web analytics

Wordle

Wordle este un joc online de cuvinte foarte popular în partea asta a lumii. Pentru mine și Mihai, Wordle a intrat în rutina cafelei de dimineață și e mișto, că e competiție care găsește primul cuvântul.

Poate fi jucat gratis pe site-ul https://www.powerlanguage.co.uk/wordle/ în limita unui cuvânt din cinci litere pe zi, același pentru toată lumea. Pentru a găsi cuvântul corect, jucătorul primește șase încercări zilnice; dacă nu a ghicit cuvântul, dar unele litere sunt corecte, acestea vor fi evidențiate prin căsuțe colorate în galben. Dacă jucătorul a nimerit litere corecte în poziții corecte, căsuțele vor deveni verzi. Literele care nu sunt parte din cuvântul corect rămân pe fond gri închis. Rezultatele pot fi făcute publice și fiind același cuvînt pentru toată lumea, puteți, putem, se poate juca zilnic cu prietenii.

E un joculeț simplu. E atât de simplu că nu-ți vine să crezi că autorul, Josh Wardle, l-a vândut după mai puțin de jumătate de an de la lansarea publică cu ceva de genul milioanelor de dolari. Cumpărătorul – The New York Times Company. Deocamdată pagina jocului încă e curată, simplă și frumoasă, fără reclame, fără sclipici. Încercați și voi!

10 Comments

  • Suzana 2022-02-03 Reply

    L-am descoperit saptamana asta la o provocare literara. Nu prea i-am dat atentie insa.
    Acum m-am prins ce si cum. O sa-l explorez, desi nu prea inteleg de ce a prins atat de mult.
    Poate dupa ce il incerc depistez misterul.
    Numai bine sa fie la voi. Un februarie cu bucurii.

    • Cudi 2022-02-08 Reply

      Suzana, nu e cine știe ce de explorat, e ca un “Ghicește cuvântul” pentru toată clasa. Fără competiție, nu prea are farmec (joacă-l cu soțul, prietena, colega etc.).

  • Vladen 2022-02-07 Reply

    Pare un fel de Mastermind cu litere.

    • Cudi 2022-02-08 Reply

      Ăsta cu litere e mai pentru tot țăranul, Mastermind e complex, mai abstract…

  • Aldus 2022-02-08 Reply

    Ai revenit!

    Cel puțin pe blogul tău, dar e mai bine pe un singur blog decât pe niciunul! 😀

    • Cudi 2022-02-09 Reply

      Bună dimineața și ție! 🙂

  • Marian 2022-02-22 Reply

    Bine mà , oameni seriosi sunteti voi ?!! Aveti acolo un inceput de dictatura mai periculos decat cea nazista sau comunista si voi…suntetzi preocupati de Wordle !!! Ce-au facut gestapovistii lui Trudeau cu neamurile lu’ manivela ce-au ocupat Ottawa protestand si pentru voi sau in locul vostru ? Cudi sau tu Katerius …le-ati dus bidoane cu motorina ? Politia v-a luat in betze pe chestia a sta ?

    • Q 2022-02-23 Reply

      Marian, hai să începem cu începutul: nimeni nu a protestat pentru mine sau în locul meu.

      Ce se spune în România despre protestele din Canada nu are mare legătură cu realitatea. De fapt, singura legătură pe care o găsesc este aceea că a fost un protest.

      Inițial, protestatarii au pretins că sunt împotriva obligării șoferilor de TIR să fie vaccinați anti Covid-19. Asta este o minciună pentru că:

      a) Pentru un șofer de TIR, banii vin din curse făcute în SUA. Majoritatea kilometrilor conduși de un tirist sunt în SUA. Dacă nu mergi în SUA, nu te descurci ca șofer de TIR. Știu asta de la un om care a trăit din condus camioane.

      b) SUA încă cere ca șoferii de TIR ce intră în SUA să fie vaccinați anti Covid-19.

      Deci, degeaba ar anula guvernul canadian obligativitatea vaccinării pentru tiriști, că șoferii nu ar putea lucra din cauza americanilor.

      Care este, atunci, adevăratul motiv al protestului? Ce-i mâna pe ei în luptă? Simplu, vor să schimbe guvernul.

      O mână de oameni tupeiști (5000 din 33.000.000, 0.015% din populație) au pornit să schimbe guvernul votat democratic.

      Cum au încercat?

      Au blocat bulevardele centrale din capitala federală Ottawa cu TIR-uri, camioane mai mici, rulote etc.

      Peste 1000 de oameni nu au putut merge la servici, deoarece locurile lor de muncă erau blocate, nu puteau veni clienții la ei. Majoritatea erau lucrători în retail sau în servicii -- cafenele, restaurante, florării etc. Aceștia sunt plătiți cu salariu minim și sunt plătiți cu ora -- nu sunt ore, nu sunt bani. De ce a trebuit să sufere oameni care nu au făcut nimic greșit?

      În Ottawa, au claxonat 11 zile non-stop, 24 de ore pe zi. Sute de claxoane de TIR-uri, împreună, non-stop. Știi cum se aude printre blocuri? Știi ce înseamnă să încerci să dormi în sunet de claxoane? Știi ce înseamnă să încerci să adormi un bebe în zgomot de claxoane?

      Au blocat puncte de trecere de trecere a frontierei, împiedicând familii să se întoarcă în țară, împiedicând șoferii cinstiți și muncitori să aducă marfa în țară, producând pagube economiei naționale. Magazinele nu au avut destulă marfă pe raft, oamenii au cumpărat mai puțin. Știi ce se întâmplă când se cumpără mai puțin? Îți spun eu: magazinul taie din orele de lucru pentru angajații part-time. Știi câți angajați sunt part-time într-un magazin gen WalMart? Două treimi sunt part-time și o treime (incluzând aici toți șefii) sunt full-time.

      Protestatarii au terorizat cartierele și localnicii -- înjurături, îmbrânceli, blocat ușile unui bloc cu cătușe, pornit incendiu într-un bloc de locuințe -- care, aici, ori sunt făcute din lemn (dacă au până la 4 etaje), ori au toți pereții interiori din rigips și sunt neignifugate.

      În Alberta, la Coutts, camionagii aveau printre ei niște white-supremacists (combinație între KKK și neo-naziști) care au adus arme și plănuiau să omoare câțiva polițiști.

      La Ottawa, una din figurile centrale ale organizatorilor a fost Pat King -- white supremacist, anti-semit, anti-imigranți, care a spus public că lucrurile nu se rezolvă decât cu gloanțe.

      Cine a încercat?

      Au fost câțiva scandalagii de meserie. Mai întâi au încercat mișcarea vestelor galbene -- fâs.

      Apoi au încercat WEXIT -- voiau să amenințe guvernul cu secesiunea, adică spuneau că Alberta și Saskatchewan (provinciile cu petrol) se vor rupe de Canada. Alt fâs major -- majoritatea albertanilor și saskatchewanezilor i-au ignorat și amenințarea lor s-a evaporat.

      Acum au prins trenul Covid-19 și au luat după ei mulți idioți folositori pe care i-au îmbătat cu apă rece, demagogie, minciuni și povești eroice.

      Cum au putut sute de TIR-uri parcate să țină motoarele pornite permanent? Cum au putut câteva mii de oameni să doarmă și să mănânce 21 de zile în plină iarnă?

      Cu donații. Au creat o campanie de finanțare GoFundMe și au strâns vreo 10 milioane de dolari. Când GoFundMe a aflat că banii merg la un protest ilegal, a închis campania. Organizatorii s-au mutat pe alt site, unul “creștin”, de unde au primit iar bani.

      Majoritatea donațiilor au venit din afara Canadei, dar majoritatea sumei primite a fost din Canada.

      Persoane care au fost în anturajul lui Trump au susținut public protestul.

      Parlamentari de dreapta -- cei pe care i-a măturat Justin Trudeau de la putere -- au ieșit public și au luat partea protestelor.

      În esență, protestul a fost o mică mineriadă a unui grup de derbedei profesioniști, instigată și întreținută de politicienii de dreapta pentru a încerca ori să dărâme guvernul, ori să îi scadă popularitatea.

      Ultimul lucru -- dictatura de care pomeneai este, de fapt, democrația în acțiune.

      Deoarece poliția locală era depășită numeric, în primele săptămâni poliția s-a limitat la păstra pacea, a împiedica confruntările violente.

      Primul ministru a folosit o lege existentă din 1988, cea a stării de urgență națională. Legea i-a permis să aducă polițiști din toată Canada și să termine cu toată fanfaronada în mod delicat și pașnic.

      Folosirea legii a fost aprobată de parlamentari în Camera Comunelor luni, iar azi, când s-a suspendat aplicarea, era în dezbatere în Senat. Dezbaterea din Senat s-a anulat, dar va fi o investigație și se va publica un raport oficial despre cum și de ce s-a folosit legea. Cum ziceam, perfect democratic.

      De ce mai mulți polițiști înseamnă pașnic? Pentru că, având destul de mulți cât să facă zid viu, polițiștii canadieni au stat față în față cu protestatarii, s-au apropiat de ei și i-au împins, cu frumosul, pas cu pas, până au curățat zona ocupată.

      Dacă ar fi fost mai puțini, sau dacă ar fi fost un guvern de dreapta, tough on crime, poliția ar fi folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene, scutieri care să bată cu bastoanele pe cei ce nu ascultă somația de a se dispersa.

      O, să nu uităm propaganda protestatarilor: au modificat niște poze în care să pară că poliția călare a călcat în picioare un bătrân cu mergător și a răspândit zvonul că o femeie a fost omorâtă de polițiști.

      Ușor de crezut de cine se lasă copleșit de emoție și nu gândește, dar am urmărit live vreo 40 de ore am văzut cu ochii mei și din spatele poliției și dintre protestatari și de la înălțime. Cea mai curată și politicoasă eliminare a unui protest ilegal care a existat vreodată.

      • Aldus 2022-02-25 Reply

        Era un banc, cică germanii închid un grup de prizonieri și-i gazează. După o jumătate de oră, deschid ușa și când intră, îi găsesc pe trei jucând cărți.
        -- Mă, cum de voi n-ați murit?
        -- Noi suntem mineri de la Copșa Mică. Și închide ușa, că iese gazul!

        Am impresia că la fel e când te obișnuiești cu dictatura. Nu doar că devine suportabilă și n-o mai observi, ci chiar ajunge să-ți placă, să depinzi de ea și s-o numești democrație.

  • Marian 2022-02-28 Reply

    Q Multumiri prea plecate omule ! Asta inseamna in opinia mea sa-ti culegi informatiile direct de la sursa sau macar de la àla care stie . La fel m-ai ajutat si-n privinta acelui pastor pentru care aici in Romania existau niste insi care-i plangeau d e mila nestiind motivul real al incatusarii lui . Inca odata MULTUMIRI !

Leave a Reply to Q Cancel reply

Your email address will not be published.