Eh, nu chiar toate, ci alea din intervalul luni-vineri. Nici eu nu ştiam exact ce căutam, asta până l-am găsit. „Aveţi ceasuri cu alarmă puternică, nu clasicele bip-bip-bip-bip-uri?”, am întrebat în nu mai ştiu câte magazine. „Avem, dar tot cu bip-bip-bip-uri.” Aha, deci n-aveau cu alarmă feroce. Bip-bip-bip-urile erau inutile. Aveam setate vreo cinşpe alarme pe telefon, alese după disconfortul fonic cauzat. Ajunsesem ca pitica să îmi spună dimineaţa: mami, mami, am mai învăţat un cântecel de pe telefonul tău. Pentru ca mai apoi să ragă pe notele te miri cărei alarme.

Dar l-am găsit într-un magazin, alde ’38 bucata. Adică 3,8 lei. Dintr-acela în care nimic nu costă 3,8 lei, indiferent ce mărunţişuri s-ar afla pe rafturi. Iniţial vânzătorul a crezut că e defect, până i-a schimbat bateria. Când l-am auzit întâia oară guiţând, mi-am spus: mulţumescu-ţi, Doamne, am şi eu o şansă la o viaţă normală.

Acum, are şi el metehnele lui. Ia un avans de un sfert de oră pe zi şi e cam greu de potrivit din pricina rotiţelor de plastic. Ce mai contează, când e capabil să trezească, singurel, tot palierul?

Made in China.