“Omul este mãsura tuturor lucrurilor: a celor ce sunt cã sunt, a celor ce nu sunt, cã nu sunt.” Protagoras

Timpul. Unii îl numesc duşman. Timpul care implicã termene, obligaţii, necesitãţi, urgenţe. Dacã n-ar fi timpul, noi cum am fi? Sau am mai fi, cãci din timp suntem clãdiţi; ne naştem la timp, creştem în timp şi murim dupã un timp. Şi cât e viaţa de lungã, de prea multe ori trebuie sã fim gata la timp. Timp dupã timp, în timp şi dincolo de timp.
Timpul. Unii îl numesc prieten. Divizat în oameni ce-şi vor aminti viitorul. Timpul implicã rãbdare, maturitate, înţelepciune, conştiinţã. Dacã n-ar fi timpul, noi ce ne-am aminti? Sau am uita, cãci din timp suntem clãdiţi; rãnile se vindecã-n timp, timpul le rezolvã pe toate şi timpul e (pe) mãsura noastrã. Timp dupã timp, în timp şi dincolo de timp.
A fi gata la timp. Gata, cum? Gata. Pregãtiţi. La timp. Pentru un alt timp. Ca într-o garã. N-am fost prezenţi la timp, am pierdut un tren ce aleargã spre alt timp. Dacã suntem punctuali, vom schimba tren dupã tren, staţie dupã staţie. Dacã nu… vom face exact acelaşi lucru, doar cã într-alt timp. Important e sã fim împliniţi, la timp. Sã fim pregãtiţi, întregiţi. Iar timpul nostru va aştepta, chiar dacã trenul lor pleacã. Putem sã murim copii la 100 de ani. Şi sã fim gata la timp. Sau bãtrâni la 20 de ani, irosindu-ne timpul. Nu trebuie sã fim gata la timp, nu trebuie sã alergãm dupã timpul lor. Sã fim împãcaţi cu timpul nostru şi-atunci vom câştiga timp. În cele din urmã şi fãrã urmã de-ndoialã, vom fi gata la timp. Morţi. Timp dupã timp, în timp şi dincolo de timp.
Pânã atunci, mai avem timp de-mplinit. Iar eu, orice şi oricum aş face, pierd trenuri, pierd staţii, pierd… timp.