Ar fi fost mai ieftin și, evident, mai ușor să cumpăr un tort de ziua piticei, dar am înțeles, în timp, că dincolo de aspectul impecabil al torturilor din magazin, gustul e nesatisfăcător, cu mici excepții – cum ar fi cheescake-ul New York style. Cum v-am mai spus, sunt antitalent la decorat deserturi sau orice alte preparate culinare. Noroc că gustul spală rușinea aspectului mâncărurilor mele.
De când am descoperit cât de versatilă e crema de brânză în deserturi, eu n-am mai frecat creme pe bază de unt. În plus, prăjiturile, torturile mele nu mai pică greu, cum era pe vremea când transpiram în fața aragazului, frecând gălbenușe de ou pe abur. Vremurile alea au trecut, m-am șmecherit. Cum tortul meu de ciocolată a cules doar laude, am zis să vă explic cum se face, poate îl veți încerca și voi, cândva. De simplu, e simplu – mai greu e cu decoratul.
Blatul îl fac după această rețetă – bat șase albușe cu mixerul și separat amestec gălbenușele cu 6 linguri de zahăr, trei de ulei și esența de vanilie. Încorporez emulsia asta albușelor bătute, mai adaug șase linguri de făină, un praf de copt și pace-n Cuba. Într-un sfert de oră l-am și băgat la cuptor. Apoi se taie în două pe orizontală, se însiropează cu ce vreți (eu amestec apă de la robinet cu puțină esență de rom și o lingură de zahăr, apoi îmbib blatul cu siropul acesta) și se umple cu cremă. Pentru tortul de care vorbesc acum, odată cu făina am mai risipit deasupra și o lingură rasă de cacao. Acest tip de blat îl folosesc pentru majoritatea torturilor pe care le fac – e parte din calendarul nostru culinar: e pe masă dacă e Crăciun, dacă e Paște, dacă e An Nou, dacă e aniversare sau dacă sunt anunțați musafiri cu fițe.
Crema cu care am umplut tortul e o altă poveste simplă, e economie de timp și muncă, e cremă de brânză Philadephia, înmuiată cu o lingură de zahăr pudră, umflată cu un pahar de frișcă lichidă (nu trebuie bătută separat) și vreo trei, patru linguri de Nutella. Vai de capul meu! Nu e absolut nici o scofală cu crema asta, se bat într-un bol crema de brânză, frișca lichidă și Nutella vreo cinci minute și gata! Magnifica cremă va umple și va îmbrăca blaturile însiropate, după care dați frâu liber estetului ce zace-n voi și împopoțănați cum știți mai bine tortul. Să se bucure și ochii, nu numai gura… Eu am întins deasupra o pojghiță albă de frișcă bătută, în care am apăsat, din loc în loc, câte o frăguță. Ochii noștri s-au împăcat și cu atât.
Și gata!
E fraged, e umed, e spumos și bățos deopotrivă, nu prea are el cine știe ce dichis, dar gustul e blând și tare convingător, de te uiți în scârbă la vitrina cu torturi din supermarket. Te unge până-n străfundul sufletului, așa modest cum e, dar deloc ipocrit – ipocrit ca splendorile alea din comerț – definiții ale nonsensului “afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Toată munca să adune vreo 20 de minute, plus răcirea blatului și crunta noapte petrecută-n frigider, că e lege nescrisă cum că torturile sunt mai bune a doua zi.
Mai pun și o poză cu el în secțiune, ca să fie treaba – treabă.
Da, am uitat să șterg cuțitul mânjit cu cremă de Nutella înainte de a tăia felia, cred că n-am fost capabilă de eroismul acestui sacrificiu. Mărturisesc, dacă nu m-ar fi văzut nimeni, poate l-aș fi lins.
24 Comments
Fie ti mila, am glicemia sarita! O fasole verde nu stii sa prepari?
M-ai lovit unde durea tare… Castanman, pe continentul ăsta n-am găsit fasole verde (ăsta fiind numele generic pentru păstăile alea late, gălbui, aplatizate, fără ațe), au alt soi, nici pe departe gustos ca în România… Că dacă aș avea, aș face-o scăzută, cu mult usturoi.
Din alea cu maioneza stii?
Fasole verde fiartă, tăiată mărunt, cu maioneză și usturoi? Îmi plouă în gură.
Da.
Eu am o singura nedumerite la crema de branza, si anume ca e sarata ! Am cumparat pachet de Philadelphia si era sarata. Toate variantele de branza Philadelphia din magazin erau sarate. Pana la urma cum se face crema aia, ca eu am incercat o vrainta mai demult, branza amestecata cu cacaua si zahar ca sa ii taie gustul de sare si a iesit o mizerie pe care au mancat-o cu placere … ratonii mei !
tu ce branza ai folosit si cum ai scos gustul sarat din ea ?
Fire, asta o folosesc -- https://www.realcanadiansuperstore.ca/Food/Dairy-and-Eggs/Packaged-Cheeses/Cream-Cheese/Brick-Cream-Cheese%2C-Original/p/20641267_EA
Philadelphia Original.
Ai și varianta să o înlocuiești cu mascarpone, care nu are deloc sare, dar e 10 dolari cutia aici, pe când Philadelphia -- 2,3 dolari.
Cum ziceam, am adăgat o lingură de zahăr pudră și am amestecat-o puțin înainte de a adăuga frișca lichidă și Nutella. Te asigur, nu se va mai simți nimic sărat. Am folosit cu alte ocazii și cremă de brânză No Name, costa mai puțin de doi dolari cutia. Amestecată cu frișca lichidă la mixer și cu zahăr după gust, scoți o cremă perfectă pentru tiramisu.
Încearcă cu Nutella, Fire, nu cu cacao. Încearcă și o să simți diferența, îți garantez că îți va plăcea.
Am incercat deja cu mascarpone, e gretoasa. Din asta Philadelphia am cumparat si eu, dracu’ sa o ia si era sarata ca naiba ! Frisca e adevarat ca nu am bagat in ea ca nu prevedea reteta, insa aici frisca e un amestec chimic si il evit intotdeauna.
E posibil ca nutela sa ii elimine gustul de sare, pentru ca Nutella e foarte dulce. Cred ca asta e secretul. Amestecat cu cacao e oribil, insa asa prevedea reteta aia mult laudata pe nu-s ce bloguri de gospodine.
Fire, încearcă cum ți-am zis mai sus. Când vei avea ocazia. Tare sunt curioasă ce părere vei avea.
In zona mea este un grup “-numele orasului- vrea produse locale” si pe acest grup pun anunturi cu produse fermierii locali, producatorii locali, gospodine care isi ofera serviciile contra cost, etc. Gasesti produse bio, proaspete din gradina, comenzile uneori se fac inainte de recoltare si ti le aduce in zona ta, uneori chiar acasa, proaspete si sanatoase. Gasesti cam tot ce si-ar putea dori un gurmand. 🙂
Ce rezultat mi-a dat la primul google:
https://m.facebook.com/calgaryfarmersmarket/
Elena, prima dată m-am dus la piața aia cu speranțe mari, crezând că o să găsesc produse din grădinile vânzătorilor… Surpriză -- 99% erau tot legume de import sau de calitatea și proveniența celor din supermarket. Îmi amintesc că am găsit doar miere pe bune și, ghici ce, din România. Și nu doar din România, ci din Deva, scria Deva pe etichetă, Deva fiind reședința județului meu. Deci la capitolul legume, speranțele mi-au fost năruite, țin minte că voiam să pun murături și am lăsat-o baltă.
Problema aici, în Alberta, e că aerul e foarte uscat, iarna e foarte frig (-30 grade Celsius e normalitate) și vara e secetoasă, soarele te topește. Nu se prea cresc legumele și nici florile, fără intervenția susținută a omului -- îngrășăminte, apă, adăugare de sol îmbogățit. Acum am trei tufe de roșii în casă, în ghiveci, plus una de ardei iute. Sunt curioasă dacă vor rodi ceva.
🙂
Interesant cum cresti tu rosii in ghiveci, de ardei iuti am mai vazut, arata chiar bine intr-o bucatarie planta alaturi de busuioc. 🙂
Dupa mine, cred ca m-ai rentabil ar fi sa cresti ciuperci. Nu, nu glumesc. Pleurotus fata de agaricus sunt usor de crescut, deloc pretentioase, gustoase, usor de gatit, chiar si conservat si foarte sanatoase:
http://www.gombaforum.hu/ro/2015/egeszseg/efectele-terapeutice-ale-ciupercilor-pleurotus/
Dupa “reteta” clasica: se ia un sac de plastic in care se pune un strat compost opãrit (pentru a nu dezvolta alte chestii gen mucegaiuri, etc de la umezeala) un strat de miceliu (spori/semintele de pleurotus) si tot asa, se face gauri in sac prin care vor iesi ciupercile. La loc umbros… Compostul poate fi format din rumegus, iarba uscata, paie, …Se pot utuliza chiar si rezidurile ce raman de la prepararea uleiului de floarea soarelui care uneori e folosit in alimentatia animalelor.
Mai e si o noua tehnologie:
http://www.gombaforum.hu/ro/2016/technologia/noi-tehnologii-de-cultivare-a-ciupercilor-shiitake-si-pleurotus/
Din prea mult exces de zel am despartit “mai” rentabil. :)))
Scuze. 🙂
A fost un prieten la o fermă de hutteriți, la care mergea de obicei, ca să ia niște roșii direct de la sursă. Când a venit cu ele, ce să vezi? Erau în lădițe, în țiplă, iar pe lădițe scria “Product of Mexico”. Cică fermierii au dat din umeri “ale noastre nu s-au făcut încă și trebuie să ducem ceva la piață în weekend, nu?“.
Cam așa se prezintă Canada în ochii celor din afară: http://www.tv5mondeplus.com/toutes-les-videos/documentaire/paysans-du-monde-la-revolution-agriculturelle-canada
🙂
Cred că în zilele noastre pentru un război rece nu trebuie să investești în arme, ci într-o mâncare proastă pentru care oamenii îți și plătesc. 🙂
Se numeste propaganda. Tara asta a investit masiv in a-si face reclama in lume ca fiind ” the best country of the world, paradisul imigrantilor” ( de pe urma carora traieste ). Asta se intampla cam prin anii 70-80, acum culege roadele reclamei si investeste ceva mai putin in reclama, da’ tot baga o gramada de bani in ea.
La noi mai cresc legumele ( unele ) pe repede inainte, pentru ca avem doar 3-4 luni calde / an, in rest e frig ca naiba. chiar si daca te duci la ferma si cumperi legume direct din brazda, ai surpriz aca sunt atat de incarcate cu pesticide incat pur si simplu put. Am spalat fasolea verde de m-au gasit dracii si tot nu am reusit sa scot mirosul de otrava din ea. Pute exact ca aia de la supermarket.
La fel si restul legumelor, toate sunt GMO si incarcate cu [pesticide. E un basm repetat ad nauseam de romanii mincinosi de prin Canada, cum ca mvai, ce mancare curata si non-GMO gasesti la fermieri ! Care fermieri, ca sunt raritati fermele alea ? Legumele “organice” sunt doar legume GMO pline de chimicale la fel ca alea din supermarket ( si arata fix la fel, gigantice si ca din plastic ), dar la pret trplu, pentru naivi.
Pe la magazinele rusesti eu am gasit miere natural;a nepasteurizata, de la cubanezi. E mai buna decat aia romaneasca, cea mai gustoasa miere pe care am gasit-o ever si e cea mai ieftina miere de pe raft ! https://cubanhoney.wordpress.com/2010/06/09/cuban-honey/
E buna mierea din Cuba. Eu am gasit-o la Starsky din Mississauga.
Imi amintesc ca, acum vreo 6 ani cand am fost prima data in Cuba, s-a golit magazinul de la duty free, caci erau in vreo 5 familii de romani care au cumparat miere, rom si lichior cubanez.
M-ați făcut curioasă, o să caut și eu miere din Cuba.
Se numeste Apisun ( da click pe poza din linkul meu ca se face poza mare si poti vedea cum arata eticheta ). Eu o gasesc la magazinele rusesti, ca eu pe la rusi ma duc si mai rar pe la polonezi. E superba mierea si se gaseste tot timpul la raft.
Subscriu, Fire, calitatea alimentelor de aici e praf. Ăștia bagă sirop de arțar, zahăr și miere până și în mezeluri, iar cedarul lor e rahat pe băț pe lângă cașul, telemeaua românilor. Pâinea lor e burete uscat și faimoșii lor burgeri n-ajung nici la glezna chifteluțelor, perișoarelor, cârnăciorilor, micilor noștri. Cel mai amărât parizer din România e răsfăț pe lângă șuncile ăstora înmuiate în zahăr. Au noroc cu baconul, că e ăla-i bun, dar parcă tot mai bună e slăninuța noastră prăjită.
Sunteți fericiți și norocoși cu alimentele din România. Mâncarea din România e extraordinară, e lux pe lângă ce se mănâncă aici.
Si baconul lor e tot insiropat cu zahar. De fapt, nici nu e zahar, ci sirop d-ale otravitor de porumb, de glucoza-fructoza. Cedarul lor nu e branza adevarata ( uite-te bine pe eticheta ), ci e o chestie falsificata din imitatori de lapte + lapte , adica un aliment falsificat vandut drept original, pentru care in Romania si-ar fi luat amenzi grase, dar aici e legal. Cascavalul cu eticheta curata, doar din lactate facut, e vandut la suprapret si e adus intotdeauna din Europa Occidentala ( am vazut si am comparat la raft cu cascavalul canadian, care e falsificat ).
Painea lor are otet in compozitie si apoi adauga zahar ca sa ii dea gust de … cozonac. Oribil. Pute a otet. Noroc cu magazinasele etnice, rusi si polonezi, italieni, care fac paine dupa reteta normala. Atata doar ca il fac cu faina canadiana GMO si iese painea tot nasoala, insa mai buna decat cozonacul puturos canadian. Oribil.
Cudi, o felie din tortul tau mi-ar prinde bine si mie drept consolare, ca-s ofticata moarta ( caut o carte sa fac download pe net si nu gasesc nici moarta coapta ) !
Doamne, bine că am dat cu ochiul de articolul tău la 5 dimineața (oră la care nu pot mânca nici bătută) și nu la 12 noaptea, când aș fi ras o cutioaie de înghețată, de pofta pe care mi-ai făcut-o!
Nedumerire: nu cumva fructele alea mici, roșii și catifelate de pe acoperișul tortului e zmeură?! 🙂 Fragii arată altfel.
Dacă legumele, brânzeturile și mezelurile românești sunt așa de bune (și sunt!), de ce nu le importați de-acasă?
Undeva dispar ele, totuși, că nici noi nu găsim în piață decât arareori legume românești. Țărăncile cu glod pe sub unghii vând olandeze și turcești, cu gust de vatelină. Târziu, în august, găsești pe două, trei tarabe dintr-o piață cu o sută de comercianți niște roșii adevărate, zemoase, nițel crăpate, cu forme imperfecte, pe care le tai feliuțe, le sărezi și le aștepți nițel, până lasă o zeamă dumnezeiască, în care nu te poți abține să nu înmoi pâinea. O lună pe an mănânc doar de-alea, cu brânză de oaie, de la sibieni. În rest, numai bunătăți injectate cu conservanți.
Renata, mulțumesc că m-ai lămurit, da e zmeură. Eu le cam confund, am ezitat între a le numi fragi, frăguțe sau zmeură. Acum sper că mi-a intrat în cap.
Ca persoane fizice, ne este interzis să aducem în Canada produse de origine vegetală sau animală. Proprietarii de magazine de profil cred că ar putea, dar și ei sunt îngrădiți de legi, așa că fac mezeluri ca-n România în bucătăriile magazinelor. La fel și cu brânza. Aici, în Calgary, avem un singur magazin românesc, însă nu știu sau poate nu vor să facă cârnații ca-n România, ori șunca afumată.
Nici măcar cu semințe de plante (de mărar, de leuștean, de roșii etc.) nu avem voie să trecem de controalele din aeroporturi. Medicamente poți aduce doar dacă le justifici printr-o rețetă de la un doctor. Sunt unii care încalcă aceste reglementări vamale -- nu e și cazul nostru.
Brânză de oaie cu roșii adevărate? Vai… a durut.
Cudi, e simplu de tot: fructul acela mic-mic, o căpsună în miniatură, roșu intens, cu pistrui aspri, ca limbile motanilor, sunt fragi. Astea ale tale, un ghem format din multe bobițe roșu-ciclam, catifelate ca năsucurile motanilor noștri, sunt zmeură. (Și alea negre, lucioase, care seamănă cu niște cocoloașe de caviar, dar și cu dudele, sunt mure.)
Probabil că legile importului de răsaduri de legume protejează producția proprie sau ceva.
Cu un certificat fito-sanitar și unul de analiză farmacognostică s-ar putea importa răsaduri de roșii românești, din sămânță românească.
Dacă a durut brânza de oaie cu roșii adevărate, pot răsuci cuțitul în rană: există un soi foarte vechi de roșii românești, mari cât graperfruit-ul, chiar și cât un pepenaș galben de talie mică, de formă foarte neregulară, adică spre codiță seamănă cu cocoașele unui gogoșar. Pielița e subțire, aproape transparentă și, oricât ar fi de coaptă, culoarea e de un roșu obosit, parcă pictat în acuarelă. Sâmburii sunt mici, partea cărnoasă e tare și zeama stă, de bună voie, în cămăruțele interioare. E atât de gustoasă și vag dulce pentru o legumă, că, rece, o poți confunda cu un fruct. O bucățică de brânză veche, sărată bine, îi sporește dulceața și aroma. E roșia pe care o mănânci goală, și de foame, și de sete. Se face din niște semințe românești vechi, de sute de ani, și nu prea se aduce în piețe că, așa mari fiind, ies doar două-trei pe vrej și omul le păstrează pentru consum intern.
Cînd o mănânci, îți vine să-ți îngropi în ea nu doar gura, ci toată fața și să mormăi acolo, înfundat -- în sfârșit, e vară!
În august, când apar, o să cumpăr pentru noi și-o să pun o poză pe blog.
Chiar azi am halit niște salată de roșii cu aparență exterioară de bune, cărora le-am pus sare, ghimber, ceapă verde și mult ulei de măsline, ca să pară bune. Au fost. Pentru că mă rupea foamea.