Oye,

N-am prea mai avut timp de scris pe blog. Din cauza job-ului, tipul care avea să mă înlocuiască pe mine noaptea a renunțat; altul care lucra câteva ore în weekend-uri a plecat în vacanță până pe la sfârșitul lui august, fostul șef s-a dus și el prin țara de origine și tot așa, numai chestii mișto pentru debutul meu în noua poziție. În fine, ne-om descurca cumva, în cel mai rău caz mă vor da afară și-mi găsesc altceva, what a heck!. Teoretic, că practic știu că vor trage de mine și-mi vor pune în cârcă cât nu pot duce. Iar eu, de origine dintr-o țară fost comunistă, voi putea duce destule.

Altfel, pe 4 și 5 iulie am băgat la greu ultimul sezon din Stranger Things, activitate de familie. Iar ieri am avut o zi super mișto, cum am scăpat de la lucru am venit fuga acasă, am mâncat salată de roșii cu castraveți făcută de Mihai, am dormit două ore și apoi ne-am dus cu toții la Calgary Stampede – un fel de bâlci de bâlci cu tradiție aici, cu muzică, rodeo, curse de cai, gherete, vată de zahăr, toate minunile lumii și linghișpire și tot ce vrei. Eu am vrut în special mâncare, să încerc cât mai multe chestii din categoria street food, indiferent de nație. N-a ținut ficatul cu curiozitatea mea, așa că după o pulpă de curcan la grătar, corn dog, tacos, vată de zahăr, nachos cu brânză și salsa și ceva mini gogoși cu scorțișoară, aia am cam fost. Dar acolo, la ghereta „Los Tacos Hermanos”, mi-a intrat iremediabil melodia asta în cap:

https://www.youtube.com/watch?v=2BgD5Y1H7_g

Știu că nu-s tocmai reper de muzică de calitate, așa și? Dacă Turadont poate ședea în playlistul meu alături de Despacito, remixul cu Bieber, și telefonul n-a explodat încă, nu-i atât de grav.

Grav e că astăzi sunt acasă conform programului și tot astăzi vine auditul pe departamentul de care sunt responsabilă.

Adevărul e că mă stresez cam mult. Din noiembrie până acum, am slăbit 10 kg. Chiar i-am spus șefei mele care a pus anunț cu jobul de noapte vacant, să schimbe abordarea cu: “Do you want to lose weight? We’ll pay you for that!”. Nu, nici ea n-a râs.

Am râs eu de Mihai, când mi-a povestit de indienii lui de la birou care se chinuiau să aleagă un meniu pentru o masă de grup cu șeful din America, altceva decât cu specific indian, cum au tot ales până acum. Și au ales ceva italian, spre încântarea lui Mihai, că aduce cât de cât cu mâncarea românească. Ori așa se vede de aici, de peste ocean. Și ce credeți că au ales indienii ca fel principal? Spicy Alfredo.

Miss you.

Later edit: