…și vara a fost plină! Am convins-o pe Cudi să mergem la “muzeul satului”. Printre tipi, magazine cu zahăr candel, fulgi de aur și praștii, foste posturi de poliție, case de magnați ai unor timpuri apuse, am intrat și în vechiul depou. Acolo locomotive utilitare, drezine, vagoane de toate felurile și, printre ele, am văzut și plugul – locomotiva ce deszăpezea liniile pentru Canadian Pacific:

Niște prieteni au luat în grijă un cățel. Am fost curios să-l văd – iată-l:

Pe cât de frumușel, pe atât de sfrijit și fricos. Adică nu era piele și os, dar, când l-am ridicat, nu cântărea nici jumătate cât Simon. Numai blănița era de el – și comportamentul: sfios și prudent și blând.

Ne-am făcut un obicei să ne plimbăm serile prin parcul de pe Prince’s Island, să urmărim rațele și gâștele pe lagună și să mâncăm o înghețată tăvălită prin ciocolată topită.

Îmi zicea Cudi mai deunăzi că a parcat o mașină lângă ea și înăuntru era un câine mai deosebit. Când s-a dat mai aproape să vadă ce rasă e, a văzut că era o femeie. Am întâlnit și reversul situației – un șofer mai neobișnuit:

Când ne-am învățat și noi cu vreme frumoasă și cu plimbări nocturne, s-a întâmplat din nou toamna:

Am început să cârcotesc că “Winter is coming și e prea devreme” și Cineva s-a gândit să îmi arate că toamna nu-i ca iarna. Și a fost iarnă:

Când s-a calmat vremea și a revenit toamna, printr-un concurs de împrejurări început de Cudi “Hai la alt magazin” și continuat de mine cu “Știi ce e acolo?“, am ajuns să ne extindem familia. Noul membru este Mihail Mihailovici, adică Misha:

Misha este border collie, are șapte luni și este periculos de inteligent. Pe de altă parte, este blând și îl iubește pe Simon. Mai exact, l-ar iubi, dacă l-ar lăsa, pentru că Simon îi taie orice încercare de afecțiune cu două labe peste bot (cu ghearele scoase).

Ne plimbam prin rezervația orașului și am văzut un coiot. Nimic special. Ne-a văzut și el pe noi și s-a hotărât că îi place de Misha:

Misha a fost încântat de atenția lui și îl tot invita la joacă, iar noul lui prieten nu s-a lăsat invitat mult. Din păcate, se pare că îl intimidam eu.

Până la urmă, coiotul nu s-a lăsat și ne-a însoțit până la porțile civilizației. Acolo s-a oprit și ne-a urmărit cu privirea până am dispărut după copaci.

Azi am fost să-l căutăm pe prietenul de ieri, dar nu l-am găsit. Probabil și din cauza elicopterului care tot dădea roată zonei… Nu știu. Ajunși acasă, Misha a luat poziția de răsfăț: