Şcoala publică (luând exemplul celei unde am înscris-o pe Alexandra – clasa a II-a), în cazul căreia părinții nu plătesc taxe de studii, implică următoarele cheltuieli:

• 30 de dolari canadieni pe an pentru rechizite, incluzând materiale didactice, caiete, instrumente de scris, acuarele etc. Copilul este trimis la școală doar cu mâncare – nu tu penar, manuale ș.a.m.d.
• Supervizare în timpul mesei de prânz – 230 de dolari canadieni pe an. Orele încep la 8:55 și durează până la 15:30, cu pauză de masă între 12:30 și 13:20. În pauza de masă copiii sunt supravegheați de angajați ai școlii, astfel că, de la începutul programului și până la sfârșit, dascălii sunt cu ochii pe ei.
• Autobuzul școlar – 300 de dolari canadieni pe an. O alternativă pentru transportul cu autobuzul școlar o reprezintă programul Before and After School, ce permite părinților să-și predea copiii supraveghetorilor de la 7 dimineața și să-i ia acasă cel târziu la 6 seara. Chiar și dacă aduci copilul cu jumătate de oră înainte de începerea orelor și îl iei acasă cu o jumătate de oră mai târziu – plătești. Și anume – 425 de dolari canadieni pe lună (în cazul școlii noastre). Supraveghetorii întrețin copiii cu fel și fel de activități educative și jocuri, având în programul lunar și vizite la muzee, ore de înot etc.

Doar pentru învățământul public din Calgary (226 de școli de stat, 1,3 milioane de locuitori), guvernul a alocat circa 1,2 miliarde de dolari canadieni pentru anul școlar 2015-2016. Pare enorm, nu? Canada.

Dar nu-i ca în filme. Copiii nu au cantine gen împinge tava, petrec timp la școală cât părinții la lucru, mănâncă sandwichuri reci, un fruct, o brioșă, un biscuit și ajung acasă cel puțin la fel de obosiți ca adulții. Cea mai consistentă masă (şi caldă) rămâne cina, așa că nu ar trebui să ne mai mirăm de obezitatea caracteristică continentului american, eronat asociată confortului și lenei.