web analytics

Cum să ratezi o tocană de cartofi

Crying-man1În zilele alea păcătoase când în mod repetat şi obsesiv deschizi degeaba frigiderul, căutându-l pe dumnezeu într-însul, iar perspectiva cumpărăturilor se amână, se amână şi se amână, o soluţie la îndemâna tuturor însă tragică, ori mai degrabă apocaliptică, o reprezintă tocana de cartofi, în varianta sa minimalistă. În cele ce urmează n-am de gând a vă explic cum se face tocana de cartofi, dată fiind abundenţa reţetelor ale acestei mirobolante mâncări, ci cum anume s-o ratezi, astfel încât nenorocirea din meniul tău să se desăvârşească.

Mai întâi de toate, cu lehamitea caracteristică celor care urăsc tocana de cartofi, se iau ultimii şase, şapte cartofi şi se curăţă. Încet şi chinuit, fără a depăşi turaţia proverbialului om leneş, dar neîntrerupt, antrenat de satisfacerea celei dintâi trepte din piramida nevoilor maslowiene. Se taie cartofii în felii mari, se spală domol, se lasă în apă. Mai apoi se trece la decojirea cepelor, două, trei, una, cât să mai rămână de-ncolţit pe raft, aşa, de amorul fengshuiului şi al aparentului belşug. Se taie ceapa mărunţel, se aruncă în silă în cratiţă, ulei peste, se dă la foc.  Urmează cotrobăitul prin sertare, în căutarea plicurilor de condimente. Cu cât mai multe, cu atât mai exotică îţi va ieşi tocana. Începi cu boia iute, scuturi plicul direct peste oală, oups, cam mult. Cu mult prea  mult. Dă-o-ncolo, îţi spui, îţi place picant, n-are nimic. De la roşeaţa prafului de boia, ţi se pare că-i ceapa deja arsă, aşa că adaugi cartofii, juma de cană de apă şi ca să-ţi scuteşti ochii de priveliştea dezolantă din cratiţă, pui şi juma de litru de suc de roşii, să te ştii de-o treabă şi să-ţi fiarbă crumpenii la paştele cailor. Vegeta! Cotrobăi iar prin sertare, găseşti plicul ăla cu condimenteală Rollton, pui o linjură rasă, apoi piper, aceeaşi greşeală, prea mult. Lasă… Nu e tocană, e mâncărică mexicană, sintagmă de ţinut minte şi de oripilat musafirii nepoftiţi. Începe să miroasă cumva, dai focul maxim să fiarbă tocana.

Sună telefonul. Cu un ochi zbătându-se obsesiv şi aprobând tâmp din cap îl asculţi pe celălalt relatându-ţi despre ultimele sale intenţii din spectrul shoppingului: un inel de câteva zeci de milioane, parfum, chestii, trestii pentru ca în cele din urmă să te abandoneze scurt în căutarea unui grătar veritabil de porc. Ai apucat să bâjbâi şi tu ceva de tocana ta, ai râs nervos exclamând „scuză-mă, îmi vine să râd!”, şi până să-ţi dezlipeşti ochii de punctul infinit bătut în perete, îţi miroase a ars. Te repezi peste cratiţă, amesteci vârtos, dai să încerci o bucată de cartof cu lingura, evident, beton armat. Mai pui o cană de apă. Guşti. Ceva lipseşte. Şi-ţi aminteşti ca prin vis de o amică ce-ţi povestea în vremuri imemoriale cum că ea adaugă în tocană nu’ş ce găluştele şi că fără dânsele parcă n-are acelaşi gust… Hopa. Te repezi spre frigider, undeva în deşertul artic lăsat-ai un ou de sămânţie, e vremea să-l baţi întru victoria dezolantei tocane. Adaugi gris, ba şi făină, amintindu-ţi vag că aceste gogoloaie minuscule sunt mai tari decât găluştele clasice. Le sculptezi cât unghia mică şi le adaugi în clocoteala aia tristă din cratiţă.

După vreun sfert de oră în care ai zăcut în scaun abia ţinându-ţi capul în mâini, judecând la condiţia omului de geniu şi la nemurirea sufletului, opreşti gazul şi, sprijinit de-un colţ de perete cât să nu pici din picioare, guşti fiertura. Cum spuneam, ai ratat-o.

În cele din urmă, un sisific exerciţiu de imaginaţie: cum că ai poftă mare, trei zile de-aci înainte. Bon appetit!

13 Comments

  • Mihaela 2013-04-28 Reply

    Cea mai bună mâncare e cea făcută din ultimele rezerve. 🙂 Şi e şi mai bună când e pe terminate.

    • Cudi 2013-04-28 Reply

      Cand e vorba de tocana de cartofi nu functioneaza nici autoamagirea (moartea pasiunii)… :))

      • Mihaela 2013-04-28 Reply

        Mda, ai dreptate, nu funcţionează. M-ai nimerit cu tocana asta… coşmarul grădiniţei, alături de supa de chimon. 😛

        • Cudi 2013-04-28 Reply

          N-am mancat niciodata supa de chimen… inteleg ca n-am pierdut mare lucru, feri(ci)ta de mine…!

          • ocsike 2013-04-29 Reply

            Ba da supa de chimen e foarte buna…. cu paine prajita… mmm… trebe sa ii zic la mama sa imi faca :D. Mi-a facut Mihaela pofta 😛

            • Mihaela 2013-04-29 Reply

              Sincer, aşa marcată am fost, că de la grădiniţă n-am mai mâncat. Supa de ceapă e mai bună 😛
              Mă bucur că ţi-am făcut poftă, Ocsike. :))

  • ketherius 2013-04-29 Reply

    Și nu i-a stat cuiva grătarul în gât?

  • Anamaria 2013-04-29 Reply

    Vreau să știu și eu cine-i tanti aia cu grătarele și inele de zeci de milioane! Eu mă mărit în două săptămâni și să mor dacă m-am gândit că ar trebui să arunc banii pe o tinichea din asta. Și da, vorba lui Ketherius, nu i-a stat grătarul în gât?!

  • Cudi 2013-04-29 Reply

    @Ketherius, @ana
    Nu s-a prins persoana in cauza de penibilul situatiei. Cand am spus ca imi vine sa rad, a inteles ca mi-a luat foc parul. Am ras cu lacrimi, oricum. Si la gandul ca o face intentionat, si la ala cum ca nu.

  • anda 2013-04-29 Reply

    Puteai sa prajesti cartofii daca spui ca urasti tocana. 😀

  • Cudi 2013-04-29 Reply

    Asta-i genu’ de mancare luunga, lunga, ce se-ntinde pe trei zile. Intelegi ideea. :p

  • […] de cartofi prăjiţi, îi facem ciorbă, alteori îi coacem şi cel mult o dată-n an îi facem tocană, din care mâncăm cu resentimente cât îi fiebinte şi proaspăt gătită. Astăzi am îndrăznit […]

  • […] ce v-am spus cum să ratezi o mâncare simplă (baghete la cuptor), iar Cudi v-a descris cum se ratează o tocană de cartofi, să vedem de data asta cum să ne iasă ceva bun. Mai exact, o mâncare de dovlecei cu cartofi. […]

Leave a Reply to Cudi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *