The child is grown, the dream is gone.
…This is not how I am.

Ceva se tânguie acolo, ceva e putred şi doare. O singurã loviturã puternicã sau poate mai multe, repetate, chiar în acelaşi loc. Iar locul e loc, e parte şi întregeşte, nu poate fi extras, nici extirpat, nici vindecat. Înainte nu era aşa. Înainte nu simţeam locul, ci întregul. Pe la vreo 10 ani am avut un déjà vu. Mã dãdeam pe leagãn şi am simţit. Zile mai târziu m-am aşezat în aceeaşi poziţie şi-am încercat sã simt din nou. Luni mai târziu am procedat la fel. Ani mai târziu. Chiar şi astãzi, încerc.

Înainte locul nu exista. Dar odatã apãrut, ceva a ieşit prin el. Ca un capac care ţine ceva preţios înãntru şi-odatã deschis, ceva-ul dispare. Nu ştiu cum întregul a decupat un capac, nici cum acesta s-a deschis. Acum îmi caut bucata din mine pierdutã şi ştiu cã şi tu la fel. Fiecare se cautã pe el. Aşa, invalizi cum suntem. Neîntregiţi. Şi-al naibii ceva, uneori e uşor de confundat. Şi luãm bucata altuia, crezând sincer cã ne aparţine. Şi-o îndesãm în locul lipsã, o apãsãm, o sucim şi insistãm s-o potrivim, lãrgind fãrã intenţie marginea locului, deformându-l. Şi dupã lung chin în care doare şi usturã, acceptãm cã nu-i cum am crezut şi renunţãm la idee, şi renunţãm la ceva-ul altuia, şi renunţãm a mai crede. E un efort continuu, variabil şi teribil. Şi iatã ce lume grotescã, plinã de infirmi ce-şi cautã pãrţile lipsã, hãlãduind ca nişte zombie meniţi sã-şi refacã existenţa într-un puzzle dezolant. Unii probeazã androgeul cu gineceul visând întregul, alţii se vor doar pe ei, unii izbutesc, iar alţii rãmân, ei înşişi, pãrţi lipsã. Mai sunt şi aceia care insistã sã se-mpreunze cumva, sucindu-şi formele pentru a atinge ranã cu ranã, crezând cã astfel se vor întregi definitiv. Ori alţii care abandoneazã cãutarea, acceptându-se imperfecţi şi damnaţi la o existenţã lacunarã. Eu am avut cândva un déjà vu şi acela-i comoara mea. Nu e bucatã omeneascã, nu e un “el”, nu e un “imposibil”, doar cã nu e şi doare. Ceva însã mã-mpinge spre altceva, şi tot aşa, mã silesc sã continui. Mai ales c-am simţit şi ştiu ce sunt şi cã nu sunt cum sunt. Comoara mea poate cã nu-i mai mult decât o stare, dar fãrã ca aceasta sã-mi umple locul lipsã, rãmân cu putregaiul rupturii, cu dorul şi durerea mea. Comfortably numb.

Fãrã ajustãri, fãrã aşteptãri, aşa cum a curs din mine. Cu drag, pentru Ocsike.