5 iunie 2014 este o dată care n-ar trebui să stea păstrată doar în statisticile tenisului de câmp mondial şi naţional. În ziua aia, Simona Halep, a Constanţei, a României, A NOASTRĂ până la urmă, juca finala de Roland Garros în compania mult mai titratei Maria Sharapova. A fost ziua în care, dacă vă amintiţi, aproape toată suflarea românească a stat cu ochii pe Eurosport să o vadă pe Simona luptând, ca un soldat de front, pentru un ideal. Chiar dacă a fost învinsă în finală, Halep a făcut-o mândru, cu capul sus, mai sus decât am putea noi vreodată, ceilalţi români, să îl ţinem. Cu jocul său hotărât, orgolios, puternic şi matur, Simona a ţinut piept unei jucătoare aterizate parcă de pe alte meleaguri, unde sunt ridicate de decenii bariere de prejudecăţi şi aere de superioritate. Pentru cei mai mulţi dintre noi, acel meci a însemnat orgoliu, speranţă, calitate şi…da…MÂNDRIE. Pentru că arsenalul autentic de non-valori care vorbesc astăzi despre România, a fost anihilat pe 5 iunie 2014 cu o piesă de tezaur tradiţional, care poate să stea laolaltă cu George Enescu, Marin Sorescu, Mihai Eminescu, Brâncuşi, Hagi, Gică Popescu, Nadia, Ţiriac, Năstase şi mulţi, mulţi alţii. Pentru asta, noi, ceilalţi, trebuie să-i mulţumim Simonei Halep, pentru că a mers cu steagul nostru într-una dintre cele mai importante competiţii din lume.

Nu la fel a văzut succesul Simonei şi Andrei Vulpescu, blogger şi ziarist, în postarea pe care o puteţi regăsi la acest link: http://www.vulpescu.eu/2014/06/06/nu-iti-multumesc-simona-halep/. Altminteri un artist pe care l-am apreciat cu ani în urmă pentru contribuţia importantă pe care a adus-o dezvoltării unui anumit gen de muzică în România (hip-hop), cu toată condescendenţa opinez că Andrei Vulpescu n-are acelaşi talent şi la scris. Cu un raţionament de canion fără punte, Vulpescu zice că n-are pentru ce să-i mulţumească Simonei. “Nu am niciun motiv sa ii multumesc, asa cum nu am niciun motiv sa ma simt mandru ca sunt roman pentru ca o jucatoare de tenis a ajuns in finala unei competitii.

Am mai spus-o si o repet, asta cu mandria nationala mi se pare un mare bullshit. Chiar nu ne putem manifesta mandria nationala (daca exista cu adevarat asa ceva) 24 de ore din 24? Chiar nu putem face asta si atunci cand nu exista rezultate la nivel international? Sau mandria depinde doar de rezultatele externe?”, scrie blogger-ul Vulpescu. Eu îi mulţumesc Simonei pentru că, român de rând fiind şi vorbind ca atare, am văzut un meci de înaltă calitate, am ţipat din faţa televizorului mai tare ca la mondialul de fotbal din `94şi mi-au dat lacrimile când o vedeam pe titanica Sharapova transformată pe alocuri într-o mititică abandonată în parcul de distracţii, cu vata pe băţ în mână. Îi mai mulţumesc Simonei pentru graţia din teren, pentru că nu răcneşte bivolesc, aşa cum o face Sharapova. Corect, Halep este cea care culege roadele cele mai bune ale muncii depuse în ani de zile. Dar noi, ceilalţi, avem a-i mulţumi pentru că datorită ei putem merge oriunde în Europa şi spune că suntem români de-ai Simonei Halep.

Nu, Vulpescule, Simona n-a intrat niciodată pe zgură încălţată-n flecuri, ironia asta e deplasată şi răutăcioasă. Tu recunoşti că n-ai văzut nici măcar un meci dintre ale ei, dar ai obrăznicia să spui că „fata asta şi-a rupt flecurile pe zgură încă de mică pentru a ajunge o mare jucătoare de tenis”. Păi cum vine asta? Flecuri pe terenul de tenis?! Sincer acum, cât de des te uiţi la filme pentru adulţi? Ţi-o părea rău şi că Simona şi-a micşorat sânii ca să facă performanţă. Eh, uite, ăsta e încă un motiv de mândrie şi de mulţumire pentru mine, pentru că cele mai multe fete de vârsta ei sparg cluburi şi conturi de cocalari cu bani de la părinţi. Dar Simona nu e o piţipoancă, ea a ales drumul greu şi extenuant al performanţei şi al mândriei.

Egocentrismul tău din finalul textului, dragă Andrei, mă face să înţeleg, până la urmă, de ce nu eşti mândru decât de tine. Fără să te jignesc, îţi spun că eşti un egoist pueril şi invidios, întocmai precum adolescenţii pubertari care se bărbieresc dinainte să le mijească mustăţile.

Puteai să taci, dragă Andrei, sau puteai să mai sapi după „secretul din grădină”!

(Autor: Mădălina)