web analytics

13

Ziua a început normal: trezește copilul, trezește copilul din nou, trezește copilul a treia oară, motivează copilul să rămână treaz. Odată copilul coborât din pat, ca încurajare, îi spun că, până se îmbracă ea, mă duc la Tim Horton’s să aduc un mic dejun mai rapid și mai bun, apoi plecăm la școală. Bobo aprobă cu entuziasm și eu plec. Ajung la mașină (nimic anormal), mă urc și plec pe aleea din spate. Ies în șosea, accelerez și, după vreo două minute văd că se aprinde avertizarea de “n-am aer în roți” și realizez că acel ‘”flop! flop! flop! flop!” ce-l auzeam vine de la mine, nu de la alt fraier. Opresc repede, cobor și, da, o roată e pe jantă. Am observat prea târziu, benzinăria e destul de aproape, rezerva se scoate într-un mod foarte japonez, așa că am pornit încetișor spre benzinărie.

Mă opresc lângă compresor, bag monede, iese aer, încep să umflu roata. Imediat începe să se ridice mașina și, cu ea, se ridică și speranțele mele de a duce copilul la școală fără să întârzie. N-a avut viață lungă speranța asta, că a început să șuiere ceva: ieșea aerul prin gaura cea nouă, care s-a nimerit să fie tocmai sus, în fața ochilor, să văd bine cât de mare e; clar, nici o șansă să ajung acasă. Mă resemnez, deschid portbagajul, scot ce mai e de scos până la cric și manivelă (v-am zis că japonezii sunt experți la utilizat spațiu limitat?) și încep să rotesc șurubul care coboară tava cu roata de rezervă.

Șurubul ajunge la capăt, roata de rezervă nu a apărut. Mă pun în genunchi lângă mașină și o văd: e acolo, în tavă, dar nu ajung la ea. Tre’ să fie vreun meșteșug de a o scoate, gândesc eu. Mă uit mai bine, văd că tre’ să ridic un pic o bară și să o scot de pe cârlig, dar trebuie să mă întind pe jos, pe sub mașină. Cum mă gândeam eu, așa, cu care parte a cămășii să șterg pe jos, oprește o mașină în dreptul meu. Băga-mi-aș, are ăsta nevoie de aer și n-are loc de mine! Mă ridic să îi explic și ce văd? O mașină de intervenție de la AMA! Șoferul zâmbește larg și mă întreabă “Do you need a hand, buddy?” “You bet I do!”. Vine, se uită, se întoarce la mașina lui, ia ceva scule și se pune pe treabă. Se întinde pe jos de câteva ori, până prinde poziția potrivită să elibereze rezerva, înlocuiește roata, umflă rezerva, îmi completează un fluturaș de safety (să nu uit una și alta) și îl întreb cât mă costă.

Omul, un fel de Merle Dixon, puțin mai tânăr și foarte tatuat, neras de alaltăieri, îmi zice “lasă, ajută și tu pe cineva și e ok”. Eu, na, insist, că doar a muncit pentru mine. El nu și nu, că nu a fost trimis de dispecer, a fost numai la budă la benzinărie și m-a văzut că par să am probleme. “You help somebody else and it’s all good. Do we have a deal?”  Am luat deal-ul și am plecat după micul dejun.

Copilul, într-un mod total necaracteristic, îmi trimitea mesaje: “Hurry up, e și 25!”. Întru la Tim Horton’s, iau micul dejun la pachet și fug acasă. Acasă – un copil agitat, pachețel de pus în ghiozdan, sticlă de apă de umplut, potrivit caiet pe unde încape și gata, am fugit spre școală. Pe drum, realizez că Bobo mușcă din ceva, dar bacon BELTu‘ meu lipsește. Fuck! L-am uitat pe canapea! E ok, mă opresc la alt Timmy și mai iau unul.  Ajung la școală, las copilul în fața ușii de la cancelarie și mă uit la telefon, să văd dacă mă caută cineva. Mă uit, dar nu văd nimic. Nu că n-ar fi nimic de văzut, dar n-avem ochelarii.

Ok, acum trebuie să mă întorc! Mă întorc acasă, iau sandwich-ul, iau ochelarii, îi trimit o poză cu mașina mergând pe covrig (aici e o roată de rezervă universală, poreclită covrig, care e mai mică și se vede de la o poștă că nu e ce ar trebui să fie) șefului din Montreal și-l asigur că, în ciuda problemelor,  o să fiu prezent la ședința prezidată de șeful șefului – venit din Texas special pentru ședința asta.

Ajung la birou fără alte evenimente, parchez, cobor, mă duc la portbagaj să-mi iau rucsacul cu laptopurile și, desigur, în portbagaj găsesc nu rucsac, ci roată dezumflată. Merde! Mă duc la șefu’ șefului și îi explic. El cică “păi, după ședință, mergi și lucrezi de-acasă”. Mulțumesc, dar nu pot, că la unu jumate vin electricienii pentru site visit.

Plec, în sfârșit, acasă, trec pe la atelierul de cauciucuri și las roata să mi-o repare. Plec și ce putea să se întâmple? Am prins bariera. Și aici nu e ca-n România, unde trece ca vântu’ un tren de 15 vagoane. Nu, aici sunt trenuri de marfă, lungi ca o zi de post, de 150-200 de vagoane, care merg la pas, că sunt în oraș, chiar dacă e zona industrială. Colac peste pupăză, mă sună atelierul – cauciucul este distrus și am nevoie de înlocuitor. Ei pot aduce unul identic din California în cam două săptămâni. Sau găsesc eu alte patru identice, că altfel se bulește 4×4.

Atunci m-am întrebat dacă mai e loc de vești proaste. Proastă idee! Răspunsul este întotdeauna DA. Mi-am pus alte patru cauciucuri și mi s-a aprins la bord avertizarea că TPMS nu merge. Sun la Honda, cică e ok, se self-register în câteva zile. Trec cele câteva zile și nimic. Mă duc iar la atelier și le zic. Vine meșterul, citește senzorii de presiune, scrie datele în ECM (de vreo două ori), apoi imi zice: condu cu peste 30 km/h cel puțin zece minute și, dacă nu se reglează, mergi la Honda. Știți cât de greu este să conduci zece minute întregi fără să oprești? Eu tocmai am descoperit. În fine, 12 minute nu au ajutat, așa că urmează să mă duc la reprezentanță să îi dea de cap.

În ciuda ghinionului meu (sau, poate, datorită lui), stelele s-au aliniat pentru Cudi: The Beautiful Honda a plecat la alt stăpân, iar Cudi și-a luat altă mașină. Odată cu trecerea la schimbul de zi și nemaiavând unde să-și ascundă Her Beautiful Honda, Cudi a decis că vrea altă mașină. Una care să fie a ei, cumpărată de ea, plătită de ea, înmatriculată de ea. Deși consultantul nostru auto a recomandat călduros Mazda 3, deși alte mărci/modele ar fi fost mai încăpătoare, deși statisticile ziceau “Mazda”, deși înclinam și eu spre Mazda, Cudi a zis “bine, ne uităm, dar tot pe-asta o luăm”. Asta fiind Bijou – un VW Beetle.

I-a rămas inima la modelul ăsta și pace bună! Cudi o adoră, se simte foarte bine în ea, are încredere la volan și asta se vede în noul ei stil de condus – nu, nu intru în detalii 🙂 E tare mișto să conduci mașina asta, fuge ca focu’, are o cutie de viteze foarte bine proiectată, care scoate tot ce poate da motorul. Și de dat, dă! Am scos deja din sărite câțiva șoferi de pick-up truck ce-și închipuie că mărimea contează și-și omoară motorul încercând zadarnic să nu rămână în urma lui Bijou.

Și, pentru că nu se vede bine în poza mare:

13 Comments

  • smaranda 2019-06-18 Reply

    Cool! Uneori viața ne obligă la schimbări. Faini oameni ai prin preajmă. Mă bucur!

    • Q 2019-06-19 Reply Author

      Da, e o chestie pe care nu o uiți ușor. Acum sunt atent în jur, după ocazii de a mă achita.

  • Aldus 2019-06-19 Reply

    N-am nimic de comentat. Zic doar că deal-ul tău mi-a adus aminte de Pay it Forward, ghinionul repetat de articolul ăsta iar Umbrella Corporation de faptul că, peste ceva timp, o să vă transformați într-un fel de familie Adams. 🙂

    • Q 2019-06-19 Reply Author

      Bine, măi, chiar nimic de bine pentru Cudi și mașina ei?

      • Aldus 2019-06-20 Reply

        Păi de mașina ei ce să zic, că n-are nevoie de aprecierea mea, doar se vede în poză cum arată. Profa de română din liceu spunea că-i lame să zici de Eminescu că-i un geniu. Mă rog, nu folosea cuvântul „lame”, dar ăsta era sensul. Adică e de domeniul evidenței.

        Da’ de Cudi aș zice de rău: și anume că așa de frumos a scris de vechea ei Hondă, încât eu chiar credeam că-i place și că se mândrește cu ea. Când colo, iote, imediat ce-a dat lumina zilei, a și vândut-o!

        • Cudi 2019-06-25 Reply

          Așa sunt eu, o insensibilă. Da’ puteai să nu umbrești tu aprecierea cumva?

          • Aldus 2019-06-25 Reply

            Da’ n-am umbrit-o. Chiar nu mi-a trecut prin minte că la cât de bine se vede din poză că arată, aștepți confirmări din partea noastră.

            Eu dacă mi-aș cumpăra o mașină la fel de mișto ca asta, nu neapărat asta, că asta-i pentru femei, una pentru bărbați dar la fel de mișto, nu v-aș întreba ce părere aveți de ea. V-aș întreba dacă iau una mai veche sau la mâna a doua și vreau să văd dacă am făcut o afacere bună. Dar cu mașina asta, pana mea, dacă ziceți că nu vă place, mergeți la oftalmolog să vă prescrie ochelari.

            Dar mnoa, de vreme ce tu ești fată, trebuia să mă prind că este momentul să îți ofer niște complimente. Asta e, mea culpa! 🙂

  • Vladimir 2019-06-19 Reply

    Misto serie de ghinioane iar masina e grozava! 😀

    • Q 2019-06-19 Reply Author

      Cudi te salută și apreciază aprecierea!
      Mașinuța chiar e grozavă, acum tot caut motive să o scot la plimbare :Đ

    • Cudi 2019-06-25 Reply

      Observ că există două categorii de oameni -- unii care râd când văd din ce mașină cobor, alții care o plac. Evident, în cazul meu a fost o alegere emoțională, nu rațională.
      Ia uite ce am găsit pentru Bijou (așa am botezat-o):

  • klaus 2019-06-23 Reply

    Felicitări, Cudi, ai o mașină grozavă!

    • Cudi 2019-06-25 Reply

      Mulțumesc, Klaus!

Leave a Reply

Your email address will not be published.