Zâmbilici este considerat simbol al culturii internetului, îi spunem „emoticon” (emoţie + icoană), mai puţini îi spun „glifă” (de la hieroglifă, care „hiero” se traduce din greceşte „sacru”, „sfânt”, deci, da, glifă şi atât). Eu urăsc clasicul smiley face. 🙂 Ăsta. Zâmbilici, spre deosebire de celelalte glife ASCII sau emoticoane, nu face clar diferenţa dintre o atitudine prietenoasă şi o insultă. Iar când apare singurel în mesaj, fără text sau alte alea, poate fi interpretat drept spam. Care spam îmi afectează intimitatea vieţii virtuale, mă agresează metempsihotic exact cum reuşeşte smiley face-ul ăsta nesuferit.

La capitolul interpretare, înseamnă totul şi nimic. Uneori e duplicitar, e ipocrit şi dacă ar avea ataşat un gât, cred că l-aş spânzura în taină. Alteori e mecanic. Se mai întâmplă să fie insinuant, rece, machiavelic, adesea inutil, superficial. Zic, mai bine fără el. Când într-o discuţie vine alăturat unei afirmaţii, unor cuvinte, îi poţi intui cumva sensul, dar, fir-ar, când se iveşte de unul singur, neprecedat sau urmat de chestii care să-i justifice prezenţa, înseamnă orice. De la un „bună” sau un „ai dreptate” până la „amice, eşti idiot”. Zâmbăreţul ăsta dăunează psihicului şi spre deosebire de toate celelalte emoticonuri, ăsta te duce bou şi te întoarce vacă.

E de-a dreptul horror.