web analytics

Piramida lui Maslow – o tampenie?

Cu toţii aţi auzit de piramida lui Maslow, cu ierarhizarea nevoilor umane. Potrivit teoriei lui, nevoile umane situate pe treptele inferioare trebuie satisfăcute înainte de a putea fi bifate cele de pe treptele superioare.

maslow

Bun. Treapta unu, cea a nevoilor primare, fiziologice este general valabilă, comună omului şi animalelor. După ce nevoile biologice sunt satisfăcute, oamenii devin interesaţi de siguranţa locului de muncă, a familiei etc. Simţindu-se în siguranţă, îşi doresc mai apoi să aparţină grupului, să intre în contact cu prietenii, să-şi întemeieze o familie. De remarcat că nevoia de intimitate sexuală aparţine acestei trepte. Urmează stima, nevoia de a fi respectat de ceilalţi, aprobat şi înţeles, nevoia de prestigiu. Şi în cele din urmă, pe treapta cinci, avem auto-realizarea, descoperirea sensului vieţii, creativitatea, moralitatea, împlinirea destinului.

Până aici, nimic nou. Pornind de la comentariul ăsta, am vrut totuşi să explic pe ce considerente am spus că piramida lui Maslow e o tâmpenie. În mare, explicaţiile pe care le voi înşira în cele ce urmează susţin ideea că cea dintâi treaptă, a nevoilor biologice, primare, este singura general valabilă, restul nevoilor putând fi resimţite de individ concomintent (adică pot avea în acelaşi timp nevoi de pe trepte diferite) sau ignorând ordinea lui Abraham Maslow. Şi că, însuşită ca atare, această piramidă a trebuinţelor este caracteristică omului mediocru, „normal”.

Pe treapta doi avem nevoia siguranţei locului de muncă, familiei. Dacă nu bifăm asta, potrivit piramidei ce stipulează ideea de dependenţă între trepte, nu putem satisface treapta trei, cea legată de apartenenţa la grup, familie, nevoile sociale şi, să nu uităm, intimitatea sexuală. Şi nici a patra, a stimei de sine, a încrederii şi recunoaşterii nu poate fi împlinită dacă nu am fost acceptaţi în prealabil în grup, în familie (respectiv am întemeiat o familie), în cercul de prieteni. Abia după ce am bifat toate aceste trepte putem atinge auto-realizarea şi ne putem folosi de potenţialul nostru creativ, putem miza pe spontaneitatea cu care soluţionăm probleme etc. Treapta din vârf atinge şi aspectele moralităţii ori legate de lipsa prejudecăţilor.

Acum. Logica mea spune că înainte de nevoia de dragoste şi apartenenţă omul trebuie să bifeze stima de sine. Sau, cel puţin, un om de „calitate” aşa ar proceda. Dacă nu ai respect de sine (treapta 4), în ce formulă te vrei acceptat în grupul de prieteni ori însuşi de partenerul de viaţă? Pe ce considerente bifezi siguranţa locului de muncă (treapta 2) dacă nu ai bifezi creativitate, spontaneitate în soluţionarea problemelor şi moralitate (ultima treaptă, 5)? Intimitatea sexuală nu se poate împlini dacă bifezi a doua treaptă, cea a securităţii şi a echilibrului emoţional? Practic, pentru a accede la ultimele două trepte trebuie să fii un om lipsit de aspiraţii şi standarde, un om îşi caută împlinirea în relaţii fără a avea stimă şi respect de sine, un om cu prejudecăţi, un om slab.

Pe de altă parte, este discutabilă şi poziţionarea nevoilor sociale deasupra celor de securitate. Protecţia, siguranţa depind enorm de acceptarea în grup: omul a supravieţuit în grup, pe cont propriu risca să fie mâncat de animale, să nu-şi poată satisface nici măcar nevoile fiziologice de hrană, de adăpost, fără asociere cu grupul risca să nu fie capabil a subzista. Şi nu în ultimul rând, luând-o ad literam, potrivit piramidei lui Maslow, dacă nu ai bani nu poţi face sex.

Altă chestie. Pentru a putea reuşi profesional, pentru auto-realizarea din perspectiva locului de muncă, trebuie să te încadrezi în grupul de colegi, să te conformezi, să nu te abaţi de la regulile, normele, principiile acelui grup, indiferent cât de tâmpite ar fi. Ori oamenii de „calitate” îndrăznesc a se „pişa contra vântului”, iar uneori numim nota discordantă pe care o marchează drept „curaj”.

Şi doar în condiţiile în care eşti acceptat şi accepţi grupul ca atare, doar dacă te aliniezi, dacă eşti respectat, poţi cuteza a gândi la mai mult, la chestiuni ce ţin de sensul vieţii, moralitate, doar astfel poţi fi creativ în totalitatea potenţialului tău, zice piramida.

Femeia modernă întârzie să întemeieze o familie, să nască un copil, până ce s-a desăvârşit profesional, până ce a bifat tot ce ţine de spectrul moralităţii, creativităţii, spontaneităţii, împlinirii profesionale, respectului de sine, implicit al celui faţă de ceilalţi. Să nu uităm, de asemenea, că profilul construit din toate cele enumerate anterior foloseşte pentru atragerea unui cât mai „valoros” partener de intimitate sexuală şi, uneori, de viaţă.

În concluzie, omul care bifează întocmai treptele piramidei lui Maslow este un om banal. Mediocru. Animat de prejudecăţi. Plictisitor. Iată de ce am spus că piramida trebuinţelor în abordarea lui Maslow este o tâmpenie.

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Mat. 6,33)

16 Comments

  • ketherius 2013-07-12 Reply

    Sfarsitul e ca nuca-n perete si, pe deasupra, dezamagitor 😐

    • Cudi 2013-07-12 Reply Author

      Din punctul meu de vedere, exprima frumos faptul ca nevoi de pe cea mai inalta treapta trebuie implinite inaintea altora (familie, reusita profesionala, apartenenta la anume grupuri etc.).

      • ketherius 2013-07-12 Reply

        Eh, da, dar numai pentru cine considera imparatia si neprihanirea lui Dumnezeu a fi nevoie de cea mai inalta treapta.

        • Cudi 2013-07-12 Reply Author

          Interpretarea ta e mult prea rigidă. E o metaforă.

  • Nadia 2013-07-12 Reply

    Maslov ăsta n-a conceput piramida ca s-o bifăm noi. Pur și simplu este o ierarhizare a nevoilor umane. Atât.

    • Cudi 2013-07-12 Reply Author

      O ierarhizare care presupune ca nevoile de pe treptele de jos ale piramidei trebuie satisfacute inaintea celor de pe treptele superioare. E o abordare, o teorie si un subiect de dezbatere.

    • ketherius 2013-07-12 Reply

      Ierarhizarea are sens numai ca mod de a introduce o secventialitate intre elementele ierarhizate -- iar piramida (trepte, urcus, stang-drept-stang-drept etc) sugereaza si mai clar secventialitatea. Rezulta, deci, ca trebuie sa le bifam pe rand.

      Zi-mi unde gresesc, preferabil fara sa te contrazici singura.

  • cugetator 2013-07-12 Reply

    Am citit mai sus un material despre logica pervertita…. Se porneste de la un dat (filozofic vorbind)… se sare peste ideea initiala a autorului… se axiomeaza cateva concepte care nu au nimic una cu alta si la urma se forteaza cu o concluzie total nepotrivita . Am vazut in acest material chinul scremut al unui muritor de-a jistifica/sustine un precept scriptural !!! Autorul pur si simplu pierde esenta scripturii: Dumnezeu a zis si s-a facut!!!… Nu a demostrat o teorema si nici nu s-a justificat intr-un fel… Revin la ideea initiala o logica pervertita pentru a justifica vointa divina …

    • Cudi 2013-07-12 Reply Author

      Dincolo de citatul din final, pentru care am fost deja trasa de urechi, articolul n-are nici o legatura cu scriptura si vointa divina.

      • ketherius 2013-07-12 Reply

        Lasa, ma, omu’ sa se simta bine . Ce conteaza ca nu intelege, important e sa spuna ce crede :>

    • Alex 2013-07-14 Reply

      Hm… a justifica un precept scriptural, concluzie fortata? Nu cred. Cred ca mai degraba este o alaturare a doua paradigme, una schematizata si cealalta divina, una care presupune niste etape deloc obligatorii in secventialitatea lor si una definitiv-exhaustiva, incluzand totul axiomatic. E un joc si dreptul nostru, fie el si chinuit, de a-l juca. Daca totul e previzibil, macar s-o facem fara incrancenare…

      • Cudi 2013-07-14 Reply Author

        Postarea de mai sus e intreaga si fara citatul din final. La naiba, chiar a fost o idee proasta sa-l bag.

        • Alex 2013-07-15 Reply

          Da, e intreaga si fara… dar e interesanta si cu, de fapt sunt doua modele, brusc alaturate. Nu este o idee proasta, este pur si simplu o idee.

        • ketherius 2013-07-15 Reply

          Credeai ca scapi? Abia si-a lustruit armura 😀

          • Cudi 2013-07-15 Reply

            Nu inteleg, unde ti-e calul?!

  • Alex 2013-07-17 Reply

    Pai ce, fara moara de vant a citatului din final, mai era atat de pasionant… ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *