Nu, gospodinele ramolite nu citesc cărți de poezii, întâmplător găsesc versuri care să le placă, de cele mai multe ori în melodii și, mai rar, prin filme. Pe asta o știu din Interstellar, mi-am amintit astăzi de ea și iată-mă punându-i semn de carte virtual:
Do Not Go Gentle Into That Good Night
Do not go gentle into that good night,
Old age should burn and rave at close of day;
Rage, rage against the dying of the light.
Though wise men at their end know dark is right,
Because their words had forked no lightning they
Do not go gentle into that good night.
Good men, the last wave by, crying how bright
Their frail deeds might have danced in a green bay,
Rage, rage against the dying of the light.
Wild men who caught and sang the sun in flight,
And learn, too late, they grieve it on its way,
Do not go gentle into that good night.
Grave men, near death, who see with blinding sight
Blind eyes could blaze like meteors and be gay,
Rage, rage against the dying of the light.
And you, my father, there on the sad height,
Curse, bless me now with your fierce tears, I pray.
Do not go gentle into that good night.
Rage, rage against the dying of the light.
Dylan Thomas
(Sursa)
38 Comments
Gospodină nu e sinonim nici cu proastă, nici cu incultă. Talentul culinar nu exclude înclinaţia către poezie.
Iar cine citea poezii înainte de a se ramoli citeşte şi după. Cel mult începe să încurce numele poeţilor. Gospodina ramolită abandonează de obicei bucătăria. Ca să nu uite gazul aprins, cozonacul în cuptor, ciorba pe plita încinsă. Cititul implică mult mai puţine riscuri -- poţi s-adormi cu cartea în mână şi s-o scapi peste paharul cu apă de pe noptieră. Sau în capul pisicii care-ţi toarce pe piept. Sau să uiţi ce poezie citeai înainte de a adormi şi s-o mai citeşti o dată când te trezeşti. 🙂
Să știi, Vero, că ieri am intrat pe dexonline, să văd cât de bine mă încadrez în definiția lui ramolit.
“RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care și-a pierdut vioiciunea mișcărilor, a facultăților intelectuale (din cauza bătrâneții). – V. ramoli.”
Stând strâmb și judecând drept, cam așa-i: vioiciunea mișcărilor nu mai este ca altădată, probabil și din cauza fumatului. Cu facultățile intelectuale nu știu ce să spun, mai uit și eu chestii.
Dar apropo de gospodărit, uite ceva amuzant (de pe net):
Murphy’s Food Laws
Everything you like is bad for you.
If it isn’t bad for you, it’s too expensive.
If you can afford it, it’s out of season.
You will realize it’s back in season the day that the grocery store runs out.
Every recipe ever written includes one ingredient that you do not have in your kitchen. If you attempt to go buy this ingredient, you will realize you are missing another one.
Substitutions never taste right.
Ovens either overcook or undercook. They never get it just right.
Microwave ovens always overcook and undercook at the same time.
The grocery store always gets a fresh shipment immediately after you buy your food for the week.
You will always forget the most important item if you don’t make a list.
If you do make a list, the store will be out of your most important item.
Every item in the store will be on sale, except the ones that you want.
Coupons always expire before you have a chance to use them.
The only person who ever gets to use coupons is the person in front of you in line.
The number of coupons of the person in front of you is directly proportional to how much of a hurry you’re in.
No matter which checkout line you get in, it will always be the slowest one.
The “Fast lane” isn’t.
Stores open 24-hours cannot close for their daily inventory update. Therefore, they just turn off the registers for ten minutes while they “download” the data. Invariably, they will plan this event to coincide with your arrival in the checkout line.
Nu ştiam toate aceste legi ale lui Murphy. 😀
Iar tu nu eşti destul de bătrână ca să fii ramolită. 😀
Am citit ieri schimbul de replici, de pe ambele bloguri. V-aţi înfuriat amândoi şi aţi aruncat cu tot ce v-a venit la gură, cum se întâmplă de obicei când se stârneşte o ceartă.. Nu e cazul să pui la inimă, cum se zice.
Şi, nu mi-o lua în nume de rău, dar chiar nu înţeleg de ce, după ce v-aţi certat o dată, tu şi Castanman continuaţi să vă citiţi reciproc blogurile. Cred c-ar fi mai sănătos să vă evitaţi reciproc. Dar asta o spun aşa, de dragul de a-mi da cu părerea. Nu e treaba mea ce citesc/fac alţii.
Mulțumesc, Vero.
https://www.youtube.com/watch?v=PxaKmQMG-Us
P.S. Legat de Coleopteră -- consider că am fost în legitimă apărare. Dacă ți-ar fi vorbit cum mi-a vorbit mie, dacă ar scrie despre tine cum scrie despre mine, n-ai intra și tu să citești?
Nu i-am mai zis vreun cuvânt de săptămâni bune, însă ieri, alaltăieri n-am mai răbdat.
Cudi, sincer, habar n-am ce-aş face. Presupun că depinde în ce toane m-ar prinde când aş da de primul atac.
Dar cred că, atunci când cineva te atacă verbal sau în scris, niciun răspuns e o palmă mai usturătoare decât un răspuns împănat de jigniri.
Oricum, ştii cum e cu sfaturile. Prin analogie,cică să faci ce zice popa, nu ce face popa. Sunt greşeli pe care le fac ştiind foarte bine că greşesc şi nu i-aş sfătui pe alţii să-mi urmeze exemplul.
@Vero
Deci cum, un om nu poate avea avea un caracter infect, astfel încât să nu merite prietenia ta, dar mult talent și/sau inteligență, astfel încât să merite citit pe blog?
Asta e greșeala pe care o face Castan. Când era prieten cu Cudi, o citea și o aprecia. Acum, o face „gospodină”, în sens peiorativ. Dintr-o dată, articolele ei nu mai sunt citibile, ci criticabile.
Castan scrie la fel de bine cum o făcea înainte. Dacă-l citeai înainte, de ce să te oprești acum? Doar pentru că v-ați certat? După ce criterii îți alegi lista de bloguri pe care le citești, după gradul de rudenie și prietenie al respectivilor sau după cât de mișto scriu? Ce contează că X mă înjură în fiecare articol? Dacă înainte îl citeam și acum n-o mai fac, atunci sunt de deplâns. Dacă aș fi într-un juriu care să dea note participanților -- blogări, iar Castan s-ar afla printre ei, ar trebui să-i scad cu ceva din notă pentru că m-am certat cu el? Nu, frate. Scrie de 9, sau de 10, 10 are de la mine. Îl citeam înainte, îl citesc și acum. Faptul că mă înjură repetat iar eu nu mai sunt prieten cu el e alt capitol și nu-i scade cu nimic meritele pe care le are de exemplu la scris.
La fel și Arlech, zilele trecute: s-a supărat pe mine că cică aș fi fost agresiv pe blogul Renatei, și ca urmare mi-a zis să nu-i mai scriu/comentez nicăieri. De ce? Că era supărată pe mine, go figure! Și nu-i problemă că n-am fost deloc agresiv la Renata, problema-i că și să fi fost agresiv, comportamentul ăsta (m-am certat cu tine, deci nu te mai citesc/nu-mi mai scrie/etc) e stupefiant pentru mine.
Cel puțin așa gândesc eu, ca răspuns la întrebarea ta.
Vero, voiam să te întreb, știai poezia din articol?
Nu o ştiam, Cudi.
Îmi plac poeziile, apreciez orice poezie bine scrisă, îmi place să mă joc de-a versificaţia, chiar şi de-a tradusul poeziilor, dar recunosc că nu citesc decât poeziile care-mi cad întâmplător sub nas. Am cărţi de poezii acasă, dar nu le-am cumpărat eu şi n-am luat niciodată una ca să m-apuc s-o citesc metodic, din scoarţă-n scoarţă.
Prefer genul epic, cu acţiune şi dialog din belşug. În tinereţe săream peste paginile cu descrieri. Am citit “Mizerabilii” lui Hugo în liceu, sărind -- cred -- cam peste o jumătate din carte (peste tot ce nu ţine direct de poveste),
Ca fapt divers, am învăţat “Luceafărul” pe dinafară înainte de a învăţa să citesc, dar numai şi numai fiindcă l-am considerat, la vremea respectivă, o poveste foaaarte frumoasă, fascinantă. L-am auzit prima oară la radio şi, fiindcă începe cu “a fost odată”, l-am ascultat cu sfinţenie. Mai târziu mi s-a explicat “ce vrea să zică poetul”, dar mie a continuat să-mi placă în primul rând povestea în sine.
Dacă nici tu n-o știai, tu, care ai citit cel mai mult dintre toți cei care-i cunosc, sunt mândră că am venit cu ceva nou. Acum sper că ți-a și plăcut.
Asta cu “ce vrea să zică poetul” e de o “dialectică infinită”.
Mi-a plăcut, dar nu în mod deosebit. Poate, fiind totuşi într-o limbă străină, nu o “simt” cu adevărat.
Cred că Renata a citit mai multă poezie decât mine.
Nu cred, Vero. N-am citit decât poeți români, ăia obligatorii și ăia care mi-au plăcut mie. Dintre străini doar niște ruși, Prévert și pe domnul cu Cărțile Junglei.
În zilele noastre îmi place un anume Mircea Cucu. Scrie așa:
„sunt fante de Militari
numai figuri
mă ocup mult cu autoprosteala
vezi bine, păpuşă
acum tocmai colecţionez ferestre
de la care aş vrea să mă tot arunc”
Da, dar tu ai citit-o complet pe Renata Carageani. Ori nu știu cine dintre cei de față au citit toată opera unui poet, integral.
În contextul următor, lectura este irelevantă: orice poet are în el mai multă poezie decât orice non-poet, indiferent care cât a citit.
Aldus, cum definești “un poet”? Un poet care e publicat?
Poate sunt oameni care au în ei mai multă poezie, dar și mai mult simț al penibilului, ceea ce îi face să nu publice.
Poate unii au poezia în ei, dar preferă să o trăiască în loc să se agite să o publice pentru te miri ce.
Unii au poezie în ei și o exprimă altfel -- pictează, cântă, dau la ciocan și fac poezie în fier forjat.
Ketherius, poetul este cel care are stofă de poet (sau care are poezia în el, cu cuvintele tale). Nu cel care a publicat o carte de poezie. De altfel, nici nu știu dacă Renata a publicat poezie. Dar știu că are stofă de poetă. Și mai știu că și-a „citit” toate poeziile pe care le-a scris pe bloguri sau care i-au trecut prin cap. 🙂
Mie nu mi-a plăcut niciodată poezia asta. Niciodată însemnând cu ocazia filmului Interstellar, că acolo am auzit-o. Ce-i cu perspectiva asta, a morții și a întunericului? Perspectiva e problema, poezia e întunericul. Încă suntem vii.
Doar pentru vii moartea prezintă interes.
Pentru mine e emoționantă și puternică poezia asta. E și ceva în ritmul ei, în cadența versurilor, ceva… magnetic.
Am înțeles că Thomas a scris-o pe când tatăl lui era pe patul de moarte.
Batranetea , sfarsitul vieti , evident Moartea …chiar este o mare ingrijoarare pentru oameni , chiar este un foc mistuitor si RANESTE nu doar pe cei ce depasesc old age ci , fara s-o recunoasca neaaparat , si pe cei mai tineri . De fapt este atat de mistuitor focul respectiv incat , lasa in urma doar cenuse sau…cum se spune pe la noi prin Berceni : doar praful !Felicitari Cudi , nu credeam ca ai si alte preocupari prin Canada in afara gospodariei si-a ingrijirii familiei dumitale , incluzand si incercarile de-ai intra in voie soacrei . ” Doar pentru vii moartea prezintă interes.” Nu neaaparat . Felicitari , Dylan Thomas fara a fi un poet enclitic , nu-i totusi la indemana oricui ai citeste versurile avand si speranta de-a le intelege si indragi instantaneu . ” Nu mergeti bland spre acea noapte buna ” in sensul de-a nu accepta moartea cu fruntea plecata . In Romania Dylan Thomas a fost publicat intr-un numar al revistei Magazin Literar de prin 1975 sau ’76 iar versurile sale au fost bine primite de catre iubitorii de poezie bucuresteni . Nicolae Manolescu si-a exprimat admiratia in cam aceeasi termeni cu ai dumitale : ” E și ceva în ritmul ei, în cadența versurilor, ceva… magnetic.” Respect si sarutari de maini Cudi !
Marian, din câte înțeleg citindu-ți comentariul, ești deasupra mea cu multe, multe trepte în materie de poezie. Cum ziceam mai sus, nu am ajuns la această poezie răsfoind cărți, ci am aflat de ea din filmul Interstellar. Preocupări nobile nu prea am, iar simplul fapt că absolvit o facultate nu mă face să mă simt o persoană intelectuală.
Poezia asta mi-a plăcut tare mult. Și nu cred că e neapărat despre moarte, cred că este și un îndemn la a trăi din plin, în lumină, cu ochii mereu spre mai sus.
Mi-a placut sa citesc insa -- chiar daca parerea dumitale ma onoreaza -- acest simplu fapt nu-nsemneaza in nici un caz ca m-asi afla pe niste ” trepte ” superioare dumitale in materie de literatura , in materie de poezii . Pur si simplu…mi-au placut ! N-am afirmat c-ar fi vorba despre Moarte in cuprinsul ei ci…dimpotriva , am spus ca { parerea mea } , este vorba doar despre acea ingrijorare profund umana referitor la ce urmeaza “dupa ” pentru cei ramasi si ca , Moartea nu trebuie acceptata sans fason ci trebuie sa te lupti pentru fiecare zi de viata . Fireste , am folosit alte cuvinte , cuvinte pe care le-ai redat perfect in fraza de incheiere a replicii dumitale : “cred că este și un îndemn la a trăi din plin, în lumină, cu ochii mereu spre mai sus.” Respect Cudi , ai sintetizat mai mult decat corect si ceea ce am dorit sa exprim eu si ceea ce-a dorit si-a exprimat la vremea sa Dylan Thomas : ” Rage, rage against the dying of the light.”
Puternică, da, dar e un strigăt de neputință până la urmă. Perspectiva nopții (cu negarea implicită a oricărei forme de lumină de după) face din moarte o destinație inexorabilă și aneantizantă. Ok, nu fi ca ciobanul din Miorința, ne spune Dylan Thomas. Nu-ți accepta destinul tragic, nu te duce spre moarte calm și senin. Du-te strigând din toți bojocii! Du-te plin de revoltă! Bun, dar ce rezolvi cu asta? Căci de murit, tot mori, ne spune același Dylan. Poezia nu acceptă vreo portiță de scăpare. De fapt, din punctul ăsta de vedere, Miorița e net superioară. Acolo moartea este transcensă, prin acceptare. Aici, moartea este privită ca o fatalitate. Poți striga, te poți revolta, dar n-o poți ocoli. E o poezie tristă, al unui rău inexorabil, de care nu poți scăpa.
a* unui rău inexorabil
Cum îi spuneam și lui Marian, nu cred că e neapărat despre moarte, cred că e mai degrabă despre viață. E ca un protest împotriva renunțării, împotriva predării armelor și acceptării întunericului, unde întunericul poate fi o metaforă a răului, la modul general. Nu închide ochii în fața lui, luptă și caută mereu lumina. Firește, asta nu anulează interpretarea ta, e un alt mod de a privi lucrurile.
Hmm. Fă-i și o traducere! 🙂
@ Aldus Engleza mea este cam de Berceni este foarte adevarat insa , poezia respectiva a fost tradusa in romaneste de catre Corneliu Vadim Tudor pe vremea cand dumneata …ma-ndoiesc profund ca stiai macar cum sa-ti asezi singur poponeatza pe olitza sau , daca erai macar in planul de masuri pentru viitor al stimatilor dumitale parinti >:( . Acelasi respect in continuare .
Păi vezi dacă nu găsești un link. Că tu te pricepi mai bine ca mine și pari mai bătrân. 🙂
@Aldus Pai , conform spuselor dumitale , daca tot sti precis ca vei muri , pentru ce ai mai incerca sa traiesti ? N-ar fi mai simplu sa procedam ca ala care cerea doar sa fie ingropat dupa obiceiuri si nu lasat sa putrezeasca pur si simplu la lumina Soarelui ? Balada ” Miorita ” nu este superioara din acest punct de vedere ci dimpotriva caci , aici iti este indus in subconstient faptul ca trebuie sa-ti accepti sfarsitul oricum si de oriunde ar veni el , ceea ce nu prea este cazul la Do Not Go Gentle . Deci …nu-i tocmai OK caci { si asta-i o dovada concreta zic eu } s-a vazut ca de-alungul veacurilor si pana azi inclusiv ca , romanii au acceptat sa fie calcati in picioare de catre toate jegurile avand ca sprijin moral fie ” Miorita ” fie chestia aia ” capul plecat sabia nu-l taie ” ceea ce s -a dovedit a fi de fapt un fals . Parca Dollores Ibarruri spunea candva ca : ” Mai bine sa mori in picioare decat sa traiesti toata viata in genunchi ” . Pana si acel strigat de revolta impotriva Mortii implacabile , ” Rage, rage against the dying of the light. ” insemneaza ceva , insemneaza ca nu renunti usor la conditia de OM , la conditia de fiinta superioara , la conditia de fiinta creeata de catre alte fiinte cu un intelect superior tuturor si deasupra tuturor deci , nu din pozitia de urmas al vreunei maimute fie ea si antropoida . Parerea mea si…chiar nu merita sa te impiedici in ea . Respect Aldus !
În legătură cu Miorița, Marian, eu sunt de acord cu tine. O sinteză a acesteia ar fi vorba aia -- “Ce-o fi, o fi”.
Eu nu sunt de acord cu voi, dragilor. Eu cred că sensul Mioriței este următorul: lucrurile pe care nu le poți schimba trebuie îmbrățișate. Măcar trăiești fericit!
Faptul că ciobanii plănuiesc să-l omoare este doar pretextul filosofiei pe tema morții în general.
@Aldus Ca nu esti de acord cu noi…asta-i chiar foarte bine deoarece este mai mult decat normal ca , fiind totusi oameni diferiti , fiecare avand dramul lui de intelegere , fiecare sa gandeasca asa cum crede el de cuviinta . “lucrurile pe care nu le poți schimba trebuie îmbrățișate. ” Nici macar dumneata nu crezi in asta , no offence Aldus , chiar daca-i vorba doar de filosofie . Mai ales ca dumneata faci referire la ceva post factum si , chiar nu pot intelege cum se poate trai fericit …dupa . ” Că tu te pricepi mai bine ca mine și pari mai bătrân. 🙂” Iti place sau nu stimate Aldus …imi place sau nu , chiar sunt mai batran si mai aproape decat ti-ai putea dumneata inchipui -- taman pentru ca-s mai batran -- de intelegerea a ceea ce-nsemneaza : tu te pricepi mai bine decat mine . Macar atata lucru am reusit si eu sa-nvatz in acesti cativa ani de cand ” imbratisez lucrurile pe care nu le mai pot schimba “si-ncerc sa-mi gasesc fericirea , in lucruri ce pot parea marunte si fara importantza pentru cei ce au inca toata viata inaintea lor , chiar si-n replicile cu care-mi permit cateodata sa te agasez pe dumneata sau altii . Am invatat in acesti cativa ani faptul ca , desi impotriva mortii este imposibil de luptat insa…macar sa-i poti da cu tifla atunci cand vine ceasul si sa-i razi in nas , eventual sa-i zici ceva ca-n Ferentarii anilor ’50 …asta o poti face , indiferent cati filozofi si-ar expune parerile referitoare la tema mortii . Eu in mod sigur o voi face ! Respect Aldus si-un week-end de exceptie iti urez , dumitale si fireste , amabilei Cudi .
Mariane, eu cred că discuția despre moarte se reduce la o discuție despre destin și sensul vieții. Ciobanul din Miorița alege să privească lucrurile într-un mod care denotă împăcare și acceptare. Asta e atitudinea lui generală față de lume, viață, moarte și destin. A accepta lucrurile care sunt deasupra ta, asupra cărora nu ai nicio putere. Eu cred că e o atitudine înțeleaptă. Poate la asta contribuie și credința în Dumnezeu a țăranului român.
Dar și revolta sau datul cu tifla, de care zici tu, este o posibilitate, mai ales pentru un spirit curajos și rebel.
@Aldus “Mariane, eu cred că discuția despre moarte se reduce la o discuție despre destin și sensul vieții.” AI mare dreptate !!!!
Nu moartea e problema existentei,
Ci frica de de un viitor necunoscut.
Cei iubitori cu gândul complezentei,
Traiesc etern, murind din ce în ce mai mult…
Iosif, scrii versuri mai bine decât aș reuși eu.
Wow!
Stai puțin, tu te compari cu Iosif la poezie? Ha-ha-ha! A-ha-ha-ha-ha! 😀
Iosif rocks.
Nu sunt versuri, draga Cudi ! Sunt simple comentarii agramate, versificate !
Chapeau, Monsieur Iosif! 🙂
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/dancapitan.php