Cred că se ştie că şi eu şi fie-mea suntem piciocare împătimite. Când nu e rost de un piure, punem de-un pireu, când nu merge de-o tigaie de cartofi prăjiţi, îi facem ciorbă, alteori îi coacem şi cel mult o dată-n an îi facem tocană, din care mâncăm cu resentimente cât îi fiebinte şi proaspăt gătită. Astăzi am îndrăznit o sofisticăţenie la cuptor, cu iz de oregano şi-mbelşugată cu şunculiţă afumată. Care, din urmă, nu poate fi altceva decât un pleonasm la noi, în Ardeal. Ca să nu vă ţin cu vorba, iată cum se-nfăptuieşte mâncarea asta.

Se curăţă patru cartofi mari, se spală, se taie rondele. Pregătiţi un vas pyroflam, yena (sau Jena, cum zic enciclopediile), laboş, cratiţă, ce-o fi, ungând-o/ul din belşug cu unt. Se tocmeşte primul rând de cartofi, iar peste dânsul se azvârle şunculiţă tăiată cubuleţe din belşug. Se aşează al doilea rând de cartofi, peste care mai aruncaţi niţelică muşchi afumat. Separat, bateţi cu sârguinţă trei ouă, adăugaţi vreo trei linguri de smântănă şi un pahar de lapte. Puneţi şi o linguriţă de sare, una de piper şi o alta de oregano, apoi turnaţi potopul ăsta cu efect coagulant peste cartofi. Se acoperă cu un capac şi se dă la cuptor, vreme de un ceas. În ultimele zece minute, se înlătură capacul, să prindă puţină rumeneală cartofii.

E bun? E tare bun.