web analytics

Amestecătorul de salată

Încă de pe vremea când eram în România, Mihai îmi tot lăuda amestecătorul lui de salată. O unealtă de bucătărie, din plastic, cu un coș fixat în interiorul unui bol mai mare, care avea să se învârtă manual, prin acționarea unei manete fixate pe capac. Jesus, parcă aș descrie ruperea burlanului – „o extorsiune al unui degajament al unei construcții de… ăăă, într-o apă….”. Ideea e că rotești mânerul de pe capac și acesta învârte coșul dinăuntru. Revenind, Mihai se tot lăuda cu unealta lui ultraperformantă de amestecat salata. De mai multe ori m-a luat cu o abordare de teleshopping: ia zi, nu-i așa că e foarte greu să amesteci salata verde? Că scapi frunze pe lângă bolul de salată, faci mizerie pe masă și, probabil, tot n-ai amestecat-o ca lumea? Ți-am salvat viața, avem unealtă specială care amestecă salata, o amestecă bine de tot, nu pătezi nimic cu ulei, cu oțet, existența a devenit, dintr-o dată, mult mai ușoară.

Impresionată fiind de elogiile lui Mihai la adresa acestui performant gadget de bucătărie, fără de știrea și posesia căruia habar n-am cum mi-am târâit zilele până-n prezent, de cum am ajuns în Canada, am avut grijă să-l împing cât mai în spate în dulap, să nu-l mai văd, dar, mai ales, să uite de el Mihai. În ultimul an, însă, am scos la iveală coșul interior al… chestiei, socotind că e util mai pe la suprafață, să mai pun niște prune, niște mere în el. A mai mormăit el câte ceva când mă vedea amestecând salata clasic – cu o lingură mai mare sau chiar și cu mâna: nu înțeleg de ce te chinui, știi doar că avem bolul acela special de amestecat salata, o amestecă uniform, frumos, nu faci mizerie.

Am tăcut.

Asta până zilele astea, când am poposit pe un video cu chef Florin Dumitrescu și-am zis să râd și eu citind comentariile de pe youtube: chef ăsta explică plin de importanță cum să faci o salată excepțională, presară acolo cu maximă grație și măiestrie fenicul, coji de dovlecel, ciuperci crude, semințe de dovleac, caju, migdale, crutoane, prosciuto, brânză albastră… Dar uită de sare.

https://www.youtube.com/watch?v=33DKZNc7y64

Că tot a zis omul de salată verde, mie-mi place cu ulei, oțet, sare și câțiva căței de usturoi zdrobiți.

În fine, pe la începutul video-ului, chef explică că e foarte important ca salata să nu fie udă, după spălare, salata trebuie uscată. Moment în care mi s-a aprins un beculeț. Nu doar mie, ci și lui Mihai, care mă privea senin peste ochelari, din cealaltă parte a mesei. A urmat confirmarea lui tata google. Puii mei, castronul ăla cu mâner nu e pentru amestecat salata, ci pentru uscat salata, ori cel puțin pentru a scăpa de picurii de apă de pe frunze.

Dar bine, măi, Mihai, nu vedeai că se lasă uleiul și oțetul, pentru ce le-ai mai fi pus pe frunze, dacă tot ții să separi dressing-ul prin centrifugare? „Credeam că așa se face!”

M-a privit cu aceeași seninătate, apoi a tras un pârț. A urmat justificarea: “Excuse me, that was my inner voice”.

Partea ciudată e că, din câte mi-a spus, Mihai are „amestecătorul” de salată de la prietenul lui, Dan, acesta și-a mai luat unul, el și soția fiind foarte încântați de rezultate.

Evident că înainte de a-l coborî din nou în infernul dulapului, în spate de tot, am ținut să-l folosesc măcar o dată pentru ceea ce a fost proiectat – să învârtă bine salata udă. Doar așa, pentru umorul de situație.

16 Comments

  • ketherius 2018-08-30 Reply

    Adevărul este că așa mi-a fost prezentat: instrumentul perfect pentru a distribui uniform dressing-ul pe salată. Am încercat și m-am convins: distribuția a fost perfectă!

    • Cudi 2018-08-31 Reply

      Zero distribuție = distribuție egală, right?

  • smaranda64 2018-08-30 Reply

    Faină sculă. M-am gândit, la începutul articolului, că au inventat canadienii ceva nou. 😂

    • ketherius 2018-08-31 Reply

      Faină dacă o folosești cum trebuie. După ce am pus în ea ulei și oțet, atât de temeinic le-a aruncat peste tot, că a fost infernal să curăț mecanismul și coșulețul verde de unsoare mirositoare.

      • smaranda64 2018-08-31 Reply

        Îi nasol cu centrifuga asta că dacă nu are motor , băieții nu o recunoaște. :)))

    • Cudi 2018-08-31 Reply

      Smaranda, mai degrabă e despre ce-au mai inventat bărbații…

      • smaranda64 2018-08-31 Reply

        🤣

      • cris 2018-08-31 Reply

        ” A husband is someone who, after taking the trash out, gives the impression he just cleaned the whole house. “

  • Aldus 2018-08-31 Reply

    un video cu chef și voie bună 🙂

    • Cudi 2018-08-31 Reply

      E chef de chef, nu oricum…
      https://www.youtube.com/watch?v=XTKKj0CX3yQ

      • klaus 2018-09-02 Reply

        Aoleu! Piticu’ atomic! 😀

  • cristina 2018-09-05 Reply

    Eu am donat obiectul ca ma incurcam de el prin sertare. Stiam ca pot usca salata cu el, dar imi era lene sa il folosesc 🙂

    • ketherius 2018-09-05 Reply

      Cred că așa l-am primit și eu…

    • Cudi 2018-09-05 Reply Author

      Cristina, că bine zici! Rămâne să găsesc o victimă… dacă aș fi Agatha Christie, l-aș urca în Orient Express.

      • Aldus 2018-09-06 Reply

        Eu nu înțeleg, în loc să-i faci o bucurie, având în vedere că a tot insistat și te-a bătut la cap cu el, să-i zici că uite, vezi, l-am folosit, e mișto (sau are defectul cutare, dar l-am folosit), tu te gândești cum să scapi mai repede de el sau cum să-l ascunzi mai bine în cămară. Asta cu riscul să renunți la un instrument care te-ar putea ajuta -- înainte chiar să afli de utilizarea lui reală.

        • Cudi 2018-09-07 Reply Author

          Ăăă… Da!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *