Am văzut un scurt-metraj ce ironiza educația modernă, de genul celei ce se practică în această parte a lumii. Este vorba despre acel gen de educație ce pune pe primul plan sentimentele copilului.
Pe de o parte, ce-i drept, dacă îi repeți copilului că greșește, că nu face bine, că alții fac mai bine, că alții au note mai mari, că alții sunt mai buni ca el – ce obții? Un specialist autodidact? Ei, na! Obții un om care și-a pierdut interesul. E în natura umană să îți pierzi interesul pentru o activitate la care nu ai succes, nu? Practic, nu cunosc pe nimeni care să insistat să facă ceva la care i se spune frecvent că nu se pricepe. Excepțiile le putem vedea pe micile ecrane, la “Românii au talent”.
https://www.youtube.com/watch?v=iKcWu0tsiZM
Pe de altă parte, politica asta de menajare extremă a sentimentelor copiilor are efecte secundare. Când, pentru orice fleac, i se spune “good job!”, copilul se simte un performer. După ce îl lauzi că a urcat pe canapea fără să cadă, nu e umilitor să îi spui că a greșit adunările? Este! Când tot ce face – la școală sau acasă – i se prezintă ca “it’s a lot of fun”, “let’s have fun”, copilul mai acceptă ceva ce este normal, neîmbrăcat în aparența distracției?
Corectitudinea politică face ca, în școala primară să nu se folosească note, ci calificative. Ca să nu sufere cei ce nu au note maxime, desigur. Rezultatele școlare ale copiilor sunt secrete – nu sunt comunicate decât părinților – ca nu cumva un copil să îi spună altuia “io am note mai mari ca tine, sâc!” și, astfel, să îi lezeze ego-ul. Prin urmare, nici premii nu se dau – ar însemna ca (șoc și groază!) unii copii să fie – oficial – mai deștepți decât alții. Alt trend este să nu se mai dea temă copiilor – de ce să fie încărcați cu teme, de ce să muncească și să aibă responsabilități și ocazii de a da recunoaște public că nu au putut să facă ceva? Mai bine renunță la teme și copiii sunt mai fericiți și mai încrezători în forțele lor.
Uneori se găsesc dobitoci ce merg până la extreme penibile pentru protejarea ego-ului juniorilor. De exemplu, în Canada, a existat propunerea de a nu se mai ține scorul la meciurile copiilor, pentru a nu răni sentimentele celor ce pierd. Turneele de fotbal sau hockey ar fi urmat să se transforme în festivaluri de fotbal sau hockey, unde lumea vine și asistă la recitaluri de fotbal, recitaluri la care nu contează dacă se marchează sau nu, cine o face sau cine nu; important e să participi și să ai fun, eh? La sentimentele învinșilor s-a gândit cineva?
Pentru asemenea copii, lumea este un context în care ei merită orice, în care succesul este garantat și care e dator să le asigure distracția. Apoi cresc, dau cu capul de realitate și încep să plângă că nu le înțelege nimeni sentimentele și că viața lor este cumplit de grea dacă nu li se dă ce își doresc. Probabil de-asta intră la facultăți câte 800 în primul an și termină 40.
Scena următoare, din “Taking off“, exemplifică dificultățile prin care trec nefericiții părinți ai căror copii au fugit de-acasă. Copiii lor, cel puțin, au fugit de-acasă, pe când copiii corectitudinii politice nu se vor da duși în ruptul capului de acolo de unde li se oferă totul.
https://vimeo.com/100270396
53 Comments
Valorile autentice,absolute,naturale,sunt înlocuite de falsuri si imitatii reusite,frumos ambalate si prezentate pentru a tenta simturile moarte ale maselor inconstiente. Pacat ! 🙂
La inceput cand am venit in Canada, ma uitam la ei confuza cand ma intrebau daca “e fun”. absolut orice rahat, pentru ei era fun si se declarau ” happy”. E fun sa iti cauti job, e fun sa mergi la shopping, e fun … orice. Incontinuu ma intrebau daca am avut fun in weekend, de parca scopul lor in viata este sa aiba fun ( din orice, se intelege ). Si imi atrageau atentia sa zambesc continuu ca tuta.
Cu motiv, fara motiv, veneau sa-mi atraga atentia ca trebuie sa zambesc. Eu le ziceam ca nu am nici un motiv sa zambesc, insa canadienii o tineau pe a lor inainte ” zambeste si have fun ! ” Cum pot astia sa aiba fun din orice banalitate, nu stiu. Probabil e in stransa legatura cu IQ-ul de maimuta.
In rest, canadienii cresc generatii de snowflakes din ce in ce mai debili emotional.
Sunt extenuante politețurile și zâmbetele lor de fațadă, mai ales pentru Bacovia din mine. M-am antrenat și eu să zâmbesc ca ei, astea fiind obiceiul și atitudinea locului, dar și când intru pe ușă, mă prăbușesc vampirizată energetic pe canapea de zici că am tras la jug. Pentru că da, îți consumă enorm de multă energie să mimezi în stilul lor bunăvoința. Și e atâta fațadă, gardul, leopardul.
Într-un Safeway, cred că să fie o lună de aici, îmi vedeam liniștită de cumpărături cu pitica, vorbeam între noi în română, discret. O vacă blondă dusă cu pluta și cu uitătura picior peste picior se ținea după noi. Am pus în coș alea trebuincioase și ne-am așezat cuminți la rând, la casă. A venit vaca și a început să urle de auzeau toți din magazin: că sunt o proastă, că m-am scobit în nas în magazin (nu-mi amintesc să fi făcut asta) și că sunt așa un exemplu valoros pentru fiica mea, că sunt dezgustătoare & company. Tipa era nebună cu acte, se vedea pe fața ei, și urla la mine ca o descreierată. Eu nu i-am zis nimic, dar absolut nimic. Am plecat capul, sperând că cineva îi va spune să înceteze, vreunul dintre angajații magazinului, măcar. Nimic, nimeni. Ne-a venit și rândul la casă, am sperat că tipa ce-mi scana produsele mă va consola cumva, spunându-mi că nu trebuie să iau în seamă vorbele nebunei, însă tot ce m-a întrebat a fost dacă donez câțiva dolari pentru nu știu ce cauză…
Fac o mică paranteză aici -- la capitolul vulnerabilitate eu și pitica alcătuim un cuplu model, suntem ca niște magneți pentru toți ciudații lumii. Cu altă ocazie, într-un mall, s-a dus Mihai la baie și noi ne-am așezat pe niște băncuțe, să-l așteptăm. Cum a dispărut Mihai, cum m-a abordat un individ cam insistent, care îmi vorbea deși eu mă uitam țintă-n perete, strângând pitica de mână. Era evident că tipul nu era tocmai adeptul respectării legii și se vedea de la o poștă că noi două eram tare stresate… Și nu mă slăbea omul, și nu se dădea dus. După minute bune, că dacă Mihai intră la budă poți să tragi clopotele, a venit una dintre angajatele mall-ului și mi-a spus că a chemat securitatea, că a observat ce se întâmplă (omu’ trăgea de mine, la propriu).
Ideea e că dincolo de pozitivismul ăsta afișat, de zâmbetele lor largi, te ia mama dracului aici dacă nu ești tare de înger. Câte fețe necunoscute n-am văzut eu în Safeway sau în mall, asta până se se ia nebunii de mine? Câte dintre fețele alea zâmbărețe m-au ajutat să scap de ei? Dacă eram în România, poate se găsea unul plictisit de viață să-i zică nebunei un firesc “Mai taci, în pizda mă-tii!”. Aici, probabil, nu e corect politic să te iei de nebuni și cu asta scuzi orice lipsă de reacție în fața micilor agresiuni. Ridică ăștia multiculturalismul în slăvi, dar, vai, câtă discrimare nu coclește sub preș.
Mie mi se rupe de maimutareala lor. Daca imi vine a zambi, zambesc, daca nu … nu. Astia raman gura casca, pur si simplu amutesc daca iesi din comportamentul standard cu care sunt ei dresati. Abia atunci devine funny pentru mine ( ca I donb’t give a shit pe maimutareala lor politicoasa ).
M-am mutat in apartament nou, galagie cu tropaituri de la puradeii de deasupra, ca pe aici maimutele nu se deranjeaza sa-si educa plozii. Anuntat intendenta, ea zis cu tupeu ca n-am de ce ma plange, ca in timpul zilei e permis sa fie zgomot, ca sunt plozi si nu ai ce sa le faci. In secunda doi am sunat la city inspectoprs pentru noise. La politie si au venit sa constate tropaiturile de sus. Am scris plangere scrisa cu citat din bylaw pentru noise si cu please acommodate my needs conform cu Ontario Human Rights Code. Peste 2 ore regfional managerul era la mine la usa, ca el n-a pomenit in viata lui ca din prima zi de contract tenantul sa ii faca asa ceva. Era confuz.
Cand a inceput sa-mi bage textul cu ” normal living noise ” i-am zis ceva cu doing your fuking job ori te duc in Human Rights, ca am politia ca martor”. Belise ochii si a dat sa plece , da’ l-am strigat sa stea, ca nu am terminat sa-i zic ce am de zis. Era perplex, Cudi. Si a inceput sa-mi spuna ca voi va cunoasteti mult prea bine drepturile, cum e posibil ? Ca uite, el acum trebuie sa deal cu city investiogation din cauza mea ( ba e din cauza ta ca nu iti faci jobul, nene ! ) Tupeu de canadian. Pai mi le cunosc, ca asta-i datoria cetateanului, sa isi cunoasca drepturile si obligatiile, asa m-ati invatat la examenul pentru cetatenie !
Caanadienii, cand ii scoti din traseul lor de comportament , fac ca animalele prinse noaptea in mijlocul soselei, cand le orbesc farurile. Da’ toti reactioneaza standard !
Partea cu adevărat nașpa este că ei știu că depășesc limita, dar se bazează pe faptul că tu nu știi care-ți sunt drepturile și că te vor putea aburi.
Asta este norma aici in Canada : sa abuzeze imigrantii, pentru ca ei stiu foarte bine ca nu isi cunosc drepturile si nu stiu unde sa apeleze, nu cunosc sistemul. Chiar daca intrebi autoritatile, nu ti se spune in clar nimic, pe saiturile lor totul e in doua vorbe si nimic clar. Abureala. Mai grav este ca nici canadienii nu isi cunosc drepturile si isi iau cam aceleasi tzepe ca si imigrantii.
De departe, cei mai abuzatori si mai mincinosi sunt managerii de la blocurile de rent. Astia mint cum respira. In fata iti spun una, iar in hartii oficiale iti spun alta. Da’ toti sunt parca trasi la xerox, fix acelasi comportament. Eu m-am invatat minte ca ii inregistrez cu telefonul fara sa le spun, de la prima discutie pana la ultima. Si apoi daca e cazul, day play in court cu inregistrarea, ca adjudecators primesc ca proba daca e convorbire in doua persoane ( eu -manager ). Managerii vorbesc lucruri trasnite face-to-face, pe considerentul ca e cuvantul meu contra cuvantului lor ….
Apropos de ciudati, in unul din blocurile in care am locuit, vecinu’ era un canadian de vreo 35 de ani care trantea usa in urma lui, ca toti canadienii. Iese barbatu-meu si il roafa frumos sa nu mai tranteasca usa. Ala ca ce, ca nu el tranteste usa, el nu ! ( nici un canadian nu isi asuma nici o responsabilitate, mint ca porcii toti, deci nu era o surpriza pentru noi ).
A doua zi tranteste usa, a treia zi la fel si tot asa. Ziua urmatoare, vine canadianu ‘ acasa, tranteste usa si intra in casa. Iese barbatu-meu afara si incepe sa tratneasca usa de vreo 8-10 ori de ori consecutiv ( inchis usa- deschis usa, etc. ) Iese canadianu’ pe hol, rosu la fata de nervi si il intreaba pe barbatu’meu de ce tranteste usa ? Asta se mira senin, ca eeeeeeu ? Eu nu trantesc usa. si continua sa tranteasca usa in fata canadianului. Asta se blocase cu ochii bulbucati si cu mintea pe off, ca orice canadian scos din ritualul lui de comportament.
Il intreaba pe barbatu-meu ca ce, vrei sa ne batem ? Barbatu-meu ii zice ca ok, incepe tu ! Si canadianu face stanga imprejur si intra in casa lui, fara nici un cuvant.
A doua zi vine canadianu de la munca si il aud cum inchide usa cu grija, tiptil. Bun. Mai spre seara vine canadianu’ si bate la noi la usa, ca sa ne intrebe daca mai suntem deranjati de falul in care a inchis usa azi. Nu eram deranjati deloc. De atunci niciodata nu a mai trantit usa dupa el ( cat am stat noi acolo ).
Fire, am râs cu poftă citind aventurile tale cu vecinul canadian.
Tu ești o femeie puternică, eu nu. Și chestia asta se simte.
Dacă se repede un câine la mine să mă muște, eu înlemnesc în fața lui, nu sunt capabilă de nici o reacție, nici măcar s-o iau la goană. Împietresc și rămân în șoc ore bune după, am pățit-o. Cam la fel sunt și cu oamenii. Dacă sar la mine, tac, nu ripostez. Aștept să ajung acasă, cumva, apoi mă închid într-o cameră și plâng trei ore. Știu, sunt de toată jena, ca o cârpă. Ar trebui să fiu și eu mai bățoasă, dar nu-mi iese, mi se face mintea cioburi și cu greu mă adun, de fiecare dată.
Cudi, si eu eram ca tine candva, insa nevoia te invata. Cand am venit in Canada am zis ca daca nu invat sa ma lupt, aici ma mananca canadienii de vie, ca astia nu au nici un scrupul si abia astepta carne proaspata de jumulit. Acum iese dragonul si scuipa flacari din mine, imediat cum ii simt pe canadieni ca incearca sa ma abureasca. Fara jena si fara menajamente, ca astia nu stiu decat de frica.
Din fericire, lucrez între imigranți și e ceva firesc să nu rânjim continuu unii la alții. La început, totuși, mă mai întreba șefu’ canadian dacă is there something on my mind.
S-ar parea ca în “lumea noua” nu-i chiar raiul pe pamânt,
Tot mai buna-i Europa,continent batrân si sfânt.
Chiar si-n tara “mioritei”,si-n Moldova cea saraca,
Totul parca-i mai normal,omu-i om si vaca-i vaca ! 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=zJq3oi9L8LE
Iosif, dacă alea sunt versurile tale, ești belea!
Mi-a plăcut interviul luat primarului, calul din spatele lui părea să participe activ la dialog.
Altfel, da, oameni gospodari.
Cudi,doar nu crezi ca plagiez ? 🙂
Iosif, din punct de vedere al avantajelor sociale si de munca ( concedii medicale, drepturi de munca, concedii de odihna, pensii, etc. ), Europa e net superioara Canadei. Aici e sclavie crancena.
In Europa nu prea sunt joburi. Singura problema ar fi ca in Europa vin hoarde de musulmani si totul se transforma intr-un circ. Posibil si un viitor razboi mondial. Posibil multe, pentru ca Europa e leaganul rasei aryane si asta e o problema foarte mare, stii tu pentru cine. De asta ma astept ca lucruri nasoale sa se intample in viitor in Europa, la fel cum s-au intamplat si in trecut, ori chiar mai rau.
Ca exemplificare pentru ce spui tu, Michael Moore a făcut un film pe tema asta: Where to Invade Next. Vi-l recomand cu căldură.
https://www.youtube.com/watch?v=1KeAZho8TKo
Nu stiam filmul. Thanks, o sa ma uit !
L-am vazut, super filmul. Mai e unul mai vechi pe Netflix, tot de Michael Moore, se cheama The Big One. Din pacate s-au cam stricat lucrurile si in Europa, nu mai e peste tot asa cum se spune in documentar. Sora-mea lucreaza in Italia si imi mai povesteste cum e la ea la munca. E stres si acolo, iar faptul ca are un sef tampit care discrimineaza, stresul e dublu pentru ea .
Nu știam de “The Big One”, o să-l căutăm. Am văzut numai “Where to Invade Next”, “Fahrenheit 911”, “Bowling for Columbine” și “Sicko”.
Iosif, faine versuri!
Merci Keth. Ia priviti pe unde am haladuit luna trecuta…Paradis autentic unde mi-am petrecut tineretea si-mi petrec vacantele de vara deocamdata 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=MqVtV5GDQ0g
Am fost acolo, de câteva ori, Iosif! Pe ploaie torențială, casa circulară din mijlocul lacului se vede ca prin vis. Și rățuștele sălbatice care înoată pe lângă bărci…
Din păcate, hotelul (ultima oară așa era) a rămas de pe vremea ailaltă, poate și așternuturile sunt tot alea, de saltele sunt sigură. Și bucătăria e infectă. Fac supe/ciorbe la plic!
Dar de clătit ochii, e minunat!
Eu nu prea dorm prin hoteluri,nici nu manânc la restaurante,doar în cazuri extreme.Prefer cortul si gatitul personal sau în cel mai rau caz sandwich-uri preparat de mine .Sunt un sceptic în ce priveste serviciile de turism,mai ales în Ro.
Ne faci în ciudă, Iosif, nu?
Nu,Keth ! La anul daca vom mai fi,daca va voi Domnul,si doriti o iesire prin locuri naturale si salbatice,sunteti invitatii mei ! 🙂
Da Fire te înteleg,însa primele cercetari în domeniul ‘clonarii’ s-au efectuat pe batrânul continent,iar Elvetia este un stat neutru sub ocrotirea Vatic(l)anului,iar doamna Angela Merkel face parte dintr-o familie de evanghelici si în marea noastra generozitate mila si iubire crestina,îi invitam pe fugarii amarâti musulmani din Orientul Mijlociu aici pentru ca marii crestini anglo-americani si sovoetici sa-si împarta aurul negru pentru care fac aliante secrete aruncând maselor prin mass media tot felul de minciuni si spaime de teroristi musulmani,pentru a-i provoca pe iudeo-crestini sa se ia de gât cu ei,si poate vor reusi însa tot cei ce organizeaza aceste comploturi vor cadea în final în propria capcana.Razboiul a început în urma cu doua milenii si se va încheia prin cel de-al treilea razboi mondial care va elimina toate religiile si cultele religioase formând o singura religie mondiala universala convenabila si acceptata de toti marii lideri si guru de pe mapamond,sub conducerea unui guvern mondial socialist dirijat si coordonat din umbra de “Fiara”,si “Antichrist”sprijinit de “Mamona”.
Toate aceste lucruri sunt detaliate în Biblie,iar cei ce detin “cheile” Împaratiei cerurilor stiu ce spunea în urma cu doua milenii Hristos.
“Vai de voi carturari si farisei fatarnici ! Pentru ca voi închideti oamenilor Împaratia cerurilor; nici voi nu intrati în ea,si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati sa intre.” -Isus Hristos -- (Matei 23:13)
Și în partea cealaltă a lumii, adică la noi, în clasele primare se dau calificative, nu note, iar în școlile private (clase mici, de maximum 15 elevi), la sfârșitul anului toată clasa ia premiu, adică un cadou plus o diplomă de absolvire a clasei. Nu știu dacă cocoloșeala asta egalizatoare e pentru copii sau pentru părinți care, dacă se supără, își iau odrasla și-o mută la altă privată. O mămică (colega mea, de fapt) nu știe să spună care e cel mai bun din clasă ori cum e fii-sa, în comparație cu alții, fiindcă la after school învățătorii și profesorii le fac micuților lecțiile și a doua zi toată clasa ia F.B., la toate materiile. Și, da, n-am auzit-o vreodată să spună că aia mică face teme acasă, fiindcă probabil totul se rezolvă în alea două ceasuri la afterschool, restul e joacă, jocuri, masă…
După care vine clasa a cincea și cad toți în cap, fiindcă merg la școli de stat.
Se aplica și înainte metoda cu “fiecare copil e premiant”, dacă părinții erau destul de insistenți cu rezultatele copiilor. O prietenă de-a părinților mei, învățătoare, obișnuia să dea premiu fiecărui copil, singura diferență față de situația povestită de tine fiind că ea avea o minimă ierarhizare (dădea premiile 1, 2 și 3, plus mențiune pentru codașii clasei).
Poate ar trebui să se insiste mai mult asupra faptului că e normal să nu fim buni la toate. Simultan, ar trebui descoperite calitățile fiecărui copil și condus în acea direcție.
Hai, mă Klaus, tu chiar comentezi la subiect?…
Serios, acum, ce spui tu vrea și școala de aici, dar corectitudinea politică transformă ideea bună într-o caricatură.
Keth, am scris unul dintre cele mai lungi comentarii ale mele și l-am șters. Mi-am dat seama că ar putea suna pentru tine ca un fel de ” how are you?”. Te (vă) provoc să vii aici să vezi ce se poate face cu școala altfel :D. Nu numai atât, poate chiar viața altfel.
Klaus, nu trebuia să ștergi comentariul, pentru mine și “how are you” înseamnă lucruri diferite, în funcție de cine-l zice.
Pe de altă parte, ne dorim să venim în România. Dacă mai găsim și viața altfel, e double plus bonus.
Asa ar trebui, insa sistemul nu are nici un interes sa scoata oameni destepti si cu gandire independenta. Deci asta nu se va intampla decat in home-school. In sistem … never, ever ( parerea mea ).
Clar. Nu mai emigrez. Sa nu poti tu sa tragi o injuratura, un gratar, un partz…mi ar fi declansat un varsat de vant fiecare frustrare. Mai bine in Romanica, fara bani, dar refulat.
Ei, nu poți! Noi (ne) înjurăm zilnic, grătare facem săptămânal, iar bășinile sunt un proces continuu, ca și digestia.
Mai problematic e să spui ce intenționezi să faci, că se aude cam așa: “fuck curat”, “fuck ordine”, “fuck bășcălie”.
Castane, prea o iei în tragic!… N-ai înțeles? Poți face și pârtz, și grătar, și aiemef, dar cu zâmbetul pe buze.
Asta, cu zâmbetul omniprezent, ţine de “filozofia” lui Murphy: “Zâmbeste! Mâine va fi mai rău!” 😛
Un nou venit a salutat o colegă de serviciu (născută aici): “Hi, how are you?”. La răspunsul ei “Good, how are you?”, el a început să-i spună ce problemă a avut în dimineața aia. Tipa l-a oprit, scurt: ăsta e ca un salut -- te întreb ce faci, tu spui “bine” și gata, nu înseamnă că mă interesează ce răspunzi tu.
Păi şi asta se potriveşte cu legea lui Murphy: spui “bine” fiindcă mâine va fi mai rău!
Cu alte cuvinte: Zâmbetul e singurul Dumnezeu şi Murphy e profetul său. 😀
Întocmai. Dacă nu zâmbești, ai probleme sau ești antisocial. În ambele cazuri, ai nevoie de ajutor specializat 🙂
La 2 saptamani dupa ce am venit in Canada, in sfarsit ne inchiriasem un apartament, pe hol, un canadian ma intreaba ” Hi, how are you ? “, trece pe langa mine si isi continua drumul. Pana sa deschid eu gura sa ii raspund la salut, el era deja cu vreo 4 metri in fata mea !
Atunci m-am prins ca asta e tara ipocritilor. De ce pana mea ma intrebi ce mai fac, daca tot nu te intereseaza raspunsul ? Mai bine taci cinstit si vezi-ti de drum !
Fire, ai vrea să te întorci?
Sa ma intorc in Romania ? De ce as face asta, ca doar stiu din ce mizerie am plecat ? Nu vad de ce as pendula intre Romania-Canada, de parca ar fi singurele tari de pe planeta si nu ar exista si alte optiuni.
Nu Klaus, nu vreau sa traiesc nici in Romania, dar nici in Canada si intr-o buna zi chiar o sa reusesc.
Ce-ți dorești de la țara care te adoptă? Mă refer la o imagine mai largă: economic, social.
Ceva mai putina barjocura si umilinta, Klaus.
Din punctul meu de vedere e greu de definit ce ar putea să însemne mai puțină batjocură și umilință pentru o persoană. Pentru că e o chestie particulară care diferă de la individ la individ.
Mai apoi, ce faci când afli că există o țară în care e mai ok decât cea care tocmai te-a adoptat?
Well, uneori e mai greu pentru unii să recunoască că au emigrat din motive economice. Rahat există peste tot, bunăstare, ce-o mai fi însemnând și asta, mai puțin.
Klaus : Ce te faci daca aflu ca exista o tara mai ok decat asta in care am emigrat ? Pai fac ce ar face orice om normal la cap … as incerca sa ma mut acolo.
Nu inteleg de ce e greu pentru unii sa admita adevarul ( ca au emigrat de foame ). Asta e si alta nu-i ! Nu inteleg de ce m-as trage pe coor ca mvai -mvai, am emigrat de fite.
Batjocura si umilinta despre care vorbesc, nu e aia personala, ca am avut eu experiente personale naspa, de unde rezulta ca e naspa in Canada. Ori daca mie mi-a fost bine, rezulta ca in Canada curge miere si lapte. Nu. Astea-s judecat subiective de om care nu pricepe realitatea din jurul lui.
Eu vorbesm strict de sistem, de felul in care intentionat si cautat isi batjocoreste imigrantii, ca sa obtine foloase economice. Asta se intampla tuturor imigrantilor, egal ca isi dau seama ori continua sa viseze cai verzi pe pereti, ori sa se minta singuri.
Daca nu zambesti cu toti dintii, vamesii nu te lasa sa intri in Canada, se stie ! Prima lectie si cea mai importanta pe care o inveti ( cu rictusul pe buze, of course ! ) este sa devii un capcaun. Pentru ca altfel te jumulesc canadienii cu fulgi cu tot si cu zambetul pe buze, of course !
Lăsând gluma deoparte:
Eu privesc lucrurile din afară -- adică n-am pus niciodată piciorul în Canada (şi probabil că nici n-o să-l pun) -- deci e foarte posibil să greşesc, dar, dacă mă gândesc bine, văd lucrurile aşa:
Englezii au ca formulă de salut “how do you do”, care înseamnă, în traducere mot a mot, tot “ce mai faci”, nu? -- şi la care răspund tot cu “how do you do”. N-aş zice că aici e vorba de ipocrizie.
Şi atunci de ce să-i consideri ipocriţi pe canadieni dacă folosesc drept formulă de salut “how are you”, la care se răspunde cu “good”? Pentru ei a devenit o formulă ruptă de sensul cuvintelor. E o chestie care ţine de societatea lor, de cultura lor, diferită de a noastră. Nou veniţi greşesc traducând întrebarea, greşeşc nerupând-o de sensul cuvintelor.
În plus, dacă la ei se obişnuieşte să zâmbeşti, zâmbeşti. Se zice că, atunci când te duci la Roma, faci ce fac romanii. Adică adopţi obiceiurile locului, chiar dacă nu-ţi plac. Şi nu judeci oamenii după standardele din societatea în care ai crescut tu decât după ce te asiguri că nu diferă de cele din societatea în care au crescut ei -- mai ales când eşti pe teritoriul lor.
Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar, cum spuneam, din afară aşa se vede.
Erată: nou veniţii greşesc
Arlech, evident că fiind aici ne-am adaptat noi stilului celor de aici. Că ne străduim să fim oameni cumsecade, astfel încât canadienii, vorbind între ei despre noi, să poată spune “oh, da, am cunoscut și noi familii de români, sunt oameni harnici și de treabă”. Veniți însă din țara lui “ce-i în gușă, și-n căpușă”, simțim diferențele, uneori ne dor și ne fac dor de țara mamă. Că ne întâlnim ca aici și ne spunem of-urile de imigranți, insistând mai mult pe ce n-au ăștia și aveam acasă, e firesc. În ciuda comentariilor de mai sus, salutăm și răspundem saluturilor cu respect, zâmbind și atunci când n-avem chef să. În fond, să recunoaștem, mulți suntem teribil de singuri departe de țară, cumva ai nimănui.
Înţeleg, Cudi.
În Franța am fost catalogat ca fiind suferind de sindromul emigrantului. Așa că înțeleg prea bine ce spui.