web analytics

OS pentru laptop: OpenBSD

Partea I – De ce OpenBSD?

Linux a fost minunat atunci când am luat contact cu el – era și greu să nu fie, pentru că îl comparam cu Windows NT. Mai greu a fost să îmi fac un desktop Linux – nu am avut un desktop funcțional până când nu am găsit Ubuntu.

Fast forward până la apariția monstruozității numite systemd. Știrea că Debian a adoptat systemd și că a eliminat cerința de a permite o instalare fără systemd a fost picătura care a umplut paharul. Nu pluseaudio, nu driverele multimedia care funționau cu un kernel și nu mai funcționau pe următorul, nu configurarea manuală de X, nu Unity, nu Gnome 3, ultima picătură a fost decizia de a înlocui sistemul modular de ințializare cu ceva monolitic, care se întinde ca un cancer, care produce numai loguri binare, care corupe logurile binare și zice că „ghinion, aia e”, care schimbă sintaxa comenzilor știute de 20 de ani, care strică funcționarea kernelului și a altor programe și are pretenția ca întreaga lume să se schimbe după cum dictează autorii systemd.

Ei bine, ăsta nu mai este Linux. Sau este Linux, dar nu mai este o clonă Unix compatibilă POSIX. Amuzant și ironic este că Windows pare să fie acum mai POSIX-compliant decât Linux.

Care ar fi alternativele? Slackware sau Zenwalk sau Alpine Linux, dacă vreau să rămân cu Linux. Dar vreau, oare? Să mă întreb la fiecare upgrade dacă sunetul va mai funcționa, dacă placa video va mai funcționa, dacă X, X.org sau Wayland or să fie compatibile cu laptopul meu?

Aș putea să încerc să instalez OS X pe laptop, dar… nu! Apple e cunoscut pentru că dezactivează dispozitivele care nu respectă regulile impuse de ei și una din aceste reguli este că nu ai voie să instalezi OS X decât pe computere fabricate de Apple. Proiectate, mai degrabă, că tot în China se fabrică.

FreeBSD? Este solid, matur, performant, are sistem de pachete, are ZFS. Ideal pentru un server, dar dezvoltatorii FreeBSD folosesc laptopuri Mac. Când cei care scriu sistemul de operare nu îl folosesc zilnic, ceva pute.

PC-BSD? E foarte tentant, un FreeBSD foarte user-friendly, folosește ZFS, X este configurat automat, are și Adobe Flash, vine cu KDE ca desktop environment implicit, ce poți să-ți dorești mai mult? De exemplu, poți să-ți dorești să nu înlocuiască KDE cu Lumina. Poți să-ți dorești ca upgrade-ul de la 10.2 la 10.3 să nu îți strice setările pentru depozitul de pachete. Sau poți să-ți dorești ca upgrade-ul să nu îți lase sistemul într-o stare de dependency hell.

NetBSD? Ar fi o idee, dar, știind că OpenBSD s-a desprins din NetBSD… mai bine nu. Poate pentru hardware mai exotic, dar nu pentru laptopul de zi cu zi.

Ce rămâne? OpenBSD.

Pentru că este bazat în Canada, pentru că este axat pe securitate, pentru că este sursa multor tehnologii folosite în alte sisteme de operare, pentru că dezvoltatorii înțeleg ce înseamnă securitatea unui computer și pentru că ei nu fac compromisuri în sistemul de operare pentru a permite unor programe scrise cu picioarele să funcționeze. De asemenea, documentația este foarte bine scrisă și întotdeauna actualizată. Pare ceva mărunt în era Google, dar cine s-a chinuit să configureze sau să repare un sistem neconectat la Internet înțelege valoarea documentației complete și actualizate.

Și nu în ultimul rând, dezvoltatorii îl folosesc pe laptopurile personale. Știu, pentru că am participat la întâlniri ale Calgary Unix Users Group unde Bob Beck a vorbit despre OpenBSD, PF, LibreSSL și la toate prezentările prezentările a folosit laptopul său Thinkpad rulând OpenBSD. Am văzut cât de simplu a fost să adauge un proiector, să extindă desktopul etc.

(va urma: Instalarea)

5 Comments

  • Lotus 2016-11-18 Reply

    „Știrea că Debian a adoptat systemd și că a eliminat cerința de a permite o instalare fără systemd” ?!?

    Nu cumva vrei să zici că a eliminat posibilitatea de a instala ceva fără systemd? Adică systemd a devenit mai întâi opțional și apoi obligatoriu? La formulare mă refer, e cam ambiguă, a cui cerință?

    PS: Pune-ți, ca mine, Windows XP! 😀

  • ketherius 2016-11-18 Reply Author

    Eh, dacă ai fi fost la curent cu controversa, ai fi știut că am dreptate.

  • Lotus 2016-11-19 Reply

    Dacă „aș fi fost”! 😀

    • ketherius 2016-11-19 Reply Author

      Ai dreptate, am corectat.

  • […] De ce? va […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *