Un roman extraordinar, complex, ce urmareste maturizarea (fizica, dar mai ales spirituala) tanarului Pip, un orfan sarac care intra brusc in posesia unei averi considerabile fara a sti insa cine este binefacatorul sau. Dintr-un ucenic in fieraria unchiului sau Joe ajunge un gentelman londonez, fiind convins ca evolutia sa se datoreaza domnisoarei Havisham — victima unei escrocherii in urma careia a suferit o mare deceptie in dragoste, durere ce avea sa ii marcheze intreaga viata. Prin intermediul domnisoarei Havisham isi intalneste marea dragoste — Estella, insa aceasta din urma, crescuta si educata in spiritul urii fata de barbati (razbunarea irationala a d-rei Havisham) — nu ii impartaseste pasiunea. Pip descopera ulterior ca banii nu provin de la domnisoara Havisham, binefacatorul sau nefiind altcineva decat un puscarias cu care s-a intanit intr-o seara, copil fiind, in cimitirul din localitatea de bastina si caruia i-a oferit, de frica, putina hrana.
Nu intru in mai multe detalii pentru a nu va diminua curiozitatea; povestea continua si intr-o maniera neasteptata, spectaculoasa.
Dincolo de linia epica a romanului, Charles Dickens surprinde prin ingeniozitatea cu care isi zugraveste personajele si, din acest punct de vedere, preferatul meu este Joe, fierarul. Ori de cate autorul ni-l readuce pe Joe in actiune, fruntile noastre, ale cititorilor, se descretesc. Comicul se datoreaza personajului, insa nu fiindca acesta ar fi “greu de capµ — cum se autodeclara, ci contextului sau reactiei lui Joe in diversele situatii. Cu subtilitate, Dickens releva insa la fierarul Joe blandetea, credinta, neprihanirea sa.
Personajul principal, Pip, se identifica cu noi, cei ce ii rasfoim paginile vietii. Nascut intr-o lume complicata, capricioasa si contrastanta acesta nazuieste la un viitor in care aspiratiile isi gasesc implinirea, un viitor in care marile sperante isi afla satisfactia. Daca aceste sperante si-au aflat implinirea nu e cazul sa va dezvalui, insa e cert ca dragul nostru Pip isi va regasi, urmand acest destin spectaculos, linistea.
Mi-e imposibil sa cred ca aceasta carte ar putea sa nu placa vreunui cititor — este fabuloasa si sub aparenta inchipuire scriitoriceasca a autorului ne ascundem cu totii, de la ambianta ostila a acestei lumi pana in adancul constiintei noastre — ne recunoastem aici, in Marile Sperante.
No Comments