, suntem aici să-ți sărim în ajutor.

    În cele două clipuri, muzica și sunetul de fundal au volumul prea ridicat în comparație cu vocea naratorului, care se distinge mai greu.

    • Cudi 2019-02-21 Reply Author

      Mai schimbă și tu placa aia cu “m-am săturat de corectitudinea politică”, Aldus. Era o reclamă ok, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Vâlva de după a fost adevărata reclamă, în schimb.

      • Aldus 2019-02-21 Reply

        Sinteză tipic feminină. Cu care bineînțeles că nu-s de acord. După cum nici să las placa cu CP nu pot, câtă vreme mi-o îndeasă ăștia prin toate orificiile. A mea e doar o reacție -- cât se poate de sănătoasă, îndrăznesc să spun. M-aș opri dacă nu m-ar mai asalta nici ei cu CP din toate direcțiile, dar ei bagă cărbuni pe foc. Ce să fac, să închid ochii și să înghit? De aia am blog, să scriu.

        Nu ești de acord? Detaliază subiectul. Reclama asta era un pretext ideal. Așa, ne putem edifica mai ușor fiecare unde avem și unde nu dreptate în interpretare.

        Tu realizezi că azi nu mai există film sau serial în care să nu vezi negri, homosexuali, lesbiene din simplul fapt că trebuie îndeplinită o cotă de diversitate și nu pentru că povestea ar cere-o sau pentru că s-ar încadra în context? Nu că aș avea ceva cu ei, dar nu te deranjează faptul că orice producție de succes sfârșește impurificată de prostii cu care ăștia vor să te educe, luându-te de proastă? Uite, par exemple, încă n-am văzut primul sezon din Lost in Space, a doua sau a treia ecranizare a poveștii familiei Robinson, dar am auzit că în filmele precedente Robinsonii nu erau negri. Și nici în romanul lui Johann David Wyss, unde toți membrii familiei Robinson erau albi! Acum avem așa: mama albă, tatăl alb, dar unul dintre copiii lor este negru! 😆 Pentru că cum să pășească pe o planetă nouă doar albi, ce, ej nebun? Unde e dreptatea și toleranța noastră? Problema e că majoritatea acestor decizii sunt puse în execuție de scriitori sau scriitoare imbecile, care trag filmul în jos.

        Nu vezi ce a ajuns Doctor Who, unul dintre serialele tale preferate? Mulțumește-i corectitudinii politice pentru asta. Știi că BBC a declarat că vremea televiziunii clasice a trecut și nu se va mai întoarce? Cum crezi că va arăta societatea peste 20 de ani, mergând în direcția asta? Ai văzut clipul cu Modern Educayshun?

        Asta înseamnă ignoranța: să alegi să ignori cauzele anumitor efecte care totuși până la urmă ajung să te afecteze și de care ajungi să te plângi. Continuând însă să tratezi cu condescendență cauzele lor.

        https://www.youtube.com/watch?v=7ZaBIfJmrgE

        • Cudi 2019-02-21 Reply

          Aldus, tu gândești în tiparele altora și treaba asta e maro. Până și chestia aia ce-ai scris-o în ultimul articol de pe blog, cum că dau șefii petrecere că aia e și femeie, și negresă, și bisexuală -- ai luat-o de la Manowar, dintr-un articol mai vechi.
          Apoi vii cu exemplul lui Doctor Who. Eu am văzut toate sezoanele din 2005 încoace, tu nu. Dar ai citit că e nasol acum și-i dai înainte vorbind despre ceva ce nu ai văzut. Cum ar veni, ca o recenzie la un film pe care nu l-ai urmărit. Da, nu e grozav noul Doctor Who, varianta feminină. Dar, ghici ce? Fostul Doctor Who, Peter Capaldi, bărbat, a fost mai aiurea decât ea.
          Da, am văzut clipul cu educația modernă, am discutat despre, că a scris Mihai un articol.

          • Aldus 2019-02-21 Reply

            Nu gândesc în tiparele altora (și nici în tipare la modul general sper că nu gândesc foarte mult). Confunzi modul de redare al unui mesaj cu mesajul însuși. Deseori preiau de la alții formulări sau chestii care țin de stilul exprimării și care îmi plac. Mă refer la poante de două rânduri, nu la conținut textual care ar necesita citare. Focalizează-te însă pe mesajul lor. Treci dincolo de exprimare (pe care eu încerc să o fac cât mai prizabilă, dar care poate ție îți aprinde un beculeț roșu dacă ai mai văzut-o undeva) și întreabă-te dacă ceea ce am transmis este autentic/real sau nu. Nu-ți mai imagina 100 de lucruri despre motivațiile mele, sursele de informare, dacă am văzut sau nu filmul și încearcă să te focalizezi asupra conținutului.

            Cât privește Doctor Who, am urmărit suficiente filme și seriale cât să pot extrage un tipar evident. Numai un prost are nevoie să le vadă pe toate, pentru ca la final tot să nu se prindă. Iar pe Jodie Whittaker ți-am dat-o exemplul deoarece joacă într-un serial mai aproape de sufletul tău. Da, nu l-am urmărit, dar trebuia să-l urmăresc ca să mă prind că ultimul doctor e femeie? Și că regizorul e un adept al feminismului și corectitudinii politice? Se vede din declarațiile publice pe care le-au dat amândoi. Uite, eu am urmărit câteva, tu? Și mi-ai spus că nu l-am văzut, dar nu mi-ai spus dacă am sau nu dreptate. Apropo, trebuie să urmăresc și Lost in Space pentru a afla că acum au introdus un negru în timp ce în filmele anterioare și în carte personajul era alb?

            Știu că ai văzut clipul cu educația modernă, că doar la mine l-ai văzut, înainte să-l comenteze Mihai. Dar am vrut să-ți reamintesc de el, pentru că din punctul meu de vedere te comporți bizar și contradictoriu: la acel clip ai criticat corectitudinea politică, adică ai fost pe o linie cu mine, în timp ce aici te poziționezi diametral opus. E alegerea ta, dar faptul că te faci că nu vezi existența unei probleme n-o s-o facă să dispară -- și nici pe mine să nu mai scriu despre ea.

            Eu, practic, nu înțeleg ce te deranjează la faptul că eu critic CP. E o problemă, e reală și e o mare tâmpenie. E și foarte deranjantă și aproape că nu mai poți vedea un film sau serial decent care să nu o conțină într-o formă sau alta. Lucru care evident că distruge experiența artistică a vizionării lui, pentru că, în loc ca regizorul să îți ofere divertisment sub forma de exemplu a unei povestiri SF, adică practic să îți ofere o povestire SF, regizoul vrea să „te educe” sub masca sau aparența unei povestiri SF care astfel devine nesărată și penibilă. Până acum nu am văzut decât un singur serial în care corectitudinea politică nu a fost deloc deranjantă, și o să scriu despre el, dar acela este o experiență fericită.

            În concluzie, chiar dacă ar fi să mă rezum strict la partea de divertisment (și să nu merg cu speculațiile mai departe, apropo de direcția în care este orientată societatea), CP e o problemă a cinematografiei moderne și nu înțeleg ce te deranjează la faptul că o expun. O să mă opresc din criticat când o să dispară problema. Altfel, ar însemna să scriu recenzii lipsite de obiectivitate.

            • Q 2019-02-22 Reply

              Nu cred că înțelegi distincția dintre PC și SJW.

              • Aldus 2019-02-22 Reply

                Pe scurt, PC-ul e o umbrelă de teorii, în timp ce SJW sunt cei care le promovează. Un singur element mai lipsește pentru ca triada să fie completă, și anume canalul de transmisie, respectiv mass-media.

                The phrase (n.m.: SJW) originated in the late 20th century as a neutral or positive term for people engaged in social justice activism. In 2011, when the term first appeared on Twitter, it changed from a primarily positive term to an overwhelmingly negative one. During the Gamergate controversy, the negative connotation gained increased use, and was particularly aimed at those espousing views adhering to social liberalism, cultural inclusivity, or feminism, as well as views deemed to be politically correct.

                • Q 2019-02-22

                  Deci nu știi, altfel spuneai cu cuvintele tale, fără să cauți definiții.

                • Cudi 2019-02-22 Author

                  Aldus, scuze, dar nu-mi vine să discut despre reclama Gillette. Tot ce pot spune despre ea e că, la banii lor, puteau scoate ceva mai mișto. Malignă nu e, să fim serioși. Că e slăbuță, de acord.

              • Cudi 2019-02-22 Reply Author

                Numa’ hotărâți-vă, CP sau PC, că e amețitor. Prima dată am crezut că CP e de la Cristian Tudor Popescu, prescurtat, fără nume mijlociu. Apoi PC- de la calculator. Nu!, mi-am zis, e de la partidul comunist. SJW am crezut că-i de la Martorii lui Iehova, în engleză.

                • Q 2019-02-22

                  Political Corecteness și Social Justice Warriors.
                  PC are niște idei pozitive, progresiste, dar SJW exagerează (despicând firul în patru sau generalizând, după cum le pică bine) și duc PC până în pânzele albe, sărind și peste cal și peste linia de sosire și peste orizont, de multe ori. Același gen de justiție ca și Inchiziția, dar cu o ideologie flexibilă.

                • Aldus 2019-02-22

                  Eu le bag în aceeași oală. Pentru că, sincer să fiu, nu văd ce valori pozitive se ascund în spatele CP. CP, Cudi, este prescurtarea mea de la Corectitudinea Politică. Că dacă sunt român, de ce să-i zic pe englezește? 😛

                  La banii lor? Dar au făcut-o în cadrul unui program de eliminare a masculinității toxice și de promovare a unui alt tip de masculinitate. Au și un sait pe tema asta. A fost o chestie gândită, reclama e promovată ca un scurt-metraj, are aproape două minute, ceea ce, pentru o reclamă, este foarte mult.

                  Deci nu-i vorba de o simplă greșeală, ci de o chestie perfect asumată de ei. Asta e direcția în care vor să meargă. De altfel, reclama a făcut făcută de către o feministă (angajată de ei).

          • Aldus 2019-02-22 Reply

            Dar sigur, dacă pentru tine reclama celor de la Gillette este absolut benignă, atunci mnoa, poate că tu nu percutezi la CP. Ca și cum ai fi insensibilă la sunete sau ai avea niște căști pe urechi. Dar pana mea, eu nu am căști și îi aud foarte clar pe ăia de la patru cum dau muzica la maximum în fiecare noapte, și e al naibii de deranjant!

          • Aldus 2019-02-22 Reply

            Apropo de corectitudinea politică, de la Castanul citire:

            https://www.youtube.com/watch?v=66IQQiKxK-k

            • Q 2019-02-22 Reply

              Whoosh!

            • klaus 2019-02-22 Reply

              Lotuse, sunt convins că nu știi cum se centricubau pompele de injecție (motorină) clasice. La fiecare element de injecție (injector) îi corespundea o eprubetă gradată. Pompele deserveau, de obicei, de la patru injectoare în sus. Castanul are doar unul. Pompa lui are nevoie de adaptări pentru a o putea monta pe bancul de probe. E specială! Îți dai seama ce tragic ar fi ca în eprubeta corespunzătoare să măsori cantitatea de salivă pe care o produce, de exemplu, citirea acestui blog?

  • Chiţurina 2019-02-21 Reply

    Sau puteai să pui poze cu Simon. 😀 Cu sau fără explicaţii. 🙂

    • Cudi 2019-02-21 Reply Author

      Chițurina, ai dreptate, pozele cu Simon sunt oricând o binecuvântare, un răsfăț pentru ochi și suflet.

  • Univers 2019-02-21 Reply

    Well. Eu mă întreb azi după ce am luptat azi ca mama soacră să ajungă intr-o rezidență unde îi merge probabil bine. De ce nu pot să o țin în brațe pe mama mea bătrână pe care o iubesc infinit mai mult în ultimii ei ani? Toate filmele super nu mă pot recompensa.

    • Cudi 2019-02-21 Reply Author

      Filmele nu sunt o recompensă, filmele bune te rup o oră, două de lupte, de întrebări, de tine. Atât cât se poate, dacă.
      Nu știu ce să spun, Univers. 🙁
      Îți doresc numai bine.

  • Vladimir 2019-02-21 Reply

    E nasol sa lucrezi noaptea cand numai tu din familie ai program asa. E asa tot timpul sau doar in perioada asta? O sa bag si eu ochii la documentare, sarut-mana de recomandare.
    Nici eu n-am mai scris de mult pe blog, dar fiindca-s ocupat, mai intru sa bag un ochi pe vreo 3-4 bloguri, dar cam atat.
    Altfel singurul comentariu pe care l-am inteles e al chiturinei :)). Ar muri de incantare un psihiatru ca rezonez cu felina :D. Nu stiu cine e Codruta, nici reclama la gillette. Deci peste comunicarea cu felinele se adauga si ruptura de realitate, hehehe

      • Vladimir 2019-02-23 Reply

        Probabil fiindca am vazut-o fara sunet mi s-a parut extrem de lunga, incoerenta si plicticoasa reclama, habar nu am pe cine vizeaza, dar categoric nu barbatii hetero. As zice mai degraba ca vor sa se intinda la segmentul epilari femei ca numai o femeie ar avea randare sa vada asa o reclama lunga. Eu folosesc brici, din parte-mi pot sa vizeze si extraterestrii.
        Altfel mie mi se rupe de chestiile astea cu o groaza de PC in ele, nu ma deranjeaza, nu ma agaseaza, imi sunt indiferente. Pot sa fie copilasii din filme negrii, violeti sau tarcati, pot sa promoveze escadrile de femei in rol de omul paianjen sau DonJuan si pot sa afiseze barbati care se indragostesc intai de mintea unei femei, ca nu-mi pasa catusi de putin. Nu ma afecteaza. Realitatea inconjuratoare e alta, pot sa puna ce basme virtuale vor ei la film si reclame. E ca si cum m-as supara ca nu exista Jedi (sau exista?!). Si nu mi-e frica sau deranjeaza nici discriminarea pozitiva. Eu-s ala deloc minoritar deci fara proptele si drepturi in calitatea mea de barbat alb blond inalt hetero si educat formal. Daca as fi femeie negresa pitica lesbiana si cu 2 clase as avea nevoie de tot ajutorul pe care societatea asta cu care ne laudam il ofera. Asadar mi se pare normal sa fie sprijinita o asemenea aparitie. Nu eu. Eu ma descurc, n-am nevoie de proptele. Plus noblesse oblige.

        • Aldus 2019-02-23 Reply

          habar nu am pe cine vizeaza, dar categoric nu barbatii hetero. As zice mai degraba ca vor sa se intinda la segmentul epilari femei

          100% impresia mea. Adică ăsta e mesajul normal pe care-l extrage un bărbat din reclama aia. Că ei militează pentru chestii.

          Pe mine mă deranjează CP-ul deoarece, fiind este o colecție de tâmpenii, este injectat în filme de către oameni pe măsura lui, adică care au câlți în loc de creier. Și astfel, seriale care de exemplu în sezonul 1 sau 2 erau bune sau promițătoare (și tocmai din cauza asta intră sub radarul diverșilor distribuitori de bine) sfârșesc prin a deveni o bâlbâială fără sens, deoarece se schimbă direcția iar producătorii nu mai urmăresc să te relaxeze cu o poveste pe o anumită temă, ci să te educe sub masca unei povești pe o anumită temă. Și deoarece sunt bătuți în cap.

          Cât privește lumea reală, am înțeles că dacă ai vrea să te angajezi la BBC azi, ai avea șanse mai multe ca negresă gay decât ca bărbat alb și heterosexual.

          • Aldus 2019-02-23 Reply

            erată: Că ei, *în realitate, nu se adresează femeilor*, ci militează pentru chestii. Adică vor să-i efemineze pe bărbați, de fapt.

    • Cudi 2019-02-21 Reply

      E temporar, Vladimir. Pitica începe să se descurce și singură, în curând o să-mi caut ceva de lucru pe timp de zi.
      Laura Codruța Kövesi. Corrado Cattani.

      • klaus 2019-02-22 Reply

        Eu pot să înțeleg cum gândești, eu pot. Deși după comparația baschetbalistei cu personajul ce interpreta un procuror italian veritabil mă face să te trimit la cel puțin o clasă inferioară. La școala aia ipotetică unde….să le lăsăm dreacului, m-ar scoate din sărite un fix pix.

        • Cudi 2019-02-22 Reply Author

          Ca de obicei, nu prea înțeleg ce vrei să spui. Vorbește și tu mai simplu în comentarii, așa, ca-n viața reală.

          • Aldus 2019-02-22 Reply

            Vorbesc eu simplu. Ce te face să o asociezi cu Cattani?

          • Aldus 2019-02-23 Reply

            Opinia mea o știi. Dacă zici că nu ne poți înțelege, citește cu ochii deschiși articolul ăsta (de azi, scris de Dan Andronic):

            https://evz.ro/republica-procurorilor-romania-haos.html

            Să știi că are dreptate când spune că a văzut cu ochii și a auzit cu urechile lui, pentru că și eu am cunoștință de astfel de cazuri. Mai multe. Până la urmă, care dintre noi e victima propriilor alegeri de lectură și a propagandei pe care o ia drept adevăr? Din păcate tu, și ești foarte naivă la faza asta. Parcă ieri te-ai fi născut, așa vezi lucrurile. Wake up, că ar cam fi cazul! 😉

            • Cudi 2019-02-23 Reply Author

              Am citit jumătate din articolul de rahat de pe Evz. Aldus, nu mai citi Evz. E un fel de Antena 3. Dacă tu crezi în astfel de mizerii, nu am ce discuta cu tine pe subiectul ăsta.

              • klaus 2019-02-23 Reply

                Cudi, Dumnezeule! Tu știi ce e mizerie și ce nu? Spune-mi, te rog, secretul tău! Vreau să pot face și eu afirmații de genul ăsta cu maxima încredere ce curge ca un al doilea rând la distilare.
                Sau hai înapoi în țară!

              • klaus 2019-02-23 Reply

                Retoric…Cudi, de unde te informezi tu? Adică care-s sursele alea de maximă încredere?

              • Aldus 2019-02-23 Reply

                Nu știu de ce le numești mizerii. Dan Andronic e director general la EVZ, în articol vorbește despre lucruri pe care le-a trăit pe propria piele. Tu ai idee de eseurile pe care procurorii își bazau dosarele de trimitere în instanțe? Păi nu, că de studiul lor s-a ocupat Cristoiu, un alt jurnalist pe care-l ocolești, pentru că a scris la 20 de ani ceva articol cu cloșca și puii de aur.

                Nu zic că toți au acționat așa, dar pe bune, ești super-naivă la analogia cu Corado Catani. Tu chiar crezi că doamna a acționat în numele unor idealuri și pentru combaterea corupției? Cum, trimițând în judecată pe cine vroia ea, pe baza unor probe fabricate și denunțuri obținute prin șantaj, pentru fapte imaginare de acum 10-15 ani? Sau închizând dosarele mari care deranjau? Și îmi zici mie să nu mai cad victimă propagandei media? Propagandă media, auzi! Știi măcar care sunt ziarele și posturile de televiziune aservite, dacă nu de-a dreptul deținute de servicii? Sau firmele? Servicii care n-au voie să aibă firme, ca să fie clar. Și îmi zici mie să mă informez?

                Știi pe ce probe a fost închis Vântu și cum s-au strâns ele? Nu zic că Vântu e vreun martir sau ceva, dar știi cum l-au închis? Știi cazul Bica? Bine că ești mai informată decât mine.

              • Aldus 2019-02-23 Reply

                Apropo, cum de până și Băsescu, care a pus-o în fruntea DNA (și care practic a creat acest binom distructiv, de care acum vrea să se dezică cu scuza că atunci când a plecat el nu era chiar așa), își regretă public decizia? Și el e Antena 3?

              • Vladimir 2019-02-23 Reply

                stati asa, da’ doamna nu vorbise despre cavalera dreptatii, ba chiar a spus ca nu o intereseaza subiectul. Va lipseste interactia sociala? Cudi, data viitoare sunt mai destept si nu intreb genul asta de chestii, imi cer scuze.

                • klaus 2019-02-23

                  Tu vorbești serios, n’așa?

              • Aldus 2019-02-23 Reply

                Io dintotdeauna am zis că rușii sunt capul răutăților! 😀

      • Vladimir 2019-02-23 Reply

        Stai, stai, sa caut cine e Corrado :)). Revin!

        • klaus 2019-02-23 Reply

          Vladimire, apreciez că-ți fuți confortul! 🙂

          • Vladimir 2019-02-23 Reply

            de ce, tie iti disturba confortul sa google? :O

            • klaus 2019-02-23 Reply

              În general nu. Da’ tu vorbești scrii prea bine românește ca să da :O.

              • Vladimir 2019-02-23 Reply

                Acum vreo 5 ani probabil m-ar fi flatat afirmatia.

                • klaus 2019-02-24

                  😀 acum vreo cinci erai în aceeași stare de nerus. Consider că o dai în arătură dar am rezerve suficiente să-mi reconsider mesajul. Doar de tine depinde.

      • Chiţurina 2019-02-24 Reply

        Bipezilor, dacă vreţi un Corrado Cattani, e aici: http://tv8.md/2019/02/08/video-un-motan-pe-nume-lunohod-s-a-lansat-in-campania-electorala-ce-promite-alegatorilor/
        Numai unul ca el vă poate scăpa de penalii voştri! 😛
        (Am dedus că penalii sunt bipezi cu pene, numai buni de jumulit sau de înfulecat cu fulgi cu tot.)

    • klaus 2019-02-22 Reply

      Ruptura de realitate ai spus, nu?

  • vax-albina 2019-02-23 Reply

    @Cudi,
    Sunt de partea ta în dialogul cu Aldus. Andronic e suspect în mari retrocedări iar evz e plătit de dubioși penali gen Udrea. Deci zero credibilitate. Când vrei să faci haz de necaz îți recomand sa-l citești pe Spartakus de la Reporter Virtual. Dau un link oarecare căci Andronic e în vizorul rubricii despre presă.
    http://www.reportervirtual.ro/joi-7-februarie-a-patra-putoare-in-stat/

    • Aldus 2019-02-23 Reply

      Dacă e suspect conform procurorilor, atunci nu prea are relevanță, nu-i așa? Că tocmai despre asta vorbeam mai sus, că un procuror are puterea de a te nenoroci făcându-ți dosar și purtându-te cu cătușe pe la televizor. Iar chestia asta s-a făcut atât de mult în ultimii ani, încât calitatea de suspect mă lasă rece.

      Sigur, pentru cineva din afară ceea ce spun eu acum poate părea de domeniul incredibilului. Că nici el, nici rudele lui n-au avut vreodată probleme cu justiția, deci cum adică? Chestia e că omul obișnuit nu conduce un ziar / nu e primar / nu e politician etc și deci nu prezintă interes.

      Ești naivă și tu, albinuțo. Subiectul discuției nu este Andronic, ci brațul armat al statului de drept, ca să zic așa. Chiar dacă, deși nu cred, Andronic ar fi vinovat de ceva, ce a scris în articol rămâne în picioare.

      Mai departe, de unde știi că EVZ e finanțat de Udrea? Din câte am înțeles eu, e încătușată prin țările calde. Și care e modalitatea de finanțare: sunt plătiți anumiți jurnaliști (și care?), e plătit directorul, există o politică editorială generală la EVZ de albire a Elenei Udrea etc? Dă-mi mai multe detalii. Sau… știi că ți-a spus Spartakus? 🙂

      Și care-i relevanța Elenei Udrea în discuție? Observi cum aluneci pe panta unor hai să nu le zic bârfe, dar exerciții de imagine care exonerează procurorii pe principiul că toți cei care scriu împotriva lor sunt fie suspecți, fie dubioși, fie finanțiști etc? Mă rog, nu observi. Că dacă ai fi observat, ți-ai fi construit un sistem de filtrare și corelație a informațiilor înainte să le asimilezi.

      Într-o țară cu atâta naivitate, de ce vă mai revoltați că avem guvernanții pe care-i avem? Cu ce sunteți voi mai presus de țăranul care e prostit de PSD cu o sticlă de ulei și un kil de făină înaintea votării? Măcar ăla primește o pensie mai mare, în timp ce voi ieșiți în stradă pentru fantezii. N-am pus niciodată ștampila pe PSD, dar am ajuns să-i apreciez mai mult pe oamenii simpli și lipsiți de fasoane de la țară decât pe intelighenția proaspătă a marilor orașe.

      • Vladimir 2019-02-24 Reply

        In locul tau nu m-as grabi sa o incadrez pe Vax Albina la “intelighentie proaspata a marilor orase” (apropo misto si subtila jignire 😀 ), nu de alta dar mi-a fi frica ca pic de prost. Fix ca aia care imi zic mie ca-s comunist doar fiindca-s rus si care-s savorusi in neghiobia lor.

        • Vladimir 2019-02-24 Reply

          savurosi* (de obicei nu corectez, dar savorusi suna grozav de misti in context si mi-e frica ca hohotele de ras imi dilueaza mesajul 😀 )

        • vax-albina 2019-02-24 Reply

          @Vladimir,
          Remarca lui Aldus e un răspuns la mesajul postat de mine pe ultimularticol de blog când îi spuneam că e ușor să fi inteligent și aparent intrasigent când ești dintr-un oraș mic etc. M-aș bucura să mă vizitezi. Sper să ai o surpriză plăcută.

          • Vladimir 2019-02-24 Reply

            Ooo, pai am crezut ca l-ai inchis. Ia sa vin!

          • klaus 2019-02-24 Reply

            Așa, deci mergem pe logica deștepților cărora le usor să fie deștepți dacă locuiesc în orașe mici. Sunt convins că o să mai avem perle d’astea.

        • klaus 2019-02-24 Reply

          Ești rus cum e Aldus femeie!

          • Vladimir 2019-02-24 Reply

            Mai pui, mi-e indiferent ce crezi tu.

            • klaus 2019-02-24 Reply

              Ce să pun, speculații?

            • klaus 2019-02-24 Reply

              Aoleo, tu nu ai diacritice? 😀

        • Aldus 2019-02-24 Reply

          @Vladen

          N-o încadrez și nici nu era un răspuns la articolul ei. Mă refer la tinerii care strigă #rezist și ies în stradă la protestele din București. Probabil nu-i știi tu. În comparație cu ei, oamenii simpli de la țară îmi par chiar mult mai înțelepți.

    • Arlech 2019-02-24 Reply

      Toate posturile de radio şi televiziune, toate ziarele, toate site-uri de ştiri sunt finanţate de cineva, mai mult sau mai puţin dubios din punct de vedere penal. Pentru că, dacă nu toţi politicienii noştri, vreo 99% dintre ei merită să înfunde puşcăria, şi nici unul dintre mari bogătani din România zilelor noastre nu s-a umplut de bani din muncă cinstită. Prin urmare, toţi prezintă ştirile comentându-le astfel încât să tragă spuza pe turta lor, ceea ce e cât se poate de firesc, că sunt şi ei oameni, nici bogăţia, nici celebritatea nu te trece în rândul sfinţilor. Cine vrea cu adevărat să priceapă ce se petrece, ascultă/citeşte ce zic ambele tabere şi extrage singurel doar faptele, dezbrăcându-le de comentariile partizane. În plus, orice neica nimeni (ca noi toţi!) ar trebui să ţină cont că oricum nu poate deţine toate informaţiile necesare, fiindcă nimeni nu dă publicităţii toate sforăriile din culisele clasei politice, şi să se abţină să dea verdicte gen semnul egalităţii între Codruţa şi vestitul comisar în luptă cu caracatiţa.

      Deci, da, în discuţia asta eu sunt de partea lui Aldus.
      Tot de partea lui sunt şi în discuţia despre corectitudinea politică.

      Şi gata, mă retrag, urându-vă tuturor o duminică plăcută.

      Şi aştept poze cu Simon. 😀

      • klaus 2019-02-24 Reply

        Arlechino, nu te deranjează dacă subscriu comentariului tău, nu? Oricum o s-o fac! 😀

    • Cudi 2019-02-24 Reply Author

      Mulțumesc, Vax-Albina, pentru link, pentru comentariu.
      Știu că pe subiectul acesta gândim la fel și asta mă onorează. Din păcate, cunosc prea mulți oameni inteligenți, oameni educați care, într-o formă sau alta, ajung publicul aprobator al EVZ, al Antenelor etc. Dacă înainte credeam că cei de la putere fură voturi, acum mi-am schimbat părerea. Nu e nevoie să fure, dezinformarea, manipularea asta de doi lei funcționează cu brio.
      Îți citesc articolele și da, avem același crez. Ai tot respectul nostru.

      • klaus 2019-02-24 Reply

        Cudi, să ai același crez cu cineva nu e o vină. E normal, natural. Dar la un moment dat poate deveni exclusivist doar fiindcă ți se pare comod că te simți ca facând parte dintr-un grup, posibil distribuitor de mesaje-eroare.
        Vrei să-mi spui care e sursa de unde primești adevărul suprem? De unde te informezi tu?

        • Cudi 2019-02-24 Reply Author

          Nu am o sursă anume de informare, omule. Și chiar dacă am avea aceleași surse, trecută prin filtrul gândirii fiecăruia, putem interpreta diferit informația. Nu sursa e adevărata problemă, poate, ci filtrul acela. Suntem diferiți.

      • vax-albina 2019-02-24 Reply

        @Cudi,,
        Mulțumesc și eu. Spartakus e pe gustul meu. Verifică.
        Acum câțiva ani, spre rușinea mea, eram dependentă de A3. Îl ascultam pe Octavian Paler și începusem să cred în minciunile postului. Doar că nimeni nu poate fi păcălit la infinit. Am ajuns acum în situația în care nu mă mai pot uita la acele posturi gen A3 ori rtv ori b1. Fizic. Citesc doar articolele lor și sunt lămurită.
        Sunt bucuroasă că voi ați scăpat de grija zilei de mâine și că nu trebuie să fiți mereu atenți (ca noi, cei rămași aici) la ce se întâmplă. Singurul guvern care nu ne-a ținut în alertă permanentă a fost cel al lui Cioloș, un bun executant, nu un lider (cred eu) Nu a făcut rău și nici prea mult bine nu a putut face, dat fiind că nu avea susținere din parlament. Atunci, însă, am descoperit oameni inteligenți, de valoare. Pentru prima oară după 89. Poate vom reuși să impunem inteligența ca un criteriu esențial.
        Mulțumesc că mă citiți. Sunt doar o babă revoltată. Promit să mă potolesc temporar și să să vă povestesc de ultima carte citită. Sper să vă placă 🙂

        • klaus 2019-02-24 Reply

          Doamnă vax-albina, dumneavostră de unde vă informați?

    • klaus 2019-02-24 Reply

      :)) atât și mă retrag, doamnă.

      • klaus 2019-02-24 Reply

        @vaxalbina. Dacă tot e greu să puneți ora la care s-a publicat comentariul.

  • klaus 2019-02-24 Reply

    Lasă-mă dracului cu filtrul ăla că o se te rog să-mi spui ce filtrezi cu el și o luăm de la început. Eu sunt făcut psd-ist, antenist, comunist de cei ca tine care “n-au o anumită sursă de informare”. Eu mă informez, ca să fiu cât mai fair-play din pro și contra.

  • nostrastella 2019-02-24 Reply

    Hello…
    si io!

    Şi chiar salut benedicţiunea ce te-a lovit.
    Chit coi(cu cratimă) fi cam singura.
    Spre osebire de alţi părerologi, io zic bogdaproste:
    Evrika, n’aşa! Ai şi tu o viaţă.
    Nu că n-ai fi avut’o până acum.
    Anyway…

    ….
    Altminteri… am şi io bucuriile şi tristeţile mele.
    Ce mă bucură?!
    O Doamne!
    Tot ce se’ntâmplă. Nu dezvolt acum.
    Da’cu siguranţă sunt cu tine şi Codruţa, ce să vezi!

    Ce mă face tristă?!
    Toate’s vechi şi nouă’s toate, vorba celui de ne’mperecheat!
    Adevărăciune mare grăit’a.
    …………..

    … mai sunt doar câteva ore şi’ncepe Oscaru’! Aşa că…

    Mi’e şi frică de vreo oareşce dizertaţie-elucubraţie a mai noului autointitulat RECENZENT pă treabă de filme, lotusaldushocuspocus!!!
    Bleah!
    BTW! N-am mari aşteptări.
    Filmele nominalizate (le-am văst pe toate!), nu m-au dat pe spate.
    Şi din an în an… parcă tot mai proaste. Naiba ştie de ce.
    Ata ete! (sunt sigură că ne’o explica madam Lotus ce şi cum, căcare’i treaba!

    Hello, şi toate cele bune, again!

    • Cudi 2019-02-24 Reply Author

      Mă bucur c-ai trecut pe aici, Nostrastella. Ca de obicei, gândirea ta rațional-critică nu dă greș.
      Eu n-am apucat să văd din filmele cu nominalizări la Oscar decât The Ballad of Buster Scruggs. Și n-a fost rău deloc. Așa, și Black Panther, care a fost relativ ok pentru un film cu supereroi, cu o abordare originală, dar nicidecum de nivel Oscar.

  • klaus 2019-02-24 Reply

    Cudi, o să consider că-ți bați joc de mine dacă nu răspunzi la întrebarea simplă pe care am ajuns s-o repet mai sus.

    • Cudi 2019-02-24 Reply Author

      Klaus, eu ți-am răspuns la întrebare. Sursele sunt aceleași, probabil, că doar nu suntem idioți să avem o singură sursă și să punem botul la propaganda unei singure părți. Da, există o delimitare -- și anume informația scrisă, nu urmărim grupaje de știri din România. Dar citim presa. Și nu ne oprim aici: gândim. Bun, am zis că fiecare rumegă informația și-și trage propriile concluzii. Spre exemplu, un cuplu de adulți cu copii va gândi în perspectivă atunci când votează: vor fi interesați de dezvoltarea viitoare a țării, nu de subvențiile populiste de azi. Vor vota sperând la un viitor în care copiii lor să aibă o șansă, nu la un viitor în care copiii lor să fie slugile copiilor hoților de azi. Pe de altă parte, pensionarul care nu mai are pe nimeni, nu are urmași, nu are pentru cine se îngrijora, nu se va stresa neapărat în ceea ce privește viitorul îndepărtat, poate e egoist și este interesat de mărirea pensiei, de avantajele de moment, trăiește în prezent -- îl interesează banii pe care apucă să-i cheltuie cât mai trăiește și nu proiectele de infrastructură națională. Mai sunt și oamenii care au un dinte personal împotriva sistemului (de guvernare, judiciar etc.), cum ar fi “nevinovatul” (prieten de familie de-al lui Mihai), care a fost anchetat de DNA și a făcut pușcărie, în timp ce familia sa a primit o vilă în Brașov de la un miliardar, să stea în ea pe viață. Altfel, “nevinovatul” -- fost primar, om de comitet! Astea sunt exemple de filtre prin care oamenii trec informațiile și prin care-și aleg o tabără. Nu înțeleg de ce ai nevoie de aceste lămuriri, de ce insiști cu întrebarea obsesivă că de unde ne luăm informația. E massmedia, ziare naționale românești. Nu de pe bloguri: dacă aflu vreo informație dintr-un articol de blog, caut și știrea sursă. Și mai puțin editoriale -- pentru că acelea nu sunt obiective, e propagandă într-o direcție sau alta. Mulțumit?

      • klaus 2019-02-24 Reply

        Pe jumătate! Mie nu-mi plac oamenii care numesc x,y publicații ca fiind infecte și se trag pe cur să numească în clar cele de la care iau lumină. Deci, ori ție rușine de cei pe care-i citești ori ești rău intenționată ( ceea ce mi-e greu să cred). Deci nu urmărești Antena3, așa am înțeles. Păi ce presă scrisă citești? E așa greu să dai nume?

        • Cudi 2019-02-24 Reply Author

          Gândul, Jurnalul, Adevărul, le găsești pe toate pe agregatoare de știri precum ziare.com. Un fel de revista presei.
          Bun așa?

        • vax-albina 2019-02-24 Reply

          actual24, hotnews, g4media, newsweek, adevarul, reportervirtual, gandul, curentul

  • klaus 2019-02-25 Reply

    Ce dracu’ a fost atât de greu???
    Mulțumesc, doamnelor!
    Acum mergeți și recitiți postarea lui Arlech. Eu, chit că-s mitocan, nu mi-am permis să spun că hotnews sau Adevărul sunt dejecții. Cu atât mai puțin să jignesc persoanele care se informează de acolo.
    Când vorbești despre un filtru pe care-l aplici, cel puțin teoretic, ar trebui să citești tot. Când te informezi limitativ, e cazul să-ți pui intrebări despre integritatea ta.

    • Q 2019-02-25 Reply

      No, ce să zic? Aici ai dreptate -- trebuie să citești tot. Citești, compari știrile care se bat cap în cap, gândești un pic, aplici metoda deducției și îți cam faci o idee ce e mai probabil să fie adevărat și ce este mai improbabil să fie adevărat.

      Și faci exercițiul ăsta câteva luni sau câțiva ani și începi să vezi niște tendințe: unele surse spun constant lucruri cu probabilitate mare de a fi adevărate (categoria A), altele spun lucruri al căror potențial de veridicitate este mediu (categoria B), iar altele spun constant lucruri cu probabilitate redusă de a fi adevărate (categoria C).

      Nu știu alții cum sunt, dar eu consider că, după ce am pus o sursă în categoria C, este inutil să o mai consult și să mai pierd timpul să constat că mă minte din nou. Așa că mă rezum la sursele de categoria A și, când am timp și chef, categoria B.

      Asta nu este o problemă de integritate, să știi. Este o problemă de optimizare: optimizez utilizarea unei resurse limitate și foarte importante -- timpul meu.

      • Aldus 2019-02-25 Reply

        Sau știi de la bun început care ziarist cui aparține și ce agendă are. Caz în care: 1) nu mai pierzi timpul cu deducții și probabilități; 2) îl citești în cheia corectă; 3) afli ce mesaj dorește să lanseze în piață o anumită tabără sau un anumit jucător.

        De exemplu, mai toate (toate?) interviurile Codruței au avut loc la Digi TV, unde a venit cu notițele pregătite frumos de acasă și n-a fost niciodată deranjată cu întrebări incomode. De asemenea, postul avea informații mult mai relevante sau mai rapide decât alte posturi despre diverse dosare sau chestii fierbinți.

        Sigur, faptul că unii jurnaliști au scris despre un presupus amantlâc dintre Corado Catani și ceva director de la RDS nu face decât să completeze imaginea de ansamblu.

      • klaus 2019-02-26 Reply

        Neștiind sexul dumneavoastră, habar n-am cum să mă adresez.
        Cu integritatea e posibil să fi forțat eu oleacă. Imensa cantitate de informații din presa clasică, plus pseudo-știrile de la site-uri minuscule, rostogolite de mediile de socializare au creat un sentiment de care mă tem cel mai mult. E un fel de saturație căreia îi pui capac atunci când te saturi, când ai senzația normală că fuți prea mult din timpul tău să fii informat. Normal, trebuie să știi cu cine votezi! După câteva cicluri de genul ăsta te cam saturi. Trăiești în capitalism și împrumuți, eu cred că involuntar, optimizarea. Îmi e milă de mine, îmi e milă de voi. Sistemul actual de organizare socială începe să scârțâie din toate incheieturile. Va fi o trecere. Și istoria spune că regula e că, trecerea asta ,se face cu război.

        • Q 2019-02-26 Reply

          Klaus, prietene, sunt eu, Mihai. Mi-am schimbat numele și avatarul. A fost de belea, că Aldus imediat m-a copiat și și-a pus poză cu Q (din Star Trek).

          • Aldus 2019-02-26 Reply

            Nah, ai tu capacități premonitorii și m-ai copiat pe mine! Plagiatorule! Să-ți fie rușine!

        • klaus 2019-02-26 Reply

          Mișule, ești un sir nebun!!!!! :)))) măcar io am fost anemonă! :))

  • Vladimir 2019-02-25 Reply

    Deci dupa circa 80 de comentarii off topic concluzia e ca presa e corupta? 😀 😀

    • klaus 2019-02-26 Reply

      E cu schepsis, mai pui!

    • Cudi 2019-02-26 Reply Author

      Nu e cu concluzii și învingători, Vladimir. Fără păcate, poate, nu e nici o instituție de presă, însă unele sunt mai infecte decât altele, that’s for sure.

      • klaus 2019-02-26 Reply

        Ai posibilitatea editării comentariilor. Scoate acel “poate”.

        • Cudi 2019-02-26 Reply Author

          Nu am să-l scot, Klaus. Speranța moare ultima.

    • Q 2019-02-26 Reply

      Eu înțelesesem de la Klaus că, dacă nu citești presa coruptă, ești lipsit de integritate 😀

  • Iosif 2019-02-26 Reply

    Toata vechea perceptie 3D e o minciuna,
    De aceea unii mai trimit sonde pe Luna.
    Canalele tele, însala prin imagini sumbre,
    Iar lumea panicata, se teme de-al lor umbre…

    • Cudi 2019-02-26 Reply Author

      Roses are red, violets are blue,
      I’ve never met anyone as creepy as you.

    • klaus 2019-02-26 Reply

      Râd io! :))

  • Iosif 2019-02-26 Reply

    It is your personal subjective opinion

    • Cudi 2019-02-26 Reply Author

      Iosif, am glumit, speram să râzi și tu.

  • Iosi 2019-02-26 Reply

    De unde stii ca n-am râs ?

  • Iosif 2019-02-26 Reply

    De unde stii ca n-am râs ?

    • Aldus 2019-02-26 Reply

      Tu ai râs, ăștia au pisică. Io am avut ceva microbi, dar mi-au trecut.

  • klaus 2019-02-26 Reply

    Băi suntem mai tari decât nemții! :D. Corado, ca batjocură la adresa italienilor, ei se pare că au fost șuntați, a umilit mașinăria germană! Nemții nu și-au votat propriul candidat! Ptiu! Ori la bundesrepublik e corupția maximă ori acrița asta politică a scos la iveală zetul care contabilizează cel puțin o plată din EADS. Știu, sunt nebun!

    • Cudi 2019-02-26 Reply

      Klaus, astea sunt vești excelente!

  • klaus 2019-02-26 Reply

    De ce?
    Pentru că nu am folosit injurii la adresa poporului german, similare cu cele pe care le-am folosit la adresa rușilor? Se îmbată nemții cu apă rece! 🙂

  • nostrastella 2019-02-27 Reply

    LCK, încă un pas spre victoria finală!

    So… rămâne cum am stabilit: MUIE pesede!!!!
    Anteniştilor?! Bleah.
    A câta oară, wtf!

    …… dar mai e atât demult până departe! Încă vreo 20 de ani cel puţin!.

    Vă las, că mă sună Maria. Nu, nu băseasca.
    Agripina! Ea încă tot numără: nu pripepe că alea 28 au fost pentru, nu contra. Iertaţi’o, că la mintea ei…..

    • Aldus 2019-02-27 Reply

      Da’ ce bine mi-ar părea să ia postul! Să reformeze și justiția europeană. Ce, numai pe a noastră?

      Altfel, tu ce mai faci, mei Nostratello? Cred că ți-am cerut odată o invitație pe blogul tău, la care n-ai răspuns. Bănuiesc că-i cu înjurături explicite, în care persoanele de față nu se exclud. 🙂

      Zi faină.

      PS: Eu nu sunt antenist, n-am antenă decât la radio.

    • klaus 2019-02-27 Reply

      Stelu’, ai refuzat o invitație la dans în cel mai urât mod. Poate, mai pe seară o să expun părerea mea despre cât simt că (,) contează o părere a unuia care a părăsit țara asta și totuși ține să conteze atât de mult acolo unde ei nu contează. Scuze, unii mai au agățat de direcția în care o ia țara asta un biet CNP. Atât!

      • Cudi 2019-02-27 Reply Author

        De unde ostilitatea asta față de noi, ăștia plecați din țară, omule?

    • Cudi 2019-02-27 Reply Author

      În puii mei, nu pot să îi înțeleg pe ceilalți: succesul ei e un motiv de mândrie națională: după fanarioți, după comuniști și corupția postcomunistă, există un român cu o asemenea credibilitate în ochii europenilor.

      • Dr. Vader 2019-02-27 Reply

        Eu cred ca nu esti zdravana la cap sa crezi asa ceva si mai ales sa combini asemenea cuvinte! “In puii mei”, zici tu… si “in mortii mamii ei!”, zic eu, pentru o asemenea impostoare, tiganca, tiganca-calau, handicapata-bestie, imputita de proasta, fetida, din nou imputita, toate acestea fiind evidente de bun simt, si tu sa le sucesti intr-o singura fraza: “succes, mandrie, fanarioti, comunisti, coruptie, roman si credibilitate”… “ochii europenilor”… cacat!! Dar nu stiu… aveam mai multe pretentii! Stii ce fac eu, daca te intereseaza, “in ochii europenilor”?

        • nostrastella 2019-02-27 Reply

          Bă prostu’ pullii!
          Ştii ce fac eu în ochii tăi de neam prost… european totuşi?!
          Nici măcar atât.
          ………..
          Aş fi înkeiat cu’n fuck you…
          Da’ cum cred că ai vr’o 65 de toamne… şi primăveri spre zero… mă abţin.
          Sictir moşule

          • Aldus 2019-02-27 Reply

            Steluță, io-s mai tânăr și tot împotriva lui Koveshi mă declar. Deci, la tine sau la mine? 🙂

        • Cudi 2019-02-27 Reply Author

          Nu mă interesează ce fac mârlanii.

          • Chiţurina 2019-03-02 Reply

            Dr. Vader o fi mârlan, Cudi, da’ nostrastella nu e? Fiindcă, spre deosebire de Vader, ea e de aceeaşi părere cu tine la capitolul Codruţa, are dreptul să-njure aici ca la uşa cortului, fără să-i reproşezi bădărănia?
            Sigur, e tarlaua ta, tu faci regulile. Eu doar mă minunez, căci… aplaudata corectitudine politică unde este? 😛 😉
            “Noi vrem egalitate, dar nu pentru câţei”? Io, o biată mâţă, la ţară mă aveam bine şi cu căţeii.

            Acum le miaulţumesc celor care mi-au dat atenţie şi mă retrag “în lumea celor care nu cuvântă”.

            • Cudi 2019-03-02 Reply Author

              În cazul lui Vader, eu eram în legitimă apărare. Cine e vizat de Nostrastella, n-are decât să răspundă. Pe de o parte.
              Pe de alta, știi că-mi place de ea.

              • Chiţurina 2019-03-02 Reply

                Mda, ţie îţi plăcea şi Codrina, îţi plăcea şi Delfina…

                Oricum, Vladimir are dreptate, e distractiv să citeşti cum se-njură populaţia bipedă pe-aici. (Ca şi pe tarlaua Castanului -- mulţumiri anemonei klaus pentru spectacol.) Dar, adaugă bipeda mea, e mai mişto s-o faci privind de sus circul din cuibul de cuci, fără să plonjezi printre ei. Aşa că deviza noastră de pensionari egoişti etc. va fi “mucles şi zbor planat”. 😛 😀

                • Cudi 2019-03-02 Author

                  Chițurina, o fi zborul planat, dar mai bagi câte-o zgârietură, o mușcătură scurtă, ca o felină ce ești tu. M-am obișnuit, nu-i bai, m-a antrenat Simon de-a lungul timpului: ba m-apucă de călcâi când mi-e lumea mai dragă (și nu port șosete), ba de brațe când sunt în tricou, uneori mi se vâră și-n păr, când stă deasupra capului meu, pe spătarul canapelei. Și e monstruleț perves, așa, mai mereu. Însă atunci când vine la iubit, când miaună privindu-mă-n ochi, când m-așteaptă la ușă când intru în casă ș-apoi toarce ca un tractor de fericire, uit tot răul și-mi spun că am cel mai frumos, deștept și sufletist motan din Canada.

                • Vladimir 2019-03-02

                  Pai stimata domnisoara pisica, plonjatul e necesar cand vrei sa schimbi directia discutiei. Precum cu soarecul, daca doriti sa-l antrenati spre subpatul bipedei trebuie sa-i dati niste labe, altfel se duce unde doreste dansul. Si nu se poate pentru ca sa…
                  Tatalu’Meowrice

                • Cudi 2019-03-02 Author

                  Am citit zilele astea și am râs singură -- era undeva sub un link/video de-al ălora ce o țin pe-a lor cum că pământul e plat: “If the earth were flat, cats would have pushed everything off it by now…”

                • Chiţurina 2019-03-02

                  Cudi, am aterizat/plonjat pentru zgârieturi/muşcături, până acum zborul n-a fost planat. Planarea e proiect de plan de viitor.

                  Stimate tată al stimatului Meowrice, cred că nu (mai) vreau să schimb subiectul discuţiei. Am obosit; partea mea… grăitoare a obosit. Vreau doar să stau în lojă şi să citesc, fără să aplaud şi fără să huiduiesc (nu în văzul lumii, doar în sinea mea 😛 ).

                • klaus 2019-03-02

                  😀 hai, fugi la tradus!

      • Aldus 2019-02-27 Reply

        Cudi, cum ar putea alegerea ei să miște corzile românilor, în situația în care noi avem dreptate și tu te înșeli? Tu nu vezi decât teoria ta și mergi pe ea ignorând complet tot ce-am zis noi mai sus. E motiv de mândrie națională. De ce? Pentru că o asociezi cu Catani și noul job îi aduce o recunoaștere europeană. Dar cum ar putea fi așa, dacă este o femeie nu foarte cultă, ne-bună vorbitoare de engleză, profesional mediocră în cel mai bun caz, care a aplicat orbește ce i s-a spus și a nenorocit oameni, crezându-se Dumnezeu? Ce motiv de mândrie națională ar mai putea fi în cazul ăsta pentru noi?

        Mie-mi pare bine că nu mai e la DNA. Mai departe, se prea poate ca justiția de la noi să fi fost un experiment bolnav, care acum se vrea repetat la scară europeană (că a fost de succes). Sau ca noul job să fie o răsplată pentru obediența cu care a urmat interesele celor care i-au trasat sarcini. În orice caz, mă doare în cot, că UE este, oricum, și eu tot un experiment, la care eu personal nu am aderat și pe care nu l-am susținut niciodată, cunoscându-i originile. Să fie sănătoși, bine că-i acolo și nu aici, gen.

        • Cudi 2019-02-27 Reply Author

          Voi -- dreptate? Voi, ăia care râdeați de protestatari, care nu vreți drepturi egale pentru gay și care dați credit presei vădit corupte? Well, mă bucur foarte mult că-s futută-n cap și văd lucrurile altfel decât voi. Sunt chiar mândră că gândesc altfel și nu pun botul la teoriile conspirației de pe Evz și Antene.

  • followthemoney 2019-02-27 Reply

    cand e vâlvă din asta patimasă, de se trezeste si bunica din fotoliul in care ațipise, de se discuta la bere despre kovesi si se mai iese si-n strada ca pe facebook asa se scrie, etc etc etc

    ma intreb daca nu cumva s-a pierdut din vedere ca toata ”exaltarea” ue cu privire la kovesi e generata de oug 114 in care sunt trosniti nitel bancherii din afara (trosnete-n ROBOR)+ niscaiva multinationale -- furnizorii de gaz, energie (tot dinafara, evident, ca au cumparat aproape tot in materie de resurse)
    ii doare la basca pe aia din ue de ro, atata timp cat fac bani.
    dincolo de multe, multe scapari si dificultati in a fi implementata (sigur vva suferi modificari), oug-ul asta e prima chestie dupa nspe mii de ani in care se propun niste schimbari favorabile sectorului privat romanesc si mai ales celui de constructii (salarul si niste facilitati fiscale)

    https://stirileprotv.ro/stiri/financiar/reactiile-bancherilor-dupa-intalnirea-cu-teodorovici-privind-controversata-oug-114.html
    https://www.cotidianul.ro/efectele-oug-114-engie-ameninta-clientii-ca-majoreaza-tarifele/
    https://www.mediafax.ro/economic/oug-nr-114-2018-pe-intelesul-tuturor-un-consultant-fiscal-prezinta-cele-mai-importante-modificari-introduse-17799734

    avea jerry o vorba
    follow the money
    ups, pardon
    show me the money

    totul e despre bani, nimic altceva, patimile si telenovelele sunt pentru marele public

    nu, nu am peste 60 de ani
    nu, nu sunt pz(s)dist, nici p(n)ulist, niciun fel de politica.
    doar lucru cu cifrele.

    • Cudi 2019-02-27 Reply Author

      Kovesi s-a bucurat de aprecierea europenilor dinainte de ordonanța asta de care zici. Oricum, sună ca-n filme comentariul tău, am crezut că l-am citit pe Matthew Mcconaughey.

      • followthemoney 2019-02-27 Reply

        vestile despre oug au devenit publice (ca s-a finalizat elaborarea ei) in decembrie (http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-oug-nr-114-28-12-2018&page=2#null), desi proiectul a fost supus discutiilor mult inainte, gasesti info ca se discutau de prin mijlocul lui 2018.

        Data limită pentru depunerea candidaturilor a fost 14 decembrie 2018, la procurorii europeni.
        cand a explodat chestia cu sustinerea ei?

        ideea e ca oug-ul asta atinge si-n alde-tariceanu, drept care sigur se va modifica.

        whatever, crezi au ba, se intampla. pacat ca nu o sa-i tina mult pe-ai nostri, ca isi baga coada uie-ul.
        cat despre iluzia cu ”europa sustine kovesi”, e hilar sa crezi asta, la fel cum e hilar sa crezi ca 1 (un) om poate schimba ceva de unul singur (in secolul 21) intr-o tara, pe un continent, etc
        e doar un bobarnac in botul romanesc, sa nu se deschida prea mult.
        pacat ca ne facem iluzii in masa despre codruta, tot asa cum s-o dus vestea despre palosul gros a lui maria sa stefan (mic de stat altminteri)

        of course, you can call me matthew the romanian:)

        • Cudi 2019-02-27 Reply Author

          “Data limită pentru depunerea candidaturilor a fost 14 decembrie 2018, la procurorii europeni.
          cand a explodat chestia cu sustinerea ei?”
          La sfârșitul lui ianuarie am aflat că și-a depus candidatura, deci nu prea se potrivesc datele teoriei pe care ai îmbrățișat-o.

          • followthemoney 2019-02-27 Reply

            ianuarie care? ianuarie 2018 sau ianuarie 2019 ?

            si nu, nu ma uit la stirile anteniste&co, mai bine citesc bloguri, in schimb n-am dormit pana nu am terminat de vazut Homeland de pe Netflix, toate seriile 🙂

            -- referitor la exemplul dat de tine cu codruta, au fost vreme de ani buni -- si sunt -- o multime de copii români care au castigat olimpiade internationale, sportivi care au muncit pe branci ani in sir, nu controversati si aparuti meteoric precum kovesi, si pentru care nu a iesit nimeni in strada ca nu au fost recompensati, recunoscuti.
            nu iau apararea alora din guvern, nicicum, doar constat ca atunci cand se atenteaza la buzunarul afacerilor uie pe spinarea sclavilor din est, uie scoate cate-un pitbull la iveala.

            • Cudi 2019-02-27 Reply Author

              Followtheflock, votul europenilor pentru Codruța e o onoare pentru România. Ea nu e de ieri, de azi apreciată în afara României. Tocmai pentru că a muncit, a fost perseverentă și a excelat profesional. Fix ca un sportiv care a tras ani sau un olimpic la mate.

            • Aldus 2019-02-27 Reply

              @followthemoney

              Și cum ți-a plăcut Homeland? Și ce părere ai de recenzia mea? 🙂

              Între timp am văzut și eu toate sezoanele. E mișto, dar propagandistic. Portavocea americanilor, ca să zic așa. Ușor manipulator, dar foarte satisfăcător ca experiență cinematografică, ca thriller.

              • followthemoney 2019-02-27 Reply

                Aldus, mi-a placut altfel n-as fi stat sa pierd noptile sa-l vad tot (astept seria 8, inca nu e pe net)
                exact asa cum spui si tu -- ”captivant, dar foarte satisfăcător ca experiență cinematografică, ca thriller.”
                ici-colo scapari, dar care le treci cu vederea per ansamblu

                • Aldus 2019-02-27

                  eu n-am zis captivant, ci manipulor. 🙂 adică e și captivant, dar împinge în față propaganda americană despre cât de bune sunt structurile lor, agenda lor de feminism și corectitudine politică (serios, o tipă cu probleme mentale lucrează în servicii și nu-i dată afară nici măcar când se află?), necesitatea existenței legilor big brother și a încălcării legilor și protocoalelor oficiale cu germanii în detrimentul populației șamd. dar ca film, da, e mișto.

                • followthemoney 2019-02-27

                  Aldus, scuze pentru ”captivant”, asa e, nu ai zis, pe mine m-a captivat 🙂
                  Am citit recenzia ta, cred ca e ok dar tine cont ca nu ma pricep la recenzii si, iti scriu sincer, nu stiu daca, citindu-ti prezentarea, m-ai fi provocat sa vad filmul.
                  e …rece :).
                  De Homeland am dat din intamplare cand butonam netflixul, dupa care nu l-am mai lasat si, ca sa-ti dai seama ce tare m-a prins, seria 7 am cautat-o si am vazut-o pe net inainte de aparea pe netflix.
                  Abia dupa sezonul 1 am cautat referinte pe net si mi-am spus ca a meritat toate premiile acelea.
                  (cu retinerile de rigoare, pe care le-ai remarcat si tu, cu privire la bipolaritatea unui agent CIA:) )
                  Da, Saul -- un rol foarte bun, la fel si Brody. A, mie mi-a placut si Peter Quin cum a fost interpretat:)

                • Aldus 2019-02-27

                  Păi așa scriu eu de obicei, rece. 🙂 Uneori chiar abraziv. Iar la recenzii nu urmăresc să incit lumea să vadă un film (decât rareori), ci să prezint filmul sau serialul într-un mod cât mai obiectiv și complet, adică să-ți poți da seama „la rece” despre ce-i vorba în el. De asemenea, sunt începător în recenzări.

                  Da, Peter Quin e formidabil, ca și Saul. La fel Brody și soția lui. Toți actori de primă clasă. Bre, nu mi-a plăcut personajul principal și pace! Adică e mișto ca femeie, e frumușică, dar nu i se potrivește rolul (și e un rol cam ciudat, nu știu cui i s-ar potrivi). Dar restul actorilor sunt foarte, foarte buni.

          • followthemoney 2019-02-27 Reply

            eu intrebam de momentul cand se face din ea varf de lance Uie contra Ro, momentul cand au inceput disputele si toate valurile maselor dirijate prin facebook & alte canale.
            momentul cu ”sarmana codruta-nerecunoscuta in propria tara” -- ala a fost anul acesta, in ianuarie. telenovela.

            sincer, chiar crezi ca procuratura din secolul 21 deoriunde ar fi ea, fie si din Ro, cu toate mijloacele de audiere/ență/supraveghere etc, e o victima? :))
            pâna si vecina mea (caz real) isi supraveghea barbatul, acu vreo 5 ani, cu o camera minuscula montata in masina, că-l suspecta ca se plimba cu niscaiva mândre, ori ea-vecina- n-are decat 8 clase si e venita de la ciuca macaii.

            • Cudi 2019-02-27 Reply Author

              Ce știi tu că face vecina e irelevant în contextul de față. N-are rost să continuăm, eu sunt pro, tu ești contra, aia e.

              • followthemoney 2019-02-27 Reply

                nu sunt nici pro nici contra, mi-e egal cine conduce procuratura uie.
                legat de cuvantul tau flock -- nu-l inteleg dar as vrea sa stii ca nu am intentionat sa te jignesc in nicio fraza, doar mi-am exprimat opiniile legate de folosirea kodrutei ca pitbull de catre uie.
                daca s-a inteles ca te atac personal in vreun fel -- imi cer scuze- nu mi-as permite sa fac asa ceva pe pagina ta de blog.

                • Cudi 2019-02-27 Author

                  Flock -- turmă. Urmează turma, followtheflock. Turma -- pentru că majoritatea crede ce spuneți voi, într-o formă sau alta sunt jocuri la mijloc și Kovesi nu e un bun procuror, ci sunt unii care o susțin, complot național-european-intergalactic. Nici eu n-am intenționat să jignesc, îmi susțin părerea.

                • Aldus 2019-02-27

                  Cudi, majoritatea de pe blogul tău nu se suprapune peste majoritatea de afară. Și e interesant că, (1) în timp ce oamenii de la sate sunt prostiți de PSD, (2) tinerii de la orașe, cu facultăți și joburi moderne, cu cariere, sunt prostiți de un alt tip de propagandă, făcută cu alte instrumente, mult mai moderne și deținute de alte structuri sau entități. De fapt, pe net, adică în mijlocul oamenilor „inteligenți”, „lucizi”, educați etc, opinia mea (și a lui klaus, a Renatei etc) este minoritară.

                  (2) mă sperie mai mult ca (1).

    • Aldus 2019-02-27 Reply

      Apă de ploaie. Adică da, au făcut asta, plus au mărit salariul minim pe economie, dar cum să-ți spun, ăia ne jecmănesc la drumul mare lăsându-ne în pielea goală de ani de zile, iar acum guvernul le pune în vedere să ne lase măcar chiloții pe noi. Sigur că fac gălăgie și sigur că nu le convine, dar un guvern vânos le-ar interzice să ne ia până și cămașa. Și nici atunci n-ar pleca, că doar nu dai vaca de muls pentru simplul motiv că trebuie să lași niște lapte și proprietarului.

      Dar da, decât nimic și în comparație cu ce-au făcut guvernele precedente, măcar se creează un precedent. Eu sunt uimit de faptul că n-am votat niciodată cu PSD și am ajuns să le aprob măsurile. La cât mai mare.

      • followthemoney 2019-02-27 Reply

        corect
        ma mai gandeam zilele trecute la Orban al ungurilor, dupa ce o refuzat uie-ul in diverse forme
        dar si-or vazut de gardul lor si le e bine, mai bine decat nouă.
        normal ca nemtii vor in continuare romancele ieftine la sters curul babelor lor (metaforic, extended)
        de ce l-ar vota pe-al lor (procuror)?

        mno, pe mine prea putin ma intereseaza codruta, n-are decat sa vina si procuror, asa cum o fost, pe oriunde, ca oricum nu face singura nimic de capul ei.
        sunt peste tot reguli, interese, partide, afaceri.

        prefer sa nu-mi fac iluzii si sa raman cu capul limpede, in vremurile astea tulburi oricum pentru uie (vezi si brexitul).

    • Aldus 2019-02-27 Reply

      Totuși, aștept cu interes ziua în care Mugur Isărescu va fi schimbat (din alte cauze decât moarte naturală de bătrânețe). Până atunci, povestim povești.

  • Aldus 2019-02-27 Reply

    Nu știu care sunt teoriile conspiraționiste de pe Antene. Am auzit că Antena 3 ar fi cel mai bun post de știri, ceea ce nu-i mare lucru, dată fiind penuria de posturi autentice de știri de la noi din țară. Dar eu nu mă uit la televizor.

    Consider că homosexualii au deja drepturi egale cu heterosexualii, în virtutea faptului că sunt și ei oameni și că nicăieri în Constituție sau în Codul Penal nu se face vreo distincție legată de orientarea sexuală. Aceleași libertăți pe care le avem noi le au și ei (un homosexual se poată căsători la orice oră cu o tipă lesbi), aceleași restricții pe care le au ei le avem și noi (nici eu și Klaus nu ne putem căsători unul cu celălalt, chiar dacă suntem hetero). Doar că pe noi nu ne deranjează aceste restricții în timp ce pe ei da. Foarte bine, să se ia de-o mână și să aibă exact aceleași drepturi și avantaje sociale și civile care decurg din căsătoria noastră, dar să nu-i zică căsătorie, să găsească o altă denumire pentru uniunea lor, și n-am nimic împotrivă. Adică, să nu atenteze la un cuvânt care pentru noi are o valoare morală și o încărcătură simbolică profundă din moși strămoși și pe care noi întotdeauna l-am asociat cu unirea dintre un bărbat și o femeie. Să-și găsească o denumire alternativă, care să nu ne violeze valorile și tradițiile, sau fie, prejudecățile învechite dacă tu așa consideri, și n-am nimic împotriva lor. În fond, fiecare e liber să facă ce vrea în casa și dormitorul propriu. Eu unul n-o să le țin felinarul.

    Și da, protestatarii sunt, mai ales ăștia cu #rezist, corporatiștii, „intelighenția marilor orașe”, cam de râs.

    • Aldus 2019-02-27 Reply

      Replica asta era pentru Cudi.

    • Aldus 2019-02-27 Reply

      Corecție: replica asta era pentru comentariul între timp șters al lui Cudi. 🙂

      • Cudi 2019-02-27 Reply Author

        L-am scos din gunoi, am ezitat pentru acel “futută-n cap”, c-am zis să nu încurajez mârlania unora. Dar, în fine, treacă. Am dormit două-trei ore, m-am trezit pentru pișu’, acum mi-am făcut o cafea și, de supărare că săriți toți pe Codruța, un om care s-a remarcat profesional, cum n-ați sărit când au luat putearea alde Dragnea, alde prim ministrul actual, alde Olguța de la Craiova, alde Tudorel -- am să fac un butter chicken de te lingi pe degete. Nu vă alarmați când penalii asaltează justiția, vă displace când un om, prin competențe, prin profesionalism, ajunge departe, foarte sus. What a fuck?!

        • Aldus 2019-02-27 Reply

          Well, primo, nu rețin să fi fost mârlan, căci replica ta mi-a fost adresată mie, nu altora. Secundo, nu m-a deranjat reacția ta, doar m-a mirat. Tertio, nu cred că s-a remarcat prin profesionalism, ci prin neprofesionalism și manipulare abjecte. Quarto (de aici încolo utilizez dicționarul pentru numerotarea latină), Dragnea și camarila lui au ieșit la conducere cu vreo 70% din voturile populației, dacă bine-mi aduc aminte. E adevărat că am am votat un alt partid și un alt președinte, dar, trăind în democrație, trebuie să respect decizia majorității și să recunosc legitimitatea acestui guvern. În contrast, pe LCK n-a votat-o nimeni. Quinto, penalii nu asaltează justiția per se, ci pe anumiți oameni care lucrează în justiție și care-i pot înfunda. Sexto, termenul „penali” este imprecis și derivativ, câtă vreme el nu corespunde doar multor politicieni de la guvernare, ci și multor politicieni din opoziție, ca și multor oameni care lucrează în justiție. Pentru că, în ultimii ani, așa-zisa justiție a devenit o putere mai mare decât puterea politică, oameni din structurile serviciilor și ale procuraturii putând scoate lumea în stradă, crea majorități, crea partide (USR), șantaja și manipula factorii politici (informația înseamnă putere). Deci, dacă vrei, adevărata putere din ultimii ani n-a fost cea de la Cotroceni și nici cea de la Palatul Victoria. Și a fost una parșivă, care s-a dezvoltat în umbră, fără legitimitatea pe care ți-o dă votul, și manipulând opinia publică cu încătușări televizate. Sigur că nu-mi doresc să revin la PSD-ul anilor 2004, dar sigur că acum suntem într-o altă situație, iar dintre două rele, prefer să-l aleg (pentru moment) pe cel mai mic.

          Ce să mai zic? Am pierdut șirul numărătorii. Pe scurt, ai tu un stil de a vedea lucrurile în alb și negru pe care eu l-aș numi simplist. N-am zis niciodată, totuși, că ești fucked-up. Doar că „pui botul”, cum se spune, la un anumit tip de manipulare -- e drept că cu o scară mai sus decât manipularea clasică și grosolană a pesediștilor.

          • Cudi 2019-02-27 Reply Author

            La Vader m-am referit cu mârlănia.
            Pe scurt, în primul paragraf spui că acum preferi clanul Dragnea. Eu nu.
            Din viața politică a ultimilor ani, cel mai ok mi s-a părut perioada cu Cioloș prim ministru. Și înainte de Cioloș, Boc.

            • Aldus 2019-02-27 Reply

              Nu îl prefer, în sensul că nu l-am votat, dar aprob măsurile pe care le-au luat vizavi de multinaționale și aprob măsurile lui Toader. În disputa asta concretă Toader vs procurori, mă poziționez de partea primului. Am râs de Daea că-i agramat și se încurcă în filosofie, dar Mircea Badea are dreptate când spune că vede la el o anumită candoare mioritică în modul cum transfigurează de exemplu oile și Renata s-ar putea să aibă dreptate când spune că se implică și că, concret, n-a făcut nicio greșeală.

              Mâine, dacă PSD mărește taxele pentru transport, o să-i critic. Nu sunt fanul nimănui, dar sunt capabil să văd dincolo de marasmul pe care îl creează anumite instrumente de presă și a cărui victimă am fost cu câțiva ani în urmă. Atâta tot.

            • Aldus 2019-02-27 Reply

              Vezi, asta-i problema cu alb și negru de care îți ziceam că suferi. Nu există alb și negru, toți, absolut toți care merg la guvernare sunt mai mult sau mai puțin mânjiți. Dar asta mai înseamnă ceva, că nu există Corado Catani, și că, dacă tu ai perspectiva asta despre LCK, atunci ceva-i putred la mijloc.

            • Aldus 2019-02-27 Reply

              Tu, în schimb, fiind obișnuită să privești lucrurile în alb și negru, o privești pe LCK ca pe o salvatoare a neamului și forțezi de la mine un răspuns care să mă poată plasa clar într-o tabără (în cazul de față cea opusă ei, a „penalilor”). Ratând în tot acest timp esențialul, și anume că, în justiția și politica, nu există alb și negru. Nu există, înțelegi? De câte ori să repet, oare? Nu există. Toți sunt mai mult sau mai puțin negru, mai mult sau mai puțin gri, niciunul nu este alb. Cu Corado Catani în frunte.

              • Aldus 2019-02-27 Reply

                în justiția și politica actuală*

              • Cudi 2019-02-27 Reply Author

                Aldus, nu țin să te trag în vreo extremă. E ok, acum te clasezi neutru, la mijloc, pe gri. The best position. Nimic de reproșat.
                Acum. Acum.
                Ieri, alaltăieri spuneai despre ea că nu știu ce zmeu malefic e și ce necazuri personale ai, despre care nu vrei să discuți, după ce cineva apropiat a dat piept de justiția lui Kovesi. Mă trimiteai să citesc articole pe EVZ despre ea.
                Acum mergi pe linia nici așa -- nici așa. Sure! Why not?
                Și nu-mi mai spune că văd lucrurile în alb și negru, cred că e a zecea mia oară când îmi spui. Firește, când o iei astfel, cu nuanțele, că nimeni nu e imaculat, pur, nimeni nu te poate contrazice, pentru că așa e, nu? Lucrurile nu sunt în alb și negru, clar. Aldus are dreptate, uite ce bine gândește, ce înțelept e.
                Dar, vezi tu, tu bagi trei sferturi de kil de abureală din asta ce nu poate fi contrazisă, dând impresia că adevărul nu poate fi decât de partea ta, pentru că judeci în profunzime lucrurile, și un rest de fitil în care împingi discret părerea ta subiectivă. Unul care nu e obișnuit cu discursul tău avocățesc -- băi, tu ești un avocat ca-n filme -- pe baza celor trei sferturi de abureală care nu spune nimic ce poate fi contrazis, îți va da dreptate. Sau va spune -- Aldus are dreptate când spune blabla -- sintetinzând alea trei sferturi de abureală.
                Te rog să nu te schimbi. Ești fascinant așa.

                • Aldus 2019-02-27

                  Am sentimentul că nu m-am făcut înțeles (nici acum, nici zilele trecute).

                  Nu am zis că am necazuri personale. Am sugerat că am cunoștință de cazuri în care justiția a fost oarbă la propriu. În care sunt implicate persoane pe care le cunosc, nu despre care am citit din ziare. Cazuri în care știu sigur cum au stat lucrurile, nu cum ai zis tu, că ai avut niște prieteni ca pe urmă să afli că li s-au făcut dosare și că erau cu musca pe căciulă (și deci pe care tu nu-i cunoșteai suficient de bine înainte, că altfel ai fi știut de respectivele matrapazlâcuri făcute de ei). În sfârșit, sugeram că mi-am format opinia din mai multe surse și că pot proba anumite lucruri pe care le iau din presă și că toate aceste lucruri se corelează între ele. Dar eu personal nu am avut niciodată (și sper să nici nu am) probleme cu justiția, fie ea autentică sau de mucava.

                  Când am zis că nu sunt alb sau negru mă refeream la faptul că nu iau partea unui partid sau a altuia. Unei părți sau a alteia. Că nu sunt un fan al cuiva. Dar de criticat, pot să critic gârlă. În continuare sunt la fel de ferm ancorat în opinia mea despre Corado Catani. În continuare îți spun că ce scrie în articolul respectiv din EVZ este, cu o probabilitate de 99.99% (că nu cunosc detaliile din viața lui Dan Andronic), adevărat. Că ai o perspectivă ușor naivă și puerilă despre justiția de la noi. Că nu ai studiat dosare, că nu ai urmărit un rechizitoriu, că vorbești fără să ai o acoperire și o minimă informare pe bune (alta decât cititul presei favorite). Că îți scapă perspectiva de ansamblu.

                  Dar asta nu mă plasează de partea unui partid sau a unei tabere politice, și de asta îți ziceam că nu mă declar nici alb nici negru. În disputa PSD vs justiție eu sunt de partea PSD-ului (și sper să scăpăm și de Augustin Lazăr, care se agață cu dinții, într-un mod cât se poate de penibil și lipsit de demnitate, de scaun). Dar consider că PSD-ul constituie viitorul de aur al României? Nu. Vezi tu, PSD-ul a fost o plagă națională în 2004, pe vremea aia dacă scriai ceva contra lui Năstase, a doua zi îți pierdeai scurt jobul, dar lumea s-a trezit și la putere a ieșit alianța DA. După care balanța s-a schimbat, Băsescu, în încercarea lui de a-și consolida puterea, a creat un aparat care apoi s-a transformat într-o caracatiță și care astăzi e mai periculos decât PSD-ul vizibil și legitim. De ce crezi că șefii partidelor principale, recte Dragnea și Tăriceanu, au dosare? Asta îi face șantajabili, chit că ei vocalizează puternic împotriva statului paralel. Dar uită-te numai la ce comportament cameleonic au, în contradicție cu declarațiile lor sforăitoare. Abia acum Toader a făcut ceva, pentru care io-l felicit.

                  Da, sistemul actual de justiție a fost, în faza lui incipientă, necesar și binevenit, asigurând o gură de aer României. Dar în timp s-a transformat într-o caracatiță. LCK, Cudi, nu este Corado Catani în luptă cu proverbiala caracatiță, LCK este (sau a fost) șefa celei mai puternice caracatițe de la noi. Una dintre șefele. Da, când o să se schimbe din nou balanța și pericolul partidului unic o să devină mai mare decât cel al „statului de drept”, o să înjur din nou pesediștii. Dar până atunci, să fac asta ar desemna inconștiență din partea mea.

                  Sper că acum am fost mai clar.

                • Aldus 2019-02-27

                  Totuși, eu știu că toți sunt mânjiți (și aleg conjunctural, după criteriul răului celui mai mic), în timp ce tu o vezi pe LCK ca pe un fel de prințesă pe cal alb, care duce mai departe faima României. Care dintre noi separă lucrurile în alb și negru? Care dintre perspective îți pare mai realistă, privită de sus?

                  În fine, îmi bat gura de pomană. Toate argumentele mele ricoșează din tine ca dintr-o piatră.

                • Aldus 2019-02-27

                  Pentru că atunci când zic că „toți sunt gri” sau „toți sunt mânjiți”, evident că la Corado Catani mă refer cu predilecție (din rândul reprezentanților justiției), nu la ceva procuror anonim din Văscăuții de Deal, care are un interes în terenul de fotbal din zonă și de care n-a auzit nimeni.

                  Corado Catani pe care tu o poleiești cu alb imaculat.

                • Aldus 2019-02-27

                  erată: ar însemna* în loc de ar desemna

  • Iosif 2019-02-27 Reply

    EU voi fi etern cu EA,
    Descendenta din EVA !
    EA e jumatatea MEA
    DREPTATEA, JUSTITIA !

    • Aldus 2019-02-27 Reply

      JUSTIȚI-EA! 🙂

      • Iosif 2019-02-27 Reply

        ABSOLUT ! DOAR… “EA” !

  • Iosif 2019-02-27 Reply

    …Justitia, libertaea, egalitatea, fraternitatea, iubirea, pacea, bucuria, linistea, fericirea… sunt de gen feminin, iar viata si evolutia speciei homo sapiens, se conjuga la infinit(iv) prin “EA” si prin verbul ÊTRE.

  • Q 2019-02-27 Reply

    Voi, toți cei ce vă bucurați, patriotic, când guvernul populist le-o trage multinaționalelor, uitați un lucru esențial.

    Multinaționalele alea sunt tocmai investițiile care aduc bunăstare.

    O multinațională se numește așa pentru că își poate permite să aleagă în ce țară funcționează. Așa cum Honda își închide singura fabrică din UK, din cauză de Brexit, așa pot și multinaționalele cu activitate în România să se mute în alte zone mai stabile și mai puțin ostile.

    Cum ar fi ca Renault să mute fabricarea Dacia din România? Cum ar fi ca Ford să mute fabricarea din România?

    Rezultatul unei măsuri populiste și atât de idioate, este că, în loc să ajute oamenii, societatea, produce gaură în buget și șomaj. De unde să plătești măriri de salarii și de pensii, când veniturile la buget se reduc?

    Da’ voi bucurați-vă că ați reușit să tăiați o creangă din pădurea UE, ce mai contează că e creanga pe care vă faceți și voi veacul?

    • followthemoney 2019-02-27 Reply

      m-am referit la engie, enel si e -on, care nu sunt renault si ford, sunt monopoluri mai mult sau mai putin locale, de distributie si furnizare energie electrica, gaze naturale.
      in anii 90-2000 cumparate pe nimic de la stat -- afacerile guvernelor de atunci -- engie si enel si e-on -- nu fac decat sa distribuie, nu produc, nu genereaza locuri de munca, dimpotriva, de cand au venit au dat intr-una afara oameni si-au externalizat.
      apoi iar au dat afara
      si-au tot scumpit, fara sa investeasca mare lucru in retele.
      repet, enel, engie, etc -- cei afectati de OUG 114 -- nu sunt producatori precum Ford si Renault.
      Diferenta intre un producator si un monopol multinational de genul mentionat de mine (cu actionari din italia, spania, franta, germania -- in general uie) de distributie de energie electrica sau de gaze naturale e simpla: o masina e un produs si mi-o pot alege de care vreau, de unde vreau si de unde as putea sa o cumpar.
      energia electrica nu -- caci sunt obligat sa iau de la ei.

      • Q 2019-02-27 Reply

        Și tu și Aldus ați pomenit “multinaționale” și amândoi păreați bucuroși că li se întâmplă ceva nașpa. Asta pe de o parte.

        Pe de alta, dacă acționarii ăștia străini își vând acțiunile și lasă distribuția de gaz și de curent pe mâna firmelor lui Dragnea și ale altora ca el, crezi că ei îți vor vinde gazul mai ieftin, vor face racordări mai repede și mai ieftin și vor avea avarii mai puține? Serios? Promiți tu că nu vor fura cu tupeu cât vor putea de mult? Pinky-swear?

        • followthemoney 2019-02-27 Reply

          sorry, poate nu m-am facut inteles, comentariul meu nu e retoric, iar intrebarile tale mult prea-prea.
          e ca si cum mi-ai cere garantia ca sigur voi trai maine, ceea ce nu pot garanta, ca-mi pica o caramida drept in cap cand traversez strada.
          dar cert e ca se misca ceva aici, se incearca cel putin, si chiar ar fi prea fain sa se si intample, pentru ca-kovesi (chestia cu-kovesi e azi, ca maine cine stie ce mai apare), pentru ca-astia-suntem-prosti-si-antenizati, etc.
          o sa fie procuror european, bravo ei, asta nu ma incalzeste cu nimic.
          stimularea economica, infranarea lacomiei bancilor, asta da, ma incalzeste daca e sa se intample.

          daca a deranjat ce am scris, poate fi sters.

    • followthemoney 2019-02-27 Reply

      oricum, asa cum am mai scris, presiunile din afara sunt prea mari pentru ce au vrut guvernantii cu oug-ul asta, asa ca va fi mai mult ca sigur, modificat.
      la fel, pentru unele prevederi, nu are norme de aplicare, nu e clar definit modul in care se poate implementa, la fel -- sursele de finantare pentru cresterile salariale ale firmelor private din constructii sunt discutabile, avand in vedere ca beneficiarul lucrarilor de constructii -- in speță statul prin autoritatile locale- nu au nici acum bugetul pe 2019 aprobat.

      n-am afirmat ca e o ordonanta-minune, ci doar ca a incercat sa puna niste limite bancilor, distribuitorilor de energie si gaze si sa mareasca peste medie veniturile celor care lucreaza in ramura constructii, cu facilitati cu privire la plata impozitelor si CAS-ului.
      departe de a afirma ca ar a fi o ordonanta perfecta, si departe de a sustine pe Dragnea, prin aplicarea ei s-ar fi atins buzunarele uie si s-ar fi stimulat sectorul privat.
      ca sunt interese de toate partile, e indubitabil.
      e doar parerea mea pentru ca ma confrunt cu aplicarea unor parti din ea in jobul pe care-l am, iar faptul ca se amplifica emotional un scandal mediatic si se intretine, de genul ”romania nu sustine pe kovesi” nu e intamplator.
      nu e patriotard comentariul meu, am vrut sa fie rational, prin prisma experientei, lucrului si a locului in care ma aflu.
      intotdeauna, dintr-un razboi de genul asta, rasare intrebarea ”qui bono” cu adevarat.
      noi categoric nu castigam nimic.

  • Q 2019-02-27 Reply

    Whatever floats your boat

  • Aldus 2019-02-27 Reply

    @Q

    https://trenduri.blogspot.com/2019/02/cartelurile-care-ne-sufoca.html

    Practic, toți banii noștri merg dincolo. Un fragment relevant:

    Combustibilul pe care-l folosiţi la maşină provine de la doar trei producători. Asta în timp ce monopolul extracţiei de petrol e deţinut de OMV. La Revoluţie, România avea zece rafinării, şi procesa aproximativ 34 milioane de tone de petrol. Nu aveam capacitatea să consumăm atâta petrol, dar planul de dezvoltare prevedea că, la un moment-dat, se va ajunge la această capacitate. Aşa că, până să ne dezvoltăm, exportam în draci în Occident carburant rafinat aici. Acum am mai rămas cu doar trei rafinării, iar necesarul de combustibil îl importăm. Am ajuns mai rău decât iranienii din vremea lui Ceauşescu: ei ne dădeau ţiţei contra tractoare, ciment s.a.m.d. Noi acum pompăm petrolul autohton până la rafinăria OMV din Viena pentru a importa produse petroliere finite. Asta în timp ce rafinăriile noastre au fost date la fier vechi.

    Cu băncile e la fel de frumos, profituri zero. Cum e să fii tu ditamai BCR sau Raiffeisen sau etc și să raportezi profit zero? Cum se face concret? Păi se cumpără diverse servicii de consiliere din afară, de la subsidiare ale companiei mamă, și astfel banca din România își întoarce profitul către banca tutelară, plătind zero taxe guvernului român. Mă rog, a publicat și Cetin niște statistici, au publicat și alții, nu-i vorba numai de bănci, dar le-am dat ca exemplu.

    Ce-aș face dacă ar dispărea multinaționalele? Înainte să apară Lidl în orașul meu, îmi cumpăram mâncare de la un market local. Și de la țărani, ceea ce fac și acum. Altfel, n-am zis să dispară neapărat. Am zis să fie taxate într-un mod care să ne redea demnitatea și să facă să avem și noi câteva minime beneficii economice. Pentru că teoria ta, cum că multinaționalele ajută la dezvoltarea unei țări, nu pușcă decât în cazul ideal -- de care aceste ultime măsuri încearcă să se apropie cât de cât. Dar simplul fapt că consumi, adică cumperi produse din import, și deci faci să circule banii, nu înseamnă creștere economică.

  • Aldus 2019-02-28 Reply

    Uite și câteva exemple de la mine, de prin Ardeal:

    https://www.ziardecluj.ro/top-150-de-firme-clujene-cu-cifre-de-afaceri-ametitoare-dar-profituri-suspect-de-mici-anaf-cluj-ar-trebui-sa-mediteze-putin-dupa-citirea-acestor-cifre-putem-vorbi-de-o-stare-generala-de-evaziune-fiscala

    Spicuiesc:

    Cum este posibil ca o firma precum Friesland Campina, care detine brandul Napolact, sa aiba o cifra de afaceri de aproape 80 de milioane de euro pe 2016 si sa declare pe 2016 un profit de doar 3500 de euro?

    Clujul a devenit casa unor companii care se comporta foarte straniu din punct de vedere fiscal. De exemplu, strainii care fac “afaceri” la Cluj. Exista o categorie foarte numeroasa de olandezi, nemti, italieni, spanioli, unguri sau francezi care efectiv, prin afacerile lor, storc Clujul de profit si si-l transfera ca plusvaloare afara. Cand o firma de transport precum cea spaniola de la Trans Sese declara profit niste bani de seminte, atunci niste inspectori ANAF ar trebui sa se intrebe care e rostul acestei afaceri, daca ea nu ar trebui suspendata?!

    Ăstea ți-s multinaționalele, nu? Brandul Napolact, eu credeam că-i românesc, din inima Ardealului, lactate de la Cluj, iaurt cu gust domol, brânză cu gust ca la țară și ce mai au ei, bune, e-adevărat. Deținut de fapt de un concern Olandez. Pe 2016 are cifra de afaceri de 80 milioane de euro și profit de 3500 de euro. Cum aduce, concret, Friesland Campina bunăstare țării mele? Sau măcar Clujului.

    • Cudi 2019-02-28 Reply Author

      După vreo patru ani pe pierderi, zi mersi că au ajuns pe profit. Din câte țin eu minte, produsele Napolact erau ceva mai scumpe decât Danone și cum lumea se uită la preț, nu e de mirare că au ieșit pe minus ani la rând. Decât pierderi de milioane de lei, mai bine un profit de 3000 de euro, nu? Un business nu te scoate pe plus an de an. Rezistă cei mai puternici, care pot depăși pierderi în lanț.

      • Aldus 2019-02-28 Reply

        Așa o faci să sune de parcă abia ieri ar fi intrat pe piață și încearcă săracii să-și amortizeze investițiile. Țin minte că acum mulți ani, când eram în Cluj, îmi luam lapte și brânză de burduf Napolact, ceva mai scumpe decât media, dar foarte bune. De exemplu, laptele lor nu avea gust de lapte praf. De Danone nu m-am atins în perioada aia, îi consideram exagerat de scumpi. Deci, nu cred că Napolact era peste Danone back then. Săptămâna asta mi-am luat Chefir de la 3 producători: Napolact, Zuzu și o firmă al cărei nume nu-l rețin. Cel mai bun a fost Napolactul, egal la preț cu cel noname. Cel mai scump a fost Zuzu.

        Nu știu dacă ați intrat pe ultimele două linkuri postate de mine:

        Laptele pe care-l beţi dimineaţa, brânza din farfurie, iaurtul şi celelate specialităţi vă sunt oferite de doar cinci companii: Lactalis(liderul absolut al pieţei autohtone), Olympus, Danone, Friesland Campina, Hochland Romania. În afara acestora, restul fac figuraţie.

        Acum câțiva ani (n-am urmărit recent) țăranii și fermierii români primeau pe lapte 90 de bani -- 1 leu. În condițiile în care laptele din magazine costa peste 4 lei. Uită-te la cifra lor de afaceri și la faptul că, alături de celelalte 4 concerne, practic monopolizează piața de lactate din Ro. Au ieșit pe minus ani la rând? Cum, tot așa ca în 2016, când declară că au profit 3500 de euro la cifra aia de afaceri? 🙂

        Altfel, discuția de ieri m-a făcut să caut intervenții televizate ale lui Băsescu în care acesta să discute despre justiție și despre Kovesi. Cea de mai jos e din „Dosar de politician” de la B1, de săptămâna trecută. Deci, la cald. Pentru a-l audia în cheia corectă, trebuie ținut cont de următoarele elemente contextuale:
        1) postul B1 nu este cel mai mare fan al PSD-ului, din câte știu eu;
        2) Băsescu nu are voie să se poziționeze de partea PSD, mai ales în plin an electoral, asta ar fi o greșeală politică pe care electoratul lui ar taxa-o;
        3) Băsescu trebuie să-și dozeze cu atenție afirmațiile despre aparatul de justiție -- al cărui autor este.

        Acestea fiind spuse, urmărește-l între minutele 20 și 33:

        https://www.youtube.com/watch?v=xRdjIxnxUqE&t=20m

        • Cudi 2019-02-28 Reply Author

          4) Băsescu are ciudă pe Codruța, că i-a băgat fratele în pușcărie.
          Măi, eu mă bucur pentru victoria Codruței. Și am spus-o în casa mea, pe blogul meu -- mă bucur! Acum, nu pricep de ce nu mă lăsați în ignoranța mea, să mă bucur de bucuria mea. Serios -- nu are rost să continuăm, voi o țineți pe a voastră, noi, ăștia pro Codruța, suntem happy zilele astea, gata, ce tot atât? Nu putem vorbi de orice altceva și să trecem în plan secund diferențele astea de opinie? Putem.

          • Aldus 2019-02-28 Reply

            Da’ cine-o zis că nu putem? Tu ai zis că nu poți, nu poți, nu poți să ne-nțelegi.

            • Cudi 2019-02-28 Reply Author

              Aldus, încetează.

              • Aldus 2019-02-28 Reply

                ?

              • klaus 2019-03-01 Reply

                Ăsta e un ultimatum?

          • klaus 2019-03-01 Reply

            Nu, Cudi, nu putem vorbi despre altceva, pentru că dacă LCK vrea să-și facă implant de pulă, indiferent cine-l plătește, o s-o simțim doar noi! E clar?

            • Cudi 2019-03-01 Reply Author

              Pas.

          • Vladimir 2019-03-01 Reply

            Cred ca trebuie sa scrii un articol nou ca sa schimbi discutia :). Ca tot e la moda sa discutam altceva decat subiectul de baza: e Dreamhack-ul de la Katowice si incepe in 15 min prima etapa mare din campionatul mondial de StarCraft. E mai antrenant de privit decat ti-ai inchipui. Au canal gratis pe Twitch. Finala e duminica.

            • Q 2019-03-01 Reply

              Mă uit la Scarlett vs Bunny. Belea!

    • Q 2019-02-28 Reply

      Cum? Ține niște oameni angajați, cumpără lapte și zahăr din România. Angajații plătesc taxe, în loc să primească ajutor de șomaj sau social, contribuie la fondurile de pensii etc.

      • Aldus 2019-02-28 Reply

        Da, bine că măcar angajații români plătesc taxe, dacă firma olandeză, la cifra aia de afaceri, n-o face. Ai uitat să mai spui că plătesc și factura de curent și pe cea de telefon și pe cea de motorină (unor alte firme străine).

        • Q 2019-02-28 Reply

          Uitasem, pentru un moment, că, indiferent de realitate, tu ai dreptate. Scuză-mă că ți-am tulburat dreptatea cu niște argumente.

          • Aldus 2019-02-28 Reply

            M-aș abține să încadrez argumentele tale într-o categorie sau alta, ca să nu te supăr, dar o să-ți spun următorul lucru: mergând pe linia trasată de tine, și sclavagismul contribuia la dezvoltarea economiei, că sclavii aveau locuri de muncă, hrană și colibe unde să doarmă. Sigur, e o analogie dusă la extrem, dar în acord cu linia ta de argumentare, că poate așa îți pică fisa care-i problema cu argumentele tale de mai sus.

      • klaus 2019-03-01 Reply

        Q-ule, io nu mă prea pricep la economie. Da’ la aia cu angajații plătesc taxe în loc să beneficieze de ajutor social și contribuie la fondul de pensii….Pfuai, chiar judeci atât de simplist? Uite, te rog să-mi spui ce înțelegi tu prin dezvoltare durabilă!

        • Q 2019-03-01 Reply

          Klaus, tu spui că nu e mai bine să iei decât să dai, nu?

          • Aldus 2019-03-01 Reply

            Uite, mie de exemplu nu-mi convine ca ditamai mamutul (care nici nu-i din România) să fie scutit de taxe pe baza unor chițibușuri avocățești și șpăgi, în timp ce sclavul de pe plantația mamutului să plătească taxe pentru „dezvoltarea economiei”. Care, prin comparație cu ce ar trebui să plătească angajatorul, sunt bani de semințe.

            Cu ce mă ajută că angajații plătesc taxe? Că dacă nu era Napolact, în locul lui ar fi fost un alt brand, poate local, ai cărui angajați ar fi plătit aceleași taxe. Că nu poți face evaziune fiscală pe salarii așa ușor, în condițiile în care îți expui produsele în supermarketuri și deci le vinzi cu factură. Nu rămânea piața sau nevoia de lactate neacoperită. Și câtă lume lucrează la Napolact?

            De asta nu merge bine economia: că diferența dintre 90 de bani și 4 lei, bani luați din buzunarele românilor, se duce în buzunarele olandezilor. Și ale nemților și ale francezilor și ale americanilor și ale celor care practic dețin industria românească. Că nici petrolul nu-i al nostru, nici electricitatea în totalitate, nici nimic. Iar noi rămânem cu salarii de doi lei, bazați pe economia aia de 90 de bani din care ne auto-plătim taxe.

            Da, pe hârtie investițiile străine ar putea stimula economia. Dar pe hârtie totul sună frumos. Până și comunismul sună minunat pe hârtie. În practică însă, ne-am dat țara pe bucăți, ca să putem intra în UE. Le-am dat comerțul germanilor, ne-am angajat să cumpărăm avioane și armament parcă de la francezi, ne-am dat petrolul, ne-am dat băncile (Isărescu are sânge albastru, e rege pe viață, n-are nimeni curajul să se atingă de el), ne-am dat tot. Dar probabil cel mai mult ne-am vândut americanilor. Îndrăznește cineva să vorbească sau să se pună contra? Există soluție, se numește DNA.

            Vă rog, Q și Cudi, citiți articolul următor și spuneți-mi ce impresie aveți despre el. Mulțumesc.

            https://trenduri.blogspot.com/2019/02/cum-am-devenit-pasalac.html

            • Cudi 2019-03-01 Reply Author

              Nu acum, când o să fiu mai odihnită îl voi citi.

  • Iosif 2019-02-28 Reply

    …Cei patru au ramas doar trei,
    Si s-au luptat ca niste zmei.
    L-au omorât si pe Hristos, Pastorul,
    Doar doi mai sunt, orbul si chiorul…

  • klaus 2019-02-28 Reply

    Cudi, nu e, sper, nici o ură pe care ar trebui s-o înțelegi. Frustrări, da! Hai s-o luăm punctual. Diaspora, adică și voi, Stelu, Fire și care or mai fi, ați plecat din cauză de x,y,z nemulțumiri. Bravo vouă, e dreptul vostru să jinduiți la mai bine. Dar nu-mi băgați mie la interval părerile voastre care ajung să fie hyperpotențate de media actuală probabil “stimulate” de cei cărora le convine. De observat că nu manifest o siguranță în enunțuri, io mă mir de unde o aveți voi. Sper că nu din agregatele de știri. Alea-s niște bășini, cred! 🙂
    Codruța a fost șefa dna, nu? Ok! Ai văzut înregistrările de la Ploiești și Oradea? Sper că da! În care țară în care ați căutat izbăvirea, de orice fel ar fi ea, un manager nu e răspunzător pentru comportamentul subalternilor? Bă, voi sunteți nebuni? Îmi vorbiți de mândria că un român de-al vostru a ajuns mare maimuță. Nemții l-au cam futut pe-al lor. Oh, da! Avem și cireașă pe tort! Și frișcă(Olanda). Bă, Cudi, tu știi câtă subvenție ia un fermier olandez și câtă iau io? Crezi că ai putea asculta vorbele mele care-ți vor spune că avem aceleași costuri dar subvențiile sunt de câteva ori mai mici? Ce tare, am avut comisar european la agricultură, musiu Cioloș, reprezentantul țăranilor din marile orașe! Hait! În anul ce tocmai trecu, am fost cei mai mari producători de porumb din Europa. Bă, io am fost o maimuță statistică de țăran ce a tras în jos media ălora mari. Pentru că încă n-am murit. Vreți să vă spun că-mi pot vinde pământul peste o oră jumate, la miezul nopții cu bani cash dacă dau un singur telefon? Acu chiar m-am enervat!! Dna nu e nicăieri pentru mine și pentru majoritatea românilor de aici. Cine cumpără vise e treaba lui! Da’ aș fi satisfăcut dacă ați face voi, diaspora, un fond de garantare. In rest mie îmi păreți ca cei care fut fără să plătească. Un fel de pensionari retrași și psd-iști. Dixit!

    • Cudi 2019-02-28 Reply Author

      Pe scurt, ai ciudă pe diasporeni. No, se mai întâmplă. Eu nu mă supăr.

      • klaus 2019-03-01 Reply

        Dacă tot ce înțelegi e doar asta, eu spun pas.

  • nostrastella 2019-03-02 Reply

    ,,Da’ aș fi satisfăcut dacă ați face voi, diaspora, un fond de garantare.,,

    Măicuţa Doamnului,
    auzi’L şi p’ăsta! GIZĂS!

    Bine, despre indomptabililul cu incontinenţa intelectuală pe avarie, în stadiu de nirvana, n-am a face vreo referire. Pen’că, aşa cum spuneam, noi doi, în aceeaşi barcă… NICIODATĂ!!!
    Punct. Altminteri, rămâne cum am stabilit: prost de bubuie.
    Prost ş’ăst’lalt… Da’ oleacă mai parfumat, parcă 😆 .
    Morometele lu’ Cudi, ce să zic..

    Moromete on my ass, dacă mă întrebi pe mine.
    Io, proastă şi sentimentală cum sunt, încă de la primele comm-uri m-a cucerit.
    Bă, jur! Pacă era leit băiatul meu din ultima bancă… grădi, primară şi ce-a mai urmat după. Întotdeauna blond, cu ochi albaştri…Şi cu’n atât de bun simţ de te’nerva. Şi frumos pe deasupra. Ieşea în evidenţăfără cel mai mic efort. Şi nu părea a fi conştient de asta. Un dulce, ce mai.Exact genul de băiat pe care ori ce fată l’ar fi dus acasă fără rezerve. Golden boy, nimic mai mult!

    (uff! musai să mă opresc. revin

  • nostrastella 2019-03-02 Reply

    I’m back.
    Scuze.

    Unde am rămas? La băiatu’ ăsta, cu care n’ai fi dat greş ever. Indeed.
    Băiatul ăsta ce-ar fi dat pe spate, orice mamă de fată virgină, cu airbag intelectual, şi dotări spre euro6. WTF! Băiatul pe care orice mamă şi l’ar fi dorit pt odrasla sa.
    Clar.
    Cândva!
    C Â N D V A!!!

    Exact aşa, măi pui! ca să citez şi din clasicii ruşi(ce zic că vorbesc mai bine ca noi, şi ne mai şi fut fomeile din bătătură; haraşooo bro, şi la mai mare, parol)

    Exact aşa, blondul meu.
    Pen’că asta era valabil acum 20 de ani.
    Azi, o mamă de fată gen douăzeci-douăzeci, în prima secundă când fii’sa lipseşte din peisaj- şi dacă nu te-a ginit între timp (vizual), apăi cu siguranţă pricomigdalele-ţi din dotare, vor sălăşui ceva timp în palma ei caldă şi mult mai experimentată.
    Că’n caz că n-ai prin cont, batăr s’o ai d’un cot, if you know what i mean.Totuşi.
    Ai trecut testul?
    Bine.
    Nu?!
    E ok şi aşa!
    O fi ultima nesatisfăcută?!
    Mă leşi!

    So. Lumea e alta azi.
    Pe bune.

    Dispar şi revin mai încolo.. că mai am ceva

  • Aldus 2019-03-02 Reply

    Cudi, ca răspuns la mărțișorul tău, oare și Sorina Matei e pesedistă?

    https://www.facebook.com/sorinaruxandra.matei/posts/2303163176675204

    *Episodul 1. Dimineaţă. Intră în birou. Cineva care avea copil mic era în altă cameră la audieri. Zice, veselă şi satisfăcută: “Bună dimineaţa! Eh, pânge copilul? Plânge? Lasă să plângă, să-i plângă copilul”.Un procuror iese din birou. Nu-i venea să creadă ce auzise.
    *Episodul 2. Un procuror pleacă din DNA. Îi spune la telefon: “Tu ai grijă ce faci şi ce zici, că ai doi copii acasă”. Femeia rămâne şocată.
    *Episodul 3. O femeie este arestată a doua oară, fiind însărcinată de data asta, în 8 luni. Fără nicio probă a doua arestare, motiv pentru care dosarul -- o varză supremă şi ilogică- stă şi acum restituit definitv de 4 ani. “Măi, nene, de ce ai mers la arestare cu o femeie în 8 luni fără nicio probă? Tu nu-ţi dai seama ce faci?”. “Sunt probe”. “Nu, nu e absolut nicio probă, niciuna”. “Păi ce, astea s-apucă să facă copii ca să nu fie arestate şi eu stau la serviciu?”
    Asta este realitatea. Continuarea fixului, sub o altă formă şi o reală problemă, o găsiţi azi. #CeaMaiMareScârbăEver

    De ce #CeaMaiMareScârbăEver? Pentru că astăzi Kovesi i-a acordat Andreei Esca un interviu radiofonic, în care a spus: „Cel mai mare regret este că nu am copii. […] Dacă se întâmplă, foarte bine. Am două nepoate. Meseria de părinte e cea mai grea din lume.” Postarea Sorinei Matei este de acum 4 ore.

    #ManipulatorulȘiFraieriiManipulați

    • Vladimir 2019-03-02 Reply

      Mai tu chiar nu te plictisesti? :)) A zis femeia ca vrea sa termine cu discutia + e clar ca nu o convingi, ce te impinge sa continui? Adica zau daca pricep ce te aia pe tine grija pe cine place ea (sau altul) sau ce poze isi pune pe blogul personal? Pe bune acum: chiar crezi sincer ca TU poti sa-i schimbi parerea lui Cudi?
      Iar legat de ce ai scris mai sus: poti sa vrei plozi si sa-ti para rau ca nu ai, dar sa nu-i tolerezi/simpatizezi pe ai altora/unora. Aia probabil n-a mintit. Sau o fi zis ca o da bine sa zici ca-ti doresti copii cand esti femeie de cariera pe la voi.
      Acum te rog nu te folosi de comentariul meu ca motiv sa continui discutia asta nesfarsita, nu de alta dar astept cu sufletul la gura sa se schimbe subiectul. Te-am intrebat astea de mai sus in speranta ca poate te gandesti nitel la ele, ajungi la concluzia ca nu merita sa continui si promovezi efortul de razboi cu gasitul unui alt, de sperat mai interesant, subiect de discutie :). Multumesc anticipat!

      • Aldus 2019-03-02 Reply

        Vladene, discuția asta nu-i de acum, ci de multă vreme, și n-o să se termine acum. Eu vreau să-i arăt niște chestii care măcar să-i aprindă un beculeț / să-i ridice un semn de întrebare. Pentru că mi-e prietenă iar perspectiva ei despre Kovesi vine pe fondul unei naivități mai generale, care o face să privească și alte subiecte într-un mod pueril. Iar dacă ție nu-ți place, nu văd de ce n-o ignori. Stai liniștit, Cudi mă poate bloca fără probleme când consideră că o deranjez, lucru pe care l-a demonstrat de mai multe ori în trecut.

        • Vladimir 2019-03-02 Reply

          Discutia o ignor, in ideea ca tot astept sa treaca. Si nu trece 😀 . E ca o gripa recurenta de care nu te poti scutura… Astept alt subiect fiindca discutiile de pe aici sunt haioase. Nu zic, si asta a fost, dar nah, dureaza de prea multa vreme.

          • Cudi 2019-03-02 Reply Author

            Mi-a promis Mihai că scrie el un articol azi, despre cu totul altceva. Eu am dormit patru ore și acum bag tare partea casnică -- puțin curat, trebuie să mergem cu pitica să-și ia costum de baie că săptămâna viitoare merge la lecții de înot, să mâncăm ceva și neapărat, neapărat, trebuie să mai fac câteva niveluri cu mecromancerul înainte să încerc să mai dorm vreo două ore până pe la zece seara. Apoi mă duc la lucru.

        • Q 2019-03-02 Reply

          Ce înțeleg eu este că tu știi cum stau lucrurile și vrei să ne arăți și nouă, nu?

          Io te invit să te uiți la acel video pe care ni l-ai recomandat deunăzi, ăla de la Castanu’, un pic mai sus pe pagina asta, până realizezi că tu ești cel plin de certitudini, care ne spui nouă cum stă treaba.

          • Aldus 2019-03-02 Reply

            Certitudinea mea este că Corado Catani nu-i așa cum vi-l imaginați voi (sau și-l imaginează Cudi, că nu știu părerea ta). Nu știu dacă observi diferența dintre certitudinea asta și certitudinea de tipul “eu știu totul despre Corado Catani”, incriminată în respectivul clip.

            O altă certitudine este că n-ai înțeles suficient de bine clipul. Nu știu cât de bine l-ai înțeles, n-am certitudini în direcția asta, dar știu că l-ai înțeles într-un mod simplist, care nu acoperă complexitatea situațiilor ce pot să apară. Vezi tu, un matematician îți va spune că rezultatul 4 al adunării lui 2 cu 2 este o certitudine. Fără să fie prost. La fel îți va spune un observator direct al unor evenimente care apoi sunt prezentate deformat de o terță parte. Șamd.

            Deci, a nu se interpreta lucrurile într-un mod simplist. Asta merge mână-n mână cu a nu se reduce lucrurile la alb și negru. Din discuțiile purtate de-a lungul timpului am observat că tu, ca și Cudi, ești deseori radical și intransigent. De exemplu: băi, X a zis ceva nasol despre mine sau Cudi, gata, nu mai e om, nu mai are rost să ne pierdem vremea cu el etc. Ce contează că poate era într-o pasă proastă, poate e în dezacord cu voi numai pe un anumit subiect șamd? Nu, e ori alb ori negru. Cristoiu a scris ceva acum 5000 de ani? Gata, nu merită citit azi. Iar când vă spun că vedeți lucrurile în alb și negru, unii dintre voi săriți ca arși. Dar așa este, din afară se vede foarte bine lucrul ăsta.

            Cam așa și cu aplicarea cuvintelor lui Pleșu la opinia mea despre Kovesi.

            • Aldus 2019-03-02 Reply

              erată: a se citi „nu mai e om” cu „nu ne mai e prieten”

            • Cudi 2019-03-02 Reply Author

              Aldus: “nu e în alb și negru [… 500 cuvinte …], dar Codruța e vârful mafiei, e diavolul, e neagră.”
              Aldus, acceptă că eu am o părere pozitivă despre ea și o părere proastă despre Evenimentul Zilei.
              E rândul meu să te pun să citești, da?
              “Am întâlnit-o întâmplător în aeroportul din Bruxelles, în timp ce se îndrepta singură, însoțită doar de aghiotant, spre poarta de îmbarcare. Avionul are întârziere o oră, așa că este foarte posibil, îi spun, să aflăm rezultatul votului din comisia LIBE, programat pentru ora 11, chiar înainte de decolare. Dacă are ghinion și se lungește votul, mai stă cu sufletul la gură încă aproape trei ore, cât durează zborul până la București.

              Kovesi pare relaxata, destul de optimista după rezultatul din comisia CONT, unde a luat doar un vot în fata lui Bohnert. Nu-și face mari iluzii. Știe bine că francezii se vor bate mai departe pentru omul lor și că PSD va continua sa facă lobby până în ultima secunda împotriva ei.

              Pe măsură ce se apropie ora 11 devine tot mai agitată, își consulta mai des telefonul. Discutăm mai ales scenariul pesimist. Ce face dacă nu câștigă? Unde va continua activitatea de procuror? Ce șanse are, totuși, după succesul de marți seară?

              Ce s-a văzut în timpul audierilor din Parlamentul European este un capital uriaș de încredere. Pe baza încrederii și respectului câștigate la Bruxelles, poate face multe într-o carieră de magistrat european. De aici încolo se poate clădi. Indiferent de rezultatul votului din comisia LIBE, se va întoarce acasă ca un câștigător, nu ca învins.

              Francezul s-a prezentat la audieri ca un excelent diplomat, trecând lejer din franceză într-o germană fără cusur sau într-o engleză impecabilă. Ca procuror însă, nu a prea avut cu ce sa se laude, maxim un caz cu un înalt funcționar dintr-o prefectură, explicat în mai multe limbi. Nu asistam, totuși, la un concurs pentru funcția de ministru de externe al UE sau de traducător șef.

              Într-o engleză mai bolovănoasă, crispată de emoție, Kovesi a avut în schimb ce să le pună europarlamentarilor pe masa. Campania isterică dusă în țară și activitatea de lobby pe toate fronturile împotriva ei au ajutat-o enorm.

              Virulența atacurilor i-a convins suplimentar pe cei de la Bruxelles că au în față omul potrivit să conducă viitorul Parchet European. În fine, a câștigat simpatia publicului european și a presei. Faima ei a contat în ochii europarlamentarilor, la un pas de noi alegeri.

              Guvernul României s-a văzut ridicol și stupid în acțiunea de subminare a șanselor candidatului român. Poziția guvernului marchează un moment pur și simplu rușinos în istoria acestui stat care își tratează proprii cetățeni ca pe niște inamici. Cum să-ți sabotezi singur, ca stat, șansa de a conta ceva mai mult în plan european? Este simptomatic însă pentru coaliția PSD-ALDE, care și-a făcut din distrugerea justiției și a statului de drept scopul suprem al guvernării.

              Cu câteva minute înainte să se închidă poarta de îmbarcare, primesc pe grupul de whatsapp din redacție mesajul 26, 22, 1. În prima faza nu mi-e clar ce s-a întâmplat. Două secunde mai târziu apare și clasamentul. Ați câștigat, îi comunic sec.

              Își verifică telefonul de mai multe ori, nu își găsește cuvintele. E adevărat? Se renumăra voturile acum, dar se pare că ați câștigat. Puțin mai târziu primim alte confirmări. Gata, e oficial. Zâmbește larg, figura i se destinde și îmi întinde puțin încurcată mâna.

              Nu e nici un alt roman în jurul ei care să o felicite pentru reușită. Mulți însă au ajutat-o și au susținut-o din toate puterile, unii la vedere, alții discret și eficient, în Parlamentul European.

              Nu prea știe cum să reacționeze, ce să spună. De la terminal se aud apeluri insistente pentru îmbarcarea către București.

              Emoțiile au copleșit-o. Pornește singură către poarta de îmbarcare, așa cum a venit la audieri. Singură.

              N-am remarcat nici o instituție a statului român aliniată în spatele ei, ca la francez de pildă, susținut masiv de țara lui. Am văzut doar particulari, zbătându-se pentru ea pe cont propriu.

              Intră printre ultimii pe pasarelă. Câteva minute mai târziu, cursa Tarom decolează la 12.10, cu o ora și jumătate întârziere.

              Ar fi cea mai importantă funcție din UE pe care un român ajunge sa o ocupe pe baza recunoașterii și meritelor sale. Dar mai are de convins statele să o voteze și aici încep alte negocieri dure.

              În avion număr cel puțin doi oameni la business class, europarlamentari cunoscuți, care nu se bucură câtuși de puțin că, la câteva locuri distanță în spatele lor, la economy, zboară Kovesi, proaspăt votată în ambele comisii din Parlamentul European pentru funcția de viitor șef al Parchetului European.”
              https://www.g4media.ro/moment-inedit-cum-a-aflat-kovesi-ca-a-castigat-si-de-ce-au-preferat-o-europarlamentarii.html

              • Aldus 2019-03-02 Reply

                Constat că mi-ai dat un răspuns care rivalizează cu cele mai lungi replici ale mele, de unde trag concluzia că te-ai odihnit. Ai citit articolul indicat de mine?

                Tu chiar ai tendința să vezi lucrurile în alb și negru. Am remarcat asta atât la tine cât și la Q, și nu are legătură cu cazul Kovesi, e o chestie de fond. Și sunteți amândoi căpoși. Și eu sunt uneori căpos și intransigent, dar alteori sunt dispus să fac compromisuri și nu văd lucrurile în alb și negru decât, evident, pe cele albe și pe cele negre. Între ele, însă, există o bogată paletă cromatică.

                Despre Codruța inițial aveam o părere bună, apoi am început să-mi pun anumite întrebări născute din lipsa de suprapunere a practicii peste teorie, deci am mutat-o în zona gri, după care, corelând o serie de informații cu o serie de fapte, am mutat-o în zona întunecată.

                Zic fapte pentru că asta și sunt. Vezi cazul Bica, vezi cazul Rarinca, vezi cazul procurorilor de la Ploiești, vezi înregistrările scurse cu ea etc. Sunt fapte. Notează că nu mă refer aici la editoriale de presă sau la declarații ale unor alde Ghiță, care sigur că pot fi foarte utile odată ce vezi cât de bine se leagă cu faptele de mai sus, dar nu-ți sunt absolut necesare. Tot ce îți este necesar e cunoașterea unor fapte concrete și probabile (în sensul de „care pot fi probate sau pentru care există probe”. este că nu v-ați gândit niciodată la sensul ăsta?) și o gândire lipsită de prejudecăți. Tu probabil (în sensul de „după toate aparențele”) nu cunoști faptele, ești puțin naivă, ai tendința să colorezi lucrurile în alb/negru și ai o perspectivă deficitară asupra contextului zilelor noastre. De unde concluzia eronată despre Kovesi.

                în timp ce se îndrepta singură, însoțită doar de aghiotant

                Omul ăsta se contrazice în aceeași frază. Până la urmă era singură sau însoțită de aghiotant? 🙂

                Lăsând la o parte umorul involuntar, de ce a construit fraza așa? Mie îmi este clar că tot românul cunoaște, cel puțin la nivel subconștient, sensul propriu al cuvântului „singur” și ca atare opinez că a folosit această exprimare pentru a accentua faptul că era „singură”. Altfel, de ce? N-a fost de ajuns să ne spună o dată, a insistat, pentru ca cuvintele lui să aibă un impact mai mare: „singură, doar cu aghiotantul”, când putea spune simplu „însoțită doar de aghiotant”. Așadar, el vrea să atragă atenția asupra faptului că nu circula cu alai. Sunt abia la prima frază (încă n-am citit restul, comentez în timp ce citesc!) și am deja un indiciu foarte clar (dar pe care tu nu cred că l-ai observat) că am în față o relatare profund subiectivă. Dar asta nu mă împiedică s-o citesc mai departe cu obiectivitate.

                Kovesi pare relaxata, destul de optimista după rezultatul din comisia CONT

                Pare sau este?

                Și de ce pare sau este? Știa rezultatul votului în avans? 🙂 Că o auzisem nu demult plângând la DigiTV (cu motivația că are vocea distorsionaă din pricina răcelii; discuția era despre cele 18 dosare în care e vizată). În fine, fac și eu mișto pe text.

                Nu-și face mari iluzii. Știe bine că francezii se vor bate mai departe pentru omul lor și că PSD va continua sa facă lobby până în ultima secunda împotriva ei.

                Girl, omul ăsta scrie eseuri. Eu nu citesc aici ceva cu minimă valoare obiectivă, eu citesc chestii lirice, speculații și interpretări ale unui om (încă nu știu cine a scris) care pare să o cunoască bine pe Kovesi, deoarece, deși o întâlnește la aeroport în mod absolut întâmplător, intră în vorbă cu ea. Eu n-aș fi intrat în vorbă cu ea, iar dacă al fi încercat, nu m-ar fi băgat în seamă. Dar, deși din rândurile scrise rezultă c-o cunoaște, tipul nu-și dă seama dacă doar pare sau chiar este relaxată. Dar, deși nu-și dă seama dacă pare sau este relaxată, începe să ne spună ce-i în mintea ei: știe cutare, nu-și face iluzii despre cutare etc. De unde știe el ce-i în mintea lui Kovesi? Deci mi-ai dat să citesc o poezie scrisă în scop publicitar, lucru pe care îl remarcasem încă de la primele rânduri. But who knows, maybe it will get better, let’s not lose hope.

                Going forward.

                Pe măsură ce se apropie ora 11 devine tot mai agitată, își consulta mai des telefonul. Discutăm mai ales scenariul pesimist. Ce face dacă nu câștigă? Unde va continua activitatea de procuror? Ce șanse are, totuși, după succesul de marți seară?

                Ce s-a văzut în timpul audierilor din Parlamentul European este un capital uriaș de încredere.

                A vorbi fără a transmite efectiv nimic. Credeam că-mi dai ceva din care să aflu niște lucruri noi, chestii de insider din viața sau activitatea Laurei. Până acum n-am aflat nimic nou. Ce îmi spune autorul? O întâlnește la aeroport. Ă… bun. Era gânditoare, dacă ia postul, dacă nu ia postul, după ce tocmai avusese un examen important. ?!? A primit voturi. Știam. Iar faza cu capitalul uriaș de încredere e o pură interpretare a lui. Bre, cineva se angajează pe pile nu-știu-unde și primește cele mai multe voturi din comisie. Poți zice, ca susținător, că are un capital uriaș de încredere, sau ca detractor, că i-a cumpărat pe ăia sau că e omul lor. Poți interpreta cum vrei, dar care-i relevanța?

                Still, going forward.

                Pe baza încrederii și respectului câștigate la Bruxelles, poate face multe într-o carieră de magistrat european.

                Dacă și cu parcă au sărit în barcă. Uite, eu spun că le poate strica și ălora mașina. Sau că poate avea grijă să penalizeze doar pe cei care trebuie, în speță țările din „divizia B”, și să-i lase pe jucătorii principali liberi. Sau că va lua postul ca să decredibilizeze respectivul parchet (nou creat). Uite ce frumos pot și eu spune orice, sub umbrela lui poate și a subiectivismului meu cu privire la Kovesi.

                De aici încolo se poate clădi.

                Sau distruge. Că e cu poate, deci liber la păreri și impresii.

                Francezul s-a prezentat la audieri ca un excelent diplomat, trecând lejer din franceză într-o germană fără cusur sau într-o engleză impecabilă. Ca procuror însă, nu a prea avut cu ce sa se laude, maxim un caz cu un înalt funcționar dintr-o prefectură, explicat în mai multe limbi.

                36% achitări în cazul dosarelor DNA, față de 1 virgulă ceva la restul parchetelor. Dosare făcute pe bază de eseuri și denunțuri false (le-ai citit? intră la categoria faptelor, nu a interpretărilor). Procurori șantajând judecătorii (comisie de anchetă în cadrul DNA). Procese începute și reluate pe baza invidiei și a disputelor personale cu alți oameni (Alina Bica, Rarinca). Sigur că are cu ce se lăuda.

                Într-o engleză mai bolovănoasă, crispată de emoție

                Lol. 🙂 Răceala și emoția, bată-le vina! Bine că măcar după ce s-a terminat interviul și a ajuns la aeroport s-a relaxat.

                Virulența atacurilor i-a convins suplimentar pe cei de la Bruxelles că au în față omul potrivit să conducă viitorul Parchet European.

                Are românul o vorbă: prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul. Autorul nu se limitează la a ne spune ce-i în mintea lui Kovesi, acum ne spune și ce-i în mintea membrilor din comisie care au votat-o.

                Cudi, cum poți să cazi la asemenea eseuri? Ce-mi dai acum să citesc e fix ca scena aia din Supergirl pe care mi-ai dat-o pe O Poziție. Aia lacrimogenă, care pe tine te-a impresionat și la care eu am râs. Păi firește că tu o vezi pe Kovesi ca doamna de fier a justiției românești. But of course.

                Tu nu judeci cu capul, tu judeci cu inima. Ceea ce, uneori, te poate duce la concluzii greșite. Dacă am trăi într-o lume în care toți oamenii să fie frumoși și animați de intenții nobile…

                În fine, a câștigat simpatia publicului european și a presei. Faima ei a contat în ochii europarlamentarilor, la un pas de noi alegeri.

                Guvernul României s-a văzut ridicol și stupid în acțiunea de subminare a șanselor candidatului român. Poziția guvernului marchează un moment pur și simplu rușinos în istoria acestui stat care își tratează proprii cetățeni ca pe niște inamici.

                Nu știu de ce, mi-am adus aminte de telejurnalele de pe vremea lui Ceaușescu. Sunt câteva pe YouTube, în arhiva TVR.

                Tipul ăsta care descrie e cumva jurnalist? Că atunci s-ar explica.

                Cum să-ți sabotezi singur, ca stat, șansa de a conta ceva mai mult în plan european?

                Primul punct valid din toată gargara. Cu care nu-s de acord, din motivul că principiile etice și morale primează în fața faimei, dar care este un punct valid. Într-adevăr, România ar avea de câștigat la capitolul imagine cu Laura în postura de procuror șef la Bruxelles.

                Cu câteva minute înainte să se închidă poarta de îmbarcare, primesc pe grupul de whatsapp din redacție

                Deci e jurnalist (și unul obișnuit cu a ridica osanale într-o limbă de lemn, vezi una din observațiile de mai sus). Asta și explică de ce n-o cunoaște suficient de bine dar își permite să speculeze ce-i în mintea lui, iar Codruța agreează compania lui.

                Ați câștigat, îi comunic sec.

                Își verifică telefonul de mai multe ori, nu își găsește cuvintele. E adevărat?

                Și păsările ciripeau pe cer, în timp ce Soarele a început să reverse asupra noastră, plin de emoție, șiroaie de lacrimi sub forma unor picături de ploaie…

                Notează te rog că autorul nu-i totuși complet lipsit de talent. Scena începe prin faptul că el îi comunică rezultatul pe un ton sec. Acest ton sec contrastează cu și potențează astfel trăirea plină de emoție a interlocutoarei lui. Cam lame, cam de grădiniță, dar e ceva.

                Deci, după cum vezi, am trecut pe analiză literară, că dacă asta-mi dai, asta analizez.

                Gata, e oficial. Zâmbește larg, figura i se destinde și îmi întinde puțin încurcată mâna.

                Păi parcă mai devreme ne spunea că este (sau pare) relaxată. Au trecut-o sudorile când a anunțat-o că a câștigat? A, da. Emoția de care vorbea mai devreme. Mbine.

                „Îmi întinde puțin încurcată mâna”… oare cât mai are până o transformă într-o Ileană Cosânzeană timidă? 🙂 Haidi bre, chiar așa?

                Nu e nici un alt roman în jurul ei care să o felicite pentru reușită.

                Ahahahahaha. Las că i-ai scris tu, o s-o aplaude întreaga națiune. Mărețe momente, înalte realizări! 🙂

                Nu prea știe cum să reacționeze, ce să spună.

                E stângace și sfioasă, ca orice Cosânzeană, ce vrei.

                Observi cum de la o tipă distantă, pe chipul căreia se citea relaxarea, devine, treptat, un personaj de basm? Nu observi. Că dacă observai, nu mi-ai fi dat să citesc.

                Going forward.

                De la terminal se aud apeluri insistente pentru îmbarcarea către București.

                Emoțiile au copleșit-o. Pornește singură către poarta de îmbarcare, așa cum a venit la audieri. Singură.

                Ți-am zis la început că repetiția lui „singură” n-a fost întâmplătoare? Iaca, repetiția se repetă.

                Intră printre ultimii pe pasarelă. Câteva minute mai târziu, cursa Tarom decolează la 12.10, cu o ora și jumătate întârziere.

                Prima informație cu valoare de știre aflată din acest eseu. Ora de decolare a avionului. Mă rog, ar mai fi cea în care se anunța că avionul va întârzia. Deci, am citit șiruri de impresii, speculații și păreri lirice, pentru a afla fix una obiecție validă la sabotarea candidaturii lui Kovesi (țara are de pierdut la capitolul imagine, adevărat) și fix una informație care ne spune ceva ce nu știam (a plecat din aeroport a ora 12:10). Dar ambele sunt egale cu zero ca relevanță în disputa noastră despre valoarea și calitatea morală a domniței. Că deja e domniță, nu mai e femeie.

                În avion număr cel puțin doi oameni la business class, europarlamentari cunoscuți, care nu se bucură câtuși de puțin că, la câteva locuri distanță în spatele lor, la economy, zboară Kovesi

                Deci stai puțin, cum? Păi mai devreme ne ziceai că a plecat singură. Singură. Singură! Păi și după aceea te regăsim pe tine, cu care a povestit acolo pe bancă, în același avion cu ea? Păi este sau nu mai este singură? Sau este singură, doar cu tine și cu aghiotantul? 😆

                Bleah. Nici măcar relatarea faptelor nu-i este în regulă, dapoi impresiile.

                Notăm în treacăt a doua informație (pentru că nu ne-am pierdut obiectivitatea, în pofida faptului că trebuie să căutăm chestiile care îți spun cu adevărat ceva ca pe niște ace într-un car cu fân), și anume că a călătorit la clasa economy.

                ANALIZE • 27 FEBRUARIE 2019 • DAN TĂPĂLAGĂ • 100981 VIZUALIZĂRI

                A… bine. Dan Tăpălagă. That explains it.

                Cudi, am citit, mi-a plăcut. Mai dă-mi! 🙂

                • Cudi 2019-03-02 Author

                  El zboară la business class. Ea la economy. E ca și cum aș spune că tu nu ești singur, ci cu vecinul de la parter.

                • Aldus 2019-03-02

                  Și s-au întâlnit absolut întâmplător. 🙂 Mă întreb ce treabă avea Dan Tăpălagă, puternic susținător al DNA-ului (unii sunt mai ironici și îi acordă titluri mai nasoale), exact în acea zi, la Bruxelles. Și cum de li s-a suprapus calendarul de întoarcere.

                  Cudi, Cudi… 🙂

                • Aldus 2019-03-03

                  Gând la gând cu bucurie (despre telenovele lacrimogenă prezentată de Tăpălagă). 🙂

                • Q 2019-03-03

                  Și, totuși, când ne arată Fiul Găinii, Născut, nu Ouat?

                • Cudi 2019-03-03 Author

                  Nu mai pune cu Cristoiu, că e depășit de vremuri. Nu ăsta se întreba de unde au avut lasere oamenii de la proteste, transformând o chestie banală într-o nu știu ce conspirație?
                  Aldus, nu pierde vremea încercând să mă convingi chestii. N-o să mă convingi.

                • Aldus 2019-03-04

                  @Q

                  Ce ziceam mai devreme cu alb și negru. Nu știu ce articol a scris Cristoiu atunci, nu l-am citit, dar mie unul nu-mi pasă, de vreme ce au trecut peste 20 de ani de atunci. Tu, în schimb, te cramponezi de el ori de câte ori îl aduc în discuție. Deci, la tine omul ori este alb imaculat, caz în care n-a scris niciodată nicio prostie, ori a scris acum 20 de ani o prostie și atunci nu mai merită citit nici măcar azi, deci este complet negru. Nuanțe nu există la tine (și la Cudi). Cum ar veni: băi, tot jurnalistul o mai dă în bară câteodată, aia nu înseamnă că trebuie să generalizăm.

                  Faza ironică e că deși eu nu am citit articolul la care faci tu referire și nu știu povestea lui, am avut ocazia să probez un articol mult mai recent, de anii trecuți, în care Cristoiu s-a poziționat împotriva curentului într-un caz în care eu aveam informații directe și astfel am putut verifica că este de o calitate morală mult peste cea a majorității jurnaliștilor de azi (care au mers cu valul). Așadar, eu am o părere la superlativ despre el, și asta pentru că „găina mea” chair a născut pui vii, în cazul respectiv, ca să zic așa.

                  @Cudi

                  Dacă „depășit de vremuri” înseamnă înțelept, atunci sunt de acord. Vremurile sunt nebune.

                  Altfel, notează cât de mult se suprapune opinia lui peste a mea vizavi de imaginea asta eseistică, lirică, lacrimogenă ce i se aranjează lui Kovesi, în condițiile în care eu nu citisem celelalte două articole (în general eu nici nu citesc presa) și nu știam ce articol comentez atunci când l-am citit și l-am comentat „live” la tine pe blog. Poate că și eu sunt depășit de vremuri, sintagmă ce mă onorează.

                  Nu știu despre ce lasere vorbești, dar știu că ești ușor naivă și prostuță, sper să nu te ofensez. Dacă tu așa vrei să rămâi, cine sunt eu să tot încerc să-ți deschid ochii? Când vei simți nevoia să te maturizezi, caută-mă.

              • Aldus 2019-03-02 Reply

                Tu știi că serviciile au diverși jurnaliști angajați (de ele) la redacțiile diverselor ziare? La modul chiar așa, că îi fac rost de un post, îl sună pe directorul ziarului sau pe șeful acelui departament și îl roagă să-l angajeze pe respectivul? Știi treaba asta?

                Mnoa, cât de legală e chestia asta și cam ce crezi că va scrie un astfel de jurnalist?

      • Cudi 2019-03-02 Reply Author

        Așa și eu, Vladimir. Copilul meu e minunat, ai altora sunt creaturi monstruoase, nu-mi plac, mă feresc de ei, mi-e frică.

    • vax-albina 2019-03-02 Reply

      @Aldus și alții,
      Citiți ce scria șeful Evz despre Sorina Matei în ianuarie. Știu că îl apreciați.
      ”Sorina Matei.
      Am mai scris despre ea. Nu retrag un cuvânt. Recitiți ce am scris.
      Este atât de competentă încât trebuie să apeleze la directorul SRI, la directorul SPP, să plângă, să amenințe, ca să fie angajată. De obicei la B1 TV. În rest toți sunt proști, numai ea înțelege.
      A luat bani buni de la “penalul” Voiculescu, la “penalul” Ghiță, a fost angajată la intervenția SRI, la B1 TV a primit salariu din contribuția altui “penal”, aici Sorin Oancea poate veni cu mai multe amănunte, așa că să mă scutească cu “integritatea” ei jurnalistică. E doar o trompetă…”
      https://www.facebook.com/dan.andronic.9/posts/10156362944334912
      Eu cred că amândoi sunt trompete. Doar că directivele primite sunt uneori diferite. Idem, sursa banilor.
      Nu aștept răspuns.

      • Aldus 2019-03-02 Reply

        Nici mie nu-mi place Sorina Matei: e prea gălăgioasă, în sensul rău al cuvântului, prea violentă în exprimare. Într-adevăr, asupra ei planează suspiciunea că ar fi o goarnă a serviciilor. Dar am următoarele două obiecții la ce spui tu acum:

        1. Oamenii nu sunt albi sau negri. Orice interese ar avea un jurnalist, el poate spune și chestii mișto.

        2. Deși n-o cunosc și n-o urmăresc pe Sorina Matei, am observat că înjură din toți rărunchii PSD-ul. În plus, SRI și DNA au fost mână-n mână din vremuri imemoriale, probabil de pe când era DNA-ul în fașă. Atât pe față, prin cuplul Coldea -- Kovesi, cât și pe sub masa, prin deja celebrele protocoale. Deci, Sorina Matei, care șterge pe jos cu PSD-ul, se războiește cu Dan Andronic și (presupunem că) face jocurile SRI-ului e ultimul om de la care te-ai aștepta să aibă interesul de a o critica pe Kovesi. If anything, ea ar trebui să o ridice în slăvi.

        Ceea ce-i face afirmațiile citate de mine cu atât mai interesante.

        • Aldus 2019-03-02 Reply

          chestii mișto sau, mai relevant în disputa noastră, chestii adevărate*

  • nostrastella 2019-03-02 Reply

    iote-mă’s. vreo două vorbe şi’n spre (aceiaşi parcă, nu!), cei ce tot muşcă intelectual de curul multinaţionalelor. ştirbii carevasăzică. asta ca sa nu zic proştii, normal.
    Păi bă patrioţii pizdii. Încă se mai râde de voi, ş’au trecut ceva ani după ce au apărut ăştia, ce v-au adus bunăstarea, civilizaţia şi zâmbetul pe buze… Că cică, după ce-aţi ieşit din buda lor amărâtă, puţea a kk, nu a român, bă proştilor care esteţi. Şi nu pt că ăia nu aveau apă ori hârtie igienică. Ci doar pt că voi proştilor, nu ştiaţi unde să căutaţi hârtia de şters la găuoz… de unde şi cum pullă se porneşte apa… d’apoi să te ştergi la mâini fără prosop.
    SICTIR proştilor!
    ….
    mi’e greaţă

    ….

    io şi alţi proşti ca mine am plecat fără să ne uităm înapoi, şi v’am lăsat’o vouă, toată, nesimţiţilor.E a voastră, nebunilor.
    Ce-aţi făcut cu ea, se vede.

    ,,In rest mie îmi păreți ca cei care fut fără să plătească”

    ha ha ha.
    am să-ţi răspund pe limba ta, blondule:

    Îmi păreţi ca cei care plătesc muuuuult… fără să fută!!!

    S-auzim de bine

    • someone 2019-03-02 Reply

      • Aldus 2019-03-02 Reply

        Seth MacFarlane often messes around with the program. 🙂

    • Aldus 2019-03-02 Reply

      Cudi, blogul vostru mă discriminează. Linkurile mele spre YouTube nu pot fi văzute direct în comentariu.

      • Cudi 2019-03-02 Reply Author

        Pune httpv în loc de https.

    • klaus 2019-03-02 Reply

      Stelu, dragă, e ok! Chiar zemos și umedă în exprimare, ești de citit. Să știi că chiar m-aș face blond dacă aș avea pe ce :D. Am calviție, mă potrivesc perfect cu ăla de trebuia să aibă o mătărângă de juma de metru la acel intermezzo, de-l pomeneai, cu soacra. Bă, culmea, nici n-o am. Mătărânga. Mai că-mi vine s-o scot și să-i bag o măsurătoare da’ mi-e ciudă că tre’ s-o caut printre floci. Și mi-e ciudă că n-am băgat mașina de tuns în ei. Am încercat de câteva ori, dacă tot veni vorba, și mă încerca un sentiment ciudat și frumos. Îmi părea mai mare! E, senzația n-a ținut mai mult decât încrederea ta în mine cum că te-aș salva, chiar blond fiind. Așa că am lăsat-o pe ea, numește-o tu cum vrei, pe mine mă pufnește râsul, dă-o dreacului, cum să-i spun mătărângă?
      Da, ai dreptate, plătim cel mai mult fără să futem. O să plătim și mai mult pentru că voi ați ales să vă fie mai bine. Sper să vă fie!

  • vax-albina 2019-03-06 Reply

    Cudi,
    Ai aflat? Hai că aici nu mai e politică. E respectarea profesionalismului LCK, alături de al altor 20 femei.
    https://www.g4media.ro/kovesi-onorata-de-harvard-a-fost-inclusa-in-lista-femeilor-cu-contributii-majore-in-justitie-in-2019.html

    • Aldus 2019-03-06 Reply

      Ahahaha, ce tare e asta, albinuțo, cu profesionalismul!

      Kovesi a fost votată, alături de celelalte 20 de femei, de studenții și profesorii Harvard Law.

      Te-aș întreba cine e procuror șef la americani și ce știi tu despre el. Mmm, nimic? Păi cum, că SUA e ditamai buricul pământului, în timp ce noi suntem, vorba bunicului meu, nimea-n drum. Și totuși, te aștepți ca ei să cunoască cine e procuror în amărâtul ăsta de colț de lume și să ne poată explica unde și de ce greșim când o susținem sau o criticăm? De unde crezi tu că știu oamenii respectivi despre LCK? Io cred că din mass-media. Asta dacă nu există și alte interese la mijloc.

      În plus, ți-ai ales un exemplu prost cu americanii de la Harward:

      • vax-albina 2019-03-06 Reply

        @Aldus,
        Chiar nu mă interesează părerea ta. M-am săturat de logoreea ta cu pretenții. Nu înțeleg ce vrei de te tot bagi în vorbă. Mă opresc aici.

        • Aldus 2019-03-06 Reply

          Nu știam că ai monopol pe comentarii. Iar dacă ce-am scris mai sus a fost apă de ploaie, te aștept să-mi demontezi cu argumente afirmațiile.

          Cât despre pretenții, ele cred că sunt și la tine, de vreme ce reacționezi în acest mod la opiniile diametral opuse cu ale tale, în loc să le tolerezi și să te angajezi într-un dialog cu interlocutorul. Reacția ta arată că și tu ești la fel de convinsă ca mine că propria teoria este cea corectă. Deci, ai fix aceleași pretenții. Dar, spre deosebire de mine, ești iritată când te lovești de opinii contrare și refuzi brutal dialogul. Pentru ca peste 5 zile, după ce găsești un argument care ție ți se pare imbatabil, să vii și să îl postezi aici triumfătoare!

          Și să te enervezi din nou când cineva îți arată că el nu stă în picioare. 🙂

          • Cudi 2019-03-06 Reply Author

            Aldus, nu te mai băga când cineva mi se adresează mie. Ești degeaba + enervant. Îți cer puțin bun simț, atât.

            • Aldus 2019-03-06 Reply

              Cudi, cât timp e o discuție publică la care am participat și eu, îți cer să nu-mi mai ceri să nu „mă bag”, ok? Dacă voia să-ți spună ceva ție, putea să-ți trimită mail sau să folosească o altă modalitate privată. Ceea ce scrieți aici este în continuarea unei discuții publice care mă implică și pe mine și atunci când o să văd un comentariu cu care n-o să fiu de acord și o să am chef să intervin, o să intervin. Nu cred că am înjurat pe cineva, nu cred că am folosit atacuri la persoană, nu cred că m-am exprimat în totală necunoștință de cauză și fără niciun argument. Dacă vreți o discuție privată, vorbiți în privat, nu public, într-o discuție care deja a angajat mai multe persoane cărora în lipsă de argumente doriți la un moment dat să le băgați pumnul în gură. Hai că deja devine penibil.

              • Cudi 2019-03-06 Reply Author

                Nu ai bun simț.

                • Aldus 2019-03-06

                  Posibil, da’ nu eu eram subiectul discuției. Trecem de la Kovesi la atacuri la persoană? 🙂

                • Cudi 2019-03-06 Author

                  Sper că nu, așa că dă-ne pace.

              • Q 2019-03-06 Reply

                “în lipsă de argumente”, “băgați pumnul în gură”, “devine penibil… Singurul penibil ești tu, păreristul care povestește și analizează ce nu a citit, care nu poate gândi logic și repetă ce i se spune, tu, care argumentezi doar cu citate, tu, care vorbești în necunoștință de cauză, dar crezi că ești singurul care știe ce spune, tu, care te crezi cel mai deștept întotdeauna, fără excepție.

                Pe scurt: ridicolul ești tu.

                • Aldus 2019-03-06

                  păreristul care povestește și analizează ce nu a citit

                  Exprimă-te mai clar. Părerist nu există în dex. Blogul meu se intitulează „O Poziție”, sugerând un exercițiu de opinii asumate. Iar de citit (cărți sau știri) am spus de nenumărate ori că n-o prea fac. Totuși, care-i problema în asta?

                  care nu poate gândi logic și repetă ce i se spune

                  Deci ce mi se spune este ilogic?

                  tu, care argumentezi doar cu citate

                  Dacă bine rețin, cel mai lung citat din conversația asta l-a dat Cudi. A citat un articol întreg, pe post de comentariu, pe care eu i l-am analizat fără să recurg la niciun citat pe post de argument. Deci, este fals că argumentez doar cu citate. Deci, minți.

                  În condițiile în care minți, de ce aș lua în considerare o iotă din ce spui?

                  tu, care vorbești în necunoștință de cauză

                  Fără să indici o anumită situație concretă în care am vorbit în necunoștință de cauză (cum ți-am indicat eu mai sus enunțul în care ai mințit), sensul afirmației tale este că vorbesc în necunoștință de cauză la modul general. Ceea ce nu-i adevărat. De exemplu, de data asta vorbesc despre comentariul pe care mi l-ai adresat, după ce l-am citit și avându-l în față. Așadar, vorbesc în cunoștință de cauză. Deci, din nou minți.

                  Două minciuni cred că deja îmi dau dreptul să te consider și numesc mincinos.

                  dar crezi că ești singurul care știe ce spune

                  Deloc. Cred că și Chițurina știe ce spune. La fel, cred că o mulțime de alți oameni știu ce spun. Dar mă bucur că ți-ai descoperit anumite capacități telepatice.

                  tu, care te crezi cel mai deștept întotdeauna, fără excepție.

                  Asta doar când intru la voi pe blog…

                  Pupici.

            • Aldus 2019-03-06 Reply

              Eu sunt degeaba și enervant, Chițurina zgârie.

    • Cudi 2019-03-06 Reply Author

      Mă bucur foarte mult. Bravo ei, vai de noi!

    • Chiţurina 2019-03-06 Reply

      O, Doamne, bipezilor, ce copii sunteţi!
      De titlurile acordate Elenei Ceauşeşcu de instituţii de ştiinţă şi cultură din străinătate, unele de mare prestigiu, aţi auzit? Găsiţi o listă aici: http://www.comunismulinromania.ro/index.php/titlurile-elenei-ceausescu/

      De ce credeţi că i le-au acordat? Din respect pentru profesionalismul ei? 😛 Credeţi că nu ştiau ce dobitoacă e? Că s-ar fi putut spune “hai că aici nu mai e politică”?
      Şi credeţi că de-atunci şi până acum s-a schimbat ceva la nivel internaţional? Credeţi că politica mondială de pe globul nostru de tină e transparentă, limpede ca apa de izvor? Că tot ce zboară se mănâncă?

      Sunteţi tare haioşi când vă repeziţi cu arme şi bagaje -- şi devotament -- într-o tabără sau alta, imaginându-vă că ştiţi “cine este şi ce vrea ei”! (Atât de haioşi încât am intrat în picaj şi am plonjat iar către cuibul vostru!)

      • Cudi 2019-03-06 Reply Author

        Și tu ești haioasă,Chițurina, atunci când pozezi în detașare față de mizeriile lumii, în condițiile în care ești și vehementă împotriva Codruței. De ce nu ești așa neutră și fără să spui/sugerezi ceva rău de ea?

        • Aldus 2019-03-06 Reply

          „Ceva de rău” sună ca și cum i-ar face farmece. În plus, îmi pare că și-o asumat poziția cu ceva comentarii în urmă. Deci, chestia cu indiferența ține mai mult de stil -- că e pisică. Ca Simon, care se joacă cu tine sau e indiferent în general, da’ din când în când îți mai trage câte o zgârietură. Așa, ca să nu uiți cine e stăpânul. 😀

          Iar a sugera că afirmația ei (cum că recunoașterea unor instituții externe valorează fix vax albina crema puca -- fără aluzie la persoanele de față) înseamnă a arunca cu noroi în Kovesi e o perspectivă distorsionată. Dacă ai avea o perspectivă echilibrată, ai recunoaște că asta e realitatea și că diplomele respective nu înseamnă nimic. Primo, ăsta e un adevăr. Secundo, chiar dacă mâța nu o iubește pe Kovesi, ăsta e un adevăr neutru, pentru că n-o împroașcă pe Koveși cu noroi. Spune doar că diplomele respective nu-i garantează statutul de sfântă. În condițiile ăstea, mâța e mult mai neutră ca voi, care mergeți pe teoria cu Corado Catani până în pânzele albe.

        • Chiţurina 2019-03-06 Reply

          Cudi, dacă Codruţa ar fi fost aşa cum crezi tu, DNA-ul ar fi săltat la greu oamenii din toate partidele, nu doar din PSD şi din gaşca lui. Nu-mi trebuie mai mult ca să-mi dau seama ce e de capul eroicei Codruţa. Judec după fapte, nu după vorbe.
          (Nu vreau să spun că ăia din PSD nu-s “penali” -- ca să folosesc cuvânt la modă acum, ci doar că penali sunt în ambele tabere. Nici măcar “minunatul” nostru preşedinte nu-i uşă de biserică).

          În plus, puţin îmi pasă ce se întâmplă cu Codruţa. (Mă dezamăgeşte doar naivitatea unei mari părţi a populaţiei. De îngrijorat nu mă îngrijorează, că-s mâţă sterilizată, n-am urmaşi. 😛 )
          Pot şi să accept că bipeda în cauză nu e nici bună, nici rea (gen pisica lui Schrödinger), şi să aştept să dovedească evenimentele viitoare adevărul (presupunând că această istorie îşi va da publicităţii dedesubturile înainte de a da eu colţul). Dar lista aia în care a fost inclusă LCK nu dovedeşte nimic. E vax albina crema puca, ca şi distincţiile primite în străinezia de răposata coană Leana.

          Şi cu asta basta, hai să nu-l mai plictisim pe Vladimir, că e biped bun, cu pisici simpatice.

          • Cudi 2019-03-06 Reply Author

            Chițurina, DNA a anchetat oameni din toate partidele. Așa că zi despre fapte, nu mai arunca vorbe nefondate.

          • Q 2019-03-06 Reply

            Prietenul nostru ce a făcut puşcărie nu era în PSD.

            Să nu uităm că PSD este gaşca celor ce a falimentat România, gaşca ce, de 30 de ani tot fură şi distruge tot ce e profitabil şi necorupt în România. Faptele găştii PSD sunt pe cale să se prescrie primele şi PSD e la putere. Prin urmare, nu este cel mai eficient să prioretizezi îndepărtarea lupilor de la conducerea stânei şi să anihilezi lupii aflaţi înăuntru înainte să te ocupi de cei de dincolo de gard?

            Când eşti lup cu oaia-n gură, însă, începi să urli “PERSECUTIEEE!!!!!!! AJUTOOOOOR!!!!!”.

            • Chiţurina 2019-03-06 Reply

              Ştiu un lup care urlă aşa: e acum pe post pe preşedinte, unul dintre conducătorii stânei.
              Iar dacă lupii din PSD vor fi anihilaţi, vor lua puterea lupii acum în opoziţie. Câţi politicieni cinstiţi sunt în România? Sunt doar 2 haite care se bat pentru putere, iar Codruţa a fost/este una dintre arme.
              Nu pot decât să vă felicit că aţi plecat din ţară.

              În plus, subiectul principal al discuţiei de azi era lista aia pe care unii o cred dovada profesionalismului Codruţei.

              Cât despre băgat pumnul în gură în loc de argumente, nostrastella bate aici recordul, cu replici gen “eşti prost” sau “idioţii pulii”. Dar ea are voie, ei îi place Codruţa. Astfel de vorbe dulci nu zgârie.

              Iar eu sunt o mâţă proastă fiindcă nu stau la casa mea.

              • Cudi 2019-03-06 Reply Author

                Chițurina, eu o admir pe femeia asta. Tu și alții, nu. Se știe, nu e o noutate.
                Aici e casa mea, blogul meu. Schimb cu Vax-Albina vești în ceea ce o privește pe Codruța. Vorbim între noi. Vine Aldus și se bagă neinterpelat cu piciorul în bucuria noastră. Mai vii și tu, să aibă grămada vârf. De ce ori de câte ori vom spune ceva pozitiv despre ea trebuie să vă băgați și să o denigrați pe cea pe care o admirăm? Sincer. Știu că sunteți contra, voi știți că eu sunt pro, dar puteți să mă lăsați în pace să mă bucur de ce vreau eu?

                • Chiţurina 2019-03-06

                  O, mii de scuze, nu ştiam că sunt admise doar comentariile care nu contrazic posesorul blogului. Nici că nu se face să intervii într-o discuţie de pe un blog public. Nu sunt decât o biată mâţă de la ţară, prost educată de o pensionară.

                  Promit că te las în pace.

                • Cudi 2019-03-06 Author

                  Vai, ce rea ești.

                • Chiţurina 2019-03-12

                • Cudi 2019-03-12 Author

                  Eu:

                • klaus 2019-03-12

                  Păi tu lași să te muște mâțele de nas și o vezi ca pe o normalitate. 😀

            • Aldus 2019-03-06 Reply

              Să nu uităm că tu ai tendința să vezi lucrurile în alb și negru. Și, prin urmare, atunci când cineva lovește într-un penal, înseamnă că musai sau măcar probabil este Corado Catani. Pentru că lumea asta funcționează așa cum ați văzut voi în filmele DC și Marvel, cu oameni care se împart în două tabere: ăia buni și ăia răi. Să nu uităm că nu ești foarte conștient de modul ăsta de gândire al tău, petrecându-ți o mare parte din timp alături de o persoană numită Cudi, care și ea este tributară exact aceleiași perspective, pe principiul că marile cugete gândesc la fel. Și că, probabil, singura oglindă onestă pe care ți-o oferă cineva în direcția asta e dată de comentariile mele. Să nu uităm că aceste comentarii nu îți plac, deoarece aduc atingere egoului tău, care se crede minunat.

              Sau mai bine să uităm și mai băgăm un joc video, alături de o remarcă de tipul „Aldus e prost și nu citește”.

              • Cudi 2019-03-06 Reply Author

                “Și că, probabil, singura oglindă onestă pe care ți-o oferă cineva în direcția asta e dată de comentariile mele.” Hahaha! Hahahaha!
                Bineînțeles, tu crezi sincer că le știi pe toate.

                • Aldus 2019-03-07

                  Dacă erai atentă la comentariile mele, ai fi văzut că nu demult am făcut următoarea remarcă: orice defect propriu este foarte dificil de observat de către posesorul lui și deseori foarte ușor de observat din afară. Zici că ai studiat psihologie?

      • Aldus 2019-03-06 Reply

        Că bine zici.

  • klaus 2019-03-06 Reply

    Ce înseamnă fix pix?

  • nostrastella 2019-03-07 Reply

    Breaking News!

    Veştile de la Bruxelles… l’au făcut să se dea jos de pe neţi.
    So. Reporterii latrina3, au surprins momentul:

    Nu vă putem dezvălui în acest moment, cine’l acompaniază.
    E exclusivitatea lui gâdea, la naiba! Mai sunt doar 5 ore 25 de minute şi ceva secunde. Aveţi răbdare în puii mei!

    PS.
    Părerea mea: dânsul… ioi, pardon, DÂNSA indeed… e doar prietena.
    mare brânză. ori…poate
    bă! şi de’o fi fobia, apăi ce! ce naiba ne’om face?!
    ce s’or face patrupedele, GIZĂS!
    HM…
    părerea mea

    • Aldus 2019-03-07 Reply

      Desenezi mult mai bine decât scrii. De fapt, poate astfel se explică stilul tău de exprimare în scris: ai o fire mai de artist. În sfârșit, mă bucur că sunt în centrul atenției tale. 🙂

      • nostrastella 2019-03-07 Reply

        Bey, pui!

        Una şi cu una fac două!
        Postaci, ori părerologi ca tine, am fumat demult, puiuţ.
        Recte- între două bufeuri sau niscaiva balonări nepricopsite.
        Ş’atunci?! Crezi tu că eu am, oarecumva, a mă lupta cu tine, ori cu cei de teapa ta?
        Hai sictir, musiu. Instinctul meu de fată mare, crede-mă, nu m-a’nşelat vreodată.
        Capisci?! Eşti… Sorry! doar o pizdulină decrepită, bro.
        Bon. Anyway. D’alde ăştia cu sinapsele pe bigudiuri- da’ cu pretenţii de mari scriitori, d’ăştia ce-mi pun la îndoială scriiturile…alea iacta est:
        mulţi au fost, puţini au rămas.
        Câte unii ş’au închis forumurile.
        Aldus alţii, ”blogurilii”.
        Ceilalţi…
        cu vreo două cărţi la activ…
        au devenit antreprenori de cârpe… păpuşele, whatever.
        Mă leşi?!

        De fapt…ce mai’ncoace colo
        Hai, marş la troacă!


        mai pedagogic, în pana mea

        • Aldus 2019-03-07 Reply

          Instinctul tău de fată mare? 😆

          Zici că n-ai a te lupta cu mine. Da’ cât o durat până mi-ai fotoșopat poza în desenul ăla, pe care l-ai și semnat frumos, să vadă toată lumea de cine-i făcut? Că io nici celui mai mare dușman nu m-aș fi apucat să-i fac desene. Că, să-mi bag piciorul, nu merita să-mi pierd timpul cu așa ceva, am lucruri mai bune de făcut. Tu, în schimb, mi-ai dedicat ditamai opera de artă. Cum ziceam, mă bucur că sunt în centrul atenției tale.

          Altfel, invitația la un ceai virtual (ce-ai cu mine?) rămâne în picioare, dar numai virtual, că dacă ești fată mare, mai bine stau în banca mea. 🙂

          • Cudi 2019-03-07 Reply Author

            Aldus, dacă îți place atât de mult, de ce nu-l pui la avatar? (evil laugh)

            • Aldus 2019-03-07 Reply

              Tu de unde crezi că s-a inspirat Nostratella când s-a pus pe fotoșopat, nu din avatarul meu? Deci cum adică să-l pun la avatar? 🙂 Bine, sigur, avatarul meu conține doar un chip. Dar ce-i pe lângă el, adică fanteziile din mintea luceferei, nu mă interesează.

              Ca să-ți întorc zâmbetul, eu de fiecare dată când mă uit la desen mă întreb dacă nu cumva l-a portretizat pe celălalt Q și acum râde de voi. 😆

              • klaus 2019-03-07 Reply

                Aldus, te rog, îmi ajunge un Cristoiu 😀

        • someone 2019-03-07 Reply

        • Aldus 2019-03-07 Reply

          Auzi, Steluță, tu ești frumoasa cu care mă plimb prin parc? 😀

  • klaus 2019-03-07 Reply

    Someone, the bitch is main, ca să fie clar! 😀

    • someone 2019-03-07 Reply

      😀

      • klaus 2019-03-07 Reply

        Someone gives a fuck, îndrăznesc să spun.

  • klaus 2019-03-07 Reply

    Stelu, retrag invitația de a dansa cu moi. Deși am aflat că se folosește hârtia igienică, am încă budă în fundul curții. Adică, știi tu, că or fi -20 grade C, fie că o fi viscol, musai, dacă vrei să te caci, să suferi 😀 ! Nu-i musai să ai la dispoziție Latrine la alegere. Poți s-o faci liber, în natură. Well, aici intervine, cred eu, buba. Derapajele depășesc uneori, natura umană. Tu, ai mers spre ce ai crezut că e mai bine pentru tine (voi). Eu m-am născut+crescut la imobil d’ăla civilizat. Dacă te scăpa la miezul nopții, scăpai de tensiune la loc cald, fără intemperii. Buda din fundul curții, superba mea, a fost o chestie voluntară. Alegerea Latrinelor sunt uneori o chestie de necesitate, alteori de modă. Mai rar un act voluntar. Nu te căca în barca care chiar ar putea să te salveze!

    • Cudi 2019-03-07 Reply Author

      Klaus, lasă voluntariatul și adu buda în casă, măcar pentru copii, că nu le vrei la maturitate cu cistite și chisturi ovariene.
      Păstreaz-o pe aia din fundul curții, dar fă una în casă și pentru fete.

      • klaus 2019-03-07 Reply

        K e k mic. Mulțumesc pentru sfaturi, despre cistite și chisturi vorbim în altă viață.

        • Cudi 2019-03-07 Reply Author

          Ok. Scuze că ți-am întrerupt momentul poetic. Continuă.

          • klaus 2019-03-07 Reply

            Nu-i nimic, am anticipat reacția cu comentariul următor.

      • nostrastella 2019-03-08 Reply

        Râsu’ plânsu’, indeed.

        Că ce are sula cu prefectura… cam ştim. Nada.
        Ce are latrina domnului cu K mic, cu slovele mele… naiba să mă ia, habar n-am . Doar bănuim 😆 Ori împricinatu’ era’nspre ore… să zic aşa, aproape incompatibile cu vârsta domniei sale, ori zaibărul din pahar era făcut din pufoaică sovietică. Altminteri, nu se pupă.

        Eu când vorbeam de Latrina3, apăi clar că mă refeream la Antena pulii3.
        1,2,3 şi celelalte,whatever. Toate la un loc. Plus că l-am băgat şi pe răspopitul gâde in ecuaţie. Mă leşi? Şi cică să nu mă scap în barcă… Apăi asta’i inginerească rău, blondule.

        Mda, clar e de la pufoaică.
        Să fie primit, zic.

        Asta’i partea veselă.

        Cea tristă?! Hm.

        Pe morometele nostru cu K mic, l’or mai scoate doar ăia patru, din bula lui atemporală (gizăs, şi fuckingtoasele mă-sii, te pomeneşti că mi’o cere ioji drepturi de autor).

        Râsu’-plânsu’ ?!

        Păi mă Cudi. Io ştiu că tu’i doreşti doar binele, lui şi familiei sale. Cu toţii’i dorim asta. Doar că, hm, nici tu… şi nici măcar el, n-a conştientizat c-avea latrină’n casă de multă vreme. Şi nu una. Antena 1, 2,3… etc . vă salut dom’ profesor.
        Plâng…
        Râd.
        Plâng……

        • klaus 2019-03-08 Reply

          Cele mai reușite expresii sunt “morometele nostru” 😀 și “pufoaică sovietică”. Dacă le bagi într-un mojar, “Păi mă Cudi” e capacul. Stelu, ești singura care putea inventa asta, capac la mojar. D’aia te iubesc.Deși unicată, cu zaibărul ai ratat nește paralele da’ ăsta să fie cel mai mare bai. Ne dixtrăm și noi, ce dracu’! 😀 Lasă, te rog, familiile în pace și focusează-te pe blondul din mine.
          Mie îmi plac cârpele renatei. Îmi placi și tu! 🙂

        • klaus 2019-03-09 Reply

          O fi din cauză de weekend, să te sune din nou Mariana e o coincidență vecină cu masochismul :D.

  • klaus 2019-03-07 Reply

    Sau fix pix.

  • someone 2023-01-14 Reply

    rel="nofollow ugc">
    😛
    &

    🙂

Leave a Reply to Chiţurina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *