Cum n-am fost niciodată cine ştie ce frumuseţe, n-am fost vătămată decât bănuit de fascinatorul deochi. Şi atunci intervenea bunica cu descântece şoptite, ale căror cuvinte nu mă preocupau în sine, eu fiind hipnotizată şi sedusă de gestica ritualului, de preocuparea ei exclusivistă pentru binele meu de moment, de modul în care îşi rotea degetele-n aer cu chibritul aprins deasupra unei căni cu apă şi, în cele din urmă, de extatica atingere cu buricele degetelor umede pe deşertul tâmplelor mele. Mă relaxa într-un chip egoist treaba asta, îmi oferea un fel de satisfacţie senzorială şi orgastică, prilej bun de a justifica orice lâncezeală cu suspiciunea unui posibil deochi şi pretinderea tratamentului magic ca unică vindecare.

Mai apoi, am dezvoltat o patimă tiranică pentru masajul în tălpi. Şi leşinam ca o mâţă excitată de îndată ce simţeam alte mâini mângâindu-mi piciorul şi fără urme de remuşcări, irevenţiozitate şi cu aceeaşi dominaţie cerşită spre acceptare, îmi aşezam piciorul cu nonşalanţă în poalele celor dragi, neanunţat, natural, egoist. De fapt, dacă bine îmi amintesc şi prea bine o fac, când eram piticot adormeam gâdilată în talpă.

Jocul mâinilor, altă patimă de-a mea. Să simt fineţea altor mâini, care prin mişcări gâdilicioase să-mi alimenteze senzaţii convulsive îndurate sub auspiciul plăcerii pure, ciudăţenii din astea. Mai ales pe încheietura interioară a mâinii, unde e  pielea albă, subţire şi fragedă, iar nervii excitaţi şi torturaţi sub adieri de atingeri.

Apoi părul. Alte degete prin părul meu şi levitez între alte lumi, motiv pentru care la coafor fiind fac fetele ce vor din părul meu, adică îl taie cât şi cum vor, căci eu nu mai am reacţie şi voinţă şi tot ce vreau e să dorm sub tratamentul desfătător cu riscul de a rămâne cheală. Şi nimic nu mai contează atunci, atât de bine îmi e şi atât de mult place şi atât de uşor cedez şi mă abandonez… ah, trebuie să mă tund! Sau alte degete învârtind şuviţe sau potrivindu-le cumva, oricum, înnodându-le, făcându-le fundiţă, ce mai contează, în părul meu să fie…

Mici plăceri vinovate, plictisite şi încântătoare, leneşe şi dulci. Ca o bucăţică de halva sfărâmicioasă, ca o ţigară somnoroasă şi interzisă, zâmbete moi şi pline cu ochii închişi. Ca de… weekend.