Când eram mai tânără jucam des în filmele din capul meu, salvându-i la grămadă pe toți salvatorii lumii. Cu mult dramatism, cu stai să mai pornesc o dată melodia, cu parcă se poate mai tragic de-atât. Spre exemplu, Batman, agentul 007, care mai era… ultimul mohican și Banderas, cred, făceau front comun ca să mă salveze pe mine și pe toți cunoscuții mei de unul teribil de rău, niciodată nu m-am hotărât asupra feței lui, dar era rău în draci, Răul Suprem, printre epitete și teribil de frumos, cumva peste nivelul estetic al ăstorlalți eroi. Mă rog, treaba decurgea cam pe ideea asta: cumva, mă detașam de grup și-i aduceam pe Batman & company laolaltă cu cunoscuții mei, apoi făceam o vrajă, la propriu, și-i băgam într-o uriașă bulă protectoare, nimic nu-i putea răni acolo, iar eu rămâneam singură între ei și Răul Suprem care venea și venea… și tot venea, că aici mă încurcam, nu mă puteam hotărî ce față să-i dau. Și porneam din nou melodia. Fast forward, iată-mă din nou acolo, între ăia din bulă și superbitatea de rău care venea și tot venea venind. Moment în care eu făceam ceva extraordinar, îmi dezvăluiam te miri ce puteri miraculoase: uneori mă spărgeam în păsărele negre ca Madonna în Frozen, alteori aruncam ceva săgeți luminoase înspre ăla rău, mai ceva ca vrăjitorul alb din Stăpânul Inelelor ori începeam să levitez spre uluirea spectatorilor, variațiuni pe tema dată. Dar, de fiecare dată, trei sferturi din film era despre cum îmi întorceam eu privirea spre protejații mei, care mai că nu cădeau în genunchi plângând după mine, inclusiv dușmanii, Batman încerca să spargă bula și nu putea, dramă totală. Eu îi priveam puternică, parcă arătându-le, pentru întâia și ultima oară, că eu sparg semințe la tv cu dumnezeu, că sunt ALEASA, că sunt EROUL SUPREM, că sunt ZÂNA ZÂNELOR, că sunt pionul ăla care decide tot jocul, că sunt cea mai inteligentă superființă de peste tot, că aș fi putut să le arăt oricând cât pot fi de minunată, dar m-am abținut în inegalabila-mi modestie. Într-o formă sau alta, muream în fiecare situație. Sacrificiul suprem, cu cadre lungi pe fețele lor îndurerate, slow motion. Îmi strigau numele ca disperații, ultimul mohican mai că-și făcea harakiri de durere, agetul 007 deja plănuia să arunce planeta în aer drept răzbunare, Batman mă ținea în brațe și îmi striga numele, mă implora să mă întorc, să nu renunț… Dar eu muream, cel puțin pe moment, de dragul durerii lor. To be continued.
De când cu maturitatea, investesc mai rar în filmele din capul meu. Lait-motivul e cam același, sacrificiul suprem, dar e cu elemente noi: cu curse de mașini sau cu mine pe scenă, cântând la vioară. Și nu numai. Acum mi se întâmplă să o suprind pe pitică în plină activitate de regie, dar mă retrag discret, zâmbind, să nu-i inoportunez gândurile, să n-o jenez și s-o cobor prea repede pe scara realității.
Unde voiam să ajung: minima decență – expresia asta o am în cap de câteva ore. Aveam de gând să o pun titlu și să filosofez puțin în jurul ideii de decență în estimarea propriei valori. Să explic că patologia supraestimării e nocivă nu doar pentru sine, ci și pentru ceilalți cărora le dansezi gratuit, că e firesc și sănătos să accepți că ești mai prost sau mai proastă, poate mai mult, poate mai puțin decât e-n capul tău c-ai fi. E de dorit tristețea momentelor absolut benigne când observi, în oglindă, diferența dintre tine ca protagonist în filme și cel care ești – cel mult un element de figurație în lumea asta nebună și crudă. În realitate, eu sunt un rahat în ploaie pe lângă rolul din cap, nu sunt salvatorul nimănui, nu excelez în nimic, nu sunt un pion decisiv, sunt și proastă, mai am atâtea de învățat… E atât de greu? În ciuda tuturor lipsurilor mele, prostiei, urâțeniei și insignifianței mele, un lucru am și eu: o minimă decență, conștientă fiind de nevaloarea mea.
Fără aceasta, fără minima decență, ajungi să te crezi pe platoul de filmare și atunci când nu ești. Fapt ce nu te face neapărat mai prost ca prostul, cât un prost nerușinat.
Revenind, se lasă cu ovații, aplauze, emoții și lacrimi ori de câte ori interpretez melodia de mai jos. Câtă vreme cânt, evit să arunc ochii în sală, știind că în tot timpul ăsta agentul 007 rupe pe șest câteva gâturi apărându-mă de cei care urmau să mă răpească pentru a cere despăgubiri Casei Regale, a cărei feblețe sunt (regina e de fapt mătușa mea), e complicat.
https://www.youtube.com/watch?v=XLK5OWU2YGw
98 Comments
Cudi,esti fenomenala. Am participat si eu citindu-te,implicat profund imaginar la acest ‘film’,un figurant neânsemnat,anonim,neobservat si de nebagat în seama,si-ti marturisesc ca mi-a placut atât ‘filmul’ cât si coloana sonora. Esti de tot Oscaru’ ! 🙂
Iosif, ai o țuică de la mine!
Nu agréez bauturile tari.Eventual un petit vin rouge ! 🙂
Cudi, filmul e emoţionant, melodia superbă, iar tu te subapreciezi. 🙂
Cu ceea ce ai spus despre minima decenţă şi despre supraestimare sunt întru totul de acord.
Şi ţin să adaug că, atunci când o persoană atinsă de sindromul supraestimării combinat cu al lipsei de decenţă pozează în victimă fiindcă în viaţa reală s-a ales cu huiduieli în loc de aplauze, cei care se reped s-o consoleze şi să-i ia apărarea nu-i fac niciun bine. Dimpotrivă, o împiedică să-şi deschidă ochii, o împiedică să se vadă în oglindă aşa cum e, o împiedică să ajungă cu picioarele pe pământ. O împiedică să se maturizeze. Şi devin ei înşişi la fel de ridicoli şi de jalnici ca falsa victimă pe care s-au repezit s-o “protejeze”.
Arlech, nu e tocmai cel mai bun film pe care l-am semnat… 😛
Eu mi-am luat-o peste bot de multe ori spunându-i prostului că-i prost, în contextul dat. Poate același prost nu știe ce-i aia dialectică, dar e zeu în bucătărie, cum spunea Pleșu. Și că tot am pomenit de asta, eu sunt o proastă sub multe aspecte, dar măcar la cratiță sunt suficient de deșteaptă cât să fac, din ce-a rămas prin cămară, o mâncare pe care să nu-mi fie rușine să o pun pe masă. Altfel, sunt tabula rasa la chimie. Să mă laude cineva în domeniul ăsta ar fi batjocură curată.
Am vrut să zic că te subapreciezi în general. 🙂
Zeul din bucătărie care nu ştie ce e aia dialectică nu e prost, e doar incult. Sau pur şi simplu a tras chiulul la lecţia despre dialectică. 😀
Toţi suntem tabula rasa într-un domeniul sau altul. Sau în mai multe domenii. Dar, dacă nu ne băgăm în vorbă ca să-i contrazicem pe ăia care se pricep în domeniul respectiv, e ok.
De regulă, toţi ne-o luăm peste bot când îi spunem prostului că e prost. Dar putem măcar să nu-i spunem că e deştept. 😛
Erată: într-un domeniu
“Dar, dacă nu ne băgăm în vorbă ca să-i contrazicem pe ăia care se pricep în domeniul respectiv, e ok.” Esența!
Cum ar veni, nu vinzi castraveți la grădinar și nu te-ntreci în scrieri cu scriitorii.
În scrieri cu scriitorii te întreci -- dacă ai talent şi încă n-ai debutat. 😀
Aici esenţa e să-ţi poţi aprecia scrierile cât mai obiectiv; şi să înveţi din critici, nu să le respingi. Sau cel puţin asta e părerea mea.
Acceptarea criticii e de bun augur, problema sunt perfecții… Cei care consideră că n-au nimic în plus de învățat, că toți ceilalți poartă responsabilitatea propriilor neajunsuri. Cum ar veni, nu mă schimb pe mine, schimb oamenii, anturajul, grupul.
Da, chiar aşa. Ăia care zic: am dreptul să fiu cum vreau, dacă nu mă aplaudaţi sunteţi răi şi proşti; sau şi răi, şi proşti.
Erată: răi sau proşti.
Fac ce fac şi nu-mi văd greşelile decât după ce le pun pe tapet. 😀
Te subapreciezi, Cudi si era sa zic ca nu e bine, insa m-am oprit la timp si mi-am dat seama ce balarie era sa imi iasa pe gura. Nu-i nici bine, nu-i nici rau, ci e doar experienta pe care vrei tu sa o experimentezi.
Daca acuma vrei sa-mi spui ca tu nu te subapreciezi, ci te vezi realist asa cum esti … dami voie sa ma indoiesc profund ! Daca nu ai fi fost inteligenta, crede-ma ca eu as fi fost demult plecata de pe blogul asta, ca am alergie la prosti si la oameni negri in cerul gurii.
Fire, mulțumesc pentru creditul acordat. Altfel, cred că toți avem filme în cap, nu? Tu în ce joci, Matrix Prequel ori Matrix Re-Reloaded? Sper să râzi, e o glumă.
Pai nu e credit acordat, ci e purul adevar : asta e si alta nu’i ! Sa stii ca nu e obligatoriu sa fii prost ca sa gatesti bine ! Numa’ zic …
De ras, am ras. Ok, hai sa iti povestesc filmele mele. Cand eram mica visam sa devin cantareata, sa scot albume si sa scriu romane. Multe si bune. Dupa ce am mai crescut, mi-am dat seama ca n-am talent la scris, ci numai la criticat. Naspa.
Dupa ce am crescut si mai mare, mi-am dat seama ca de fapt si de drept, eu nu vreau sa devin nimic, pentru ca e o sclavie mizerabila. De atunci joc doar in filmul libertatii mele si mi se rupe de orice altceva ( talente, admiratie, bulshit ).
Apropos de libertate, stii care e numele de scena ( e un simbol numele ) al unuia din cei doi baieti de la Two Steps From Hell ? Nick Phoenix … Nick = victoria umanitatii Phoenix = a deveni D-zeu ( reanvierea ) … Victoria umanitatii este sa isi recapete puterilede D-zeu …. Mno, dupa cum vezi, suntem mai multi care jucam in acelasi film de libertate ( nimic nu e mai presus de redobandirea libertatii )
“joc doar în filmul libertății mele”… Fire, ce frumos sună asta.
Cred că toți am jucat, măcar o dată, într-un film în capul nostru. 🙂 Dar e o chestie foarte intimă, ca o fantezie erotică pe care preferăm s-o ținem la secret.
Cudi, nu știu dacă ești urâtă sau frumoasă. Pentru mine, ești frumoasă. Faza cu prostia, în ce te privește, e o minciună sfruntată. 🙂 Insignifianți suntem cu toții, cel puțin când stăm culcați pe spate, sub cerul liber, într-o noapte senină de vară…
Minima decență e un subiect greu. Și sunt în criză de timp.
O zi ușoară tuturor sau, după caz, vise plăcute!
Eu n-am scris articolul de mai sus ca să mă consolați, ci e un fel de declarație că-mi știu lungul nasului sau cel puțin știu că e ceva mai scurt decât mi-l cred.
Cât despre filmele din capetele noastre, oamenii se împart în două categorii: cei care se visează astfel și cei care nu recunosc… 😀
Și cum ne imaginăm filme de genul încă din copilărie, nu le-aș compara cu fanteziile erotice, rezervate pentru mai târziu (filme de adulți). Nu e nimic rușinos în a te visa supererou, cred eu, la fel cum nu e nimic în neregulă în a cânta cu pasiune sub duș, imaginându-ți că ești în duet cu Pavarotti. Dă-le încolo de fantezii erotice, filmele astea sunt o expresie a copilului din noi.
Sa nu deranjezi “pitica” niciodata,s-o lasi libera în “bula” ei,iar daca te deranjaza ca nu vrea sa iasa,mai bine intra si tu jucati-va împreuna si bucurati-va de copilarie. 🙂
Iosif, nu știu câți ani ai, dacă ești tată, dacă ești bunic, dar pari să fii unul blajin, ca-n povești.
Nu e importanta vârsta,draga Cudi. Sunt din toate câte putin însa esential e sa-ti cunosti originea,identitatea,si rolul în aceasta calatorie spatio-temporala relativa,scurta si imprevizibila,sa-ti învingi sinele si Ego-ul (dusmani ai fiintei Supreme,sufletesti,si ai valorilor autentice,nobile spirituale),facând ce este bine,în respect si teama de Dumnezeul Suprem care este *IUBIRE ABSOLUTA* ! 🙂
Iosif, ești de acord ca doar astăzi, aici, să vorbim fără ca tu să pomenești de Dumnezeu și Iubire Absolută, Mamona & company? Pentru o singură zi?
Uite, te provoc la un schimb de roluri, ca să nu se lase cu sevraj. Răspunde tu în stilul meu, iar eu voi răspunde prin prisma ta, eu voi fi cea care pomenește de IUBIREA ABSOLUTĂ și toate cele aferente. Doar pentru azi, accepți provocarea?
Nu stiu sigur daca ti-am îteles propunerea,însa pot sa ma abtin total de la comentarii,daca “sevrajul” meu chiar deranjaza . 🙂
Iosif, de mai multe ori m-ai impresionat cu comentariile tale, la modul plăcut, și nu cred că au fost simple întâmplări. Îți propuneam ca astăzi să nu mai pomenești de adevărul absolut, iubire, Dumnezeu și toate cele aferente și să preiau eu acest rol. De ce? Pentru că, dând la o parte mențiunile ce țin de spiritualitate, consider că ești un interlocutor bun, cuplat la subiect și care are lucruri interesante de spus.
Iosif, dau eu tonul, cu speranța că nu te supără provocarea asta:
“De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” Matei 7-3
ÎNȚELEPCIUNEA ABSOLUTĂ vine de la Dumnezeu, omul nemetamorfozat nu poate afla LUMINA DIVINĂ, cunoașterea ADEVĂRULUI SUPREM, dar poate, măcar, exersa probabilități.
Care-i mai rea, dragă Iosif, mândria sau victimizarea? E vreo diferență între bolnavul muribund care-și geme durerea în el, tace și-ascultă, privește și-ndură, nu cere nimic, că e prea mândru, și bolnavul mai degrabă închipuit, care se vaită peste tot că-l jenează bătătura din talpă?
” Intr-o noapte, Chuang Tzu visa ca era fluture- un fluture fericit, care zbura incoace si incolo si facea lucrurile dupa bunul sau plac, nestiind ca era Chuang Tzu. Dintr -o datase trezi, ametit, din nou in trupul lui Chuang Tzu. Si nu-si dadea seama daca Chuang Tzu fusese cel care visase fluturele sau daca fluturele il visase pe Chuang Tzu. Insa trebuie sa existe o diferenta intre acestia! Acest fenomen poarta numele de transformarea lucrurilor” E un text scris de Chuang Tzu in secolul 4 inainte de Christos. Cat de inapoiata esti, Cudi! 🙂
Ia uite, Castanman îmi vorbește în vis!
Ceva se-ntâmplă, Castanman, că te-am visat azi-noapte. Era noapte, zăpușeală, un subsol al unei construcții industriale și, sub o scară, la lumina unui bec atârnat din tavan, tu erai absorbit de ceea ce scriai.
@ keth/ stai linistit, nu fugi la Freud ca sa gasesti explicatii pentru ca m-ai visat, asa se intampla mai mereu cand pui sub perna busuioc luat de la reduceri
Ăăă… mă scuzați că intervin: și congelat pe deasupra
Nu-mi pot permite sa ma supar pe nimeni,nici sa “scot” paie sau “bârne” din ochii nimanui si nu sunt în masura sa judec pe nimeni,nici chiar pe mine si nu exista “mai rau” sau “mai bine”,exista doar rau si bine,lumina si întuneric,aceasta dualitate energetica pozitiva si negativa inteligenta supusa unei legi tainice,(ascunse) perceptiei rationale logice,care influenteaza materia transformând-o continuu începând cu particula elementara cea mai mica (quarcul) pâna la cele mai mari corpuri din univers,aflate într-o atemporala transformare spatio-temporala imperceptibila si imposibil de explicat prin logica omului muritor. >Nimic nu se pierde nimic nu se câstiga,totul se transforma< Citind acest comentariu ceva în creierul cititorului se va transforma cu certitudine. Nici nu-ti imaginezi câta energie,pozutiva sau negativa,degaja cuvintele afectând fiinta careia âi sunt adresate si nu numai,în mod placut sau neplacut ,în functie de experienta si taria de caracter al persoanei receptor,deoarece functionam interdependenti unii de altii toti cei peste sapte miliarde de locuitori ai Terrei,asemeni antenelor radio prin emisie-receptie de energie pozitiva si/sau negativa,care va afecta toate organismele vii aflate în lantul trofic al existentei infinite,în BINE si/sau RAU,toata existenta vietii pe Terra,depinzând de echilibrul stabil sau instabil dintre aceste doua forte combatante infinite ce se succed de la început… ! 🙂 🙂
Ok, Iosif, nu vrei să te joci, nu e supărare.
Înțeleg ce spui, înțeleg foarte bine, pentru că și eu sunt sensibilă. Am făcut multe greșeli de-a lungul timpului, mi-e rușine când îmi amintesc multe chestii legate de atitudinea, convingerile mele din trecut, greșeli pe care le mai repet și azi, impresii eronate pe care și acum le mai am. Dar am avut alături oameni dintr-o bucată, ca să zic așa, mulți gemeni, o, doamne, mulți gemeni -- mai exact doi, tatăl și sora, genul care îți spuneau/arătau pe șleau care-i treaba. Cum începeam să scot fumuri din cap, cum puneau extinctorul pe mine. Apoi profesorii. Mă duceam la ei, fratele meu, cu o lucrare de care eram foarte mândră, de parcă aș fi dat gaura la macaroană cu ea, la analiza căreia ce-mi spuneau? Nu-mi place, trei sferturi e degeaba, mai încearcă, așteptam mai mult de la tine! Brânză bună în burduf de câine. Puturoasă. Maimuță. Da, maimuță, așa îmi spunea profu’ de română. N-ai învățat nimic, nota 4, ești proastă, ai trecut anul ăsta ca gâsca pe apă.
Atunci izbucneam în lacrimi în fața criticilor mei, acum îmi amintesc cu drag de ei. Aveau dreptate. Atunci îmi spuneam că sunt ei nesimțiți, că sunt răi și au ceva cu mine. Acum le mulțumesc în gând pentru că m-au ajutat să mai urc o treaptă, cât o fi ea de mică. Nu c-aș fi acum cu mult mai brează.
Toata lumea a facut si continua sa faca greseli de care apoi se rusineaza. Se numeste proces de invatare, asa functioneaza el. Inveti prin experimentare directa, deci din propriile greseli, fapt pentru care nu ar trebui sa ne fie jena.
Desigur, putem respecta niste norme de conduita, ori niste teorii pe care ni le spun altii, insa e doar o maimutareala, o imitatie . Adevarata invatare este aia pe care ai experimentat-o practic si personal. Nimic nu bate experienta, ca de aia zicem noi ca teoria ca teoria, da’ practica ne omoara …
Nu sunt un misogin nici homofob,însa personal consider ca miscarile feministe,orgoliul si pretentia nejustificata logic a egalitatii dintre sexe,a dus rasa umana la pierderea identitatii origini si a provocat un razboi mondial,în care se evidentiaza din ce în ce mai pregnant, tendinta de trecere de la ordinea buna a patriarhatului la un matriarhat fortat de sistemul înselator milenar al “sarpelui cel vechi” care are ca unic scop,distrugerea formei absolute al Fiului omului,realizate de Marele Arhitect,prin înselarea perceptiilor “omului muritor” ca nu cumva sa cunoasca Adevarul si sa devina nemuritor,luându-i locul în cer,de unde el Lucifer a fost exilat pe Terra.
Nu intentionez sa schimb perceptia nimanui,însa fiecare scoate din prisosul inimii si ofera doar ceea de a primit ca mostenire,iar eu va ofer sincer doar ceea ce am,fie ca va place fie ca nu iar tot ce am,am primit si primesc de la Tatal Creator de la nastere pâna acum când scriu aceste rânduri.
Iosif, matriarhatul a fost originalul si abia foarte tarziu in istoria umanitatii a fost inlocuit cu patriarhatul, iar istoria ne arata ca era infinit mai bine in societatea umana in matriarhat.
Ce vor sa faca ei acum, nu e sa reintroduca matriarhatul, ci feminismul la putere ( o parodie de prost gust a matriarhatului ), iar feminismul asta nu are nici o treaba cu matriarhatul original.
Fire,intuiam interventia ta,la comm-ul anterior,si chiar apreciez multe din ideile tale,însa tare mi-ar place sa justifici logic,filozofic,religios ori stiintific afirmatiile teoriei tale.
“Există două interpretări complet diferite ale matriarhatului: cea dintâi și cea mai comună, matriarhatul este definit ca un sistem social în cadrul căruia femeile domină bărbații, dar o serie de istorici feminiști argumentează că matriarhatul definit ca ‚oglindă a patriarhatului‘ nu ar fi existat niciodată, deși acceptă că matrirahatul reprezenta sistemul social normativ al vechii Europe (7000-3500 î.d.Hr.); în locul matriarhatului văzut ca o contraparte a patriarhatului opresiv, ei investesc matriarhatul cu calități ce îl transformă într-o construcție ideologică definită prin armonie, uniune relațională și mutualitate.
Explicațiile feministe, multe motivate ideologic, asupra modului în care patriarhatul a ajuns să înlocuiască matriarhatul în vechea Europă și Orientul Apropiat, sunt numeroase, dar certitudini asupra motivelor dispariției matriarhatului, nu există. Dovezile arheologice sugerează însă că, a funcționat un mod mai armonios de viață înainte ca sărăcirea resurselor existențiale să conducă la confruntări războinice între diferite grupuri de oameni; aceste expediții militare motivate social și de căuatrea de noi surse de hrană, au favorizat se pare dezvoltarea patriarhatului, având drept consecință dominația asupra femeilor (Gimbutas, 1982).
Aceste schimbări socio-economice erau dublate în lumea teologică de apariția zeilor masculini – Ares și Marte în panteonul gerco-roman, respectiv Iehova în lumea ebraică monoteistă. Religiile patriarhale credeau că asemenea zei, mai apropiați unei culturi militare, îi vor favoriza pe credincioșii lor în lupta pentru dominație teritorială. Ascensiunea religiilor patriarhale a restricționat rolul femeilor la ceea ce deservea mai bine o societate patriarhală.” -- https://ro.wikipedia.org/wiki/Matriarhat
Cudi draga,tu te bazezi si crezi teoriile oamenilor inteligenti de pe pe wikipedia,eu ma bazez pe Cuvântul scris în Scripturi,pe revelatia si lumina oferita în dar,prin harul zilnic de la Tatal meu si Dumnezeul meu,în care mi-am pus toata încrederea,speranta si dragostea,cu care relationez zilnic luptându-ma cu ajutorul Lui pentru a-mi controla acest corp (microunivers) în care a investit ce avea mai scump,pe Unicul Lui Fiu,Hristos care a murit în trup (fizic)si EL Tatal,L-a înviat în Spirit,iar de doua milenii este printre noi,nebagat în seama,batjocorit,marginalizat,scuipat,lovit,omorât si rastignit,tocmai de cei religiosi “Farisei”,care ar trebui sa-L onoreze,sa-L laude si sa-I aduca cinste urmându-L în moartea fata de sine,pentru a obtine eternitatea împreuna cu EL,
cu Tatal si cu toti sfintii,în Împaratia dragostei Sale cereasca,atemporala…
Iosif, eu ti-am zis ca din punct de vedere istoric, matriarhatul a fost primul si era super bine atunci, iar tu poti verifica informatia daca chiar esti interesat.
Acuma, tu ce vrei, sa iti dau citat din nu-s ce istoric ? Practic, tu vrei sa fac in locul tau lectiile de istorie, eventual sa-ti spun si la ce pagina scrie aia cu matriarhatul, nu ?
De unde stii ca a fost bine ?… 🙂
De când haladuesc în virtual,cea mai autentica si originala femeie,judecând dupa articolele postate,mi se pare aceasta doamna “curtezana” “Monica”:
https://curtezana.com/2017/05/12/am-obosit-sa-mai-controlez-totul/
Iosif, uite o altă Monica, e drept, la ea nu te orbește LUMINA în header -- http://damafarasecrete.ro/. Cred că e cel puțin la fel de originală și autentică precum curtezana ta, Monica. [evil laugh]
Imi amintesc. Si isi amintesc si altii fix aceleasi lucruri ca si mine. Cineva si-a pus public amintirile pe Facebook si asa ne-am adunat mai multi la un loc ( dintre cei care isi amintesc ).
Cum poti sa ai certitudinea ca “amintirile”sunt autentice si nu imitatii ale perceptiei limitate de sentimentele simturilor relative,moarte, nemetamorfozate ?…
Esti grozav, Iosif ! Mai-mai ca mi-am varsat cafeaua pe tastatura cand ti-am citit comentariul !
Cum stiu ca imi amintesc ? La fel cum stii si tu cand iti amintesti intamplari din viata ta.
“Fantezie domestica. Sa visezi numai lucruri realizabile. ” Valriu Butulescu
Sau “a bate campii cu gratie”, la propriu!
Bat câmpii cu grație? :))
Bine…
Oameni buni, am mai descoperit o piesă mișto, o pun aici, poate va plăcea cuiva:
https://www.youtube.com/watch?v=2rlYPb2plaY
Un big like de la mine :).
Mi-a plăcut. 🙂
Și mie! M-am simțit ca-n Twin Peaks, doar că ceva mai relaxată. 🙂
Traim ultimul razboi,al urii dintre sexe,(Razboiul Sexelor) din care toate gruparile sexuale vor iesi în pierdere …
https://www.youtube.com/watch?v=Hb3sBTVcwas
Razboiul dintre sexe a fost inca de la inceputul creatiei, Iosif ! Este exact dualitatea bine-rau. De asta SHE ( sau pentru tine, D-zeu Tatal ) a creat initial omul ca fiind … androgin, ca sa evite razboiul dintre sexe. Insa a venit apoi civilizatia lui ‘Mnezo biblic from Sirirus si a f…tut jocul, separand omul pe sexe. Chiar si atunci, femeile puteau inca sa se reproduca prin partheogenesis, in paralel cu reproducerea sexuata. In timp s-a pierdut si treaba asta si am ramas doar cu reproducerea prin sex si ceva informatii istorice care vorbesc despre asta. Insa avem animale care si in ziua de azi se reproduc prin ambele metode, dupa necesitatea de moment a speciei.
Pe parcursul vietii,am constatat ca omenirea se împarte între vânatori si vânati.”Barbatii puternici inteligenti si frumosi”vâneaza femeile iar “femeile puternice si frumoase” vâneaza barbati,în acela scop egoist,satisfacerea placerilor si poftelor EGOISTE. Când victime nu vor mai exista,”vânatorii” se vor vâna între ei,indiferent de sex,doar pentru supravietuire,iar când vor constata si se vor trezi la realitate,vazând dezastrul ce l-au realizat prin aceste lupte inutile,îsi vor veni în fire,reâncepând sa învete ca doar IUBIREA,iertarea,toleranta,CONVIETUIREA si acceptarea tuturor semenilor,buni sau rai,aceasta diversitate ce face viata interesanta si frumoasa,va duce spre EVOLUTIA speciei umane,spre cunoasterea si trairea fericirii vietii vesnice,atemporale… 🙂
Iosif, îmi pare rău că te contrazic, dar femeile își aleg bărbații. Nu-i vânează, îi aleg. Așa cum alegi la identificarea criminalilor, arătând cu degetul, unul dintr-o serie de 5 -- 8. Că bărbații se închipuie „cuceritori” și „alegători”, e strict problema lor. Precum și faptul că, uneori, femeile aleg greșit, e problema femeilor.
Restul relațiilor omenești, cele care fac viața interesantă, frumoasă și duce spre evoluția speciei umane, se află în alt capitol.
p.s.: Dacă mai aud o dată cuvântul „fericire”, cred că îmi tai venele. Nu există fericire. Există momente de bine aproape absolut, MOMENTE, care te fac să jinduiești după fericire veșnică.
Exista fericire si fericiti,însa te rog sa nu-ti “tai venele”,nu vreau sa te am pe constiinta. 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=bx-5VIVHNE8
Uite, Iosif, asta e cu dedicatie pentru tine. Omul zice niste treburi super tari despre om si univers, pentru cine pricepe. Eu sunt fanul lui. Si vorbeste din cand in cand pe limba ta ( adica citeaza din Biblie ) … Sa citesti si descrierea de sub video, hope you enjoy !
https://www.youtube.com/watch?feature=share&v=lf0Y4HUAJJM&app=desktop
Îmi pare rau Fire,dar nu cunosc limba engleza. 🙂
Fire draga mea,chiar daca as întelege ce spune acest simpatic batrân,al carui “fan” zici ca esti,nu cred ca as avea mare lucru de ales de la el,si ca sa fiu mai clar,eu cred doar ce au scris evreii în cele 66 de Carti ale Bibliei,iar singurul OM nascut pe Terra din femeie,al carui “fan” sunt si-L voi urma chiar si în moarte,este evreul Hristos Isus,Fiul omului si Întâiul nascut din Dumnezeu. (Cine citeste sa înteleaga)
De când exista istoria cunoscuta transmisa verbal si scrisa relativ,a existentei si evolutiei omului pe Terra barbatul a detinut puterea fizica,chiar daca aparent conduc si azi femeile,fiind învatate de “sarpe” sa se prefaca,sa poarte masti,prin care însala perceptiile barbatilor slabi,condusi de perceptia simturilor primare,incapabili sa-si tina în frâu dorintele si satisfacerea carnala,hormonala,motiv pentru care cei mai puternici împarati si regi ai imperiilor,au cazut prada acestei îpocrizii feminine,injectate în caracterul genetic al tuturor femeilor…
Cu toate zisele de mai sus iubesc femeia,sunt constient ca nu pot exista fara ea,însa niciodata nu am crezut declaratiile de dragoste a femeii si m-am lasat condus de Eva (femeie), Femeia si barbatul au fost sunt si vor fi dusmani de moarte cautând sa se elimine reciproc,atâta vreme cât cele doua entitati (împreuna) nu vor zdrobi “capul sarpelui”,iar aceasta se poate realiza doar prin evreul,HRISTOS,prin metafora superba a jerfei Sale de la Golgota,aceasta “Stargate” spre noi dimensiuni atemporale ale perceptiilor elevate sufletesti si spirituale…
Singura problema e ca evreii au scris Biblia pentru gentili, insa evreii continua sa foloseasca Tora, nu Biblia. Evreii ne-au servit povestea cu Isus, insa ei nu cred in Isus si nici nu il recunosc.
E cam la fel cum as inventa o poveste de seara pentru copii, insa desigur, eu nu cred ca e reala ( copiii da )…
Fire draga,eu sunt un “copil” caruia-i place enorm aceasta “poveste”a lui ISUS,atât de draga,încât as prefera moartea decât sa nu o mai pot citi si/sau asculta. 🙂
Ca sa vezi ca si eu sun “fan”(atic) sau,ati(pi)c… 3,1415…
M-a împins curiozitatea să ascult.
Numai că nu-s în stare să ascult prelegeri, discursuri şamd. Ca să mă pot concentra trebuie să citesc. Când ascult îmi zboară gândul în altă parte. De data asta, vocea calmă şi monotonă a tipului şi oboseala mea mi l-au zburat direct în vis. M-am trezit mai întâi când zicea “not that Jim”, sau cel puţin asta a înţeles creierul meu abia trezit, având totodată senzaţia că eu ştiu care Jim -- cine este şi ce vrea el. Adică ştiusem dar uitasem! Şi de ciudă că uitasem am adormit iar. M-am trezit a doua oară în minutul 11, acum cu senzaţia că am fost într-o călătorie luungă, cu un bunic cu voce blândă. Dar i-am închis gura bunicului, că încă nu e ora de culcare. Şi nici de plimbare. 😀
Arlech, si eu am nevoie sa vad textul scris, ca ascultatul nu ma ajuta. Ba ma si scoate din minti si trebuie sa iau n-spe mii de pauze ca sa reusesc sa ascult un video pana la capat.
Şi nu ne poţi da un link şi către un text scris? Cu ideile tipului?
Dacă nu există aşa ceva, o să-ncerc să-l ascult când n-o să-mi fie somn deloc. 🙂
N-are mama text , ca ti-ar da ! Am cautat text pentru mine, insa nu gasesc nimic, ci doar videos are o gramada.
Ei, dacă nu e, nu e. Ne descurcăm cu ce avem.
Arlech, am gasit text scris la ce povesteste nenea ala ! Aici : http://outerdarkness.nazirene.org/#SegmentedMind
Mulţumesc mult, Fire.
Aşa pot să “rumeg” textul pe îndelete. 🙂
Arlech, si asta e tot sait de la ei http://ebionite.com/AnInconvenientTruth.htm#SpiritualAmnesia
Mulţumesc, mi-am notat linkurile şi o să citesc de-a fir a păr imediat ce scap de nişte treburi urgente, care mă stresează. Din cât mi-am aruncat ochii peste texte, în diagonală, cred că o să aflu lucruri interesante şi o să mă lămuresc în privinţa unora despre care am auzit tangenţial.
Eu citesc de obicei beletristică. De partea “esoterică”, ca să zic aşa, e pasionată jumătatea mea conjugală; şi bineînţeles că-mi povesteşte câte ceva -- dar sunt, pentru mine, cunoştinţe dobândite la mâna a doua. De fapt, m-a cucerit în primul rând fiindcă părea să aibă răspuns la toate întrebările “existenţiale” pe care mi le puneam eu. La drept vorbind, era primul om cu care puteam să vorbesc despre aşa ceva. Părinţii scăpau de mine spunându-mi că nu-mi trece prin cap nimic nou, sunt idei dezbătute de filozofi pe care aş face bine să pun mâna să-i citesc -- ceea ce n-am făcut nici până în ziua de azi, recunosc. Semăna prea mult a “şcolarizare”. 😀
Poate că faptul că am dat de tine aici e un semn c-a venit timpul să-mi schimb priorităţile în materie de lectură. 🙂
Arlech, eu ultima oara am citit beletristica in anul ’91 cand eram in liceu, si asta doar pentru ca nu se gaseau carti serioase de occultism ( esoterism, cum zici tu ). Beletristica nu citesc, pentru ca nu ma invata nimic, deci imi pare a fi pur si simplu pierdere de vreme.
Cat despre esoterism … 99 % din ce exista pe piata este bulshit. E nevoie de mult discernamant, ca cea mai mare dezinformare in domeniul asta exista.
Fire, nu mă îndoiesc că 99% e bullshit, cum îţi place ţie să-i zici. Mai ales că, acum, pe net îşi pot face toţi nebunii bloguri şi/sau site-uri unde să scrie vrute şi nevrute.
Arlech, eu nu de bloguri-forumuri si grupuri de Facebook vorbeam ! Astia doar discuta bulshitul pe care il citesc in carti si pun poze cu meme-uri, deci sunt exclusi din start.
Eu vorbeam despre carti ce se vor serioase, cai spirituale cu vechime, treburi din astea … pop-occultism ( bulshit ).
Fire, eu mă refeream şi la cărţi, şi la net.
Ideea era că, de când există net, bullshit-ul e mai mult şi se răspândeşte mai uşor.
Numai că nu-ţi spune nimeni: ăsta-i adevăr şi ăsta-i praf în ochi. Citeşti de toate, până când te lămureşti singur. Dacă te lămureşti. Dacă nu, măcar ai încercat.
Pentru mine a citit altcineva de toate (mă rog, destul de multe) şi mi-a servit ideile principale -- că trebuia să discute cu cineva despre ce citea. 🙂
Fain. Mai cauta
Era vorba de piesa lui Cudy
@Klaus, Arlech, Renata, Castanman
Mă bucur că v-a plăcut. E de pus la păstrare pentru mai târziu.
Filmele copilăriei mele au avut trei mari regizori: Karl May, Constantin Chiriță și Jules Verne. Simultan, l-am iubit pe Jacques Yves Cousteau într-un fel în care nici măcar Iosif n-are epitete destul de luminoase pentru a zugrăvi o astfel de iubire. Scuze, Iosif! :). Ce personaj interpretam eu? Habar n-am! Ce știu sigur e că scenariul includea foarte puțini oameni. Eram eu cu mama natură într-un melanj ciudat de armonie și luptă într-un fair play ciudat și foarte greu de explicat. A, să nu uit, a mai fost o carte pe care am citit-o la o fază de pici care în mod normal nu citesc cărți atât de voluminoase. “Vânătoare în taiga” se numea. Nu mai țin minte numele autorului, am împrumutat cartea, nu mai știu cui și acum mi-e o ciudă de mor. Am împrumutat o parte din mine, mă gândeam atunci că trebuie să împărtășesc trăirile mele cu cât mai mulți oameni ca și cum ar fi fost obligatoriu să simtă și ei ceea ce am simțit eu citind-o. În fine, mai târziu, dacă s-ar fi pus vreodată problema de a emigra, aș fi ales vestul Canadei, cât mai departe de civilizație. Rânjesc acum, îmi dau seama că aș fi murit fără să realizez că pot rivaliza cu filosofii Castanului într-un mod atât de simplu. Scuze și ție, Castanman, simplitatea poate fi uneori eliptică. Gata, ajunge! 🙂
Romanele lui Jules Verne au fost pretext și context pentru aventuri al căror scenarist și regizor am fost, dar nu prea multe, pentru că imaginația îmi obosea după ce terminam de imaginat decorul și toată tehnologia implicată.
Karl May a regizat multe dintre filmele în care am fost și eu personaj principal. Se desfășurau, cu precădere, între Rio Pecos și Rio Grande și constau în mult mers pe burtă, îndreptat fire de iarbă și mânuit cu măiestrie neîntrecută arcul cu săgeți.
Locația a fost refolosită mai târziu, în perioada X-Files, pentru că tot acolo se află și Roswell -- altă serie de filme cu întâlniri de gradul al treilea, cu descifrat limbaje necunoscute, ce să zic, Star Trek e apă de ploaie -- un fel de Stargate Atlantis.
Acum îmi dau seama că, în fragedă pruncie, jucam numai în travesti, prinți, cavaleri și tot felul de smardoi de-ăștia! 🙂
În “Emil și detectivii” n-a jucat nimeni? Un thriller cu un nene cu pălărie care fură de la copii, în tren.
Cum să nu! Am fost Emil cât am putut de bine!…
Iar acum, la bătrânețe, am fost Elling. Zile în șir după ce am citit minunata, geniala carte a lui Ingvar Ambjørnsen, am fost Elling. Mi-a recomandat-o editorul lui NONO și, când m-a întrebat cum mi s-a părut, am răcnit -- EU SUNT ELLING! Câțiva necunoscuți de la mesele învecinate au rămas cu furculițele în aer. Dacă n-aș fi coborât imediat tonul, probabil că ar fi sunat la 112.
Dincolo de glumă, îți recomand s-o citești. E un roman scurt, foarte prizabil, care merită acel centimetru grosime, chiar și în cea mai elitistă bibliotecă. În jocul „dacă ați ști că ajungeți pe o insulă pustie, ce cărți ați lua cu voi”, eu l-aș lua pe Elling. Așa cum aș lua „De veghe în lanul de secară”. 🙂
https://en.wikipedia.org/wiki/Ingvar_Ambj%C3%B8rnsen
Renata… ești prima persoană care îmi spune că a citit cartea lui Erich Kastner și mă bucur teribil. În cazul meu, a fost prima carte pe care am citit-o, prima, THE ONE. Pe Elling nu-l știu, dar acum aș vrea să-l cunosc.
https://m.youtube.com/watch?v=dDLiVwpv89s
M-am gândit să mai las ceva! 🙂
E bine primit, Klaus! Ce mă bucur că mi-ai reamintit de Duran Duran… Ordinary World, Come Undone.
Conservatoare și bătută în cap, las și eu asta. O formație care mi-a plăcut întotdeauna cap-coadă, orice ar fi cântat. Am pus-o pe seama tinereții, dar îmi place și azi, la fel.
https://www.youtube.com/watch?v=hQ9S84g8ju0
Oh, da, Renata!
Las si eu un cantecel. Scuzati maimutareala de pe scena, armonia sunetelor conteaza ( zis eu ) ! https://www.youtube.com/watch?v=QPeEo7J7zFw
E prima oară când o ascult, Fire, mulțumim!
Nu stiam ca nu o cunoasteti pe Milene. E faimoasa, francezii o adora ( si noi, si noi ! )
Try this, Le Mots, Cudi ! Femeia canta intr-un mare fel, la fel suna si live ca pe inregistrari https://www.youtube.com/watch?v=wQmb3CAvuwA
Fire, decorul videoclipului mi-a amintit de David Gray -- Sail Away. De Milene auzisem, dar nu am ascultat-o. Are o voce deosebită. Acum o să pun și eu melodia cu lui David Gray, am intrat pe pilot automat, profit de fiecare piesă pe care o postați să mai adaug și eu una. Aparent, așa e justificabil că fac pe DJ-ul. 😀
https://www.youtube.com/watch?v=MyGsXiKOVis
https://m.youtube.com/watch?v=uTHij3H5qLw
Eu o cunosc pe Mylene. Asta-i melodia care-mi place cel mai mult. Scuze, n-am găsit un videoclip cu o calitate rezonabilă.
renul poate își mai aduce aminte de ea. I-o dedicasem karlei, o altă dezrădăcinată pe care am avut plăcerea să o cunosc la Paris.
Alta varianta la fel de armonioasa, live https://www.youtube.com/watch?v=APJ3S500QSs
Mai pun și eu una, poate nu o știați, poate, poate:
https://www.youtube.com/watch?v=HEE0OGJUE-4
Ultima, promit!
https://www.youtube.com/watch?v=Z1dIRjazpBw
https://www.youtube.com/watch?v=BsgkJtjZtgo
[…] jay8085 (Flickr: Venus) [CC BY 2.0], via Wikimedia CommonsZilele trecute am citit un comentariu al lui Cudi, în care îl ruga pe Iosif […]