Toatã lumea vorbeşte despre politicã. A vorbit despre politicã şi o va mai face şi de aici înainte, fiindcã e an apocaliptic şi electoral. Octavian Paler avea o vorbã: ¥Politica nu are principii. Are numai interese.µ Iar când vine vorba de interese, Cudi lasã garda jos. Sunt o pârlitã şi voi muri ca atare. Nu-mi place politica, nu simpatizez circul în care se desfãşoarã, iar preferinţele mele vor fi mereu subiective, deloc obiective — motiv pentru care nu meritã a fi luate în discuţie. Dar mã surprind ceilalţi. Verva lor. Implicarea lor. Fireşte, în numele interesului. Am vorbit şi eu despre vot. Ca drept, nu obligaţie. Ca şansã. Acum tot ce vãd la televizor şi citesc în presã este echivalentul unui white noise, aflat în punctul culminant. Pãcat cã nu am patru mâini, ca sã îmi pot acoperi şi ochii, şi urechile. Cum spunea o ziaristã, viaţa continuã şi dupã 10 iunie. Poate cã unii au învãţat o lecţie, poate cã alţii au chiulit din nou, poate cã a fost o victorie, poate un eşec. De pe piedestalul echidistanţei însã, Cudi sperã într-o lume mai bunã. Una în care, cel puţin acel white noise va înceta sã ne bruieze, mãcar un timp, viaţa. Sã fim o majoritate de oameni cu douã mâini libere, pe treaba lor, cãrora sã nu le fie sugerate convingeri politice, nici altceva. Pur şi simplu, liberi şi integrii. Care-şi beau cafeaua din cãni simple nu cu inscripţii electorale, lipsiţi de abilitãţi politice sau interese partizane. Fãrã profeţii şi hoţii electorale, fãrã tangenţe cu antropicul teatru de alegeri şi preferinţe. Politica nu-i o chestie naturalã şi provoacã intoxicaţie. E un fel de etapã, treaptã în drumul evoluţiei noastre ca specie. Şi ce dezvoltaţi, ce transformaţi şi evoluaţi vom fi când vom depãşi şi obstacolul ãsta nefiresc, inegal, duşmãnos şi pãrtinitor. Halal recital, veneric repertoriu. White noise.