Azi a fost ziua de sâmbătă, nu? Nu, vineri a fost. A fost vineri și a fost „hard life”, cum zice pitica. Ne-am trezit cu noaptea în cap, ca să fim în downtown (centimetri ăia de pe hartă cu blocuri turn) la 8 cel târziu. (Stați, că Mihai pune acum încă o afinată, de data asta cu gheață). „Scrie în Word, mânca-ți-aș! Lasă că formatez eu ăsta și scăpăm de Word!” – zise el acum. Of, scuze, nu e afinată, e caisată.

Eu m-am trezit la 5:45, după vreo două ore de somn. Ar fi trebuit să fie măcar 4, dar Barnaby și iluzia unor zgomote suspecte în beci. M-am trezit la și 45 ca să fac un duș și să îmi spăl părul – acesta fiind singurul lucru ce-l fac cu părul când se întâmplă ceva mai deosebit. Dacă se întâmplă chestii deosebite două zile la rând, îmi fac și eu părul ca toate femeile – îl spăl de două ori. Nevermind. Ne-am îmbrăcat și ne-am urcat în mașină grăbiți, n-am apucat să beau și eu cafeaua acasă, să fumez o țigară. A rămas că face popas la Tim Hortons. Am făcut: Mihai s-a dus să comande cafea și bacon belt, pe pitică am trimis-o după el, sperând că apuc să fumez o țigară palmată cât stau ei la rând, cumva pe lângă mașină, să nu mă vadă lumea (nefumătoare). N-am reușit, că veneau și tot veneau și se holbau. Am tras vreo trei fumuri și aia a fost, am îndesat-o în sticluța de apă ce o aveam la îndemână, că pe aici nu se scrumează pe jos. (Meanwhille – Mihai către Simon: „Fără violență!”).

Trebuia să fim în fața sălii de judecată la 9:30, dar Mihai a zis să fim acolo cu vreo două ceasuri înainte, că are sechele cu punctualitatea. Cu chiu cu vai am găsit loc de parcare la vreo cinci colțuri de la tribunal. Mi-am pus speranțele într-o țigară înainte de a intra în clădirea cu 24 de etaje, dar, ghici ce, ajunsă în fața scrumierelor stradale de pe lângă tribunal, am realizat că îmi uitasem țigările în mașină. Ca fapt divers, nicăieri nu am văzut vreo scrumieră stradală cât am parcurs alea cinci străzi, dar în jurul tribunalului erau vreo douășpe. Și nu e ca-n România, că-ți iei țigări de la primul chioșc, nu, aici cauți de-ți sar capacele un magazin care să le vândă.

Și am intrat nefumată în tribunal, ca tot omul necăjit. Ajunși în fața sălii de judecată, surpriză – jumătate din procese erau programate la 9:30, cealaltă jumătate la 2:30. Mașina noastră avea parcarea plătită până la ora 10 și fiind la 2 km distanță… Stres, Mihai deja se vedea cu amendă de parcare și mașina remorcată. Dinăuntrul tribunalului, cea mai interesantă parte e că Mihai, având de ales între a jura pe Biblie sau a-și da cuvântul de onoare – a optat pentru Biblie. De două ori, în două zile. La modul cel mai sincer și serios. Nu ca să facă impresie. Așa e el, ciudat.

Mă rog, ne-am întors acasă lați de oboseală pe la 11. L-am trimis pe Mihai la somn, iar el nu a crâcnit deloc, s-a executat imediat după ce a băut o cafea în stilul meu: două lingurițe și jumătate de cafea proaspăt măcinată la 100-150 ml de apă (ibric, clocot, trecută prin strecurătoarea aia mică – așa e mult mai bună decât aia la filtru, părerea mea). A rămas că eu mă odihnesc făcând mâncare și curat prin casă, ceea ce s-a și întâmplat, oarecum. Mâncarea a constat într-un avocado amestecat cu cremă de brânză, ceapă, usturoi și zeamă de lămâie, întins pe pâine prăjită și cu felii de roșii deasupra. S-a trezit și Mihai, am mâncat cu toții și pe când își închipuia el că vom merge la Banff să sărbătorim pictând în natură (hahaha, Mihai pictează!) au bătut copiii din vecini la ușă că să se joace cu pitica. Au intrat pe ușă la două, au plecat la nouă.

Noi, de ciudă, ne-am apucat să facem afinată și să o tot gustăm, comparând-o cu caisata de anul trecut. Mai avem două guri și caisata-i gata. Acum două săptămâni am pus jumătate de kg de zahăr peste un kil de afine și azi i-am adăugat votcă – 750 ml, Smirnoff. Ne-au ieșit 1250 ml de afinată – sticla de votcă plus încă una de jumate. A făcut Mihai niște calcule dubioase, cu procente și regula de trei simplă aplicată procentelor de procente și cică afinata noastră are 24 de grade. E bună!

La cină am fiert niște crenvurști, pentru ei am sărbătorit cu o bere. După care Barnaby și Troy ne-au întovărășit afinata. Acum alea ultimele două guri de caisată s-au făcut cinci, că s-a topit gheața de pe ele. („Să nu scrii pe blog că ne-am îmbătat!”) Nu, nu ne-am îmbătat, suntem doar binedispuși. Și se termină caisata.

Acum predau legătura lui Mihai ca să vă explice de ce pe Biblie și nu pe cuvânt de onoare:

Io, sincer să fiu, voiam să spun mai multe, da’ Cudi mi-a limitat aria de competență în articolul acesta: de ce pe Biblie? (S-a terminat caisata…) Și uite, scrie Cudi aici de ceva timp și nu a dat un singur save. Așa-s unii, norocoși, nu pierd datele.

Deci, de ce pe Biblie? Contrar a ceea ce cred unii „credincioși” de fațadă, a lua la puricat texte religioase nu înseamnă a respinge religia. A critica forma nu înseamnă a nega fondul ș.a.m.d. Pe de altă parte, ori jurământ pe Biblie, ori cuvânt de onoare, tot putere și consecințe legale are.

Râde Cudi (sechele?!), dar, în drum spre ceremonia de depunere a jurământului (când urma să devin cetățean), a fost un accident ce a blocat linia de metrou și m-am trezit că mai aveam 30 de minute și 15km până să înceapă ceremonia. Noroc cu un taxi condus de un ucrainean – profesor de istorie – ce m-a dus ca vântul în timp ce îmi distrăgea atenția cu o dizertație despe istoria popoarelor slave din vecinătatea României.

Și … creionul! De când ne-am întors, Cudi se întreabă unde îi e dermatograful. Întreabă, mă întreabă, ne întreabă. Am ieșit de trei ori să puric mașina (eu), de două ori Cudi. A măturat, a aspirat, a mutat canapelele, și-a răsturnat poșeta, a mai verificat peste tot prin casă – degeaba. Am găsit o mână de creioane, dar nici unul nu era ACELA! O să-l găsim, sunt sigur, când o să ne resemnăm și o să încetăm a-l căuta.

Cudi la taste, din nou – mi-a zis: lasă, mergem mâine la Superstore și luăm alt creion. Nu înțelegi, i-am răspuns – dar cum ajung la Superstore?!

De ce la tribunal? Formalități – legal guardianship. În caz că pățesc eu ceva, pitica e safe.